Tip:
Highlight text to annotate it
X
Voi începe cu o întrebare importantă, foarte profundă:
Ce părere aveți de brânza cu mucegai?
Mulți dintre noi avem o opinie tranșantă despre asta.
Aș dori să vă gândiți la cineva care nu vă împărtășește părerea despre brânza cu mucegai
și reflectați dacă v-ați bucura să aveți
un astfel de vecin,
prieten apropiat
sau partener pentru o cină romantică.
Rețineți aceste sentimente.
Sau o altă temă controversată:
avortul.
E legal sau ilegal?
Dați-vă cu părerea și acum spuneți-mi
dacă v-ați bucura să aveți pe cineva
care nu vă împărtășește opinia despre avort
ca vecin,
prieten apropiat sau partener pentru o cină romantică.
Întrebările pe care vi le-am pus
sunt adaptate dintr-un studiu făcut de Linda Skitka
la Universitatea din Illinois.
Studiul ei a arătat ca e ceva special în legătură cu atitudinile morale
*** ar fi opoziția față de avort,
relativ la atitudini ne-morale *** ar fi sentimentele în legătură cu brănza mucegăită.
După *** vă puteți aștepta,
dezacordul asupra unor chestiuni morale
e mult mai distrugător de relații sociale,
decât dezacordul asupra unor chestiuni ne-morale.
De ce oare un împătimit după brânza albastră
se pote împrieteni, căsători și avea copii cu cineva care urăște această brânză,
dar există extremiști anti-avort
care cred că e justificat
să ucizi o altă ființă umană
doar pentru că nu le împărtășește părerea.
Trebuie să vedem ce-i cu asta
pentru că trăim într-o lume în care extremiștii,
mânați de convingerile lor morale,
pot face o mulțime de necazuri.
Am putea începe întrebându-ne *** de știm ce-i bine și ce-i rău.
Această întrebare nu-și are rostul pentru mulți dintre noi
pentru că adesea oamenii consideră credințele lor morale
ca fiind legile obiective ale lumii.
Avem unele dovezi despre asta
din studiile făcute de Geoffrey Goodwin și colaboratorii,
el e acum la Universitatea din Pennsylvania.
El le-a prezentat subiecților o serie de afirmații din următoarele categorii:
date faptice, de genul „Boston e mai la nord decât Los Angeles”;
norme etice, de genul „A deschide focul pe o stradă aglomerată e greșit”;
norme de comportament, de genul „A purta pijama la o Conferință TED e greșit”
și preferințe, de genul „Muzica clasică e mai bună decât muzica rock”.
Pentru fiecare din aceste afirmații, subiectul a trebuit
să răspundă cu da sau nu la întrebarea:
„Are afirmația un răspuns obiectiv corect?”
Rezultatul a fost, fără nicio surpriză,
că datele faptice au un răspuns corect, iar preferințele nu.
Dar, rețineți, normele etice
au fost privite mai mult ca date faptice decât ca preferințe.
Se poate observa această suprapunere a faptelor cu valorile etice și în creier.
Sam Harris și colaboratorii au scanat creierul unor subiecți
în timpul evaluării veridicității
unor afirmații faptice, etice
și religioase.
Ei au văzut că zona cerebrală numită cortexul prefrontal median, de aici,
era mai activă când oamenii considerau afirmația
ca fiind adevărată,
dar, important, această zonă nu făcea diferența
dintre diferitele categorii de convingeri.
Astfel, convingeri matematice, de genul 2+2= 4,
au determinat aceeași activitate cerebrală
ca și convingerile etice, de genul:
„Nu e bine să te bucuri de suferința altuia.”
De aici rezultă că noi credem
că există un răspuns adecvat la întrebările morale.
Și aici e buba.
Dacă suntem în dezacord
și nu putem avea ambii dreptate,
atunci clar că eu am dreptate.
Datele mele le bat pe ale tale.
Așa că ești un prost sau ești nerezonabil.
Un astfel de limbaj e foarte des întâlnit în politica zilelor noastre.
Dar există o diferență importantă și periculoasă
între a nu fi de acord asupra datelor faptice
și a nu fi de acord asupra valorilor morale.
Pentru că dacă tu zici că 1+1= 3,
eu zic că ești un prost sau un pic ciudat.
Dar dacă suntem în dezacord asupra unor chestiuni morale,
nu voi zice doar că ești un prost și nerezonabil,
ci voi spune și că ești un om rău,
poate chiar subuman.
Valorile morale sunt ca datele faptice luate ca steroizi.
Au atașate sentimente foarte puternice.
Și, din păcate, aceste sentimente sunt adesea însoțite
de motivația de-a face rău sau elimina cealaltă parte.
Aceasta e o mare problemă.
Pentru că în timp ce suntem dispuși să acceptăm
că preferințele și opiniile se pot schimba,
faptele sunt fapte.
Tu ai datele tale și eu pe ale mele.
Și ambii suntem atăt de încredințați de acele realități,
încât nu are sens să ne așteptăm că vreunul din noi
se va schimba vreodată.
Imaginați-vă că încercați să convingeți un daltonist
că aceste 2 cercuri sunt de culori diferite.
Nu puteți nicicum face ca această persoană
să vadă lumea așa *** o vedeți voi.
Din păcate, același lucru se pare că e adevărat
și în cazul unor păreri diferite din punct de vedere moral.
Valorile par a fi fapte,
iar faptele sunt proprietăți fixe ale realității.
Și de aici încotro?
Am vrut să înțeleg de ce și *** se face
că, inclusiv eu, ne agățăm atât de mult
de convingerile noastre morale.
Fiind neurolog, desigur că
am început să mă bag în creierul oamenilor.
Și am constatat că valorile noastre morale
sunt mult mai instabile decât ar părea.
Ce-ar fi dacă v-aș spune că o pastilă vă poate schimba
părerea despre ce-i bine și ce-i rău?
Sau ce-ar fi dacă v-aș spune că simțul dreptății
depinde parțial de ce-ați mâncat în această dimineață?
Probabil ați crede
că sună științifico-fantastic, nu?
În creier, neuronii comunică între ei prin substanțe numite neurotransmițători.
Aici sunt doi neuroni. Între ei este o sinapsă.
Pentru a transmite un mesaj prin sinapsă,
unul dintre neuroni trebuie să trimită neurotransmițători în sinapsă
unde aceștia se leagă de receptorii din cealaltă parte
și astfel se propagă mesajul.
Creierul nostru produce și secretă aceste substanțe
ca reacție la diferite situații.
Eu și colegii am vrut să vedem dacă,
prin manipularea neurotransmițătorilor,
se poate schimba modul în care oamenii răspund unor situații de morală.
Într-un studiu, am prezentat subiecților
o serie de dileme morale *** ar fi următoarea.
Un troleibuz nu mai poate fi controlat
și se îndreaptă spre cinci muncitori
care vor muri dacă nu faci nimic.
Dar, ai putea
opri troleul, dacă ai împinge omul
cu valiză grea, sub roți.
El va muri, dar ceilalți 5 vor fi salvați.
Întrebarea este: e moral acceptabil
să ucizi această persoană pentru a-i salva pe ceilalți?
Sigur, nu există un răspuns obiectiv corect la această întrebare,
dar există 2 școli de filozofie morală
care au păreri opuse.
Școala utilitarianistă, născută din opera filozofului David Hume,
evaluează acțiunile
pe baza rezultatelor pe care le produc.
Astfel, acțiunile adecvate moral sunt acelea din care rezultă cel mai mare bine pentru cei mai mulți.
Dimpotrivă, școala deontologică, bazată pe lucrările filozofului Immanuel Kant,
judecă acțiunile în sine.
Astfel, există acțiuni bune și acțiuni rele, iar rezultatele sunt irelevante.
În exemplul acesta,
utilitarianiștii ar zice că e corect
să împingem omul în fața troleului
pentru că prin asta vor fi salvate mai multe vieți,
în timp ce deontologiștii ar spune că nu-i corect
pentru că a face rău este fundamental greșit.
Eu și colegii mei am rugat 30 de persoane
să se pronunțe cu privire la
astfel de dileme morale.
Am vrut să aflăm dacă modificarea
unei anumite substanțe din creier numită serotonină
ar putea schimba judecata oamenilor despre bine și rău.
Am folosit o substanță numită inhibitor selectiv de reutilizare a serotoninei sau SRRI,
similară cu antidepresivul Prozac,
aceste medicamente acționează prin sporirea
efectelor serotoninei în creier.
Într-o sesiune de răspunsuri, voluntarii noștri
au judecat dilemele morale
sub influență SSRI
și în alta le-au făcut
luând un placebo.
Iată ce a ieșit: cu placebo, voluntarii au spus
că era potrivit să ucizi un om pentru a salva mai mulți
în circa 40% din cazurile pe care le-au fost prezentate.
Când le-am dat SSRI,
semnificativ mai puțini au spus
că era acceptabil să ucizi un om pentru a salva mai mulți.
Reflectați o clipă asupra acestor rezultate.
Polemica între utilitariști și deontologiști
durează de secole.
Iar noi am dat oamenilor o pilulă
și, fără ca ei să știe măcar,
ne-au dat răspunsuri diferite la întrebarea
dacă e bine să ucizi un om pentru a salva mulți alții.
S-ar putea oare toată diferența dintre Hume și Kant
reduce la câteva substanțe chimice din creierele lor?
Și acum mai serios,
care sunt consecințele acestui fapt asupra altor întrebări de etică?
Ducând ideea mai departe, eu și colegii am vrut să aflăm
dacă modificarea nivelului de serotonină poate influența
modul în care oamenii răspund la tratamentul nedrept.
Am folosit un joc din economie
numit ultimatum.
Sunt doi jucători, unul care propune și unul care răspunde.
Primul sugerează un mod de a împărți
o sumă de bani cu cel care răspunde.
Iar acesta din urmă poate să accepte,
și atunci ambii sunt plătiți corespunzător,
sau poate refuza,
caz în care niciun jucător nu primește nimic.
Multe studii au arătat că cei care răspund
în general vor respinge ofertele
pe care le percep a fi nedrepte.
Ceea ce e logic. Cred că mulți dintre noi
sunt dispuși să renunțe la o anumită sumă
pentru a pedepsi pe cineva care îi tratează nedrept.
Întrebarea era: putem schimba
răspunsul la nedreptate
prin modificarea nivelului serotoninei?
Am acționat prin mâncare.
Am luat materia primă a serotoninei.
E triptofanul, un aminoacid.
Trebuie să aprovizionăm constant cu triptofan
prin alimente bogate în proteine.
În laborator, se poate scădea nivelul serotoninei din creier
prin administrarea subiecților a unui amestec de proteine fără triptofan.
La grupul de control placebo
administrăm un amestec similar ca gust și prezentare.
Singura diferență e că va conține
2,5 grame de triptofan.
Ne-am servit voluntarii cu aceste cocktailuri
și i-am pus să joace ultimatum
pe post de răspunzător.
Am măsurat rata de refuz pentru oferte nedrepte, medii și drepte.
Aici sunt rezultatele placebo.
Se vede că lumea refuză multe oferte nedrepte
și aproape niciodată nu le refuză pe cele drepte, de 50/50.
Dar când scădem nivelul serotoninei,
rata de refuz pentru propunerile nedrepte crește.
Din nou, să analizăm un pic aceste rezultate.
Singura diferență între condițiile de placebo și lipsă
e 2,5 grame de triptofan ingerat.
Atât. Voluntarii nu au remarcat nicio diferență
între cele două feluri în care au fost tratați
și nicio schimbare în propriul comportament.
Totuși, o schimbare subtilă a dietei
a fost suficientă pentru a modifica suma
la care oamenii au fost dispuși să renunțe
pentru a pedepsi pe cineva care i-a tratat nedrept.
În aceste experimente, am manipulat artificial
nivelul de serotonină,
dar în lumea reală,
nivelul serotoninei fluctuează în mod natural
în funcție de alimentație și nivelul de stres.
Asta înseamnă că, probabil,
și valorile morale variază un pic tot timpul,
fără ca noi să știm.
Avem unele dovezi că asta se întâmplă
în realitate.
Shai Danziger și colaboratorii a analizat deciziile judecătorilor
cu privire la eliberarea condiționată a deținuților.
Pe axa y avem procentul cazurilor
în care au acordat eliberarea condiționată,
iar jos e momentul zilei,
ordinea în care au fost audiate cazurile.
Aceste linii verticale punctate
reprezintă pauzele de masă ale judecătorilor.
A reieșit că, dacă se urmărește eliberarea condiționată,
luând totul în calcul,
exită o probabilitate mai mare de a o obține,
dacă audierea are loc după ce judecătorul a luat o gustare.
E un efect stabil, se menține chiar și dacă se iau ca și control alți factori importanți
*** ar fi vremea, dacă există recidivism
sau dacă deținutul este sau nu într-un program de reabilitare.
Sper că asta să vă îngrijoreze, măcar puțin.
Dar serios,
sper că v-am convins
că valorile morale sunt mult mai puțin stabile
decât par a fi.
Și asta contează pentru că implică faptul
că a crede în simpla idee
că valorile morale sunt schimbătoare,
nu fixe,
poate avea efecte spectaculoase în dispoziția
la compromis și cooperare.
Conflictul israeliano-palestinian e unul dintre
cele mai mari confruntări ideologice ale momentului.
A avut ca rezultat curmarea a mii de vieți de ambele părți,
a costat scăderea puternică a calității vieții.
Eran Halperin, Carol Dweck și colaboratorii au raportat recent
că a crede că grupările au o mentalitate maleiabilă și nu fixată
poate influența atitudinea reciprocă israeliană și palestiniană
și dorința lor de a face compromisuri pentru pace.
În experiment, ei au pus, la întâmplare,
israelieni și palestinieni să citească una sau două articole.
Unul sugera că grupările agresive au o mentalitate fixată
și altul ce sugera că acestea au mentalitatea maleiabilă.
Cei care au citit articolul cu grupările maleiabile
au fost mai dispuși să întâlnească cealaltă parte și să audă și punctul lor de vedere,
doreau mai mult să negocieze și să facă compromisuri
asupra unor puncte ca statutul Ierusalimului
și coloniile din Țărmul de Vest.
Asta înseamnă că
dacă ne putem axa mental pe ideea
că valorile morale nu sunt fixe, ci se pot schimba,
un dialog constructiv devine mai probabil.
Și iată o idee trăsnită.
Dacă pilulele pot influența valorile morale,
ce-ar fi dacă negociatorii ar înghiți câțiva „stimulatori morali”
înainte de-a se așeza la masa negocierilor?
O astfel de acțiune ar putea ușura
capacitatea oponenților de a-și lua în considerare reciproc părerea.
Desigur, mai e drum lung de parcurs
înainte de a înțelege pe deplin care neurotransmițători
influențează tipurile specifice de credințe morale.
Dar eu cred că-i plauzibil ca, într-o bună zi,
să putem identifica sistemele neurologice ce determină
preferințele pentru principiile etice în conflict.
Atâta timp cât credem
că valorile morale sunt de nezdruncinat,
vom continua să ne investim resursele
în a ne lupta între noi,
în loc să căutăm o cale de mijloc.
Ca variantă, nu am putea cultiva
un scepticism sănătos al propriei noastre păreri despre bine și rău?
Căci, odată acceptat faptul
că valorile proprii pot fi influențate
de factori dincolo de conștiință și capacitatea de control,
poate că vom fi mai puțin atașați de ele.
Și cu cât mai repede putem lăsa acest atașament,
cu atât mai bine, căci există pe lume probleme înfricoșătoare
ce ne amenință supraviețuirea ca specie.
Dar, prinși în ciondăneală generală,
nu le rezolvăm.
Eu pot numai să sper că putem realiza
că suntem prinși în acest ocean de frică și ură
ce ne orbește în fața umanității noastre comune
și a lucrurilor minunate pe care le putem face
dacă ne putem lăsa deoparte diferențele și ne putem reuni mintea și inima.
A venit timpul trezirii. Mulțumesc.
(Aplauze)