Tip:
Highlight text to annotate it
X
20. J.P Morgan ºi Criza de la 1907
Acum era timpul ca schimbãtorii de bani sa se
intoarca la obisnuitele afaceri prin crearea
unei banci centrale noi, private, a Americii.
La inceputul anilor 1900, ofensiva a fost condusa de oameni ca J.P. Morgan.
Ar fi fost necesara o stare de panica majora pentru a atrage atentia natiunii
catre presupusa nevoie a unei banci centrale.
Argumentul era ca numai o banca centrala ar
putea preveni falimentele bancare.
Fara indoiala, Morgan a fost cel mai puternic bancher din America
si suspectat ca a fost agent al familiei Rothschild.
Morgan a ajutat finantarea imperiului Standard Oil a lui John D. Rockefeller,
a ajutat finantarea monopolurilor pe caile ferate a lui Edgar Herman,
monopolurile asupra otelului a lui Andrew Carnegie,
si ale altora in multe alte industrii.
In afara acestor lucruri, Junius Morgan (tatal lui J.P. Morgan),
fusese un agent financiar britanic in America.
Dupa moartea tatalui sau, J.P. Morgan si-a luat un partener britanic,
Edward Grenfell, care a fost timp indelungat
director al Bancii Angliei (Bank of England).
De fapt, la moartea lui Morgan, in
proprietatea sa erau doar citeva milioane de dolari.
Majoritatea proprietatilor despre care se credea ca le detine,
erau de fapt detinute de altii.
In 1902, presedintele Theodore Roosevelt a
inceput oficial urmarirea lui Morgan si a prietenilor sai
folosindu-se de actul anti-corporatie
Sherman, incercind sa sparga monopolurile industriale.
Dar de fapt, Roosevelt s-a amestecat foarte
putin in evolutia monopolizarii a industriei americane
efectuata de catre bancheri si acolitii lor.
De exemplu, se spune ca Roosevelt a pus capat monopolului Standard Oil.
Nu a fost asa.
Compania a fost divizata in 7 corporatii,
toate fiind sub controlul familiei Rockefeller.
Publicul a fost constient de acest lucru datorita caricaturistilor politici
ca Thomas Nast, care se referea la bancheri cu denumirea de "Trust Monetar"
Pina in 1907, anul de dupa realegerea lui Teddy Roosevelt,
Morgan a decis ca era timpul sa incerce din nou infiintarea unei banci centrale.
Folosindu-si "muschii" financiari la unison,
Morgan si prietenii sai au reusit in secret sa prabuseasca piata de actiuni.
Mii de banci mici au fost depasite financiar.
Unele aveau rezerve de mai putin de 1%,
datorita principiului de rezerve fractionate.
In decurs de citeva zile, retragerile masive
din banci au devenit peste tot un lucru comun.
In acel moment, Morgan a intrat in arena publica
si s-a oferit sa sprijine economia americana ce se clatina
prin sustinerea bancilor falimentare cu bani pe care i-ar fi scos din nimic.
Era o propunere total imorala,
cu mult mai rea chiar decit rezervele fractionate,
dar parlamentul l-a lasat s-o faca.
Morgan a fabricat 200 de milioane de dolari
ce erau bani privati, fara nici un fel de acoperire,
a cumparat lucruri, a platit servicii,
si a trimis o parte la bancile sale pentru a fi imprumutati cu profit.
Planul sau a functionat.
Curind, publicul si-a recapatat increderea
si a incetat sa acumuleze banii.
Insa rezultatul a fost ca puterea bancara s- a consolidat si mai mult
in mainile citorva banci mari.
Pina in 1908, panica se terminase si Morgan era aclamat ca un erou
de catre presedintele universitatii Princeton,
pe nume Woodrow Wilson.
"Toate aceste probleme ar putea fi evitate dacã constituim un comitet
din 6 sau 7 oameni charismatici ca J.P. Morgan
sã aibã grijã de afacerile þãrii noastre."
Manualele de economie vor explica mai tirziu
ca sistemul Federal Reserve (rezerva federala) a fost creat
drept urmare a panicii din 1907:
"din cauza epidemiei alarmante de falimente bancare,
tara se saturase odata pentru totdeauna
de anarhia generata de instabilitatea sistemului bancar privat."
Insa parlamentarul Charles A. Lindbergh Sr., (Minnesota)
tatal celebrului aviator Lindbergh, "Lucky Lindy,"
a explicat mai tirziu, ca panica din 1907 a fost doar o escrocherie:
"Aceia care nu sunt în favoarea trustului monetar pot fi
eliminaþi din afacere ºi oamenii pot fi înspãimântaþi ca sã cearã
schimbãri în sistemul bancar ºi în legiile
monetare pe care Trustul Monetar le-ar propune."
Astfel, de la aprobarea legii activitatii bancare din 1863,
Schimbãtorii de bani au coordonat o serie de tunuri si falimente.
Scopul nu era numai de a instraina publicul american de proprietatea sa,
ci si de a pretinde mai tirziu ca sistemul bancar era de fapt atit de instabil
incit trebuia consolidat din nou intr-o banca centrala.
21. Insula Jekyll
Dupa criza, ca raspuns la panica din 1907,
Teddy Roosevelt a ratificat o lege prin care a creat
asa zisa Comisie Monetara Nationala (National Monetary Commission).
Rolul acestei comisii era de a studia problema sistemului bancar
si de a face recomandari parlamentului.
Bineinteles, comisia era plina de prieteni si apropiati ai lui Morgan.
Presedintele comisiei era un senator, Nelson Aldrich, din Rhode Island.
Aldrich era reprezentantul Newport si Rhode Island,
unde se aflau familiile celor mai bogati bancheri americani.
Fiica sa s-a casatorit cu John D. Rockefeller, Jr., si au avut 5 fii:
John, Nelson (care va fi vice-presedintele SUA in 1974),
Laurence, Winthrop, si David
(seful Consiliului pentru Relatii Externe
si fost presedinte al bancii Chase Manhattan).
Indata ce Comisia Monetara Nationala a fost infiintata,
senatorul Aldrich a inceput un tur de 2 ani in Europa,
unde s-a consultat indelung cu cei de la bancile centrale private
din Anglia, Franta si Germania.
Costul total al calatoriei sale platit de contribuabili a fost 300.000 dolari,
o suma astronomica pentru acele timpuri.
La scurt timp dupa intoarcerea sa, in seara zilei de 2 noiembrie 1910,
citeva dintre cele mai bogate si puternice persoane din America
s-au imbarcat in trenul privat al senatorului Aldrich
si s-au indreptat in secret
catre Jekyll Island, pe coasta Georgiei.
Impreuna cu acest grup a calatorit si Paul Warburg.
Warburg a platit salarii anuale de 500.000 dolari
pentru servicii de lobby in vederea
infiintarii unei banci centrale private in America
servicii efectuate de catre firma de investitii Kuhn, Loeb & Company.
Partenerul lui Warburg in aceasta firma a fost Jacob Schiff,
nepotul celui care impartea casa Scutului Verde
cu familia Rothschild, in Frankfurt.
Schiff, dupa *** se va afla mai tirziu, tocmai cheltuia suma de 20 milioane dolari
finantind detronarea tarului Rusiei.
Aceste 3 familii europene de bancheri, Rothschild, Warburg si Schiff
erau legate intre ele prin casatorii facute de-a lungul anilor,
la fel ca si omologii lor americani
Morgan, Rockefeller si Aldrich.
Secretul a fost tinut atit de bine incit
toti cei 7 participanti principali au fost atentionati
sa-si foloseasca doar numele mici, pentru a
impiedica servitorii sa le afle adevaratele identitati.
Peste citiva ani, un participant, Frank Vanderlip,
presedinte al National City Bank din New York
si reprezentant al familiei Rockefeller, a confirmat calatoria pe Jekyll Island
in editia ziarului Saturday Evening Post de pe 9 februarie 1935:
"Am fost la fel de secretos - într-adevãr, la fel de ascuns, ca orice conspirator. Descoperirea, ºtima cã nu trebuie sã se întâmple, ori altfel, toate eforturile noastre
ar fi fost în zadar. Dacã s-ar fi dat în vileag cã grupul nostru s-a adunat ºi a
scris o lege bancarã, acea lege nu ar fi
avut nici o ºansã sã fie trecutã în Congres." Frank Vanderlip
Participantii s-au adunat aici pentru a gasi o cale de rezolvare a problemei lor majore
*** sa reinfiinteze o banca centrala privata,
insa existau si alte probleme care trebuiau dezbatute.
In primul rind, ponderea pe piata a bancilor nationale mari scadea rapid.
In primii zece ani ai secolului,
numarul bancilor din U.S. a depasit 20.000,
mai mult decit dublu fata de secolul trecut.
Pina in 1913, doar 29% din numarul bancilor erau banci nationale
si detineau doar 57% din totalul depozitelor.
Dupa *** a recunoscut mai tirziu senatorul
Aldrich, intr-un articol dintr-un magazin:
"Înainte de trecerea acestui Act, bancherii
din New York puteau domina doar rezervele
din New York. Acum, noi untem capabili sã
dominãm rezervele bancare ale întregii þãri." Sen. Nelson Aldrich
Trebuia facut ceva pentru a aduce aceste noi banci sub controlul lor.
John D. Rockefeller s-a exprimat astfel: "Competitia e un pacat".
In al doilea rind, economia natiunii era atit de puternica,
incit corporatiile incepusera sa-si finanteze extinderea din propriile profituri
in loc sa ia imprumuturi masive de la bancile mari.
In primii 10 ani ai noului secol,
70% din finantarea corporatiilor provenea din profituri.
Cu alte cuvinte, industria americana devenea independenta de schimbãtori de bani,
si acea evolutie trebuia oprita.
Toti participantii stiau
ca aceste probleme pot fi rezolvate printr-o solutie viabila,
insa dificultatea lor cea mai importanta era de domeniul relatiei cu publicul,
mai exact numele noii banci centrale.
Acea discutie a avut loc chiar in aceasta sala,
una din multele sali de conferinta ale acestui mare hotel,
cunoscut azi ca Jekyll Island Club Hotel.
Aldrich era de parere ca in noua denumire sa
nu apara cuvintul "banca".
Warburg dorea ca legea sa se numeasca
legea rezervei nationale (National Reserve Bill)
sau legea rezervei federale (Federal Reserve Bill).
Ideea era de a se crea impresia ca scopul noii banci centrale
era sa opreasca devalizarea bancilor, dar si
sa-si ascunda caracterul de monopol.
Cu toate acestea, Aldrich, un politician egocentric,
a insistat ca noua lege sa fie numita legea Aldrich.
Dupa 9 zile petrecute pe Jekyll Island, grupul s-a despartit.
Noua banca centrala urma sa fie foarte
similara cu vechea Banca a Statelor Unite (Bank of the United States).
Va detine monopolul asupra monedei S.U.A.
si va crea bani din nimic.
*** "creeaza" Fed bani din nimic?
Este un proces in 4 etape. Dar mai intai
citeva lucruri despre obligatiunile guvernamentale.
Obligatiunile sunt simple promisiuni de
plata - sau IOU-uri (I Owe Unto) guvernamentale.
Oamenii cumpara obligatiuni pentru a-si asigura rata dobinzii.
La termen, guvernul rascumpara obligatiunea plus dobinda aferenta,
dupa care obligatiunea este distrusa.
In momentul de fata, valoarea totala
aproximativa a obligatiunilor este de 3.6 trilioane dolari.
Acum iata procesul de fabricare a banilor de catre Fed:
Etapa 1. FOMC (Fed Open Market Committee) aproba
cumpararea obligatiunilor U.S. de pe piata.
Etapa 2. Obligatiunile sunt cumparate de banca Fed
de la oricine le ofera spre vinzare pe piata.
Etapa 3. Fed plateste pentru obligatiuni cu
credite electronice catre banca celui care vinde,
credite care trec in contul bancar al vinzatorului.
Trucul este ca aceste credite se bazeaza pe
NIMIC. Fed doar le trece in "registre".
Etapa 4. Bancile folosesc aceste depozite ca rezerve.
Pot imprumuta pina la de 10 ori valoarea pe care o detin ca rezerve,
cu dobinda, catre clienti noi.
In acest mod, o achizitie de obligatiuni de
catre Fed, valorind de exemplu un milion de dolari,
se transforma in peste 10 milioane de dolari in conturile bancare.
De fapt, Fed creeaza doar 10% din acesti bani noi
in timp ce bancile creeaza restul de 90%.
Pentru a reduce cantitatea de bani din economie, procesul este inversat:
Fed vinde obligatiuni catre public, iar banii pleaca din banca cumparatorului.
Imprumuturile acordate de banci trebuie
reduse de 10 ori fata de valoarea vinzarii.
Astfel, daca Fed vinde obligatiuni in valoare un milion de dolari,
rezultatul inseamna 10 milioane de dolari mai putin in economie.
Ce avantaje au din asta bancherii ai caror
reprezentanti s-au intilnit pe Jekyll Island?
Primul - a indreptat reforma bancara intr-o
cu totul alta directie fata de adevarata rezolvare.
Al doilea - a impiedicat reinstaurarea unui
sistem de finante corespunzator, guvernamental,
fara datorii, *** a fost dolarul Lincoln (Greenback).
Sistemul guvernamental de finante bazat pe obligatiuni,
impus lui Lincoln dupa ce crease Greenback,
devenise acum irevocabil.
Al treilea - a dat bancherilor dreptul de a crea 90% din totalul banilor
doar pe baza rezervelor fractionate,
bani pe care ulterior ei ii puteau imprumuta cu dobinda.
Al patrulea - a centralizat controlul masei monetare a natiunii
in mainile a doar citorva oameni.
Al cincilea - a infiintat o banca centrala cu un grad mare de independenta
fata de controlul politic efectiv.
Curind dupa ce a fost creat, la inceputul
anilor 1930, marea contractie initiata de Fed
a cauzat marea depresie.
De atunci, aceasta independenta a continuat sa fie intarita prin legi aditionale.
Pentru a pacali publicul si a-l face sa
creada in mentinerea controlului guvernamental,
planul stabilea ca Fed sa fie condus de un consiliu de guvernatori
numiti de catre presedinte si aprobat de catre senat.
Dar tot ceea ce bancherii trebuiau sa faca era sa se asigure ca oamenii lor
erau numiti in consiliul guvernatorilor.
Ceea ce nu era dificil. Bancherii dispun de
bani, iar banii cumpara influenta asupra politicienilor.
Dupa ce Jekyll Island a fost parasita de
participantii la discutie, a inceput campania pentru relatiile cu publicul.
Bancile mari din New York au infiintat un fond "educational"
de 5 milioane de dolari, destinat finantarii unor profesori
de la universitati de renume, care sa promoveze noua banca.
Woodrow Wilson de la Princeton a fost printre primii care au acceptat.
Dar subterfugiul bancherilor nu a functionat.
Legea Aldrich a fost rapid etichetata drept legea bancherilor,
o lege facuta numai spre beneficiul asa numitului "Trust Monetar".
Dupa *** a afirmat parlamentarul Lindbergh in timpul unei sedinte:
"Planul Aldrich este planul Wall Street. Asta înseamnã o altã panicã, dacã este necesar, pentru a intimida oamenii. Aldrich, plã*** de guvern ca sã reprezinte poporul, propune în schimb un plan pentru trusturi."
Vazind ca nu au voturile pentru a cistiga in parlament,
conducerea republicanilor nu a mai supus votului legea Aldrich.
Bancherii au decis sa merga pe a doua varianta, alternativa democrata.
Au inceput sa-l finanteze pe Woodrow Wilson
pentru candidatura din partea democratilor.
Asa *** a aratat istoricul James Perloff,
expertul financiar Bernard Baruch (de pe Wall Street)
a fost insarcinat cu educarea lui Wilson.
"Baruch l-a adus pe Wilson la sediul central al Partidului Democrat
în New York în 1912, "conducându-l aºa *** cineva
duce un cãþel de un fir". Wilson a primit un
"curs de îndoctrinare" din partea liderilor adunaþi acolo..."
Asa incat in acel moment totul era pregatit.
Schimbãtorii de bani incepusera din nou
procesul de instituire a bancii centrale private.
Raul facut in urma cu 67 de ani de catre presedintele Andrew Jackson
fusese doar partial reparat
prin adoptarea legii nationale a bancilor in timpul razboiului civil.
De atunci, lupta s-a mentinut de-a lungul anilor.
"Jacksonienii" au devenit sustinatori ai dolarului Greenback ("Greebackers"),
si sustinatori de baza ai lui William Jennings Bryan.
Sub conducerea lui Bryan, acesti opozanti ai schimbãtorilor de bani,
ignorind indrumarea lui Baruch, s-au unit
pentru a-l sustine pe democratul Widrow Wilson.
Curind, vor fi tradati.
22. Actul Rezervei Federale din 1913
In timpul campaniei prezidentiale,
democratii s-au prefacut ca se opun legii Aldrich.
Iata ce explica Louis McFadden, democrat,
sef al comisiei parlamentare pentru banci si
finante, la 20 de ani dupa ce s-a intimplat:
"Legea lui Aldrich a fost condamnatã la scenã deschisã
.. când Woodrow Wilson a fost nominalizat ... Oamenii care
conduseserã Partidul Democrat au promis poporului cã dacã erau realeºi la putere,
nu se va instaura nicio bancã centralã atâta timp cât ei deþin frâiele guvernãrii."
"13 luni mai târziu, acea promisiune a fost
încãlcatã, ºi administraþia Wilson, sub tutela
acelor sinistre figuri de pe Wall Street, care au stat în spatele Colonelului House,
au instaurat aici, în þara noastrã liberã instituþia monarhalã mâncatã de viermi
a "bãncii regelui" pentru a ne controla pe noi de sus
pânã jos, ºi sã ne încãtuºeze din leagãn pânã în mormânt."
Dupa ce Wilson a fost ales, Morgan, Warburg,
Baruch si ai lor au venit cu un "nou" plan,
pe care Warburg l-a numit sistemul rezervei federale (Federal Reserve).
Conducerea democratilor a salutat noua lege, intitulata Glass-Owen,
ca fiind complet diferita de legea Aldrich.
Dar de fapt, legea era practic identica in privinta fiecarui detaliu important.
De fapt, democratii au fost atat de vehementi in a nega similitudinile
incit Paul Warburg - parintele ambelor legi –
a trebuit sa intervina pentru a-si asigura prietenii platiti din parlament
ca de fapt cele 2 legi sunt practic identice:
"Periind pe o parte diferenþele exterioare
care afecteazã "carcasele", noi realizãm cã
"miezul" celor douã sisteme foarte asemãnãtoare unul faþã de altul".
A recunoscut insa doar in privat.
In public, Trusul Monetar i-a invinuit pe Aldrich, Frank Vanderlip,
care era presedintele bancii National City din New York a lui Rockefeller
si unul din grupul celor sapte de pe Jekyll Island,
ca se opun noului sistem Federal Reserve.
Dupa ani de zile, totusi, Vanderlip a recunoscut in Saturday Evening Post
ca cele 2 proiecte erau practic identice.
"Deºi Planul RF Aldrich a fost înfrânt când
purta numele Aldrich, totuºi punctele sale
esenþiale au fost toate, conþinute în planul care a fost adoptat în final.".
In timp ce parlamentul se apropia de
momentul votului, un avocat din Ohio, Alfred
Crozier, a fost chemat pentru a da lamuriri.
Crozier a mentionat similaritatile dintre legile Aldrich si Glass-Owen:
"Legea garanteazã exact ceea ce Wall Street
ºi marii bancheri tânjesc de 25 de ani încoace
- un control privat în loc de unul public asupra cursului monetar."
"Ea (legea Glass - Owen) face asta la fel de complet precum o face Legea Aldrich.
Ambele mãsuri furã guvernului ºi poporului tot controlul asupra banilor publici
ºi îi investeºte bãncile în mod exclusiv cu periculoasa putere de a face bani
atât din sãrãcia oamenilor cât ºi din abundenþa lor."
In timpul dezbaterii,
senatorii s-au plins ca marile banci isi foloseau "muschii" financiari
pentru a influenta rezultatul.
"In aceasta tara exista bancheri care sunt dusmanii interesului public,"
a afirmat un senator.
In ciuda acuzatiilor de inselaciune si coruptie,
legea a fost pina la urma trecuta prin senat la data de 22 decembrie 1913,
dupa ce majoritatea senatorilor plecasera deja in vacanta,
fiind asigurati de liderii lor ca nimic nu va fi facut
pentru mult timp chiar dupa vacanta de Craciun.
In ziua in care legea a fost votata, parlamentarul Lindbergh
si-a avertizat profetic concetatenii:
"Acest act instaureazã cel mai mare trust de pe pãmânt.
Când Preºedintele semneazã aceastã lege, guvernul invizibil
Puterea Monetarã, va fi legalizatã. Oamenii poate nu o vor recunoaºte imediat,
dar ziua aceea este amânatã doar câþiva ani ...
Cea mai rea crimã legislativã din toate
timpurile este comisã prin aceastã lege bancarã"
Pe lânga toate acestea, cu numai câteva saptamâni mai devreme,
parlamentul votase in cele din urma o lege care legaliza impozitul pe venit.
De ce era atit de importanta legea impozitului pe venit?
Pentru ca in sfirsit bancherii aveau in functiune un sistem
care urma ruleze o datorie federala practic nelimitata.
*** ar fi fost platita dobinda acestui imprumut, lasind la o parte imprumutul?
Sa ne amintim, o banca centrala privata creeaza imprumutul din nimic.
Guvernul federal era redus la momentul respectiv.
Pina atunci, era finantat doar din taxe pe vinzari, servicii si accize.
Ca si in cazul Bancii Angliei,
platile dobinzilor trebuiau garantate prin impozitarea directa a oamenilor.
Schimbãtorii de bani stiau ca daca ar fi trebuit sa se bazeze
doar pe contributiile statelor,
in cele din urma legiuitorii fiecarui stat s-ar fi revoltat
si ori ar fi refuzat sa plateasca dobinda pe propriii lor bani,
ori ar fi facut presiuni politice pentru a mentine datoria in limite reduse.
Este interesant de mentionat ca in 1895 Curtea Suprema
a considerat o lege similara de impozitare ca fiind anticonstitutionala.
Mai mult, in 1909 Curtea Suprema a
considerat ca si o lege de impozitare a corporatiilor este anticonstitutionala.
Drept rezultat, senatorul Aldrich a strecurat o lege prin parlament
pentru un amendament constitutional care sa permita impozitul pe venit.
Al 16-lea amendament la Constitutie
a fost trimis legislaturilor statale pentru a fi aprobat,
dar unii critici pretind ca acest amendament nu a fost niciodata ratificat
de necesarul de 3/4 din totalul statelor.
Cu alte cuvinte, al 16-lea amendament ar putea sã nu fie legal.
Insa schimbãtorii de bani nu erau dispusi sa dezbata lucrurile de finete.
In octombrie 1913, senatorul Aldrich
strecurase deja legea impozitului prin parlament.
Fara puterea de a impozita oamenii in mod direct - fara amestecul statelor,
legea Federal Reserve nu ar fi fost nici pe departe atit de utila
celor care au doreau sa indatoreze America.
Dupa un an de la votarea legii Federal Reserve,
parlamentarul Lindbergh a explicat *** a creat Fed
ceea ce noi numim acum "Business Cycle" (ciclul afacerilor)
si *** il folosesc in avantajul lor:
"Pentru a determina preþuri mari, tot ceea ce echipa RF va face va fi sã
scadã rata de rescontare ... producând o
expansiune a creditelor ºi apariþia unei pieþe de bunuri; atunci
când .. oamenii de afaceri sunt adaptaþi acestor condiþii,
se poate verifica ... prosperitatea în
carierele clasei de mijloc printr-o arbitrarã ridicare a ratei dobânzii."
Asta poate cauza balansul unei pieþe în creºtere ºi descreºtere sã se legene
uºor înainte ºi înapoi prin uºoare schimbãri în rata de scont, sau sã cauzeze
fluctuaþii bruºte printr-o variaþie mai mare a ratei,
ºi în oricare din cazuri va deþine infor- maþii intrinseci ale condiþiilor finaciare
ºi o cunoaºtere anticipatã a urmãtoarei
schimbãri, indferent cã este în sus sau în jos.
Aceasta este cea mai ciudatã, cel mai periculos
avantaj plasat în mâinile unei clase speciale privilegiate
pe care vre-un Guvern l-a acordat vreodatã."
Sistemul este privat, condus cu singurul scop de a obþine
cele mai mari profituri posibile din folosirea banilor altora."
"Ei ºtiu dinainte când sã creeze panica în folosul propriu.
Ei ºtiu deasemenea când sã opreascã panica.
Inflaþia ºi deflaþia funcþioneazã la fel de bine pentru ei când controleazã finanþele."
Congresmanul Lindbergh a avut dreptate in toate privintele.
Ceea ce el nu a realizat a fost ca majoritatea natiunilor europene
deja cazusera prada bancilor centrale, cu zeci de ani sau secole inainte.
A mai mentionat de asemenea ca doar cu un an mai tirziu,
Fed a ajuns sa controleze piata aurului; cuvintele sale au fost:
"Bancile Federal Reserve au incoltit deja aurul si certificatele pe aur..."
Lindbergh nu a fost singurul critic al Fed.
Parlamentarul Louis McFadden,
seful comisiei de banci si finante intre 1920-1931,
a explicat la ce a condus legea Federal Reserve:
"Un super stat controlat de bancheri ºi industriaºi internaþionali
acþioneazã împreunã pentru a înrobii lumea pentru propria lor plãcere."
McFadden a realizat caracterul international
al actionarilor Federal Reserve.
Un alt sef al comisiei de banci si finante in anii 1960,
Wright Patman din Texas, a afirmat:
"În SUA astãzi avem de fapt douã guverne ....
Avem Guvernul corect constituit ... apoi avem un guvern independent,
de necontrolat ºi de necoordonat în Sistemul RF ...
manevrând puterea banilor care este rezervatã Congresului prin Constituþie."
Chiar si inventatorul luminii electrice, Thomas Edison,
s-a alaturat campaniei de criticare a sistemului Federal Reserve:
"Dacã naþiunea noastrã poate emite o obligaþiune de 1 dolar
poate emite ºi o bancnotã de 1 dolar. Elementele care fac obligaþiunea bunã,
fac ºi bancnota bunã deasemenea. Diferenþa dintre obligaþiune ºi bancnotã
este aceea cã obligaþiunea lasã brokerii financiari sã colecteze
de douã ori mai mult decât e valoarea obligaþiunii ºi un 20% adiþional,
acolo unde sistemul monetar nu rasplateste
pe nimeni decat pe cei care contribuie direct printr-o cale folositoare."
Este absurd sã spui cã þara noastrã poate emite 30 de milioane în obligaþiuni
ºi nu 30 de milioane în moneda naþionalã. Ambele sunt promisiuni de platã
dar una dintre promisiuni îngraºã cãmãtarii ºi alta ajutã poporul."
LA 3 ani dupa votarea legii RF,
chiar si presedintele Wilson a inceput sa reconsidere
ceea ce se declansase in timpului primei sale legislaturi.
"Am devenit una dintre cele mai rãu conduse,
una dintre cele mai complet controlate
guverne din lumea civilizatã - nu mai este un guvernãmânt al opiniei libere
nu mai este un guvern al votului majoritãþii,
ci un guvern al opiniei ºi constrângerii
unui mic grup de oameni dominatori."
"Unora dintre cei mai mari oameni din SUA, în zona comerþului ºi a manufacturii,
le este teamã de ceva. Ei ºtiu cã existã o putere undeva aºa de organizatã,
aºa de subtilã, aºa de prudentã, aºa de interconectatã, aºa de completã,
aºa de perversã, cã ar fi mai bine ca ei
nici mãcar sã nu ºopteascã când vorbesc despre ea condamnând-o."
Inainte de a muri in 1924, Wilson a realizat pe deplin
implicatiile raului facut Americii, cind a marturisit:
"Mi-am ruinat in mod neintentionat guvernul."
In final, schimbãtorii de bani
cei ce profita prin manipularea masei monetare in circulatie,
au reusit sa-si instaureze din nou banca centrala privata in America.
Marile ziare (pe care le detineau de asemenea)
au salutat votarea legii Federal Reserve in 1913, spunând publicului
"acum, depresiile pot fi prevenite in mod stiintific."
De fapt, depresiile puteau fi acum PROVOCATE in mod stiintific.
23. Primul Rãzboi Mondial
Puterea a fost centralizata si mai mult.
Acum era timpul pentru un razboi - un razboi major - de fapt, primul razboi mondial.
Desigur, pentru bancherul bancii centrale,
problemele politice ale razboiului nu aveau
nici pe departe importanta profitului potential,
si nimic nu creeaza o datorie mai mare decit razboiul.
Anglia a fost cel mai bun exemplu de pana atunci.
In timpul celor 119 ani de la fondarea Bancii Angliei
si pina la infringerea lui Napoleon la Waterloo,
Anglia fusese in razboi timp de 56 de ani.
Si majoritatea timpului care ramasese, se pregatea de razboi.
In primul razboi mondial, descendentii
Rothschild din Germania au imprumutat bani germanilor,
Rothschild din Anglia au imprumutat bani englezilor,
iar Rothschild din Franta au imprumutat bani francezilor.
In America, J.P. Morgan a fost agentul de vinzari pentru efecte de razboi
atit englezilor cit si francezilor.
De fapt, 6 luni dupa inceperea razboiului,
Morgan a devenit cel mai mare consumator de pe glob,
cheltuind 10 milioane de dolari pe zi.
Birourile sale de pe Wall Street nr.23
au fost asaltate de brokeri si salesmeni in incercarea de a obtine contracte.
De fapt, lucrurile s-au agravat intr-atit
incat banca a fost nevoita sa posteze garzi la fiecare usa
si de asemenea la casele partenerilor.
Multi din bancherii newyorkezi au scos un profit bun din razboi.
Presedintele Wilson l-a numit pe Bernard
Baruch in functia de sef al comisiei industriilor de razboi.
Dupa istoricul Jarnes Perloff, atat Baruch cat si Rockefeller-ii
au avut un profit in jur de 200 milioane dolari in timpul razboiului.
Dar profitul nu a fost singurul motiv. Era vorba si de razbunare.
Schimbãtorii de bani nu i-au iertat niciodata pe Tarii rusi
pentru sprijinul acordat lui Lincoln in timpul razboiului civil.
De asemenea, Rusia era ultima natiune europeana importanta
care refuza sa cedeze sistemului bancii centrale private.
La 3 ani dupa terminarea primului razboi mondial,
revolutia din Rusia a inlaturat Tarul si a instaurat flagelul comunismului.
Jacob Schiff de la Kuhn, Loeb & Co. s-a laudat pe patul de moarte
ca a cheltuit 20 de milioane de dolari pentru a-l infringe pe Tar.
Banii au fost trimisi din Anglia si pentru sustinerea revolutiei.
De ce unii din cei mai bogati oameni din lume ar sustine financiar comunismul,
sistemul care jura pe fata sa distruga asa-zisul capitalism
ce le adusese bunastarea?
se intreba cercetatorul Gary Allen:
"Dacã cineva înþelege cã socialismul nu este un program de împãrþire a bogãþiei
ci este în realitate o metodã de a consolida ºi a controla bogãþia,
atunci aparentul paradox al oamenilor super bogaþi care promoveazã socialismul
nu mai este un paradox de loc. În schimb, devine logic, chiar unealta perfectã
a unor megalomaniaci cãutãtori de putere."
"Comunismul sau ºi mai exact, socialismul, nu este o miºcare a maselor asuprite,
ci una a elitei economice."
W. Cleon Skousen a scris in cartea sa din 1970, "Capitalistul despuiat":
"Puterea din orice sursã are tendinþa de a creea un apetit pentru mai multã putere .
Era aproape inevitabil ca super bogaþii vor aspira într-o zi sã controleze
nu numai propria lor bunãstare, ci bogãþia întregii lumi."
"Pentru a obþine asta, ei erau perfect pregãtiþi sã hrãneascã ambiþiile
conspiratorilor politici avizi dupã putere care erau determinaþi sã rãstoarne
toate guvernele existente ºi sã instaureze o dictaturã centralizatã mondialã."
Dar daca acesti revolutionari scapa de sub control
si incearca sa confiste puterea de la cei bogati?
In 1938, Mao Zedong si-a exprimat pozitia despre putere:
"Puterea politica iese pe teava armei".
Axa Wall Street/Londra a ales sa-si asume riscul.
Planuitorii au incercat sa controleze grupurile comuniste
furnizindu-le cantitati mari de bani cind se supuneau,
si taindu-le suportul financiar, sau chiar finantind opozitia,
daca scapau de sub control.
Lenin a inceput sa inteleaga acest lucru
desi era dictatorul absolut al noii Uniuni Sovietice,
nu el tragea sforile financiare;
altcineva le controla in secret:
"Statul nu funcþioneazã *** dorim noi. Maºina nu se supune.
Un om este la volan ºi pare sã o conducã, dar maºina nu se miºcã în direcþia doritã.
Se miºcã aºa *** doreºte altã forþã."
Asadar, cine statea de fapt in spatele evenimentelor?
Louis T. McFadden, seful comisiei de banci si finante
din anii 1920
pina in timpul marii depresii din anii 1930, a explicat in felul urmator:
"Cursul istoriei Rusiei a fost, într-adevãr, foarte afecat de operaþiunile
bancheriilor internaþionali... Guvernului Sovietic i s-a oferit
fonduri de la trezoreria USA prin conducerea Rezervei Federale
acþionând prin intermediul Bãncii Chase.
Anglia a retras bani de la noi prin intermediul bãncilor RF
ºi i-a reîmprumutat la înalte cote ale dobânzii Guvernului Sovietic ...
Barajul Dnieperstory a fost construit cu fonduri ilegale luate din trezoreria SUA
de conducerea coruptã ºi necinstitã a RF ºi de bãncile RF."
Cu alte cuvinte, Fed si Banca Angliei,
la ordinul bancherilor internationali care ii controlau,
au creat un mostru, ceea ce a alimentat 7 decenii
de revolutie comunista, razboaie, si cel mai important - indatorare.
In cazul in care va ginditi ca exista vreo sansa ca schimbãtorii de bani
sa fi instalat comunismul si apoi sa fi pierdut controlul,
in 1992, Washington Times relata ca presedintele rus Boris Eltin
era deranjat ca majoritatea ajutorului din strainatate fusese directionat
"inapoi spre conturile bancilor vestice, pentru plata datoriilor rusesti."
Ar fi o nebunie de pretins ca un razboi atit de mare ca primul razboi mondial
a avut o singura cauza. Razboaiele sunt complexe, avind factori cauzatori multipli.
Dar pe de alta parte, ar fi la fel de absurd
de a elimina din discutie pe cei care au avut cel mai mult de profitat din razboi.
Rolul schimbãtorilor de bani nu tine de teoria conspiratiei.
Au avut un scop - pe termen scurt, servindu-si interesul propriu
in timp ce pe termen lung scopul politic era de a sustine guvernul totalitar,
mentinind blocajul financiar
pentru a controla orice politicieni care ar fi devenit lideri.
Mai departe vom vedea care este scopul final
al schimbãtorilor de bani in ceea ce priveste intreaga lume.
24. Marea Crizã
La scurt timp dupa primul razboi mondial,
politica generala a schimbãtorilor de bani a inceput sa se clarifice.
Din moment ce acum controlau fiecare economie nationala in parte,
pasul urmator era forma suprema de consolidare:
guvernul mondial.
Propunerea noului guvern mondial a devenit o prioritate absoluta
la conferinta de pace de la Paris, dupa primul razboi.
S-a numit Liga Natiunilor.
Dar spre marea surpriza a lui Paul Warburg si Bernard Baruch,
care au participat la conferinta de pace impreuna cu presedintele Wilson,
lumea nu era inca pregatita sa renunta la granitele nationale.
Nationalismul inca bate puternic in pieptul fiecarui om.
De exemplu, Lordul Curzon, secretarul afacerilor externe britanic
a afirmat ca Liga Natiunilor este o gluma buna.
Chiar daca politica declarata a guvernului britanic era sa o sustina.
Spre rusinea presedintelui Wilson,
nici parlamentul american nu a ratificat recunoasterea Ligii.
In ciuda faptului ca fusese recunoscuta de multe alte natiuni,
Liga s-a dizolvat, neavind ajutorul banilor americani.
Dupa primul razboi, publicul american se saturase
de politica externa a democratului Wilson.
La alegerile prezidentiale din 1920,
republicanul Warren Harding a cistigat cu peste 60% din voturi.
Harding era un adept atit al bolsevismului cit si al Ligii Natiunilor.
Alegerea sa, care a marcat deschiderea unei perioade de 12 ani
in care la Casa Alba au fost doar presedinti republicani,
a fost urmata de o prosperitate fara
precedent, cunoscuta sub numele de "furtunoºii ani 20".
In ciuda faptului ca din cauza razboiului, America contractase o datorie
de 10 ori mai mare decit datoria din timpul razboiului civil,
economia americana s-a dezvoltat rapid.
Aurul a intrat masiv in tara in timpul razboiului
continuind si dupa razboi.
La inceputul anilor 1920,
guvernatorul noii banci Federal Reserve din New York,
pe nume Benjamin Strong,
se intilnea frecvent cu guvernatorul Bancii Angliei,
Montague Norman.
Norman era hotarit sa inlocuiasca aurul
pe care Anglia il "pierduse" catre U.S. in timpul razboiului
si sa redea Bancii Angliei fosta pozitie dominanta in lumea financiara.
In afara de aceasta, avind aur la dispozitie,
economia americana ar fi putut scapa din nou de sub control,
asa *** facuse dupa razboiul civil.
Pe durata urmatorilor 8 ani, sub echipa prezidentiala Harding & Coolidge,
datoria federala imensa contractata in timpul primului razboi mondial
a fost redusa cu 38%, la 16 miliarde dolari.
A fost cea mai mare reducere procentuala din istoria Statelor Unite.
La alegerile din 1920, Warren Harding si Calvin Coolidge
au candidat impotrica lui James ***, guvernatorul din Ohio,
si a putin cunoscutului Franklin D. Roosevelt,
care nu fusese promovat niciodata in timpul lui Wilson
peste pozitia de asistent al ministrului marinei.
Dupa ce a fost investit, Harding a trecut
rapid la inlaturarea formala a Ligii Natiunilor.
Dupa care a redus taxele interne
in acelasi timp cu cresterea tarifelor pe importuri pina la valori record.
Aceasta era o politica pe care majoritatea fondatorilor Americii
ar fi aprobat-o cu siguranta.
In al doilea an al legislaturii, Harding s-a
imbolnavit in timpul unei calatorii cu trenul
si a decedat subit.
Desi nu a fost efectuata nici o autopsie
s-a afirmat ca motivul decesului ar fi fost pneumonie sau indigestie.
Când Coolidge a preluat presedintia si a
continuat politica economica interna a lui Harding
de tarife mari pe importuri si continuarea reducerii taxelor pe venituri.
Rezultatul a fost ca economia a crescut intr-un ritm alert,
Acest lucru trebuia oprit.
Asa incit, asa *** au facut-o si inainte,
Schimbãtorii de bani au hotarit ca era timpul sa
prabuseasca din nou economia americana.
Fed a inceput sa inunde tara cu bani.
Au crescut masa monetara cu 62% in timpul acestor ani.
Banii erau din belsug.
Din acest motiv perioada este cunoscuta sub numele "urlãtorii ani 20".
Inainte de a muri in 1919, fostul presedinte Teddy Roosevelt
a avertizat poporul american asupra a ceea ce se intimpla,
Dupa *** a relatat New York Times in 27 martie 1922, Roosevelt a spus:
"Aceºti bancheri internaþionali ºi interesele lui Rockefeller ºi Standard Oil
controleazã majoritatea ziarelor ºi a editorialelor din aceste ziare
pentru a determina supunerea sau eliminarea oficialilor care refuzã sã se supunã
clicilor corupte ºi puternice care compun guvernul invizibil."
Cu o zi inainte, in NY Times, primarul New York-ului, John Highland
l-a citat pe Roosevelt invinuindu-i pe cei care luasera controlul Americii,
a masinariei politice si a presei:
"Avertismentul lui Theodore Roosevelt are mult mai multã relevanþã astãzi,
deoarece adevãrata ameninþare a republicii noastre este acest
guvern invizibil care, ca o caracatiþã giganticã, îºi întinde dimensiunea slinoasã
deasupra oraºului, statului ºi naþiunii...
Ea ia în stãpânire cu tentaculele ei lungi ºi puternice
funcþionarii noºtrii superiori, corpurile noastre legislative, ºcolile noastre
curtile noastre judecãtoreºti, ziarele noastre ºi fiecare agenþie creatã
pentru protecþia publicã ... Pentru a mã distanþa de generalitãþi,
daþi-mi voie sã vã spun cã, creierul acestei
caracatiþe îl reprezintã interesele Rockefeller- Standard Oil
ºi un mic grup de case bancare puternice,
cunoscute nouã în general ca bancherii internaþionali.
Mica gaºcã de bancheri internaþionali puternici practic conduc guvernul SUA
pentru propriile lor interese egoiste. Ei practic controleazã ambele partide,
scriu platformele politice, îi transfomrã în marionete pe liderii de partide,
se folosesc de oamenii din conducerea organizaþiilor private,
ºi recurg la orice mijloc pentru a plasa pentru nominalizare ca funcþionari superiori
doar acel tip de candidaþi care sã fie supuºi dictatelor afacerilor mari corupte.
Aceºti bancheri internaþionali ºi interesele Rockefeller - Standard Oil
controleazã majoritatea ziarelor ºi revistelor din aceastã þarã."
De ce oamenii n-au ascultat aceste avertismente serioase
si cererea ca parlamentul sa retraga legea Federal Reserve din 1913?
Pentru ca, sa nu uitam: erau anii 1920
o crestere constanta a imprumuturilor bancare contribuise la cresterea pietei.
Cu alte cuvinte, la fel *** este in ziua de azi, in timpuri de prosperitate,
nimeni nu vrea sa se ingrijoreze din cauza problemelor economice.
Dar toata aceasta prosperitate avea si o fata intunecata.
Afacerile se dezvoltasera si devenisera solide pe baza creditului.
Speculatiile pe piata de actiuni se inmulteau din ce in ce mai mult.
Insa desi situatia parea roz, totul era un castel de nisip.
Cand totul a fost pregatit, in aprilie 1929, Paul Warburg,
fondatorul Fed, a trimis o nota secreta
avertizindu-si prietenii asupra unui colaps si a unei depresii nationale iminente.
In august 1929, Fed a inceput sa reduca masa monetara.
Nu este o coincidenta
ca biografiile gigantilor de pe Wall Street de la vremea aceea,
John D. Rockefeller, J.P. Morgan, Bernard Beruch etc.
mentioneaza ca s-au retras din piata de actiuni chiar inainte de prabusire
si si-au transformat toate bunurile in bani cash sau aur.
Pe 24 octombrie, marii bancheri din New York
si-au cerut inapoi toate imprumuturile de la brokeri, in termen de 24 de ore.
Atit brokerii cit si clientii lor
au trebuit sa-si vinda actiunile pe piata pentru a-si acoperi imprumuturile,
indiferent de pretul la care o faceau.
Drept rezultat, piata s-a prabusit in acea zi
- ramasa in istorie sub denumirea de "joia neagra".
John Kenneth Galbraith scria in "Marea prãbuºire 1929" ca,
la apogeul vinzarii disperate, Bernard Beruch l-a adus pe Winston Churchill
in galeria vizitatorilor Schimburilor de Mãrfuri din New York,
pentru a asista la momentele de panica si a-l impresiona cu puterea sa
asupra acelor evenimente violente.
Parlamentarul Louis McFadden,
seful comisiei pentru banci si finante intre 1920 si 1931,
stia cine este responsabil.
El a acuzat Fed si bancherii internationali de punerea la cale a crizei.
"Nu a fost accidental. A fost o apariþie atent pusã la cale.
Bancherii internaþionali s-au gândit sã creeze o stare de disperare aici
astfel încât ei sã poatã sã iasã la ivealã ca ºi conducãtori ai noºtrii tuturor.
Insa McFadden nu s-a oprit aici:
i-a acuzat in mod deschis de declansarea crizei
cu scopul de a aduna aurul american.
Iatã declaratia a facut-o in februarie 1931, in mijlocul depresiei:
"Cred cã e greu de pus la îndoialã cã oamenii de stat ºi bancherii Europei
sunt gata sã foloseascã orice mijloc prin care sã redobândeascã raid rezerva de aur
pe care Europa a pierdut-o Americii ca rezultat al Primului Rãzboi Mondial."
Curtis Dall, broker pentru Lehman Brothers,
se afla la NYSE (NY Stock Exchange) in ziua in care a inceput criza.
In cartea sa aparuta in 1970, "RF: socrul meu exploatat",
a explicat ca declansarea crizei s-a datorat
retragerii planificate a banilor disponibili pe piata.
"De fapt a fost socotita "forfecare" a publicului de cãtre
puteriile monetare mondiale, determinatã de spontana reducere a banilor ceruþi
pe piaþa monetarã din New York".
In citeva saptamini, 3 miliarde de dolari au disparut pur si simplu.
Intr-un an, se "pierdusera" 40 miliarde.
Dar au disparut intr-adevar? Sau era vorba
doar de o consolidare in tot mai putine buzunare?
Ce-a facut Fed?
In loc sa actioneze pentru a ajuta economia,
stimulind-o prin micsorarea ratelor dobinzilor,
Fed a continuat sa micsoreze masa monetara in continuare,
adincind depresia.
Intre 1929 si 1933,
Fed a redus masa monetara cu inca 33%.
Desi majoritatea americanilor nu au auzit niciodata
ca Fed a fost cauza depresiei,
acest lucru este cunoscut de catre economistii de virf.
Milton Friedman, cistigator al premiului
Nobel pentru economie, de la Stanford University,
a afirmat acelasi lucru intr-un interviu la un post national de radio in ianuarie 1996.
"RF a cauzat în mod categoric Marea Crizã prin reducerea cantitãþii de bani
din circulaþie cu o treime, între anii 1929 ºi 1933."
Insa banii pierduti de majoritatea americanilor in timpul depresiei,
nu au disparut pur si simplu.
Au fost redistribuiti in buzunarele celor care
au lichidat chiar inainte de criza, cumparind aur,
un mod sigur de investire a banilor inainte de depresie.
Banii americanilor au plecat insa si peste hotare.
In mod incredibil, in timp ce presedintele Hoover incerca eroic sa salveze bancile
si sa sustina afacerile,
cu milioane de americani flaminzind, pe masura ce marea depresie se adincea,
milioane de dolari au fost cheltuiti pe reconstructia Germaniei
dupa distrugerile datorate primului razboi mondial.
Cu 8 ani inainte de invazia lui Hitler in Polonia,
parlamentarul Louis McFadden,
seful comisiei de banci si finante,
a avertizat parlamentul ca americanii plateau ascensiunea lui Hitler la putere.
"Dupã Primul Rãzboi Mondial, Germania a picat
în mâinile bancherilor internaþionali germani.
Acei bancheri au cumpãrat-o ºi acum
o deþin, o blocheazã, o aprovizioneazã ºi o înarmeazã.
Ei i-au cumpãrat industria, ei au ipotecii pe terenul ei, îi controleazã producþia,
"Bancherii internaþionali germani au subvenþionat guvernul actual al Germaniei
ºi deasemenea au aprovizionat fiecare dolar pe care Adolf Hitler l-a folosit
în campania sa exorbitantã prin care a devenit o ameninþare la adresa
guvernului lui Bruening."
"Când Bruening eºueazã în a se supune ordinelor bancherilor internaþionali germani
Hitler e scos în faþã pentru ai speria pe germani sã se supunã.
Prin intermediul conducerii RF, peste 30 de miliarde din banii americani
au fost pompaþi în Germania ... Cu toþii aþi auzit de cheltuielile
care au avut loc în Germania ...
"locuinþe moderne, marile ei planetariumuri, sãliile sale de gimnasticã, piscinele sale,
autostrãziile sale foarte frumoase, fabriciile ei perfecte.
Toate acestea au fost fãcute cu banii noºtrii. Aceºtia au fost oferiþi
Germaniei prin intermediul conducerii Rezervei Federale.
"Conducerea RF a pompat aºa de multe miliarde de dolari
în Germania cã nici nu îndrãznesc sã spunã totalul."
Franklin D. Roosevelt a devenit presedinte in urma alegerilor din 1932.
Odata ce Roosevelt si-a ocupat functia,
au fost anuntate masuri urgente de restructurare bancara,
care nu au facut altceva decit sa sporeasca puterea Fed asupra masei monetare.
Numai dupa aceste masuri, Fed a inceput in sfirsit
sa slabeasca cureaua
si sa dea din nou bani, oamenilor înfometaþi.
25. RF/Al Doilea Rãzboi Mondial
La inceput, Roosevelt a mers contra schimbãtorilor de bani
recunoscuti a fi cauza depresiei.
A declarat acest lucru in discursul sau inaugural de pe 4 martie 1933:
"Practicile fãrã scrupule ale schimbãtorilor de bani
rãmân culpabile în instanþa de judecatã publicã,
respinse de inimile ºi minþile oamenilor ... Schimbãtorii de bani au plecat
din înaltele lor scaune în templele civilizaþiei noastre."
Insa 2 zile mai tirziu, Roosevelt a ordonat vacanta bancara si a inchis toate bancile.
In decursul aceluiasi an, Roosevelt a
confiscat tot aurul privat sub forma de lingouri si monezi
cu exceptia colectiilor si exemplarelor rare.
Majoritatea aurului detinut de americanul obisnuit
era sub forma de monezi.
Aceasta a fost de fapt o confiscare.
Cei ce nu respectau dispozitia riscau pina la 10 ani inchisoare
si amenda de 10.000 dolari, echivalentul a 100.000 dolari actuali.
Unii oameni nu au respectat ordinele lui Roosevelt.
Multi erau nehotariti intre a-si pastra agoniseala adunata cu greu
si a asculta dispozitiile guvernului.
Cei care si-au predat aurul au primit bani la pretul oficial:
20,66 dolari pe uncie.
Ordinul de confiscare a fost atit de nepopular,
incit nimeni in guvern nu si-a asumat raspunderea pentru a-l aproba.
Nici un parlamentar nu l-a revendicat.
La ceremonia de semnare, presedintele Roosevelt a precizat tuturor celor prezenti
ca nu el era autorul acestui ordin, si a declarat public
ca nici macar nu-l citise.
Chiar si ministrul finantelor a afirmat ca nu-l citise,
spunind ca "era ceea ce doreau expertii"
Roosevelt a convins publicul sa renunte la aur
afirmind ca era nevoie de adunarea resurselor nationale
pentru a scoate America din depresie.
Cu mare tam-tam, a dispus crearea unui depozit nou,
construit pentru a inghiti muntele de aur
pe care guvernul U.S. il confiscase ilegal.
Pina in 1936, depozitul de la Fort Knox fusese terminat
si in ianuarie 1937 a inceput sa fie umplut cu aur.
Cel mai jaf al tuturor vremurilor tocmai incepea.
In 1935, dupa ce tot aurul fusese predat,
pretul oficial a fost ridicat brusc la 35 dolari pe uncie.
Insa smecheria era ca numai strainii puteau sa-si vinda aurul la nou pret.
Schimbãtorii de bani , care primisera avertismentul lui Warburg
si iesisera de pe piata de actiuni chiar inaine de criza
cumparind aur la 20.66 dolari si trimitindu-l ulterior la Londra,
puteau sa-l aduca acum inapoi si sa-l vinda guvernului
aproape dublindu-si banii
in timp ce americanul obisnuit suferea de foame.
Depozitul de la Fort Knox
se afla in mijlocul zonei militare Fort Knox,
la 45 km sud-vest de Louisville, Kentucky.
Atit ne-a fost ingaduit sa ne apropiem de depozit
in ciuda scrisorilor trimise de membri ai congresului
de-a lungul anilor pentru a permite accesul echipei de filmare.
Perimetrul de 4 acri din imediata vecinatate a cladirii
este pazit de un gard de otel electrificat,
transee cu apa si in fiecare colt cite o cazemata inarmata cu mitraliere.
Cind aurul a inceput sa soseasca, pe 13 ianuarie 1937,
au fost luate masuri de securitate fara precedent.
Mii de oaspeti oficiali au urmarit
sosirea unui tren cu 9 vagoane din Philadelphia,
pazit de soldati inarmati, inspectori postali, agenti ai serviciilor secrete
si garzi ale monetariei americane.
Era un scenariu grozav:
Rezervele de aur fusesera scoase din toate colturile Americii,
spre presupusul beneficiu al publicului,
si pus la pastrare in siguranta la Fort Knox.
Insa toata acea securitate va fi curind incalcata chiar de guvern.
Erau puse bazele unui razboi mult mai mare,
care ar fi impins distrugerile cu mult dincolo de cele ale primului razboi mondial.
De exemplu, doar in 1944, venitul national al U.S. era de 183 miliarde dolari,
din care 103 miliarde au fost cheltuite pe razboi.
Ritmul de cheltuiala a banilor era de 30 de ori mai mare decit in primul razboi.
De fapt, contribuabilul american a platit
55% din totalul costurilor de razboi ale aliatilor.
Dar, la fel de important este ca fiecare
natiune implicata in al doilea razboi mondial
si-a marit foarte mult datoria externa.
De exemplu, in U.S. datoria federala a crescut de la 43 miliarde dolari in 1940
la 257 miliarde in 1950, o crestere de 598%.
Intre 1940 si 1950, datoria Japoniei a crescut cu 1348%.
Datoria Frantei a crescut cu 583%, iar cea canadiana a ajuns la 417%.
Dupa razboi, lumea era impartita in 2 tabere economice.
Economiile comandate de comunism, pe de-o parte
si capitalistii monopolisti de cealalta parte,
pregatiti sa concureze intr-o nesfirsita si foarte profitabila cursa a inarmarilor.
Era in sfirsit timpul pentru bancherii centrali
sa inceapa planul de 3 etape pentru centralizarea sistemelor economice
ale intregii lumi
ca in final sa-si impuna guvernul global al noii ordini mondiale.
Etapele acestui plan erau:
Faza 1: dominatia bancilor centrale asupra tuturor economiilor nationale.
Faza 2: centralizarea economiilor regionale prin organizatii
de genul uniunii monetare europene si acorduri regionale comerciale ca NAFTA.
Faza 3: centralizarea economiei mondiale printr-o banca centrala mondiala,
sfirsitul independentei financiare si nationale
prin abolirea tuturor tarifelor vamale prin tratate gen GATT.
Faza 1 a fost indeplinita cu mult timp in urma.
Fazele 2 si 3 sunt in stadii avansate, aproape de finalizare.
Ce se intimpla cu aurul?
Cel mai mare detinator de aur, dintre toate bancile centrale, este FMI.
Impreuna cu bancile centrale, controleaza 2/3 din aurul mondial,
avind astfel capacitatea de a manipula piata aurului.
Sa ne amintim regula de baza a schimbãtorilor de bani
"Cine are aurul face regulile".
Inainte de a trece la solutiile pentru problema noastra,
sa revenim la ce s-a intimplat cu aurul de la Fort Knox.
Pentru ca daca nu intelegem ca a fost furat,
ne indreptam spre solutia gresita:
o moneda cu acoperire in aur.
Majoritatea americanilor inca cred ca aurul se afla la Fort Knox.
La sfirsitul celui de-al doilea razboi
mondial, la Fort Knox se aflau peste 700 milioane uncii de aur,
aproape 70% din tot aurul lumii.
Cit de mult a ramas? Nu stie nimeni.
In ciuda faptului ca legea federala stipuleaza
o inventariere fizica anuala a aurului din Fort Knox,
finantele au refuzat in mod constant s-o efectueze.
Adevarul este ca o inventariere credibila a ceea ce a ramas acolo,
nu a mai fost efectuata din 1953, cind a fost ordonata de presedintele Eisenhower.
Unde s-a dus aurul american din Fort Knox?
De-a lungul anilor, a fost vindut catre schimbãtorii de bani din Europa
la pretul de 35 dolari pe uncie.
Sa nu uitam: aceasta s-a intimplat cind pentru americani era ilegal
sa-si rascumpere propriul aur din Fort Knox.
De fapt, a existat un caz infam
familia Firestone a infiintat o serie de corporatii fictive
pentru a cumpara aur de la Fort Knox si a-l tine in Elvetia,
fara sa amestece U.S.
In cele din urma au fost prinsi si condamnati.
Pina in 1971, tot aurul a fost mutat din Fort Knox,
inapoi la Londra.
Dupa ce s-a terminat aurul din Fort Knox,
presedintele Nixon a inchis aceasta "fereastra"
prin anularea legii Roosevelt din 1934,
permitind in sfirsit americanilor sa cumpere aur.
Evident, pretul aurului a inceput sa creasca:
9 ani mai tirziu, aurul se vindea la 880 dolari pe uncie,
de 25 de ori mai mult decit se vinduse aurul din Fort Knox.
S-ar putea crede ca in cele din urma, cineva din guvern
ar intelege ce s-a intimplat si ar incepe sa faca dezvaluiri.
Cea mai mare avere din istoria lumii, furata.
Asemanator cu ideile din vechiul film "Goldfinger" cu James Bond.
Ei bine, de fapt Ian Flaming, autorul serialelor James Bond,
a fost seful serviciului britanic de contraspionaj MI5.
In cercurile respective de spionaj se presupunea
ca mare parte din fictiunea sa a fost scrisa
ca un avertisment, asa *** fac multi autori de fictiune.
Daca indepartarea intregului aur din Fort Knox
poate fi considerata ca un raid intentionat asupra trezoreriei U.S.,
atunci o asemenea operatiune ar fi necesitat
ani buni pentru a fi dusa la bun sfirsit.
Mai precis, 40 de ani.
Suficient timp pentru Fleming sa inteleaga ce se intimpla si sa incerce sa previna.
*** a iesit la iveala istoria jafului aurului din Fort Knox?
Totul a inceput cu un articol intr-un ziar din New York, in 1974.
Articolul arata *** familia Rockefeller a manipulat Fed
pentru a vinde aurul din Fort Knox la preturi reduse
catre speculatori europeni anonimi.
3 zile mai tirziu, sursa anonima a articolului,
Louise Auchincloss Boyer, s-a aruncat in mod misterios
de la fereastra apartamentului situat la etajul 10 al unui bloc din New York.
*** de stia doamna Boyer
de conexiunea dintre Rockefeller si jaful de la Fort Knox?
Fusese mult timp secretara lui Nelson Rockefeller.
Ed Durell, un industrias instarit din Ohio, a petrecut urmatorii 14 ani
devotindu-se cautarii adevarului despre aurul din Fort Knox.
A scris mii de scrisori catre guvern si oficiali ai bancilor
incercind sa afle cit de mult aur a ramas intr-adevar
si unde s-a dus restul.
Edith Roosevelt, nepoata presedintelui Teddy Roosevelt,
a pus la indoiala actiunile guvernului intr- o editie din martie 1975
a ziarului New Hampshire's Sunday:
"Afirmaþiile referitoare la aurul lipsã din seifurile noastre de la Fort Knox
sunt foarte dezbãtute în cercurile financiare Europene.
Dar ceea ce este mai de neînþeles este faptul cã Administraþia nu se oboseºte
sã demonstreze înntr-un mod fãrã echivoc, cã nu existã motive de îngrijorare
în ceea ce priveºte comoara noastrã de aur
- dacã într-adevãr se aflã într-o poziþie sã facã asta."
Din pacate, Ed Durell nu si-a atins scopul principal:
o inventariere completa a rezervelor de aur din Fort Knox.
Este incredibil *** cea mai mare avere a
lumii este atit de putin contabilizata sau inventariata.
Aurul acesta apartine americanilor,
iar nu Federal Reserve si detinatorilor ei straini actuali.
Un lucru este sigur: guvernul poate inlatura toate aceste speculatii
in citeva zile, cu o inventariere publica
in prezenta mass-mediei.
Dar a hotarit sa n-o faca.
Se poate trage concluzia ca le este frica de adevarul
pe care o astfel de inventariere l-ar putea dezvalui.
De ce se teme guvernul?
Iata raspunsul: cind presedinele Ronald Reagan a preluat puterea in 1981,
prietenii sai conservatori l-au indemnat
sa studieze fezabilitatea intoarcerii la acoperirea in aur a monedei
ca fiind singura modalitate de a controla cheltuielile guvernamentale.
Parea o alternativa rezonabila,
asa incit presedintele Reagan a numit citeva persoane in "comisia aurului",
pentru a studia situatia si a raporta rezultatele parlamentului.
Ceea ce comisia a raportat parlamentului in 1982,
a fost urmatoarea descoperire socanta privind aurul:
Trezoreria U.S. nu detinea aur.
Tot aurul care ramasese in Fort Knox,
era detinut de Federal Reserve,
un grup privat de bancheri, ca o alternativa pentru datoria nationala.
Adevarul este ca niciodata in istorie
nu s-au furat atitia bani din buzunarele publicului
pentru a ajunge in buzunarele unui grup mic de investitori privati:
Schimbãtorii de bani .
26. FMI/Banca Mondialã
Sunt in fata sediului central al FMI,
situat in Washington D.C.
Pe partea cealalta a strazii, chiar acolo, este centrul Bancii Mondiale.
Ce sunt aceste organizatii? Cine le controleaza?
Si, cel mai important,
sunt ele pe cale sa determine o depresie mondiala majora?
Sa ne intoarcem in timp la perioada de dupa primul razboi mondial.
Oamenii erau satui de razboi.
Asa incit, la umbra pacificatorilor,
bancherii au pus la cale un plan
pentru a-si consolida mai departe puterea.
Pretinzind ca numai un guvern international
ar putea sta in calea razboaielor mondiale,
Schimbãtorilor de bani au sustinut o propunere pentru un guvern mondial,
bazata pe 3 institutii majore:
o banca centrala mondiala, intitulata Banca Reglementelor Internationale (BIS),
o curte suprema internationala, intitulata
Curtea Mondiala si localizata la Haga in Olanda
si un legislativ si executiv mondiali, intitulate Liga Natiunilor.
Asa *** a scris mentorul presedintelui Clinton, istoricul Carrol Quigley,
in cartea "Tragedie ºi speranþã" din 1966:
"Puterile capitalismului financiar au un plan pe termen lung,
nimic mai puþin decât de a crea un sistem global de control financiar
aflat în mâini private capabile sã domine sistemul politic al fiecãrei þãri
ºi economia lumii ca un întreg."
"Sistemul va fi controlat într-un mod feudalist de bãncile centrale ale lumii
acþionând la unison, prin înþelegeri secrete
la care ajung în desele întâlniri ºi conferinþe."
"Culmea sistemului ar fi Banca pentru Acorduri Internaþionale
în Basel, Elveþia, o bancã privatã, deþinutã ºi controlatã de bãncile centrale ale lumii
care ele însãle sunt corporaþii private."
"Fiecare bancã centralã ... cautã sã domine guvernarea ei prin abilitatea ei
de a controla creditele de la trezorerie, de a manipula schimburile strãine,
sã influenþeze nivelul activitãþii economice în þarã,
ºi de a influenþa politicienii cooperanþi prin recompense economice ulterioare
în lumea afacerilor."
In ciuda presiunii mari din partea bancherilor internationali si a presei,
câtiva senatori americani, condusi de senatorul Henri Cabbot Lodge,
au reusit sa tina U.S. in afara acestor aranjamente.
Fara participarea U.S., Liga era condamnata la disparitie.
Un lucru incredibil este ca, desi U.S. a respins si banca centrala mondiala (BIS),
Federal Reserve a ignorat guvernul american
si a trimis reprezentanti in Elvetia
pentru a participa la intilnirea bancherilor centrali
pina in 1994,
cind in sfirsit U.S. a fost târâtã oficial.
Planurile pentru guvernul mondial fiind zadarnicite,
bancherii au apelat la vechea formula:
un alt razboi pentru a distruge rezistenta la ideea guvernului mondial
in timp ce ei ar fi incasat profituri frumoase.
In acest scop, Wall Street a ajutat revigorarea Germaniei
prin bancile Thissen,
care erau afiliate intereselor Herman in New York,
la fel *** banca Chase ajutase la finantarea
revolutiei bolsevice din Rusia in timpul primului razboi mondial.
Banca Chase era controlata de Rockefeller.
Ulterior, a fuzionat cu banca Manhattan detinuta de Warburg
si a format banca Chase-Manhattan.
Mai departe, aceasta a fuzionat cu Chemical Bank din New York
devenind astfel cea mai mare banca de pe Wall Street.
Strategia lor functionase: chiar inainte de
terminarea celui de-al doilea razboi mondial,
guvernul mondial era din nou in discutii.
In 1944, la Bretton Woods, New Hampshire,
FMI si Banca Mondiala au fost infiintate prin participarea totala a U.S.
A doua Liga a Natiunilor, redenumita Natiunile Unite,
a fost infiintata in 1945.
De asemenea, o noua curte internationala urma sa-si inceapa curind functionarea.
Toata opozitia fata de aceste organizatii internationale
disparuse in timpul razboiului, *** era planificat.
Aceste organizatii noi reproduc la scara mondiala
ceea ce legea nationala a bancilor din 1864
si legea Federal Reserve din 1913
deja stabilisera in U.S.
S-a creat un cartel bancar alcatuit din bancile centrale,
care treptat si-a luat puterea de a dicta regulile de creditare
catre bancile tuturor natiunilor.
De exemplu, asa *** legea Federal Reserve
a permis crearea unei noi monede nationale fiat
denumita bancnota Federal Reserve,
tot asa si FMI a primit autoritatea de a emite o moneda mondiala fiat
numita Special Drawing Rights (SDR) - drepturi de retragere speciala.
Pina in momentul de fata, FMI a creat un
exces de SDR in valoare de 30 miliarde dolari.
Natiunile membre au fost obligate
sa-si faca moneda interschimbabila cu SDR.
In 1968, parlamentul a aprobat legi
ce autorizau Fed sa accepte SDR ca rezerve in U.S.
si sa emita bancnote in schimbul SDR.
Ce inseamna aceasta?
Inseamna ca in U.S., SDR deja fac parte din banii legali.
Ce se intimpla cu aurul?
SDR deja au acoperire partiala in aur,
si cu 2/3 din aurul mondial in posesia bancilor centrale,
schimbãtorii de bani pot sa controleze viitorul economic mondial
in orice mod pe care il vor considera a fi cel mai profitabil.
Sa nu uitam: la fel *** Fed este controlat de consiliul propriilor guvernatori,
FMI este controlat de consiliul guvernatorilor sai,
care sunt fie sefii diferitelor banci centrale
fie sefii ministerelor de finante nationale,
dominate de bancile centrale.
Prin puterea de vot din FMI, U.S. si U.K.,
mai exact Fed si Banca Angliei,
detin controlul efectiv.
Dupa *** Fed controleaza cantitatea de bani din U.S.,
tot asa BIS, FMI si Banca mondiala controleaza cantitatea de bani in lume.
Astfel, vedem repetarea vechii fraude a bijutierului,
multiplicata la scara nationala, cu banci centrale ca Fed,
si la scara internationala prin cele 3 ramuri ale bancii centrale mondiale.
Aceasta organizatie formata din BIS, FMI si Banca Mondiala,
la care ne vom referi mai departe cu termenul "banca centrala mondiala",
poate oare in prezent sa mareasca si sa micsoreze creditul mondial?
Da.
Regulile stabilite in 1988 de catre BIS
cer ca toti bancherii sa-si mareasca capitalul si rezervele
la 8% din valoarea afacerilor detinute, pânã in 1992.
Aceste cerintele de crestere a capitalului
au fixat o limita pentru împrumutul rezervei fracþionate
in mod similar cu cerintele rezervelor de bani lichizi.
Care este efectul acestei reglementari aparent insignifiante,
de acum 8 ani dintr-un oras elvetian, asupra lumii?
Bancile noastre nu mai pot imprumuta bani din ce in ce mai multi
pentru a cistiga mai mult timp inainte de noua depresie
pentru ca acum a fost stabilit un raport maxim de imprumut.
Inseamna ca acele natiuni cu rezervele bancare cele mai mici
deja simt efectele teribile ale acestei contractii a creditului
pe masura ce bancile lor se lupta sa-si ridice capitalul la valoarea de 8%.
Pentru a stringe bani, bancile trebuie sa vinda actiuni,
ceea ce duce la scaderea pietelor de actiuni
si inceputul depresiei.
Japonia, care in 1988 avea cerintele de capital si rezerve dintre cele mai joase,
si astfel a fost cea mai afectata de aceasta reglementare,
a avut parte de o criza financiara, ce a inceput aproape imediat in 1989,
si care a dus la pierderea incredibila a 50% din valoarea pietei de actiuni din 1990
si a 60% din valorile comerciale imobiliare.
Banca Japoniei a redus dobinda de referinta la 0.5%,
practic oferind gratis banii pentru a revitaliza economia,
insa depresia continua sa se adinceasca.
Datorita interventiei de 20 miliarde de dolari facuta de U.S. in Mexic,
colapsul financiar din acea tara este deja binecunoscut.
Si totusi, in ciuda interventiei, economia respectiva continua sa fie un dezastru.
Datoriile imense merg in continuare,
pe masura ce noile imprumuturi au fost facute doar pentru a permite Mexicului
sa-si plateasca dobinda la vechile imprumuturi.
In partea de sud a Mexicului, oamenii saraci s-au revoltat,
in timp ce fiecare peso disponibil a fost trimis afara din tara
pentru plata dobinzilor.
Este important de mentionat
ca are loc un transfer radical de putere
pe masura ce natiunile devin dependente de o banca centrala mondiala,
controlata de citiva dintre cei mai bogati bancheri ai lumii.
Cu cit FMI creeaza tot mai multe SDR
printr-o simpla modificare in registrele sale,
cu atit tot mai multe natiuni le imprumuta si platesc dobinda la datoriile crescinde
cazind treptat sub controlul
birocratilor fara identitate ai bancii centrale mondiale.
Pe masura ce depresia mondiala se agraveaza si se intinde,
banca centrala mondiala isi sporeste puterea economica asupra acestor natiuni.
Va decide ce natiuni vor primi in continuare imprumuturi
si ce natiuni vor suferi de foame.
In ciuda retoricii despre dezvoltare si inlaturarea saraciei,
rezultatul este un transfer constant al bunastarii dinspre natiuni
catre bancile centrale detinute de schimbãtorii de bani
ce controleaza FMI si Banca Mondiala.
De exemplu, in 1992, natiunile lumii a treia,
care au facut imprumuturi de la Banca Mondiala,
au platit mai mult cu 198 milioane dolari
catre bancile centrale ale natiunilor dezvoltate
in diferite scopuri de finantare,
fata de cit au primit initial.
Toate acestea cresc datoria permanenta
in schimbul unei ameliorari temporare a
saraciei determinate de imprumuturile anterioare.
Platile depasesc deja cuantumul noilor imprumuturi.
In 1992, datoria externa a Africii atinsese 290 miliarde dolari,
de 2,5 ori mai mare decit in 1980,
ceea ce s-a rasfrint asupra ratei de mortalitate infantila
somajului, deteriorarea scolilor, caselor
si sanatatii generale a oamenilor.
Intreaga lume se confrunta cu suferinta nemasurata
ce deja distruge lumea a treia si mai nou, Japonia,
totul spre beneficiul schimbãtorilor de bani .
Dupa *** a afirmat un politician brazilian proeminent:
"Cel de-al III-lea rãzboi mondial a început deja. Este un rãzboi tãcut.
Dar nu mai puþin sinistru, din acest motiv. Rãzboiul distruge acum Brazilia
America Latinã ºi practic, toatã Lumea a III-a.
În loc sã moarã soldaþi, mor copii. Este un rãzboi pentru datoria Lumii a III-a,
unul care are ca armã principalã, dobânda, o armã mult mai mortalã ca bomba atomicã,
mult mai zdrobitoare decât o razã laser."
27. Concluzii
Desi ar fi absurd de ignorat rolul major
pe care il au familiile influente
ca Rothschild, Warburg, Shiff, Morgan si Rockefeller,
in orice istorie a sistemului bancar central si fractionar,
sa nu uitam: pina acum, bancile centrale si cele comerciale majore
au o vechime de pina la 3 secole si sunt adinc inradacinate
in viata economica a multor natiuni.
Aceste banci nu mai sunt dependente de indivizi inteligenti
ca de exemplu Nathan Rothschild.
Cu ani in urma, problema proprietatii era importanta, insa acum nu mai este asa.
De exemplu, atit Banca Angliei cât si Banca Frantei
au fost nationalizate dupa al doilea razboi mondial, insa nimic nu s-a schimbat,
absolut nimic.
Au rezistat si au continuat sa creasca, protejate fiind acum de numeroase legi,
politicieni platiti si mass-media aservita,
neatinse de schimbarea generatiilor.
Existenta de 3 secole le-a oferit un aer de respectabilitate;
cravata scolii de moda veche este purtata acum de fiul din a 6-a generatie,
care a fost crescut in sistemul de a nu chestiona niciodata
fiind numit in comitete directoare
a nenumarate organizatii filantropice.
Daca ne-am indrepta acum atentia asupra persoanelor sau familiilor
sau am incerca sa cautam adevaratii detinatori ai puterii,
nu ne-ar ajuta prea mult si ar fi o indepartare de la rezolvarea situatiei.
Problema este cu mult mai importanta.
Este vorba de sistemul bancar corupt care a fost si este folosit
pentru a consolida averea in tot mai putine maini,
aceasta este actuala problema economica.
Daca schimbam numele jucatorilor principali,
problema nici nu ar dispare, nici nu s-ar ameliora.
La fel, printre "hoardele" de birocrati ce lucreaza la Banca Mondiala,
banci centrale si banci internationale,
doar foarte putini au idee de ceea ce se intimpla in realitate.
Fara indoiala ca ar fi ingroziti sa afle
ca munca lor contribuie la saracirea enorma
si inrobirea treptata a omenirii de catre
foarte putinii plutocrati incredibil de bogati.
Incit nu mai are nici un sens in a sublinia rolul anumitor persoane.
Problema este chiar si dincolo de spectrul politic al dreptei sau stingii.
Atit comunismul si socialismul, cit si capitalismul monopolist
au fost folosite de schimbãtorii de bani .
Astazi ei profita de pe urma ambelor parti a noului spectru politic:
statul cu prosperitatea datorata guvernului de partea stinga,
capitalistii neo-conservatori laissez-faire
care isi doresc ca guvernul sa nu se
amestece deloc in vietile lor, de partea dreapta.
In ambele cazuri, bancherii cistiga.
Reforma monetara este cea mai importanta chestiune care priveste aceasta natiune.
Si daca am clarificat aceasta, sa trecem la
concluzii in spiritul declaratiei lui Lincoln:
"catre nimeni cu rautate, catre toti cu bunavointa".
La inceputul acestui film, am pus o serie de intrebari problematice.
Sa ne asiguram ca le-am dat raspuns.
Ce se intimpla azi in America?
De ce suntem indatorati peste masura?
De ce nu pot politicienii sa controleze datoria?
De ce suntem indatorati peste masura?
Pentru ca servim unui sistem monetar de credit,
care este proiectat si controlat de bancheri privati.
Unii vor argumenta ca sistemul Federal Reserve
este o agentie cvasi-guvernamentala.
Insa presedintele numeste doar 2 din cei 7 membri
ai comisiei de guvernatori ai Fed, la fiecare 4 ani.
Iar numirea se face pe o durata de 14 ani,
cu mult peste durata legislaturii prezidentiale.
Senatul confirma numirile,
insa adevarul este ca presedintele nu ar indrazni
sa numeasca pe nimeni care nu este agreat de Wall Street.
Bineinteles ca aceasta nu exclude din start posibilitatea
ca persoane onorabile sa fie numite in consiliul guvernatorilor.
Insa Fed este proiectat in mod special
pentru a functiona independent de guvern
asa *** sunt aproape toate celelalte banci centrale.
Unii argumenteaza ca Fed promoveaza stabilitatea monetara.
Am vazut ca seful actual al bancii Angliei, Eddie George,
pretinde ca acesta este cel mai important rol al unei banci centrale.
De fapt, istoria Fed in ce priveste stabilizarea economiei
arata ca un esec total.
In primii 25 de ani ai existentei sale,
Fed a determinat 3 caderi majore economice, inclusiv marea depresie,
iar in ultimii 30 de ani a condus economia americana
intr-o perioada de inflatie fara precedent.
Din nou, aceasta nu este o teorie nebuna a conspiratiei;
este un fapt binecunoscut printre economistii de virf.
Asa *** a afirmat laureatul Nobel in economie, Milton Friedman:
"Rezerva de bani, preþurile ºi productivitatea au fost categoric mai instabile dupã
instaurarea Sistemului Rezervei Federale, decât înainte.
Cea mai dramaticã perioadã de instabilitate a productivitãþii a fost, desigur,
perioada dintre cele douã rãzboaie mondiale, care includ severele contracþii (monetare)
dintre anii 1920 - 1921, 1929 - 1933 ºi 1937 - 1938.
Nici o altã perioadã de 20 de ani din istoria americanã
nu conþine aºa de multe ca aceste 3 serioase contracþii."
"Aceastã dovadã mã îndeamnã sã cred cã cel puþin o treime a creºterii preþurilor
din timpul ºi imediat dupã Primul Rãzboi Mondial
poate fi atribuitã instaurãrii RF... ºi cã severitatea fiecãrei contracþii majore
1920-21, 1929-33 ºi 1937-38 - sunt direct
atribuite unor acte ale comisiei ºi omisiunilor autoritãþilor RF.
"Orice sistem care oferã aºa de multã putere ºi aºa de multã discreþie
câtorva oameni, astfel încât, greºelile - scuzabile sau nu -
pot avea niºte implicaþii atât de mari, este un sistem rãu.
Este un sistem rãu pentru cei care cred în libertate din simplul motiv
cã oferã câtorva oameni aºa de mari puteri fãrã nici o cercetare efectivã
de cãtre corpul politic - asta e argumentul
politic cheie împotriva unei bãnci centrale independente.
"Pentru a-l parafraza pe Clemancea: banii sunt o treabã mult prea serioasã
pentru a fi l[sat[ bancherilor centrali."
Trebuie sa invatam din istorie inainte de a fi prea tirziu.
De ce nu pot politicienii sa controleze datoria federala?
Pentru ca toti banii sunt creati din datorie.
Este un sistem bazat pe datorie.
Banii nostri sunt creati initial prin cumpararea obligatiunilor U.S.
Publicul cumpara obligatiuni, ca obligatiunile pentru economie,
bancile cumpara actiuni, strainii cumpara actiuni,
si cind Fed vrea sa creeze mai multi bani pentru sistem,
cumpara obligatiunile dar le plateste cu o simpla modificare in registre,
creindu-i astfel din nimic.
Dupa care, acesti noi bani creati de Fed
sunt multiplicati de pina la 10 ori de banci,
datorita pricipiului rezervelor fractionate.
Astfel, desi bancile nu produc efectiv moneda,
ele produc bani in evidentele contabile, adica depozite, facind noi imprumuturi.
Chiar investesc o parte din banii astfel creati.
De fapt, peste un trilion de dolari din banii astfel creati
au fost folositi pentru a cumpara obligatiuni U.S. de pe piata,
ceea ce aduce bancilor aproximativ 50 miliarde dolari in dobinzi,
fara risc, in fiecare an, din care platesc dobinda deponentilor proprii.
In acest mod, prin imprumuturi în sistemul rezervei fracþionate,
bancile creeaza peste 90% din bani,
determinind astfel peste 90% din inflatie (aproximativ 97%).
Ce putem face in aceasta situatie?
Din fericire, exista o modalitate de a remedia problema relativ usor, rapid
si fara dificultati financiare serioase.
Putem elimina complet datoria tarii in 1-2 ani
prin cumpararea obligatiunilor U.S. cu bancnote U.S. fara dobinda,
ca cele emise de Lincoln.
Bineinteles, acest proces ar determina o inflatie uriasa,
din moment ce moneda noastra este in prezent multiplicata
prin sistemul bancar de rezerve fractionate.
Insa iata solutia ingenioasa propusa si de Milton Friedman
pentru a mentine masa monetara stabila
si a evita inflatia si deflatia in timp ce datoria se reduce.
Pe masura ce trezoreria isi cumpara obligatiunile de pe piata cu bancnote U.S.,
cerintele privind rezervele bancilor locale
vor fi ridicate proportional
asa incit cantitatea de bani in circulatie sa ramina constanta.
Pe masura ce posesorii de obligatiuni sunt platiti in banconte U.S.,
ei vor depune acesti bani, facind astfel disponibile
cantitatile de care au nevoie bancile pentru a-si mari rezervele.
Dupa ce toate obligatiunile sunt inlocuite cu bancnote U.S.,
bancile vor avea rezerve de 100%,
in locul sistemului fractionar actual.
Din acest moment, fostele cladiri Fed vor fi necesare
numai pentru verificarea cecurilor si pentru stocarea bancnotelor U.S.
Legea Federal Reserve nu va mai fi necesara, si poate fi anulata.
Puterea monetara va putea fi transferata inapoi catre trezorerie.
Nu va mai exista crearea sau contractia banilor de catre banci.
In acest mod, datoria nationala poate fi platita intr-un singur an,
iar Fed si sistemul bancar de rezerve fractionate pot fi abolite
fara faliment national, colaps financiar, inflatie sau deflatie,
sau alta schimbare semnificativa in modul in care americanul obisnuit face afaceri.
Pentru omul de rind, diferenta majora va fi aceea ca
pentru prima data de la aprobarea legii Federal Reserve din 1913,
impozitele vor incepe sa scada.
Aceasta ar fi o adevarata binecuvintare nationala mai degraba pentru oameni,
decit pentru prietenii bancheri ai lui Hamilton.
Acum sa examinam mai in detaliu aceste propuneri.
Iata punctele principale ale legii reformei monetare,
care trebuie votata de parlament.
Am alcatuit o propunere de lege,
care urmeaza la finele acestui film.
Sunt binevenite orice modificari cu conditia sa aiba acelasi rezultat scontat.
1. Plata datoriei cu bancnote U.S.A fãrã dobândã
Dupa *** a zis Thomas Edison, daca U.S.
poate emite o obligatiune in valoare de un dolar,
atunci poate emite si o bancnota de un dolar.
Ambele se bazeaza pe credibilitatea guvernului american.
Aceasta se reduce la o simpla substitutie a unei obligatiuni guvernamentale cu o alta.
Una poarta dobinda, cealalta nu.
Bancnotele RF pot fi folosite la fel de bine in acest scop,
insa nu mai pot fi tiparite dupa ce Fed este desfiintat, dupa *** propunem,
astfel ca sugeram folosirea bancnotelor U.S.,
2. Abolirea sistemului bancar al Rezervei Fracþionate.
Pe mãsurã ce datoria este plã***ã, necesarul de rezervã al tuturor bãncilor
ºi instituþiilor financiare ar fi crescute proporþional în acelaºi timp...
pentru a compensa folosirea noilor bancnote,
care ulterior ar fi depozitate si ar deveni rezerve bancare in crestere.
Spre finele primului an al perioadei de tranzitie,
responsabilitatile restante ale institutiilor financiare
vor fi preluate de guvern printr-o singura operatiune.
Cu alte cuvinte, si acestea vor fi platite
in cele din urma cu bancnote nepurtatoare de dobinda,
pentru a mentine masa monetara stabila.
La finele primului an, intreaga datorie nationala ar fi platita,
si am incepe sa profitam de beneficiile sistemului bancar de rezerve complete.
Fed va fi total invechit, un anacronism.
3. Anularea legii Federal Reserve din 1913
si a legii nationale a sistemului bancar din 1864.
Aceste legi delega puterea financiara catre un monopol bancar privat.
Ele trebuie anulate,
iar puterea financiara redata trezoreriei,
acolo unde s-a aflat initial, in timpul presedintelui Abraham Lincoln.
Nici unui bancher sau persoane afiliate in orice fel unei institutii financiare
nu ar trebui sa i se permita accesul in administrarea activitatii bancare.
Dupa primele 2 reforme,
aceste legi n-ar mai avea nici un scop,
din moment ce se refera la sistemul de rezerve fractionate.
4. Retragerea SUA din FMI, BIS ºi din Banca Mondialã
Aceste institutiile ca Federal Reserve (RF),
au rolul de a centraliza in continuare
puterea bancherilor internationali asupra economiei mondiale
si U.S. trebuie sa se retraga din acestea.
Rolurile banale, ca schimbul valutar
pot fi indeplinite la nivel national,
sau prin noi organizatii limitate la aceste functii.
O astfel de reforma monetara ar garanta
stabilitatea masei monetare din circulatie,
fara a cauza nici inflatie, nici deflatie.
Sa ne amintim ca in ultimii 30 de ani
Fed a dublat masa monetara la fiecare 10 ani.
Acest lucru impreuna cu sistemul de rezerve fractionate sunt cauzele reale ale inflatiei
si reducerea puterii de cumparare, ca o taxa ascunsa.
Din acest motiv
ambii nostri parinti trebuie sa munceasca pentru a se descurca.
Masa monetara ar trebui sa creasca lent pentru a mentine preturile stabile,
in general proportional cu cresterea populatiei, aproximativ 3% anual,
nu dupa bunul plac al unui grup de bancheri care se intilnesc in secret.
De fapt, toate deciziile asupra cantitatii de bani din economie
trebuie facute in functie de statisticile de crestere a populatiei
si a indicelui de preturi.
Noile reglementari monetare si trezoreria,
denumita probabil Comitetul Monetar,
nu ar avea nici o libertate de actiune in aceasta privinta
cu exceptia perioadelor de razboi.
Acest lucru ar asigura o crestere constanta si stabila de aproximativ 3% anual,
ceea ce ar insemna preturi stabile si
absenta schimbarilor bruste in masa monetara.
Pentru ca acest proces sa fie complet deschis si cinstit,
toate deliberarile ar fi publice, nu secrete
asa *** sunt in prezent intrunirile comitetului director al Fed.
De unde stim ca ar functiona?
Pentru ca aceste masuri ar indeparta 2 cauze majore ale instabilitatii economice:
Fed si sistemul de rezerve fractionate
la fel ca si institutia nou creata - BIS (Banca Reglementelor Internaþionale).
Insa, cel mai important lucru, ar elimina pericolul unei depresii severe.
Sa ascultam parerea lui Milton Freedman despre cauza unica
a depresiilor economice:
Emiterea propriei noastre monede nu este o solutie radicala.
A fost sustinuta de mai multi presedinti,
Jefferson, Madison, Jackson, Van Buren si Lincoln.
A fost folosita si in Europa in diferite momente.
Probabil, cel mai bun exemplu este al unei mici insule
linga coasta Frantei, numita Guernsey,
ce folosea emiteri monetare fara dobinda
pentru a finanta proiecte de constructii majore de aproape 200 de ani.
Aici suntem in Guernsey,
aceasta este piata de flori si legume.
Guernsey este unul dintre cele mai reusite exemple
despre cit de bine poate sa functioneze un sistem financiar fara dobinzi.
In 1815, a fost infiintata o comisie
pentru a investiga cea mai buna modalitate de a finanta aceasta piata noua.
Insula saracita nu-si putea permite noi taxe in plus,
asa incit conducatorii statului au hotarit sa incerce o idee revolutionara:
emiterea propriei monede.
Bancnotele erau niste piese de hirtie colorata, fara nici un fel de acoperire,
insa oamenii micii insule au fost de acord sa le accepte si sa le foloseasca.
Pentru a avea certitudinea ca vor avea o circulatie intinsa,
au fost declarate "bune pentru plata taxelor".
Bineinteles ca aceasta idee nu era noua.
Era exact ce facuse America inainte de revolutie
si exista multe alte exemple in toata lumea.
Insa era ceva nou pentru Guernsey, si a functionat de minune.
Aceasta piata este inca in functiune,
si a fost conceputa fara indatorare, pentru oamenii acestui stat insular.
Dar daca folosim exemplul lui Guernsey?
*** ar reactiona bancherii la aceste reforme?
Cu siguranta, cartelul international al bancherilor se va opune reformelor
care se amesteca in controlul lor asupra economiilor lumii,
asa *** au facut-o mereu in trecut.
Dar este la fel de sigur ca parlamentul
are responsabilitatea si autoritatea constitutionala
de a autoriza emiterea banilor fara datorie, bancnote emise de U.S.,
si de a reforma acele legi bancare pe care le-a ratificat datorita unei consilieri eronate.
Sigur ca bancherii vor pretinde ca emiterea banilor fara datorie
va cauza inflatie severa sau vor veni cu alte predictii sumbre,
dar sa nu uitam ca de fapt sistemul bancar de rezerve fractionate
este cauza reala a peste 90% din inflatie
ceea ce nu s-ar intimpla daca bancnotele U.S. fara dobinda ar fi folosite pentru plata deficitelor guvernamentale.
In sistemul actual, orice exces cheltuit de parlament,
se transforma in obligatiuni guvernamentale,
iar cele 10% cumparate de Fed,
sunt ulterior multiplicate de catre bancheri,
determinind peste 90% din toata inflatia.
Problema este sistemul bancar bazat pe rezerve fractionate si datorie.
Trebuie sa ignoram rezistenta acestuia la reforma
si sa ne mentinem pe pozitie pina cind vindecarea este completa.
Directorul Bancii Angliei in anii 1920, Sir Josiah Stamp, a afirmat,
referindu-se la acest sistem modern de rezerve fractionate:
Americanii isi dau seama incetul cu incetul.
In ziua de azi, peste 3,200 de orase si regiuni au aprobat
propunerea unei organizatii non-profit intitulata "Sovereignty".
Miscarea Sovereignty cere parlamentului
sa autorizeze ministrul de finante de a emite anual 90 miliarde dolari in bancnote U.S.,
nu bancnote Fed, nici obligatiuni pe datorie,
care sa fie imprumutati fara dobinda oraselor, regiunilor si districtelor scolare
pentru imbunatatiri capitale.
In mod remarcabil, spre lauda lor, asociatia bancherilor comunitari din Illinois,
reprezentind 515 banci membre, au sustinut si aprobat propunerea Sovereignty,
un pas in directia corecta.
Dupa *** Milton Friedman a subliniat in mod repetat,
nici o depresie severa nu poate sa apara fara o contractie severa a banilor.
In sistemul nostru, numai Fed, BIS (Banca Reglementelor Internaþionale),
avind cooperarea bancherilor U.S.
sau o combinatie a celor mai mari banci de pe Wall Street
pot sa determine o depresie.
Cu alte cuvinte, economia este atit de mare si rezistenta
incit o depresie nu poate incepe accidental.
Daca nu reformam sistemul bancar, ei vor avea intotdeauna aceasta putere.
Pot sa deconecteze economia in orice moment doresc.
Singura solutie este desfiintarea Fed
si a sistemului bancar de rezerve fractionate
si retragerea din BIS (Banca Reglementelor Internaþionale).
Numai acest lucru ar inlatura puterea bancherilor internationali asupra economiei.
Sa nu uitam ca o prabusire a pietei actiunilor
nu poate cauza singura o depresie severa.
Numai contractia severa a masei monetare
poate determina o depresie severa.
Prabusirea pietei de actiuni din 1929 a eliminat doar speculantii,
in special cei mici si mijlocii,
drept rezultat, 3 miliarde dolari s-au schimbat din niste buzunare in altele.
Insa a servit ca o perdea de fum pentru o contractie de 33% a creditului
efectuata de catre Fed in urmatorii 4 ani,
ceea ce a determinat un transfer de peste 40 miliarde dolari dinspre clasa mijlocie
spre marile banci.
Atunci, in ciuda strigatelor slabe de protest ale unui parlament divizat,
Fed a mentinut masa monetara scazuta pentru o intreaga decada.
Doar al doilea razboi mondial a pus capat
suferintei teribile cauzate americanilor de catre Fed.
Intr-o depresie, ramasitele de bunastare ale clasei mijlocii lovite de datorii
au fost eliminate prin somaj, salarii in scadere si executari fortate.
Daca incepem reforma sistemului monetar,
Schimbãtorii de bani ar putea face ca in 1929 si apoi in anii 1930:
prabusirea pietei de actiuni si folosirea ei ca o perdea de fum
in timp ce reduc masa monetara.
Dar daca suntem hotariti sa luptam pentru a recistiga controlul asupra banilor nostri,
putem iesi relativ repede din dificultate, probabil doar in citeva luni,
pe masura ce bancnotele U.S. incep sa
circule si inlocuiesc banii retrasi de bancheri.
Cu cit asteptam mai mult, cu atit pericolul e mai mare
vom pierde permanent controlul asupra propriei natiuni.
Unii se vor intreba de ce bancherii internationali
ar dori sa provoace o depresie.
Asta n-ar insemna sa omori gâsca
care face atitea oua de aur?
Sa ne amintim ce-a zis Larry Bates la inceputul acestui film:
"In perioade de criza economica, bunastarea nu este distrusa, ci transferata".
Avem vreun indiciu asupra intentiilor pe care le au schimbãtorilor de bani cu noi?
David Rockefeller, presedintele bancii Chase-Manhattan,
cea mai mare banca de pe Wall Street, a spus:
"Ne aflãm la limita unei transformãri globale.
Tot ceea ce avem nevoie este criza majorã potrivitã ºi lumea va accepta
NOUA ORDINE MODIALÃ".
Asadar, criza le este necesara pentru a-si indeplini planurile rapid.
Singura intrebare este cind va incepe aceasta criza.
Din fericire, mai avem ceva timp.
Este putin probabil ca aceasta criza sa inceapa inainte de alegerile din 1996
insa dupa, pericolul incepe sa creasca.
Dar fie ca vor decide sau nu sa provoace o prabusire sau o depresie
prin cresterea continua a taxelor
si pierderea a sute de mii de locuri de munca care vor fi externalizate,
multumita acordurilor comerciale ca GATT sau NAFTA,
clasa mijlocie americana este o specie pe cale de disparitie.
Forta de munca mai ieftina, inclusiv cea sub forma sclaviei in China,
asa *** a descris-o eroic Harry Wu,
este folosita pentru a concura cu forta de munca americana.
Cu alte cuvinte, banii se aduna in tot mai putine maini
ca niciodata in toata istoria natiunii sau a lumii.
Fara reforma, clasa mijlocie americana va dispare curind,
lasind in urma doar foarte putini bogati si foarte multi saraci
dupa *** deja s-a intimplat in restul lumii.
Am fost avertizati de toate acestea de catre parlamentari, presedinti,
industriasi si economisti de-a lungul anilor.
Chiar si conducatorii religiosi au vazut pericolul.
In 1898, contemporan cu William Jennings Bryan, Papa Leo al XIII-lea a spus:
"Pe de o parte existã partidul care deþine puterea deoarece deþine bogãþia;
care are în strânsoarea lui toatã forþa de muncã ºi toate schimburile comerciale;
care manipuleazã spre propriul beneficiu ºi înspre propriile scopuri
toate susele de aprovizionare ºi care este puternic reprezentat
în consiliile statului însuºi. Pe de altã parte,
se aflã mulþimea nevoiaºã ºi lipsitã de putere, chinuitã ºi în suferinþã."
"Cãmãtãrie rapace, care, deºi a fost de mai multe ori condamnatã de Bisericã,
este totuºi, sub o formã diferitã, dar având aceaºi vinã, încã practicatã
de oameni avari ºi hrãpãreþi... Aºa cã un numãr mic de oameni foarte bogaþi
au fost capabili sã instaureze în masele
de sãraci o robie un pic mai bunã decât sclavia însãºi."
Recent, in timpul marii depresii din America,
Papa Pius al XI-lea a vorbit despre aceeasi problema:
"În zilele noastre nu numai cã bogãþia este acumulatã, dar ºi o putere imensã
ºi o dominare economicã despoticã este concentratã în mâinile câtorva ... "
"Puterea devine în mod special irezistibilã când este excercitatã de aceia care,
din cauzã cã deþin ºi controleazã banii, sunt astfel capabili sã crediteze guvernul
ºi sã determine partajarea sa, din acest motiv aprovizionând, ca sã spun aºa,
viaþa ºi sângele întregului corp economic, ºi þinând în strânsoare, ca ºi *** ar fi,
în mâinile lor chiar sufletul economiei, astfel încât nimeni sã nu îndrãzneascã
sã respire împotriva voinþei lor."
Educati-va prietenii.
Tara noastra are nevoie de un grup solid
care sa inteleaga intr-adevar *** sunt manipulati banii nostri
si care sunt solutiile, pentru ca, daca va apare o depresie,
vor apare si cei care se autointituleaza conservatori
si vor promova solutiile inscenate de bancherii internationali.
Atentie la apelurile pentru intoarcerea la standardul cu aur.
De ce?
Simplu: pentru ca niciodata pina acum nu a fost atit de mult aur
in afara proprietatii americane.
Si niciodata pina acum nu s-a aflat atit de mult aur
in mainile institutiilor guvernamentale internationale, ca Banca Mondiala
sau Fondul Monetar International.
O moneda cu acoperire in aur aduce de obicei disperare natiunii
si in cazul nostru, reintoarcerea la acest lucru ar fi cu certitudine o solutie falsa.
Amintiti-va, am avut o moneda cu acoperire in aur in 1929
si in timpul primilor 4 ani ai marii depresii.
La fel, atentie la orice planuri propuse pentru o moneda regionala sau globala:
acesta este calul troian al bancherilor internationali.
Educati-va reprezentantul in parlament.
E nevoie doar de citiva membri convingatori pentru a atrage atentia celorlalti.
Majoritatea parlamentarilor nu inteleg sistemul.
Unii il inteleg, dar sunt atit de influentati de "contributiile" bancilor
incit ignora acest lucru, nerealizind gravitatea neglijentei lor.
Speram ca am adus o contributie valoroasa
in ce priveste dezbaterea nationala a reformei monetare.
Ramine ca fiecare dintre noi sa-si faca datoria, corespunzator cu statutul sau.
Fie ca Dumnezeu sa ne lumineze pentru a ne recladi natiunea si pe noi insine.
Spunem noi insine, pentru ca in cele din urma mari multimi de oameni
vor fi impinse din ce in ce mai mult spre disperare
prin acumularea averii mondiale in mainile a tot mai putine persoane.
Oamenii vor tinde sa devina ca cei care i-au oprimat, egoisti si lacomi.
Mai degraba sa pastram in minte, in cursul acestei perioade de schimbare,
avertismentul de a nu pierde din vedere lucrurile importante.
Asa *** a zis Papa Pius al XI-lea:
"Si ce profit ar avea oamenii gestionand si folosind prudent(intelept) bogatiile
asa incat sa poata castiga chiar si intreaga lume daca in schimb
ar suferi pierderea propriilor suflete?"
"Care ar fi profitul din a-i învãþa principii economice sãnãtoase,
dacã ei îºi permit sã fie aºa de purtaþi de egoism,
de o neîntreruptã ºi sordidã lãcomie, cã "la auzirea poruncilor Domnului
ei fac totul pe dos."
Traducerea: FreeYourMind, WaterPower Team (CHRIS & KY8) & Lucian C.
Pentru mai multe documentare de acest gen vizitaþi blogul:
IEªIREA DIN MATRIX www.fymaaa.blogspot.com
Mai exact, exact despre Criza Financiarã, puteþi accesa categoria dedicatã ei special:
http://fymaaa.blogspot.com/search/label/CRIZA%20FINANCIAR%C4%82
Alte siteuri interesante care meritã studiate ar mai fi:
http://www.energiegratis.com http://zonadecriza.wordpress.com
Ne cerem scuze pentru eventualele greºeli descoperite în aceastã subtitrare!
Nu suntem profesioniºti ºi am tradus *** am putut mai bine acest film!
Rugãm cârcotaºii sã modifice ei unde considerã necesar!
Mulþumim pentru înþelegere!