Tip:
Highlight text to annotate it
X
Traducător: Andreea Ilie Corector: Emil-Lorant Cocian
Imaginați-vă o lume în care vecinii vă strigă copiii pe nume;
un loc cu peisaje splendide;
un loc de unde îți ia doar 20 de minute
să mergi să îți pui barca pe apă.
E un loc atrăgător, nu?
Nu locuiesc acolo.
(Râsete)
Dar am făcut o călătorie de 43.000 de km, timp de doi ani, prin teritoriul american
cu cel mai rapid ritm de dezvoltare și cu cei mai mulți albi.
Ce este Albutopia?
O definesc în trei feluri:
Mai întâi, Albutopia are o creștere a populației de 6% din 2000 încoace.
În al doilea rând, această creștere se datorează migranților albi.
În al treilea rând, Albutopia are un farmec inefabil,
arată bine și provoacă un sentiment plăcut,
are un „nu știu ce”.
(Râsete)
Pentru a înțelege *** și de ce se formează albutopiile,
m-am integrat timp câteva luni în trei dintre ele:
prima, St. George, Utah;
a doua, Coeur d'Alene, Idaho;
și a treia, Forsyth County, Georgia.
Primul stop, St. George -- un oraș minunat cu peisaje de rocă roșie.
În anii 1850, Brigham Young a adus familli în St. George
pentru a cultiva bumbacul datorită climatului cald, arid.
Așa că au numit-o Utah's Dixie și așa i-a rămas numele până în zilele noastre.
Am studiat fiecare Albutopie cu ochi de antropolog.
Mi-am făcut tabele detaliate cu toți oamenii influenți din comunități,
cu cei pe care trebuia să îi întâlnesc, cu locurile de văzut
și mi-a aruncat cu mult elan în mijlocul acestor comunități.
Am fost la întâlniri ale consiliilor de administrație locale.
Am fost în cluburi democrate și republicane.
Am fost la seri de poker.
În St. George, am închiriat o casă la Entrada,
una din primele comunități închise ale orașului.
Fără niciun Motel 6 sau Howard Johnson.
Am fost un rezident al Albutopiei, nu un simplu vizitator.
Am închiriat această casă prin telefon.
(Râsete)
(Aplauze)
Golful este simbolul perfect și seducător al Albutopiei.
Înainte de a porni în călătorie,
nici măcar nu atinsesem crosa de golf.
Am încheiat-o jucând golf de cel puțin trei ori pe săptămână.
(Râsete)
Golful apropie oamenii.
Cele mai bune interviuri pe care le-am făcut au fost pe terenurile de golf.
Un investitor în capitalul de risc m-a invitat la clubul lui privat
în care nu era niciun membru minoritar.
M-am dus și la pescuit.
(Râsete)
Nu pescuisem niciodată, așa că tipul ăsta a trebuit să mă învețe
*** să întind firul și ce momeală să folosesc.
Am jucat și poker în fiecare week-end.
Era Texas Hold 'em cu o miză de 10$.
Poate că partenerii mei de poker bluffau în legătură cu mâna pe care o aveau,
dar nu bluffau când era vorba de părerile lor sociale.
Cele mai sincere și picante discuții pe care le-am avut
pe toată perioada călătoriei au fost la masa de poker.
Sunt un entertainer entuziast și naiv.
Îmi place să gătesc, am găzduit multe cine și, în schimb,
am fost și invitat la cine,
la grătare, la petreceri cu piscină
și la zile de naștere.
Dar nu a fost mereu distractiv.
Imigrația s-a dovedit a fi o mare problemă în Albutopia.
Consiliul Cetățenilor din St. George pe Problemele de Imigrație Ilegală
organiza proteste regulate și active împotriva imigrației
și în această Albutopie am putut prefigura cât de aprinsă poate fi această dezbatere.
A fost o previziune în timp real și așa a și fost.
Următorul stop: Almost Heaven, o cabană pe care am închiriat-o
în Coeur d'Alene, în minunata prelungire din North Idaho.
Am închiriat locuința asta pentru mine, tot prin telefon.
(Râsete)
Cartea „O mie de locuri de vizitat înainte să mori” include și Coeur d'Alene --
un paradis superb pentru vânători, amatori de sporturi nautice și pescari.
Competențele de golf îmbunătățite mi-au fost utile în Coeur d'Alene.
Am jucat golf cu polițiști din LAPD ieșiți la pensie.
În 1993, circa 11.000 de polițiști cu familii cu tot
au fugit din Los Angeles după agitațiile rasiale din L.A.
în North Idaho, unde au alcătuit o comunitate de expatriați.
Dat fiind conservatorismul acestor polițiști,
nu e de mirare că în North Idaho există un cult puternic al armelor.
Se spune că în North Idaho sunt mai mulți dealeri de arme decât benzinării.
Deci ce trebuie să facă un rezident ca să se integreze?
M-am dus la clubul de arme.
Când am închiriat o armă, domnul de la casă
a fost foarte drăguț și amabil,
până i-am arătat permisul meu de conducere de New York.
Atunci a început să se agite.
Se pare că trag mai bine decât credeam.
În North Idaho am învățat că există o anumită formă de paranoia
ce poate apărea într-o comunitate cu atât de mulți polițiști și arme.
În furgoneta mea roșie din North Idaho
aveam un carnet de notițe.
Am bifat în carnețel mai multe steaguri confederate decât persoane de culoare.
În North Idaho am văzut steaguri ale Confederației
pe brelocuri, pe accesoriile de mobile
și pe mașini.
La vreo șapte minute de cabana mea ascunsă de lângă lac
se afla sediul Națiunilor Ariene,
grupare supremațistă a albilor.
Serviciile Promisiunii Americane, latura religioasă a Națiunilor Ariene,
a avut o tabără de retragere de trei zile în timpul șederii mele.
Am decis să o compromit.
(Râsete)
Cred că sunt singurul jurnalist ne-*** care a făcut asta.
(Râsete)
Printre episoadele memorabile ale acestei tabere...
(Râsete)
...a fost când Abe, un ***, a apărut exact lângă mine.
Mi-a dat o palmă pe genunchi zicându-mi: „Hei, Rich, vreau să știi un lucru.
Nu suntem supremațiști albi. Suntem separatiști albi.
Nu credem că suntem mai buni decât voi,
vrem doar să nu vă avem în preajmă.”
(Râsete)
Într-adevăr, majoritatea albilor din Albutopia nu sunt nici supremațiști,
nici separatiști albi;
de fapt, ei nu se află acolo din motive rasiale explicite.
Mai degrabă, emigrează acolo
pentru prietenie, confort, securitate și siguranță --
motive pe care le asociază implicit cu faptul de a fi alb.
Următorul stop a fost Georgia.
În Georgia, am stat la o periferie din nordul Atlantei.
În Utah, am găsit poker-ul;
în Idaho, am găsit armele;
în Georgia, l-am găsit pe Dumnezeu.
(Râsete)
Felul pe care l-am ales ca să mă integrez în această Albutopie
a fost prin a deveni membru activ în Biserica Primului Pocăit,
o biserică imensă, atât de mare încât are mașinuțe de golf
pentru a-și transporta membrii la numeroasele parcări ale campusului.
Am activat în serviciul de tineret.
Și, personal, m-am simțit mai bine în această Albutopie
decât, să spunem, în Colorado sau Idaho sau chiar în Boston-ul suburban.
Pentru că în Georgia
oamenii albi și de culoare sunt istoric mai familiarizați unii cu alții.
Nu eram atât de exotic în această Albutopie.
(Râsete)
Dar ce înseamnă toate acestea?
Visul albutopic, migrația albutopistă este un fenomen fluctuant,
plin de jos-uri alarmante și de sus-uri atrăgătoare,
Albutopia operează la nivelul subiectivismului conștient și inconștient.
E posibil ca oamenii să nu se afle în Albutopia din motive rasiale,
deși aceasta are consecințe rasiale.
Mulți albutopieni se simt presați de infractori,
de abuzurile de ajutor social, de minorități, de aglomerație,
de școlile suprapopulate.
Mulți albutopieni se simt atrași de merit,
de libertate, de farmecul privatului -- locuri private, oameni privați,
lucruri private.
Și în Albutopia am aflat că o țară poate fi rasistă și fără rasiști.
Mulți dintre prietenii mei liberali și autosuficienți
nu-și explicau *** mă pot lansa într-o asemenea aventură.
Adevărul e că mulți americani albi sunt amabili și drăguți.
Relațiile rasiale interpersonale -- *** ne comportăm unii cu alții ca oameni --
sunt mult mai bune decât pe timpul generației părinților mei.
Vă imaginați *** ar fi fost să mă duc în Albutopia acum 40 de ani?
Ce aventură ar fi fost.
(Râsete)
Și totuși, unele lucruri nu s-au schimbat.
Astăzi, din punct de vedere rezidențial și educațional, America e la fel de scindată
ca în anii 1970.
Ca americani, găsim modalități de a găti pentru celălalt,
de a dansa cu celălalt,
a-l primi pe celălalt,
dar de ce nu putem transpune asta în felul în care ne tratăm la nivel de comunități?
Este o ironie devastatoare
că am evoluat ca indivizi,
involuând la nivel de comunitate.
Una din perspectivele albutopiste care m-a frapat
a fost un proverb:
„Un om de culoare este un minunat invitat la cină;
50 de oameni de culoare sunt un ghetou.”
Unul din marile subiecte din călătoria mea albutopistă a fost anul 2042.
În 2042, oamenii albi nu vor mai fi majoritari în America.
Deci nu vor mai fi albutopii?
Dacă ne gândim bine,
pericolul Albutopiei e că odată cu creșterea segregării,
nu vom mai putea observa și confrunta subiectivismul conștient și inconștient.
Am pornit în aventura de doi ani, de 43.000 de km
pentru a afla motivele plecării oamenilor albi și *** o fac,
dar nu m-am așteptat să mă distrez atât de bine în călătoria mea.
(Râsete)
Nu m-am așteptat să învăț atât de multe despre mine însumi.
Nu vreau să trăiesc într-o Albatupie --
ce-i drept, nici într-o Negrutopie.
Dar am de gând să joc golf de câte ori am ocazia.
(Râsete)
Va trebui doar să las armele și mega-bisericile în Albutopia.
Mulțumesc.
(Aplauze)