Tip:
Highlight text to annotate it
X
Traducător: Emil-Lorant Cocian Corector: Mirel-Gabriel Alexa
Creierul e un organ uimitor și complex.
Deși mulți sunt fascinați de creier,
n-ar ști să spună ce proprietăți are și *** funcționează
pentru că la școală nu se învață neuroștiința.
Unul dintre motive e echipamentul, care e foarte complex și scump,
încât îl au doar universitățile importante și instituțiile mari.
Pentru a putea studia creierul trebuie să-ți dedici viața:
șase ani și jumătate de masterat
pentru a deveni neurocercetător și a avea acces la aparate.
E păcat, pentru că una din cinci persoane,
adică 20% din populația lumii, va avea o boală neurologică.
Și nu există tratamente pentru aceste boli.
Se pare că trebuie să intervenim mai devreme în procesul educațional,
predând neuroștiința elevilor pentru ca, în viitor,
să aibă în vedere posibilitatea de a deveni cercetători ai creierului.
Când eram masterand, eu și colegul meu de laborator, Tim Marzullo,
ne-am hotărât să transformăm echipamentul complex cu care studiem creierul
într-unul suficient de simplu și accesibil
încât oricine, fie el amator sau elev de liceu,
să poată învăța și chiar participa la progresul neuroștiinței.
Asta am și făcut: acum câțiva ani am înființat compania Backyard Brains
unde construim aparate simple pentru neuroștiință.
Am adus câte ceva și aici ca să fac niște demonstrații.
Vreți să vedeți? Bine.
Am nevoie de un voluntar.
(Aplauze)
*** te cheamă? Sam Kelly: Sam.
Greg Gage: Bine, Sam, îți voi înregistra activitatea creierul.
Ai mai făcut asta?
SK: Nu.
GG: Te rog să întinzi brațul în numele științei
și să-ți ridici puțin mânecile.
Îți voi pune niște electrozi pe braț.
Probabil te întrebi ce fac cu brațul tău dacă am zis că voi înregistra creierul.
Ai vreo 80 de miliarde de neuroni în creier,
care transmit mesaje electrice și mesaje chimice.
Unii neuroni din cortexul motor
trimit mesaje mușchilor când îți miști brațul așa.
Semnalele vor trece prin corpul calos,
coloană, neuronii motori inferiori, până la acești mușchi.
Noi vom înregistra descărcarea electrică cu acești electrozi.
Astfel îți vom putea asculta creierul.
Voi porni acest aparat.
Ai auzit vreodată cu sună creierul tău? SK: Nu.
GG: Hai să încercăm. Hai, strânge pumnul.
(Huruit)
Ceea ce auziți e activitatea motorie de aici.
Hai să ne și uităm.
Eu voi sta aici.
Voi porni aplicația.
Te rog să strângi pumnul. (Huruit)
Aici apare activitatea motorie ce se propagă
prin coloana vertebrală până la acest mușchi.
În timp ce face asta se poate vedea activitatea electrică.
Putem să dăm clic aici și să încercăm să vedem.
Strânge tare!
Acum am oprit pe un potențial de acțiune din creier.
Bine...
Vreți să vedeți mai multe?
(Aplauze)
E interesant, dar hai să mai vedem.
Mai am nevoie de un voluntar.
*** vă numiți, domnule?
Miguel Goncalves: Miguel. GG: Bine Miguel.
Tu vei sta aici.
Când îți miști brațul creierul trimite la mușchi un semnal.
Te rog să-ți miști și tu brațul.
Creierul va trimite un semnal la mușchi.
Se știe că există un nerv aici
ce merge în jos și inervează aceste trei degete.
Acesta e suficient de aproape de piele astfel încât să-l putem stimula.
Noi vom copia semnalele cerebrale de la mâna ei
și le vom injecta în mâna lui,
încât mâna lui se va mișca după *** își va mișca ea mâna.
Într-un fel, ea îți va lua liberul arbitru
și nu vei mai avea niciun control asupra mâinii tale.
Mă urmărești? Bine...
Trebuie doar să vă cuplez. (Râsete)
Îți voi căuta nervul ulnar, care e probabil undeva pe aici.
Nu știi ce urmează când te oferi voluntar.
Acum vin aici și conectez această interfață om-la-om.
Bine. Sam, strânge din nou pumnul.
Încă o dată. Perfect.
Acum te cuplez pe tine ca să primești...
O să te simți ciudat la început, te simți ca și ***...
(Râsete)
Când îți pierzi liberul arbitru și altcineva acționează prin tine
e un pic ciudat.
Te rog să-ți relaxezi mâna.
Sam, ești pe fază?
Strânge pumnul... Nu l-am pornit încă.
Hai, strânge.
Ești gata, Miguel?
MG: Mai gata nici nu pot fi.
GG: L-am pornit. Începe! Strânge pumnul.
Simți ceva? MG: Nu.
GG: Bine. Din nou!
MG: Un pic. GG: Un pic? (Râsete)
Relaxează-te! Încă o dată!
(Râsete)
O, perfect, perfect!
Relaxează-te! Încă o dată!
Bine, deci acum... (Râsete)
Acum creierul tău controlează atât brațul tău, cât și brațul lui.
Mai strânge încă o dată.
Bine, e perfect! (Râsete)
Acum ce se va întâmpla dacă preiau eu controlul asupra mâinii tale?
Relaxează-ți mâna!
Ce se întâmplă?
A, nimic. De ce?
Pentru că creierul trebuie s-o facă. Strânge iar.
Bine, e perfect.
Vă mulțumesc că ați fost atât de cooperanți.
Asta se întâmplă în toată lumea: electrofiziologie!
Vom face o neuro-revoluție.
Mulțumesc!
(Aplauze)