Tip:
Highlight text to annotate it
X
În primele două zile din decembrie, s-a desfăşurat a 87-a sesiune plenară a CoR.
José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene,
le-a prezentat aleşilor locali şi regionali programul de lucru al Comisiei
pentru anul 2011,
subliniind că Europa acordă o atenţie specială
politicii de coeziune.
Politica de coeziune are o contribuţie esenţială
nu doar la făurirea solidarităţii în Europa,
ci şi la dezvoltarea Europei, a întregii Europe.
Fondurile aflate la dispoziţia politicii de coeziune
în perioada 2000-2006 corespund, în 2009, unei creşteri a PIB-ului de 0,7%
pentru ansamblul Uniunii Europene.
O contribuţie de 0,7 % la creşterea PIB-ului înseamnă
crearea, în această perioadă,
a unui milion de noi locuri de muncă în întreprinderile din UE.
De asemenea, există o strânsă legătură între politica de coeziune
şi piaţa internă.
Cifrele arată că, în interiorul Uniunii, exporturile
au fost direcţionate spre acele state membre
care au beneficiat de pe urma politicii de coeziune.
Ca atare, trebuie spus clar şi apăsat că politica de coeziune
este benefică nu doar pentru regiunile care primesc fonduri.
De pe urma politicii de coeziune beneficiază întreaga Europă, inclusiv regiunile
cele mai bogate din Uniune.
Acest fapt trebuie subliniat mai ales atunci când
uneori se fac auzite voci sau apar campanii împotriva politicii de coeziune.
Într-adevăr, José Manuel Barroso a reamintit că utilizarea
fondurilor structurale face obiectul a numeroase şi riguroase controale.
Fondurile politicii de coeziune sunt, probabil,
fondurile cel mai atent controlate din toată lumea.
Niciun alt fond nu este aşa de minuţios controlat de autorităţile europene,
de către Comisie, Parlament sau Curtea de Conturi,
de opinia publică sau de media…
şi – trebuie subliniat – mai amănunţit decât majoritatea fondurilor naţionale.
Comisia este mândră de politica de coeziune,
considerând-o indispensabilă
nu doar pentru că este înscrisă în Tratat–fiind o obligaţie impusă de Tratat–,
ci pentru că viitorul UE nu se poate construi fără această politică,
nu doar din raţiuni de echitate în raport cu regiunile cele mai sărace,
ci chiar pentru existenţa pieţei interne.
Cu alte cuvinte, fără politica de coeziune nu se poate vorbi de o uniune.
De altfel, nu cunosc nicio uniune care să funcţioneze fără solidaritate.
Programul de lucru al Comisiei urmăreşte transformarea în acţiuni concrete
a Strategiei Europa 2020,
un ansamblu de măsuri de stimulare a competitivităţii Uniunii
şi a potenţialului său de inovare.
În 2011, eforturile Comisiei se vor concentra în continuare
pe trei domenii-cheie:
consolidarea guvernanţei economice,
completarea procesului de reformă a sectorului financiar
şi accelerarea implementării Agendei Europa 2020.
Vom continua totodată să acţionăm pentru crearea unui spaţiu de libertate,
de justiţie şi de securitate, demarând
negocierile pentru un buget comunitar modern.
În sfârşit, Comisia – în condiţiile în care, prin Tratatul de la Lisabona,
trebuie să-şi asume mai multe competenţe de reprezentare externă
a Uniunii, şi în alte domenii decât cel al politicii externe
şi de securitate comune –
se va strădui *** se cuvine să câştige pentru Europa
locul pe care aceasta îl merită pe scena internaţională.
Cele 40 de iniţiative strategice, pe care Comisia s-a angajat
să le prezinte în 2011, şi celelalte 150 de propuneri din programul său
reflectă aceste priorităţi-cheie.
În ceea ce priveşte reformele structurale,
acestea fac obiectul Strategiei Europa 2020,
care s-a bucurat de sprijinul unanim al şefilor de stat şi de guvern.
Această strategie se concentrează pe investiţiile din sectoarele economice
de viitor, protejând totodată economia noastră socială de piaţă
şi modelul nostru european de societate.
Strategia se bazează pe o creştere inteligentă,
durabilă şi incluzivă, în stare să favorizeze
o economie cu o rată înaltă de ocupare a forţei de muncă
şi coeziunea socială şi teritorială.
Doamnelor şi domnilor, Europei nu-i lipsesc atuurile:
o mare piaţă unică, întreprinderi printre cele mai dinamice pe plan mondial,
o puternică tradiţie în domeniile inovării şi cercetării,
iniţiative de avangardă în combaterea schimbărilor climatice.
Subevaluarea acestor atuuri ar fi o greşeală.
Acestea ar trebui, dimpotrivă, potenţate şi înmulţite.
Trebuie să continuăm pe calea fructificării potenţialului pieţei interne.
Vom câştiga astfel în competitivitate
iar întreprinderile şi consumatorii vor avea de câştigat.
Adoptarea Actului privind piaţa unică este o piatră de hotar
în relansarea pieţei unice.
Comisia va continua, de altfel, să-şi dubleze eforturile de combatere
a sarcinilor administrative inutile, care îngrădesc activitatea IMM-urilor�