Tip:
Highlight text to annotate it
X
¡Feliz Sábado! Tuturor un Sabat binecuvântat!
Cred că astăzi este pentru prima dată când voi ține o predică în limba germană, în acest Templu. Nu sunt sigur
dacă am mai făcut acest lucru mai înainte. Este destul de neobișnuit pentru mine să predic în germană.
După 8 ani de predicare în spaniolă și din când în când în engleză, germana devine
cel mai neobișnuit lucru pe care mi-l pot imagina; totuși este limba mea maternă,
și cu această predică noi sperăm să ne adresăm la întreaga lume.
Timpul în care trăim noi acum este foarte serios. O să vorbesc mai rar,
astfel încât traducătorii să poată urmări în două limbi. Văd că deja au dificultăți
să traducă aceste prime câteva fraze.
Ceea ce avem astăzi de predicat, nu este un lucru mic, și astăzi avem o zi
specială. Se va vedea clar, din rezumatul ultimelor luni de studiu intens,
ce anume trebuie să predicăm lumii ... si va fi o cursă!
Va fi o cursă, ultima cursă în această lume! Noi suntem singurii care cunoaștem exact
timpii acestei curse și știm stațiile, știm opririle la boxe, și știm unde există combustibil bun
și unde combustibil rău; și am studiat în ultimele 3-4 luni mai intensiv ca niciodată
de-a lungul întregii faze de proclamare a mesajului Îngerului al Patrulea.
Și au fost numai puțini care au aflat calea către forumul nostru de studiu
prin călăuzirea Duhului Sfânt. Este șocant ce s-a întâmplat cu rasa umană și mai ales
cu Biserica Adventistă, din care ar fi trebuit practic să iasă cei 144.000.
Noi ținem acest serviciu divin acum, în seara Sabatului din 1 Februarie, care după calendarul
gregorian începe abia la miezul nopții. Este deci vineri seară, la începutul Sabatului.
Tocmai am aflat că în dormitoare sunt 35°C, la o umiditate a aerului de 90-95%.
De aceea sunt și eu îmbrăcat doar cu o cămașă subțire, deoarece preoții în sanctuar nu aveau voie
să transpire. Îți ia pur și simplu concentrarea.
Noi trăim și lucrăm aici în condiții foarte dificile..., în condiții foarte severe.
Ne-am reparat templul cu puține resurse financiare și lucrăm aici sârguincioși pe această fermă;
mai ales prietenii mei, aici, în cel mai adevărat sens al cuvântului - în sudoarea frunții lor.
Noi nu suntem obișnuiți cu vacanțe; noi cunoaștem doar Sabatul ca o zi de odihnă, pe care de cele mai multe ori
îl folosim intensiv pentru păstorirea oițelor noastre via Facebook sau e-mail, ceea ce adesea
nu putem să facem în timpul săptămânii, datorită multor obligații de pe fermă. Nu e picnic aici.
Când am deschis forumul, în urmă cu aproximativ doi ani – mai exact, în august 2011 - unii dintre "prietenii" noștri
s-au exprimat că noi aici ne-am duce viața la o fermă de lux. Ar trebui să se teamă de păcat pentru a spune așa ceva,
fără să știe cât de grea și plină de privațiuni este într-adevăr viața aici! Toată lumea de aici știe
și nimeni nu este necinstit, pentru că ne-ar fi teamă de păcat pentru a răspândi minciuni.
Avem instalații de aer conditionat care însă nu fac față, deoarece compania locală de electricitate numai cu greu
le poate alimenta. În Paraguay nu există suficientă putere pentru a ne da vreodată răcoare aici.
Și în cazul în care mai apar și defecțiuni, atunci aceste instalații rămân inutile timp îndelungat,
deoarece cu mare greutate poți obține un electrician sau un reparator pentru această fermă.
Când prietenii mei sosesc la masa de prânz, apoi vezi opt oameni care vin *** leoarcă de transpirație,
de sus până jos cu hainele ude, murdari de sus până jos prin munca grea de aici;
și lor le rămân uneori, în timpul săptămânii, doar câteva ore de somn noaptea, pentru a se odihni,
pe care ei le petrec apoi cu voi cei de afară: în Facebook, răspunzând la e-mail-uri,
în vreme ce orele de noapte sunt sacrificate.
Dar ei dau totul pentru Dumnezeu și acesta este și motivul pentru care sunt ei aici. Noi nu ne plângem
de această viață, este ceea ce ne-am ales și știm că în opoziție cu Isus, sau în comparație cu Isus,
noi dispunem încă de mult confort și lux. Astăzi i-am spus lui Robert, în timp ce îl duceam
cu mașina la dentist: "Știi, fratele meu, uneori mă rușinez de luxul în care încă mai trăim.
Avem electricitate - cel mai adesea -, avem apă – cel mai adesea -, și Isus nu avea nici măcar o pernă
pe care să-și culce capul."
Problema este însă, că Isus nici nu a avut nevoie, ca noi, să propovăduiască întregii lumi dintr-o dată, într-un timp foarte scurt.
Mai degrabă El a făcut o pregătire, plantând semințe, care apoi au avut timp 2000 de ani pentru
a aduce roade. Situația noastră este diferită! Mesajul Îngerului al Patrulea a fost atât de mult timp respins,
încât acum doar puține zile ne mai rămân, și pentru acesta avem nevoie astăzi de mijloace electronice.
Ai nevoie de energie electrică pentru acestea, ai nevoie de Internet. Ai nevoie de toate aceste lucruri
și ai nevoie și de un cap rece pentru lucru, deoarece la 40°C sau 50°C în cameră nu mai poate nimeni să scrie,
să gândească sau măcar să aducă ceva pe o foaie de hârtie…, pur și simplu nu mai poți gândi limpede.
Orice creier încetează de a mai gândi la astfel de temperaturi. De aceea nu mi-e rușine că am un ventilator aici și că instalația
de aer condiționat deasupra mea este în plină funcțiune, care însă, la puterea maximă, reușește să răcească încăperea abia la 27°C.
Astăzi este o zi specială. O zi speciala, pe care noi am recunoscut-o, și în care este timpul pentru
a doua predică publică. De aceea și înregistrăm această predică din această seară. Și dacă mă uit
un pic trist, apoi mă uit în acest fel pentru că știu cât de puțini oameni vor asculta această predică
și mai ales cât de puțini oameni vor lua decizia corectă, ca rezultat al acestei predici.
Vor exista doar 144.000 de persoane din întreaga umanitate care vor lua decizia perfectă.
Din 7,5 miliarde, care trăiesc astăzi pe acest glob pământesc, doar 144.000! Acesta este un procentaj foarte mic;
însă vor exista mulți care își vor da viața pentru Isus - viața lor fizică - și, astfel, își vor salva
viața veșnică, și anume prin loialitatea lor față de Domnul lor, și noi vrem să sperăm că și aceștia
vor înțelege cel puțin o parte din acest mesaj, care va fi dat astăzi.
Acum aș dori să cânt împreună cu voi cântecul Duhului Sfânt. Îl vom cânta în spaniolă,
pentru că aici suntem obișnuiți să cântăm în limba spaniolă, și avem cartea de imnuri doar în limba
spaniolă pe computer. Sper că YouTube nu mă va acuza iarăși de vreo încălcare a drepturilor de autor,
pentru că am cânta din "Hymnario", cartea de imnuri de aici. Este incredibil ce reguli
sunt astăzi stabilite pe cale electronică. Ultima dată, la ultima predică, m-au avertizat imediat
și mi-au spus: "Hei, tu!" – deși noi înșine cântaserăm. A fost imediat recunoscut
de YouTube că ar fi fost o încălcare a drepturilor de autor, că eu, ca adventist, am cântat
din cartea de imnuri adventiste. S-a decis electronic... imaginați-vă!
Astăzi vom cânta cântecul despre Ploaia Târzie, deoarece noi credem și știm că faza fierbinte
a Ploii Târzii începe chiar de astăzi. Cu această seară, cu acest apus de soare, a început această
fază specială a sezonului Ploii Târzii. După *** veți remarca și voi în curând, Dumnezeu are întotdeauna
două etape în revelația luminii noi. Mai întâi cineva o primește - de obicei, unul dintre noi -
și apoi este publicată. Cea mai importantă zi pentru Domnul este întotdeauna ziua în care este
publicată – când lumina devine disponibilă pentru public. Aceasta este, de obicei, ziua pe care Dumnezeu
o marchează cu o linie de timp - și o astfel de zi este astăzi.
Și această lumină nouă, după toată multa lumină nouă pe care am primit-o în ultimele 3-4 luni de studiu,
este încă necunoscută fraților și surorilor mele de aici, pentru că am primit-o foarte recent – astă noapte.
Și ei înșiși se vor minuna să experimenteze din nou ceea ce am văzut aici de atâtea ori:
mai întâi este dată lumină nouă, apoi o studiem, după aceea este publicată și la urmă
constatăm că o linie de timp se termină exact la data publicării.
Este ciudat că Dumnezeu are atât de mult de a face cu timpul, nu-i așa? Cei mai mulți adventiști
neagă acest fapt și, astfel, ei se află în cea mai bună unitate ecumenică cu restul creștinătății.
Nici un cadru de timp! Nimeni nu știe ziua, nici ceasul! Ei bine, amuzant că noi știm totuși
și că atât de des am ochit "accidental" ținta.
Să ne ridicăm și… cred că este imnul 193. Da. Și deja nu mai merge nimic. Ah, da, trebuie doar
să apăs mai tare.
Amin!
Să îngenunchem și să ne rugăm.
Este sunetul conectat? Perfect.
Tată iubit din ceruri, sfințească-se Numele Tău minunat, Doamne!
Doamne, ne-am adunat împreună pentru a-Ți oferi onoarea și a-Ți ura bun venit, în acest Sabat,
în comunitatea noastră mică din Paraguay, în acest Templu, care astăzi cunoaște o zi foarte specială.
Telespectatorii noștri probabil nu știu nimic despre Hanukkah, dar noi știm deja o serie de lucruri despre aceasta,
deoarece a fost unul dintre cele mai importante subiecte ale studiilor noastre recente.
Noi știm că această sărbătoare de consacrare a Templului este în plină desfășurare astăzi. Mai mult, aceasta este o zi
specială, și anume ziua sosirii Tale: sosirea Îngerului al Patrulea pe Pământ. El este acum definitiv coborât,
pentru a da în totalitate lumina pe care Tu dorești s-o dai lumii ca un ultim avertisment despre timpul plăgilor,
înainte ca ușa harului să se închidă pentru totdeauna. Te rugăm, Doamne, să fii cu noi,
pentru ca totul să se adeverească, și ca tot ce spunem să fie adevăr, astfel încât nici o minciună să nu fie găsită
în gura noastră, și să nu ducem pe nimeni în rătăcire. Te rugăm mult de tot să fim instrumente în mâinile Tale
și să nu facem nimic împotriva Ta, ci întotdeauna numai cu Tine să mergem, Doamne.
Noi am primit astăzi chiar și un vis de la un frate, care confirmă exact acest lucru, și sper
să am timp mai târziu să-l comentez pe scurt.
Dă-ne acum tuturor Spiritul Tău cel Sfânt, Doamne! Umple-ne în întregime cu dragostea Ta și harul Tău!
Fă adevărat, Doamne, că Tu vii curând, pentru că ne e dor de Tine și vrem să te întâlnim!
În numele lui Isus Hristos și în numele Lui cel nou, Alnitak, Amin! 114 00:17:23,397 --> 00:17:33,681“ Adesea spun în grupă, când studiem: "Eu pot s-o fac scurtă, sau pot s-o fac mai lungă".
Când descopăr ceva nou, le spun: "Eu pot s-o fac scurtă, spunându-vă imediat soluția
întregii probleme, sau o pot face mai lungă, și atunci aveți de dezvoltat voi înșivă soluția,
numai că veți și ține minte soluția la problemă… deoarece veți ști algoritmul de rezolvare."
Când grupul nostru de studiu stă la masa rotundă sau la masa pătrată, facem destul de des un joc
întrebare-răspus. Aceasta este abordarea unui învățător, și noi, de fapt, ar trebui să fim învățători.
Învățătorii pun o mulțime de întrebări, iar elevii, de obicei, cunosc puțin. Dar dacă ei înșiși se gândesc
la soluțiile posibile, ei învață. În aceeași manieră decurge studiul și în forum – "restaurantul" nostru,
*** îl numim noi – cu studenții care au acceptat invitația noastră și au fost
foarte sârguincioși în ultimele luni.
Când pe pagina noastră de start se face liniște, aceasta ar trebui să fie întotdeauna o mare avertizare pentru
cititorii noștri: "Oh, oh! Există lumină nouă în Paraguay. Ei acum studiază!" Nicidecum nu înseamnă:
"Oh, John Scotram și-a pierdut curajul, deoarece nimic nu se întâmplă. Nu mai există nimic ce-ar mai putea să spună!
Oh, atât de multe dezamăgiri! El nu a avut niciodată dreptate, nu s-a produs niciodată nimic! Demisia lui Benedict...
coincidență! Alegerea Papei... coincidență! Alegerea generalilor iezuiți pe tot cuprinsul lumii (exact la data
pe care noi am prezis-o)... coincidență! Cea mai mare explozie de raze gamma măsurată vreodată în istoria omenirii
și a universului... coincidență!" Exact pe 27 Aprilie, chiar așa *** am spus-o noi. Totul coincidență... desigur!
Apoi deodată se face liniște. După aceea vine aici un colaps de acoperiș. Și apoi există o cerere de rugăciune.
Și nimeni nu vine pe ideea să spună: "Oh, oh, ei au scris acolo, în cererea lor de rugăciune,
ceva cu privire la faptul că ar putea veni foc din cer. Și aceasta ar putea avea ceva de-a face
cu Sărbătoarea Corturilor. Ar putea acest lucru să fie un avertisment pentru noi? Poate ar trebui
să ne uităm dacă nu cumva mai există vreo altă Sărbătoare a Corturilor? "
Adevărul este deci, că nimeni nu a făcut-o. Nici măcar o persoană nu există pe acest pământ care să fi înțeles
newsletter-ul nostru de avertisment sau avertismentele noastre de pe homepage. Noi ne-am abținut
pur și simplu de a stabili iarăși noi numărători inverse, și de data aceasta am spus:
"Ei bine, hai să le dăm oamenilor un stimulent pentru a studia, hai să-i facem chiar un pic curioși.
Poate că atunci se vor trezi câțiva și vor întreba din curiozitate, dacă nu cumva Dumnezeu ar avea ceva
planificat pentru ei."
Dar reacția a fost zero. Noi ne-am reparat acoperișul Templului; și de fapt era deja reparat, atunci când
am lansat motivul de rugăciune. Mulți, chiar și dintre prietenii noștri, au înțeles greșit și au zis:
"Oh, săracii, nu mai au acoperiș la Templu. Ne rugăm pentru voi!" La 3 luni după reparație
încă mai eram întrebat: "Ați reușit în cele din urmă să vă reparați acoperișul?", cu toate că noi
scriseserăm deja, că fusese reparat.
Omenirea nu mai este astăzi capabilă de a citi texte. Am observat lucrul acesta de multe ori chiar și în
propriul nostru grup. Lipsă de concentrare! Vreau să spun, nu toți trăiesc la 40-50 °C, în acest caz
mai înțeleg, dar în America de Nord suntem momentan în culmea iernii. Oricum, această lipsă de concentrare
pare că se răspândește ca o plagă asupra lumii. O poți simți! Nu este doar pentru că studiile PISA oferă
rezultate teribile, dar tu simti ca profesor: elevii devin din ce în ce mai prosticei, din ce în ce
mai tâmpiței.
Există un motiv pentru aceasta. Ellen White a vorbit despre el: Duhul Sfânt se retrage de pe pământ.
Noi suntem doar creaturi în mâna lui Dumnezeu și mintea noastră funcționează numai dacă avem Duhul Sfânt.
De ce e totul atât de rău pe Pământ? De ce avem atât de multe crime? De ce avem atât de mulți
dependenți de droguri? Nu mai este prezent Duhul Sfânt. Iar acum ar trebui să fie așa - ***
am spus mai devreme - că chiar astăzi Duhul Sfânt este turnat sub forma Îngerului al Patrulea.
Chiar acum, pentru următoarele... ei bine, nu vreau încă să spun numărul de zile... El va fi turnat într-un mod special
până la timpul plăgilor.
Dar numai pentru aceia care și au relație corectă cu Hristos. Duhul Sfânt nu este turnat peste cineva
care nu are nici o relație cu EL. Nu se poate! Am dreptate, Jan? Amin!
Da, trebuie să folosim "Amin"-ul mai frecvent. Cu ceva mai multe "Amin"-uri, oamenii de afară
vor afla că aici nu sunt băncile doar goale.
Numai cei care au o relație intimă cu Isus pot obține destul din Duhul Sfânt pentru a înțelege vreodată
aceste lucruri, pe care le tratăm noi astăzi. De aceea stau cei mai mulți în fața articolelor noastre
și spun: "Ce? Ce-i cu asta? Nu înțeleg! Da, când are să vină deci? Orion, asta este astrologie!
Nu-i așa?" Da, reacții de acest gen. Stupide! Orice absolvent de liceu – să zicem așa – mediocru talentat
ar putea să înțeleagă deja că atât de multe "coincidențe" într-o constelație, înșirând etape istorice întregi
ale unei bisericii, nu poate fi doar o coincidență.
Oricine a auzit vreodată despre calcule statistice, poate înțelege că este imposibil pentru noi să vorbim aici
despre coincidențe. De câte ori nu s-a vorbit despre așa ceva, atunci când era vorba despre Creaționism
și teoria evoluționistă? Exista chiar acel exemplu drăguț... cineva aruncă în aer un camion cu o încărcătură
explozivă de 300t, astfel încât se se dezintegreze în toți atomii săi, iar acești atomi cad înapoi și formează
un om, un elefant, un leu și trei zebre. Acesta ar fi cazul dacă teoria evoluției
ar fi corectă. Ar fi posibilă numai în cazul în care o astfel de coincidență ar fi posibilă.
Totuși, acesta este doar un camion cu 300t încărcătură explozivă. Dacă tot ceea ce am studiat ar fi coincidență
și totul ajunge să aibă loc, atunci ar trebui să detonăm întregul Univers, iar el ar trebui să se refacă
întâmplător din nou, exact așa *** a fost înainte. Și că oamenii de acolo, de afară, nu mai sunt în stare să vadă aceasta
- nici pastori, nici oameni de știință, nici așa-numiții credincioși – pentru aceasta trebuie ca Duhul Sfânt
să fi fost deja luat de la ei, deoarece această stare se învecinează cu prostia. Si acesta este adevărul!
Mulți se vor supăra pentru că am spus asta, și eu chiar sper că se vor supăra și, astfel, vor ajunge și ei
să raționeze/gândească și să ceară Duhul Sfânt pentru a vedea armoniile și adevărul și frumusețea
în planul lui Dumnezeu pentru timpul sfârșitului. Dumnezeu este armonie și armonia exprimă
dragostea Lui. Și despre ce vorbim noi - mai ales în această mișcare - sunt armonii de timp.
Când ne-am retras, mai întâi am fost conduși de Domnul într-un studiu, unde aveam de achitat
o datorie mai veche. Noi am scris articole care au confirmat cele 372 zile ale timpului plăgilor.
Îmi amintesc că existau voci, *** era cea a lui Werner Renz de la Stimme der Hoffnung (Germania),
care afirmau: "Plăgile durează în totalitate doar 14 zile. Pregătiți-vă cu ceva pâine uscată,
un pahar de lapte și o jumătate de litru de apă. Vă va ajunge pentru timpul plăgilor și apoi,
oricum, vine Isus. Atunci totul va fi trecut. Apoi veți fi în ceruri și vă veți simți bine. Struguri vor fi
din abundență, nu va mai fi nici o problemă!"
Și am studiat și realizat: Nu, nu este adevărat. În Biblie găsim astfel de referiri că: "plăgile tale
au venit într-o zi." O zi stă pentru un an. Așa că trebuie să dureze aproximativ un an. Acum întrebarea
era: Cât timp anume?
Este un an profetic judaic de 360 de zile sau un an solar de 365 de zile, sau chiar, poate, mai mult
sau mai puțin? De unde știm? Noi am scris o serie de articole despre aceasta: "Umbrele Jertfelor".
Noi am investigat sacrificiile în mai multe cărți mozaice și am găsit că există un anumit număr
de unități de pâine care vor fi date ca proviant pentru drum, care stă pentru un anumit număr de zile.
Și aceste unități de pâine simbolizează Duhul Sfânt. Hrana spirituală este suficientă pentru atâta timp,
și se poate urmări ceea ce vrem să spunem sau să se înțeleagă despre ce anume este vorba la Dumnezeu.
Primești Spiritul Sfânt, nu un spirit lumesc. Porțiile de pâine stau pentru trupul și sângele lui Isus,
și nu pentru trupul și sângele lumii... care sunt consumate de către alții.
Pe baza împlinirii de către Isus Hristos a sacrificiilor festive ale sărbătorilor de primăvară, am aflat
*** funcționează planul sau proiectul. Atunci au existat porții pentru 51 de zile, astfel încât ucenicii
să aibă destul din Spirit Sfânt, pentru a nu apostazia sau a comite alte greșeli, de la momentul morții
lui Isus Hristos pe cruce și până la darul Duhului Sfânt. Ei trebuiau să stea fermi și să rămână credincioși.
Apoi am calculat și socotit proviziile pentru ultimul timp - timpul plăgilor – date de rațiile
stabilite pentru sărbătorile de toamnă. Corect? Amin! Și care rezultă în porții pentru 372 de zile
- 365 de zile ale unui an solar, plus 7 zile. Din aceasta putem concluziona imediat: "Aha,
se închide ușa harului ca în zilele lui Noe, cu șapte zile înainte ca plăgile să înceapă.
Și apoi cei 144.000 trebuie să reziste cu aceste unități de pâine până la venirea lui Isus, fără Mijlocitor;
dar nu și fără Duhul Sfânt, deoarece ei tocmai L-au primit mai înainte." Prin urmare, Isus este
în forma Spiritului Sfânt – reprezentantul Lui – întotdeauna cu noi până la final, așa *** a promis.
Deci, care era datoria veche, care până acum nu fusese achitată? Era un studiu suplimentar, deoarece
există încă o dată noi instrucțiuni pentru sacrificiile festive în Biblie. Și noi am subliniat deja
de câteva ori în articole, că Ezechiel este cartea pentru timpul nostru prezent.
Pentru timpul Ploii Târzii. Este cartea pentru cei 144.000. Nu a fost cartea pentru timpul lui Ellen White,
nu a fost cartea pentru pionierii Adventismului. Aceasta nu a fost cartea pentru timpul lui Ellen White,
la începutul celor 120 de ani de rătăcire prin deșert până în 2010. Ea trebuie că a plâns mult,
pentru că ea a vrut cu siguranță să-L întâlnească pe Isus în viață, fără să guste moartea mai înainte.
Și ar fi fost posibil în timpul ei, dacă Isus ar fi revenit în 1890. Dar El nu a putut veni,
deoarece lumina Duhului Sfânt fusese respinsă. Ezechiel este cartea pentru timpul nostru și acolo
sunt date noi instrucțiuni pentru sacrificiile de la acest ciudat Templu al lui Ezechiel,
care nu a fost niciodată construit, și care cu siguranță nici nu va fi construit vreodată,
deoarece el este un plan al Templului ideal din ceruri. Și, acolo, am găsit dintr-o dată diferențe uriașe,
dar nu acesta este subiectul meu de astăzi, ci voi rezuma pe scurt ceea ce am studiat și ce va apărea acum,
în această nouă fază creativă, pe site-ul nostru. Acesta este un studiu important! Este a treia parte
din Umbrele Sacrificiilor, care pe noi înșine ne-a surprins extrem de mult. Am găsit acolo dintr-odată
provizii pentru 1260 de zile și am realizat că aceste porții se împart în două părți:
în proviantul de primăvară și proviantul de toamnă. Raportul lor este interesant.
Există 636 zile cu provizii de primăvară, cu care se începe, și există 624 zile cu provizii de toamnă.
O voi arăta pe ecran. Oh, acum el mi-a încurcat iarăși toate.
Da, aici este.
Deci, aceste ultime 1260 de zile încep pe 6 Mai 2012 – au început deci de ceva timp - și se întind
până la 17 Octombrie 2015, care este ziua în care ușa harului se va închide pentru omenire.
Aceasta este faza totală a judecății celor vii. Pentru această fază, Domnul a turnat o rație
cu totul specială a Duhului Sfânt pentru cele 1260 de zile, care sunt separate în două perioade de timp:
636 zile cu provizii de primăvară și 624 zile cu provizii de toamnă. Și așa este clar unde suntem,
mijlocul, adică intersecția dintre cele două curbe, este astăzi. Acestea sunt de fapt două zile -
ieri, 31 Ianuarie, când Domnul a decis să dea din nou o lumină nouă, în plus față de ceea ce
nici măcar nu este publicat, și aceasta urmează să fie predicată astăzi, în această mică predică.
Ne aflăm în această zi de intersecție. Judecata celor vii – oricât de incredibil ar suna aceasta - are doua faze.
Despre aceasta Ellen White nu a știut nimic, deoarece nu a fost aceasta însărcinarea ei. Și din moment
ce o fază este deja trecută, putem spune exact ce fel de fază a fost aceasta. A fost o perioadă de har,
de un har cu totul special.
Darul lui Isus a fost dat la sărbătorile de primăvară și a fost întotdeauna har. Iar apoi,
când Isus S-a înălțat la cer și a început lucrarea Sa de mijlocire, care fază a început atunci
pentru omenire? Faza de persecuție. Oricine a citit vreodată cartea Faptele Apostolilor,
știe că apostolii odată ce au început să predice, au început și să fie persecutați. Persecuția a venit
imediat. Și aceasta începe acum. Începe o fază de persecuție, dar în același timp iarăși
o fază de har, deoarece este încă înainte de închiderea ușii harului. Și astăzi noi vom afla
însemnătatea exactă a acestor 624 zile.
Mai departe am studiat semnificația mai profundă a Sărbătorii Corturilor. Am recunoscut că aceasta
trebuie să aibă de a face cu Templul. Dumnezeu ne-a dat aici un semn mare. Dumnezeu a îngăduit aici
la un anumit moment să se rupă o grindă, astfel că toată atenția noastră a fost îndreptată spre Templu.
Toată viața noastră aici se învârte de fapt în jurul acestui Templu. Acest Templu este Templul 257 00:35:22,568 --> 00:35:27,260„ de la care lumina Îngerului al Patrulea trebuie să meargă în lume, iar acum, dintr-odată, se rupe o grindă.
"De ce-ai îngăduit asta, Doamne? Tu știi că nu avem bani! E atât de greu să-l reparăm!"
Dar Domnul a trimis apoi dintr-o dată, fără nici o problemă, sume de bani cu care nu ne așteptam,
și anume în momentul în care ne-am decis că îl vom repara oricum, chiar și dacă va trebui
să murim de foame. În momentul în care am spus că îl vom repara, indiferent dacă acesta
este un semn rău sau bun, Domnul are nevoie de casa Lui, deși El nu locuiește
în case din piatră, dar este un simbol și nu putem lăsa asta aici să stea stricată.
Vom repara, în orice caz, chiar și dacă pentru aceasta va trebui să ne dăm și hainele de pe noi.
În acel moment, Domnul a dat imediat a doua zi bani. Și a fost minunat reparat. Putem sta aici
din nou în siguranță, fără pericole. Dar atenția noastră a fost îndreptată la templu. Noi ne-am așteptat
să înceapă faza de persecuție cu ocazia Sărbătorii Corturilor, sărbătoarea consacrării templului.
Dar trecuserăm atunci cu vederea faptul că Sărbătoarea Corturilor era doar sfințirea templului
lui Solomon. Însă exista un alt templu care este mult mai important. Din nou – noi nu ținem sărbătorile,
ci doar le studiem; noi învățăm din tipuri, însă nu serbăm sărbătorile iudaice. În tot studiul nostru
despre sărbătorile iudaice am ignorat faptul că există un templu mult mai important decât
templul lui Solomon. Da, care templu poate fi acela? Templul în care Isus Hristos a predicat mai târziu,
în forma Sa fizică umană. Îl numim astăzi Templul lui Irod. Despre acest templu este vorba,
și el are propria lui sărbătoare de dedicație, despre care numai foarte puțini știu, pentru că nu este scrisă 275 00:37:29,059 --> 00:37:39,226 Richtig? Amen! în Bibliile noastre obișnuite - nu în Textus Receptus - și aceasta este Hanukkah. Corect? Amin!
Are loc de pe data de 25 Kislev, respectiv a 25-a zi a lunii a noua și durează 8 zile.
Și atenția noastră a fost atrasă la această sărbătoare, pentru că acesta este templul în care Isus Hristos
a fost prezent personal. Și pe cine reprezintă Duhul Sfânt azi? Pe Isus Hristos. Și pe cine așteptăm noi,
ca să vină? Pe Spiritul Sfânt sub forma Îngerului al Patrulea. Când urmează să vină? Astăzi!
Pentru că astăzi este această sărbătoare Hanukkah și suntem exact la mijloc între aceste două linii de timp
- 636 zile și 624 zile - până la sfârșitul harului. Deci, vom constata mai târziu, că El a venit într-adevăr.
Dar trebuie mai întâi să rezum ceea ce sa întâmplat exact în ultimele luni, în care oamenii nu au mai
putut auzi aproape nimic pe site-ul web. Există întotdeauna două opțiuni pentru Adventiștii Sabatelor Mari.
Există întotdeauna două posibilități pentru Paște, există întotdeauna două posibilități pentru Rusalii,
există întotdeauna două posibilități pentru Yom Kippur, există întotdeauna două posibilități pentru Sărbătoarea Corturilor
și există întotdeauna două posibilități pentru Hanuka. Și aceasta, deoarece depinde de faptul
dacă proba de orz, efectuată după echinocțiul de primăvară, a fost de succes sau nu. De aceea apar
în toate studiile noastre întotdeauna două posibilități, la o diferență de o lună lunară între ele.
Am găsit ceva interesant și anume că, de obicei, atunci când se împlinește prima posibilitate, aceasta simbolizează
mișcări ale Tatălui. El a fost Primul care a intrat în Sfânta Sfintelor pentru timpul judecății, și vreau să vă aduc aminte
că există o viziune a lui Ellen White care descrie acest aspect cu acuratețe. A doua posibilitate descrie,
de obicei, o acțiune sau – să spunem - o preluare de putere sau o schimbare în serviciul lui Isus.
Deci, ce posibilitate pentru Hanukkah ar fi, dacă spun că Duhul Sfânt Se coboară? Este aceasta
o mișcare a Tatălui sau este aceasta o mișcare a Fiului? Duhul Sfânt Îl reprezintă pe Fiul, așa că trebuie
să fie cea de a doua posibilitate de Hanukkah și noi într-adevăr ne aflăm acum în mijlocul celei de a doua sărbători Hanukkah.
Va dura până la 3 Februarie. Este așa? Dacă spun ceva greșit, spuneți-mi! Sunt multe date,
dar astăzi este intersecția liniilor. Deci, ne aflăm acum în sărbătoarea antitipică de dedicare a Templului,
care a fost consacrat lui Isus Hristos. În acest templu urma să vină El aproximativ 500 de ani
mai târziu și să predice acolo, corect? Deci acest templu este mult mai tipic pentru noi decât templul lui Solomon.
Focul care s-a coborât la Templul lui Solomon, reprezenta încă pe Hristos care avea să vină.
Hristos însă a venit cu adevărat în templul lui Irod. Și de aceea sărbătoarea Hanukkah este de departe
mult mai interesantă ca intersecție, când să se coboare Spiritul Sfânt ca cel de-al Patrulea Înger,
decât orice altă sărbătoare. Și putem găsi exact acest punct de intersecție în Biblie prin simpla
socotire a cantităților de proviant pentru sărbători. Este uimitor *** Duhul Sfânt a călăuzit
acest grup pentru a găsi astfel de lucruri care nu fuseseră constatate 2000 ani sau mai mult. Este chiar
mai mult în urmă, deoarece cartea lui Ezechiel a fost scrisă cu aproximativ 600 de ani înainte de Hristos.
Eu nu sunt un istoric… sper să aveți înțelegere. Este scris în Comentariul Biblic. Ei bine,
care a fost următorul lucru pe care l-am descoperit? Cine își aduce aminte? Deci o să prezint pe scurt...
am descoperit multe. Vom scrie mult despre acestea, dar îmi doresc să ajung într-adevăr la punct
și sper ca predica de azi să nu ajungă la 3 ore. Prin urmare, mi-am pregă*** câteva linii de timp.
Deci, avem aici un calendar destul de complex, care a fost parțial publicat, și o altă parte
nu este încă cunoscută de public. Este vorba despre mișcările Tatălui și ale Curții.
Când am început în 2012 cu avertismentele noastre: "Atenție, vor cădea mingi de foc!",
de fapt începeau atunci anumite linii de timp - și acestea sunt publicate în articolele "1335", "1290" și "1260 de zile "
- pe care le-am putut recunoaște în Cartea lui Ezechiel odată cu templul.
De exemplu, cei 40 de pași pentru Tatăl care părăsește Sanctuarul. Ellen White a spus că Ezechiel 9
se va împlini cu biserica... cu Biserica Adventistă . Și atenție, dragi adventiști care ne auziți,
acest lucru este serios! O problemă existențială pentru toți adventiștii care nu au semnul
– și nu este vorba despre semnul sau pecetea celor 144.000, ci aici este vorba despre pecetea celor
care suspină și gem din pricina urâciunilor comise în Biserica Adventistă. Oricine, care în fața
apostaziei care are loc în prezent în comunitate nu suspină și geme, nu poate fi salvat!
El se va încadra aici. Există un proverb pe care l-am spus deja în grupă, iar astăzi îl voi spune
chiar și public. S-ar putea să-i supere pe toți, dar îl spun oricum. Tatăl meu vitreg - o persoană
nu atât de agreabilă - a spus odată: "Cu lupii, trebuie uneori să urli,
dar nu trebuie nicidecum să grohăi cu porcii". Dragii mei prieteni, aceia care nu suspină și gem
din cauza atâtor urâciuni care se petrec în Biserica Adventistă din întreaga lume, aceia nu urlă cu lupii!
Mai mult nu am nevoie să spun. Este o impietate, ceea ce se întâmplă. O negare desăvârșită
a faptului că Dumnezeu ar mai exista. Acesta este curaj în fața propriei tale morți veșnice...
din prostie și lipsă de Spirit Sfânt. Ce se întâmplă aici este sinucidere și undeva m-am exprimat 330 00:45:34,400 --> 00:45:40,254– zicând: "Ei se aruncă în pierzanie ca Lemmings - fără nici o judecată".
Dar Dumnezeu este har și harul se extinde din nou și din nou, și putem să fim fericiți
pentru aceasta, deoarece și noi avem nevoie de har. Și noi vedem în fiecare zi cât de puțin știm de fapt.
Și suntem de fiecare dată, atunci când primim o lumină nouă, rușinați și spunem: "Wow,
*** de ne-a scăpat aceasta? Ce nu am văzut acolo iarăși? Lucruri mari! O, era așa de clar și simplu!"
Deci, am descoperit linii de timp. Datorită complexității liniilor de timp pe care le-am descoperit,
Domnul a trebuit să ne ajute chiar prin vise. Un frate a avut vise despre trei lacăte.
Încuietori pentru uși. Au fost trei lacăte.
Unul nou, unul de vârstă mijlocie și unul foarte vechi. Și visul susținea că noi am înțeles destul de bine
*** fucționa lacătul cel mai nou. Și astfel urma apoi să înțelegem lacătul cel vechi
și apoi mai exista unul mediu care deasemenea trebuia înțeles. Așa că am fost un pic confuzi.
Ce să însemne acest vis? La început chiar ne gândeam că ar putea nici să nu fie de la Dumnezeu,
dar apoi am remarcat că aceste vise sunt totuși pline de conținut, deoarece dintr-o data
am descoperit aceste lacăte. Și ceea ce am aici, pe ecran, este cel mai nou lacăt
și acesta este lacătul mișcărilor Tatălui. Mișcările Tatălui nu s-au sfârșit
cu prima linie de timp pe care noi am publicat-o după cele 70 de zile de pregătire în care Tatăl
pentru prima dată a căutat martori. A existat și o a doua parte a lacătului
pentru o mișcare a Curții, care a durat 630 de zile pregătitoare. Nu a fost doar ceea ce
am publicat atunci, și anume că Tatăl a părăsit Sfânta Sfintelor din Sanctuar, a traversat
Sfânta și a mers în Curte. Nu, aceasta ar fi sfârșitul lui Ezechiel 9. Se continuă
în Ezechiel 10. Domnul, Tatăl, părăsește Sanctuarul cu întreaga Curte – complet - și iese
prin poarta care duce spre răsărit. El părăsește Templul Său. Ce reprezintă
Templul în Ezechiel 9? Biserica Adventistă! Da, dar Ellen White a spus că biserica va merge
până la capăt! Da, chiar așa, dar sub forma adventiștilor credincioși, *** sunt cei de aici.
Ellen White a spus că biserica nu este instituția sau organizația, ci sunt cei
credincioși lui Dumnezeu. Noi aici suntem cu toții adventiști. Noi nu am nega niciodată vreunul din stâlpii
Adventismului, dimpotrivă, ei sunt baza studiilor noastre. Așa este! Și acum mulți vor spune iarăși:
"Dar setarea de timp! Ellen White a spus: Nu." Și am explicat în articole,
de ce există iarăși timp! Și Ellen White nu este mai presus de Biblie și pentru un anumit timp
acest mesaj al ei a fost absolut necesar. Și ea a avut, de asemenea, aceste viziuni care au arătat
în mod clar excepțiile restricțiilor ei. Ea a spus clar că cei 144.000 vor cunoaște
timpul... Punct! Și ei vor cunoaște timpul la revărsarea Duhului Sfânt.
De când există această revărsare specială a celor 1260 de porții? Da, din – să ne uităm
din nou - 6 Mai 2012. De atunci pot de fapt toți, care vor să facă parte din cei 144.000,
să știe deja *** funcționează timpul.
Pe 6 Mai 2012, ziua în care prima provizie pentru cele 1260 de zile a fost dată, Tatăl a ajuns
la instanța de judecată și nu a găsit destui martori în biserica Sa. Atunci judecătorul șef Isus,
care anterior primise deja oficiul de la Tatăl, atunci când Acesta a ieșit din Sfânta Sfintelor,
a decis - și ce urmează acum este tare - să mute Curtea. Acolo, unde avea loc Curtea,
nu au putut fi găsiți martori. Întreaga instanța de judecată, întreaga Curte, a trebuit
să părăsească locul ei. Și despre aceasta am și scris. Noi am recunoscut că o anumită linie
de timp în cadrul acestor 630 de zile de proviant arăta exact data când a avut loc aici
în Paraguay concertul de harpe. Corect? Amin! Jan tocmai a visat despre această zi.
Despre acest vis va trebui - cred – să vorbim încă multă vreme. El m-a convins ca să aștept
legea duminicală deja în anul 2013, care, de altfel, chiar nici nu s-a încheiat, deoarece până la
Yom Kippur în 2014 suntem încă în 2013, dar acest lucru nu este important acum.
Există o altă interpretare clară a visului, care nu aruncă atât de mult din ceea ce am interpretat deja
și care a fost deja corect. 90 % au fost corecte, numai legea duminicală nu există încă, deoarece
mai există încă har. Aceste linii de timp din vis au fost toate exacte și noi am găsit toate evenimentele care le corespund.
Acesta va fi subiectul unui articol. Vreau să spun cu aceasta că ceva anumit a avut loc
în prima secțiune a celor 630 zile: un an profetic de har, de 360 de zile. Am scris despre aceasta
pe scurt și în addendum-ul de la articolul "Sfârșitul bisericii AZȘ". Acolo am declarat pentru toți cei care citesc,
că noi am recunoscut deja că a fost dat un an de har, în conformitate cu Luca 13.
Tatăl nu a început imediat să spună: "Oh, nu găsesc nici un martor, acum părăsesc
biserica Mea... acum împlinesc pe Ezechiel 10!" În schimb a spus: "Voi mai aștepta un an!"
Duhul Sfânt a cerut Tatălui acest lucru - dacă vreți. "Mă uit din nou, poate totuși după un an se produce
pe undeva vreo pocăință." Nu a fost nici o pocăință, și astfel anul de har s-a încheiat
la 30 Aprilie 2013. Aceasta este una dintre cele mai importante date, deoarece astăzi noi suntem
în stare să le armonizăm cu anumite evenimente din cadrul Bisericii Adventiste, care gravitează
în jurul hirotonirii femeilor. Acestea sunt toate date importante! Va apărea cu siguranță un articol
și despre această temă. Acestea sunt datele cheie: anul de har a fost dat atunci când SECC
- Southeast California Conference – a decis să introducă la 1 Mai 2012 hirotonirea femeilor în Statele Unite.
Când anul de har s-a încheiat la data de 30 Aprilie 2013, Tatăl a spus pe 1 Mai: "Acum voi porni la drum!"
Încotro anume? Noi am scris pe scurt și despre aceasta. Un articol mic, dar frumos, cred.
Am recunoscut că Tatăl vine înspre noi cu Curtea. Vă mai amintiți de ce? Noi detectaserăm data
de 26-27 Octombrie 2013 cu concertul de harpe. Și ca urmare a fost publicat articolul. Acesta este exact
punctul final al celor 180 de zile ale mișcării Curții din emisfera nordică în emisfera sudică.
De ce sunt 180 de zile? 180 de zile sunt de 6 x 30 de zile, însemnând o jumătate de an. Reprezintă
destul de clar și simplu diferența dintre anotimpurile contrare. Dacă este primăvară în emisfera nordica,
este toamnă în emisfera sudică. Vară - iarnă, iarnă - vară. Pur și simplu o jumătate de an
diferență de timp. Aceasta poate fi exprimată prin 180 ca număr de zile. Când Tatăl a pornit
mutarea Curții pe 1 Mai, a avut nevoie de 180 de zile pentru a atinge emisfera sudică.
Dar de unde? Unde se afla deci Curtea mai înainte? În Ierusalim, unde a fost mereu.
Trebuie să existe un motiv - și vom scrie despre el mai târziu - de ce Ierusalimul
nu mai poate fi astăzi sediul centrului de socotire a timpului lui Dumnezeu. Există un motiv.
Ei bine, gândiți-vă și voi. Ar putea avea ceva de-a face cu politica ce are loc în jurul
Muntelui Templului. Care centru va fi construit acolo? Curând, chiar foarte curând? Centrul religios
al Noii Ordini Mondiale! Astfel, nu e numai datorită apostaziei Bisericii Adventiste, ci și datorită
apostaziei întregii lumi, faptul că Ierusalimul nu mai poate fi centrul de calcul al timpului
lui Dumnezeu. Noi am crezut – și am scris despre acest lucru – că autoritatea ne-a fost transferată nouă atunci,
așa *** s-a evidențiat prin concertul de harpă înscris în Cartea Guinness a Recordurilor Lumii.
Am scris foarte detaliat despre harpiștii care cântă pe harpele lor din Apocalipsa 14. Am înțeles
că autoritatea venea la noi și, *** suntem mereu cam grăbiți, am crezut că se va produce imediat,
chiar în ziua aceea, cu mingi de foc în ziua următoare. Da, noi suntem la fel ca ucenicii,
nu putem să așteptăm ca Domnul să revină și, ca să fiu sincer, bineînțeles că ne și deranjează
ceea ce se întâmplă și modul în care este primit mesajul, *** este respins și călcat în noroi.
Pentru mine, toate aceste descoperiri au pornit cel puțin din anul 2008, și peste ani nu am văzut niciodată
ceva asemănător, ca un mesaj să câștige din ce în ce mai multă lumină, pe măsură ce înaintează, ca într-un mesaj
să se afle atât de multă logică, atât de multă frumusețe și atât de multă armonie. Este incredibil ce se petrece aici!
Dar acest lucru îl recunosc numai cei care într-adevăr se scufundă adânc în subiect și, de asemenea, au Duhul Sfânt
pentru a o putea face. Deci, adevărul este, că atunci când mă mișc de la Ierusalim cele 180 de zile ale diferenței
de anotimpuri de o jumătate de an înspre sud, ajung într-adevăr în emisfera sudică, însă atunci
sunt încă în Africa. Încă nu sunt în Paraguay! Însă noi așteptăm autoritatea în Paraguay.
Ce mișcare trebuie să fie făcută acum? Eu mai am de mers înspre vest. Cât de mult?
Da, diferența de fus orar dintre Ierusalim și Asunción/Paraguay. Câte ore este asta?
6 ore. Sunt exact 6 ore diferență de timp. Câte zile corespund unei ore profetice?
15 zile. 6 x 15 zile sunt 90 de zile. Deci, Tatăl și întreaga Curte au trebuit să meargă mai întâi 180 de zile
de la nord la sud, și apoi încă o dată 90 de zile către vest, în scopul de a depăși diferența
de fus orar. Și când au sosit aici? Pe 25 Ianuarie 2014. 25 Ianuarie a fost ziua de sosire.
26 Ianuarie a fost iarăși o zi a unei noi linii de timp. Ce s-a întâmplat deci pe 25 Ianuarie?
Ce dată avem astăzi? 31 Ianuarie. La data de 25 Ianuarie s-a întâmplat ceva anumit, care trebuia
să ne dea în cele din urmă autoritatea pe care o așteptam. A trebuit să fie un semn că Dumnezeu a trecut
autoritatea la noi, luând-o de la Conferința Generală a Adventiștilor de Ziua a Șaptea. Am avut nevoie
să descoperim un eveniment pentru aceasta. Și l-am găsit ! Și acum noi înțelegem motivul pentru care
există o diferență între sfârșitul celor 630 de zile și sfârșitul celor 636 zile, și de asemenea două linii de timp.
Ne-a luat încă șase zile până ce această informație, despre ce s-a întâmplat acolo, să ajungă la noi,
pentru că acum totul este făcut destul de secret în Biserica Adventistă. Nu se mai pot obține informații
despre ce fac ei, așa de ușor. Chiar astăzi am citit că anumite articole care au fost publicate în această săptămână,
au fost deja retrase din Adventist Review la indicațiile celor mai înalți liederi,
deoarece dezvăluiau prea mult din ceea ce se discută în TOSCs - the theology of ordination
study committees - pe tema hirotonirii femeilor. Acestea sunt la nivel mondial grupurile de studiu teologic
ale diviziunilor. Este vorba exact despre acest subiect. Noi am putut observa mai târziu în această săptămână,
că toate liniile de timp ale deplasărilor Tatălui și ale Curții de la Biserica Adventistă, merg absolut
conform cu problema hirotonirii femeilor. Este o sincronizare completă a evenimentelor.
Toate punctele majore de pe orice linie de timp pe care am găsit-o, întâlnesc cu precizie și exactitate
acele momente în care Bisericia Adventistă a întreprins pași în direcția de a permite femeilor ca să fie
hirotonite ca pastori și conducători. Putem concluziona că această problemă a dus la decizia ca Dumnezeu
Tatăl să părăsească biserica Sa. Aceasta este o temă serioasă. Pentru mult timp chiar noi nu am înțeles
cât de serioasă este. Considerând faptul că suntem foarte puțini, ca o mișcare mică ce suntem,
nu ne-am simțit deloc implicați în această temă, deoarece pentru noi nu este o întrebare dacă cele trei femei,
care sunt aici cu noi, ar trebui să fie hirotonite sau nu. Aceasta nu este o temă pentru noi, dar acum
trebuie să ne ocupăm cu ea. Când am recunoscut că liniile de timp ale lui Dumnezeu merg exact în paralel
cu deplasările Sale și că aceasta (hirotonorea femeilor) este cea mai mare urâciunea pentru El, am înțeles și
ce înseamnă femeile din Ezechiel care îl plâng pe Tamuz! Aș avea nevoie acum iarăși de un sfert de oră,
pentru a vorbi despre visul lui Jan. Însă astăzi nu am timp. Am vorbit deja despre aceasta.
În Eden au existat două instituții... căsătoria și Sabatul . Ambele sunt interdependente. Dacă distrug
căsătoria, distrug și Sabatul. Ambele lucruri au fost prezentate în visul lui Jan și ambele
au de a face cu hirotonirea femeilor, deoarece tocmai ierarhia dintre bărbat și femeie, pusă la creație
înainte de cădere, este distrusă de hirotonirea femeilor. Soția a fost dintotdeauna
ajutorul bărbatului. Ea nu stă deasupra bărbatului, și ea nu are nici o funcție de conducere
în căsătorie. Nici chiar – și-mi pare rău, femei dragi de acolo - nici măcar în Eden
înainte de cădere, ceea ce mulți cred... aceasta e greșit. Bărbatul a avut dintotdeauna rolul principal
în căsătorie. Ei bine, în cer nu va mai exista căsătoria, doamne dragi, atunci
veți putea în sfârșit…
Dar și atunci Isus va avea funcția de conducător pentru voi. Nimeni nu va fi fără un conducător,
nici chiar noi, bărbații. Hirotonirea femeilor este distrugerea unui principiu divin al creației, care conduce
în mod inevitabil la distrugerea celei de-a doua instituții, Sabatul, deoarece amândouă sunt
conectate intrinsec. Dacă Îl contrazic pe Dumnezeu în planurile Sale care au fost definite la creație,
în mod automat contrazic și Sabatul dat la creație. Aceasta este o concluzie logică.
Aici duce hirotonirea femeilor, care a avut loc în comunitate. Pe baza înțelepciunii Sale, Dumnezeu
a recunoscut imediat că Biserica Sa se află acum pe drumul ei de a accepta duminica, imediat ce
aceasta va deveni semnul fiarei. Și de aceea este o așa urâciune înaintea Lui. De aceea Dumnezeu arată
toate acestea prin linii de timp detaliate și cu mișcări Nord – Sud și Est - Vest.
Și în mijlocul mișcărilor Tatălui, după ce a făcut mișcarea de la nord la sud,
exact în acest punct, a avut loc concertul de harpă în Paraguay, pentru a vă arăta vouă acolo,
încotro merge direcția. Apoi batjocoritori ca Kevin Windisch îmi scriu:
"Hei, *** stați cu autoritatea acum?! Mingile de foc n-au căzut!" Acești nebuni nu recunosc
că le-au fost date 90 de zile adiționale, și din nou 624 zile în plus. Nu recunosc
ceea ce se întâmplă aici și că este o chestiune pentru viața lor veșnică. Ei nu-și dau seama,
deoarece sunt complet lipsiți de Spirit. Ei nu suspină și gem, nu văd ce se întâmplă în Biserica Adventistă
și se simt pur și simplu confortabil bălăcindu-se ca porcii în propria lor murdărie – ca să rămân
la ilustrație, nedorind să jignesc.
Cu câteva zile în urmă, pe 25 Ianuarie 2014, această mișcare a fost finalizată și a corespuns exact
cu încheierea celei de a treia sesiuni TOSC asupra hirotonirii femeilor. O alunecare de teren a trecut
prin comunitate când 6 din cele 13 diviziuni au votat pozitiv pentru hirotonirea femeilor,
5 au votat negativ, dar sub rezerva de a face ceea ce va decide Ted Wilson la sesiunea
Conferinței Generale din 2015. Numai o diviziune a fost indecisă, și numai una a votat negativ
fără rezerve. Doar una fără rezerve! Aceasta înseamnă că s-au întâmplat două lucruri: Mai mult de jumatate
din Biserica Adventistă dorește hirotonirea femeilor și, prin urmare, jumătate din Biserica Adventistă condusă democratic
s-a decis împotriva legilor de la creație ale lui Dumnezeu. Dacă ar fi fost un stat democratic,
atunci statul ar fi acum definitiv apostaziat democratic. Dar asta nu-i destul! Știm
că Ted Wilson implementează un plan iezuit cu un mesaj ezoteric
și cu un altul exoteric. Mesajul exoteric corespunde exact cu mesajul "iubitului" nostru Papă
Francisc... "Eu sunt bun. Eu sunt conservator și eu sunt pentru cei săraci." Și pentru că noi
încă mai avem multe grupări conservatoare în Biserica Adventistă, trebuie ca el să mimeze pe președintele conservator,
și o face cu brio, deoarece el, de-a lungul vieții sale de iezuit, a fost educat ca cel mai bun actor
din lume. De tăticuțul lui, Neil Wilson, care era deja unul dintre cei mai înalți iezuiți din Biserica noastră.
El a primit o bună învățătură. El joacă deci un joc dublu și spune: "Eu nu sunt de acord
cu hirotonirea femeilor! Nu, în nici un caz!" Și prietenii noștri dragi, *** ar fi Norbert Musolff, zic:
"Ah, ce președinte minunat avem! Așa de conservator! El spune că nu-i place Ecumenismul!"
Atunci îl întreb pe Norbert: "Ia spune-mi, Norbert, ce a făcut el în ultima vreme împotriva Ecumenismului?" 501 01:08:58,932 --> 01:09:05,286„ Și nu există nici un răspuns, pentru că el nu poate avea nici un răspuns, pentru că Ted nu face nimic!
În Germania a spus: "Nu fiți atât de izbitori! Faceți-o mai în secret, ca să nu observe oricine!"
Și Lemmingii? Ei îl urmează toți pe Ted Wilson. Este incredibil ce se întâmplă! Cât de puțin din Spiritul Sfânt
trebuie să mai fie în această lume, ca nimeni să nu recunoască?! Trebuie să nu mai fi rămas aproape nimic,
altfel ei ar observa că în biserică este jucat un joc dublu. Deci ce s-a întâmplat? 6 voturi împotriva
hirotonirii femeilor, din care 5 cu rezerva de modificare. "Noi nu vrem hirotonirea femeilor, dar vom face
ceea ce spune Ted Wilson." Ce fel de sistem este introdus aici? Sistemul roman: "Vom face tot ce 508 01:09:58,871 --> 01:10:08,712“ Papa Francis ne spune." "Vom face tot ceea ce Ted Wilson ne spune, chiar dacă formal suntem împotriva ei"
pentru că "nu stă scris clar în Cuvântul lui Dumnezeu că femeile ar trebui să fie hirotonite.
Pavel are de spus ceva acolo, însă foarte clar nu stă scris!" "Însă ne este egal de ceea ce stă scris
în Biblie! Noi facem ceea ce spune Ted Wilson! Vrem unitate!" Da, acum dorim unitate în Biserica Adventistă
cu Ted Wilson, și apoi Ted Wilson vrea unitate cu mișcarea ecumenică. Și apoi suntem cu toții
uniți sub Păpicul Francis... împreună cu Satana într-o oală. Va fi minunat! Și noi toți vom fi uniți!
O mulțime de neghină nebună apostaziată, legată în snopi și condamnată la moarte veșnică! 515 01:11:01,642 --> 01:11:09,362. Este o tragedie ceea ce se petrece aici! Cineva m-ar putea acuza că mă fac aici distractiv.
Nu, nu sunt aici pentru a mă amuza cu voi. Acesta e umor macabru, e trist. Nu pot să plâng aici.
Nu vreau să fac în fața voastră aici o plângere pentru morți, deși practic ar cam trebui făcută. În prezent
există 18 milioane de adventiști botezați pe fața pământului și ei toți sar în fălcile deschise
ale Papei Francisc, conduși de lemmingul șef Ted Wilson. Și această decizie a fost luată exact pe data
prezisă de noi, 25 Ianuarie, care a fost chiar un Sabat, când a avut loc evenimentul final al sesiunii de 5 zile
al lui TOSC. Punct! Biserica Adventistă însăși a decis împotriva lui Dumnezeu, împotriva
ierarhiei din creația Sa și a planurilor Sale de la creație.
Și există linii de timp – v-o spun mai dinainte - care indică cu precizie la următoarea sesiune
a Conferinței Generale din 2015, spunând că Biserica va accepta duminica.
În 2015 Legea duminicală va fi deja stabilită pe Pământ. Și aceasta șochează pe mulți.
Însă Biserica nu este organizația Adventistă! Lista Sabatelor Mari arată că Biserica Adventistă
a încetat să existe ca organizație în 2012. Un an suplimentar de har a fost dat.
Acest an de har a trecut. Apoi, Tatăl a început să se deplaseze încoace, și pe 25 Ianuarie, acum 4 sau 5 zile,
El a sosit. Curtea a fost mutată. Autoritatea a fost transferată. De data aceasta nu au cântat
harpele, de data aceasta sunete nemelodioase din America de Nord au pecetluit
soarta Bisericii Adventiste.
Cine nu recunoaște acest lucru... Fraților, noi avem întotdeauna nevoie de credință. Putem vorbi despre asta oricât de mult dorim.
Credința este întotdeauna necesară! În 2010 am avut un OZN pe Muntele Templului din Ierusalim.
Nu mai știu exact, dacă a fost 2010 sau 2011. A fost un Super OZN. Cel mai urmărit eveniment în YouTube.
Un semn gigant! "Wow, sosesc extratereștrii și Muntele Templului va fi reconstruit!" – și mai știu eu
ce altceva... un mare OZN! A trecut prin toată presa mondială. Deci, cine a așteptat să aterizeze
un OZN aici astăzi, și Isus să pășească afară și să spună: "Hallo, eu sunt Duhul Sfânt!" a înțeles greșit.
Eu niciodată nu m-am gândit că s-ar putea întâmpla în felul acesta. Întotdeauna este necesar să manifestăm credință.
Dumnezeu nu vă va furniza dovezi, dar El vă va provoca mereu, pentru a permite Duhului Sfânt
Sfânt să lucreze în voi. Ellen White a scris despre aceasta în mica broșură, care este atât de faimoasă,
"Calea către Hristos". "Voi trebuie să exercitați credință, însă pentru aceasta trebuie să existe
întotdeauna o posibilitate de îndoială, pentru că altfel nu ar mai fi credință." Acesta ar fi
un alt mare subiect împotriva unui profet mincinos, care are un plan de a arăta lumii foarte curând
ceva special. Ca un fel de dovadă că el este adevăratul profet și că, dacă aceste dovezi au loc,
atunci nu ar mai fi nevoie de credință. Însă și acesta va fi subiectul unui articol. Vom întâlni pe acest profet
mai des în timpul care vine, deoarece știm pe baza anumitor linii de timp că acum are loc
o cursă specială și anume pentru cei 144.000. Și noi știm cu toții ce se întâmplă când chiar și numai unul
lipsește de pe latura dreaptă. Atunci lupta ar fi pierdută! Acum este vorba cu adevărat de ultimele 624 zile
și în aceste 624 zile trebuie să fie găsiți cei 144.000 și sigilați. Acest timp este scurt! Poate avea loc acum 550 01:15:45,320 --> 01:15:51,071n numai prin puterea și forța Duhului Sfânt, pentru că sigur nu a avut loc în primele 636 zile!
În mod evident nu!
Astfel, am analizat mișcările. Am găsit mișcările Tatălui.
Am găsit revărsarea Spiritului Sfânt pentru ultimele 624 zile. Am făcut studii detaliate.
Acestea nu sunt articole mici, acestea sunt articole profunde. Ele sunt bine fondate și ele sunt
bazate pe Biblie. Nu este posibil să explicăm toate acestea în cadrul unei predici scurte.
Despre acestea vor trebui scrise niște articole. Noi am găsit lacăte – lacăte de uși -. Uși s-au închis
pentru anumite persoane, pentru anumite persoane care cred anumite lucruri.
Vom prezenta și acest lucru. Acum haideți să urmărim *** aceste ultime 624 zile
sunt încadrate într-un context mai larg. Caut imaginea - ah, aceasta trebuie să fie. Da, asta e bună!
Aici vedem în ultimii 7 ani, care se întind din Octombrie / Noiembrie 2009 până la venirea lui Hristos,
în Octombrie 2016. Noi suntem acum cu puțin peste jumătatea cadrului de timp al acestui ministry
și acum am ajuns la 31 Ianuarie, la acest Sabat. Puteți să vedeți? 3 lacăte cu 3 linii de timp,
nu? Chiar lacăte duble! Dacă doriți, 3 lacăte duble cu 6 linii de timp. Și acum,
de la 1 Februarie, dintr-o dată un gol imens. Un gol imens! Corespunde aceasta cu principiul
de revelație progresivă al lui Dumnezeu ? Nu! Noi trebuie să fi pierdut ceva! Revelație progresivă înseamnă
ca să primim, cu fiecare pas pe care-l facem mai aproape de venirea lui Hristos, mai multe detalii... și nu
mai puține. Dumnezeu nu ne lasă singuri. El vine mai aproape și mai aproape de noi. Duhul Sfânt va coopera
tot mai mult cu noi, și mai ales în timpul Ploii Târzii. Nu este așa? Aceasta înseamnă că
din 2009 Ploaia Târzie devine din ce în ce mai intensă – ca să o exprim și în acest mod. Însă astăzi
Cel de-al Patrulea Înger a venit cu adevărat; El S-a coborât - și veți vedea ce înseamnă aceasta.
Când Domnul Se coboară, atunci trebuie să fie dată lumină nouă. Dumnezeu este lumină, iar aici
este vorba de lumină care trebuie să umple întreaga lume.
Acum o aștept pe soția mea să revină în sală, pentru că este important ca să audă și ea. Ea, de asemenea,
nu știe încă nimic din ceea ce Domnul mi-a arătat în noaptea trecută. Lumina înseamnă cunoaștere, și atunci când
este vorba de timp, deoarece cei 144.000 trebuie toți să cunoască timpul, trebuie să aibă de a face cu
cunoștința despre timp. Aș putea să rezum pe cei șapte ani până la acest moment... în trei cuvinte, trei secțiuni de studiu.
Una a fost Orionul. Noi am spus că Orionul este Cartea cu cele Șapte Peceți. Cealaltă a fost LSM,
care este în spatele acestei perdele, Lista Sabatelor Mari sau Vasul Timpului, și am numit-o
Cartea celor Șapte Tunete. Biblia în mod repetat dă indicii cu privire la ambele cărți.
Eu am predicat și am scris despre asta. Acestea sunt cărțile extra-biblice care nu au fost scrise
direct în Biblie. Cele 7 sigilii, de exemplu, au o reprezentare textuală în Biblie,
care are mai multe nivele de interpretare -sigiliile clasice, sigiliile repetate în timpul
judecății de cercetare - dar pentru timpul de judecată am obținut mai multe detalii despre ele, și anume datele anilor.
Ar fi posibil ca Biblia să spună chiar mai mult, ceea ce ar urma să ne fie descoperit? Acum, cu mai multe detalii
decât în interpretarea clasică? Este scris ceva în Biblie – Nu, nu doresc să dezvălui secretul chiar acum.
Trebuie să-o fac cu grijă, pentru a nu lasa pisica din sac prea devreme. Descrie Biblia
ceva care ne-ar putea da din nou indicii, despre ceea ce ne va preocupa pe noi acum
în cele 624 zile? Vom afla mai multe detalii decât am recunoscut vreodată mai înainte?
Ar fi posibil să existe secrete în Biblie, care încă nu au fost rezolvate, și la care ceasurile ne ajută
să găsim mai multe detalii, mai mult adevăr despre timp? Haideți să vedem unde ne aflăm
chiar acum în Biblie. Eu cred că suntem undeva aici, în Apocalipsa 7,1. Am vorbit mult
despre har, care ne doare uneori, având în vedere că mingile noastre de foc profetizate, așa de multe ori
nu se încadrează, deoarece iarăși este dat har. În Apocalipsa 7,1 se spune: "După aceea am văzut patru îngeri,
care stăteau în picioare în cele patru colțuri ale pământului. Ei țineau cele patru vânturi ale pământului,
ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac." Este timpul plăgilor când cei
patru îngeri lasă libere vânturile. Ellen White a făcut lucrul acesta clar. Ne aflăm acum
la 624 zile înainte de timpul plăgilor, îndrăznesc să spun că suntem acum exact în acest moment. Într-o viziune
Ellen White a văzut un înger zburând repede în jos – vă amintiți? - agitând ceva în mână
și spunând: "Țineți! Țineți! Țineți!" Și din nou "Țineți!" până când cei 144.000 sunt toți sigilați.
Apocalipsa 7 apoi ne descrie procesul de sigilare. Acest lucru trebuie să înceapă acum și să aibe loc
în cele 624 zile. Noi știm de la 12 Ianuarie 2013 exact ceea ce este acest sigiliu și suntem în stare
să recunoaștem pe cineva care este sigilat. Amin! Mulțumesc. Mă bucur să aud și câte un "Amin".
Ne aflăm deci aici. Care e următorul capitol ? Suntem acum la acest moment, și am să vă spun din nou,
de ce suntem în acest moment. Luați-vă – sau mai bine – iau eu harta Orionului pentru voi.
Iată aici Ceasul din Orion. Ne aflăm aici, la această stea care indică anul 2014. Noi știm că ea arată
în marele Ceas din Orion la Yom Kippur 2014. Noi nu am atins încă acest punct. Însă noi știm
că acum trebuie să existe un "Țineți!", pentru că altfel plăgile ar cădea foarte repede.
Răbdarea Tatălui, cu mutarea și lăsând Biserica Adventistă, este în declin. Este și timpul,
mai rămân 624 zile, și aproximativ câteva luni până pe 6 Octombrie ... acum nu mai știu
când cade Yom Kippur în acest an ...? Ei bine, trebuie să ne uităm din nou, o lăsăm pentru moment,
stă în listele noastre. Atunci vom fi exact cu un an înainte de plăgi. Atunci un ultim "Țineți!" va fi rostit
pentru un an de către Domnul, cel de-al patrulea "Țineți!" pe care Ellen White l-a văzut. A patra stea.
Deci, timpul este acum foarte scurt, este aproape… trecut. Deci, avem nevoie de un "Țineți!", avem nevoie de un înger special
și avem încă nevoie de avertismente. Grupul nostru mic de aici, greu încercat prin suferință, a avertizat din 2012
și va continua să avertizeze. Dar avertismentele - și voi veți vedea aceasta curând – vor fi acum însoțite
de evenimente. Este ceea ce a spus Ellen White. La sfârșit mișcarea Îngerului al Patrulea va fi însoțită
de semne și minuni, ceea ce până acum nu a fost încă cazul, deși în 2013 noi am prezis direct
o serie de evenimente, și ele s-au și împlinit la datele exacte. Deci, haideți să mergem la Biblie
și să vedem *** se continuă. Mai întâi vine toată povestea semințiilor, apoi vine din nou
descrierea Ceasului din Orion, și următorul lucru care vine este Capitolul 8. Aici găsim
cel de-al 7-lea sigiliu clasic. Atenție! "O jumătate de ceas de tăcere în ceruri" – noi avem deja o interpretare
pentru aceasta. O jumătate de oră cerească, cât este? Șapte ani sunt o oră în timp ceresc,
o jumătate de oră cerească este 3,5 ani sau 1260 zile. Este vorba despre judecata celor vii.
Și acum am atins mijlocul ei, deoarece suntem exact la acest punct de 624 zile. Aici ne aflăm,
exact la mijloc. Și ce urmează acum? Cine-mi poate spune? "Și am văzut pe cei șapte îngeri,
care stau înaintea lui Dumnezeu, și li s-au dat..." – ce anume? "... șapte trâmbițe." Când li se vor da?
În timpul celui de-al 7-lea sigiliu clasic din ultimii 3,5 ani, chiar la mijlocul Judecății,
le sunt date trompete. Cui vor fi date ele? Celor 7 îngeri! Faceți o căutare – sau mai bine,
eu o voi face pentru voi. Introduceți "șapte îngeri". Deci, dacă elimin toate celelalte opțiuni
în care este găsit doar 7, atunci ajung la Apocalipsa 8 - versetul pe care tocmai l-am citit
- Apocalipsa 8,6: "Și cei șapte îngeri, care aveau cele șapte trîmbițe, s-au pregă*** să sune din ele."
Apoi am Apocalipsa 15,1: "Apoi am văzut în cer un alt semn mare și minunat: șapte îngeri,
care aveau șapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu." Apoi un altul,
Apoc 15,6: "Și din Templu au ieșit cei șapte îngeri, care țineau cele șapte urgii..." etc.
Da, celălalt nu este "șapte îngeri". Și 15,8! Avem șapte îngeri în conexiune cu trâmbițe
și plăgi.
"Șapte îngeri", ce ar putea să însemne? Să ne întoarcem la jocul întrebare-răspuns, ne va lua ceva timp.
Care șapte îngeri stau înaintea lui Dumnezeu? Ce este în Biblie un simbol pentru un înger? Stelele...
îngeri… în studiul nostru despre Orion sunt mesagerii. Acolo îi avem pe cei patru îngeri pe care toată lumea
îi știe - serafimii cu șase aripi. Și mai avem alți doi îngeri la tronul lui Dumnezeu - Isus Hristos
și Duhul Sfânt, corect? Și Biblia spune: "El ține șapte stele în mâna Lui."
Acesta este Isus și cei șapte îngeri. Ei sunt cei șapte îngeri ai bisericilor care au o solie
pentru biserici, corect? Ei bine, ce mesaj a fost dat de către acești șapte îngeri?
Mesajul Orionului! Ce erau deci acești 7 îngeri în acest context? Ei nu dunt descriși acolo ca 7 îngeri!
Proiectul original pentru Ceasului din Orion este viziunea sălii tronului din Apocalipsa 4. Mai întâi
avem tronul pe care trebuie să-l descifrăm ca trei tronuri, deoarece credem în "cele trei Persoane divine". Corect?
Textul menționează doar un tron - asta a fost o problemă. Și apoi avem cele patru făpturi vii, care
simbolizează caracterul lui Isus: trăsăturile Lui de caracter. Din nou Orionul în sine este Isus, iar numărul 7
este perfecțiunea în Isus. El este ambasadorul perfect, dacă vreți. Acolo sunt șapte îngeri înaintea
tronului lui Dumnezeu. Da, și unde se află Tronul lui Dumnezeu? În Nebuloasa Orion! Și știm că aceste
șapte stele în spațiu vin toate în fața tronului. Noi avem scris un articol și despre asta. Ernie
a avut un vis care descrie exact ordinea stelelor: Drumul către Nebuloasa Orion.
Aceste șapte stele, acești șapte îngeri, stau înaintea tronului lui Dumnezeu și dintr-o dată
ei primesc trompete în cadrul acestor 3,5 ani ai ultimului sigiliu clasic. Și mai târziu ei mai primesc ceva.
Ei primesc potirele cu plăgile. Ce să însemne asta?
Deci, cu câteva zile în urmă, am avut o idee pe forum. Se pare că Duhul Sfânt începuse deja
să lucreze cu noi. Asta a fost după data de 25. Am avut ideea de a investiga și vedea
dacă Ceasul din Orion nu ar arăta și alte domenii de timp din viitor. Și unul dintre acestea a fost?
Da, hai să vedem ce se întâmplă dacă am lua cele 624 zile și am derula Ceasul peste aceste 624 zile.
Și dacă Jan își mai amintește, aseară sau cu o seară mai înainte - nu, a fost aseară,
înainte de a merge la culcare. Da, depine dacă gândești gregorianic sau iudaic. A fost în seara trecută,
după socoteala noastră normală, când am găsit că una dintre aceste stele derulate arată direct
către sesiunea Conferinței Generale din 2015... da, și anume Rigel, steaua Ecumenei. Asta înseamnă
că ecumenismul perfect ar fi atunci atins, când Biserica Adventistă acceptă legea duminicală.
Deci, pe undeva, nu este o coincidență faptul că aceasta arată exact în mijlocul Conferinței Generale
– și încă într-o zi de duminică.
Deci, ar putea să fie corect. Acum, aruncați o privire la acest grafic aici și spuneți-mi
cât de multe date sunt incluse într-un tur complet al Ceasului din Orion. Aici avem cu siguranță
o dată - o stea, un înger. Avem de numărat stelele. Atunci am avea o a doua dată aici.
Liniile tronului le luăm acum împreună. Apoi am avea anul 1914 care corespunde la o a treia dată.
Data a patra... a cincea... a șasea dată și iarăși încheierea – data a șaptea. O rundă completă
are șapte date. Okay, ce ar fi dacă acestea ar marca cele șapte trâmbițe? Prima trompetă, a doua trompetă,
a treia trompetă, a patra, a cincea, a șasea, a șaptea trompetă. Ar fi posibil? Nu? Și totuși trebuie să fie așa,
pentru că așa stă scris în Biblie! Dacă Domnul o spune, atunci așa este.
"... cei șapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu; și li s-au dat șapte trâmbițe." Prieteni, ei nu au fost anterior
simbolizați prin șapte îngeri. A fost mai complicat, pentru că trebuia să rîmână ascuns pentru 2000 de ani.
Apocalipsa lui Ioan nu a putut fi decifrată înainte de 2010. Înainte nu au existat 7 îngeri. Dar acum
știm că există ACEȘTI 7 îngeri. Și acum textul biblic în sine ne spune că cele 7 trâmbițe
le sunt înmânate, ceea ce înseamnă că datele pentru trâmbițe sunt de acum cunoscute. Da, și apoi
există o a doua rundă, nu? Și atunci aceiași șapte îngeri trebuie să arate plăgile. De ce?
Pentru că Biblia spune așa! Li se vor da potirele cu plăgile. Mi-ar place să vă dau un indiciu.
Bine, mai întâi să citim despre plăgi. Se află în capitolele 15 și 16. În 15 le sunt date
potirele. Noi am scris deja despre faptul că unul dintre ei chiar va declanșa plăgile...
unul dintre acești îngeri - Betelgeuse. Am mai scris despre asta.
Apoc 15,1: "Apoi am văzut… un alt semn..." unde ? "în cer". Unde a zis Ellen White că Ioan
a văzut viziunea lui? Pe firmament! El nu a fost dus într-un fel în al treilea cer,
pentru ca să vadă un film pe un ecran panoramic în grădina Edenului, așa *** poate
își imaginează mulți. Nici nu a căzut în viziune, tremurând, zăcând la pământ la mort,
și apoi să aibă viziuni în creierul lui. Nu, Ellen White a spus în mod clar
că el a văzut-o pe firmament. Ca adventist, trebuie mai întâi să te obișnuiești cu o astfel
de idee, și anume că el a văzut toate acestea pe cerul înstelat. Și nu era, totuși, astrolog?
*** e posibil? *** poate spune Ellen White așa ceva? Ei bine, îmi bat joc un pic,
n-ar trebui, de altfel.
Deci: "…am văzut..." – eu, Ioan, am văzut - "...în cer un alt semn mare și minunat:
șapte îngeri," - ce aveau ei ? - "... care aveau șapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit
mânia lui Dumnezeu." Astfel, noi putem cunoaște acum data exactă pentru căderea fiecărei plăgi,
pentru că este indicată de Ceasul din Orion. Fiecare plagă, fiecare dată și chiar mai mult.
Și va trebui să constituim un grup de studiu pentru acest subiect, deoarece este atât de mare și complex.
Noi putem acum să știm totul, chiar cu date.
Deschideți la Apocalipsa 11. Cei doi martori. Apoc 11,4: "Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice,
care stau înaintea Domnului pământului. Dacă umblă cineva să le facă rău," și asta vor toți,
"le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmașii lor; și dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie
să piară în felul acesta." Aici este vorba despre moarte. Aici este vorba despre trâmbițe și plăgi
"Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor; și au putere să
prefacă apele în sânge…" Asta este ceea ce avem în a doua și a treia trâmbiță și în a doua și a
treia plagă. "... și să lovească pământul..." și aici este literalmente, "... cu orica fel de urgie, ori de câte ori
vor voi." Ce înseamnă asta? I-am explicat astăzi lui Robert pe drumul către dentist. I-am spus:
Exact așa *** este limbajul biblic "... și Domnul a împietrit inima lui Faraon." Sigur, Domnul
a vrut să salveze chiar și pe Faraon și nu i-a împietrit inima. Faraon însuși și-a împietrit inima
față de Domnului. Exact așa trebuie înțeles și aici. Ei au putere să lovească cu plăgi.
Noi avem putere să spunem CÂND va cădea fiecare plagă. Nu noi facem să cadă plăgile.
Eu nici nu mi-aș dori să fac asta. Sigur că nu! Dar acum avem puterea și autoritatea
de a spune tuturor CÂND va cădea fiecare trompetă și fiecare plagă peste ei.
Aceasta este autoritatea pe care am primit-o astăzi. Am fost în stare să descifrăm
ultimile două serii de 7 ale Bibliei. Un mare secret! Vă voi spune încă ceva. Sunt sigur
că vă mai amintiți că am avut niște prieteni care ne-au scris e-mailuri, iar unii dintre ei au insistat
într-o manieră destul de comică, ca să le trimit studiul meu despre trompete.
Și eu am răspuns mereu: "Eu nu am nici un studiu despre trompete!"
De fapt, am făcut un diapozitiv în prezentarea despre Orion, unde am realizat... oh , trâmbițele
merg probabil așa împreună în feliile de tort, și atunci corespund anumitor scenarii de război.
Și oricum, ideea mea personală despre trâmbițe este - eu sunt foarte departe de trâmbițe.
Foarte simplu, ele sunt pedepse pentru necredincioși; ele sunt cel mai mult evenimente din lume - războaie,
dezastre naturale, etc. Trâmbițele nu au de-a face direct cu biserica. Știm pe baza
proiectului - marșurile din jurul Ierihonului - că preoții au suflat mereu din trâmbițe.
Deci, pentru fiecare perioadă de timp pentru care stă un înconjur al Ierihonului, au existat tot alte interpretări
pentru cele 7 trâmbițe. Deci nu există numai - așa *** spune Walter Veith - două interpretări
pentru trâmbițe. Fiecare epocă a omenirii a avut propria ei interpretare a trâmbițelor
și, poate, chiar două sau trei diferite..., pentru că fiecare aude un sunet diferit. Trâmbițe există
cu duzinele!
Să le numărăm: 6 marșuri în primele 6 zile plus 7 marșuri în ultima zi. Aceasta înseamnă 13 marșuri
cu câte 7 trâmbițe... Sunt destule trâmbițe! De aceea, când cineva mă întreabă: "Trimite-mi
studiul tău despre trâmbițe!", eu răspund: "Nu e ușor. Pe care ai vrea să ți-l trimit din multele
care există? Nu am nici unul special." Dar acum pot în cele din urmă să-i liniștesc pe oameni. Acum am unul.
Este ceea ce am primit astăzi. Autoritatea de a spune acum: "Aceste trâmbițe vor cădea la cutare și cutare
dată, și plăgile la cutare și cutare dată...", aceasta este autoritatea care este dată acum în formă vizibilă,
și nu mai este o floare la ureche, pentru că acum este serios. Deoarece acum, dintr-o dată,
evenimente prezise merg mână în mână cu evenimente mondiale neplăcute, dezastre, războaie
și multe altele.
Și acestea sunt acum lucrările pe care Domnul le lasă să ne însoțească, acestea sunt acum minunile
despre care Ellen White a vorbit, care ni se alătură și care fac introducerea în a doua fază a Marii Strigări,
când chiar Dumnezeu arată că răbdarea ajunge la capăt. El nu numai a mutat Curtea, 742 01:43:19,746 --> 01:43:31,731 – dar de acum devine supărător/chinuitor pe acest pământ. "Gata cu gluma!" s-ar spune. Fiecare student
al profeției ar trebui să știe că trâmbițele sunt pedepse cu har. De aceea stă scris la trâmbițe
doar "o treime din omenire", "o treime din mare", etc, prin urmare, nu totul. La plăgi
nu mai stă această limitare. Ele vor distruge totul. Ele vor fi vărsate fără har. Trâmbițele încă
avertizează. Dar ele sunt ultimele avertismente, și mulți vor muri - dar încă cu har - și apoi plăgile
vor distruge fără milă.
Acum să ne uităm la aceste date și cât de drăguț se potrivesc. Bineînțeles, datorită scurtimii timpului
de pregătire, nu am putut să studiez totul în profunzime. Vă rog să luați în considerație acest lucru.
Deci, aici avem linia de timp sau mai degrabă tabelul celor 7 trâmbițe. El se calculează din
aceste 624 zile care ne mai rămân până la închiderea harului. Adică noi credem că aceste zile 752 01:44:35,930 --> 01:44:44,120„ încep de astăzi, Sabat, 31 Ianuarie spre 1 Februarie 2014. Am scris aici: "Începutul cursei".
Știți că este vorba de o cursă: Cine va sigila pe cei 144.000 ? Vor fi ei sigilați de către
un profet fals, cu un sigiliu fals? Sau prin contact cu o grupă de studiu,
care operează analitic în conformitate cu Biblia, vor recunoaște ei înșiși prin Spiritul Sfânt
ceea ce cu adevărat este sigiliul? Este vorba despre studiu serios sau urmarea unui impostor
în credință oarbă. Și aici se va decide ultima bătălie acum... între două ministere de pe acest pământ.
Acesta este începutul cursei.
Preludiul acestei curse între falsul profet Ernie Knoll și acest grup de studiu este deja
prima trompetă. După aproape un an de tăcere și doar apărându-se pe sine
în unele videos unde el repetă mereu "Eu sunt adevăratul profet, eu sunt adevăratul profet",
noi știm că Ernie Knoll va anunța pentru prima dată mâine că el are un nou mesaj. Când am aflat?
Dacă nu mă înșel, a fost tot pe 25. El face anunțul: "Începe războiul!" Așa *** am spus, trâmbițele sunt
avertismente cu har, și sunt războaie. Și războaiele sunt purtate pentru oameni
și pentru viața oamenilor și pentru teren. Și asta e ideea. Ernie Knoll este profetul mingilor de foc.
Vă amintiți cuvintele primei trompete? Ce spune? Să mergem la ea. Este Apoc 8,7: "Îngerul dintâi
a sunat din trâmbiță. Și a venit grindină și foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: și a treia
parte a pământului a fost ars, și a treia parte din copaci au fost arși, și toată iarba verde a fost arsă."
V-am spus deja interpretarea. În lume există o țară foarte specială, care este numită
"pământul". Sunt Statele Unite, mai ales Statele Unite populate ale Americii.
În Apocalipsa 12 erau încă nelocuite, acesta este "deșertul". Acum este țara locuită, care este
"pământul" - interpretare oficială adventistă - și în prima trâmbiță din timpul judecății, care a avut loc
în perioada 1844-1914 , a fost Războiul Civil din Statele Unite ale Americii. Și, probabil, este vorba iarăși
de Statele Unite. Care este ținta geografică a lui Ernie Knoll? SUA! Și el încearcă să fure pe oamenii
care aparțin lui Dumnezeu din aria aceasta mai întâi. Primul război va avea loc acolo, și noi știm că astăzi,
în acest Sabat, el va face un anunț mare. În zona noastră de timp va fi mâine pe la ora 4 dupămasă.
Ceea ce am aflat sună de-a dreptul ridicol, dar așa a fost scris de către adepții săi. El pare să susțină
că a avut un vis cu câteva luni în urmă, în care i s-a spus că el și soția sa Becky
urmau să fie escortați de către îngeri pe o insulă însingurată. Ei urmau să primească acolo
un curs special de formare, pentru a începe ultima luptă – pentru a începe ultima cursă.
Acum, martori din rândul membrilor săi susțin că l-au văzut cu câteva săptămâni în urmă
– să fie aproximativ 3,5 săptămâni – în primele ore ale dimineții când era încă în casa lui,
și când dintr-o dată a dispărut. Iar el pretinde că a fost în mod real escortat de îngeri
pe această insulă, și că a ajuns chiar și la tronul lui Dumnezeu, pentru ca acum să dea turmei sale
instrucțiuni despre modul în care să-i urmeze după plăcere. Și noi vom afla - astăzi,
în această zi evreiască – care este exact semnalul de pornire pentru a începe bătălia finală.
Și această grindină amestecată cu sânge va cădea acum peste Statele Unite. Prieteni, eu nu pot spune
dacă mâine se va mai produce vreun eveniment. De asemenea nu pot spune ce se va întâmpla în acest
interval de timp, care, iarăși, este o felie de tort. Și într-adevăr, dacă ne uităm la tabelă, a doua trâmbiță
ar fi prima linie a tronului. Arată direct către săptămâna de Spring Meeting a Conferinței Generale.
Uită-te, Jan! Este exact săptămâna de lucru din primăvară a Conferinței Generale, care are întotdeauna loc în aprilie
și durează o săptămână. Deci acum, în intervalul de timp între 1 Februarie 2014 și 11 Aprilie 2014 ar putea, desigur,
să se întâmple "ceva": război, probleme – probabil în Statele Unite. Aș spune: revolte, probleme
cauzate de foame.
Toate acestea sunt de așteptat! Suntem foarte aproape de 7 Februarie, prieteni! Acoperișul este pe punctul
de a fi luat din nou. Și va trebui să fie luat. Am atins din nou plafonul datoriilor în Statelor Unite.
Statele Unite ar putea, pe 7 Februarie, intra din nou în faliment, și într-adevăr, cu un impact global.
Acest lucru nu are nimic de-a face cu bugetul lor care oricum este reglementat, de când ei își imprimă destui bani.
Problema este că economia globală poate colaba din cauza Statele Unite ale Americii. Și aceasta ar fi pentru
mulți grindină amestecată cu sânge. Am văzut recent în YouTube videoclipuri în care se spunea că manageri
de bancă s-au sinucis, aruncându-se de la etaj. Am ajuns înapoi în timpul din 1928 și la Vinerea Neagră.
Acum deja se comit sinucideri. Mannarino a spus: "Vai, nici nu știu ce se întâmplă!
Doar aurul pe care întotdeauna îl recomand nu a pierdut atât de mult din valoare încât ei să trebuiască
să se arunce de la etaj!" Ei știu deja ce se întâmplă! Au început deja să se arunce de la etaj acum,
înainte de a se întâmpla, deoarece ei știu ce vine! Vine o criză teribilă asupra umanității
și dacă trâmbița se repetă un pic similar, atunci vom avem ceva de genul război civil
în Statele Unite, în acest interval de timp. S-ar putea potrivi! Ce pot să vă spun este
ceea ce spune textul biblic, care este foarte simbolic în trâmbițe. Trebuia se se și potrivească,
pentru câte trâmbițe?
Zeci de trâmbițe. Să zicem... 91 trâmbițe? Ei bine, 13 prime trâmbițe. Trebuia să se potrivească
pentru toate segmentele de timp, așa că textul trebuia să fie foarte simbolic. Dar ceea ce eu personal cred
este că textul va avea o împlinire mai literală, pe măsură ce ne apropiem de sfârșit. Dacă simbolurile
sunt deja cunoscute, sensul devine mai literal. Astfel eu bănuiesc că va fi ceva care va avea loc
în Statele Unite ale Americii. Și faptul că Ernie Knoll face anunțul exact de 1 Februarie
și începe un nou mesaj, nu este o coincidență! Punct. Amin! Nu există nici o îndoială:
este vorba despre ultima luptă și aceasta începe exact în această zi. Și eu am primit lumina
despre aceste lucruri în noaptea anterioară și țin a doua mea predică publică după mai bine
de o jumătate de an exact în această zi. Bătălia a început. Este o cursă. Și nu este așa *** gândeam anterior,
că această cursă ar fi decalată cu un an. Începe exact în aceeași zi. Ambele ministere începe să alerge simultan.
Acum este vorba într-adevăr despre servitorii credincioși ai lui Dumnezeu.
Bun, voi înșivă vedeți datele. Nu vreau să vorbesc astăzi despre ele. Aș vrea să vă arăt poate doar datele
fundamentale. Despre prima zi am vorbit. Care este ultima din cele 624 zile în socoteala iudaică
inclusivă? Ajungem la Sabatul din 17 Oktober 2015. Este a șaptea Trâmbiță și, prin urmare,
ultima zi a slujbei de mijlocire a lui Isus. În această zi El iese, probabil, din Sfânta Sfintelor și
Se îmbracă cu hainele Sale regale. Exact nu știm nici noi dacă aceasta se va petrece 7 zile mai târziu
sau chiar în ziua respectivă. Știm doar că ușa harului pentru omenire este atunci închisă.
Și dacă citiți trâmbița a șaptea, ce spune? Ei bine, și numai s-o găsești este deja dificil, nu?
Deci, eu am fost la capitolul 11, versetul 5, nu, 15, acesta a fost. "Îngerul al șaptelea a sunat din trâmbiță.
Și în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru
și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor." Mai toți aplică acest verset la sfârșit,
la ziua venirii. Dar nu este în mod necesar așa. Nu există nici o evidență pentru aceasta în text.
Aici se spune că imperiile lumii îi aparțin Lui acum. Când Îi vor aparține Lui într-adevăr, oricum? Când harul
va fi închis și judecata va fi terminată. Atunci situația este decisă. În acea zi, decizia va fi făcută:
am sigilat noi 144.000 pentru Isus sau nu? Biblia spune că noi o vom face, da! Dar noi nu trebuie
să presupunem că nu există nimic pentru noi de făcut și să zicem: "Oh, se va împlini oricum!"
Nu avem voie să devenim fataliști, așa *** sunt mulți care spun: "Eu nu am nevoie să fac, din moment ce, oricum,
este deja decis!" Avem o mare sarcină de îndeplinit. O vom realiza cu toată puterea omenească
de care suntem în stare și cu puterea Duhului Sfânt - pentru că puterea omenească nu este de ajuns -
astfel ca în acea zi trâmbița a 7-a să poate spune: "Da, împărățiile lumii aparțin Domnului.
Acum doar plăgile mai trebuie să cadă pentru a distruge totul, astfel ca El să poată veni." Aceasta este
o interpretare perfectă a trâmbiței a 7-a. Eu nu trebuie să o las să se suprapună cu plăgile și nici
să meargă neapărat până la venirea lui Isus. Eu pot s-o las să meargă până la ziua deciziei. Știți din
Apocalipsa 22 că nimic nu se mai schimbă din acel moment. Cei ce sunt sfinți rămân sfinți și cei ce sunt murdari
rămân murdari. Nu există nici un suflet al cărui caracter să poată fi schimbat în timpul plăgilor.
Însă, vă rog, nici aceasta să nu o vedeți fatalist!
Da, acestea au fost punctele cheie. Am spus deja că Trâmbița a 6-a arată exact la mijlocul - sau chiar
la duminica de pe 5 Iulie 2015 – a Sesiunii Conferinței Generale din San Antonio / Texas. Noi va trebui
să studiem toate acestea în detaliu în viitorul apropiat pentru a vedea modul în care aceste texte ale trâmbițelor
se armonizează cu evenimentele individuale pe care le vom putea deja recunoaște. Însă nu este sarcina mea
pentru astăzi! Acestea sunt serii de articole care vor trebui să fie elaborate. Noi am primit primele raze
ale unei noi lumini, dar nu încă totul!
Acum, cele șapte plăgi. Ei bine, noi știm când cade prima plagă. Nu este dificil de a deschide ceasul.
Există doar o singură mică dificultate: când va cădea ultima plagă? Începutul îl cunoaștem oricum: acesta este
duminică, 25 Oktober 2015. Este explozia de raze gamma a lui Betelgeuse. Am scris despre aceasta o serie de trei articole.
Deci, cât timp lăsăm ceasul să meargă? Este vorba despre cele șapte plăgi. Nu este vorba despre a doua venire.
Este revenirea lui Isus Hristos cea de-a 7-a plagă? Dacă spui Nu, mai întâi trebuie să citești ce este
ce-a de-a 7-a plagă. Avem nevoie să aflăm cât timp merge totul. Deci, înapoi la textul biblic.
Acesta este Apoc 16,17: "Al șaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Și din Templu, din scaunul
de domnie, a ieșit un glas tare, care zicea: "S-a isprăvit! " Și au urmat fulgere glasuri,
tunete, și s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa de tare, ***, de când este omul pe pământ,
n-a fost un cutremur așa de mare."
Okay, cineva ar putea spune: "Aceasta descrie ceea ce Ellen White a văzut în timpul ultimelor șapte zile."
Să vedem însă dacă este adevărat că acest lucru poate avea loc chiar în cele 7 zile dinainte. Apoc 16,19: "Cetatea cea mare
a fost împărțită în trei părți, și cetățile neamurilor s-au prăbușit. Și Dumnezeu" – acum vine punctul crucial -
"Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui." Ce este Babilonul?
Da, ei bine, să spunem foarte simplu Noua Ordine Mondială (NWO) alături de Noua Religie Mondială (URI),
și care acum se dezintegrează. Acolo s-au reunit trei broaște. Balaurul, fiara și Protestantismul
decăzut! Trei părți! Și acestea se dezintegrează din nou, deoarece Roma este distrusă prima.
A 7-a plagă este distrugerea Babilonului, a Noii Ordini Mondiale.
"Toate ostroavele au fugit, și munții nu s-au mai găsit. O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape
un talant, a căzut din cer peste oameni." ... și acum ascultați, pentru că încă nu s-a terminat ... "Și oamenii
au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentru că această urgie era foarte mare." Când Isus
este deja vizibil în nor, nimeni nu mai hulește. Biblia ne spune că atunci ei cad la picioarele noastre și
se închină și zic: "Ați avut întotdeauna adevărul!" Însă aici ei continuă să hulească. A 7-a plagă are loc înainte
de venirea lui Isus și noi am găsit deja data exactă.
Să mergem la linia de timp - frumoasa linie de timp, pe care o avem încă pe pagina de start:
O Privire de Ansamblu asupra Evenimentelor Ultimelor Zile. Acolo veți găsi chiar data exactă
pentru sfârșitul celor 1290 și 1260 de zile în această - cred - zonă roz care arată evenimentele
de pe pământ și se termină cu 30 de zile înainte de venirea lui Isus, pe 24 Septembrie 2016.
Și dacă se ia acum aceasta ca dată de sfârșit, atunci se obține din nou o armonie perfectă
în liniile de timp. Deoarece este iarăși un număr. Sunt 336 zile, perfect divizibile prin cele
24 de ore ale Ceasului din Orion, rezultând 14 zile sau două săptămâni pe oră. Îmi place
deosebit de mult numărul 336 pentru că este de 2 x 168. Și 168 este formula Orionului.
Este deci o armonie perfectă, *** cadranul Ceasului din Orion ne arată acum data fiecărei plăgi.
În studiul meu scurt am observat deja ceva interesant: tronul fiarei va fi întunecat în plaga a cincea
și - am început deja să verific un pic - văd că plăgile răzbună exact acele lucruri care au fost făcute greșit
în studiul original al Orionului de către Biserica Adventistă. Este incredibil. Deci,
vom scrie cât de curând un articol mare despre acestea. Sunt exact lucrurile pe care ei le-au făcut rău.
De exemplu la liniile tronului, unde El arată spre dreapta (cu mâna Sa stângă) ei au denigrat natura lui Isus.
Natura lui Isus El o arată cu o linie a tronului. "Voi m-ați împins de pe tron! Ați spus că Eu
am avut un avantaj. Că nimeni nu poate păzi poruncile Mele. Ați presupus că Eu am avut un avantaj, natura mea
umana ar fi fost totuși mai divină. Că am avut un avantaj față de voi." Este vorba exact despre acest lucru.
Astfel ei L-au împins de pe tron. Iar acum El împinge pe cine de pe tron? El întunecă tronul fiarei.
Wow! Acest lucru este exprimat în această plagă. Tronul este arătat întunecat printr-o linie a tronului.
Astfel există multe paralele, în mod special la plăgi. Mai există un exemplu. Să începem.
Prima plagă: Ulcerații (bube) - explozie de raze gamma. Ce se întâmplă? Cine primește
această plagă? Această plagă va afecta pe aceia care acceptă marca (semnul) fiarei.
Da, și care este marca lui Isus? Către ce arată prima stea? Către Sabat! Ai posibilitatea de a alege!
Fă ceea ce Ceasul original din Orion îți spune și păstrează Sabatul și fii salvat, sau primești
semnul fiarei și vei fi lovit cu explozia de raze gamma. E minunat – mă refer la plăgi… wow!
Vom descoperi cu siguranta lucruri mari în trâmbițe, dar plăgile sunt incredibile,
*** totul se armonizează împreună.
A doua plagă: "Și marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort." Ce sunt morții? Sunt ei curați sau necurați,
în conformitate cu Leviticul ? Ce este deci cu morții? Ai voie să atingi un mort? Ei sunt necurați!
Către ce arată linia tronului cu mana dreaptă a lui Isus? Către solia sănătății. Să nu atingi nimic necurat!
Fă distincție între alimentele curate și necurate. Ce le dă El acum? El le dă o mare, *** este sângele
morților... necurat.
A treia plagă: "izvoarele apelor devin sânge." Textul - trebuie să-l citiți, nu există altă cale.
Nu-l știți pe derost, eu știu... "Al treilea a vărsat potirul lui în râuri și în izvoarele apelor.
Și apele s-au făcut sânge. Și am auzit pe îngerul apelor zicând: Drept ești Tu, Doamne,
care ești și care erai! Tu ești sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta." - ce au făcut ei? -
"Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinților și al proorocilor, le-ai dat și Tu să bea sânge.
Și sunt vrednici." Care stea arată către această plagă? Betelgeuse! Aceasta a fost întotdeauna steaua sacrificiilor;
a fost mereu steaua care a arătat către ucidere și persecuție. Steaua roșie - sânge! Acesta a fost întotdeauna
călărețul roșu care a arătat persecuția pe care Romanii au adus-o asupra bisericii apostolice. Aceasta a fost
întotdeauna steaua persecuției: "… aceștia au vărsat sângele sfinților și proorocilor Tăi…" Și acum vă ucid Eu pe voi!
Se potrivește perfect. Ce mai avem ?
A patra plagă: soarele este întunecat. Da, ce stea este aceasta? Călărețul negru! Mai întâi ei au întunecat
învățătura lui Isus, acum El întunecă soarele, luna și stelele pentru ei. Un întuneric teribil vine
peste pământ, unul fizic, mă gândesc. Este un întuneric fizic care vine peste pământ.
El va lua toată lumina. Război nuclear? Nu știu.
Tronul fiarei: am vorbit despre el.
Ei bine, atunci a 6-a plagă: secarea Eufratului, pregătirea pentru Domnii din Răsărit. Știm că există
trei care vin, nu? Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Și pe a șaptea am discutat-o, de asemenea. 30 de zile înainte de venirea lui Isus, distrugerea întregii
Noii Ordini Mondiale... complet. *** a fost construită Noua Ordine Mondială? Cu steaua ecumenismului,
o stea mai înainte! Această stea este uscată anterior și apoi distrusă. Acum știți în care zile.
Sunt și câteva Sabate printre ele, nu știu… cel puțin către finalul listei.
Da, ACEASTA este noua lumină. Noi primim puterea de a prezice, de a profetiza. În Apocalipsa 11
Dumnezeu o exprimă chiar mai rău. El spune că noi chiar vom lovi cu plăgile. Bravo, dacă ei oricum
ne socotesc vinovați de tot ce se întâmplă, atunci și noi le-o putem spune! Noi suntem vinovați oricum
pentru toate. Dar așa va și fi! Imaginați-vă că există un grup de oameni pe acest pământ care pentru
fiecare plagă a prezis exact data. Desigur, ei vor spune: "Voi aruncați cu plăgi! Voi Îl provocați
pe Dumnezeu, ca să se întâmple!" Deoarece ei vor fi nebuni. Duhul Sfânt va fi retras complet
în acel timp.
Da, prieteni, aceasta a fost predica mea scurtă de astăzi despre un subiect cu totul nou și rezumatul
temelor vechi. Începând de astăzi vom munci din greu. Multe, multe - nu știu cât de multe -
sute de postări și articole au fost scrise în mod special de către harnicul nostru Robert, care mereu
rezumă perfect în scris ceea ce eu elaborez cu voi în serviciul de dimineață.
El este chiar un artist. Am descoperit ieri că Robert este un artist. N-am știut.
Am crezut că poate scrie doar programe care trag linii de timp și curbe. El poate însă să deseneze extraordinar!
Wow, n-aș fi crezut! Grozave, desenele lui în cărbune! Cred că intrăm într-o etapă creativă
cu totul nouă. Poate vom obține chiar câteva desene postate. Mi-ar place foarte mult.
Deci, am devenit aici o bună echipă. Lucrători modești și serioși.
Fiecare are partea lui aici. Femeile noastre ne asigură perfect cu alimente și mâncare bună.
Nu ne putem plânge de mâncarea noastră vegetariană bună. Jan, de asemenea, este sârguincios până la leșin.
La fel ca și Pascal, cowboy-ul nostru – aici se zice "Vaquero". Și sufletul întregului proiect:
Gerhard al nostru, fără de care, probabil, ne-am fi înecat de mult în toate lucrările de aici.
El este foarte talentat și, de asemenea, un mare învățător. Și nu la urmă de tot vreau s-o amintesc
și pe soția mea, care-mi stă alături și lucrează într-adevăr mult. Deci, floare la ureche nu este aici,
dar eu cred că la noi există ceea ce Biblia descrie: putem încă să râdem, în ciuda vremurilor grele,
a grijilor și problemelor de bani, pentru că Dumnezeu ne arată din nou și din nou că El încă este cu noi.
Și în cele mai adânci și mai întunecate și triste faze, când, de atâta dezamăgire parcă nici nu mai sperăm
să vedem din nou lumina, atunci Domnul ne trimite lumină într-o așa de mare măsură, într-un așa mare exces
ca astăzi, încât putem zice: "Ei bine, acum avem forță din nou!" Rezistați încă 624 zile! Lumina care este
dată acum trebuie să ne furnizeze destul material pentru acest timp, pentru a publica ultimele avertismente.
Și de data aceasta noi știm că ele vor fi însoțite – fiecare în parte – de evenimente. Asta ar trebui să ne dea
o mulțime de curaj! Asta ar trebui să ne încurajeze să și credem ferm că cei 144.000 pot fi găsiți și apoi
va fi rândul LOR. Pentru aceasta ei vor avea nevoie de toate cunoștințele pe care și le pot însuși prin studiu asiduu,
chiar să se așeze și să refacă înșiși calculele astronomice, să facă ceva, nu doar simplu să citească…
Să facă! Să acționeze ei înșiși! Să-L cunoască pe Dumnezeu! Să priceapă: dacă Dumnezeu face atât de mult cu timpul,
atunci trebuie să fie mai mult acolo! Și ei au nevoie să obțină atât de mult din Duhul Sfânt, care apoi
să-i sigileze ca pe unii din cei 144.000. În primul rând ei trebuie să fi suspinat și gemut, apoi trebuie să fie credincioși
în păstrarea Sabatului, apoi ei trebuie să facă studiu serios și apoi sunt sigilați. Și aceasta nu o facem noi,
ci o face Spiritul Sfânt în timpul ultimei Ploi Târzii acum... 624 zile începând de astăzi.
Amin!
Dragă Tată din cer, vrem să-Ți mulțumim că ne-ai însoțit până la acest început al ultimelor 624 zile.
Îți mulțumim pentru toată lumina multă, pe care Tu începând din 2003/2004 ai revărsat-o peste mine, și
în mod special din 2009/2010 peste biserica Ta, Doamne. Te rugăm ca Tu să ajuți tuturor să recunoască
această lumină, s-o accepte și s-o vadă la fel de minunată și glorioasă, *** o vedem noi. Este o lumină
glorioasă, este lumina slavei Tale, a scaunului Tău de domnie și a Spiritului Tău celui Sfânt,
care să ne însoțească în toate aceste zile dificile, dar totuși atât de minunate,
când vom vedea *** toate câte au fost profetizate cu mii de ani înainte, ajung în sfârșit să se împlinească.
Doamne, Te rugăm pentru o mare binecuvântare! Binecuvântare nu numai pentru acest grup, dar mai ales pentru membrii
forumului de studiu, care, de asemenea, lucrează sârguincioși împreună cu noi și ne-au dat deja o mulțime de idei bune
și sunt foarte interesați. Doamne, fă din ei lideri buni și învățători buni. Te rugăm pentru cei 144.000, Doamne,
că ei vor accepta lumina, vor înțelege și vor fi conduși de Duhul Sfânt. Îți mulțumim
pentru fratele nostru Aquiles, care are vise și - nu am mai putut menționa astăzi – a văzut într-un vis
din noaptea trecută *** trei linii de înaltă tensiune alimentau mica noastră mașină
care aleargă în cursă; și știm că aceste trei linii de înaltă tensiune reprezintă pe Fiul, pe Duhul Sfânt
și pe Tatăl. Îți mulțumim pentru aceasta! Doamne, fii cu martirii care încă au
să-și dea viața lor fizică și ajută-i pe cei 144.000 să recunoască faptul că și ei trebuie să fie dispuși
să facă un sacrificiu extrem de mare, despre care ei încă nu știu.
Toate acestea le cerem în Numele glorios și minunat al Celui care a fost rănit pentru noi,
Isus-Alnitak al nostru.
Amin!