Tip:
Highlight text to annotate it
X
STRANIA POVESTE A LUI BENJAMIN BUTTON
Traducerea şi adaptarea:
veveriţa_bc @ www.titrări.ro
Sincronizarea:
DJMogo @ ESDVD Team
- La ce te uiţi, Caroline?
- La vânt, mamă.
S-a anunţat că vine uraganul.
Mă simt ca pe o barcă...
plutind...
Pot să fac ceva pentru tine, mamă?
Să-ţi uşurez lucrurile?
Scumpo, nu mai e nimic de făcut.
Lucrurile sunt *** sunt.
Mi se pare din ce în ce mai greu
să-mi ţin ochii deschişi.
Parcă am gura plină cu bumbac.
Uşurel, dră Daisy, o să vă scărpinaţi
până ajungeţi la os.
Mai vrei medicamente, mamă?
Doctorul a spus
că poţi lua câte vrei.
Nu trebuie să sufere nimeni.
O prietenă de-a mea a spus că
n-a mai apucat să-şi ia rămas bun
de la mama ei.
- Am vrut să...
- Bine.
Am vrut să-ţi spun
cât de mult o să-mi lipseşti.
Caroline...
- Îţi este frică?
- Curios...
Ceea ce urmează...
Au construit gara aceea în 1918.
Tatăl tău a fost acolo
în ziua în care a fost deschisă.
A spus că era şi o fanfară acolo...
Cel mai bun ceasornicar din sud
le-a construit acel minunat ceas...
Numele lui era...
... dl Gateau.
Domnul Prăjitură.
El era însurat cu o creolă
dintr-o parohie evanghelică
şi aveau un fiu împreună.
Dl Gateau era complet orb
din naştere.
Când fiul lor a crescut suficient,
s-a înrolat în armată.
S-au rugat la Dumnezeu
să-l păzească de rele.
Luni întregi,
a lucrat doar la acel ceas.
Într-o bună zi,
au primit o scrisoare.
Şi dl Gateau, terminând munca,
s-a dus să se culce.
Iar fiul lor s-a întors acasă.
L-au îngropat în mormântul familiei,
unde aveau să se ducă şi ei
când avea să le vină sorocul.
Dl Prăjitură începu din nou munca
la ceasul său...
... trudind să termine.
Era o dimineaţă de neuitat.
Tata a spus că era plin de lume.
Venise până şi Teddy Roosevelt.
Merge în sens invers!
Eu l-am făcut astfel...
... pentru băieţii
pe care i-am pierdut în război
să se ridice
şi să se întoarcă acasă...
... să se ocupe de agricultură,
să muncească, să facă copii,
să ducă vieţi lungi şi pline...
Poate că şi fiul meu
se va întoarce cândva.
Îmi pare rău dacă am jignit pe cineva.
Sper să vă placă ceasul meu.
Dl Prăjitură nu mai fu văzut
niciodată.
Unii spun că a murit de inimă rea...
Alţii spun că s-a dus pe mare.
Scuze, pot să mă duc să dau un telefon?
Am lăsat pe cineva să stea cu băiatul meu.
Sigur.
Sper că nu te-am dezamăgit.
N-ai putea să mă dezamăgeşti tu pe mine.
Ştiu că nu mă pot lăuda cu prea multe...
Adu-mi geanta neagră.
- Am un jurnal.
- Ăsta?
- Vrei să mi-l citeşti?
- Asta vrei să fac?
Am încercat să-l citesc
de sute de ori...
Mamă, nu e chiar...
- Doar sunetul vocii tale, scumpo...
- Bine.
E datat, "4 aprilie, 1985".
Scrie "New Orleans".
"Aceasta e ultima mea dorinţă
şi testamentul meu...
Nu am prea multe de lăsat în urmă,
câte lucruşoare, nu mulţi bani...
Voi pleca de pe această lume
la fel *** am venit,
singur şi fără nimic.
Tot ce am e povestea mea,
şi o scriu acum, cât încă o mai ţin minte.
Mă numesc Benjamin.
Benjamin Button.
Şi am fost născut
în împrejurări neobişnuite.
Primul Război Mondial se terminase,
Şi mi s-a spus că
era o noapte bună în care să te naşti.
- Tu ce cauţi aici?
- Thomas...
Mă tem că o să moară.
Ajunge! Cu toţii!
Plecaţi de lângă ea.
Am venit cât am putut de repede.
Străzile sunt pline cu oameni...
Thomas...
Promite-mi că va avea un cămin.
Şi-a dat viaţa pentru mine...
Şi pentru asta,
voi fi recunoscător pe veci.
Dl Button...!
Thomas!
Thomas..
Thomas! Unde te duci?!
Ce cauţi acolo?!
Ce-ai acolo?!
Miroase frumos...
Arăţi foarte frumos în seara asta,
dră Queenie,
mai frumoasă ca niciodată...
- Maroul se asortează cu ochii.
- Dle Weathers!
Nici dumneata n-arăţi rău.
Hambert s-a întors în oraş...
S-a întors fără picioare,
dar măcar e acasă.
Ştiu că-ţi plăcea de el cândva...
Mai mult decât ar fi trebuit.
- Dna Simone a făcut pe ea.
- Dumnezeule!
Sper să înceteze,
că-i pun scutece dacă nu.
- Vin imediat, dnă Jameson...
- Haide.
E foarte frumos afară.
Vino în spate niţel, să te mai linişteşti.
Ce Dumnezeu!?
Domnul a făcut ceva aici...
Sper că nu l-am rănit
dacă am călcat aşa pe el.
- Mai bine-l lăsăm poliţiei.
- Scumpul de el...
Mă duc eu.
Mai mult ca sigur,
nimeni n-a vrut să-l păstreze.
Vino-ncoace, dragule.
- Queenie! Unde eşti?
- Ai răbdare!
Jane Childress, pune-i de-o baie,
şi vezi-ţi de treaba dumitale, dnă Duprey.
Acuş faci şi dumneata pe tine.
- Cineva mi-a furat lănţişorul.
- Bine, dnă Hollister, vin imediat, da?
Urc şi eu imediat, da?
Oi fi tu urât ca noaptea,
dar tot eşti copilul lui Dumnezeu...
Queenie, Apple...
nu vrea să facă baie fără voi.
Ai milă, vin imediat!
Stai aici, da?
Sora mea mi-a dat perlele alea
şi nu le găsesc nicăieri...
- Cineva mi-a furat bijuteriile!
- Sunt chiar aici, dnă Hollister.
Vedeţi, sunt chiar la gâtul dvs alb.
- Dar am crezut...
- Gălăgia! N-a venit dr Rose?
Nu ştiu...
... pentru a evita stimulări nedorite.
Am încredere în doamne că
te vor ajuta cu asta.
N-am mai văzut aşa ceva.
E aproape orb din cauza cataractei...
Nu sunt sigur dacă aude...
Oasele indică o artrită severă...
Pielea nu mai are deloc
elasticitate,
iar mâinile şi picioarele
îi sunt osificate.
Prezintă toate
deteriorările şi infirmităţile,
nu ale unui nou-născut,
ci ale unui om trecut de 80 de ani,
aproape de moarte.
E pe moarte?
Trupul îl lasă
înainte să-şi fi început viaţa.
De unde e?
E copilul surorii mele din Lafayette.
A trecut printr-o întâmplare nefericită.
Sărmanul copil a avut parte
de ce se putea mai rău.
S-a născut alb...
Există locuri pentru copii "nedoriţi"
ca aceştia, Queenie...
Nu mai este loc pentru
o altă gură de hrănit aici.
Cei de la Fundaţia Nolan,
în ciuda bunelor lor intenţii,
sunt de părere că locul ăsta
e deja o mare pacoste aşa *** e...
- Un bebeluş...
- Aţi spus că nu mai are mult.
Queenie, unele făpturi
nu sunt menit să trăiască.
Nu, copilul ăsta e un miracol,
asta e sigur,
doar că nu e genul de miracol
pe care speră lumea să-l vadă.
Ascultaţi la mine!
Avem un oaspete care
va sta cu noi ceva vreme.
Sora mea a născut un copil,
dar n-a putut avea grijă de el, aşa că...
Numele lui e...
Benjamin...
Nu e sănătos, aşa că va trebui
să am mare grijă de el.
Eu am avut zece copii,
nu există copil de care
să nu pot avea grijă.
Lasă-mă să-l văd.
Doamne Dumnezeule,
seamănă cu fostul meu soţ.
A îmbătrânit prematur.
Dr Rose a spus că
nu mai are mult de trăit.
Bun venit în club.
Hambert îţi trimite salutări.
Ţi-ai ieşit din minţi?
Ştiu că nu poţi avea copii,
dar ăsta nu-i al tău,
s-ar putea să nici nu fie om.
Dle Weathers, întoarce-te aici!
Te rog.
"Nu poţi şti niciodată ce te-aşteaptă."
Se pare că-mi găsisem un cămin.
E adevărat ceva de-aici?
Ai o voce atât de frumoasă.
Mamă, o veche emblemă de tramvai.
Ceasul acela a continuat să meargă,
an după an după an...
Eu nu ştiam că sunt copil.
Am crezut că sunt asemenea
celorlalţi care locuiau acolo,
un bătrân la apusul vieţii.
Nu mai bate cu furculiţa!
Cu furculiţa se mănâncă, nu-i de joacă.
Şi te rog să-ţi foloseşti şerveţelul,
dle Benjamin.
Queenie!
Salut, băiete!
Întotdeauna am avut
o curiozitate normală.
Ce era în capătul străzii
sau după colţ...
Benjamin! E periculos...
Întoarce-te aici.
Stai locului, copile!
O iubeam foarte mult.
Ea era mama mea.
Mamă! Mamă...
În unele zile, mă simt diferit
faţă de ziua dinainte.
Toată lumea are o părere diferită despre
propria persoană într-un fel sau altul,
dar cu toţii mergem în acelaşi loc,
numai că o apucăm pe drumuri diferite
ca să ajungem acolo, atâta tot.
Tu ţi-ai apucat propriul drum, Benjamin.
Mamă, cât mai am de trăit?
Fii recunoscător
pentru ce-ai primit aici.
Deja eşti aici de mai mult timp
decât ar fi trebuit.
În unele nopţi,
trebuia să dorm singur.
Nu mă supăram.
Ascultam casa respirând.
Atâta lume dormea.
Mă simţeam... în siguranţă.
Era un loc în care
rutina era respectată cu stricteţe.
În fiecare dimineaţă,
indiferent de vreme,
generalul Winslow, pensionat din Armată,
înălţa steagul.
Dna Sybil Wagner,
o reputată cântăreaţă de operă...
... cânta ceva de Wagner.
Gata, hai...
O să înviorăm
beţele astea bătrâne ale tale,
o să te punem pe picioare
cât ai zice peşte.
Indiferent de anotimp,
cina era servită la ora 5:30.
- Me-lasă...
- Melasă.
Melasă.
Eu am învăţat să citesc
când aveam cinci ani.
Bunicul meu era costumier
pentru un actor celebru.
Îmi aducea acasă toate piesele
ca să le citesc şi eu.
"Voi paznici buni ai bătrâneţii mele,
Pe Mortimer pe moarte-aici lăsaţi-l
Să odihnească.
Lunga închisoare
M-a frânt de parc-am fost pe roată tras.
De-atâtea griji,
Mi-e părul alb, un vestitor al morţii,
Al morţii mele... Edmund Mortimer."
Credeai că sunt un ignorant, nu-i aşa?
Actorul pentru care lucrase bunicul
era John Wilkes Booth.
El l-a ucis pe Abraham Lincoln.
Habar n-avea ce-l aştepta.
Sâmbăta seara,
mama mă punea să merg la biserică.
Benjamin!
Amin!
Cu ce te pot ajuta, soră?
Părţile ei sunt contorsionate în ea,
aşa că nu poate să dea naştere la copii...
Doamne, de-ai vedea limpede,
ca să ierţi păcatele acestei femei,
ca să poată purta fructul pântecelui.
Ieşi, groaznică nenorocire!
Lăudat fie Domnul!
Aleluia!
Şi ce problemă are acest bătrân?
Necuratul încearcă să-l ducă la groapă
înainte să-i vină vremea.
- Ieşi, Zebuchar!
- Da.
- Ieşi, Belzebut!
- Da.
- Câţi ani ai?
- Şapte, dar par mai bătrân.
Domul să te binecuvânteze.
Are şapte ani!
Acum, acesta e un om
ce are optimismul în inimă!
Credinţă în suflet!
Cu toţii suntem copii
în ochii Domnului!
O să te scoatem din scaunul acela,
şi o să facem să mergi!
E în regulă.
În numele gloriei Domnului,
ridică-te!
Haide!
Domnul te va ajuta să faci
restul paşilor.
O să-l ajute pe micuţul acesta
să meargă fără cârjă sau baston!
O să aibă grijă să mergi
doar prin credinţă şi inspiraţie divină!
Acum, mergi!
Nu-l atingeţi!
Ridică-te, bătrâne!
Ridică-te la fel ca Lazăr!
Am spus să te ridici!
Da!
Spuneţi aleluia!
Mergi! Mergi mai departe!
Acum, când mă gândesc la asta,
chiar era ceva miraculos.
Dar ştiţi *** se zice...
"Domnul a dat, Domnul a luat.
Lăudat fie Domnul!
Erau aşa de multe zile de naştere...
... încât, pentru a nu rămâne fără,
făceam economii de lumânări.
Ştiţi bine că nu-mi plac
zilele de naştere şi torturile.
Iar moartea era un vizitator frecvent.
Lumea venea şi pleca.
Mereu îţi puteai da seama
când ne părăsea cineva,
se aşternea o tăcere în casă...
Era un loc minunat în care să creşti.
Era plin de oameni care
lăsaseră în urmă
toate aspectele nesemnificative
ale vieţii,
le rămăsese doar
să se întrebe despre vreme,
temperatura unei băi,
lumina de la sfârşitul unei zile.
Pentru toţi cei care au murit,
cineva venea să le ia locul.
Eu am fost însurat de cinci ori.
Eu şi prima mea soţie am fost capturaţi
de un trib învecinat de canibali.
Eu am scăpat după ce-am traversat râul.
Nevasta mea nu ştia să înoate,
aşa că, din păcate, a fost mâncată.
A doua mea nevastă
a călcat pe o cobră şi a murit.
Măritişul cu mine a adus mare ghinion.
Dumnealui e dl Oti.
E o cunoştinţă
a unei cunoştinţe de-a mea.
- Vara următoare am fost capturat...
- Va sta aici.
... alături de alţi şase
de tribul Baschiele.
Ne-a dat la schimb
pentru mâncare, pantofi şi bere
unui american foarte ciudat.
Am auzit că nu eşti
chiar aşa de bătrân pe cât pari.
Doar îi păcăleşti pe toţi.
Ce s-a întâmplat, ai luat Madjembe?
- Ce-i aia madjembe?
- Viermi.
Nu cred că am viermi.
Pur şi simplu, aşa sunt eu.
Vino, să ne luăm câte o bere rece.
- Ţi-am găsit medicamentele sub pernă.
- N-am voie. E periculos.
Cine-a spus asta? Haide, micuţule.
Mai repede.
Opreşte, te rog!
Apoi am stat în cuşca maimuţelor
de la Grădina Zoologică din Philadelphia.
Trei mii de oameni au venit
în prima mea zi.
Uite.
- *** e să trăieşti într-o cuşcă?
- Pute.
Dar maimuţele ştiu să facă
nişte trucuri.
Arunc o suliţă...
Mă iau la trântă cu Kowali, e urangutan...
Când nu mă joc cu maimuţele,
vor să alerg de colo-colo
şi să-mi arăt dinţii.
- Şi pe urmă ce-ai făcut?
- Am plecat de la Zoo.
Am fost pe ici, pe colo.
Am mers fără ţintă majoritatea timpului.
Ai fost singur?
În majoritatea timpului,
o să fii singur.
Când eşti diferit faţă de majoritatea,
aşa o să fie mereu.
Dar să-ţi spun eu un mic secret.
Graşii, slabii, înalţii, albii...
sunt la fel de singuri ca şi noi...
Dar sunt al naibii de speriaţi.
Mă gândesc uneori la râul
lângă care am crescut.
Ar fi frumos să stau iar
lângă râul meu.
Vino. Am o întâlnire.
Ia uite-l pe micuţul meu.
Eşti gata, dulceaţă?
Eu mereu sunt gata.
Filamena, dl Benjamin.
- Încântată de cunoştinţă, dle.
- Plăcerea e de partea mea, dnă.
Ştii să ajungi singur acasă, nu?
O iei pe St Charles până pe Napoleon...
Unde Dumnezeu ai fost?
Treci aici!
Era să mor de frică, ştii?
Doamne, ce de griji mi-am făcut
pentru tine...
Fusese cea mai tare zi din viaţa mea.
- *** mai respiră?
- Foarte încet.
Am auzit că o să ajungă
la noi în câteva ore,
aşa că mă duc să-mi iau copilul
să-l duc la soră-mea.
Au mai zis că n-avem de ce
să ne fie frică aici, la spital.
Asistentele sunt aici dacă
e nevoie de ele.
- Tu eşti bine?
- Da, sunt bine. Citesc...
Nu cred că
lipsesc mai mult de-o oră.
A venit cumva cineva?
Dorothy a plecat.
Continuă, Caroline.
"Duminicile,
familiile veneau în vizită..."
Era Ziua Recunoştinţei, 1930.
Am întâlnit persoana care
avea să-mi schimbe viaţa pe veci.
Benjamin, permite-mi să spun
că arăţi extraordinar de frumos.
Bună ziua, dnă Fuller.
O singură cârjă, spatele drept ca săgeata,
ce elixir ai băut?
- Mulţumesc, dnă.
- Bunico, uită-te la mine!
Bravo! Vino-ncoace!
Ea e nepoata mea, Daisy.
Dumnealui e domnul...
Mă tem, Benjamin,
că nu-ţi cunosc numele de familie.
Benjamin e de-ajuns.
N-aveam să-i uit niciodată
ochii albaştri...
Oameni buni, cina e servită.
Ştiai că, de fapt,
curcanii nu sunt păsări?
- De ce zici asta?
- Fac parte din familia fazanilor.
De-abia pot zbura. Nu ţi se pare trist?
Păsări care nu pot zbura.
Mie-mi plac păsările care nu pot zbura.
- Sunt delicioase!
- Ce crud...
Trebuie să vă spun ceva.
În timp ce-i mulţumim Domnului
pentru bucatele sale...
Mi s-a întâmplat un miracol.
Domnul a găsit de cuviinţă
să-mi răspundă la rugi.
*** adică "i-a răspuns rugilor"?
Mulţumesc.
O să aibă un copil, prostuţule.
Asta mi-a spus mie mama când
trebuia să am un frăţior.
Dar n-a supravieţuit.
Pentru că nu respira *** trebuie.
... să-şi primească
frumoasele picioare din spate,
aşa *** îi promisese Marele Zeu Ngog.
Se poate vedea că e ora cinci, pentru că
şa arată ceasul Marelui Zeu Ngog.
Nu-i aşa că e ceva?
- Din nou. Citeşte-o din nou.
- Citiţi-o din nou, vă rog.
Bine. Dar după asta,
trebuie să te culci.
Promit.
Dormi?
- Cine eşti?
- Sunt eu, Daisy.
- Salut!
- Haide!
- Unde mergem?
- Haide. Uite aici.
- Aprinde-l tu.
- N-am voie să mă joc cu chibriturile.
Nu-ţi mai fie frică.
Aprinde-l.
Îţi spun un secret
dacă-mi spui şi tu unul.
Bine.
Am văzut-o pe mama
sărutând un alt bărbat.
Se înroşise la faţă din cauza asta.
E rândul tău.
Nu sunt la fel de bătrân
pe cât par.
Mă gândeam eu.
Nu pari a fi o persoană în vârstă...
la fel ca bunica.
- Nici nu sunt.
- Eşti bolnav?
I-am auzit pe mama şi Tizzy şuşotind
şi spuneau că nu mai am mult de trăit.
Dar poate că nu.
Eşti ciudat.
Eşti altfel decât
toţi pe care i-am întâlnit.
- Îmi dai voie?
- Bine.
Ce cauţi aici?
Ieşi afară şi întoarce-te în pat.
E trecut de miezul nopţii.
- Nu aveţi voie să vă jucaţi împreună.
- Am înţeles, dnă.
Nu multă lume trece prin aşa ceva.
Vrei să continui?
... o scrisoare când ajung acolo.
Dar *** rămâne cu prietena ta?
Femeia cea înaltă?
Nu mai suntem prieteni.
Asta se întâmplă, uneori,
cu oamenii înalţi.
Atunci...
La revedere.
Am stat foarte mult timp singur
anul acela.
E cineva?
- Bună ziua.
- Mă mut aici azi.
Bine-aţi venit. Vă aşteptam.
Vrei s-o conduci în fost cameră
a dnei Rousseau?
Îmi pare rău, dar de obicei
nu dăm voie câinilor în casă.
E bătrână ca un deal şi aproape oarbă,
n-o să mai deranjeze prea mult.
Bine, numai să nu ne încurce.
Veniţi pe-aici, doamnă.
Oricât de mult aş încerca,
nu-mi amintesc numele ei.
Dna Lawson, dna Hartford
sau poate era dna Maple?
E ciudat ***, uneori,
oamenii de care ne amintim cel mai puţin
lasă cea mai puternică impresie
asupra noastră.
Îmi amintesc că purta diamante.
Şi întotdeauna se îmbrăca
în haine frumoase,
ca şi *** ar fi ieşit în oraş,
cu toate că n-a ieşit niciodată
şi n-a venit nimeni în vizită la ea.
M-a învăţat să cânt la pian.
Nu contează cât de bine cânţi,
ci *** simţi ceea ce cânţi.
Încearcă asta.
Nu poţi decât
să te laşi pradă muzicii.
Aveau loc multe schimbări,
unele vizibile, altele nu.
Începea să-mi crească părul
în diverse locuri...
... alături de alte chestii.
Mă simţeam destul de bine,
având în vedere situaţia...
- Draga mea, durerea...
- Bine, mamă, chem asistenta.
Nu vă simţiţi bine?
Nu ştie nimeni
dacă să rămână sau să plece.
Eu cred c-o s-o şterg.
Aşa, ar trebui să fie mai uşor acum.
Aţi apucat să vă luaţi rămas-bun?
Tata a aşteptat patru ore
ca să ajungă fratele meu din Boger City.
N-a putut să moară fără el.
- Pare o femeie drăguţă.
- Da...
N-am avut prea mult timp cu ea...
- Eşti ocupată?
- Scuze.
- Mi-ar prinde bine ajutorul tău.
- Desigur.
"Queenie mă lăsa cu dl Daws
să mă duc la Poverty Point..."
ca să urmăresc vapoarele
mergând în susul şi în josul râului.
Erau vremuri grele.
Ţi-am spus c-am fost lovit de fulger
de şapte ori?
Odată, s-a întâmplat când eram pe câmp
şi aveam grijă de vitele mele.
Nu mi-a venit al patrulea om...
Vrea cineva să câştige 2 dolari
pentru o zi de lucru?
Ce s-a întâmplat?
Nu vrea nimeni să muncească cinstit o zi
pentru un ban cinstit!
El nu plăteşte niciodată.
- Nu vrea nimeni de lucru?!
- Vreau eu.
Eşti obişnuit cu marea, bătrâne?
Cred că da.
Suficient.
Urcă-te pe vas,
o să aflăm noi mai încolo.
Mai fericit de-atât
nici nu puteam fi...
Am nevoie de-un voluntar!
Făceam orice...
Da, căpitane!
- Rade găinaţul ăsta.
- Imediat, dle.
Şi urma să fiu plă*** pentru ceva
ce-aş fi făcut şi pe gratis.
Numele lui era cpt Mike Clark.
Era pe vas de la vârsta de şapte ani.
Hai mai repede!
Vino încoace.
Mai poţi... să ţi-o scoli?
O fac în fiecare dimineaţă.
- Vechiul catarg? Tăria?
- Cred că da.
Când ai avut ultima oară o femeie?
- Niciodată.
- Niciodată?
Din câte ştiu eu, nu, dle.
Stai niţel.
Deci vrei să zici că
eşti pe lumea asta de 70 de ani
şi n-ai avut niciodată o femeie?
Fir-ar! E cel mai trist lucru
pe care l-am auzit în viaţa mea.
Niciodată?
Nu.
Pe toţi sfinţii,
tu vii cu mine, atunci.
- Cu ce se ocupa tatăl tău?
- Eu nu mi-am cunoscut tatăl.
Norocosule!
Taţii vor doar să te tragă în jos.
Pe vasul tatălui meu,
când lucram eu cu ziua...
Un nenorocit mic şi îndesat,
"irlandezi de remorcher" li se zice.
În cele din urmă,
îmi fac curaj şi-i spun...
"Nu vreau să-mi petrec restul vieţii
pe un afurisit de remorcher!"
Înţelegi ce zic?
Nu voiai să-ţi petreci restul vieţii
pe un remorcher?
Exact, aşa e!
Şi ştii ce mi-a spus taică-meu?
Mi-a spus...
"Cine naiba te crezi?
Ce naiba crezi că poţi să faci?"
Iar eu îi spun.
"Păi, dacă tot întrebi..."
"Vreau să fiu un artist."
El râde şi-mi spune... un artist ?
"Dumnezeu a vrut să lucrezi
pe un remorcher, exact ca mine,
şi exact asta o să faci."
M-am transformat eu în artist.
Artist tatuator!
Eu însumi mi le-am făcut
pe fiecare din ele.
Trebuie să mă jupoi de viu
ca să-mi iei arta acum.
După ce-o să mor,
o să-i trimit braţul meu.
Să nu laşi pe nimeni
să-ţi spună altfel.
Trebuie să faci
ceea ce ţi-e sortit să faci.
- Şi se-ntâmplă ca eu să fiu artist!
- Dar eşti căpitan de remorcher.
Cpt Mike, suntem gata pentru tine
şi pentru prietenul tău.
Hai să mergem, bătrâne.
Hai să te "deflorăm".
Salutare, fetelor!
Bună.
Pe mine mă înspăimântă.
Nu e de mine, în niciun caz.
Ce mai faci în seara asta, bunicule?
A fost o noapte de neuitat.
Ce eşti tu, *** Tracy sau ce?
- Trebuie să mă odihnesc.
- Nu pot.
- Mulţumesc.
- Nu, eu îţi mulţumesc.
- Noapte bună.
- O să fii aici şi mâine?
În fiecare noapte, mai puţin duminica.
M-a făcut să înţeleg valoarea
câştigării unui trai...
Mulţumesc, scumpete, să te mai întorci!
... ce poţi cumpăra cu nişte bani.
E urâtă vremea.
Nu vrei să te duc undeva?
Foarte frumos din partea dvs, dle.
- Mă numesc Thomas, Thomas Button.
- Eu sunt Benjamin.
Benjamin...
Mă bucur să te cunosc.
Vrei să ne oprim undeva
să bem ceva?
De acord.
Bună seara.
- Ce doriţi, dle?
- Vreau ce vrea şi el.
Un Sazerac pentru amândoi,
cu whiskey, nu coniac.
- Nu bei, nu-i aşa?
- E noaptea premierelor.
- *** aşa?
- N-am mai fost nici la bordel.
- E o experienţă...
- Cu siguranţă.
- Există o prima oară pentru toate.
- Desigur.
Băuturile dumneavoastră.
Nu vreau să fiu nepoliticos,
dar mâinile... te dor?
- Am fost născut cu un fel de boală.
- De care?
- Am fost născut bătrân.
- Îmi pare rău.
Nu trebuie.
Vârsta înaintată n-are nimic.
Nevasta mea a murit
cu foarte mulţi ani în urmă.
Îmi pare foarte rău.
A murit la naştere.
- Pentru copii.
- Pentru mame.
- În ce domeniu lucraţi, dle Button?
- Al nasturilor.
"Nasturii lui Button".
Nu există nasture pe care să nu-l facem.
Cel mai mare concurent al nostru e
B.F. Goodrich şi fermoarele lui infernale.
Mai vreţi şi altceva, domnilor?
Încă una pentru drum, Benjamin?
Doar dacă-mi permiţi să plătesc,
dle Button.
- Şi tu în ce domeniu lucrezi?
- Lucrez pe un remorcher.
Mi-a făcut plăcere
să vorbesc cu tine.
Mie mi-a făcut plăcere
să beau cu tine.
Benjamin, te superi dacă mai trec
din când în când pe-aici ca să te salut?
Poţi veni oricând.
Noapte bună, dle Button.
Noapte bună, Benjamin.
Porneşte.
Unde-ai fost?!
Nimic. Am întâlnit nişte oameni,
am ascultat nişte muzică,
Doamne Dumnezeule, băiete!
Maturizarea asta e tare ciudată.
Se furişează.
O persoană e acolo şi
altcineva sau altceva îi ia locul.
Nu mai era de-o şchioapă.
- Benjamin! Haide.
- Bine.
Îmi plăceau weekendurile când
venea şi stătea cu bunica ei.
Daisy!
Daisy!
Vrei să vezi ceva?
Trebuie să păstrezi secretul.
Îmbracă-te.
Ne vedem în spate.
Haide!
- Ştii să înoţi?
- Pot să fac orice poţi face şi tu.
Îmbracă-te cu asta.
Trebuie să ne grăbim.
- E bine?
- Căpitane!
Căpitane Mike!
'Neaţa, căpitane.
Poţi să ne duci în larg?
- Ştii ce zi e azi?
- Duminică.
Ştii ce-nseamnă azi?
Că am fost foarte beat aseară.
Dar tu eşti beat în fiecare seară.
Aia e o fată?
O prietenă apropiată.
Voiam să-i arăt râul.
N-am voie să plimb civili.
Mi-aş putea pierde permisul.
Ce mai aşteptaţi?
A fost la reparat...
o raţă rănită.
Acu' şi-a luat zboru'...
Aş vrea să putem merge şi noi cu ei.
Ai spus ceva, mamă?
Se înrăutăţeşte vremea.
Mă auzi, mamă?
Timpul s-a scurs din mine...
"Lucrurile se schimbau cu repeziciune."
Nu ştiu *** e posibil aşa ceva,
dar parcă ai mai mult păr.
Şi dacă ţi-aş spune
că eu nu îmbătrânesc,
ci, de fapt, devin mai tânăr
decât toţi ceilalţi?
Mi-ar părea foarte rău pentru tine.
Va trebui să vezi toate persoanele dragi
murind înaintea ta.
E o responsabilitate groaznică.
Nu m-am mai gândit astfel
la viaţă sau la moarte.
Benjamin, suntem sortiţi
să pierdem persoanele pe care le iubim.
*** altfel am putea şti
cât de importante sunt pentru noi?
Şi într-o zi de toamnă,
ne-a vizitat un oaspete cunoscut.
Mergi cu mine până la farmacie?
Ea mă învăţase să cânt la pian.
Amin!
Şi ea mă învăţase ce înseamnă
să-mi fie dor de cineva.
Să mergem.
Fusesem la un bordel,
băusem primul pahar de tărie,
mi-am luat rămas bun de la un prieten
şi am îngropat un altul.
În 1936, când mă apropiam de sfârşitul
celui de-al 17-lea an de viaţă,
mi-am făcut bagajul şi
mi-am luat rămas bun.
Ştiam că,
viaţa fiind aşa *** era,
probabil că nu voi mai avea
să-i văd vreodată.
- Noroc, fiule.
- Mulţumesc.
- Te iubesc, mamă.
- Şi eu te iubesc, scumpule.
Să-ţi spui rugăciunile
în fiecare seară, m-ai auzit?
Ai grijă de tine!
Benjamin!
- Unde te duci?
- Pe mare.
O să-ţi trimit o vedere.
De peste tot.
Să-mi trimiţi câte o vedere
de peste tot unde te duci.
Îţi dai seama?
Mi-a trimis câte o vedere
de peste tot unde s-a dus.
Din toate locurile unde a lucrat...
Newfoundland, Baffin Bay, Glasgow,
Liverpool, Narvik...
Plecase cu cpt Mike.
Cpt Mike încheiase un contract pe 3 ani
cu Moran Brothers Tug & Salvage.
Vechiul vas fusese recondiţionat
cu un motor diesel şi un vinci nou.
Am înconjurat Florida şi apoi
prin Atlantic pe linia ţărmului.
Eram un echipaj de şapte oameni acum.
Cpt Mike şi cu mine, bucătarul,
Prentiss Mayess din Wilmington, Delaware...
... gemenii Grody, Rick şi Vic...
... care se înţelegeau bine pe mare,
dar din nu ştiu ce motiv,
odată ajunşi pe uscat,
nu se mai suportau.
Ajunge!
Unul din 8 vase nu se întoarce niciodată,
Mai era John Grimm,
care-şi merita numele...
întregul echipaj pierind în mare.
... din Belvedere, Dakota de Sud.
Şi Pleasant Curtis din Nashville,
care nu vorbea cu nimeni,
în afară de el însuşi.
I-am scris permanent.
I-am spus că am fost chemată
la o audiţie în New York
pentru Şcoala de Balet American.
Te rog, rămâi.
Mulţumesc. Mulţumesc.
Tu poţi să rămâi.
Am fost acceptată în "trupă"...
o altă ţigancă dansatoare.
Benjamin, *** se face că,
atunci când ai venit la mine,
nu erai mai mare de-o babă de chei,
cu un picior în groapă.
Acum, fie beau mult mai mult
decât cred eu că beau, fie "ai înmugurit".
Care ţi-e secretul?
Ei bine, căpitane...
Bei cam mult, să ştii.
Am stat la un hotel mic cu nume mare,
"Palatul Iernii".
Habar nu au despre ce vorbesc.
Pasărea colibri nu e pasăre oarecare.
Inima sa bate de 1.200 de ori pe minut.
Bate din aripi de 80 de ori pe secundă.
Dacă cineva le-ar opri aripile,
ar muri în mai puţin de 10 secunde.
Nu e o pasăre obişnuită,
e un miracol!
Le-au încetinit bătăile aripilor
cu poze mişcătoare,
ştiţi ce s-a văzut,
că aripile lor fac aşa...
Ştiţi ce simbol matematic
reprezintă cifra opt?
Infinitul.
Infinitul!
Toată lumea,
indiferent de deosebiri,
limbă, culoarea pielii,
avea un lucru în comun...
... se îmbătau în absolut
fiecare noapte.
- La etajul trei, te rog.
- Vrei să ţii liftul, te rog?
Mulţumesc mult.
Numele ei era Elizabeth Abbott.
Nu era frumoasă.
Era albă ca hârtia.
Dar pentru mine,
era la fel de frumoasă ca orice poză.
La ce te uiţi?
Dacă te interesează, avem o înţelegere
de lungă durată să nu ne culcăm treji.
- Nu-i aşa, scumpule?
- *** zici tu, dragă.
Soţul ei era Walter Abbott...
Era ministrul Misiunii Comerciale Britanice
din Murmansk şi era spion.
- Eşti bine, scumpo?
- Da.
Mi-am rupt tocul unui pantof,
de obicei, nu umblu în ciorapi.
Lungi mai erau zilele acolo...
Iar nopţile şi mai luni...
Într-una din nopţi,
aveam probleme cu somnul.
Îmi cer scuze...
Nu puteam să dorm.
Voiam să fac nişte ceai.
- Doriţi?
- Nu, mulţumesc.
- Lapte sau miere?
- Puţină miere, te rog.
Sper că-ţi place mierea cu muşte.
Mai bine nu.
Poate... mai bine îl laşi
să facă puţină infuzie.
- Infuzie?
- Să se pătrundă.
Nu ştiu *** să zic, există
o metodă specifică de a face un ceai.
Acolo de unde sunt eu,
oamenii doar îl vor fierbinte.
Ai dreptate.
- Deci eşti un om al mării?
- Marinar.
Sper să nu consideri asta drept
o impoliteţe, dar trebuie să întreb.
Nu eşti un pic cam bătrân
ca să lucrezi pe un vas?
Nu există limită de vârstă,
atâta timp cât poţi să faci treaba.
Şi ai probleme cu somnul?
Mulţumesc.
Nu ştiam că am.
De obicei dorm ca un prunc.
Ceva m-a ţinut treaz.
Tata, când avea 80 de ani,
era foarte convins c-o să moară în somn,
aşa că s-a limitat doar
la a trage câte un pui de somn.
Era foarte hotărât
să păcălească moartea.
- Şi a făcut-o?
- Ce anume?
A murit în somn?
A murit stând în scaunul său preferat,
ascultând emisiunea sa preferată la radio.
Trebuie să fi ştiut el ceva.
Soţul meu e ministru britanic de comerţ.
Suntem aici de 14 luni.
- Dumnezeule!
- Trebuia să mergem la Peking...
Dar lucrurile nu par să meargă
tocmai aşa *** trebuie.
- Tu ai fost în Orientul Îndepărtat?
- Nu. Eu n-am prea fost pe nicăieri.
În afara porturilor, adică.
- Şi de unde eşti?
- Din New Orleans, Louisiana.
Nu ştiam că mai există vreunul.
Şi mi-a spus toate locurile
prin care fusese,
şi ce văzuse...
Şi am vorbit chiar
până înainte de răsărit...
Apoi ne-am întors în camerele noastre,
la vieţile noastre separate.
Şi în fiecare seară,
ne întâlneam din nou în holul acela.
Un hotel în miezul nopţii
poate fi un loc magic.
Un şoricel alergând şi oprindu-se...
Un calorifer şuierând.
O draperie umflându-se.
E ceva calm, chiar liniştitor,
să ştii că cei dragi dorm în paturile lor,
acolo unde nimic
nu le poate face rău...
Elizabeth şi cu mine pierdeam noţiunea
timpului până înainte de răsărit...
Cred că s-ar putea să-ţi fi lăsat
o impresie greşită.
Pardon?
De obicei,
femeile măritate nu stau de vorbă
cu străini în toiul nopţii în hoteluri.
Eu nu ştiu ce face şi ce nu face
o femeie măritată.
Noapte bună!
Murmansk...
"Am întâlnit pe cineva
şi m-am îndrăgostit."
Mamă...
- Au trecut peste 60 de ani...
- L-ai iubit, mamă?
Ce ştie o fată despre dragoste?
- Nu sunt îmbrăcat.
- Arăţi splendid aşa *** eşti.
Nu-ţi irosi timpul ca să te gândeşti
la vin sau la brânză sau altele,
pentru că sunt total obişnuite,
dar caviarul şi votca
sunt nemaipomenite şi copioase.
Aşadar...
Savurează...
şi nu mânca totul deodată,
pentru că astfel,
n-o să mai ai de ce să te bucuri.
Şi acum, ia o gură mică de votcă,
cât încă o mai ai în gură.
N-ai fost cu prea multe femei, nu-i aşa?
Nu duminicile.
- Şi n-ai mai avut iubită, aşa-i?
- Nu, doamnă.
Când aveam 19 ani,
am încercat să devin prima femeie
care traversează înot Canalul Mânecii.
Zău aşa?
Curentul din ziua aceea
era atât de puternic,
încât pentru fiecare bătaie înainte...
eram împinsă două bătăi înapoi.
Am stat 32 de ore în apă,
şi când mai aveam 3 km până la Calais,
începu să plouă.
Când n-am mai putut înainta,
m-am oprit.
Am fost nevoită să mă opresc.
Şi toată lumea m-a întrebat
dacă urma să încerc din nou.
De ce n-aş fi încercat?
N-am făcut-o niciodată.
De fapt, n-am mai făcut nimic
cu viaţa mea după asta.
Ai mâinile foarte aspre.
Simt vântul în obrajii tăi.
Mă tem că e ora vrăjitoarelor.
A fost prima oară
când mă sărutase o femeie.
Aşa ceva nu se uită niciodată.
- Benjamin!
- Mă faci să mă simt mai tânăr.
Şi tu mă faci să mă simt
cu ani de zile mai tânără.
Mi-aş dori să fi fost.
Aş schimba atâtea lucruri.
Mi-aş repara toate greşelile.
Care greşeli?
Am tot aşteptat, ştii...
M-am gândit c-o să fac ceva
ca să-mi schimb situaţia.
Să fac ceva...
E aşa o risipă,
aşa ceva nu se recuperează...
... timpul pierdut...
Dacă vrei să avem o aventură,
să nu te uiţi niciodată
la mine în timpul zilei,
şi trebuie să ne despărţim întotdeauna
înainte de răsărit,
şi nu ne vom spune niciodată
"Te iubesc".
Astea sunt regulile.
- Ţi-e frig?
- Mor de frig.
Ea a fost prima femeie
care m-a iubit vreodată.
Vrei să sar peste vreun pasaj?
Nu, mă bucur c-a avut pe cineva
care să-i ţină de cald.
De-abia aşteptam s-o revăd.
Ne întâlneam în fiecare noapte...
Mereu am folosit aceeaşi cameră.
Dar de fiecare dată părea
nou şi diferit...
Vino aici.
Elizabeth...
Noapte bună.
Până într-o noapte...
Ziua de ieri, 7 decembrie, 1941,
e o zi ce va rămâne în istorie.
Ziua de azi vă va afecta pe viitor,
posibil şi mai încolo.
A avut loc
o schimbare de planuri, băieţi.
După *** se poate să ştiţi sau nu,
japonezii au bombardat
Pearl Harbor ieri.
Frank D. Roosevelt ne-a cerut
tuturor să ne îndeplinim misiunea.
Chelsea a fost pusă în slujba
Marinei SUA
ca să repare, să recupereze
şi să salveze...
Dacă cineva nu vrea să meargă la război,
acum e momentul s-o spună.
Odată ce-aţi pus piciorul pe vas,
aţi intrat în Marină, prieteni.
Eu am vrut să vorbesc cu tine, Mike.
Nevasta mea e pe ducă.
Aş vrea s-o mai revăd.
Eşti liber să te-ntorci acasă
în orice fel poţi, dle Mayes.
Dacă el pleacă, cine găteşte?
Intoxicaţia alimentară e una din
principalele cauze ale morţii pe mare.
Imediat după
echipamentele de siguranţă neadecvate.
Pot eu să gătesc, căpitane.
Am făcut asta toată viaţa mea.
Da, ştiu.
Tu nu prea eşti pregă***
pentru război, Benjamin.
Ce naiba, ia pe oricine care
vrea să se lupte cu japonezii şi chinezii.
Asta e! Înapoi la posturi!
Mergem la război, domnilor!
Îmi lăsase un bileţel.
Scrisese, "mă bucur că te-am cunoscut"
şi asta a fost tot.
N-a fost războiul la care
ne aşteptam.
Am ancorat doar nave avariate,
bucăţi de metal, de fapt...
Dacă era vreun război,
noi nu l-am văzut.
Era şi un soldat trimis
pe vasul nostru...
Tunarul şef iubea Marina,
şi mai presus de toate, iubea America.
Nu există ţară în lume ca asta.
Când spui America, A.M.E.R.I.C.A...
Numele lui era Dennis Smith
şi era indian Cherokee pur-sânge.
Familia lui era în America
de peste 500 de ani.
Pacifiştii.
Au spus că nu luptă cu bună ştiinţă.
Unde am fi cu toţii acum dacă
toată lumea ar acţiona conform conştiinţei?
Vorbeşte mai încet!
Te-am urmărit. Pari de încredere.
Dacă mi se întâmplă ceva...
... ai tu grijă să ajungă asta
la nevasta mea?
Îmi dăduse toată solda.
Nu cheltuise nici măcar un cent.
Vreau ca familia mea să ştie
că m-am gândit la ei.
Toată lumea pe punte!
Sculaţi din pat, şobolanilor!
Războiul ne găsise în sfârşit.
Opriţi vasul!
Dă lumină acolo!
O navă de transport cu 1.300 de soldaţi
fusese ruptă în două de o torpilă.
Noi am ajuns primii
la scena măcelului.
Opreşte motorul!
Opreşte!
Noi scoteam singurul sunet din zonă.
Băieţi!
Cu siguranţă nu putem merge
mai repede ca ei.
La posturile de luptă!
Ce-i?
Asta e ultima?
Căpitane!
Mi-au găurit picturile!
Dă-mi mâna.
Eşti bine, căpitane.
Te aşteaptă un Rai frumos.
Tare frumos...
Poţi să fii nebun ca un câine turbat
la modul *** au decurs lucrurile...
Poţi înjura,
poţi blestema soarta...
... dar când ajungi la sfârşit...
... trebuie să ştii să te eliberezi.
Căpitane...
1.328 de soldaţi au murit
în ziua aceea.
Mi-am luat rămas bun de la indian,
Dennis Smith,
de la John Grimm, care avusese dreptate,
chiar urmase să moară acolo...
I-am trimis banii nevestei
lui Pleasant Curtis...
Mi-am luat rămas bun
de la unul din gemeni, Vic Brody...
... şi de la Mike Clar,
căpitanul remorcherului "Chelsea".
Mi-am luat rămas bun
şi de la ceilalţi soldaţi,
care avea propriile lor vise.
Toţi cei care voiau să devină
agenţi de asigurare sau doctori
sau avocaţi sau şefi de trib.
Asta nu se mai repară.
Aici, moartea nu părea naturală.
Nu mai văzusem o pasăre colibri
atât de departe în largul mării...
... înainte sau după aceea.
Şi în luna mai a anului 1945,
când aveam 26 de ani,
m-am întors acasă.
- Queenie?
- Da.
Doamne Dumnezeule, te-ai întors acasă!
Doamne, te-ai întors!
- Uită-te la tine!
- El cine e, mamă?
Copilă, el e fratele tău, Benjamin.
- Nu ştiam că e fratele meu.
- Nu ştii tu multe lucruri, fată.
Du-te acolo şi termină de măturat,
spală-te pe mâini şi ajută-mă să pun masa.
Hai, du-te! Întoarce-te.
Arăţi de parcă te-ai fi născut
a doua oară.
Eşti mai tânăr ca primăvara.
Cred că ai primit o a doua viaţă
când preotul ăla a pus mâna pe tine.
Ştiam din clipa în care te-am văzut
că eşti special.
Să ştii că mă dor genunchii
de la cât stau în fiecare seară
şi-L rog pe Dumnezeu
să mi te-aducă acasă teafăr.
Mai ştii ce ţi-am spus?
- Nu poţi şti niciodată ce te-aşteaptă.
- Exact. Stai jos.
Ai învăţat ceva ce merită
să-mi spui şi mie?
- Am văzut ceva lucruri.
- Ai văzut durere.
Şi nişte bucurie?
- Sigur, sigur, am văzut şi asta.
- Aşa, asta vreau eu să aud.
- Uită-te la tine...
- Unde-i Tizzy?
Scumpule...
Dl Weathers a murit în somn
într-o noapte de aprilie anul trecut.
- Mamă, îmi pare tare rău.
- Stai fără griji.
Au mai rămas doar unul sau doi.
Restul sunt toţi noi.
Cred că şi ei îşi aşteaptă rândul
la fel ca toţi ceilalţi.
Ce mă bucur că te-ai întors acasă cu mine.
Va trebui să-ţi găsim o nevastă
şi o slujbă nouă.
Hai şi ajută-mă să pun masa.
Benjamin!
Îţi pierzi vremea, dragule.
E surdă. Şi vezi că o să stai
în vechea cameră a dnei DeSeroux,
eşti prea mare ca să mai stai
cu altcineva în cameră.
E ciudat să vii acasă.
Arată la fel. Miroase la fel.
Te simţi la fel.
Ţi-am mai spus că
am fost lovit de fulger de şapte ori?
O dată chiar când stăteam în maşină
şi-mi vedeam de treaba mea.
Îţi dai seama că tu eşti
cel care s-a schimbat.
Şi, târziu într-o dimineaţă,
la scurt timp după ce mă întorsesem....
Scuze, Queenie e pe-aici?
Daisy?
- Sunt eu, Benjamin.
- Benjamin?
Dumnezeule!
Bineînţeles că tu eşti!
Benjamin!
A trecut aşa de mult...
Sunt atâtea lucruri
pe care vreau să le aflu...
- Când te-ai întors?
- Acum câteva săptămâni.
Am vorbit cu Queenie,
zicea că eşti plecat la război,
undeva pe mare,
mi-am făcut griji pentru tine.
Sunt bine.
Ia uite la tine.
Eşti aşa de frumoasă.
Nu mi-ai mai scris.
"Când am plecat, era o fată...
iar o femeie îi luase locul.
Era cea mai frumoasă femeie
pe care am văzut-o vreodată."
Frumoasă.
Cea mai frumoasă.
O ţii minte pe bunica Fuller?
- Normal.
- A murit.
- Am auzit. Îmi pare rău.
- Nu pot să cred că suntem amândoi aici.
Trebuie să fie soarta...
Nu, nu, *** i se spune, "Kismet"?
- Ai auzit de Edgar Cayce, mediumul?
- Nu cred în el.
El spune că totul e predestinat...
dar mie-mi place să spun că e soarta.
Nu prea ştiu *** funcţionează,
dar mă bucur că s-a întâmplat.
Ai fost în Manhattan?
De la mine, e chiar peste râu.
Pot să văd Empire State Building
dacă stau în pat.
Dar tu, pe unde ai mai fost?
Povesteşte-mi totul.
Ultima oară când mi-ai scris,
ziceai că eşti în Rusia.
Întotdeauna mi-am dorit să merg în Rusia.
Chiar e aşa de frig pe cât se spune?
- E de două ori mai frig.
- Dumnezeule.
Întotdeauna ai spus că eşti diferit.
Chiar cred că eşti diferit.
Mi-ai scris că ai întâlnit pe cineva.
- A mers?
- S-a stins...
Mai ţii minte asta?
Asta e poza "Bătrânului Cangur
la ora cinci după-amiaza".
Vrei să luăm cina?
Ţi-am spus c-am dansat
pentru Ballenchine?
E un coregraf celebru.
A spus că am o linie perfectă.
Odată, la o repetiţie,
un dansator a căzut.
Iar el a introdus asta în scenariu.
Îţi imaginezi aşa ceva
într-un balet clasic?
Un dansator
care să cadă în mod intenţionat?
Acum, există un cuvânt nou pentru dans,
se numeşte abstract.
Totuşi, el nu e singurul,
mai sunt Lincoln Kirstein, Lucia Chase...
Şi Agnes DeMille...
a încălcat toate regulile,
toate chestiile cu statul drept,
nu mai contează formalitatea dansului,
ci ceea ce simte dansatorul...
Şi mi-a povestit
despre lumea asta mare şi nouă...
... nume care nu însemnau nimic
pentru mine.
Nu auzeam prea multe
din ce zicea ea.
E nou şi modern şi american...
Ei înţeleg vigoarea şi fizicalitatea...
- Dumnezeule, am vorbit într-una.
- Mi-a făcut plăcere să te-ascult.
- Nu ştiam că fumezi.
- Sunt suficient de mare.
Sunt suficient de mare
pentru multe lucruri.
În New York,
stăm treji toată noaptea...
şi privim soarele răsărind
deasupra depozitelor...
Mereu este câte ceva de făcut.
Trebuie să mă întorc mâine.
- Aşa de repede?
- Aş vrea să mai pot rămâne.
Dansatoarele nu mai au nevoie
de costume sau decor.
Îmi pot imagina *** dansez
complet goală.
Ai citit ceva de D.H. Lawrence?
Cărţile lui au fost interzise.
Cuvintele sunt
ca şi *** ai face dragoste.
În grupul nostru...
trebuie să avem încredere unii în alţii.
Sexul face parte din asta.
Multe dansatoare sunt lesbiene.
O femeie a vrut să se culce cu mine.
- Te deranjează?
- Care parte?
Că cineva a vrut să se culce cu mine?
Eşti o femeie atrăgătoare, cred că
majoritatea ar vrea să se culce cu tine.
Hai să ne întoarcem în casă
sau ne putem lua o cameră undeva.
Putem să-ţi întindem haina pe jos...
Nu ştiu ce să zic, Daisy,
nu e vorba că n-aş vrea...
Cred că te-aş dezamăgi.
Benjamin...
Am fost cu tot felul de bărbaţi.
Mâine dimineaţă te-ntorci la New York,
ar trebui să fii cu prietenii tăi.
- O singură dată eşti tânără.
- Sunt suficient de mare.
Daisy, nu în seara asta,
atâta tot.
Putem să mergem să ascultăm
nişte muzică...
Vieţile noastre sunt definite
de oportunităţi,
chiar şi de cele pe care le ratăm.
Arăţi atât de frumos...
în costumul acela.
- Uraganul o să treacă pe lângă noi.
- Ce bine.
O să stau sub pături cu mama.
A spus că n-o să păţesc nimic.
Benjamin?
"Lucrurile se schimbau pentru mine..."
Părul meu era foarte puţin gri
şi creştea des ca iarba.
Mirosul şi auzul îmi erau mai ascuţite.
Puteam merge pe jos
mai mult şi mai repede.
În timp ce toţi îmbătrâneau,
eu întineream... de unul singur.
Intră.
Benjamin...
- Mă mai ţii minte?
- Desigur, dle Button.
- Ce-ai păţit?
- Am făcut o infecţie la picior.
Bun venit acasă, prietene.
- Deci tot mai bei Sazerac cu whiskey.
- Ţin la obiceiuri.
- Mai vizitezi casa de pe strada Bourbon?
- N-am mai fost de mult timp.
Totuşi, sunt vremuri interesante.
Am trecut de la o producţie de 40 de mii
la jumătate de milion de nasturi pe zi.
Am angajat de zece ori mai mulţi oameni.
Am muncit 24 de ore din 24.
Mare păcat...
Războiul a fost blând
cu industria nasturilor.
Ştii...
Sunt bolnav.
Nu ştiu cât mai am de trăit.
- Îmi pare rău să aud asta, dle Button.
- Nu...
Nu mai am pe nimeni.
Am trăit destul de retras.
Sper că nu te superi, dar oricând se poate,
m-aş bucura de compania ta.
O să fac tot ce pot.
Benjamin, ştii ceva despre nasturi?
"Nasturii lui Button" e
o afacere de familie de 124 de ani.
Bunicul meu era croitor.
Avea un magazin mic în Richmond.
După Războiul Civil,
s-a mutat la New Orleans,
unde tatăl meu a avut inspiraţia
să ne producem singuri nasturii.
Astfel, cu ajutorul său,
croitoria a devenit asta.
Iar azi, nu ştiu să cos
nici măcar un petic.
Foarte, foarte interesant.
Te-ai aranjat frumos în viaţă.
Aşa că... ce pot să fac pentru tine,
dle Button?
Benjamin, tu eşti fiul meu.
Îmi pare foarte rău că
nu ţi-am spus-o înainte.
Ai fost născut în noaptea în care
s-a sfârşit marele război.
Mama ta a murit
când te-a născut pe tine.
Am crezut că eşti un monstru.
I-am promis mamei tale că
voi avea grijă să fii în siguranţă.
Nu trebuia să te fi abandonat.
Mama mea?
Asta e casa de vară de pe malul
lacului Pontchartrain.
Când eram mic,
îmi plăcea să mă trezesc primul,
să dau fuga pân' la lac
şi să mă uit *** începe ziua.
Mă simţeam cai şi ***
ceilalţi n-ar fi existat.
M-am îndrăgostit de ea
imediat ce-am văzut-o.
Numele mamei tale era Caroline Murphy.
A lucrat în bucătăria bunicului tău.
Era din Dublin.
În 1903, eu, Caroline şi
toţi fraţii şi surorile noastre
am venit să locuim aici,
în New Orleans.
Inventam scuze ca să mă duc în bucătărie
doar ca să mă pot uita la ea.
25 aprilie, 1918,
cea mai fericită zi din viaţa mea,
ziua în care m-am însurat cu mama ta.
De ce nu mi-ai spus?
Aveam de gând să-ţi las ţie
tot ce am.
Trebuie să plec.
- Unde?
- Acasă.
Şi ce crede el?
Că poate să apară
şi totul să fie bine mersi?
Că putem fi prieteni cu toţii?
La asta nu se aştepta, asta e sigur.
Dumnezeu mi-e martor!
Ne-a lăsat 18 dolari
în noaptea în care te-am găsit.
18 dolari afurisiţi
într-un scutec murdar!
- Noapte bună, mamă.
- Noapte bună, scumpule.
Ţi-am spus vreodată că
am fost lovit de fulger de şapte ori?
O dată când
îmi plimbam câinele pe stradă.
Nu văd deloc cu un ochi,
de-abia aud...
Îmi vine să tremur din senin,
mereu îmi pierd şirul gândurilor.
Dar ştii ce?
Dumnezeu are grijă să-mi reamintească
ce norocos sunt că trăiesc.
Vine furtuna.
Trezeşte-te...
Hai să te-ajut să te îmbraci.
Poţi să fii nebun ca un câine turbat
la modul *** au decurs lucrurile...
Poţi înjura,
poţi blestema soarta...
... dar când ajungi la sfârşit...
... trebuie să te eliberezi.
Ce funeralii frumoase.
Ai grijă să-l îngropi
lângă mama ta.
- Tu eşti mama mea.
- Copilul meu...
Eu nu mai văzusem New York-ul.
Scuze, sunt un prieten de-al lui Daisy.
Pe-aici.
Daisy!
Daisy!
Mă caută cineva?
- Benjamin...
- Bună.
- Tu ce cauţi aici?
- M-am gândit să-ţi fac o vizită...
Să stau un pic cu tine dacă se poate.
Ar fi fost mai bine dacă sunai.
M-ai luat prin surprindere.
- Mi-ai furat inima.
- Nu... Mulţumesc. Sunt frumoase.
Nu-mi puteam dezlipi ochii de la tine.
Ai fost hipnotizantă.
Mulţumesc.
Frumos din partea ta.
Trebuie să mă duc să mă schimb,
mergem la o petrecere.
Vrei să vii şi tu?
Cineva mi-a spus de un restaurant
care cred că ţi-ar plăcea.
Am făcut rezervare...
Pentru orice eventualitate.
Toţi dansatorii ies în oraş împreună
după spectacol.
Eşti binevenit cu noi.
Mă duc să mă schimb, da?
El e David.
Şi el dansează cu noi.
El e Benjamin.
Ţi-am povestit de el.
Da... Ce mai faci?
Mă duc să-ţi aduc ceva de băut.
Erai prieten cu bunica ei
sau ceva de genul ăsta?
Ceva de genul ăsta.
Scuză-mă.
Habar n-aveam că vii!
Doamne, Benjamin...
La ce te aşteptai?
Voiai să renunţ la tot?
Asta e viaţa mea.
Mergi în centru?
Haide...
Distrează-te.
- Sunt cântăreţi, oameni interesanţi...
- Nu trebuie să faci asta. E vina mea.
Trebuia să te fi sunat.
M-am gândit să vin aici
să te iau pe sus.
- Daisy, haide!
- Imediat.
Pare drăguţ. Îl iubeşti?
Cred că da.
Mă bucur pentru tine.
Poate ne mai vedem acasă.
Bine.
Mi-a plăcut spectacolul!
Venise să-mi spună
că tatăl său murise.
- N-aveai de unde să ştii.
- Aveam 23 de ani.
Nu-mi păsa...
- Şi ce-ai făcut în continuare?
- Sunt nişte poze acolo, cred.
În buzunarul de sus.
Dansatoare mai bună nu puteam fi.
Timp de cinci ani...
... am dansat peste tot.
La Londra, Viena, Praga...
Nu le-am văzut niciodată pe astea.
Mamă, nu mi-ai vorbit niciodată
despre dans.
Am fost singura femeie americană
invitată să dansez la teatrul Balşoi.
A fost minunat.
Dar n-am încetat să mă gândesc
la Benjamin.
Şi mă trezeam spunând...
Noapte bună, Benjamin.
- "Noapte bună, Daisy."
- A spus el asta?
"Viaţa nu era aşa de complicată.
Dacă vrei, ai putea spune
că eram în căutarea unui anumit lucru..."
Benjamin, tocmai a murit dna La Tourneau.
- Dl Benjamin Button?
- Eu sunt.
- Bună ziua.
- Da, domnule.
- Dra Daisy Fuller.
- Imediat.
- Luaţi loc, vă rog.
- Sigur.
Uneori, suntem în curs de coliziune,
doar că nu ştim asta.
Fie că e accidental sau aşa e sortit,
nu putem schimba lucrurile cu nimic.
O femeie din Paris se ducea
la cumpărături.
Dar şi-a uitat haina
şi s-a dus să şi-o ia.
Când şi-a luat haina,
i-a sunat telefonul,
aşa că s-a oprit să răspundă
şi a vorbit preţ de câteva minute.
În timp ce femeia vorbea la telefon,
Daisy repeta la Opera din Paris.
Şi în timp ce repeta,
femeia care vorbise la telefon
a ieşit să ia un taxi.
Un taximetrist lăsase un client
niţel mai devreme
şi s-a oprit să bea o cafea.
Şi toate astea în timp ce Daisy repeta.
Şi taximetristul care
lăsase mai devreme clientul,
şi se oprise pentru cafea o luă
pe femeia care se ducea la cumpărături
şi care ratase taxiul de mai devreme.
Taximetristul a fost nevoit să oprească
pentru nu bărbat care trecea strada
şi care plecase la serviciu
cu cinci minute mai târziu decât de obicei,
pentru că uitase
să-şi potrivească alarma.
În timp ce bărbatul întârziat la muncă
trecea strada,
Daisy terminase de repetat
şi făcea un duş.
În timp ce Daisy făcea duş,
taximetristul aştepta în faţa unui butic
ca femeia să ridice un pachet,
care încă nu era împachetat,
pentru că fata care trebuia să facă asta
se despărţise de iubitul ei
în noaptea dinainte şi uitase.
Pachetul a fost împachetat,
femeia s-a întors în taxi,
iar acesta a fost blocat
de un camion de livrări,
timp în care Daisy se îmbrăca.
Camionul s-a mişcat,
iar taxiul a putut pleca,
timp în care Daisy,
care se îmbrăcase ultima,
a aşteptat-o pe una din prietenele sale,
care-şi rupsese un şiret.
În timp ce taxiul era oprit
la un semafor,
Daisy şi prietena ei
au ieşit prin spatele teatrului.
Şi dacă un singur lucru
s-ar fi întâmplat altfel,
dacă nu s-ar fi rupt şiretul
sau dacă s-ar fi mişcat
mai devreme camionul de livrări
sau dacă pachetul ar fi fost
gata împachetat,
caz în care fata
nu s-ar fi despărţit de iubitul ei,
sau bărbatul acela
şi-ar fi potrivit alarma
şi s-ar fi trezit
cu cinci minute mai devreme
sau dacă taximetristul
nu s-ar fi oprit pentru o cafea
sau dacă femeia şi-ar fi luat haina
şi s-ar fi urcat în primul taxi,
Daisy şi prietena ei ar fi trecut strada,
iar taxiul ar fi trecut pe lângă ele.
Dar viaţa fiind ceea ce este,
o serie de vieţi şi incidente
ce se intersectează,
fără intervenţia cuiva,
taxiul nu trecu pe lângă ele,
iar şoferul a fost distras
preţ de un moment.
Daisy!
Iar taxiul o lovi pe Daisy.
Daisy! Ajutor!
Iar piciorul îi fu zdrobit.
Daisy...
- Cine ţi-a spus?
- Prietena ta m-a sunat.
Foarte frumos din partea ta
să vii să vezi dacă sunt bine.
Şi tu ai face la fel pentru mine.
Doamne...
Uită-te la tine.
Eşti perfect.
Aş vrea să nu fi venit.
Nu vreau să mă vezi aşa.
Piciorul îi fusese rupt
în cinci locuri.
şi prin terapie şi în timp,
ar fi putut să meargă din nou,
dar n-avea să mai danseze niciodată.
O să te iau acasă cu mine.
- Vreau să am grijă de tine.
- Nu mă-ntorc la New Orleans.
Atunci, o să stau aici la Paris.
Nu înţelegi?
Nu vreau ajutorul tău.
Ştiu că-mi plâng de milă,
dar nu vreau să fiu cu tine.
Am încercat să-ţi spun asta şi la New York,
dar tu nu vrei să asculţi.
- O să te fac să te răzgândeşti.
- Nu mai suntem copii, Benjamin.
Pleacă din viaţa mea.
Am fost foarte crudă.
El n-a înţeles.
Nu-l puteam lăsa să mă vadă aşa.
"N-am plecat imediat...
Am rămas la Paris o vreme
ca să am grijă de ea."
N-am ştiut asta.
Draga mea, cheam-o pe asistentă.
Am învăţat singură să merg din nou.
Am luat trenul spre New Orleans.
Hai să ne uităm.
E normal. Îi scade pulsul.
O să se chinuie să respire.
- Te descurci?
- Da.
În continuare, zice că s-a întors acasă,
şi sunt multe pagini smulse.
"... ascultam sunetul casei..."
Cred c-am mai citit asta.
A vărsat ceva pe foaie,
aşa că e greu de citit.
E ceva despre "navigaţie".
Are logică?
Am învăţat să navighez pe o veche barcă
de-a tatei de la casa de pe lac.
Nu pot să mint,
m-am bucurat de compania
câtorva femei...
... sau poate au fost mai multe.
Nu te mai deranja, Sam.
O să fie tot acolo şi mâine.
Mamă.
Şi în primăvara anului 1962...
... s-a întors.
- Vrei să ştii unde am fost?
- Nu.
*** de nu i-ai scris sau n-ai făcut nimic?
Ai dispărut aşa...
- Am fost nevoită să fac ceva pentru mine.
- N-am crezut niciodată că eşti egoistă.
Sper să nu mă înşel.
De obicei, nu mă-nşel
în privinţa oamenilor.
- Noapte bună, mamă.
- Noapte bună, scumpule.
Distracţie plăcută.
- N-ai scos nicio vorbă.
- Nu vreau să stric momentul.
- Culcă-te cu mine.
- Categoric.
Am rugat-o să vină cu mine.
Am navigat prin golf
de-a lungul coastei Floridei.
Ce mă bucur că nu ne-am găsit
când aveam 26 de ani.
- De ce spui asta?
- Eram aşa de tânără.
Iar tu erai aşa de bătrân.
S-a întâmplat când trebuia.
M-aş fi bucurat de toate clipele
alături de tine.
Pun pariu că pot să stau aici
mai mult decât tine.
Sunt convins.
Pe zi ce trece,
am din ce în ce mai multe riduri.
Nu-i corect.
Îmi plac ridurile tale.
Ambele.
*** e să întinereşti?
N-aş putea să spun...
Nu mă uit niciodată în ochii mei.
O să mă mai iubeşti după ce
o să am pielea bătrână şi lăsată?
Tu o să mă mai iubeşti
când o să am coşuri?
Când o să ud patul?
Când o să-mi fie frică
de ceea ce e sub scări?
La ce te gândeşti?
Mă gândeam că totul e efemer...
... şi ce păcat e că aşa stau lucrurile.
Unele lucruri durează.
- Noapte bună, Daisy.
- Noapte bună, Benjamin.
Mamă?
- Când l-ai cunoscut pe tata?
- Cândva după asta...
- I-ai povestit despre Benjamin?
- Ştia destule, draga mea.
Mamă!
Queenie!
E cineva?
Bună ziua, dnă Carter. Sunt Benjamin.
Unde au plecat toţi?
Benjamin... Queenie a murit.
Îmi pare tare rău.
Îmi pare rău pentru pierderea ta.
A fost o femeie minunată.
Am înmormântat-o lângă
iubitul ei domn Weathers.
Şi ca să avem propriile noaste amintiri,
am vândut casa tatălui meu de pe Esplanade.
E o casă minunată, scumpule!
Cred c-o să fim foarte fericiţi aici.
- Ce lungă istorie de familie aveţi...
- Le dau cu casa.
Haideţi.
Trebuie să vedem dormitorul principal.
Noi ne-am cumpărat un duplex.
Ce-am iubit casa aia...
Mirosea a lemne de foc.
Nu te opri, draga mea.
"A fost cea mai fericită perioadă
a vieţii mele."
N-aveam mobilă deloc.
Făceam picnicuri în sufragerie.
Mâncam când ni se făcea foame,
stăteam treji toată noaptea dacă voiam,
Ne-am jurat să nu cădem în rutină.
Nu ne culcam şi
nici nu ne trezeam în acelaşi timp.
Trăiam pe salteaua aia.
Vecina noastră, dna Van Dam,
era terapeut fizic.
Locuiam la patru străzi distanţă
de o piscină publică.
Puteai să mai faci asta câţiva ani.
Dar ai ales să faci ceva
atât de special şi unic,
încât a existat o perioadă foarte scurtă
în care puteai s-o faci.
Aşa că, indiferent dacă
nu s-ar fi întâmplat nimic niciodată,
tot ai fi fost aici, unde eşti acum.
Nu-mi place să îmbătrânesc.
Au pus prea mult clor în apă.
Îţi promit că n-o să mai îmi plâng
de milă niciodată.
Şi cred că atunci şi acolo,
şi-a dat seama că niciunul din noi
nu e perfect pe veci.
Şi-a găsit liniştea.
Şi-a deschis un studio şi
le învăţa pe fetiţe să danseze.
Şi acum rotiţi-vă!
Opriţi-vă!
Excelent!
Noapte bună!
Tot plăcută ai rămas la vedere.
În dans,
contează numai linia...
... linia corpului...
Mai devreme sau mai târziu,
pierzi linia asta
şi n-o mai recuperezi niciodată.
Mă gândeam...
Tu ai fost născut în 1918,
acum 49 de ani.
Eu am 43 de ani.
Avem aproape aceeaşi vârstă.
- O să ne întâlnim la mijloc.
- În sfârşit, ne-am ajuns din urmă.
Stai aşa...
Vreau să ţin minte *** arătăm
aşa *** suntem acum.
Sunt însărcinată.
Ştii, pot jura că
am visat că e băiat.
Dar eu cred că e fată.
Ştiu că ţi-e frică.
- N-o ascund.
- Bine.
- Care e cea mai mare temere a ta?
- Că o să se nască la fel ca mine.
O să-l iubesc şi mai mult.
Bine. *** pot să fiu tată
dacă mă-ndrept în cealaltă direcţie?
Nu e corect faţă de un copil.
Nu vreau să fiu fratele nimănui.
Scumpule, cu toţii o să ajungem
în scutece.
O să fac lucrurile să meargă.
Vreau asta şi o vreau cu tine.
Vreau să ai tot ce vrei,
chiar totul.
Doar că nu ştiu *** să împac...
I-ai spune unui orb
că nu poate avea copii?
Poftiţi.
O să fii tată atâta timp cât poţi.
Cunosc consecinţele. Le-am acceptat.
A te iubi înseamnă totul
pentru mine.
Trebuie să mă duc la baie.
Cea mai vârstnică femeie care
a trecut Canalul Mânecii înot
a ajuns azi aici, în Calais.
Păstrează restul!
A înotat timp de 34 de ore,
22 de minute şi 14 secunde.
Elizabeth Abbott, în vârstă de 68 de ani,
a ajuns la ora 5:38 GMT,
epuizată, dar fericită.
Dnă Abbott, *** aţi rezuma
în câteva cuvinte această realizare?
Cred că... orice e posibil.
- Gata?
- Da, mulţumesc.
Eşti gata?
Da.
Primăvara,
într-o zi ca oricare alta...
Mă întorc peste o oră!
Scumpo!
Cheamă o salvare!
Trebuie să nasc!
Am nevoie de-o salvare!
Toată lumea e bine.
E o fetiţă perfect sănătoasă.
Scumpo...
A dat naştere unei fetiţe
de 2,380 kg.
Hai să-i numărăm degetele.
E perfectă.
"Şi am numit-o după mama mea,
Caroline."
Deci Benjamin a fost tatăl meu?
Şi aşa îmi spui mie?
Scuză-mă.
... toate condiţiile pentru formarea
unei furtuni mari,
chiar şi a unui uragan de categoria 5.
Ştiu că e greu.
Nu se fumează aici!
Nu ştie nimeni exact
unde va ajunge...
"Ai crescut aşa *** promisese doctorul,
normală şi sănătoasă..."
Va trebui să-i găseşti
un tată adevărat.
Despre ce vorbeşti?
O să aibă nevoie de cineva
alături de care să crească.
O să înveţe să accepte,
orice s-ar întâmpla.
Te iubeşte.
Scumpo, ea are nevoie de-un tată,
nu de-un partener de joacă.
- E vorba de mine?
- Normal că nu.
Vârsta mea începe să te deranjeze?
- Normal că nu.
- Asta vrei să spui?
Nu ne poţi creşte pe amândoi.
Era prima ta zi de naştere.
Am dat o petrecere pentru tine...
casa era plină de copii.
- Ce mai faci?
- Salut, omule.
Nici nu te dezmeticeşti bine
şi o să ajungă la liceu.
Am vândut casa de vară
de pe lacul Pontchartrain...
Am vândut "Nasturii lui Button"...
Am vândut vasul tatei şi am pus
toţi banii într-un cont de economii.
Şi pentru ca tu şi mama ta
să puteţi duce o viaţă, am plecat,
înainte să-ţi mai poţi aminti de mine.
"Am plecat doar cu hainele de pe mine."
Nu vreau să citesc asta acum.
Nu poţi să-mi spui unde s-a dus?
Nu ştiu.
E pentru mine.
1970. Aveam doi ani.
"Aş fi vrut să-ţi pot spune noapte bună."
Toate sunt pentru mine.
La cinci ani. "Aş fi vrut să te duc
în prima ta zi la şcoală."
La şase ani.
"Aş fi vrut să pot fi acolo
să te-nvăţ să cânţi la pian."
1981, aveam 13 ani.
"Aş fi vrut să-ţi pot spune
să nu alergi după vreun băiat."
"Aş fi vrut să te ţin în braţe
când aveai inima frântă."
"Aş fi vrut să-ţi fiu tată.
Nimic din ce-am făcut vreodată
nu va înlocui asta."
Cred că s-a dus în India.
"Nu ştiu dacă mai contează,
dar nu e niciodată prea târziu..."
... sau în cazul meu, prea devreme,
să fii ceea ce vrei să fii.
Nu există limită de timp,
poţi începe când vrei tu.
Te poţi schimba sau poţi rămâne la fel.
Nu există reguli pentru aşa ceva.
Putem profita din plin
sau putem pierde totul.
Sper ca tu să profiţi din plin.
Sper să vezi lucruri care
să te surprindă.
Sper să simţi lucruri pe care
nu le-ai mai simţit niciodată.
Sper să întâlneşti oameni
cu un punct de vedere diferit.
Sper să duci o viaţă
de care să te mândreşti.
Şi dacă nu,
sper să ai puterea...
"... s-o iei de ala capăt."
A fost plecat foarte mult timp.
Ne vedem joi viitoare.
Noapte bună, draga mea.
Îmi pare rău, închidem.
Vă pot ajuta cu ceva?
Aţi venit să luaţi pe cineva?
De ce te-ai întors?
Mamă?!
Mamă!
Eşti gata?
Mamă, ce s-a întâmplat?
Mi-a spus o poveste tristă
despre un prieten comun
pe care nu l-am văzut
de foarte mult timp.
Caroline, el e Benjamin.
L-ai cunoscut când erai foarte mică.
Bună.
Scuze, credeam că terminaseşi.
E un prieten de familie,
Benjamin Button.
- El e soţul meu, Robert.
- Salut.
Îmi face plăcere.
Mă bucur că te-am cunoscut.
Te aşteptăm în maşină, scumpo.
- Bine.
- Pa.
Mă duc să închid.
E frumoasă, la fel ca mama ei.
- Dansează?
- Nu chiar aşa de bine.
- Înseamnă că a moştenit asta de la mine.
- E o fată foarte drăguţă.
Pare puţin pierdută...
dar cine nu se simte pierdut la 12 ani?
Multe din ea îmi amintesc de tine.
Soţul meu e... era văduv.
E foarte drăguţ, deştept
şi are spirit de aventură.
- A fost un tată minunat.
- Bun.
- Eşti mult mai tânăr.
- Doar în exterior.
Ai avut dreptate.
Nu v-aş fi putut creşte pe amândoi.
Nu sunt chiar atât de puternică.
Şi unde stai?
Ce-o să faci?
Stau la hotelul Pontchartrain
pe bulevard.
Habar nu am ce-o să fac, dar...
Mă aşteaptă.
Îmi amintesc de asta.
El era.
Uraganul şi-a schimbat direcţia.
O să ajungă pe uscat în curând.
Trebuie să fac ceva?
S-au făcut aranjamentele
pentru mutarea pacienţilor,
dar depinde numai de tine.
- Nu, nu, stăm aici.
- Te anunţ dacă se mai schimbă ceva.
"În noaptea aceea, am stat
şi m-am întrebat de ce m-am mai întors.
S-a auzit un ciocănit la uşă."
Intră.
Te simţi bine?
Îmi pare rău,
nu ştiu ce caut aici.
Totul e efemer.
Da, dar eu n-am încetat
să te iubesc...
Benjamin, sunt bătrână acum.
Unele lucruri
nu se uită niciodată...
Noapte bună, Benjamin.
Noapte bună, Daisy.
Şi aşa *** ştiam că
aveam s-o fac,
am privit-o plecând.
Ăsta e ultimul lucru pe care l-a scris.
La ceva timp
după ce-a murit tatăl tău...
... am primit un telefon.
Alo? Da, eu sunt.
Îmi pare rău. Nu înţeleg.
La casa de pe colţ
Intraţi!
Sunt Daisy Fuller.
Sunt David Hernandez de la
Protecţia Copilului din New Orleans.
Locuia într-o clădire părăsită
Poliţia a găsit asta la el,
adresa asta...
Are numele dvs sub încuietoare.
E foarte grav bolnav.
A fost dus la spital.
Nu ştie cine sau unde e,
e foarte confuz.
I-am spus dlui Hernandez
că Benjamin e unul din noi.
Dacă are nevoie de-o casă,
e-n regulă, poate sta aici.
Benjamin.
Cânţi foarte frumos.
Nu-i place să fie atins.
Are momente când recunoaşte
şi când nu recunoaşte lumea.
Dacă doctorii n-ar şti mai bine,
ar zice că are un început de demenţă.
Îţi aminteşti de mine?
Sunt Daisy.
Eu sunt Benjamin.
Mă bucur să te cunosc, Benjamin.
Pot să stau cu tine?
Mi-ar plăcea să te-ascult cântând.
Te cunosc de undeva?
Şi am trecut în fiecare zi pe-acolo
ca să mă asigur că se simte bine.
Să nu crezi că nu ştiu ce faci!
Toţi sunteţi nişte mincinoşi!
Nu crede că
de-abia a luat micul dejun.
Hai să vedem dacă nu cumva
găsim altceva de făcut pentru tine.
Am sentimentul că sunt multe lucruri
pe care nu mi le amintesc.
*** ar fi?
E ca şi *** aş fi trăit
o viaţă-ntreagă
şi nu-mi amintesc
*** a fost...
Nu-i nimic, e în regulă
să mai uiţi anumite lucruri.
De multe ori, pur şi simplu,
uita cine sau unde e.
N-a fost deloc uşor.
- Benjamin!
- Pot să văd totul!
- Pot să văd râul cel mare!
- Exact! Poţi vedea totul, scumpule.
Pot să văd cimitirul unde
e înmormântată mama şi ceilalţi oameni.
- Vreau să cobori.
- Şi dacă aş putea zbura?
Am cunoscut pe cineva
care putea să zboare.
Coboară şi-ţi povestesc despre el.
Cineva să se ducă sus acolo.
Avea cinci ani
când m-am mutat cu el...
... aproape aceeaşi vârstă
la care l-am întâlnit eu pe el.
"Asta e poza Bătrânului Cangur
la ora cinci după-masă,
când şi-a primit
frumoasele picioare din spate."
Zilele au trecut, iar eu am privit
*** uita el să meargă...
*** mă cheamă pe mine?
... *** să vorbească.
Eu sunt Daisy.
Poţi să spui şi tu Daisy?
În 2002, au montat un ceas nou
la gara aceea...
Şi în primăvara lui 2003...
... s-a uitat la mine,
iar eu am ştiut că ştia cine sunt.
Apoi şi-a închis ochii
ca şi *** s-ar fi culcat.
Aş fi vrut să-l cunosc.
Acum îl cunoşti.
Mamă...
Mă duc să văd ce se-ntâmplă.
Noapte bună, Benjamin.
Unii oameni sunt născuţi
ca să stea la marginea râului.
Unii sunt loviţi de fulger.
Unii au ureche muzicală.
Unii sunt artişti.
Unii înoată.
Unii se pricep la nasturi.
Unii sunt actori.
Unii oameni... sunt mame.
Iar unii oameni... dansează.
Traducerea şi adaptarea:
veveriţa_bc @ www.titrări.ro
Sincronizarea:
DJMogo @ ESDVD Team
STRANIA POVESTE A LUI BENJAMIN BUTTON