Tip:
Highlight text to annotate it
X
TREI CULORI:
ALBASTRU
Haide, Anne...
Urcă...
Puteţi să vorbiţi?
În timpul.... Eraţi conştientă?
Îmi pare rău că trebuie să vă spun...
Ştiţi...
Soţul dumneavoastră...
şi-a pierdut viaţa în accident.
Nu aţi fost conştientă tot timpul.
Anne...?
Da... Şi fiica dumneavoastră.
E cineva acolo? Cine a făcut asta?
Domnul Leroy?
Vă rog să chemaţi paza.
Cineva a spart un geam la primul etaj.
Am să mă uit prin grădină.
Nu pot să fac asta.
Nu sunt în stare...
Eu am spart geamul.
Îmi pare rău...
O să-l înlocuim.
- Îmi pare rău.
- Nu-i nimic.
- Azi e?
- În după amiaza asta. La 17.00.
Vă pot ajuta cu ceva?
Ne-am reunit astăzi aici
să omagiem memoria unui om
şi a unui compozitor
pe care lumea întreagă
l-a recunoscut ca fiind
unul dintre cei mai mari.
Nimeni...
nu-i poate accepta dispariţia...
Deplângem de asemenea
dispariţia fiicei sale în vârstă de 5 ani
care îl va însoţi
pe acest ultim drum.
Patrice...
Milioane de oameni, bărbaţi şi femei
au aşteptat muzica pe care ai compus-o
pentru unificarea Europei,
pe care sperăm cu toţii
că o vom sărbători în curând...
Bună ziua.
Bună ziua...
- Ştiu că nu vreţi să mă vedeţi...
- Da.
- Pot să intru?
- Nu.
Julie...
- N-am venit pentru un interviu.
- Atunci pentru ce?
Vreau să scriu un articol...
despre soţul dumneavoastră.
- Dar trebuie să aflu ceva.
- Ce?
În legătură cu
concertul pentru unificarea Europei.
- Nu există.
- V-aţi schimbat...
- Înainte nu eraţi atât de dezagreabilă.
- N-aţi aflat?
Am avut un accident,
mi-am pierdut fiica şi soţul.
Julie! E adevărat că dumneavoastră
scriaţi muzica soţului dumneavoastră?
Bună ziua, doamnă...
Bună ziua.
Bernard!
Bună ziua, doamnă.
- Ai făcut ce te-am rugat?
- Da.
- Ai eliberat camera albastră?
- Complet.
Doamnă...
Toţi cei de aici
suntem foarte îndureraţi.
Marie...
Marie?
De ce plângi?
Pentru că dumneavoastră
nu plângeţi.
Mă tot gândesc la ei...
Îmi amintesc totul.
*** aş putea uita?
Nu trebuie să afle nimeni.
Niciodată.
Mai întâi îi veţi plăti mamei mele
şederea în azil cât va trăi.
Veţi avea grijă de Marie
şi de grădinar.
Veţi vinde toate proprietăţile
şi veţi depune toţi banii
într-un singur cont.
- 27-0641-196?
- Da.
Aş putea să vă întreb... de ce?
Nu.
Vă rog să mă scuzaţi.
- Şi dumneavoastră ce vă rămâne?
- Contul personal.
Încă n-am început.
- Am pus-o de o parte...
- Când am plecat?
Da.
Aici e!
- M-am gândit să aştept să vă decideţi.
- Aţi făcut bine.
Sunt multe corecturi.
Nu mai multe decât de obicei.
E foarte frumos.
Îmi place mult corul ăsta.
Da...
- Alo?
- Sunt Julie.
Mă iubiţi?
- Da.
- De mult?
De când am început să lucrez cu Patrice.
Vă gândiţi la mine? Vă lipsesc?
Da.
Veniţi aici, dacă doriţi.
- Acum?
- Da. Acum, chiar acum.
Sunteţi sigură?
Da.
Olivier?
- Am alunecat şi am căzut...
- Dezbrăcaţi-o!
Şi restul...
Au luat totul.
A rămas doar salteaua.
E foarte bine că aţi făcut
asta pentru mine.
Vedeţi,
sunt o femeie ca oricare alta.
Transpir, tuşesc...
Am carii.
N-o să vă lipsesc...
Să fiţi sigur de asta.
Nu uitaţi să închideţi uşa
când plecaţi.
Julie!
Julie!
Ţin mult să nu fie copii în clădire.
Să vă întreb ceva. S-ar putea
să mă ajute să vă dau un sfat.
- Ce ocupaţie aveţi?
- Niciuna.
- Vreau să spun, ce faceţi în viaţă?
- Nimic.
- Absolut nimic?
- Absolut nimic.
Cred că am apartamentul
pe care-l căutaţi.
Dar va trebui să mai aşteptaţi, e
în şantier, încă. O să mai dureze ceva.
Nu se poate locui acolo aşa *** e?
Ba da... Mai este de zugrăvit
şi de întins mocheta.
- Pot să-l văd acum? E posibil?
- Da.
- *** vă numiţi?
- Julie de Courcy, cu Y.
Scuzaţi-mă, Julie Vignons.
Îmi iau numele de domnişoară.
- O cafea şi o îngheţată?
- Ca de obicei.
E cineva acolo?
E cineva acolo?
Îmi cer scuze pentru zgomot.
Aproape am terminat.
N-am auzit nimic.
Îmi permiteţi?
Se pare că aţi rămas pe din afară
săptămâna trecută.
Da, soţul dumneavoastră mi-a dat o pătură.
Mi-am petrecut noaptea pe scări.
Aş dori să-mi semnaţi asta...
- Ce este?
- Toţi au semnat deja.
Nu dorim femei
de moravuri uşoare în clădire.
Tânăra de jos...
Regret, nu vreau să mă implic.
E o târfă.
Pe mine nu mă priveşte.
Sunteţi în plină formă.
Fizic vorbind, totul e bine.
Aveţi un moral foarte bun.
- Da?
- Bună ziua, sunt Antoine.
A, da...
E pentru dumneavoastră.
- Alo?
- Bună ziua. Mă numesc Antoine.
- Nu mă cunoaşteţi...
- Nu, nu vă cunosc. Scuzaţi-mă...
Cine e?
E un băiat care vă caută de mult.
I-am spus că poate să vă sune.
E-n ordine...
Alo?
- Trebuie să ne întâlnim. E important.
- Nimic nu e important.
- În legătură cu un obiect...
- Ce obiect?
Un lănţişor.
Un lănţişor cu o cruce.
Uitasem de el.
L-am găsit la câţiva metri de maşină.
N-am putut să-l păstrez.
Ar fi ca şi *** l-aş fura.
Dacă vreţi să mă întrebaţi ceva...
- Am ajuns la maşină imediat după...
- Nu!
Scuzaţi-mă...
V-am căutat pentru lănţişor, dar...
Şi pentru că am vrut să vă întreb ceva.
Da?
Când am deschis uşa...
soţul dumneavoastră mai era în viaţă...
A spus...
Nu înţeleg...
A spus:
Încearcă să mai tuşeşti acum!
Era o glumă pe care
a spus-o soţul meu.
E vorba de o femeie care tuşeşte întruna,
fără să se poată opri. Se duce la doctor.
El o consultă şi îi dă o pastilă.
Ea o înghite.
Apoi femeia întreabă: Ce era?
Doctorul spune:
Cel mai puternic laxativ.
Un laxativ pentru tuse?
Doctorul răspunde:
Da. Încearcă să mai tuşeşti acum!
Ne-a făcut să râdem...
În momentul următor
s-a produs accidentul.
Soţului meu îi plăcea
să spună poanta cu orice ocazie.
Vi-l înapoiez.
E al dumneavoastră.
Sunteţi bolnav?
Vă simţiţi bine?
- Trebuie să faceţi tot timpul ceva.
- Ce-aţi spus?
Mulţumesc.
- Pentru ce?
- Rămân.
Ca să mă dea afară, era nevoie
de semnăturile tuturor locatarilor.
Deci rămân...
E drăguţ aici.
Când eram mică,
aveam o lampă exact ca asta.
Mă aşezam sub ea
şi îmi întindeam mâna.
Îmi venea să sar şi s-o ating.
E o întâmplare veche,
uitasem de ea.
Unde ai găsit-o?
Nu, n-am găsit-o...
E o amintire?
Locuieşti singură?
Da...
Eu n-aş putea
să-mi petrec noaptea singură.
Probabil ţi s-a întâmplat ceva.
Nu eşti genul care să fie înşelată...
sau părăsită.
Iartă-mă, vorbesc prea mult.
Bietul om.
- Cine?
- Ieri noapte când m-am întors, dormea.
A plecat şi şi-a uitat flautul.
Julie?
O cafea pentru mine...
V-am căutat.
- Şi...
- Şi v-am găsit.
- Nimeni nu ştie unde locuiesc.
- Nimeni...
Mi-a luat câteva luni. Apoi totul a
fost foarte simplu. O întâmplare...
Fiica menajerei mele
v-a văzut în cartier.
De trei zile vin aici.
- Mă spionaţi?
- Nu...
Mi-aţi lipsit...
Aţi fugit?
De mine aţi fugit?
Recunoaşteţi ce cântă?
- Pare...
- Da.
V-am văzut.
Îmi este de ajuns, pentru moment.
Am să încerc...
De unde ştiţi această melodie?
Inventez tot felul de lucruri.
Îmi place să cânt.
Vin imediat.
- Nu sunteţi mulţumită de apartament?
- Dimpotrivă, îmi doresc încă unul la fel.
Se poate aranja,
dar va dura ceva timp.
- Cât?
- Cam trei luni.
V-aţi tăiat...
M-a zgâriat pisica.
Mamă?
Marie-France...
Sunt eu...
- Julie.
- A, Julie...
Vino lângă mine...
Mi s-a spus că ai murit.
Arăţi bine.
Tânără... Foarte tânără.
Întotdeauna ai arătat mai tânără,
acum pari de 30 de ani.
- Când eram micuţe...
- Nu sunt sora ta, mamă, sunt fiica ta.
- Am 33 de ani.
- Ştiu, ştiu...
Am glumit.
Eu o duc foarte bine.
Am de toate aici, am televizorul...
Văd toată lumea...
- Te uiţi şi tu?
- Nu.
Povesteşte-mi ceva despre soţul tău,
despre casa ta...
Despre copiii tăi...
Sau despre tine...
Mamă...
Soţul şi fiica mea au murit.
Nu mai am casă.
Da, mi s-a spus...
*** ştii şi tu... eram fericită.
Iubeam şi eram iubită.
Mamă, mă asculţi?
Te ascult, Marie-France.
Acum nu mai vreau să fac nimic.
Nimic.
Nu-mi mai doresc proprietăţi,
prieteni, dragoste, legături sufleteşti...
Toate sunt nişte capcane.
Ai bani, copila mea? Din ce trăieşti?
- Da, am suficienţi.
- E important. Nu poţi renunţa la tot.
- Mamă?
- Da...
Îmi era teamă de şoareci
când eram mică?
Nu-ţi era teamă.
Julie se temea.
Acum mi-e teamă.
Mulţumesc, domnule.
- Ia te uite... Mă bucur să vă văd, intraţi!
- Aş vrea să vă cer un serviciu.
- Soţia mea nu-i acasă. Vă rog, intraţi...
- Puteţi să-mi împrumutaţi pisica?
- Pardon?
- Pisica dumneavoastră.
Doar pentru câteva zile.
Nu-i castrată. Poate fi agresivă.
Nu cred că vă place.
- Ce faci aici?
- Eram în autobuz.
Te-am văzut alergând ca o nebună.
Plângi?
Nu, e apă.
- Nu porţi chiloţi?
- Niciodată.
Am împrumutat pisica vecinului
ca să omor nişte şoareci.
Au făcut pui.
E normal, Julie.
Ţi-e frică să te întorci acolo?
Dă-mi cheia, mă duc să curăţ.
Te aştept la mine.
Sunt Lucille.
Julie, vreau să-ţi cer ceva.
- Ia un taxi. Plătesc eu.
- Acum? E în toiul nopţii...
E doar 23.30. Ai nevoie de 25 de
minute ca să ajungi. E important.
- Nu... nu pot.
- Te implor. Nu te-am rugat niciodată nimic.
Te rog, vino!
- Unde?
- Cita de Midi nr. 3. Lângă Pigalle.
Prima uşă pe stânga. E un interfon.
Suni şi spui că mă cauţi pe mine.
Vii?
- Da?
- O caut pe Lucille.
Da, bine.
Ai venit...
Da.
Îmi cer iertare.
Iartă-mă...
- Te-ai supărat?
- Nu.
Lucille... Intrăm în 5 minute.
Pregăteşte-mă!
După ce m-am schimbat,
am venit aici să beau ceva.
M-am uitat prin sală, la întâmplare.
În mijloc... în primul rând...
l-am văzut pe tatăl meu.
Părea obosit...
Şi puţin somnolent.
Dar se holba la fundul unei fete.
I-am cerut idiotului de la intrare
să-l dea afară, dar n-a vrut.
Mi-a spus că dacă a plă***, are
dreptul să privească. Îţi dai seama?
Nu ştiam la cine să apelez.
Eram disperată.
Nu ştiam cu cine să vorbesc...
- De aceea te-am sunat.
- Şi tatăl tău?
Acum zece minute...
s-a uitat la ceas şi a plecat.
La 23.45 e ultimul tren
spre Montpellier.
Lucille... De ce faci asta?
Pentru că îmi place.
De fapt, cred că tuturor le place.
- Julie... Mi-ai salvat viaţa.
- N-am făcut nimic.
- Ba da, te-am rugat să vii şi ai venit.
- Nu.
Julie...
Tu eşti acolo?
Lucille! Urmăm noi.
Eu sunt...
Consiliul Europei v-a propus să
finalizaţi compoziţia lui Patrice De Courcy.
Am acceptat.
Am început să lucrez la partitură.
Încerc să-l înţeleg pe Patrice.
Nu e simplu.
Puteţi să ne spuneţi câteva cuvinte
despre aceste partituri
care au fost prezentate în premieră?
Este prima parte a concertului
pa care l-a compus Patrice
la cererea Consiliului Europei.
Concertul va fi cântat o singură dată
de 12 orchestre simfonice
în 12 oraşe ale Uniunii Europene.
Patrice a fost un om complicat,
greu de înţeles.
Nimeni nu-l înţelegea,
cu excepţia soţiei lui, Julie.
Am încercat s-o aduc
în această emisiune,
dar a refuzat.
Înţeleg că aceste documente
sunt din arhiva dumneavoastră.
Nu, nu sunt din arhive.
Cine ar fi putut prevedea?
Sunt fotografii şi documente
găsite în biroul lui de la Conservator.
Soţia sa nu le-a dorit.
Nu sunt sigur că ar trebui să le arăt.
A fost un om mare.
Cu siguranţă, unul din cei mai
proeminenţi compozitori ai vremii.
Cred că...
oamenii ca el aparţin umanităţii.
Vin în cinci minute.
Oare unde am pus-o?
O carte de vizită verde.
V-aţi uitat la televizor astăzi?
Nu, deloc.
Uite-o!
Numărul ei de acasă
şi de la serviciu.
De ce aveţi nevoie de numărul ei?
Azi la televizor,
a arătat partiturile pe care eu
le-am luat de la dumneavoastră.
Da...
După accident, când nu se ştia
nimic sigur, am făcut o copie.
Când aţi venit să luaţi partiturile,
am ştiut că le veţi distruge.
Am păstrat copia
şi am trimis-o la Strasbourg.
De ce-aţi făcut asta?
Muzica aceea e atât de frumoasă!
Nu poţi distruge astfel de lucruri.
Olivier! Olivier!
Olivier! Olivier!
Iertaţi-mă.
Nu-i nimic.
- Am aflat că terminaţi concertul lui Patrice.
- M-am gândit că aş putea încerca.
Nu puteţi face asta,
nu aveţi dreptul.
N-ar fi acelaşi lucru, înţelegeţi?
Am acceptat să încerc, doar.
Nu ştiu dacă-l voi putea termina.
Să vă spun de ce.
E o modalitate...
Aşa mi-am spus...
Ca să vă fac să plângeţi,
să vă fac să fugiţi.
E singura cale de a vă face să spuneţi:
Vreau sau Nu vreau.
Eu... Nu-i drept!
Nu mi-aţi dat de ales.
Nu... Nu aveaţi dreptul.
Vreţi să vedeţi ce-am făcut?
Nu sunt sigur că am înţeles.
Dacă aş putea să vă cânt...
Ştiţi cumva ce cântă
corul în acest concert?
- Nu.
- Credeam că Patrice v-a spus.
- Nu...
- În greaca veche ritmul e altfel, desigur.
Cine era fata aia?
Care fată?
Din fotografiile prezentate în emisiune.
Cea care era cu Patrice.
Nu ştiaţi?
Spuneţi-mi doar atât,
era prietena lui?
Da.
De când?
De câţiva ani.
- Unde locuieşte?
- Lângă Montparnasse.
Se întâlneau des la Palatul Justiţiei.
E avocat.
Sau lucrează pentru un avocat.
Ce vreţi să faceţi?
S-o cunosc...
Scuzaţi-mă...
Unde e egalitatea?
Din cauză că nu vorbesc franceza,
curtea nu-mi va asculta argumentele?
- Scuzaţi-mă...
- Da?
Da?
Aţi fost amanta soţului meu?
Da.
N-am ştiut. Tocmai am aflat.
Păcat...
Acum îl veţi detesta,
şi pe mine de asemenea.
Nu ştiu...
Cu siguranţă.
E copilul lui?
Da.
Dar el nu ştia încă.
Am aflat după accident.
Nu mi-am dorit niciodată
un copil, dar s-a întâmplat.
Iar acum vreau să-l păstrez.
Aveţi o ţigară?
N-ar trebui...
Vreţi să ştiţi când şi unde s-a
culcat cu mine? *** s-a întâmplat...?
Nu.
- Vreţi să ştiţi dacă mă iubea...
- Da, asta voiam să vă întreb.
Dar acum ştiu că vă iubea.
Da.
Mă iubea.
Julie...
O să mă detestaţi?
Intraţi...
S-a întâmplat ceva?
V-aţi întâlnit cu ea?
Cândva aţi venit să-mi daţi
dosarul cu hârtiile lui Patrice.
- Nu le voiaţi.
- Nu le-am vrut, dar dacă le-aş fi luat...
- Fotografiile erau în dosar?
- Da.
Dacă le-aş fi luat, aş fi aflat.
Iar dacă le-aş fi ars,
n-aş fi aflat niciodată.
Aşa e.
Poate că e mai bine aşa.
Îmi arătaţi ce-aţi compus?
- Acestea sunt viorile?
- Alto.
Şi acum...
Aşteptaţi, aşteptaţi...
Mai uşor, fără percuţii.
Scoatem trompetele.
Piano. Piano...
- În locul pianului...
- Un flaut?
Un flaut... Reluăm de aici.
Asta e tot, deocamdată.
Şi finalul?
Nu ştiu...
Era o hârtie...
E contrapunctul care revine în final.
Mi-a spus că e un memento.
Încercaţi să vedeţi
dacă puteţi să-l introduceţi.
- Van den Budenmayer?
- Da.
Dorea să-l evoce în finalul concertului.
Ştiţi cât de mult îi plăcea.
Scuzaţi-mă, mai ţineţi legătura
cu avocatul nostru?
Ocazional.
- Ştiţi cumva dacă a vândut casa?
- Nu ştiu.
Dar mă îndoiesc. Ar fi telefonat.
- Spuneţi-i să n-o vândă.
- Bine...
O să vă descurcaţi cu toate astea?
O să-mi arătaţi?
Am să vă arăt.
- Era o saltea înăuntru.
- Da?
Nu mai este.
Domnul Olivier a cumpărat-o.
- M-am gândit că nu vă mai trebuie.
- Nu-i nimic.
Bună ziua.
Bună ziua...
Aţi mai fost aici?
Nu... Niciodată.
Sus sunt dormitoarele şi biroul.
Am să vi le arăt într-o clipă.
Aici... e bucătăria.
Întotdeauna a fost aşa.
O să fie băiat sau fată?
Băiat.
Ştiţi şi *** o să-l cheme?
Da.
M-am gândit...
că ar trebui să aibă
numele şi casa lui.
Aici.
- Mai aveţi nevoie de mine?
- Nu, poţi să pleci. Mulţumesc.
- Am ştiut.
- Ce?
Patrice mi-a vorbit mult
despre dumneavoastră.
Serios?
- De exemplu?
- Că sunteţi bună...
Că sunteţi bună şi generoasă.
Că aşa vă doriţi să fiţi.
Şi că oamenii se pot baza
pe dumneavoastră.
Chiar şi eu.
Iertaţi-mă...
Flaut solo
- Da?
- Eu sunt. Am terminat.
Veniţi s-o luaţi mâine.
Sau acum, dacă nu v-aţi culcat.
Nu, nu m-am culcat.
Dar n-am iau această partitură.
Poftim?
N-am s-o iau.
M-am gândit toată săptămâna.
Muzica asta...
ar putea fi a mea.
Puţin cam greoaie şi stângace, poate...
dar muzica mea.
Sau a dumneavoastră, dar
atunci toată lumea va trebui să afle.
Mai sunteţi acolo?
Da, sunt aici...
Aveţi dreptate.
- Alo?
- Tot eu sunt.
Voiam să vă întreb...
- Chiar aţi dormit pe saltea, sau...?
- Da.
- Nu mi-aţi spus niciodată.
- Nu, nu v-am spus.
Încă mă mai iubiţi?
Vă iubesc.
- Sunteţi singur?
- Bineînţeles că sunt singur.
Vin...