Tip:
Highlight text to annotate it
X
Aveam 12, aproape 13 ani
prima data când am văzut un om mort.
S-a întâmplat în vara anului 1959
cu mult timp în urmă
dacă iei în considerare
doar numărul de ani.
Locuiam într-un orăşel din Oregon
numit Castle Rock.
Avea doar 1.281 de locuitori,
dar pentru mine părea întreaga omenire.
Sunt Teribilul Bob Cormier.
Este o frumoasă dimineaţă
de vineri în Portland.
Sunt 90 de grade KLAM şi urcă.
Sus in clasament cu un alt disc.
Este Bobby Day cu Rockin' Robin.
Este super.
*** îţi dai seama că a intrat
un francez in curtea ta?
Sunt francez, dacă nu ştiai?
Ţi-a dispărut gunoiul
şi câinele ţi-e gravid.
Nu ţi-am spus că sunt francez?
- Ciocănesc.
- Rahat!
Douăş'nouă...
Douăş'doi...
Du-te la plimbare.
Gordie a ieşit din joc, bătrânu' Gordie
a jucat groaznic şi a ieşit din joc.
Haide, omule, fă cărţile.
Teddy Duchamp era cel mai sărit tip
dintre cei cu care ne jucam.
Nu fusese prea norocos în viată.
Taică-su avea adeseori
accese teribile de furie.
Odată l-a ţinut pe Teddy cu urechea
pe sobă, că aproape i-a ars-o de tot.
Ciocănesc.
Eşti un căcat cu patru ochi.
"Căcatul" are o mie de ochi.
***?
Ce e de râs?
Am treizeci, tu cât ai?
Şaisprezece.
Continuă tu să râzi.
Te duci la fund, amice.
Chris Chambers era conducătorul grupului
şi cel mai bun prieten al meu.
Era dintr-o familie rea
şi toată lumea ştia că o să
ajungă să aibă numai probleme.
Inclusiv Chris.
Asta nu este semnalul secret.
Am uitat semnalul secret.
Lăsaţi-mă să intru.
Vern.
Haide, băieţi, deschideţi.
Mamă, n-o să vă vină să credeţi.
E atât de tare.
Staţi să auziţi.
N-o să credeţi. Este incredibil.
Numai să-mi trag sufletul.
Am alergat de acasă până aici.
"Am alergat tot drumul până acasă"
Haide! Ascultaţi, e tare.
"Ca să spun că-mi pare rău"
Bine, gata.
Nu vă mai spun nimic.
Opriţi-vă, băieţi. Opriţi-vă.
Ce este, omule?
Super, n-o să credeţi, pe bune.
"Am alergat tot drumul până acasă"
Duceţi-vă naibii cu toţii.
Gata de tot.
Ce este?
Puteţi să dormiţi la noapte în cort.
Adică, dacă le spuneţi alor voştri
că vom dormi in cort pe
terenul din spatele casei mele.
Cred că da.
Numai că taică-miu este
într-o dispoziţie cam violentă.
A băut mult în ultima vreme.
Trebuie.
Pe bune, că nu o să-ţi vină să crezi.
- Dar tu, Gordie?
- Da, probabil.
Deci, ce tot bâigui acolo, Verno?
- Ciocănesc.
- Ce!?
Mincinosule, n-ai nimic.
Ce, ţi-ai dat cărţi potrivite
când le-ai împărţit!
Trage odată,
grămadă de rahat ce eşti.
Băieţi, vreţi să mergeţi
să vedeţi un cadavru?
Eram sub verandă, săpând, ştiţi voi.
Toţi am înţeles imediat
ce voia Vern să spună.
La începutul anului şcolar
îşi îngropase borcănaşul cu bănuţi
sub casă.
Şi-a desenat o hartă pentru
a-şi putea găsi comoara din nou.
O săptămână mai târziu, maică-sa îi
făcuse curat în cameră
şi-i aruncase harta.
Vern tot încerca
să-şi găsească bănuţii de nouă luni.
...nouă luni, tataie.
Nici nu ştii dacă să râzi sau să plângi.
Isuse, Billy, trebuie să facem ceva.
Ce? Cui îi pasă?
- L-am văzut.
- Şi?
Nu ne interesează pe noi.
Puştiul e mort aşa că nu-l
interesează nici pe el.
Şi cui îi pasă dacă n-o
să-l găsească niciodată?
Mie, nu.
E puştiu' ăla
de care vorbesc la radio.
Brocker sau Brower sau Flowers,
*** l-o fi chemat.
Mai mult ca sigur
că l-a lovit trenul.
Mare scofală.
Cu toţii urmărisem ştirile
despre Ray Brower cu multă atenţie
pentru că era un puşti
de-o vârstă cu noi.
Cu trei zile înainte,
plecase la cules de afine
şi nimeni nu-l
mai văzuse de-atunci.
Cred că ar trebui să spunem poliţiei.
Nu te duci să ciripeşti la poliţie
după ce ai şutit o maşină, idiotule.
Or să vrea să ştie *** am ajuns
tocmai pe drumul Back Harlow.
Ei ştiu că noi nu avem maşină.
E mai bine să ne ţinem gura
si nu se pot atinge de noi.
Dar putem da un telefon anonim.
Ei pot afla de unde s-a
telefonat, tâmpitule.
Am văzut la
'Patrula de autostradă' şi la 'Dragnet'.
Da, sigur...
Aş vrea să nu fi furat
nenorocitul ăla de Dodge.
Aş vrea ca Ace să fi fost cu noi.
- Am fi putut spune că eram cu maşina lui.
- Ei bine, n-a fost!
- Lui o să-i spunem?
- N-o să spunem nimănui.
Nimănui, niciodată. Mă-nţelegi?
Ştiu drumul Back Harlow.
Se înfundă lângă râul Regal.
Şinele de cale ferată trec chiar pe-acolo.
Eu şi cu taică-meu
obişnuiam să pescuim acolo.
Dacă ar fi ştiut că eşti dedesubt,
te-ar fi omorât.
Ar fi putut să facă atâta drum
de la Chamberlain la Harlow?
E tare departe.
Bineînţeles.
Probabil că a mers de-a lungul şinelor.
Da, da ai dreptate.
Şi după ce s-a întunecat,
a venit un tren şi "el belito".
Hei, băieţi!
Pun pariu pe orice, că dacă-l găsim
ne dau poza la ziar.
- Sau chiar la televizor.
- Sigur.
- Vom fi eroi!
- Da!
Nu ştiu ce să spun.
Billy o să-şi dea seama că eu v-am spus.
N-o să-i pese.
Pen'că noi o să fim cei care l-au găsit
nu Billy şi Charlie Hogan
cu maşina lor furată.
Probabil că o să-ţi dea
şi medalie pentru asta.
Crezi?
Bineînţeles.
Ce le vom spune alor noştri?
Exact ce-ai spus tu.
Noi le vom spune ca vom sta cu cortul
pe terenul din spatele casei tale.
Tu le vei spune că vei dormi la Teddy.
Şi le mai spunem că ziua următoare
ne ducem la cursele de maşini.
Suntem asiguraţi
până la cină mâine seară.
Mamă, ăsta-i un plan şi jumătate.
Dar dacă găsim cadavrul în South Harlow,
vor şti că nu ne-am dus la curse.
O să ne tragă câte-o bătută bună.
Nimănui nu-i va mai păsa
pentru că toţi vor fi uimiţi
de descoperirea noastră.
N-o să mai conteze.
Taică-miu o să mă bată oricum,
dar merită.
- Rahat, ai dreptate!
- Hai s-o facem. Ce spuneţi?
- Bine.
- Gordie?
Normal.
Vern?
Ştiu şi eu?
- Vern.
- Haide, Verno.
- Bine.
- Super.
Prea bine. Foarte bine.
Voiam să împărtăşesc
entuziasmul prietenilor mei,
dar nu puteam.
În acea vară, acasă,
devenisem băiatul invizibil.
Mamă, ştii unde-mi este bidonul de apa?
Mamă!?
Este în camera lui Denny.
În aprilie,
fratele meu mai mare, Dennis,
murise într-un accident de maşină.
Patru luni trecuseră
dar părinţii mei
nu fuseseră încă în stare să-şi revină.
Gordie, am ceva pentru tine.
Asta, prietene, este pentru tine.
- Asta este şapca ta de la Yankees.
- Nu.
Asta este şapca ta.
Este o şapcă pentru noroc. Dacă porţi
şapca asta ştii câţi peşti o să prinzi.
- Câţi?
- Un bazilion.
Un bazilion de peşti.
Arăţi bine cu ea. Chiar aşa.
- Nu, am început să-mi pierd vederea.
- Nu începe. Dă-mi o îmbrăţişare.
Ai găsit-o.
Ai găsit-o.
Da.
De ce nu ai şi tu prieteni
ca ai lui Danny.
Tată, sunt *** trebuie.
Bineînţeles.
Un hoţ şi doi neajutoraţi.
Chris nu este un hoţ.
A furat banii
pentru lapte de la şcoală.
Pentru mine este un hoţ.
Era aproape amiază când am pornit
să găsim corpul puştiului
mort, Ray Brower.
Chiar aici e bine.
- Mulţumesc mult.
- Pentru puţin.
- Vrei să vezi ceva?
- Ce?
- Eşti în regulă?
- Sunt bine.
Ce este?
- Trebuie să vezi.
- Ce este?
Ce este?
Vrei să fii Lupul Singuratic sau
Puştiul din Cisco.
Sfinte Isuse.
- De unde l-ai luat?
- L-am şutit din biroul lui taică-miu.
E un .45.
Pot să văd şi eu asta.
Ai şi gloanţe pentru el?
Am luat tot ce mai rămăsese în cutie.
Tata o să creadă că le-a folosit el însuşi,
trăgând în cutii de bere când era beat.
- E-ncărcat?
- Nici gând. Ce crezi despre mine?
Isuse!
Să fugim de-aici. Haide!
Gordie a făcut asta.
Gordon Lachance terorizează Castle Rock.
Taci din gură.
Hei, cine a făcut asta?
Cine se joacă cu pocnitori aici?
Trebuia să-ţi fi văzut faţa.
Mamă, a fost tare.
- Asta a fost chiar super.
- Ştiai că e încărcat, bun că strici cheful!
Acuma am intrat în bucluc.
Tipa aia, Tupper, m-a văzut.
- Rahat, a crezut că a fost o pocnitoare.
- Nu-mi pasă. A fost un şiretlic răutăcios.
Nu ştiam că e încărcat.
- Pe cuvânt de onoare.
- Te juri?
Jur.
Pe numele mamei tale?
Chiar dacă se duce în iad
dacă minţi.
Jur.
Juri pe ce ţi-e mai scump.
Pe ce-mi e mai scump.
Fetelor, unde vă duceţi?
- Haide, asta mi-a dat-o fratele meu!
- Şi acum tu mi-o dai mie.
Dă-mi-o!
E a mea.
Eşti o gaură de fund, ştiai asta?
Frate-tău nu e prea politicos, Eyeball.
Haide, Christopher.
Ştiu că nu ai vrut să-l insulţi
pe prietenul meu.
Ştiu că nu a vrut să mă insulte.
De aceea o să-i dau posibilitatea
de a-şi retrage cuvintele.
- Rahat!
- Retrage-ţi cuvintele, puştiule.
- Opreşte-te, îl răneşti.
- Jigodie! Dă-mi drumul.
- Opreşte-te! Termină!
- Retrage-ţi cuvintele, puştiule.
Eşti un... Bine, bine,
îmi retrag cuvintele.
Vezi?
Acum mă simt mult mai bine.
Dar tu?
Bine.
Ne vedem mai târziu fetelor.
Nu te mai gândi la ei.
Şi totuşi, la ce ne trebuie un pistol.
Este ciudat să dormi noaptea prin pădure.
Poţi să vezi vreun urs.
Sau o ladă de gunoi.
Am luat un pieptene.
La ce ne trebuie un pieptene?
Dacă apărem la televizor
trebuie să arătăm bine, nu?
- Bine gândit, Vern.
- Mulţam.
Două pentru încordare.
Cât de departe crezi că este?
Dacă mergem de-a lungul liniilor
tot drumul, o să facem vreo 20 de mile.
Ţi se pare corect?
Ar putea fi chiar 30.
Poate că ar fi bine să facem autostopul.
- Nici gând, e naşpa.
- De ce nu?
Am putea merge pe drumul 7,
până la biserica din Shiloh
apoi pe jos pe drumul Back Harlow.
Am ajunge acolo pe la apus.
Asta fac numai morcoviştii.
E un drum lung.
Maică-ta a avut vreodată copii
care au supravieţuit?
Ce vrei să spui?
Trebuie să luăm apă de la cimitirul de maşini.
Tata spunea că există o fântână bună.
- Nu şi dacă e Chopper pe-acolo.
- Dacă e acolo te trimitem doar pe tine.
Îmi vine să râd.
Mi-e cam foame. Cine a luat mâncare?
A luat cineva ceva?
Eu nu.
Excelent. Acum ce-ar trebui să facem?
Să ne roadem picioarele?
Vrei să spui că nici tu n-ai adus nimic?
N-a fost ideea mea. A fost a lui Vern.
De ce n-ai adus tu ceva?
Da' ce trebuie să mă gândesc la tot?
Am adus pieptenele.
La ce-ţi trebuie pieptenele?
Nici măcar n-ai păr.
L-am adus pentru voi,
ca să aveţi voi pieptene.
Hai să vedem câţi bani avem!
Eu am 1.02 de dolari.
Şi 68 cenţi de la Chris.
60 de cenţi de la Teddy.
7 cenţi, Vern?
Nu mi-am găsit bănuţii încă.
2.37 de dolari, nu-i chiar aşa de rău!
Este un magazin la capătul drumului
care trece pe lângă cimitirul de maşini.
Cred că putem lua ceva de-acolo.
Vine trenul.
Geronimo!
Haide, Teddy.
Vreau să mă feresc în ultima clipă.
Dă-te de pe şine. Eşti sărit!?
Evitarea trenului.
Sunt pregă***.
Dă-te la naiba de pe linii.
Vrei să te sinucizi?
La fel ca pe plajă în Normandia.
Nu-mi spune mie ce să fac
că te omor.
Încerc să-ţi salvez viaţa.
Vrei să te sinucizi.
La naiba, asta vrei?
Ai încercat să te sinucizi.
N-am nevoie de dădacă.
Ba da.
Dă mâna.
Reuşeam să-l evit.
Ascultă, poţi s-o faci la întoarcere.
Pace.
Dă mâna.
Cam în acest timp, Charlie şi Billy
jucau baseball cu cutiile poştale
împreună cu Ace şi cu Eyeball.
Rahat am ieşit din joc.
La naiba!
Nu trebuia să încerci cu una de lemn.
De ce nu-mi spui ceva
ce nu ştiu deja, cur pictat.
Billy, e rândul tău.
Aţi câştigat.
Nu vreau să mă mai joc.
Nu poţi să renunţi.
Am jucat doar de trei servicii.
Ar fi un joc neoficial.
Ace, eu şi...
Ce-i cu voi găozarilor.
Astăzi v-aţi purtat ca doi psihopaţi.
Ce este?
Nu e nimic, nu-i aşa?
Atunci dacă nu te superi,
aş vrea să terminăm jocul ăsta
până când voi începe să primesc
nenorocita de asigurarea socială, bine?
E rândul tău, Billy. Mişcă-te.
În regulă,
dă-mi nenorocita aia de bâtă.
Să jucăm!
Greşeală.
Vern, se pare
că mama ta a condus din nou.
E aşa de hazliu că am uitat să râd.
Fiţi atenţi, soldaţi!
Paraşutişti, pe partea cealaltă!
"Nu încălcaţi proprietatea"
era impus de Milo Pressman, administratorul
şi de câinele său, Chopper.
Cel mai temut şi mai puţin văzut
câine din Castle Rock.
Se povestea că Milo îl învăţase pe Chopper
nu numai să atace
ci să atace părţi specifice.
Deci, un puşti care trecuse ilegal
peste gardul depozitului de vechituri
ar fi putut auzi înfiorătorul strigăt:
"Chopper, atacă ouţe!"
Dar acum
nici teribilul Chopper şi nici Milo
nu erau prin preajmă.
Teddy e sărit.
Haideţi, oameni, mişcaţi-vă!
Pun pariu că nu ajunge la 20 de ani.
Îţi aminteşti atunci
când l-ai salvat în copac?
Visez despre asta uneori.
Doar că în vis nu-l prind.
Rămân cu câteva fire de păr şi el cade.
Ciudat.
Da, e ciudat.
Dar nu l-ai scăpat.
Chris Chambers nu ratează niciodată,
nu-i aşa?
Nici atunci când colacul de la WC e lăsat.
Întrecere.
- Nu, nu prea am chef.
- Până la pompă.
- Sunt cam obosit. Gata.
- Eşti ca şi mort, Lachance!
Se pare că Lachance
l-a luat de data asta.
L-a înfrânt pe Chambers.
Dar ce se petrece?
Chambers dă tot ce poate.
Lachance rămâne în urmă
şi Chambers ajunge primul la sosire.
Mulţimea e în delir.
Băieţi, v-aţi uitat în ultima vreme
la Clubul Mickey Mouse?
Cred că sânii Anetei se măresc.
- Crezi?
- Da, cred.
Cred că are dreptate.
Am observat că A-ul şi E-ul
au început să se curbeze în părţi.
Sânii Anetei sunt minunaţi.
Ne distrăm de minune.
Mai mult ca niciodată.
Super mişto.
Vern nu se gândise doar să intrăm
clandestin în cimitirul de maşini
sau să-i prostim pe babacii noştri
sau să mergem într-o drumeţie
de-a lungul şinelor până la Harlow.
Adică, se gândise şi la asta,
dar mi se pare acum că era mai mult
şi că noi ştiam asta.
Totul era acolo şi în jurul nostru.
Ştiam exact cine eram
şi exact unde ne îndreptam
Era extraordinar.
Excelent, scuipă-l pe puştiul grăsuţ.
Foarte bine.
Cât e ceasul?
Este unu şi un sfert.
Mai bine ai merge să iei haleala aia.
Depozitul se deschide la 3:00.
Chopper va fi aici.
Atacă la ouţe.
Du-te tu.
Ne iei şi pe noi la întoarcere.
Nu mă duc singur.
Ar trebui să mergem cu toţii.
- Eu nu mă mişc de-aici.
- Nici eu nu mă duc.
Fetelor, potoliţi-vă.
O să dăm cu banul.
Bine.
Merge cel care are diferit.
Ăla eşti tu, Gordie,
diferit din cale-afară.
Dă cu banul sau mănânci rahat.
Patru pajuri.
Isuse, omule, ăsta e semn rău.
- Nu înseamnă nimic.
- Nu, să mai încercăm odată.
E chiar rău.
Vă amintiţi când Clint
Bracken şi de tipii ceilalţi
care au fost făcuţi
arşice pe Weed Hill în Durham?
Billy mi-a spus că au dat cu banul
care să meargă după beri
şi le-au ieşit numai pajuri
chiar înainte de a se sui în maşină.
Şi ***! Au fost terminaţi.
Nu-mi place asta. Pe bune.
Verno,
nimeni nu crede în asemenea prostii.
Astea sunt basme de speriat copiii.
Haide acum, încă o dată.
Ai de gând
să dai o dată cu banul sau nu?
Haide, Vern,
n-avem toată ziua la dispoziţie.
Ai pierdut, Gordie.
Gordie a pierdut.
Bătrânu' Gordie
tocmai a făcut-o de oaie.
Cuvântul 'înapoiat' îţi spune ceva?
Du-te şi adu proviziile hermafroditule.
Nu mă striga cu numele
animalelor maică-tii.
Ştii să strici buna dispoziţie,
Lachance.
Gura!
Nu tac, cresc.
Şi când mă uit la tine, borăsc.
Şi apoi maică-ta
se duce după colţ şi o linge.
Găsirea unor metode noi
şi preferabil dezgustătoare,
de a o dezonora pe mama unui prieten
era ţinută la loc de cinste.
Nu eşti tu fratele lui Danny Lachance?
Da, domnule.
Păcat de ce s-a întâmplat cu el.
Biblia spune: "în vâltoarea vieţii
suntem cuprinşi de moarte".
Ştiai asta?
Am pierdut un frate în Coreea.
Semeni cu fratele tău Danny.
Ţi s-a mai spus asta?
Uneori.
Îmi amintesc e anul
în care era printre cei mai buni.
Juca fundaş.
Nenicule, ce bine arunca!
Doamne Dumnezeule şi Isuse Cristoase!
S-ar putea să fie cercetaşi pentru liga
profesionistă la meciul de mâine.
- Nu ştiu, tată.
- Tată, îmi dai cartofii?
- Aşa am auzit, fiule.
- Te întâlneşti cu Jane după meci?
E o fată tare drăguţă.
- Tată, îmi dai, te rog, cartofii?
- Dorothy, nu-i vorbi băiatului de fete.
Nu trebuie să se gândească la fete.
Este cel mai mare meci din viaţa lui.
- Dennis, mâine...
- Ai citit povestea pe care a scris-o Gordie?
Gordie a scris o poveste.
- Este chiar foarte bună.
- Despre ce ai scris, scumpule?
Despre asta vă spuneam mai-nainte.
Fotbalul necesită concentrare.
Tu ai început cu fetele şi acum
se gândeşte la tot felul de chestii.
Mi-a plăcut mult.
A fost grozavă.
Joci fotbal?
Joci şi tu fotbal?
Nu.
Dar ce faci?
Nu ştiu.
Fratele tău, Denny, ce mai juca!
Poftim, puştiule. 1,50 de dolari pentru
hamburgeri.
Hei, puştiule! Ce faci acolo?
Vino aici!
Vino-ncoa', la naiba! Pun câinele pe tine.
Fugi!
Chopper, atacă-l! Atacă-l băiete!
El a spus: "Atacă-l băiete".
Dar eu am auzit:
"Chopper, atacă la ouţe".
Ăsta-i Chopper?
Chopper a fost prima mea lecţie despre
marea diferenţă dintre mit şi realitate.
Haide, Choppie.
Pupă-mă-n fund, Choppie.
Haide, mănâncă rahat.
Atacă la ouţe, Choppie.
Bă, nu mai enervaţi câinele! N-auziţi?
Lăsaţi câinele-n pace!
Băieţică, o să-ţi tăbăcesc curu'
dacă mai faci asta!
Să vedem *** de caţeri peste gardul ăsta
ca să mă prinzi, grasomegă.
Nu-mi mai spune aşa!
Nevăstuică de doi bani,
fiul unui ţicnit cu cap de pulă.
*** mi-ai spus?
Ştiu cine eşti. Eşti Teddy Duchamp.
Tac-tu-i un ţăcănit.
Un nebun închis la balamucul din Togus.
Ţi-a prăjit urechea pe sobă.
Tata a luat cu asalt plaja din Normandia.
E mai nebun ca un şobolan de budă.
Nu-i de mirare că tu te comporţi aşa
cu un tată aşa ţicnit.
Dacă mai spui că taică-miu e nebun te omor.
Nebun, nebun, nebun.
O să-ţi smulg capul
şi-o să mă cac în gâtul tău.
Nu, o să-l omor!
Încearcă doar, ticălos mic.
Vrea să treci dincolo ca să te bată
şi apoi să te ducă la poliţie.
Ai grijă ce vorbeşti.
Lasă-l să-şi rezolve singur daravelele.
Sigur, îl depăşeşti doar cu 200 de kile,
cur gras.
Ştiu *** te cheamă.
Tu eşti Lachance. Vă ştiu pe toţi.
Şi părinţii voştri vor primi
câte un telefon de la mine.
În afară de lunaticul închis la Togus.
Te omor. Îţi arăt eu ţie.
- Ia-l de pe...
- Eşti un stăpân la curve cu gură spurcată.
Fiu de căţea.
Veniţi aici.
Înapoi, n-auziţi?
Nimeni nu-ţi bate joc de taică-miu.
- Tata a făcut ravagii pe plaja...
- Am spus să veniţi înapoi.
- A fost ca o furtună, poponarule!
- Veniţi aici.
I-am arătat noi.
Credea că suntem o grămadă de fetiţe.
Şi-a bătut joc de taică-meu.
Mă întreb de ce-i pasă lui atât de taică-su
care aproape că l-a omorât
şi mie nu-mi păsa de al meu care nu mă
mai atinsese de când aveam trei ani.
Şi asta fusese pentru că băusem
din înălbitorul de sub chiuvetă.
Şi-a bătut joc de taică-meu.
Ce-ţi pasă ce zice grămada aia
mare de căcat despre taică-tu.
Doar a luat cu asalt
plaja din Normandia, nu-i aşa?
Crezi că maldărul ăla de rahat
a fost în Normandia?
Las-o baltă.
Nu ştie nimic despre taică-tu.
E doar un rahat de câine.
El nu poate să schimbe
ce e între tine şi tatăl tău.
Las-o baltă, bine?
Îmi pare rău
că v-am stricat buna dispoziţie.
E în regulă.
Nu sunt sigur dacă
avem vreun motiv să fim bine dispuşi.
- Spui că vrei să te-ntorci?
- Nu.
Dar să mergem
să vedem un puşti mort,
n-ar trebui poate
să fie motiv de distracţie.
Dacă arată rău de tot, adică tăiat
şi plin de sânge şi alte chestii,
s-ar putea să am coşmaruri.
Ştiţi voi, măruntaiele şi ochii
gata să sară şi să te prindă...
Taci din gură, pentru Dumnezeu!
Nu mă pot abţine.
Îmi pare rău.
Era doar trei fără un sfert,
dar parcă era mult mai târziu.
Era prea cald
şi prea multe se întâmplaseră deja.
Nici măcar nu eram pe-aproape
de râul Regal.
Trebuia să ne mişcăm mai repede
dacă voiam să facem vreo câteva mile
bune înainte de lăsarea întunericului.
Nu te mişca!
Deci ce este între tine
şi puicuţa asta Connie Palermo?
Ne întâlnim de peste o lună
şi tot ce mă lasă să fac
este să-i ating sânii.
Este catolică. Toate sunt aşa.
Dacă vrei să ţi-o pui
trebuie să-ţi găseşti o protestantă.
O evreică e bine.
O ştire KLAM.
Întrerupem pentru a prezenta
noutăţi despre acţiunea de căutare
a puştiului de 12 ani, Ray Brower.
Poliţia a extins cercetările
până la Mutton
Durham şi zonele învecinate.
Când au de gând să renunţe?
Puştiul e pierdut.
N-o să-l găsească niciodată.
Nu unde-l caută ei.
Am avut dreptate,
n-o să-l găsească niciodată.
Ai de gând să stai pe loc?
O să dau rasol la partea cu şarpele.
Îţi spun eu *** o să-l găsească.
Peste zece ani un vânător
care va intra în pădure
să-şi uşureze vezica
o să se pişe peste oasele lui.
Pun pariu pe 1000 de dolari
că-l vor găsi mai curând.
Pun pariu pe 2000 de dolari că nu.
- Ei bine, găoază...
- Ce mare scofală?
- Cui îi pasă?
- Vreţi să tăceţi odată din gură?
Dacă oricare dintre voi doi
ar fi avut 2000 de dolari,
vă omoram pe amândoi.
Sunteţi din nou cu Teribilul Bob Cormier.
De pe rafturi şi din vrafuri
dacă nu sunt pe vinil sunt nimicuri
Le ascultaţi pe Cordettes cu Lollipop.
Am câteva ţigări Winston.
Le-am şparlit din dulapul lu' taică-miu.
Câte una de fiecare, după cină.
Super.
O ţigară se savurează cel mai bine
după cină.
Corect.
Crezi că sunt ciudat?
- Bineînţeles.
- Nu, pe bune.
Sunt ciudat?
Da, şi ce? Toată lumea e ciudată.
Eşti pregă*** pentru şcoală?
Gimnaziu.
Ştii ce înseamnă asta?
Până în iunie o să fim despărţiţi.
Ce tot spui acolo?
De ce să se întâmple asta?
Pentru că n-o să mai fie
ca în şcoala primară, de aia.
Tu o să ai cursuri pentru colegiu,
şi eu, Teddy, Vern o să fim
la cursurile de îndemânare
cu restul înapoiaţilor
şi-o să facem scrumiere
şi căsuţe pentru păsărele
Tu o să cunoşti o mulţime de alţi băieţi.
Băieţi inteligenţi.
- Vrei să spui o mulţime de păpuşei.
- Nu.
Nu spune asta.
Nici măcar să nu te gândeşti.
- Nu mă duc la păpuşei.
- Atunci eşti un nătărău.
De ce sunt nătărău
dacă vreau să fiu cu prietenii mei.
Eşti un nătărău
dacă prietenii te trag în jos.
Dacă rămâi cu noi vei fi
doar un şmecheraş cu creier de rahat.
Crezi că Mighty Mouse
ar putea să-l bată pe Superman.
- Ce, eşti căzut?
- De ce nu?
Deunăzi, căra cinci elefanţi într-o mână.
Nu ştii nimic.
Mighty Mouse este
un personaj din desenele animate.
Superman este un tip adevărat.
Nici o şansă să-l poată bate
un personaj de desene animate.
Mda, poate ai dreptate.
Ar fi totuşi o luptă interesantă.
Într-o bună zi
ai putea fi un scriitor adevărat.
La naiba cu scrisul!
Nu vreau să fiu scriitor.
- E o tâmpenie! O pierdere idioată de timp.
- Acum vorbeşte taică-tu.
- Rahat!
- Ba da!
Ştiu ce crede tatăl tău despre tine.
Nu-i pasă de tine.
Denny a fost singurul de care-i păsa,
nu încerca să spui că nu-i aşa.
Eşti doar un puşti, Gordie.
Oh, mulţam, tati.
Aş fi vrut eu să fiu tatăl tău.
N-ai mai fi vorbit
de cursurile de îndemânare dacă eram.
E ca şi *** Dumnezeu ţi-a dat ceva,
toate acele povestiri pe care le scrii
şi a spus: Asta avem pentru tine puştiule.
Încearcă să n-o pierzi.
Dar copii pierd orice
dacă nu este cineva să aibă grijă de ei.
Dacă părinţii tăi sunt prea tâmpiţi
ca să aibă grijă de asta,
atunci poate că ar trebui eu s-o fac.
Haide, băieţi,
să ne mişcăm mai repede.
Altfel când o să ajungem,
puştiul nici măcar n-o să mai fie mort.
Ştie vreunul dintre voi
când urmează să treacă următorul tren?
Am putea trece pe podul drumului 136.
Ce? Eşti nebun?
E la cinci mile în josul râului.
Mergi cinci mile încolo,
trebuie să mergi cinci mile înapoi.
Asta ar dura până se-ntunecă.
Dacă trecem pe-aici,
putem ajunge în acelaşi loc în 10 minute.
Dar dacă vine vreun tren,
nu vom avea *** să ne ferim.
Ba da, poţi să sari.
- Teddy, sunt 30 de metri.
- Da, Teddy.
Voi puteţi să ocoliţi dacă aveţi chef.
Eu trec pe-aici.
Şi în timp ce voi
o să vă târâţi poponeţele de bombonei
pe jumătate de stat şi înapoi,
eu o să vă aştept pe malul celălalt
relaxându-mă singur,
împreună cu gândurile mele.
O să-ţi foloseşti mâna stângă
sau mâna dreaptă pentru asta?
Ai vrea tu.
Am pierdut pieptenele.
Lasă-l, Vern.
Tren!
Rahat!
Mişcă-te, omule! Mergi!
Mişcă!
Scoală, Vern! La naiba!
Scoală-te! Mişcă!
Rahat, Vern!
- Scoală-te, omule!
- Nu vreau. O să cădem.
O să murim, la naiba! Scoală!
Mergi.
- Trebuie să te grăbeşti!
- Nu pot, Gordie!
Aleargă!
Aleargă, Vern, aleargă!
Mişcă-ţi fundu'!
Aleargă, la naiba, aleargă!
Aleargă, Vern!!
Cel puţin acum ştim
când urma să treacă următorul tren.
Asta a fost cea mai tare manevră
de evitare a trenului. Super mişto.
Eraţi aşa de speriaţi că arătaţi
ca Abbott Costello când a văzut mumia.
Nu eram aşa de speriat.
Nu, pe bune. Nu eram.
Pe cuvânt de onoare.
Atunci n-o să ai nimic împotrivă
să verificăm dacă ţi-ai pătat chiloţeii.
Du-te şi ţi-o trage.
Vern, ai face bine să-l întorci.
Aşa-mi place să-l fac.
Bine atunci.
Mamă!
Mai ai alţii, Gordie?
Îmi pare rău, Vern.
Nu e amuzant.
Ce o să mănânc acum?
- De ce nu-ţi prăjeşti puţulica?
- Ar fi o masă frugală.
V-o trag la toţi, l-am găsit.
Nimic nu se compară
cu o ţigară după masă.
Preţuiesc aceste momente.
Ce? Ce-am spus?
Hei, Gordo, spune-ne o povestire.
Ştiu şi eu.
- Haide.
- Aha, haide, Gordo.
Nici una dintre poveştile de groază, bine?
Nu vreau să aud poveşti de groază.
Nu sunt pregă*** acum.
Spune-o pe cea cu sergentul Oţel
şi marinarii războinici.
Cea la care mă gândeam
e puţin diferită.
Este despre un concurs
de mâncat plăcinte.
Personajul principal este un puşti gras
pe care nu-l place nimeni, Davie Hogan.
Ca fratele lui Charlie Hogan,
dacă o fi avut vreun frate.
Foarte bine, Vern.
Continuă.
Ei bine, puştiul ăsta e de vârsta noastră,
dar e gras. Cu adevărat gras.
Cântăreşte aproape 80 de kilograme
dar nu e vina lui. E dereglat hormonal.
Vară-mea e aşa. Pe bune.
Are peste 130 de kile.
Cică are ceva cu glanda 'hiboidă'.
Nu ştiu nimic despre glanda asta,
dar e o îndopată.
Pe bune.
Arată ca un curcan împănat.
- Şi, ştiţi, odată...
- Taci, Vern.
Bine. Continuă.
E o poveste excelentă.
Toţi copiii, în loc să-l strige Davie,
îl strigau Curimens. Curimens Hogan.
Chiar si sora sa mai mică
îl striga aşa.
La şcoală îi lipeau o hârtie pe spate
pe care scria "Gabarit Depăşit".
Şi îşi băteau joc de el şi îl băteau
ori de câte ori aveau ocazia.
Dar într-o zi îi vine o idee.
Cea mai bună idee de răzbunare
pe care a avut-o vreodată un puşti.
Chestia asta funcţionează?
Mă auziţi?
Următorul concurent
în Marele Concurs Interregional de Plăcinte
directorul John Wiggins.
Şi o celebritate de la KLAM
din Portland
însuşi Teribilul Bob Cormier!
De pe rafturi şi din vrafuri
dacă nu sunt pe vinil sunt nimicuri
luaţi încă un sandviş dublu cu o piesă
veche de aur de la KLAM din Portland
- este...
- Super!
Următorul, un nou concurent
la concursul de mâncat plăcinte
dar de la care ne aşteptăm
la fapte mari pe viitor,
tânărul domn David Hogan.
- Eşti în regulă tinere?
- Curimens *** a fost călătoria.
Am auzit că ai un apetit mare,
Curimens.
Nici să nu te gândeşti
să câştigi concursul.
Nenicule, da' eşti tare grăsan.
Nu le da atenţie acestor proşti,
Curimens. Davie.
Şi acum,
cel pe care toţi îl aşteptam.
De patru ori campion,
unicul Bill Travs.
Ascultă am pus 10 dolari pe tine,
Billy băiatule.
În regulă. Sunteţi gata?
Mâinile la spate, domnilor.
Tobele.
Hei, Curimens.
Haleşte tot, Gabarit Depăşit.
Porniţi.
Gata!
Gata!
Gata!
Ar trebui să fii mai precaut
dacă vrei să rezişti.
Haide, Curimens.
Curimens, Curimens!
Ceea ce nu ştiau cei din sală, era
că Curimens nu dorea de fapt să câştige.
Ceea ce voia era răzbunare.
Şi chiar înainte de a fi prezentat,
se pregătise pentru asta.
...directorul John Wiggins.
Şi o celebritate de la KLAM
din Portland
însuşi Teribilul Bob Cormier!
De pe rafturi şi din vrafuri
dacă nu sunt pe vinil sunt nimicuri
luaţi încă un sandviş dublu cu o piesă
veche de aur de la KLAM din Portland
este...
Gata.
Începând cea de-a cincea plăcintă,
Curimens începu să-şi
imagineze că nu mânca plăcinte
Îşi imagină că mânca balegă de vacă
şi măruntaie de şobolan
în sos de afine.
Gata.
Încet, un sunet începu să crească
în stomacul lui Curimens
Un sunet straniu şi înspăimântător
ca şi *** un trauler s-ar îndrepta
cu 100 de mile la oră către tine.
Deodată, Curimens deschise gura
şi înainte ca Bill Travis să-şi dea seama
fu acoperit cu cinci plăcinte de afine
gata mestecate şi puţin digerate.
Femeile din sală ţipară.
Teribilul Bob Cormier se uită o singură
dată la Bill Travis şi vomă pe Wiggins.
Wiggins vomă pe tăietorul de lemne
care stătea lângă el.
Primarul Grundy vomă pe sânii soţiei sale
Dar când mirosul ajunse la public
atunci planul lui Curimens
începu cu adevărat să funcţioneze.
Prietenele au vomat pe iubiţii lor.
Copiii au vomat pe părinţi.
O doamnă grasă a vomat în poşetă.
Gemenii Doneley au vomat unul pe celălalt.
Femeile din Corpul Auxiliar au vomat peste
cei din Ordinul Binevoitor al Antilopelor.
Şi Curimens stătu şi admiră
ceea ce crease.
O completă şi totală vomăreală.
Excelent!
Asta a fost cea mai bună,
chiar cea mai bună.
Şi apoi ce s-a întâmplat?
Ce vrei să spui?
Adică, ce s-a mai întâmplat?
*** adică "Ce s-a mai întâmplat?"
Ăsta a fost sfârşitul.
*** poate fi ăsta sfârşitul?
Ce fel de sfârşit e ăsta?
Ce s-a întâmplat cu Curimens?
Nu ştiu.
Poate că s-a întors acasă şi a sărbătorit
cu vreo două senvişuri cu brânză.
Isuse, sfârşitul ăsta e nasol.
De ce nu-l schimbi aşa încât
Curimens să meargă acasă
şi să-şi împuşte tatăl.
Apoi fuge de-acasă
şi se înrolează la Şerifii Texani.
Ce zici de asta?
Ştiu şi eu.
Ceva bun ca asta.
Mi-a plăcut sfârşitul.
Borâtul a fost super.
Dar nu înţeleg un lucru.
Curimens a trebuit să plătească
pentru a intra în concurs?
Nu, Vern, l-au lăsat pur şi simplu.
Excelent, excelentă povestire.
E o povestire excelentă, Gordie.
Doar că nu mi-a plăcut sfârşitul.
Hei, Verno. Unde e radioul?
Hai să vedem
dacă putem prinde nişte sunete.
Uite.
Am vorbit un timp în noapte.
Genul de discuţii
care par importante până dai de fete.
Bine.
Mickey este un şoarece.
Donald este un răţoi. Pluto e un câine.
Ce este Goofy?
Dacă ar trebui să mănânc un singur fel
de mâncare pentru tot restul zilelor mele?
Foarte simplu. Pez.
Pez cu aromă de cireşe.
Nu e nici o îndoială.
Goofy este un câine.
E în mod cert un câine.
Ştiam că întrebarea de 64.000 de dolari
a fost aranjată.
Este imposibil ca cineva să ştie
atât de multe despre operă.
Nu poate fi un câine.
Poartă pălărie şi conduce o maşină.
'Trenul de Rulote' este o emisiune grozavă
dar aţi observat
că nu ajung niciodată nicăieri?
Merg doar cu trenul de rulote.
Doamne, asta este ciudat.
Ce naiba este Goofy?
Nimeni nu aduse vorba despre Ray Brower,
dar toţi ne gândeam la el.
Oh, Dumnezeule.
Este puştiul ăla Brower.
Stafia lui bântuie prin pădure.
Promit să nu mai şparlesc
nici o carte porcoasă.
Promit să nu mai spun înjurături urâte.
Promit să-mi mănânc fasolele bătute.
Două pentru încordare.
Ce este, Chris?
Poate sunt coioţi.
Sună ca o femeie care ţipă.
Nu sunt coioţi. Este fantoma lui.
Nu spune asta.
Teddy, stai jos.
Mă duc s-o caut. Vreau să văd fantoma.
Nu spune asta.
Vreau s-o văd!
Vreau să văd *** arată.
Isuse Cristoase.
Poate ar trebui să stăm de pază.
E o idee bună.
Dă-mi pistolul.
Voi sta primul de gardă.
Orele 23:00.
Caporalul Teddy Duchamp stă de gardă.
Nici urmă de inamic.
Fortul este în siguranţă.
Taci din gură, Teddy,
şi beleşte ochii.
- Termină.
- Încerc să dorm.
Soldaţii erau liniştiţi
ştiind că Teddy Duchamp, caporalul,
proteja ceea ce ei aveau mai de preţ.
Ar fi trebuit să fii tu, Gordon.
Eşti în regulă?
Ai visat.
Nu am plâns
la înmormântarea lui Denny.
Mi-e dor de el, Chris.
Mi-e tare dor de el.
Ştiu.
Culcă-te la loc.
Poate că ai putea să mergi şi tu
la cursurile pentru colegiu.
Puţin probabil.
De ce nu?
Eşti destul de inteligent.
Nu or să mă lase.
Ce vrei să spui?
Este vorba de felul în care oamenii
din oraş gândesc despre familia mea.
Este vorba despre felul
în care gândesc despre mine,
doar unul dintre copiii
neisprăviţi ai familiei Chambers.
Nu-i adevărat.
Este.
Nimeni nu m-a întrebat
dacă am luat banii pentru lapte.
Mi-au dat doar o vacanţă forţată
de trei zile.
I-ai luat?
Mda, i-am luat.
Tu ştiai că i-am luat.
Teddy ştia că i-am luat.
Toată lumea ştia că i-am luat.
Chiar şi Vern a ştiut, cred.
Dar poate că mi-a părut rău,
şi am încercat să-i dau înapoi.
Ai încercat să-i dai înapoi?
Poate, doar poate.
Poate i-am dat bătrânei doamne Simons
şi i-am spus, şi erau toţi banii.
Dar totuşi mi-au dat o vacanţă de trei
zile, pentru că nu au mai apărut.
Şi poate că săptămâna următoare,
bătrâna doamnă Simons
avea fusta asta nou nouţă
când a venit la şcoală.
Aha, era maro şi avea buline.
Hai să spunem doar
că eu am furat banii pentru lapte,
dar bătrâna doamnă Simons
i-a furat din nou de la mine.
Imaginează-ţi că aş fi spus asta.
Eu, Chris Chambers,
fratele mai mic al lui Eyeball Chambers.
Crezi că m-ar fi crezut cineva?
Nu.
Crezi că nenorocita aia ar fi făcut asta
dacă ar fi fost vorba de fandosiţii ăia
care stau pe View,
dacă ar fi luat ei banii?
- Nici gând.
- Bineînţeles că nu.
Dar, era vorba de mine...
Sunt sigur că-şi dorea fusta aia
de mult timp.
Oricum, a văzut în asta o şansă
şi a profitat de ea.
Eu am fost ăla prostu'
pentru că am încercat să-i dau înapoi.
Nu m-aş fi gândit niciodată...
Nu m-aş fi gândit că un profesor...
Oricum, cine dă doi bani pe asta?
Mi-aş dori
să pot merge undeva
unde să nu mă cunoască nimeni.
După câte văd, sunt doar un păpuşel.
Nici gând, omule.
Marfarul i-a trezit pe ceilalţi
şi mi-a stat pe limbă să le spun
despre căprioară, dar nu am făcut-o.
Acesta a fost lucrul pe care
am vrut să-l păstrez doar pentru mine.
N-am vorbit sau scris despre el
până în acest moment.
De ce n-ai luat
pentru micul dejun ceva ca
Twinkies şi Pez şi o băutură răcoritoare.
Îmi pare rău, Vern.
Cred că un cumpărător mai experimentat ar
fi putut lua mult cu cei 7 cenţi ai tăi.
Cu maţele ghiorăind de foame,
am grăbit pasul către râul Regal.
Momentul găsirii lui
Ray Brower se apropia
şi ne ajuta să ne
mişcăm în ciuda căldurii.
Pentru mine, ideea
de a vedea un puşti mort
începuse să devină o obsesie.
Domnilor, râul Regal.
Doamne, calea ferată se îndepărtează
prea mult de drumul cel scurt.
Dacă o tăiem peste câmp pe-aici
vom fi acolo în mai puţin de-o oră.
Cred că ar trebui
să urmăm calea ferată.
Eu spun să mergem pe de-a dreptul.
Gordie?
- Aha.
- Haidem.
Nici un prizonier.
Băieţi,
am fi mult mai în siguranţă dacă...
Haide, omule. Să ne grăbim.
Nici nu ştim
ce se află în pădurile acelea.
Băieţi, aşteptaţi-mă.
Ace, trebuie să-ţi spun ceva, dar
trebuie să te juri pe numele mamei tale
că n-o să spui la nimeni.
S-a făcut, amice.
Eyeball, îl ştii pe puştiul ăla, Brower?
Ce e cu el?
O să-ţi spun ceva, dar trebuie să juri
pe bunul nume al mamei tale
că n-o să spui nimănui.
Billy şi Charlie reuşiseră să ţină imensul
lor secret pentru aproape 36 de ore.
Un record personal pentru amândoi.
Până la prânz, Ace şi Eyeball spuseseră
secretul tuturor celorlalţi din gaşcă.
Pentru ei, protejarea bunului nume al
mamelor lor nu era de prioritate maximă.
Ace, poate că eu şi Charlie
nu ar trebui să mergem.
Poate că aţi putea merge fără noi.
Voi doi vă purtaţi de parcă aţi fi
bunică-mea când o apucă năbădăile.
Nu văd care e problema.
Luăm undiţele,
şi dacă vreun poliţist
ne întrebă unde mergem:
"Venisem să prindem vreo câţiva păstrăvi
la râu. Uite ce am ce am găsit."
Haide, omule, o să fim faimoşi.
Se va vorbi de noi pe toate posturile
de radio şi televiziune din ţară.
Sunt tot de părere
că nu ar trebui să mergem.
Bine.
Ţi-ai spus punctul de vedere
foarte clar.
Acum, ţi-l spun şi pe al meu.
Urcă în nenorocita de maşină. Acum!
Să mergem.
- Urăsc scurtătura asta.
- "Urăsc scurtătura asta."
Ai tresărit! Două pentru încordare.
Dar tu ai tresărit.
Ştiu. Două pentru încordare.
*** credeţi că vom trece de asta?
- Te folosim pe tine pe post de plută.
- Foarte comic.
Nu este adânc. Putem trece.
V-am spus că trebuia să fi mers în
continuare pe şinele de cale ferată.
Mi se pare mie, sau tu eşti
cel mai mare păpuşel din lume?
Văd că asta ţi se pare distractiv.
Nu, dar asta da.
Mai vrei?
- Opreşte, haide!
- Te comporţi ca un copil.
Dar sunt copil.
Sunt în floarea vârstei,
şi n-o să fiu copil decât odată.
Da, dar o să fii
un tâmpit tot restul vieţii tale.
Gata, Chambers. Tocmai ţi-ai semnat
condamnarea la moarte.
Eşti mort, Chambers!
Trage-i-o, Chambers!
- Vern se teme că o să moară!
- Teddy, tu o să mori!
Unde crezi că te duci, Lachance?
Staţi puţin, băieţi.
N-are vârf!
Nu vreau să fac asta.
Daţi-vă jos.
- Imobilizare.
- Opriţi-vă. Vorbesc serios.
Nimeni nu scapă
de imobilizarea cu leşin.
- Vern, ai ceva pe gât.
- Nu mă păcăleşti tu pe mine, Lachance.
Nu, chiar este ceva pe gâtul tău.
Este o lipitoare. Lipitori!
- Oh, Dumnezeule.
- Lipitori!
Daţi-le jos!
Jos de pe mine!
- Gordie, ai câteva pe spate.
- Dă-le jos!
Este vreuna pe mine?
Oh, rahat, Chris.
Oh, rahat, tataie.
Eşti teafăr?
Mă auzi?
Eşti acolo?
Poate e mort.
Nu e mort.
Încă mai respiră, idiotule.
Ştiu şi eu.
Potoliţi-vă, băieţi.
E doar leşinat.
N-am văzut pe nimeni leşinat
până acum.
Poate că a făcut o greşeală gravă
când s-a uitat la faţa ta.
Taci din gură, Teddy.
Eşti bine, Gordie?
- Mda.
- Să mergem.
Poate ar trebui să-l
ducem pe Gordie înapoi.
Excelent, Chambers,
acum te transformi şi tu într-un păpuşel.
Care-i problema ta?
A avut o lipitoare pe ouă. A leşinat.
Eşti cumva maică-sa?
- Mănânci rahat.
- Ba tu mănânci rahat.
Cred că Chris are dreptate.
Hai să ne-ntoarcem.
Ce surpriză!
Regele păpuşeilor vrea şi el să se-ntoarcă.
- Încetează să mă mai numeşti aşa.
- ***, "păpuşel"? Păpuşel!
- Opreşte-te!
- Păpuşel!
Psihopat cu patru ochi!
Dă-te de pe mine!
Două pentru încordare.
Primesc două pentru încordare?
Îţi place, Teddy?
- Haide, băieţi. Terminaţi.
- Încetaţi!
Încetaţi!
Nu mă întorc.
- Idiotule.
- Taci din gură! Înapoiatule.
În acel moment,
nu ştiam de ce doream atât
de mult să văd mortul.
Chiar dacă nici unul nu m-ar fi urmat,
aş fi continuat de unul singur.
Nici gând, Ace! Nu de data asta, omule.
Nici gând!
- Intră în joc, Vince.
- Vrei să facem întrecere?
Oh, Dumnezeule, l-am luat.
L-am luat!
Eşti terminat. Terminat!
- Renunţă, Ace.
- Nu te prosti.
Isuse Cristoase, Ace!
Renunţă, omule!
Rahat, omule! Rahat!
Am câştigat.
L-ai lăsat să te bată, târşăilă.
Mergând prin pădure,
pun pariu că am câştigat peste o oră.
- Teddy.
- Da?
Ăsta este drumul Back Harlow?
Da.
Puştiul Brower trebuie să fie
pe aici pe undeva.
Teddy, tu şi cu Vern uitaţi-vă
pe partea stângă a şinelor.
- Noi ne uităm pe dreapta.
- În regulă.
Acolo este! Îl văd! Uite!
Uite acolo! Îl văd!
Nici unul dintre noi
nu putea respira.
Undeva pe sub tufele acelea
se aflau rămăşiţele lui Ray Brower.
Trenul îl scosese pe Ray din adidaşi
la fel *** scosese viaţa din el.
Isuse.
Puştiul nu era bolnav.
Puştiul nu era adormit.
Puştiul era mort.
Hai să căutăm nişte crengi mai lungi.
O să construim o targă.
Gordie?
De ce a trebuit să mori?
Ce e cu Gordie?
Nimic.
De ce nu mergeţi încolo să căutaţi
nişte ramuri, bine?
Bine.
De ce a trebuit să moară, Chris?
De ce Denny a trebuit să moară?
De ce?
Nu ştiu.
- Ar fi trebuit să fiu eu.
- Nu spune asta.
- Ar fi trebuit să fiu eu.
- Nu spune asta, omule.
Nu sunt bun de nimic.
Tatăl meu a spus asta.
Nu sunt bun de nimic.
Nu te cunoaşte.
Mă urăşte.
Nu te urăşte.
- Mă urăşte.
- Nu.
Doar că nu te cunoaşte.
Mă urăşte.
Tatăl meu mă urăşte.
Mă urăşte. Oh, Doamne.
O să fii un mare scriitor
într-o bună zi.
O să scrii poate şi despre noi,
dacă o să rămâi în pană de idei.
Doar dacă
o să fiu complet disperat.
Aha.
De unde naiba
ştii tu despre asta?
Fiu de căţea!
Ăsta-i frate-miu mai mic.
Nu cumva aveaţi de gând
să ne furaţi mortul, nu-i aşa, băieţi?
Pleacă de-aici.
Noi l-am găsit. Avem întâietate.
Cred că ar fi mai bine
să ne punem pe alergat, Eyeball.
Ei au întâietate.
L-am câştigat. Voi aţi venit cu maşina.
Nu e cinstit. Este al nostru.
"Nu e cinstit. E al nostru."
Ei bine, acum nu mai e.
Suntem patru, Eyeball.
Încercaţi să faceţi ceva.
Vom face. Nu-ţi face griji.
Vern, fiu de curvă.
- Erai sub verandă.
- Nu, vă jur nu am fost eu.
Îţi place să tragi cu urechea?
Ar trebui să te bat până cazi lat.
Băieţi, aveţi două variante.
Ori plecaţi în linişte
şi noi luăm cadavrul,
ori rămâneţi şi vă batem
de vă sună apa-n cap.
Şi luăm cadavrul.
- Plus că eu şi Billy l-am găsit primii.
- Vern ne-a spus *** l-aţi găsit.
"Billy, aş vrea
să nu fi furat maşina aia."
"Billy, mi s-au transformat chiloţeii
într-o fabrică de ciocolăţele".
Gata! Te dau cu fundu'
de pământ de nu te vezi.
Stai.
Ei bine, Chambers, poponar mic.
Asta este ultima ta şansă.
Ce spui, băiete?
De ce nu te duci acasă
ca să i-o tragi maică-tii în continuare?
Eşti mort.
Haide, s-o ştergem.
- N-o să-l ia.
- Haide, e nebunie.
- Ei n-o să-l ia.
- Are un cuţit, omule.
Ace, şi tu acuma.
Va trebui să mă omori, Ace.
Nici o problemă.
Nu o să-l luaţi.
Nimeni n-o să-l ia.
Haide, puştiule, dă-mi pistolul
până nu-ţi faci o gaură în picior.
Nu ai sânge
nici să-mpuşti un castor.
Stai pe loc, Ace.
Te voi omorî.
Jur pe Dumnezeu.
Haide, Lachance,
dă-mi pistolul.
Trebuie să ai măcar puţin
din bunul simţ al fratelui tău.
Suge-mi-o că-i grasă,
bătăuş de doi bani.
Ce o să faci,
o să ne-mpuşti pe toţi?
Nu, Ace. Doar pe tine.
O să ţi-o plătim pentru asta.
Poate că da sau poate că nu.
Oh, da.
N-o să trecem cu vederea,
dacă pe asta te bazezi.
Asta nu se uită, iubire.
"Suge-mi-o că-i grasă?"
Cine ţi-a spus ţie,
că ai una grasă, Lachance?
Cea mai mare,
chiar din ţinuturile învecinate.
O să-l luăm?
Nu.
Dar am făcut atâta drum.
Trebuia să fim eroi.
Nu aşa, Teddy.
Chris, ajută-mă.
Ray Brower a fost găsit
dar nici gaşca noastră şi nici a lor
nu a luat credit pentru asta.
Am decis ca un telefon anonim
era cea mai bună soluţie.
Ne-am întors acasă.
Şi deşi multe gânduri
se învolburau prin minţile noastre
abia dacă am scos câte un cuvânt.
Am mers întins toată noaptea
şi am ajuns la Castle Rock
puţin după 5:00 duminică dimineaţă,
ziua dinainte de Ziua Muncii.
Lipsisem doar două zile,
dar cumva oraşul părea schimbat
mai mic.
Ne vedem la şcoală.
Ne vedem la gimnaziu.
Bănuţ.
E bine să ajung acasă,
înainte ca maică-mea
să mă pună pe lista celor
mai căutate zece persoane.
Chris, fără resentimente, bine?
Bineînţeles, omule.
Cu trecerea timpului i-am văzut
tot mai puţin pe Teddy şi Vern
până când au devenit doar două feţe
pe care le vezi pe culoare.
Se mai întâmplă.
Prietenii vin şi dispar din viaţa ta
ca ospătarii într-un restaurant.
Am auzit că Vern s-a însurat
încă din liceu, a făcut patru copii
şi acum este operator de elevator
la şantierul de scânduri Arsenault.
Teddy a încercat de
câteva ori să se înroleze
dar problemele cu ochii şi
cu urechea l-au împiedicat.
Ultima dată auzisem că stătuse
un timp în închisoare
şi acum avea slujbe de ocazie
prin Castle Rock.
Nu o să scap niciodată de oraşul ăsta,
nu-i aşa, Gordie?
Poţi să faci tot vrei, omule.
Mda. Desigur.
Bate palma.
Te mai văd eu, pe-aici.
Nu dacă te văd eu primul.
Chris a scăpat.
S-a înscris la cursurile pentru colegiu
împreună cu mine.
Şi, deşi a fost dificil, a răzbătut,
aşa *** a făcut-o întotdeauna.
A făcut colegiul şi a devenit
în cele din urmă avocat.
Săptămâna trecută a intrat
într-un restaurant fast-food.
Chiar în faţa lui,
doi bărbaţi s-au luat la ceartă.
Unul dintre ei a scos un cuţit.
Chris, care întotdeauna dorea
să facă pace, a încercat să-i despartă.
A fost înjunghiat în gât.
A murit aproape pe loc.
Tată, putem merge acum?
- Sunteţi gata?
- Suntem gata de o oră.
Vin imediat.
A spus asta
şi acum jumătate de oră.
Taică-miu e ciudat.
Devine aşa când scrie.
Traducere realizată de ~tilda~