Zombieland - Română Transcript

Salut, America. Îmi doresc să vă pot spune că asta încă-i America. Dar am ajuns să-mi dau seama că nu există o ţară fără oameni. Iar aici nu-i niciun om. Stai! Nu, prieteni, acestea sunt acum Statele Unite ale Zombieland-ului. E extraordinar cât de repede lucrurile pot evolua din rău, în dezastru total. Şi de ce-s eu în viaţă când toţi cei din jur s-au transformat în carne? Asta e doar mulţumită listei mele cu reguli... Regula nr. 1 pentru a supravieţui în Zombieland: CONDIŢIE FIZICĂ Când virusul s-a declanşat, din motive clare, primii căzuţi au fost grăsuţii. Săracul nemernic gras... Dar în timp ce infecţia s-a împrăştiat şi haosul a luat amploare... nu era suficient să fii iute de picior. Trebuie să faci rost de-o armă şi să înveţi s-o foloseşti. Ceea ce mă duce la regula nr. 2: TRAGE DE DOUĂ ORI În momentele în care nu eşti sigur dacă morţii vii nu sunt morţi de tot, nu mai fi zgârcit când vine vorba de gloanţe... Vreau să zic, încă o lovitură directă în cap. Iar această dnă ar fi putut să evite să devină Happy Meal uman... Ar... fi... trebuit. N-a trecut mult timp până ce zombii au început să devină deştepţi. Când te afli în cel mai vulnerabil moment, te pot mirosi cumva. Nu poate un om să-şi dea drumul în pace?! Nu-i lăsa să te prindă cu pantalonii jos. Regula nr. 3- AI GRIJĂ LA TOALETE. În timp ce zombii începeau să-i întreacă în număr pe oameni, atunci era timpul să renunţi la orice legătură emoţională. Dacă fetiţele din vecinătate sunt acum nişte monştri daţi naibii, COPILUL MEU E UN ELEV DE ONOARE ...poate că-i timpul să renunţi să duci copiii la şcoală. Trebuie să te concentrezi asupra propriei supravieţuiri. Care mă duce la regula nr. 4. E destul de simplă... CENTURILE PUSE. Va fi o cursă cu hopuri. SFÂRŞITUL E APROAPE BUN VENIT ÎN ZOMBIELAND Traducerea şi adaptarea: Danineji_genius & Felixuca Nifty Subtitles Team (c) www.niftyteam.ro sync.gioni666 Tipul ăla de jos sunt eu. Sunt în Garland, Texas. Şi poate că arată ca şi *** ar fi fost distrus de zombi. Dar aşa arată Garland. Au trecut luni de când pacientul 0 a muşcat dintr-un burger contaminat la Gas N' Gulp. Doar două luni, şi s-ar putea să fiu singurul ciudat necontaminat din ţară. Poate că par un supravieţuitor neverosimil cu toate fobiile mele şi sindromul stomacului sensibil. Dar am avantajul de-a nu avea niciun prieten sau rudă apropiată. Supravieţuiesc pentru că am jucat la sigur şi am urmat regulile. Regulile mele... REGULA NR. 1- CONDIŢIE FIZICĂ La dracu'! REGULA NR. 1- CONDIŢIE FIZICĂ Bineînţeles... REGULA NR. 4- CENTURILE PUSE Ce dracu'? REGULA NR. 2- TRAGE DE DOUĂ ORI Partea bună era că găsisem un loc unde să fac... treaba nr. 2. O altă regulă pentru a supravieţui în Zombieland - NU CĂRA GREUTĂŢI. Şi nu mă refer doar la bagaj. Întotdeauna am fost tipul singuratic. I-am evitat pe ceilalţi oameni de parc-ar fi fost zombi chiar şi înainte să fie. Iar acum că sunt cu toţii zombi... mi-e cam dor de oameni. Am pornit la drum de la căminul facultăţii mele din Austin, Texas spre Columbus, Ohio, unde sper că părinţii mei sunt încă în viaţă. Chiar dacă n-am fost prea apropiaţi, ar fi frumos să văd feţe cunoscute. Sau orice faţă care n-are buze cu stropi de sânge sau carne între dinţi. Mersi. - Ce cauţi? - Nimic. Am o listă... REGULA NR. 31 VERIFICĂ LOCUL DIN SPATE Nu-i nimeni acolo în afară de raniţa meu de marinar. - Care-i numele tău? - Opreşte-te. Fără nume. Aşa ne putem reţine din a ne cunoaşte prea bine. Nu trebuie să dai cu cuţitul tău peste alcool... - E-n regulă, nu trebuie să... - Deci, unde te îndrepţi? - Columbus. Tu? - Tallahassee. - Whisky? - Nu, nu. Numai unul. Aşa zic mereu. Am mai spus-o. Ştii, Columbus şi Tallahassee sunt amândouă în est. Şi? Deci... Tallahassee... vrei să mergem împreună? Măcar o vreme? Uite târgu', Columbus. Nu-i uşor să te înţelegi cu mine. Şi simt că eşti puţin cam dat naibii. Relaţia asta va ţine până în Texarkana. Serios? Bine. Da. Deci mă vei duce până-n Texarkana! Eşti un năpâstorc cam cu tupeu, nu? Poate vrei să-ţi pui centura... ştii, pentru siguranţă. Îmi dau seama deja că o să mă calci pe nervi. Chiar dacă să fac echipă nu-mi intra în obicei... m-am gândit c-aş fi mai în siguranţă cu Tallahassee. A spus că ocupaţia lui preferată e să snopească. Şi... Treaba bubuie. A devenit însă clar ca bună-ziua că avea o slăbiciune... - Ce facem aici? - Uită-te. E un camion Hostess. Da, văd. Un camion Hostess. Şi ce? Un Twinkie mi-ar fi de folos. - Vii? - Da, da. Stai aşa. - Tu chiar îţi baţi joc de mine? - Nu. Şi tu ar trebui să te întinzi. În special dacă vei cobori acel deal. E foarte important. Eu nu cred în asta. Niciodată n-o să vezi un leu *** se întinde înainte să omoare o gazelă! - Sno-Balls? - Da. Sno-Balls? Unde naiba-s Twinkie-urile? Îmi plac Sno-Balls-urile. Urăsc nuca de cocos. Nu gustul. Consistenţa. Răcoritor. Treaba asta cu Twinkie-ul? Nu s-a terminat încă. Poate că-i un moment prost. Dar trebuie să mă uşurez. - Serios? - Serios. Ştiu... din nou, aşa de devreme? Ce pot să spun? Sufăr de... anxietate cronică. Adevărul e că întotdeauna am avut fobii. Multe lucruri mi se păreau îngrijorătoare. Lucruri precum... părul pubian... sau Moş Crăciunii de la supermarket... să fiu singur cu un bebeluş... Dar lucrul de care mă tem cel mai mult, da, chiar mai mult decât de zombi... afurisiţii de clovni. Când ţi-e teamă de tot ce-i afară... renunţi să mai ieşi. Ceea ce mi s-a întâmplat înainte de Zombieland... Noaptea de vineri, a treia săptămână consecutivă în casă. World of Warcraft. Un turn înclinat de cutii de pizza. Code Red Mountain Dew. Mândrie... nicăieri. Demnitate... de mult pierdută. Virginitate... e normal să se speculeze. Mişto. Întreaga mea viaţă, tot ce-am vrut de fapt era să găsesc o fată. Să mă îndrăgostesc. S-o aduc acasă să-i cunoască pe părinţi. Dar din moment ce părinţii mei sunt nişte nebuni paranoici ca mine... poate că fata asta mă poate duce acasă la părinţii ei. Şi atunci aş fi în sfârşit un membru al unei familii ca lumea şi normale. 408? Te rog! E cineva acasă? Te rog, e o urgenţă! De obicei nu deschid uşa dacă aud sunete de panică, dar vecina mea, "406", e extrem de sexy. Mersi, mersi, mersi! Încântat să te cunosc! Poftim. Ia. - Mountain Dew? - Da. Code Red. Şi nişte Golden Grahams. Punga cu fermoar le păstrează crocante. În regulă. - Mersi. - Deci, spune-mi ce s-a întâmplat. Era un om al străzii. Era bolnav. Mă-ndreptam spre casă de la un bar, vorbind la telefon. Şi, dintr-o dată, a venit în sprint către mine. Nu fugea. Sprinta. Credeam că poate fugea de cineva, sau după cineva... Ultima dată când - l-am văzut, era încă acolo, înnebunind. - Droguri, poate? N-am spus încă partea cea mai rea. - Da? - A încercat să mă muşte. - Ai dreptate. E cea mai rea parte. - Îmi pare rău. Sunt aşa de speriată! Nu, nu. Ar trebui să fii speriată. Un om al străzii încearcă să te mănânce? Asta e frica adevărată, frica justificabilă. Eu mă sperii de lucruri care n-au niciun sens, precum clovnii cu nas roşu sau cârpele cu care şterg mesele când termini de mâncat... spre exemplu, într-un restaurant. - Serios? - Ideea e că sunt alături de tine. Bine? Şi atâta timp cât eşti lângă mine, nu părăsesc acest apartament. Te superi dacă închid puţin ochii? - Nu. Desigur, desigur. - Mersi. Lăsând la o parte omul al străzii canibal şi bolnav, îmi trăiesc visul! Întotdeauna... întreaga mea viaţă... am vrut să dau părul unei fete după urechi. - Noapte bună. - Noapte bună. Dumnezeule! Ţi-e bine? Bine, bine! Stai! Ce faci? Înapoi, "406"! Nu vreau să te rănesc! La dracu'! Dumnezeule! Îmi pare foarte rău! Vezi tu, nu poţi să ai încredere în nimeni. E prima dată când primesc o fată în viaţa mea şi încearcă să mă mănânce. Te rog să mă asculţi, "406". Dacă eşti acolo. Eşti doar bolnavă, bine? REGULA NR. 2- LOVEŞTE DE DOUĂ ORI Asta a fost prima mea întâlnire cu ciuma secolului 21... Vă amintiţi de boala vacii nebune? De la vacă nebună, la om nebun, apoi la zombi nebun. E un virus cu efect rapid care te lăsa inconştient, o febră foarte intensă care te făcea plin de ură, violent şi care-ţi provoca o mare poftă de carne. - Bine, tu dai la volan, eu împing. - Bine. Am auzit că există un loc neatins de porcăria asta. - Sud-estul, nu? - Da. Ai auzit şi tu acelaşi lucru? Noi cei din vestul îndepărtat am auzit că e sud-estul. Cei din sud-est au auzit că e vestul îndepărtat. Toate sunt prostii. Eşti la fel ca pinguinul de la Polul Nord care a auzit că e frumos în Polul Sud în perioada asta. - Nu există pinguini în Polul Nord. - Vrei să simţi cât de tare lovesc? - Deci, ce crezi? - Ultima dată când "am băgat ţeava"? Ultima dată când te-ai culcat... când i-ai pus lui Percy capacu'... - Cine-i Percy? - Să tapetezi toaleta... să te simţi bine... să-i aduci dizgraţie lui Iisus... - Să preacurveşti? - Doar... sex. Acum trei săptămâni. În spatele unui camion UPS. Taci. Eu mergeam spre est. Ea spre vest. Ne-am adăpostit în spatele unui camion. - Era plin de pachete nelivrate. - Care era numele ei? - Beverly. Beverly Hills. - Câine ce eşti. - Dar tu? - Eu? Eu... Eu... Dumnezeule. Te scârbeşte. Te... întristează. Te face să te gândeşti că dacă ai fi putut să revii când totul era ok, chiar acum... ai fi în curtea din spate, ştii? Încercând să prinzi licurici. Iar, în loc, asta... - Vreau să spun, îţi face... - Foame. Sunt îngrijorat pentru tine. Uite ce, orice te-ar aştepta în Columbus, îţi promit că nu-i mai frumos decât prietena noastră de-aici care-şi savurează sandvişul uman. Tallahassee avea un simţ al umorului bolnav când venea vorba de zombi. Zombii nu erau cele mai adorabile creaturi, dar el chiar îi ura. De fapt, singurul lucru de care era mai obsedat în afară de-a omorî zombi era să găsească un Twinkie. Ceva în legătură cu un Twinkie îi amintea de o perioadă nu prea îndepărtată când lucrurile erau simple şi nu erau atât de psihopate. Era de parcă dac-ar fi gustat acel deliciu al copilăriei, lumea ar fi devenit din nou inocentă şi totul ar fi revenit la normal. Ce faci, cercetezi? Dumnezeule... Eşti un om periculos. O să ne pui vieţile în pericol pentru un Twinkie? E o cutie de Twinkie-uri în alimentara aia. Nu orice cutie obişnuită de Twinkie-uri, ultima cutie de Twinkie-uri pe care o va savura vreun om din Univers. De-ţi vine să crezi sau nu, Twinkie-urile au o dată la care expiră. Într-o zi, foarte curând, viaţa prăjiturilor Twinkie se va încheia. E timpul să trecem la "Fă prăpăd sau stai deoparte". Când Tallahassee face ca Hulk cu un zombi, fixează standardul de dificultate. Fără frică. Nimic de pierdut. Ce pot să spun? E ca... o artă. Ce gură faină ai. Nu lovi, nu lovi! Loveşte! - Mersi. - Mi-eşti dator. - Eşti incredibil. - Ştiu. Twinkie, Twinkie, Twinkie... Unul de proporţii mari. Vino aici, uriaşule. Am să iau doar puţin de sus. - Tipii ăştia nu se-ncurcau. - Şi sunt atât de graşi. Cred c-ar trebui să ne vedem de drum. Îmi trecea prin cap doar: care sunt şansele? O altă "fată de măritat" pe care s-o aduc acasă la părinţi. Veniţi rapid... Urechea cuiva e în pericol de-a avea părul dat după ea... Te voi prinde din urmă. Regula nr. 22- Când ai îndoieli, să-ţi cunoşti mereu calea de ieşire. - Sunt surori. Cea tânără a fost muşcată. - Nu... - Comportă-te normal. N-o speria... - Da. Columbus... Wichita... Little Rock. Ai făcut toate astea... pentru un Twinkie? Nu, nu. El. Eu sunt doar un fel de... personaj secundar. - Nu cred că mai are mult timp. - Ştiu. Şi ea ştie. Căutăm doar o cale de ieşire. Nu. E doar o fetiţă. Nu vorbiţi despre mine ca şi *** n-aş fi aici! Bine, scuze. Uite, ştiu că eşti bolnavă dar sora ta vrea ca eu să... Nu-i decizia ei. E a mea. I-am făcut o promisiune. Deja ne-am luat adio. Dar n-am avut o armă. Nu ştim cu siguranţă că nu există niciun leac! Nu? Vreau să zic... N-ai deloc tupeu. Dă-i lui arma. Stai. Stai. Eu o voi face. - Te iubesc. - Şi eu. - Ai nevoie de o ţâră de ajutor? - Dacă ai adus vorba... vă vom lua armele, cheile de la maşină, muniţia... Şi dacă aveţi, gumă fără zahăr. Ce dracu'...? Aşteptaţi. De ce faceţi asta? Mai bine să faceţi voi greşeala de-a a avea încredere în noi decât să facem noi greşeala de-a avea încredere în voi. Bineînţeles, prima tipă "bună" care apare la 180 de km mă face să mă simt ca un idiot, îmi fură puşca iar apoi spune că eu sunt cel în care nu poţi avea încredere. - Bravo, geniule. - Tu i-ai dat arma. Tipii ăştia erau nişte idioţi... Evită oglinda de vanitate. Relaxează-te, ok? Tocmai m-am prefăcut că sunt un zombi! - Ce n-aş da pentru un d... - Nu spune D-U-Ş, bine? Hai să ajungem la destinaţie. - Deci crezi că-i adevărat? - Ce să fie? - Despre Pacific Playland. - Complet fără zombi. În locul ăsta mergem noi. Ai încredere în mine. Deci mergea pe o bicicletă din-aia serioasă de la Tour de Friends... cu pedala specială... Şi pedala... iar capul zombiului era prins lângă lanţ... Ştii, părul şi lanţul se învârteau. Foarte tare! Dar "Mătrăşirea de zombi a săptămânii"? Nu, dom'le. Am văzut un constructor, nu-ţi spun vrăjeli, se afla într-o maşină de tasat şi zombiu' se pune jos în faţa lui. Ai turtit vreodată de două ori ceva de dedesubt? - Da, întotdeauna de două ori. - Ei, capul zombiului e afiş. Eşti tipul de om care încearcă să selecteze o poveste de la fiecare? Nu, ştiu un tip care-i mult mai nepriceput decât mine la asta. - Hai să încercăm să găsim maşina. - Ceea ce-mi aminteşte... Niciodată n-am mai avut aşa dureri de cap de când eşti tu la bord. Fă ce vrei c-un bărbat. Dar să nu-ţi baţi joc de Cadillac-ul lui. - Uite un minivan drăguţ. - Să ştii, e drăguţă! Frumoasă camionetă. Tallahassee crede cu fermitate că trebuie să te descarci în Zombieland, altfel pierzi ce ţi-a mai rămas din minte. Dacă-l face fericit şi-l împiedică să folosească ranga aia pe mine, atunci pot să zic: "Las-o naibii aşa." Îmi vreau înapoi Cadillac-ul! Târfe mici şi proaste! Cred că mi-am scrântit ceva. REGULA NR. 18- ÎNTINDERI Suntem noi doi destul de deştepţi ca să punem la cale o escrocherie ca asta? Ai ezitat. E mai bine să fii deştept? Sau... norocos? Ia te uită ce-avem noi aici. Desprinde-te. - Drăguţ. - Miroşi degetul? REGULA NR. 31- VERIFICĂ LOCUL DIN SPATE Mulţumesc, Dumnezeule, pentru ţărani! Asta e o camionetă cu adevărat mare. Astea sunt arme cu adevărat mari. Nu te grăbi. Se spune "Cel ce caută răzbunare" "ar trebui să-şi amintească să sape două morminte..." Da. Două morminte. Unul pentru tipa mare. Şi unul pentru tipă mică. Eşti sinistru de fericit. Haide, de ce nu uităm de fetele astea şi nu mergem spre casă? Vrei să vorbeşti despre casă. Pentru mine, casa era un căţeluş numit Buck... Cel mai drăguţ câine din lume... Cu toţi zombii ăştia idioţi, l-am pierdut. Şi n-o să-l capăt înapoi. Aşa că sunt în căutarea unei noi case. Mâine, poate ca o să fac baie gol în fluviul Yellowstone... o să mă agăţ de candelabrele din Conacul Playboy. Dar astăzi? Un Vortec pe 6 litri V-8. O cutie plină cu arme de.50. Şi cu voia Domnului, un Twinkie blestemat. Tre' să te bucuri de lucrurile mărunte... Urăsc să fiu de acord cu cineva care arată ca Yosemite Sam. Dar o scriu. Regula nr. 32 BUCURĂ-TE DE LUCRURILE MĂRUNTE AJUTOR Cunoscându-le, e o capcană. Stai aici. Vino jos cu maşina dacă dau semnalu'. - Doar n-o să le împuşti? - Nu până ce n-o fac ele. Să sperăm c-o să tragă-n mine. Trebuie s-o fi lăsat. Probabil că au apucat-o spre vest. - Condu încet, ochii deschişi. - Sigur. - Sunt în spate, nu? - Doar eu! Chiar îmi pare rău. Era ca un tigru care se furişa... Ai fost luat ostatic de către o fată de 12 ani? Fetele se maturizează mai repede decât băieţii. E cu mult înainte faţă de *** eram eu la vârsta asta. - 12 e noul 20! Arma, te rog. - De parcă ai folosi-o în... - Nu mă omorî cu propria-mi armă! - Toate jocurile astea violente... - Mersi. Sună claxonul. - Poftim? Sună! E sora ta, împreună cu arma mea. Salut! Naşpa. Jos din vehicul. Tu mergi în faţă. Pot să zic că-mi place de tipa asta. Nu e o ticăloasă arogantă tipică. Chiar şi-nainte de Zombieland... Wichita ştergea pe jos cu tipi ca noi. - Ce cauţi? - Inelul meu de logodnă. L-am dat jos ca să-mi bag benzină. M-am gândit că l-am pus în poşetă, dar trebuie să fi căzut. - Şi am întârziat pentru zbor. - Ascultă, am să-ţi găsesc inelul. - Şi am să ţi-l trimit prin Fed-Ex. - Am să-ţi dau o recompensă. - Nu fi prostuţă. - 300 de dolari. Valorează mult mai mult decât maşina mea. Dă-mi numărul tău. Am să ţi-l găsesc. Voi începe să-l caut chiar de-acum. Pentru că n-am altceva de făcut. Şi eu am fost logodit odată. Dar acum sunt singur. Pa. Sper că vei prinde zborul. Ştiu. Ştiu că-i pe undeva pe-aici. E într-un avion! E o frumuseţe! Te sun înapoi. Mi-ai găsit inelul! Mulţumesc. Îl căutam peste tot. - Inelul tău? - A fost al prietenei mele. - Am să i-l trimit. - Primesc o recompensă? 40, 60, 80... 400. Asta-i. Asta e tot ce am în casă. - Ai făcut pe cineva foarte fericit. - Şi tu. - Drăguţ. Câte au rămas? - Să văd. Destul pentru un drum spre California. Într-o zi vreau să am un inel aşa de mare. Pentru preţul scăzut de 30 de dolari, s-a vândut. E uimitor cât de departe poţi să ajungi cu nişte bijuterii la comandă şi o atitudine plină de tupeu. Cred că suntem norocoşi că nu ne-au lăsat pe marginea drumului. Mulţumesc, Wichita. Mersi, Little Rock. Pentru numele lui Dumnezeu! Destul! Suntem urmăriţi de ciudaţi înfometaţi! N-avem destule belele? Bine, mi-au furat Hummer-ul şi avem probleme de încredere, dar treceţi peste asta, bine? Nu putem să conducem jucându-ne de-a spionii sau prostii din-astea timp de două ore ca patru americani normali? Să mă ia dracu'! Ştiu... - Poate că asta e decizia matură. - Bine. - Deci încotro vă îndreptaţi? - Spre Pacific Playland. - Parcul de distracţii? - În afara L.A-ului? - Da, am fost acolo când eram mici. - Locul ăla e naşpa... E demenţial, e atât de distractiv. E distracţie de calitate pentru familie. Da, ştii, şi eu am fost acolo când eram copil. De fapt, cred că asta intră la perioada liberă! Aţi auzit, băieţi? Nu exista zombi acolo. Da, am auzit... Poate că n-o să te împuşc dar tot mă scoţi rău din sărite şi n-am să mă joc cu tine în "Pacific Playland". - Nicio grijă, vi se bagă pe sub piele. - Serios? - Nu. E mai rău. - Bine. Ce ziceţi să jucăm jocul mut? Începem de-acum. Am vrut să te întreb. Ai auzit ceva de Columbus, Ohio? - N-ai jucat niciodată jocul mut? - Scuze. Nu? Ei bine, îl joacă în Columbus, Ohio. E un oraş al fantomelor. Ars din temelii. Eşti... "Columbus"? Îmi pare rău. Nu mi-am dat seama că era... Nu ştiu ce-i mai tragic. Faptul că familia mea s-a dus sau realizarea faptului că nici măcar nu am prea avut o familie normală vreodată. Cu toate astea, nu mă pot preface că voi găsi ceea ce caut acasă. Nu mai am casă. O să te ducem cu maşina. Poţi să vezi cu ochii tăi. Sau... să te stabileşti într-un loc nou. Îmi dădeam seama că-i era clar ce simţeam. Suntem cu toţii orfani în Zombieland. Ştiu că treaba cu Pacific Playland e o nebunie... dar a trecut mult timp de când nu s-a comportat ca un copil. - Acum e greu să creşti în Zombieland. - Te maturizezi rapid. Uite. Poţi să iei camioneta aia. Sper că vei găsi pe cine cauţi. Şi nu te lăsa până ce n-o faci. Motivul nu era doar că n-aveam unde altundeva să merg. Ci pentru că din acel moment mi-a fost clar. Oricine-ar fi fost fata asta, acolo voiam să mă aflu. O să trebuiască să tragem pe dreapta în curând. Mă simt cam abţiguit. - "Vă vrem banii"... Aşa mai merge. - Bine. Dar ce naiba facem? Doar fă-i pe plac, crede-mă. Aşteptaţi. Cine vrea să meargă primul? Vreau neapărat să o impresionez pe Wichita. Dar aş încălca direct regula nr. 17. Poate cea mai importantă regulă dintre toate. NU FACE PE EROUL De ce nu mergi tu de data asta? Nu mă deranjează deloc. Ce ziceţi? MĂTRĂŞIREA DE ZOMBI A SĂPTĂMÂNII Pe-aproape, dar nu suficient. "Mătrăşirea de zombi a săptămânii" i se acordă sorei Cynthia Knickerbocker. Bietul ticălos terciuit. - Parfum? - Ce? Ăla e parfum? Apă de colonie. Eu zic că e... Lancome, Magnifique. Vorbeşti puţin mai tare? Cred că nu te-au auzit în Santa Fe. Doamne... Ai de gând să i-o tragi lui Wichita! Ţi s-a împlinit dorinţa. Ea şi-a petrecut ultimele 24 de ore trăgându-ne-o amândurora. Noroc, "petunie" mică. Bine. Lasă-mă să-mi cer scuzele sincere spunând că eu te consider un om minunat, cu mult potenţial... Ca să ştii: i-am bătut muci pe unii pentru mult mai puţin de atât. Sunt sigur. Tu o să capeţi... 45% din forţă. Mulţumesc. Haide, mai sparge unul. Frumos. Nu-i aşa că te simţi grozav? Uneori Tallahassee are dreptate. TREBUIE SĂ TE BUCURI DE LUCRURILE MĂRUNTE. Chiar dacă asta înseamnă să distrugi multe lucruri mărunte. Miroase a parfum. - Nu ştii cine e Willie Nelson? - Nu. - Willie... Nelson. - Da. Nu. Nu ştiu. Da, mă rad în fiecare dimineaţă, dar uneori, pe la 16:40, am nişte tuleie... Ştiu că i se zice "barbă de zi", dar a mea creşte prea repede... E autostradă. Poţi rula cu 110 km/h dar nu poţi trece de 120 km/h. Tu nu vrei să depăşeşti viteza de 60 km/h. - Parcă am fi un convoi funerar! - Calmaţi-vă odată! - Mergem ca mortu'! - Conduc pentru prima oară! Ce contează câţi conduc? Deci niciodată nu îţi pui centură sau o doar când eşti cu noi? Ştii, sunt zombi peste tot. Ultima dintre grijile mele e pentru... - Aşa este. - ...centurile de siguranţă. Nu. Nu este. E faimoasă doar când e Hannah Montana şi poartă perucă. Bine. Sigur. Deci... Îţi dă un sentiment de libertate. Da. Pentru prima oară după mult timp, ne distram. Deşi era împotriva strategiilor noastre supravieţuire, ne-am hotărât să rămânem împreună până în Pacific Playland. BUN VENIT ÎN CALIFORNIA Cred că lipsa somnului e problema principală de sănătate în America. Nu, eu cred că e a doua. A doua... Adorabil. Eu cred că ar trebui să găsim un loc unde să ne odihnim. Am o idee. Suntem la Hollywood. Hai să dormim ca boierii. Să luăm o hartă. Haide. Grăbiţi-vă! Grăbiţi-vă! Se pare că toţi cei care au jucat în vreun film stau în cartierul ăsta. Ce anume crezi că facem în 90210, "Sally"? Îmi imaginam că Tom Cruise stă undeva mai mişto. E nimic pe lângă cel la care mă gândeam eu, oameni buni. Mergem la moţul listei vedetelor. - Cine? - Cine? Veţi vedea! Cine e marele "BM"? Nu e Bob Marley. Casa asta e incredibilă! Doamnelor şi domnilor, bine aţi venit în "La Mansion"... Bill Murray! Bill Murray! Nu se poate! Tipul ăsta îmi atinge mereu coarda sensibilă! Cine e Bill Murray? Nu am mai pocnit niciodată un copil. E ca şi *** ai întreba cine e Ghandi. Cine e Ghandi? Are 12 ani. - Nu are Twinkie-uri! - Drăcia dracului! Vezi? Ţi-am zis eu că trebuia să mergem la Russell Crowe. Nimeni nu mă ascultă. Alo, ţine "vocile" în capul tău. Măcar până vom fi siguri că suntem singuri aici. Tallahassee, Wichita, luaţi-o pe acolo. Little Rock, vino încoace. Eu de ce rămân cu ea pe cap? Nu pare să se mai sfârşească. Hei, vino încoace. Are propriul lui cinematograf? Bine. S-ar putea să te învăţ câte ceva despre Bill Murray. Regele dormea chiar aici. Eu ţin patul. Oricum e prea moale pentru mine. VÂNĂTORII DE FANTOME E extraordinar! Vei învăţa pe cine să chemi... Pe "vânătorii de fantome"! Cântecul te prinde. Haide. Ajută-mă să-mi scot cizmele. Haide! Ajută-mă să-mi scot cizmele! Bine! Mi le voi scoate singur. Bill Murray, eşti zombi? Doamne! Ce m-ai ars! Au! Nu eşti zombi! Vorbeşti! Eşti bine. Pe naiba! Îmi pare rău. Nu ştiam că eşti... chiar tu. Eşti... Ce-i cu moaca asta? Încerc să mă amestec printre ei... Ştii tu. Zombii nu se iau de alţi zombi. Un amic de la machiaj m-a învăţat *** să fac asta. Amidon de porumb, mure, nişte lichior de la doamne... Se potriveşte cu stilul meu de viaţă. Îmi place să ies şi să fac diverse chestii. Să joc golf pe Riviera. Tocmai am fost acolo. Nu era nimeni. Al naibii de Bill Murray! Trebuia să mi-o iau de pe suflet. N-am vrut să răbufnesc aşa. E incredibil! Probabil că auzi asta tot timpul. Poate nu şi în ultima vreme... dar sunt un fan uriaş al tău. Jur că ţi-am văzut toate filmele de un milion de ori... Îmi plac şi rolurile tale dramatice şi... Totul! Au mai rămas şase oameni în lume şi unul e Bill "Ticălosul" Murray! Ştiu că nu ăsta e al doilea prenume al tău. Mă uit la filmele tale de mic... de când am început să mă masturbez. Nu că ar fi vreo legătură... "Fostul grădinar la un pas să devină marele campion..." (Caddyshack, 1980) De asta o facem. Te iubesc, Bill. Te iubesc. Eu îţi mulţumesc. Te holbezi la mine. E o perucă. Îmi pare rău. Dar semeni izbitor cu Eddie Van Halen. Tocmai l-am văzut pe Eddie Van Halen. - Serios? - Da. - Unde? - La Hollywood Bowl. *** a fost? E zombi. Aiurea. Ce ziceţi să vă ofer puţină ospitalitate ca pe Coasta de Vest? Vă pot servi cu ceva? Ce-aţi dori? Intră bine, nu-i aşa? Grăbiţi-vă! E pe tavan, veniţi să-l luaţi! - Încarcă, Ray! - Ne vedem pe lumea cealaltă, Pete! E aşa de dezgustător! Parcă ar fi Slimer! Porneşte jetul! - Nu vreau să-l crăp! - Porneşte puternic jetul! Lung de 10 metri şi cântărind vreo 270 de kg. Ăsta e un Twinkie mare de tot! Sora ta e singură, nu? Nu are... vreo relaţie la distanţă sau ceva? - Nu. - Bine. Bine. Şi dacă i-ar plăcea un anume gen de tip... un gen în special... care ar fi acela? Îi cam plac "băieţii răi". - Serios? - Da. Mişto. Ce? - Deci Columbus e cel speriat? - Da. E ca un iepuraş. Îi vin eu de hac. Ia priviţi aici. Nu, nu-i nimic. Mă ocup eu de el... Aşa saluţi tu oamenii acolo, de unde vii? Dumnezeule! Doamne, nu-mi vine să cred că l-am împuşcat pe Bill Murray! Domnule Murray... Cred că acum îmi poţi spune doar "Bill". - Bill... - Da. Nu cred că vom putea să te coasem. Încă e moale. Crezi că e posibil să scapi? Nu. Dacă mai are vreo importanţă acum, îmi pare foarte rău. Am făcut-o instinctiv. E greşeala mea. Niciodată nu m-am prea priceput la poante. Aveţi vreun regret? Poate... "Garfield". Îmi pare rău, chiar îmi atinge coarda sensibilă. Dar este trist. Bine. Rahat! OK. Are ţeavă dublă. Scuze. Bine. 3... 2... 1. Vreţi nişte gumă? Da. Da! Ai parcare gratuită! Care se întâmplă să fie şi cel mai bun lucru la Zombieland. Nu. Cel mai bun lucru la "Z-land" este că nu se mai actualizează statusul pe Facebook. Ştiţi voi... "Rob Curtis se pregăteşte pentru vineri"... Cui îi pasă? Cel mai bun lucru este că nu mai trebuie să tragi apa la baie. Tare de tot. Şi cel mai rău lucru la "Z-land"? În afară de faptul că l-am împuşcat pe Bill Murray? Asta e uşor. Pierderea lui Buck. E căţeluşul lui. Vă zic eu... Nu credeam că aş putea iubi aşa *** l-am iubit pe Buck. Din ziua în care s-a născut mi-am pierdut minţile. Îmi pare rău. Eram la fel. Avea personalitatea, râsul, apetitul meu... Râsul? Şi atunci mi-am dat seama. M-am simţit atât de ruşinat că-mi luase atât de mult, mie, cu cea mai bună condiţie fizică posibilă, să-mi dau seama că nu eram singurul care fugea de ceva. Poftim. Îţi place? Da! Am lipit pozele astea cu bandă adezivă. Dacă îi iei fiul unui om îl laşi fără absolut nimic de pierdut. N-am mai plâns aşa de la "Titanic". Bună. Ai nevoie de-o mână de ajutor? De ce nu expiri încet înainte să apeşi pe trăgaci? - Nu mă face să beau singură. - Bine. E un "Geor"... "Georges" din 1997? Nu am învăţat franceză. "Georges de Latour"? Nu ştiu. - E din '97? - Da. - E un an bun? - Dumnezeule! A fost un an grozav, faci mişto? Am văzut primul film de groază în anul acela. Da. "Anaconda". "Anaconda". Mi-am făcut primul tatuaj. Un delfin. - Serios? - Fals. Primul sărut... - Scotty Lynch. - Aţi folosit limba? Poate. Eşti gelos pe Scotty Lynch? Da, sunt. De fapt, cred că sunt gelos pe tot anul 1997. Vezi tu, al meu... Pentru mine a fost primul ortodontist... Ticălosul mi-a pus un aparat dentar cu sârmă... - Am fost înţepat de prima albină... - O, nu... La fel de înfricoşător ca "Anaconda". Atelierul de lucru manual. Care oricum nu contează ca oră de curs. Am fost la primul bal. Mulţumesc. Învăţam la C.D. Hawkins. Deci fetele alegeau. - Pot să aflu cine te-a ales? - Fetele alegeau. - Ticăloasele alea! - Ştiu. Nu, nu voi înghiţi asta. Ştii ce? În numele tuturor fetelor de clasa a opta, aş dori să mă revanşez faţă de tine. Linişteşte-te. Scotty e poveste veche. Nici nu-ţi ştiu numele, dar e chiar plăcut. Ştii, să rămână între noi doi, dar muream să-ţi spun ceva. Eşti chiar drăguţ. Aşa crezi? Da. Ai curajul unui papă-lapte, dar... mă descurc cu asta. Serios? Ai putea măcar să îţi arăţi primul intenţia de a mă săruta. Mă ajutaţi puţin să mut canapeaua? Fac un fort. - Da. - Probabil aşa e mai bine. Pentru că... te plac... Columbus, dar... sora mea şi cu mine vom face tot ce trebuie ca să supravieţuim, deci... Speram ca Wichita să se prefacă doar greu e cucerit. Dar mi-am dat seama că ea avea mai multe probleme cu încrederea decât mine când m-am trezit în ziua următoare şi ea pleca. E ca un robot uriaş care omoară cocoşelul, construit într-un nenorocit de laborator secret guvernamental. Nu pot să cred că aproape l-am sărutat. Care e regula noastră principală? "Să nu ai încredere în nimeni, în afară de noi două". În afară de noi două. Da. Noi două. Ai supravieţuit apocalipsei zombi şi ai traversat jumătate de ţară. Unde te vei duce? Mă duc în Pacific Playland! Sesam, deschide-te! Asta e problema când te ataşezi de cineva. Când te părăseşte, te simţi pierdut. Faptul că-l aveam pe Tallahassee în preajmă nu mă încălzea cu nimic, ci mă făcea să mă simt şi mai singur. Hei! Oricum nu aveai *** să "marchezi". Nu făceai mare brânză nici până să apar eu. De asta nu mi-i apropii pe oameni. Mereu ajungi să te arzi. Nu mai spune. Mexic! Ştii *** se cheamă prăjiturile Twinkie în Mexic? "Los Submarinos"! Acolo mă duc eu, "amigo"! *** zici tu. E super amuzant! Doamne! O, nu! Mă duc după Wichita! Ai citi vreodată cartea aia: "Nu te place"? Nu trebuie să pari prea disponibil. Nu-mi pasă, bine? Vreau să fiu cu ea. Distracţie plăcută în Mexic! Haide! Grăbeşte-te! Urcă! Haide, porneşte! Porneşte, porneşte! Când ajung la trei! 1... 2... 3! Eşti bine? Haide, grăbeşte-te. Ridică-te. - Da. - Să mergem! Acolo! Nu mă prea pricep la despărţiri, aşa că... "va trebui să te mulţumeşti cu atât, porcuşorule". E cel mai nasol "rămas bun" pe care l-am auzit vreodată. Şi l-ai furat dintr-un film. Spune-le doamnelor că le salut. Să ştii că şi pozele lor au fost în portofelul cuiva. Treci în maşină, Răzbunătorule. Hai să ne dăm în rollercoaster. Mulţumesc. Du-te! Nu e la fel de amuzant pe cât îmi aminteam eu. Trage în cutia de comandă. - Columbus? - Tallahassee? Cred că de data asta chiar au nevoie de ajutorul nostru. Pune-ţi centura. Da, ţi-am luat-o înainte. Fă prăpăd sau stai deoparte! La naiba! SĂ TRAGI DE DOUĂ ORI Mama îmi zicea mereu că într-o zi voi fi bun la ceva. Cine-ar fi zis că aia o să fie hăcuirea de zombi? Probabil că nimeni. Uite! Ar fi bine să începem să ne gândim *** să ne cerem scuze. O, nu! Nu! Hei! Ohio! Aici! - Hei! Ajutor! - Doamne. Sunt acolo, sus. Sunt bine. Ce mai aştepţi? E gagică-ta! Haide! Veniţi să vă puneţi cu Tallahassee! I-e foame cuiva? Tallahassee are gust bun! Haideţi! Veniţi încoace, ticăloşi pociţi! Sfinte Sisoe! Mama naibii! Hei! Ce naiba? CASA BÂNTUITĂ Rahat! Nu mai am cartuşe. Bingo! O, da! Stai că vine! Rahat. Wichita! Little Rock! Grăbeşte-te! Dumnezeule. Uită-te la clovnul ăsta! Normal. - Trebuia să fie un clovn. - La dracu'! Nu, trebuia să fie un clovn şi trebuia să fie vorba despre Wichita ca să înţeleg în sfârşit... că unele reguli sunt făcute să fie încălcate. REGULA NR. 17: FII UN EROU Acum ori fac prăpăd ori stau deoparte. Să dea dracii-n clovnul ăsta! FRÂNĂ DE URGENŢĂ Mulţumesc. Ia-ţi arma. Bună. Bine. Christa. Bine. Probabil ar trebui să plecăm. Acum. A ajuns în sfârşit la "prima bază". Nu e rău pentru năpâstorcul ăla. Unde e Florida? TWINKIE-URI PRĂJITE Am o mică bănuială. Unde sunteţi, ticăloşi pufoşi, galbeni şi delicioşi? Unde sunteţi? Am pierdut totul! Iisuse Christoase! Vrei un Sno-Ball sau ceva? Doamne... Cuvintele nu pot exprima... E prea devreme. Nu poţi să scoţi glonţul şi să mănânci ce-i în jur? Bine. Nu! Nu! Nu! Moaca asta? Ăsta-s eu, realizând că fetele alea deştepte şi camioneta neagră şi tipul ăla mare cu haină din piele de şarpe... erau lucrul cel mai apropiat de ceva ce-mi dorisem întotdeauna dar pe care nu l-am avut niciodată cu adevărat. O familie. Aveam încredere în ei şi ei aveau încredere în mine. REGULA NR.32: BUCURĂ-TE DE LUCRURILE MĂRUNTE Tallahassee a primit un Twinkie. Şi deşi viaţa nu avea să mai fie niciodată simplă sau nevinovată, în timp ce savura prăjitura pufoasă şi galbenă cu cremă, în noi renăştea speranţa. Ne aveam unii pe ceilalţi. Şi fără alţi oameni... Ei bine, ai putea la fel de bine să fii zombi. Mulţumesc foarte mult. Da, să mergem! Foarte haios. Aşa că până data viitoare, amintiţi-vă: Condiţie fizică, centuri de siguranţă... şi asta chiar că n-are legătură cu nimic, dar puţină cremă de plajă nu i-a stricat nimănui vreodată. Sunt Columbus Ohio din Zombiland şi vă urez "Noapte bună". Subtitrare de Danineji_genius şi Felixuca Nifty Subtitles Team (c) www.niftyteam.ro sync.gioni666