Tip:
Highlight text to annotate it
X
E grozav.
(În poloneză) Bine aţi venit.
(Aplauze)
(În poloneză) Bună. (Râsete)
(În poloneză) Îmi pare rău, înţeleg puţin,
(În poloneză) dar nu vorbesc bine poloneza.
(În poloneză) Îmi pare rău.
(În poloneză) În engleză e bine? (Râsete)
(În poloneză) Sper că da.
(În poloneză, engleză) O să vedem.
Puteţi da puţin mai încet volumul?
Cineva de la cabina de sunet? Bun.
Polonia a fost o experienţă grozavă,
am trăit în ultimii 3 ani în Cracovia,
iubesc oraşul, oamenii, Polonia.
Vă mulţumesc, e un loc grozav.
(Aplauze)
La servici în Seattle
oamenii mă întreabă: „Ce faci în Polonia?”
Spun: „N-ai fost niciodată acolo, nu-i așa?”
(Râsete)
Unele lucruri sunt diferite în Polonia.
În ulrima zi a unui seminar de leadership
a venit un participant
şi l-am întrebat: „*** a fost?”
Mi-a răspuns: „Nieźle, nieźle.”
(Râsete)
În prima mea săptămână acolo. Tipul a plecat,
iar eu l-am întrebat pe colegul meu: "Darek, ce înseamnă asta?”
El spune „Nu e rău.” (Râsete)
Zic: „Nu e rău?”
(Râsete)
După doar 3 zile jumătate!
Darek zice: „Ţi-a spus că i-ai schimbat viaţa.”
(Râsete)
(Aplauze)
Zic: „De ce nu a zis aşa?”
Darek: „Ţi-a spus că n-a fost rău.” (Râsete)
„John, asta-i Polonia!” (Râsete)
Oricum, a fost minunat aici.
Vreau să vă împărtăşesc ceva drag mie
şi anume:
*** să faci ca locul de muncă, slujba ta,
să te transforme personal?
Ştiţi ce e criza vârstei de mijloc?
E atunci când ai ajuns pe ultima treaptă a scării
şi-ţi dai seama că ai rezemat-o de peretele greşit.
(Râsete)
(Aplauze)
Deci...
(Aplauze)
În următoarele 16 minute,
o să vă ajut să sprijiniţi scara de peretele corect.
(În poloneză) Bine?
John Schrer: OK. Din public: (În poloneză) Nu e rău.
J.S.: Nu e rău! (Râsete)
(În poloneză, engleză) Nu e rău, OK. (În poloneză) O să vedem.
OK. (Râsete)
Celor care au trecut prin această criză
le spun altceva:
„Niciodată nu e prea târziu să devi ce ai fi putut să fii.”
OK? Să începem. O să o facem rapid.
Unde vă petreceţi majoritatea timpului?
Răspunsul?
Publicul: La serviciu. J.S.: La serviciu.
Poate unii sunt studenţi, dar când întreb:
„Câţi staţi 8 ore la serviciu?”
Ridicaţi mâna dacă lucraţi 8 ore pe zi.
9 ore pe zi?
10 ore pe zi?
11? 12?
Aţi văzut? Am dovedit. (Râsete)
Lucraţi mai mult decât dormiţi.
Staţi mai mult acolo decât oriunde.
Consideraţi serviciul extrem de important.
Acum o să vă întreb ceva.
Ca fiinţă umană, sunteţi un produs finit
sau un proces în desfășurare?
Ce aţi răspunde?
În desfășurare -- toţi spun asta.
Şi întreb: „Unde vă construiţi?
Unde vă dezvoltaţi?”
Oamenii vorbesc despre seminarii,
despre biserică.
Citesc cărţi, etc.
Şi întreb: „Dar la muncă?” Iar ei sunt miraţi.
Ce treabă are cu progresul meu?”
Misiunea mea în viaţă e să ajut oamenii
să facă din locul de muncă
un loc unde să crească şi să se dezvolte.
În America oamenii văd lucrurile aşa:
am o viaţă şi un serviciu.
Ce legătură este între ele?
La unii există. Telecomanda? Merge?
Da, foarte bine.
Deci, unii oameni au o viaţă şi un serviciu
şi încearcă să le echilibreze.
Alţii spun: „Ştii ce? Nu, viaţa mea...”
Unii din cei ce au prezentat pe scenă
gândesc aşa: „Am o viaţă. Serviciul e o parte
dar nu toată viaţa mea.”
Asta observ în Polonia.
Observ --
(Râsete)
La o prezentare recentă în Wrocław
cineva care e fotograf,
mi-a spus: „Mama îmi spunea 'De ce-ţi iroseşti
educaţia pe care ţi-am oferit-o?
De ce nu-ţi iei o slujbă adevărată?' ”
Pentru că...
Mi-a spus: „Mama face parte din generaţia mai veche,
pentru care e important să ai o slujbă.
Nu contează ce sau dacă ţi se potriveşte.
Sau dacă are legătură cu ce vrei să faci.
Ai o slujbă? Păstreaz-o.”
„Pentru Dumnezeu de ce nu-ţi iei şi tu o slujbă?”
Vă spun imediat de ce vă recomand...
Câţi aveţi o slujbă?
O să vă recomand
să vă daţi demisia. Fiţi atenţi.
(Râsete)
Nu vă panicaţi, e în regulă. (Râsete)
Iată ce am observat eu în Polonia:
Oamenii pun efectiv un zid
între vieţile lor şi locul lor de muncă.
Prietenii mi-au spus că înainte
sistemul familial, social şi prietenii
erau complet separate de lucru.
Îmi spuneau: „Poţi lucra cu cineva ani buni
fără să ştii numele soţiei,
dacă au copii sau dacă au probleme în viaţă.”
E o lume separată.
Eu zic că nu poţi să separi...
*** să-ţi separi viaţa de serviciu?
Eşti o fiinţă umană în ambele locuri.
Aşa că vă sugerez ceva.
Oh, nu se vede.
E o poză grozavă, dar nu se vede.
(Râsete)
Nu contează ce aţi făcut azi la serviciu,
nu contează doar ce aţi făcut,
ci şi ce v-a făcut vouă.
Nu contează doar ce aţi produs pentru companie,
ci şi pentru voi
în acest timp.
Sau: E vorba despre *** a fost la serviciu
dar şi în interiorul vostru
cât timp aţi fost acolo.
Doi oameni merg la serviciu.
Unul spune acasă:
„Of, Doamne! Ce dezastru...”
Celălalt, ajuns acasă, spune:
"Am învăţat multe azi. E incredibil.”
Deci: „Toţi trăiesc, dar unii învaţă lecţia.”
Citatul meu favorit din T.S. Eliot.
O să insist pe anumite aspecte.
Cred că ne naştem să facem 3 lucruri:
să aflăm cine suntem, să ne exprimăm
astfel încât să contribuim cu ceva.
Vă sugerez să faceţi din slujbă, din locul de muncă,
o sală de clasă sau un dojo. Eu practic Aikido.
Un loc în care să fii aşa *** eşti.
De ce nu?
Colaboratorii sunt mereu acolo.
Acei nesuferiți cu care trebuie să lucrezi.
(Râsete)
Cea mai rea persoană acolo e cel mai important profesor.
Dar asta e pentru avansaţi.
Programul de rutină e tot ce ți se întâmplă zilnic.
Mi-au spus să nu îl spun în poloneză.
Toate lucrurile dintr-o zi
sunt programul de studii.
Şi nu există note,
ci doar ce se întâmplă în voi
când ajungeţi acasă la sfârşitul zilei.
Aşa realizaţi *** a fost la serviciu.
Există şi un examen final, dar atunci e prea târziu.
De altfel, „job”, adică „slujbă”,
provine din cuvântul „gobbe” din engleza veche,
înseamnând „o grămadă de ceva”.
Altadată mutai nişte chestii de ici colo.
Erai plă*** pentru câte „grămezi” sau „gobbes”,
ai mutat de ici colo.
Deci de aici, acolo, de aici, acolo.
Azi: pui în coş, iei din coş.
Pui în coş, iei din coş.
Zilnic. Nu contează unde eşti şi la ce nivel.
Iei lucruri şi le muţi dincolo.
Asta înseamnă o slujbă.
Personal, nu vreau să am una.
Dacă asta înseamnă, nu o vreau.
Vă spun să nu aveţi o slujbă
ci să vă căutaţi de lucru.
Care e munca voastră?
Pentru ce vă aflaţi aici?
„Work” - provine din cuvântul grecesc „erg”,
care, cred - mă uit la omul cu cifrele -
înseamnă câte calorii trebuie pentru a muta un gram cu un centimetru.
Dacă-mi amintesc bine. E pe-aproape?
(În poloneză) Din public: Nu e rău. J.S.: Nu e rău.
(Râsete)
(Aplauze)
Cuvântul s-a transformat din din „erg” în „werk” în germana veche,
şi apoi a devenit „work” în engleză.
Deci „work” înseamnă energie cu o direcţie.
Cu un scop.
Eu cred că ar trebui
să vă lăsaţi slujba şi să vă găsiţi de lucru.
E foarte important.
O să vă spun rapid o poveste.
Ţineam un seminar pentru o doamnă
ce conducea o mare corporaţie în Seattle
şi echipa ei de vicepreşedinţi.
Să-i spunem Charlotte.
Pe ascuns o numeau „doamna dragon”.
În limba poloneză,
*** se spune „doamna dragon”?
Pblicul : Smoczyca. J.S.: Aşa, bun.
Fiind în seminar ea întreabă:
„Toate ca toate, dar ce are asta
cu leadership şi conducerea organizaţiei?”
Eu spun: „*** ar fi viaţa dvs.
dacă nu ar trebui să lucraţi zilnic?”
„Aş merge acasă şi m-aş juca cu nepoţii.”
Eu: „Bine să pornim de-aici.”
Am rugat unul din vicepreşedinţi să ia notiţe
şi acesta s-a dus lângă panou.
Am întrebat-o: „Ce ai face cu nepoţii?”
Ea: „În primul rând, trebuie să pregătesc casa.”
„Adică?” „Vreau să mă asigur că e sigură
şi că există lucruri interesante
pentru ei,
că au destulă mâncare şi chestii de făcut,
apoi mă pregătesc şi pe mine, ca să am atitudinea potrivită.
Să fiu pregă***ă,
să le arăt cât de mult ţin la ei.”
Am notat toate astea.
„Vin copii, ce faceţi?”
„Îi întâmpin la uşă în genunchi.”
„De ce în genunchi?”
„Să fiu la nivelul lor.”
„Şi ce faceţi în timpul zilei?”
„Îi urmăresc şi sper să fie în regulă.
Şi dacă am ocazia să-i învăţ ceva, o fac.”
Am continuat să notăm.
Apoi le spune „la revedere” din uşă.
La sfârşit era tăcută,
un pic emoţionată.
Întreb: „Ce se întâmplă?” Ea: „E foarte drăguţ,
dar nu văd legătura cu leadership-ul.”
(Râsete)
Bine-nţeles, eu sunt consultantul, nu?
Şi mă sperie teribil
că nu-i va pica fisa
şi nu o să afle.
Dar mă uit la panou şi spun:
„Uită-te pe panou
şi spune-mi ce vezi.” Ea citeşte
şi eu spun: „Poate e o altă descriere
despre *** să fii lider aici.”
Şi ea exclamă „Doamne!”. Nu, zice „Vai, Doamne.” (în engleză)
(Râsete)
Exclamă: „Doamne!
Adică pot să aduc 'bunica' la lucru?”
(Râsete)
Şi toţi vicepreşedinţii spun:
„Doamne, da! O, te rugăm, te rugăm!”
(Râsete)
E chiar interesant.
M-am întors după trei luni să văd *** merge,
iar recepţionera
mult sub echipa de conducere,
îmi spune: „John, vino. Bunica e aici.”
(Râsete)
A fost grozav.
(Aplauze)
Întrebarea pentru voi :
voi pe cine
trebuie să aduceţi la lucru?
Şi încă ceva.
Asta numesc eu „Plan de viaţă amânată”.
Planul cu care am fost toţi învăţaţi în America.
Sunt convins că şi vouă vi s-a spus.
Munceşti pe brânci acum, faci orice
ca să ai ce-ţi trebuie.
Şi după ce ai suficient din orice ai vrut,
bani, statut, sau soţia-trofeu, ori jucării, orice îţi trebuie.
Când ai destul,
abia atunci te poţi bucura, poţi fii împăcat,
relaxat, sau *** vrei.
Există însă o foarte mică problemă.
Nu funcţionează.
(Râsete)
(În poloneză, engleză) De ce? (Râsete)
Pentru că niciodată nu e suficient.
Dacă vă întreb câţi bani vreţi,
ce veţi spune?
„Un pic mai mult decât acum.”
Toţi spun asta.
Nu poţi avea niciodată suficient.
Dacă vrei să fii fericit, relaxat, împăcat,
flexat în toate, nu vei ajunge niciodată acolo.
Oamenii din vânzări înţeleg asta
Fac o vânzare, *** se simt?
Nu rău (în poloneză), nu?
(În poloneză) Bine, foarte bine, fantastic, extraordinar.
(Râsete)
(Aplauze)
Mi-am folosit tot vocabularul în poloneză.
(Râsete)
Şi apoi cât durează sentimentul?
Până la următorul apel.
Apoi a dispărut iar.
Nu duce nicăieri. Propun ceva radical.
Schimbaţi totul
şi prin ce faceţi să exprimaţi cine sunteţi
şi apoi să vedeţi reacţia oamenilor prin bani,
dar cui îi pasă?
Pentru că voi începeţi din locul
în care ceea ce faceţi exprimă cine sunteţi.
(În poloneză) În regulă?
(În poloneză) Înţelegeţi? (În engleză) OK, grozav.
Să vă spun ceva despre cuvântul „tov”.
Mă întorc la rădăcini
şi la povestea creaţiei din Geneză.
Povestitorii nativi americani spun :
„Nu ştiu dacă a fost chiar aşa,
dar povestea e adevărată.” (Râsete)
Eu sunt aproape sigur că nu a fost exact aşa,
dar povestea e adevărată.
La un moment dat se spune:
„Dumnezeu a creat oceanele
şi apoi a privit şi a văzut că era...” ***?
Din public: „Bine.” J.S.: „Bine.”
Cred că sunt ceva luterani pe-aici.
(Râsete)
E o traducere îngrozitoare a cuvântului.
Cuvântul e „tov” în ebraică. Mazel tov”.
O traducere mai bună e:
„Dumnezeu a creat oceanele, a privit şi a spus
'Da! Da! (În poloneză) Da! Da!' ”
„Asta e!”
„Aha, da, da!”
(Aplauze)
„In lume este o bucăţică din mine
pe care să o puteţi vedea.
Vreţi să ştiţi ceva despre mine?
Iată oceanul meu.”
(Râsete)
(Aplauze)
Asta este „tov”.
Fiica mea... Staţi un pic.
N-o puteţi vedea pe fiica mea, Emma. Ce păcat!
Are 23 de ani şi e la şcoală la Paris în Franţa.
Sudiază teatru, dans şi voce.
A început să danseze încă mică.
Dacă ar dansa aici, n-ar face-o să vă impresioneze
sau pentru rezultat.
Ar dansa pentru că aşa este ea.
Şi Emma dansează.
Zici „Emma”, zici dansatoare.
Asta e.
Ieri îmi spunea pe Skype:
„Dacă mi-aş rupe un picior, să nu mai pot dansa,
nu ştiu ce aş face.” Mi-a zis: „Asta sunt.”
Zici „Emma”, zici dansatoare.
Fiul meu, Asa. Oare-l puteţi vedea pe Asa?
Nu? Păcat.
Iată-l.
Asa are acum 25 de ani; cântă la pian şi la trombon,
muzică clasică, jazz etc.
Am venit acasă. E o casă mică
cu un pian mare ce umple sufrageria.
Iar Asa interpreta un fragment din Rachmaninoff.
Toată casa se zguduia.
Casa mică, pianul mare.
M-am oprit şi am lăsat muzica să mă invadeze.
Stăteam acolo şi atunci am înţeles.
Mi-l imaginam pe Asa la pian.
Am realizat că nu pianul zguduia casa.
Casa nu se zguduia cu Rachmaninoff.
Casa se zguduia cu Asa.
Asa umplea casa.
Pianul acela mare doar stă
până începe Asa să cânte.
Piesa lui Rachmaninoff -- niște note pe hârtie,
până când o citeşte şi interpretează în felul lui
şi atinge claviatura.
Atunci apare muzica.
Lucraţi undeva,
numele vostru e în diagrama firmei.
E doar pianul vostru.
Sarcinile de serviciu sunt doar puncte -- piesa lui Rachmaninoff,
puncte pe o hârtie până atingeţi claviatura
şi începeţi să cântaţi.
Dacă plecaţi şi apare alt nume în diagramă
muzica va fi diferită.
Muzica e a voastră.
Nu are nimic de-a face cu slujba.
Contează *** interpretaţi voi muzica în lume.
Sugestia mea e:
Când nu ştiţi ce să faceţi, mergeţi pe „tov”.
Faceţi „tov”.
„Tov” e atunci când ceea ce faceţi
exprimă afevărata voastră natură,
ajută pe alţi oameni din jur
şi se armonizează cu ceea ce viaţa sau creaţia,
cere de la voi.
Deci când mergeţi la lucru,
întrebaţi-vă
„Care e lecţia aici?” „Ce înseamnă pentru mine?”
În loc să spuneţi: „ Mă întreb de ce mi se întâmplă asta?”,
luaţi-o un pic altfel
şi întrebaţi „Ce înseamnă pentru mine?
*** s-ar întâmpla asta pentru mine?”
Vă mulţumesc pentru şansa de a fi cu voi.
Rcomand să pariaţi pe „tov”.
E un mod extraordinar de a trăi.
Ziceţi „Emma”, ziceţi dansatoare; îmi ziceţi numele, asta primiţi.
Mulţumesc foarte mult.
(Aplauze)