Tip:
Highlight text to annotate it
X
Traducător: Ioana Popa Corector: Laszlo Kereszturi
Bună dimineața.
Sunt bucuros să văd că sunteţi atât de mulți prezenți aici
și atât de multe fețe zâmbitoare.
Am o experienţă foarte deosebită,
o atitudine şi o abordare foarte curioasă
faţă de lumea reală
pentru că sunt un prestidigitator.
Acum, prefer acel termen în locul celui de magician,
deoarece, dacă eram un magician, aceasta ar fi însemnat
că folosesc magia şi incantaţiile
şi gesturi ciudate
pentru a obţine magie adevărată.
Nu, nu fac asta; eu sunt un prestidigitator,
cineva care pretinde că este
un magician adevărat.
*** trecem de un astfel de lucru?
Depindem de faptul că
auditoriile precum dumneavoastră
vor face presupuneri.
De exemplu, m-am trezit aici,
şi am luat microfonul de pe stativ,
şi l-am pornit,
voi aţi presupus că acesta este un microfon, deşi nu este.
(Râsete)
De fapt, acesta este ceva
cu care cam jumătate dintre voi, mai mult de jumătate dintre voi, nu veţi fi familiarizaţi.
Vedeţi, este un aparat de ras barba.
Şi este un microfon foarte prost.
L-am încercat de multe ori.
Cealaltă presupunere pe care aţi făcut-o --
şi această scurtă lecţie vă va arăta
că veţi face presupuneri --
nu numai că puteţi, dar şi că veţi face --
atunci când vă sunt sugerate corect.
Credeţi că mă uit la voi.
Greşit. Nu mă uit la voi. Pentru că nu vă văd.
Ştiu că sunteţi aclo, mi-au spus asta în culise, este o sală plină şi aşa mai departe.
Ştiu că sunteţi acolo pentru că vă aud,
dar nu vă văd pentru că în mod normal port ochelari.
Aceştia nu sunt ochelari, sunt doar nişte rame goale,
rame destul de goale.
Dar de ce un om în toată firea ar apărea în faţa dumneavoastră
purtând o pereche de rame goale la ochi?
Pentru a vă păcăli, doamnelor şi domnilor,
pentru a vă înşela, pentru a vă arăta că şi dumneavoastră
puteţi face presipuneri.
Să nu uitaţi niciodată acest lucru.
Acum, trebuie să fac ceva, înainte de toate, să îmi pun ochelarii adevăraţi,
ca să vă pot vedea cu adevărat,
ceea ce probabil ar fi mai comod. Nu ştiu.
Nu m-am uitat prea bine. Ei bine, nu e chiar aşa de plăcut.
(Râsete)
Trebuie să fac ceva acum, ceva ce pare
un pic ciudat pentru un magician.
Dar voi lua nişte medicamente.
Acesta este un flacon întreg de
Calms Forte.
Voi explica acest lucru imediat.
Ignor instrucţiunile.
Este ceea ce guvernul trebuie să pună în ele
pentru a vă încurca, sunt sigur.
Voi lua destule din acestea. Mmmm.
Într-adevăr, tot flaconul.
32 de tablete de Calm Forte.
Acum că am făcut asta - voi explica imediat -
trebuie să vă spun că
sunt un actor.
Sunt un actor care joacă un anumit rol.
Joc rolul unui magician,
al unui vrăjitor, dacă vreţi, un vrăjitor adevărat.
Dacă cineva ar apărea pe această scenă în faţa mea
şi ar susţine că este într-adevăr
un prinţ din antichitate al Danemarcei, pe nume Hamlet,
v-aţi simţi insultaţi
şi pe bună dreptate.
De ce ar presupune un om că aţi crede
un lucru atât de bizar ca acesta?
Însă există în lume
o populaţie foarte mare
de oameni care vă vor spune
că au puteri psihice, magice,
că pot prezice viitorul,
că pot intra în contact cu morţii.
A, ei mai spun şi că
vă vor vinde astrologie
sau alte metode de ghicire a norocului.
Vă vor vinde cu plăcere asta. Da.
Şi ei spun de asemenea
că vă pot da maşini perpetuum mobile
şi sisteme energetice gratuite.
Ei pretind a fi vizionari,
sau senzoriali, orice pot.
Însă singurul lucru care a dus la o mare revenire
chiar recent,
este această afacere a
vorbitului cu morţii.
Acum, pentru mintea mea inocentă,
a fi mort implică
incapacitate de comunicare.
S-ar putea să fiţi de acord cu mine.
Însă aceşti oameni tind să vă spună că
nu numai că pot comunica cu morţii --
Bună --
dar în acelaşi timp îi şi pot auzi,
şi pot transmite această informaţie celor vii.
Mă întreb dacă este adevărat.
Nu cred pentru că
această subcultură de oameni
folosesc exact aceleaşi trucuri ca şi noi magicienii,
exact aceleaşi,
aceleaşi metode fizice, aceleaşi metode psihologice.
Iar ei, în mod eficient şi profund,
au înşelat milioane de oameni din lume
în detrimentul lor.
Ei îi înşeală pe aceşti oameni.
Îi costă o mulţime de bani.
Îi costă multă suferinţă emoţională.
Miliarde de dolari sunt cheltuiţi
în fiecare an, peste tot în lume,
pe aceşti şarlatani.
Acum, am două întrebări
pe care mi-ar plăcea să le adresez acestor oameni
dacă aș avea oportunitatea să fac asta.
Prima întrebare: Dacă vreau să îi rog să cheme --
pentru că ei aud într-adevăr prin ureche.
Ei ascultă spiritele în acest mod.
Vă voi ruga să chemați fantoma bunicii mele
deoarece, când a murit, deținea testamentul familiei,
și l-a ascuns undeva. Nu știm unde se află.
Aşa că o întrebăm pe Buni: "Unde este testamentul, Buni?"
Ce răspunde Buni? Răspunde: "Sunt în rai și e minunat.
Sunt aici cu toți vechii mei prieteni, prietenii mei decedați,
și familia mea,
și toți cățelușii și pisicuțele pe care le-am avut când eram mică.
Vă iubesc pe toți și voi fi cu voi întotdeauna.
La revedere."
Şi nu a răspuns la afurisita de întrebare.
Unde este testamentul?
Ar fi putut foarte ușor să spună:
"A, este în bibliotecă pe al doilea raft, în spatele enciclopediei."
Dar nu spune asta. Nu, nu spune.
Nu ne oferă nici o informație utilă.
Am plă*** o mulțime de bani pentru informația aceea,
însă nu am primit-o.
A doua întrebare pe care aș vrea să o pun, destul de simplă.
Să presupunem că îi rog să contacteze
spiritul socrului meu decedat, ca un exemplu.
De ce insistă să spună --
nu uitați, ei vorbesc în urechea lui --
de ce spun "Numele meu începe cu J sau cu M?"
Este asta un joc de ghicit nume?
Vânătoare şi pescuit? Ce este asta?
Sunt 20 de întrebări? Nu, mai degrabă sunt 120 de întrebări.
Dar este un joc crud, vicios,
total lipsit de conștiința --
Îmi revin, stați jos --
pe care îl joacă acești oameni.
Iar ei profită de oamenii inocenți, naivi,
suferinzi, nevoiași din jurul lor.
Acum, acesta este un proces
denumit citire rece.
Există undeva un tip,
Van Praagh este numele lui, James Van Praagh.
Este unul dintre marii practicanți ai acestui gen de activitate.
John Edward, Sylvia Browne
și Rosemary Altea, ei sunt alți operatori.
Existe sute ca ei pe tot globul, însă în această ţară
James Van Praagh este foarte mare.
Şi cu ce se ocupă el? Îi place să vă spună
*** au murit cei decedaţi,
știți, oamenii cu care el vorbește prin urechea sa.
Deci ceea ce spune este, foarte des, este cam așa, zice el:
"Îmi spune că, îmi spune că, înainte să treacă dincolo,
avea probleme cu respirația."
Oameni buni, asta înseamnă moartea.
(Râsete)
Ţi se oprește respirația și apoi ești mort.
Este atât simplu.
Asta este genul de informație pe care vă vor transmite?
Nu prea cred.
Acum, acești oameni vor ghici, vor spune lucruri precum
"De ce simt electricitate?
Îmi spune 'Electricitate'.
Era electrician?" Nu.
"A avut vreodată un aparat de ras electric?" Nu.
Este un jos de vânat întrebări precum aceasta.
Prin aceasta trec ei.
Oamenii ne întreabă adesea
la Fundația James Randi Educational,
mă sună, mă întreabă, "De ce sunteţi atât de preocupat de asta, dl. Randi?
Nu este doar ceva foarte amuzant?"
Nu, nu este amuzant. Este o farsă crudă.
Ar putea crea un anumit grad de confort,
însă acel confort durează
numai 20 de minute sau pe acolo.
Iar apoi oamenii se uită în oglindă şi spun
tocmai am plă*** o mulțime de bani pentru acea interpretare.
Şi ce mi-a spus ea? "Te iubesc!"
Ei spun asta tot timpul.
Ei nu obțin nici o informație,
nu aduc nicio valoare pentru ceea ce se cheltuiește.
Acum, Sylvia Browne este un operator mare.
Noi o numim "Ghearele."
Sylvia Browne -- vă mulțumesc --
Sylvia Browne este un mare operator
în acest domeniu, în prezent.
Sylvia Browne -- doar ca exemplu --
ea încasează în realitate 700 de dolari
pentru 20 de minute de ghicit prin telefon.
Ea nici măcar nu se duce acolo personal.
Şi trebuie să aștepți până la doi ani deoarece
timpul ei este rezervat în avans pentru acel interval de timp.
Plătești cu carte de credit, sau altfel,
și te va suna ea
cândva în următorii doi ani.
Îți poți da seama că este ea. "Bună ziua. Sunt Sylvia Browne."
Ea este. Îți poți da seama imediat.
Acum, Montel Williams este un tip inteligent.
Știm cu toții *** este el la televizor.
Este manierat. Este inteligent.
Știe ce face Sylvia Browne,
dar nu îl interesează.
Pur și simplu nu îl interesează.
Pentru că, concluzia este că, sponsorilor le place,
iar el o va expune
tot timpul publicității televizate.
Acum, ce vă oferă Sylvia Browne pentru acei 700 de dolari.
Vă spune numele îngerilor voștri păzitori, asta pentru început.
Ei, fără asta, *** am putea noi funcționa?
Vă spune numele din viețile anterioare,
cine ați fost în viețile anterioare.
Duh.
Se dovedește că femeile
pentru care ea oferă aceste interpretări
erau prințese Babiloniene, sau ceva de genul ăsta.
Iar bărbații erau toți războinici Greci
luptându-se cu Agamemnon.
Nu se spune niciodată nimic despre
un lustragiu de 14 ani de pe străzile Londrei,
care a murit de tuberculoză.
El nu merită să fie adus înapoi, în mod evident.
Şi, ciudat, oameni buni -- poate ați observat și voi asta --
îi vedeți pe tipii ăștia la televizor --
ei nu cheamă niciodată înapoi pe cineva din iad.
Toată lumea se întoarce din rai, însă niciodată din iad.
Dacă îl cheamă înapoi pe oricare dintre prietenii mei,
nu-i vor chema... Ei bine, înțelegeți voi.
(Râsete)
Acum, Sylvia Browne este o excepție,
o excepție într-un fel,
deoarece Fundația James Randi Educational, fundația mea,
oferă un premiu de un milion de dolari în limite negociabile.
Câștigat foarte simplu.
Tot ce trebuie să faceți este să dovediți orice eveniment paranormal, ocult
sau supranatural de orice fel
în condiții adecvate de observare.
Este foarte ușor, câștigați milionul de dolari.
Sylvia Browne este o excepție prin aceea că
este singurul medium profesionist
din întreaga lume
care a acceptat provocarea noastră.
A făcut acest lucru în cadrul show-ului Lary King Live pe CNN
acum șase ani și jumătate.
Şi de atunci nu am mai primit nici o veste de la ea niciodată. Ciudat.
Ea a spus că, înainte de toate, nu știa *** să mă contacteze.
Duh.
Un medium profesionist care vorbește cu oameni morți,
nu mă poate contacta?
(Râsete)
Trăiesc, ți-ai fi putut da seama.
Ei, destul de bine oricum.
Nu mă putea contacta. Acum ea spune că nu vrea să mă contacteze,
pentru că sunt ateu.
Cu atât mai multe motive pentru a lua milionul de dolari,
nu crezi, Sylvia?
Acum serios, acești oameni trebuie opriți.
Ei trebuie opriți pentru că aceasta este o farsă crudă.
Vin oameni la fundație tot timpul.
Sunt ruinați financiar și emoțional
deoarece le-au dat toți banii și credința lor
acestor oameni.
Acum, mai devreme am înghițit niște pastile,
trebuie să vă explic asta.
Homeopatie, să vedem ce înseamnă ea.
Hmm. Ați auzit de ea.
Este o formă alternativă de vindecare.
Homeopatia de fapt constă în -- și aceasta asta este.
Acesta este Calm's Forte.
32 de tablete de somnifere -- am uitat să vă spun asta.
Tocmai am ingerat
somnifere pentru șase zile și jumătate.
(Râsete)
Şase zile și jumătate, asta este în mod cert o doză fatală.
Scrie chiar aici pe spate,
"În cazul unei supradoze,
contactați-vă imediat centrul de intoxicare,"
și dă un număr cu 800.
Stați liniștiți. Va fi bine.
Nu am neapărat nevoie de ele
deoarece am făcut acest tur de forţă
pentru audiențe din întreaga lume
în ultimii 8 sau 10 ani,
luând supradoze de somnifere homeopate.
De ce nu mă afectează?
(Râsete)
(Aplauze)
Răspunsul s-ar putea să vă surprindă.
Ce înseamnă homeopatia?
Înseamnă luarea unui medicamente care funcționează cu adevărat
și diluarea lui
mult sub limita lui Avogadro.
Diluarea lui până în punctul
în care nu mai rămâne nimic din el.
Acum, oameni buni, asta nu este
doar o metaforă, ceea ce vă voi spune acum este adevărat.
Este exact echivalent cu a lua
o tabletă de 325 de miligrame de aspirină,
a o arunca în mijlocul lacului Tahoe,
și apoi a amesteca, evident cu un băț foarte mare,
și a aștepta timp de doi ani sau cam așa
până când soluția este omogenă.
Apoi, când aveți o durere de cap,
luați o înghițitură din această apă, și voila! a dispărut.
(Râsete)
Este adevărat. Asta înseamnă homeopatie.
Şi un alt lucru pe care ei îl susțin -- asta o să vă placă --
cu cât medicamentul este mai diluat, spun ei,
cu atât este mai puternic.
Dar stați puțin, noi am auzit de un tip din Florida.
Bietul om, făcea tratament homeopat.
A murit de supradoză.
A uitat să își ia pastilele.
(Râsete)
Gândiți-vă la asta. Gândiţi-vă la asta.
Este ceva ridicol. Este absolut ridicol.
Nu ştiu ce facem,
crezând în toate aceste aiureli în toți acești ani.
Acum, dați-mi voie să vă spun că
Fundaţia James Randi Educational
flutură acest morcov foarte mare,
dar trebuie să recunosc, faptul că nimeni
nu ne-a acceptat oferta
nu înseamnă cu puterile nu există.
Ele ar putea exista, undeva acolo.
Poate acești oameni sunt independent de bogați.
Ei bine, Sylvia Browne, aș crede că este.
Știți, 700 de dolari pentru 20 de minute de interpretare
prin telefon,
înseamnă mai mult decât câştigă avocații.
Adică este o sumă de bani fabuloasă.
Acești oameni nu au nevoie poate de milionul de dolari,
dar n-ați crede că le-ar place să îl ia
doar pentru a mă face să par prost,
doar pentru a scăpa de această persoană necredincioasă
despre care Sylvia Browne vorbeşte tot timpul?
Cred că trebuie făcut ceva în legătură cu aceasta.
Chiar ne-ar plăcea să primim sugestii de la voi
despre *** să contactăm autoritățiile federale, de stat
și locale
pentru a le determina să facă ceva.
Dacă aflați -- acum înțeleg --
noi vedem oameni, chiar și astăzi, vorbindu-ne
despre epidemia de SIDA
și copiii flămânzi din lume
și sursele de apă murdară cu care oameni trebuie să sufere.
Acestea sunt foarte importante,
deosebit de importante pentru noi.
Şi trebuie să facem ceva în privința acestor probleme.
Dar în același timp...
După *** spunea Arthur C. Clarke, știți,
"Putrezirea minții umane."
Afacerea de a crede în paranormal și ocult
și supranatural,
toate aceste prostii,
această gândire medievală,
cred că ar trebui făcut ceva legat de asta,
iar totul depinde de educație.
În mare parte, media este
cea pe care o învinuim pentru acest gen de lucruri.
Promovează în mod rușinos
toate tipurile de prostii de acest fel
deoarece satisface sponsorul.
Este concluzia, este linia dolarului.
La asta se uită ei.
Trebuie să facem cu adevărat ceva legat de asta.
Sunt dispus să vă urmez sugestiile,
și intenționez să vă conving
să intrați pe pagina noastră web.
Este www.randi.org
Intrați și uitați-vă la arhive
și veți începe să înțelegeți mult mai mult
din ceea ce v-am spus astăzi.
Veți vedea documentele pe care le avem.
Nimic nu se compară cu statul în bibliotecă
și să apară acolo o familie
și să spună că Mama a înstrăinat toată averea familiei.
A încasat banii pe CD-uri,
a dat stocurile și certificatele lor.
Este o veste foarte tristă,
și nu i-a ajutat deloc,
nu le-a rezolvat nici una din probleme.
Da, ar fi putea fi o descompunere a minții americane
și a minților de peste tot din lume
dacă nu începem să ne gândim serios la aceste lucruri.
Acum, am oferit un morcov,
după *** spuneam, am bălăbănit morcovul.
Așteptăm mediumii să iasă în față și să muşte din el.
A, dar avem parte de mulți ca ei,
sute ca ei trec pe la noi în fiecare an.
Aceştia sunt cei care caută apă cu un băţ,
şi oameni care cred că pot vorbi și ei cu morții,
dar ei sunt amatori, nu știu *** să își evalueze
așa-zisele lor puteri.
Profesioniștii nu se apropie niciodată de noi,
cu excepția cazului în care Sylvia Browne
despre care v-am spus acum câteva momente,
Ea chiar a acceptat și s-a retras.
Doamnelor și domnilor,
Sunt James Randi,
și aștept.
Vă mulţumesc.
(Aplauze)