Tip:
Highlight text to annotate it
X
Ne uităm la ceas de câteva ori pe zi, toată ziua.
Vă întrebaţi vreodată când a început cirirea timpului?
De ce contează cât e ceasul?
Cine a determinat cât e ceasul
şi de ce sunt atât de multe fusuri orare?
Prima modalitate de a măsura timpul a fost cadranul solar.
Cele mai vechi cardane descoperite de arheologie
sunt obeliscurile de acum aproape 5.000 de ani.
Cadranele indică timpul prin aruncarea unei umbre
pe o suprafaţă.
Obiectul care aruncă umbra e un băţ aflat în centru.
Un cadran bine construit poate măsura timpul cu o precizie uimitoare.
Cadranele au fost folosite să monitorizeze performanţa ceasurilor până în modernitate.
Cadranele au limite.
Evident, au nevoie de soare pentru a funcţiona,
nu pot fi de folos noaptea pe întuneric.
Multe dispozitive au fost folosite de-a lungul istoriei pentru a estima trecerea timpului:
lumânări şi beţe de tămâie care ard cu o viteză destul de previzibilă
au fost folosite alături de clepsidre.
Clepsidrele sunt dispozitive în care nisipul
curge printr-o gaură mică într-un ritm constat
şi indică trecerea unei perioade de timp predeterminate.
Originea clepsidrei e incertă,
deşi era ceva comun la începutul secolului XIV,
în special pe corăbii.
Mişcarea corăbiei pe apă nu afecta clepsidra,
spre deosebire de alte dispozitive de măsurare a timpului.
Ceasul mecanic a fost inventat în secolul XIII
şi a produs schimbări majore în măsurarea tradiţională a timpului.
Acest ceas modern se baza pe mişcarea unui pendul
sau pe vibraţia unui cristal, ceva mult mai precis decât nisipul
sau lumânările.
Astăzi, baza timpului ştiinţific
e numărarea constantă a secundelor
bazată pe ceasuri atomice aflate în jurul lumii, ce poartă numele de timp atomic internaţional.
De ce e important să măsurăm timpul?
Timpul dirijează vieţile noastre de zi cu zi
şi permite comunicarea precisă între oameni
aflaţi peste tot în lume.
Fără un sistem al timpului, am avea multe probleme în agricultură,
structuri sociale, comunicare şi afaceri.
De exemplu, sistemul feroviar american.
La mijlocul secolului XIX, fiecare cale ferată folosea propriul său timp,
în general pe baza orei locale unde se afla sediul,
iar mersul trenurilor era publicat folosind propriul fus orar.
Unele puncte importante de încrucişare
folosite de mai multe căi ferate
aveau un ceas separat pentru fiecare cale ferată, fiecare arătând o oră diferită.
Distanţa dintre New York şi Boston era de aproximativ 2 grade, sau 8 minute,
ceea ce făcea diferenţa dintre prinderea sau pierderea următorului tren.
Dacă diferenţa dintre New York şi Boston
e de 8 minute, imaginaţi-vă diferenţa
dintre Boston şi Australia.
Folosirea fusurilor orare elimină aceste diferenţe
şi face comunicarea mai eficientă.
Un fus orar e o zonă a pământului
ce are un timp uniform.
Există 40 de fusuri orare
pentru că cele mai timpurii şi cele mai întârziate zone
se află la o distanţă de 26 de ore.
Orice zi din calendar există la un moment dat
pe glob timp de 50 de ore.
Aşadar data viitoare când cineva vă întreabă
"Cât e ceasul?"
Răspunsul vostru ar putea fi mult mai cuprinzător decât înainte.