Tip:
Highlight text to annotate it
X
Sunt Grier Montgomery și am 14 ani.
Sunt agresat.
Mda.
Aveam prieteni în clasele primare
de care eram foarte apropiat.
Mai târziu, în gimnaziu, au început să umble cu alți copii
și
mă numeau homosexual
și
mă loveau și alte de-astea.
Erau răi față de mine.
Nu era cool ce făceau
și mă durea
mai ales că erau prietenii mei cei mai buni
și îmi cunoșteau părinții și eu pe ai lor
și
era pur și simplu ciudat.
Erau furioși pe școală,
erau supărați pe problemele de acasă,
îi deranja că un puști se plimba
și se credea cool,
așa că l-au bătut.
Puștiul ăla eram eu.
Toți suntem foarte stresați.
Am prieteni ai căror părinți nu acceptă
să aibă note sub 90%.
Știu copii care au hipertensiune
și au 15 ani.
E ridicol
ca un copil să se streseze pentru note
în timp ce se zbat să-și înțeleagă
locul în propriul corp și rostul în lume.
Mă culc noaptea
și știu că mai am două teme de făcut
sau o temă pe care n-am făcut-o
și simt așa o anxietate.
E ca un pumn în piept.
Uneori nu pot să adorm
pentru că știu
că cineva o să fie dezamăgit de mine.
Nu-mi plac orele de la școală,
dar trăiesc pentru arte.
Fără teatru
sigur mă lăsam de școală până acum.
Am ocazia să fac actorie și să improvizez,
să mă distrez cu colegii
și să fac ceva ce îmi place în fiecare zi.
Vreau să fiu o persoană importantă
și vreau să las o urmă în lumea asta.
Da.