Tip:
Highlight text to annotate it
X
Imaginaţi-vă o scară microscopică situată în acea parte a creierului nostru pe care o vom numi subconştient.
Scara de deducţie, propusă prima dată de profesorul Chris Argyris de la Harvard,
este baza acestui model.
De fiecare dată când interacţionăm cu cineva,
acea experienţă aterizează în partea de jos a scării.
Aceeaşi experienţă parcurge scara într-o clipită,
ieşind apoi în exterior.
Acest lucru se întamplă de mii de ori într-o zi fără ca noi măcar să ne dăm seama.
Să privim cu atenţie ce se întâmplă pe fiecare treaptă a scării.
Pe prima treaptă, avem datele neprelucrate şi observaţiile privind experienţa noastră.
E asemănător cu ceea ce ar vedea o persoană care urmăreşte o înregistrare a experienţei noastre.
Pe cea de-a doua treaptă
selectăm diferite informaţii şi detalii din experienţa noastră.
Selectăm inconştient în funcţie de preferinţele, tendinţele noastre,
şi diferitele aspecte pe care noi le considerăm importante.
Continuăm spre a treia treaptă.
Atribuim înţeles informaţiei pe care am selectat-o.
Din acest moment începem să interpretăm ceea ce ne transmite informaţia.
La a patra treaptă, se întâmplă un lucru foarte important.
Facem presupuneri pe baza înţelesului pe care l-am creat pe treapta anterioară,
și începem să estompăm distincția între fapt și interpretare.
Pe a cincea treaptă, creăm concluzii bazate pe presupunerile noastre.
Tot în această etapă sunt create şi reacţiile noastre emoţionale.
Pe treapta a şasea, ne corectăm opiniile despre lumea din jurul nostru,
incluzând aici persoanele implicate în experienţa noastră de moment.
Pe a şaptea și ultima treaptă,
acţionăm bazându-ne pe opiniile noastre transformate.
Încă mă urmăriţi? Super!
Să trecem un exemplu din viaţa reală prin toate etapele să vedem *** funcţionează acest concept.
Vi s-a întâmplat vreodată să fiţi blocat într-o parcare, cu semnalizarea pornită
să vă îndreptaţi spre locul mult râvnit ca apoi să apăsaţi pe frâne chiar în ultima clipă
pentru că cineva intră în față și vă fură locul de parcare?
Imaginaţi-vă experienţa, priviţi datele și observaţiile intrând pe prima treaptă a scării.
Acum să privim la ceea ce ne captează atenţia pe treapta a doua.
Cui îi pasă că afară e senin și păsările ciripesc?
Semnul cu reducere de 50% din faţa magazinului preferat nu mai are nicio importanţă.
Simţiţi *** mâinile vi se încleştează pe volan,
simţiţi *** vi se ridică tensiunea,
auziţi scârţâitul frânelor,
şi observaţi expresia celuilalt şofer în timp ce parchează în faţă şi imediat îşi întoarce privirea.
E timpul pentru cea de-a treia treaptă.
De când eraţi mic, părinţii v-au învăţat cât de important e să astepţi să-ţi vină rândul.
Trăiţi întreaga viaţă după regula "primul venit, primul servit".
Şi acum acest individ tocmai v-a furat locul. Ce s-a întâmplat?
Ne-ndreptăm către a patra treaptă.
Priviţi cu atenţie *** presupunerile noastre preiau controlul şi povestea se derulează de la sine.
"Pe ticălosul ăsta parinţii chiar nu l-au învăţat nimic?
*** nu m-a vazut semnalizând? Probabil că niciodată nu-i atent!
De ce crede el că-i mai important decât alții?"
Făcând un salt către a cincea treaptă,
tragem concluzia că individul e crud, ignorant, merită să primească o lecţie și să fie pus la punct.
Ne simțim furioşi, frustraţi, dornici de răzbunare.
Pe cea de-a şasea treaptă, ne transformăm gândirea bazându-ne pe experienţă.
"E ultima dată când cedez! Data viitoare când cineva încearcă să mă blocheze,
cauciucurile se vor aprinde pe asfalt când îl voi depăşi, cu roţile scârţâind, înspre locul meu."
Şi în sfarşit, ultima treaptă: acţionăm.
Ne retragem, claxonăm, lăsăm geamul în jos să strigăm câteva cuvinte în direcţia lui.
Acum, imaginaţi-vă că el se îndreaptă rapid înspre dumneavoastră, cerându-şi scuze.
Soţia lui, care e pe cale sa nască primul lor copil, l-a sunat din mall
ca să-i spuna că e în travaliu şi că trebuie să ajungă la spital numaidecât.
Suntem consternaţi, ne cerem scuze sincer, şi îi dorim mult succes în timp ce el aleargă spre intrare.
Ce s-a întâmplat aici? Ce s-a schimbat? De ce este aşa de important?
În exemplul nostru cu parcarea,
opiniile noastre erau influenţate de scara celuilalt individ.
"Soţia mea e în travaliu, trebuie să ajung la ea rapid,
ah, uite un loc de parcare. Ce bine!
Doamne, am blocat pe cineva. Să-mi cer scuze imediat să nu mă creadă un ticălos."
Dar dacă am putea noi înşine să evităm aceste scări?
Prin propria alegere?
Ce părere aveţi? Putem!
Să ne întoarcem la calitatea noastră caracteristic umană de liber arbitru.
Data viitoare când vă observaţi reacţia la experienţa proprie,
acordaţi o atenţie mărită scării dvs.
Întrebaţi-vă ce opinii sunt relevante, de unde vin ele.
Ce informaţii aţi perceput ca rezultat al gândirii dvs. şi de ce?
Presupunerile vă sunt valide şi bazate pe fapte reale?
Oare un set diferit de presupuneri ar produce sentimente diferite, rezultând în concluzii noi şi acţiuni benefice?
Fiecare are scara lui proprie.
Fii conştient de scara ta, şi ajută-i şi pe ceilalţi să o perceapă pe a lor.