Tip:
Highlight text to annotate it
X
Prima mea zi ca profesor de matematică de liceu,
aici în US, a fost o zi pe care nu o voi uita niciodată.
Înarmat cu 6 săptămâni de formare şi puţină experienţă de predare prealabilă,
toată în şcoli primare din Anglia rurală,
am crezut că eram pregă*** să schimb lumea,
pregă*** să-i inspir pe studenţi,
pregă*** să-i duc pe copii într-o călătorie prin matematică
de care îşi vor aminti toată viaţa lor.
Şi apoi m-am trezit în faţa clasei --
(Râsete)
încercând să ofer o prelegere despre rezolvarea ecuaţiilor liniare
şi tot ce vedeam erau privirile nedumerite şi distante
de pe feţele a 42 de elevi.
Pe măsură ce ziua trecea, realitatea se instala.
Prima problemă a fost modul în care am abordat limba engleză.
Copiii credeau că sună mişto,
dar multe dintre cuvintele şi frazele pe care le foloseam
erau atât de tipic britanice,
că le dădea un sentiment de confuzie.
A doua problemă a fost că întreaga clasă
repeta Algebra 1 pentru a treia oară.
(Râsete)
N-a fost amuzant când stăteam acolo, credeţi-mă!
Copiii o terminaseră cu matematica cu mult înainte de a ajunge eu acolo.
Apoi -- şi asta chiar nu-i amuzant --
jumătate din elevi s-au blocat la înmulţirea 17 x 9,
în Algebra 1 de liceu,
o banală problemă de matematică de clasa a 4-a.
Am înțeles magnitudinea provocării cu care mă confruntam,
uriaşă, atât la algebră cât şi la geometrie.
Dar oare ce făceam greşit?
La geometrie predam *** fusesem învăţat:
desenam o prismă triunghiulară pe tablă,
cuplam nişte numere, făceam un exerciţiu pe tablă,
le ceream copiilor să completeze întrebările din carte.
Vă sună cunoscut ?
Mda, nu funcţiona.
De fapt, le spuneam copiilor totul,
cu toate astea nu învăţau mai nimic.
Apoi, într-o seară, eram la supermarket,
stăteam la coadă uitându-mă la bomboane
şi dintr-odată m-a lovit --
am realizat că era ceva ce puteam folosi
pentru a schimba complet predarea matematicii,
ceva cu care fiecare copil din clasa mea
s-ar conecta:
ciocolata.
Deci am luat o duzină de batoane diferite
şi am decis să le folosesc într-un nou tip de lecţie de matematică
una care să provoace elevii
nu să memoreze formule,
dar să-i provoace să gândească
despre ceva ce ar putea vedea, atinge, simţi şi chiar gusta.
Lecţia a devenit o singură întrebare --
De ce să faci un baton de ciocolată în formă de prismă triunghiulară?
La început copiii au fost total confuzi.
*** adică de ce?
Fiindcă arată drăguţ!
Nu erau obişnuiţi să li se ceară să gândească, în special la matematică.
Dar am vrut să se zbată.
Am vrut să-şi dea seama singuri.
În cele din urmă, lucrând împreună, asta au făcut.
Prin investigarea geometriei ciocolatei
elevii mei au învăţat că prin această formă simplă
producătorul economiseşte bani
având nevoie de cea mai mică cantitate de ciocolată
pentru a umple cea mai mare parte din batonul de ciocolată.
Ura. Da.
(Râsete)
Acum copii mei au realizat că ei plăteau mai mult
dar primeau mai puţin şi asta le-a captat atenţia.
Şi partea cea mai bună e că nu le-am spus *** să găsească răspunsul.
Nu le-am spus nici măcar *** să rezolve asta,
l-au găsit ei înşişi.
Elevii mei au învăţat sau au început să înveţe
o lecţie şi mai mare: matematica e mai mult decât numere.
de fapt, e economie, e design. Matematica e un limbaj
pe care-l folosim pentru a descrie această incredibilă lume care ne înconjoară.
Deci, am aruncat toate manualele
şi am reconstruit fiecare oră de matematică
folosind puzzle-uri interesante şi probleme de zi cu zi despre matematică
şi ghiciţi ce s-a întâmplat? Notele de la *** au crescut.
De fapt, 85% dintre elevi au trecut examene pe care înainte le picaseră.
Partea cea mai bună e că au descoperit dragostea pentru matematică,
acel ceva pe care-l căutam, acea pasiune,
acea febră pentru matematică pe care o doream în ei încă de la început.
Iubeam să predau la clasă --
dar doream să găsesc mai mulţi copii.
Asta a funcţionat, dar doream să găsesc mai mulţi elevi şi să-i ajut.
Aşa că, am obţinut un post de expert în matematică la şcoala din Los Angeles
în formarea profesorilor, mii de profesori,
pentru a face ceea ce am făcut eu la clasă.
Şi efortul a fost imens,
dar impactul asupra copiilor s-a simţit puţin.
Profesorii se chinuiau cu schimbarea, se împiedicau
de modul în care făcuseră lucrurile întotdeauna şi am ştiut că
trebuia să existe o cale mai bună de a găsi mai mulţi copii.
Am realizat că va implica tehnologie.
Problema e că până şi tehnologia de azi
e folosită pentru a reproduce aceleaşi metode seci de predare
pe care le-am folosit sute de ani
şi într-adevăr se vede.
Dacă vrem într-adevăr să-i învățăm pe copii să vorbească matematica,
atunci au nevoie de experienţe active de învăţare când sunt îndrumaţi.
Dar îndrumaţi pentru a-şi da singuri seama.
Ştiam ce voiam să facă tehnologia,
dar nu prea ştiam *** s-o fac.
Eram blocat. Eram frustrat.
Apoi, într-o zi, în urmă cu 3 ani, într-o vizită de rutină,
la o şcoală elementară din South Central, Los Angeles,
am intrat într-un laborator de calculatoare şi ...
privind prin sală am văzut copiii absorbiți de monitoare
jucându-se, rezolvând probleme şi, după *** vedeţi, distrându-se.
M-am uitat mai atent la acest joc pe care-l jucau
şi treptat mi-am dat seama ce făceau aceşti copii.
Îşi imaginau câţiva paşi în avans pentru a-şi da seama
de o secvenţă de rotaţie care să prindă acest mic pinguin
de-a lungul ecranului, de la stânga la dreapta.
Şi asta era la clasa întâi.
Aceşti copii de 7 ani rezolvau probleme complexe
în mintea lor şi partea cea mai bună e că, soft-ul calculatorului
nu le spusese niciodată *** s-o facă, încercau propriile lor idei
şi vedeau dacă e greşit sau corect,
trebuia să-şi dea seama singuri.
Cine a creat acest joc? Eram vrăjit.
Asta aveam nevoie.
Aşa că am făcut singurul lucru posibil pe care-l puteam face.
Am postat un anunţ, am căutat o companie,
am ghicit adresa de e-mail a directorului şi am implorat
această mică companie non-profit de neuroştiinţă
să mă angajeze pentru a construi jocuri matematice vizuale
al cărui protagonist să fie un pinguin -- numit Gigi. (Râsete)
Serios, Gigi.
Acum sunt directorul de creaţie,
construiesc jocuri matematice vizuale cu extratereștrii care împuşcă
găuri în poduri care trebuie umplute cu blocuri de fracţii --
petale care trebuie aranjate în buchete de diferite mărimi
pentru a-i învăţa pe copii despre umplerea spaţiului şi baloane care sunt aranjate
într-o parabolă care trebuie prinsă cu o rachetă
butoane speciale şi, bineînţeles -- Gigi,
acest mic pinguin pe care copiii adoră să-l ajute să traverseze ecranul.
Şi funcţionează.
De fapt, aceste jocuri şi puzzel-uri sunt transformarea
matematicii în succes pentru o jumătate de milion de elevi.
Chiar acum, jumătate de milion de elevi.
(Aplauze)
Vă mulţumesc.
(Aplauze)
În unele dintre cele mai dure şcoli de cartier
din ţară şi pe măsură ce ne extindem,
pe măsură ce construim asta de la grădiniţă până la analiză matematică
putem nivela terenul de joacă, putem da tuturor copiilor şansa
de a concura în această economie globală
pentru că totul în jurul nostru:
această sală în care ne aflăm, telefoanele mobile,
chiar şi înregistrarea video a acestui eveniment de azi --
sunt toate construite folosind ştiinţa, tehnologia, ingineria şi matematica.
iar copiii care pot vorbi acest limbaj
vor defini secolul XXI.
Ca profesor de liceu, geometria ciocolatei
m-a ajutat să redefinesc relevanţa
matematicii pentru 42 de copii dintr-o clasă în Los Angeles.
iar acum acest mic pinguin redefineşte matematica
pentru o generaţie de elevi.
Şi dorinţa mea e ca într-o zi toţi copiii
să aibe şansa de a experimenta frumuseţea matematicii,
poate în ceva mic şi simplu şi
la fel de minunat ca o bucăţică de ciocolată.
Vă mulţumesc.
(Aplauze)