Tip:
Highlight text to annotate it
X
Cele mai bune poveşti din sport
E:60 vă prezintă
Mă trezesc în fiecare dimineaţă şi primul lucru pe care îl fac este să alerg.
Acesta este timpul meu personal.
După ore întregi de alergat, după nenumărate maratoane, după nenumăraţi kilometri, mereu se întoarce la scrisoare.
- Dragă Paisley, vreau să-ţi spun despre emoţiile prin care m-ai făcut să trec în ultimii doi ani.
Scrisoarea este o mărturisire adresată unei persoane care n-a citit-o niciodată.
Persoana de care a vrut să fugă, dar spre care acum se îndreaptă.
- M-am temut că într-o zi vei afla cât de fricos şi de egoist am fost şi cu cât m-am gândit mai mult la asta cu atât am devenit mai hotărât să-ţi spun adevărul.
- El vroia să fie perfect şi voia să se asigure că nimic din ceea ce făcea nu-i va sta în cale.
Asta nu era ceea ce plănuise să fie, asta nu era familia pe care plănuise să o aibă.
Nu mai era totul perfect, şi asta nu era bine.
Crescut în estul Texasului, Heath White avea un singură idee în cap: succesul.
Un sportiv remarcabil şi un elev de top, a absolvit liceul al treilea din clasa lui.
A câştigat o bursă la Northwestern State University, din centrul statului Louisiana.
Acolo a început să alerge şi să reuşească în aproape tot ce îşi propunea.
- Ce note aveai?
- Note maxime.
După ce am absolvit liceul am intrat la Facultatea de Drept si după un semestru am fost acceptat într-un program de antrenament al piloţilor din Forţele Aeriene ale SUA.
Am crescut privind filmul Top Gun. Vroiam să fiu Maverick.
- Nu ştia ce era, dar simţea că va avea ceva deosebit de împlinit în viaţa lui.
Absolvind primul în clasa lui de piloţi White a sărbătorit evenimentul în stilul său unic, cerând-o în căsătorie pe fata pe care o ştia din şcoala generală.
- La sfârşitul festivităţii de absolvire toţi colegii mei s-au adunat în jurul lui Jeniffer, eu am îngenunchiat în faţa ei în timp ce toţi au strigat: "Vrei să te căsătoreşti cu mine?"
- După ce am zis "da" o doamnă s-a apropiat de mine şi m-a întrebat:
- Până la urmă pe care l-ai ales? I-am zis: pe cel cu inelul.
Heath şi Jeniffer s-au căsătorit pe 7 aprilie 2000.
După 4 ani de căsătorie cei doi aşteptau primul lor copil.
- In mintea lui... *** urma să fie copilul ?
- Perfect! Ca el! Copiii noştri urmau să fie deştepţi pentru că amândoi suntem absolvenţi de facultate. Urmau să fie perfecţi.
Pepper White s-a născut în mai 2005. Era o fetiţă sănătoasă. Un an mai târziu soţii White aşteptau din nou un copil.
- Vroiam să facem un frăţior pentru Pepper.
Testele prenatale au arătat ca copilul urma să aibă Sindromul Down, o boală provocată de un cromozom în plus care întârzie şi limitează modul în care un copil se dezvoltă, atât fizic cât şi mental.
- Care era frica ta cea mai mare?
- Că mă va părăsi, că pur şi simplu va fugi.
Şi, mai rau decat atat, ştiam că el îmi va cere să o avortez pentru că ştiam că principiile lui în legătură cu avortul nu sunt atât de puternice ca ale mele.
- Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă s-o forţez să facă un avort.
- Ce i-ai spus?
- Principala mea grijă era ce va crede lumea despre mine: ca bărbat, ca pilot, ca ofiţer în Forţele Aeriene.
Ca se vor întreba ce slăbiciune din mine a provocat acest lucru?
- Nu a avut un comportament urât, obraznic sau abuziv. Pur şi simplu era absent emoţional.
- Sunt superior din punct de vedere genetic. Sunt un câştigător, am sânge de campion.
Să afli că vei avea un copil cu Sindromul Down e ca şi *** ai muri.
Aşa mă simţeam eu. Simţeam ca şi *** aş fi primit un copil .
Aveam permanent în minte întrebarea: De ce eu?
- Îl iubesc pe bărbatul acesta mai mult decât propria mea viaţă...
Deci a trebuit să mă gândesc la ce ar fi dacă aş avorta-o pe fetiţă, dacă as "scăpa" de ea.
Şi îmi aduc aminte că o voce slabă din interior îmi spunea că în nici un caz nu trebuie să fac asa ceva, că nu se va întâmpla aşa ceva. In nici un caz!
Eu am luptat cu aceste gânduri poate ... o oră. Dar el a luptat ... luni în şir.
- Nu a vrut cu nici un chip să o avorteze. Paisley va fi asa *** este...
Paisley White s-a născut pe 16 martie 2007.
- Îmi aduc aminte de ziua în care s-a născut şi parcă o aud pe mama ei *** îmi zicea că fetiţa nu arată de parcă ar avea Sindromul Down.
Şi i-am spus că minte, pentru că se vedea clar că are Sindromul Down.
- M-am simţit de parcă am pierdut un copil, chiar dacă copilul era chiar în faţa mea.
Şi cred că după ce am început s-o alăptez am stiut că e bine, că e perfectă, că vom fi bine cu toţii.
Pentru Heath, care în perioada aceea încetase să mai alerge în competiţii, acceptarea a durat câteva luni.
Punctul de cotitura a fost când am pus-o jos şi am gâdilat-o, iar ea a început să râdă şi să se joace cu mine.
iar râsul ei, zâmbetul şi faptul că interacţiona cu mine m-au făcut să înţeleg că este ca orice alt copil.
Este copilul meu.
- Ce simţi când îţi aduci aminte de acel moment?
- Fericire. Pentru că în acel moment Paisley a reuşit să mă schimbe.
Schimbarea a venit parţial printr-o idee, un mod de a arăta lumii fata lui şi de a-şi găsi un loc lângă ea.
Heath a început să alerge din nou, de data asta împingând-o pe Paisley.
- De ce ai vrut să faci aşa ceva?
- Ca lumea să vadă că sunt mândru de ea.
Nimeni nu ştia *** m-am simţit înainte de a se naşte.
Iar dacă voi reuşi să împiedic măcar o familie sau o persoană să trăiască cu sentimentul de vinovăţie şi să nu facă greseala pe care era cât pe ce s-o fac eu, va merita preţul plă*** de Paisley mai târziu în viaţă când va afla adevăratele mele sentimente.
Pe 2 martie 2008, chiar în ajunul primei aniversări din viaţa lui Paisley, au alergat la primul lor maraton în Little Rock.
- Îmi aduc aminte când am fixat-o în cărucior. Era atât de mică şi am învelit-o bine, şi o zdruncinam când alergam cu ea.
- Cred că eram la 100 de metri de linia de sosire şi Heath ne-a văzut şi s-a oprit şi noi l-am întrebat: ce faci?
Şi el a zis: o s-o iau în braţe până la linia de sosire.
- Eram doar eu şi cu ea. Nimic nu mai stătea între noi.
Uitându-mă la pozele din acea zi îmi dau seama că este o amintire frumoasă.
- Uită-te la medalia ta. Aţi făcut o treabă bună.
Acea linie de sosire a fost doar punctul de plecare pentru ce-a urmat.
Heath a continuat să alerge împreună cu fata lui, dar a vrut să facă încă ceva pentru a arăta lumii că e mândru de ea.
De această dată ceva permanent.
- Primul lucru pe care îl vede cineva când se uită la Paisley este Sindromul Down, şi vreau ca acest lucru să-l vadă şi când se uită la mine.
În următorii 4 ani, în timpul liber de după jobul lui ca agent FBI, Heath a alergat tot mai multe curse împreună cu Paisley.
5 curse, 10 curse, încă 9 maratoane, inclusiv o cursă în oraşul său natal, Wascon din Texas, în faţa familiei lui care aştepta la linia de sosire.
- *** v-aţi descurcat?
- Am câştigat. În acea zi ea era numărul 1.
- Până atunci nu câştigaseră nici un loc întâi.
- Ai câştigat medalia asta cu tati? Dar asta? Dar aceea? Uită-te şi la astea.
Cu toate acestea nici o medalie şi nici o distanţă nu puteau să şteargă îngrijorările unui tată pentru fata lui.
- Care e teamă ta cea mai mare?
- Mă tem că cineva într-o zi o să-i zică "retardată".
Ca cineva o să folosească acest cuvânt în prezenţa ei, ori să o sa râdă de ea, pentru că e diferită...
...iar eu va trebui să-i explic *** stau lucrurile şi s-o ajut să-şi reconstruiască încrederea în ea spunându-i cât de mult o iubesc.
Acesta e unul din motivele pentru care în toiul atâtor curse şi maratoane, după ce Paisley a împlinit 18 luni
Heath s-a aşezat la birou şi a început să scrie scrisoarea adresată fetei lui:
"Voiam ca oamenii să ştie cât de multe m-ai învăţat, cât de mult te iubesc."
- Acesta a fost modul meu de a mă căi. Dacă n-aş fi scris scrisoarea, ea n-ar fi ştiut *** m-am simţit înainte ca ea să se nască.
Putea fi secretul meu ruşinos pe care l-aş fi dus toată viaţa.
Dar nu vroiam să mai fie un secret, vroiam ca ea să ştie că reprezintă totul pentru mine.
Heath şi Jeniffer au mai adus pe lume al treilea copil în 2010. O altă fetiţă numită Tex.
Şi acum îl aşteaptă pe al patrulea, tot o fetiţă, care urmează să se nască în octombrie anul acesta (2012).
- Arăţi ca un eschimos.
Pe 4 martie anul acesta, la 38 de ani, Heath White se pregă*** să alerge cu Paisley, acum în vârstă de 5 ani, pentru ultima oară.
Această ultimă cursă urma să aibă un obiectiv mai adânc: de a alerga împreună 321 de mile, un număr cu o semnificaţie mai profundă.
Numărul 321 este semnificativ pentru că Sindromul Down este dat de a treia replicare a celui de-al 21-lea cromozom.
Atingând acest număr la ultimă cursă ea va rămâne în amintire pentru toată viaţa.
- De ce să te opreşti acum?
- Motivul e dincolo de Paisley. Ea se poate juca, poate merge mai departe fără ca eu s-o împing de la spate.
- La început Heath a spus că nu vrea să aibă grijă de cineva pentru tot restul vieţii lui.
Acum când se gândeşte la asta spune că s-ar putea să nu poată trai cat să aibă grijă de ea pentru tot restul vieţii ei.
- *** descrii momentul în care ai trecut linia de sosire?
- A fost un moment greu, de-abia mi-am recăpătat răsuflarea.
Nu ştiu ştiu dacă a fost epuizare fizică dar eram destul de emoţionat ştiind că va fi ultima oară când alergăm împreună.
Tot ce am făcut, tot ce am încercat să realizez ... nu a fost perfect.
Dar dragostea mea pentru Paisley este perfectă.
Voi fi mereu acolo ca să mă asigur că trece de linia de sosire.
Înainte ca tu să te naşti eram îngrijorat numai de *** va afecta dizabilitatea ta imaginea mea.
Nu există pe lume o oglindă mai bună decât tine.
Tu eşti totul pentru mine şi este un privilegiu să-ţi fiu tată.
Te voi iubi întotdeauna. Tati.