Tip:
Highlight text to annotate it
X
Dacă vă plac fotografiile frumoase,
n-o să vă placă ce o să vă spun.
Așadar, s-o luăm de la început,
adesea e mai ușor de înțeles.
Pentru mine, totul a început cu lucrările unui fotograf;
Arsath Ro'is
care lucra pentru primăria din Amsterdam
ca funcționar,
cu rolul de a înregistra schimbările din oraș.
Se suia în fiecare zi pe motoreta sa
și mergea la periferia orașului
unde erau șantierele,
unde se săpau tuneluri și se construia șoseaua de centură.
În fotografiile sale era mereu nisip
și de aceea colegii săi funcționari,
l-au numit „fotograful de nisip".
Cred că ați observat deja
că apare o motocicletă în fiecare imagine.
Povestea sună cam așa:
Într-o zi Arsath Ro'is fotografia un șantier.
Era concentrat doar pe camera foto și pe obiectul de fotografiat
în timp ce în spatele lui cineva îi fura motocicleta.
(Râsete)
A jurat să nu-și mai lase motocicleta nesupravegheată.
(Râsete)
Și ce avem aici?
Avem doar fotografii simple,
fără ambiții artistice.
Arsath Ro'is nu voia fotografii interesante,
ci voia doar să-și îndeplinească sarcinile
și nu voia să-i fie furată din nou motocicleta.
Asta-i ce-l face atât de autentic.
Acum să trecem la un fotograf
cu ambiții artistice.
A fost o vreme când și eu eram un fotograf cu ambiții artistice.
(Râsete)
Aveam expoziții în galerii și muzee,
făceam cărți, erau concepte,
și proiecte și teme și serii și subiecte.
Aș fi putut să cumpăr și eu o motocicletă
(Râsete)
și s-o încadrez în toate fotografiile.
Aș fi putut adopta un stil suprarealist, un stil simplu,
aș fi putut chiar să mă afirm cu el,
dar ar fi fost doar o altă noțiune,
ar fi fost fals,
și deloc autentic.
Nu e ciudat că cineva angajat la primărie
e mai autentic decât ar putea fi vreodată un artist?
Ia aminte, funcționarule, care lucrezi de la 9 la 5.
Din toate astea putem trage două concluzii.
Prima, e periculos să ai ambiții artistice.
Te-ar putea împiedica să fii autentic;
A doua, daca vrei să realizezi fotografii interesante,
n-ar trebui să vrei să le faci.
Ați vrea să repet?
(Râsete)
Astfel, după ce am văzut lucrările lui Arsath Ro'is
și am înțeles semnificația lor,
am renunțat la proiecte și concepte,
la teme, serii și subiecte.
Mi-am vândut aparatura.
Mi-am aruncat jumătate din negative,
și restul le-am vândut Muzeului Olandez de Fotografie,
Nederlands Fotomuseum.
I-am convins să le posteze
gratuit pe pagina lor web, în versiune descărcabilă,
la rezoluție mare pentru a putea face copii imprimate mari.
Câteodata oamenii îmi trimit o poză
cu ceea ce au facut cu poza mea.
(Râsete)
S-ar părea că am facut asta
într-o toană,
dar de fapt mi-a luat ani să o fac.
Dar ce ușurare.
În sfârșit vedeam ce era de văzut.
Fotografia în general nu vede ceea ce e de văzut,
ci de a prezenta lumea
compact,
ceea ce nu-i ușor, întrucat lumea e foarte haotică.
Trebuie să fii talentat ca fotograf s-o poți face.
Când o faci în calitate de fotograf, lumea spune:
„Ești fotograf bun! Priviți această imagine,
ce imagine frumoasă, seamănă cu o pictură".
(Râsete)
Și nu e un tablou modern,
ci de modă veche, din secolele XVII, XVIII si XIX.
În 1816, o navă cu numele „Meduza”
se scufunda în adâncuri,
și 147 de marinari au reușit să se salveze pe o plută.
Au plutit timp de două săptămâni,
mulți au murit, dar în cele din urmă 15 au fost salvați.
Doi ani mai târziu, în 1818,
pictorul francez, Theodore Gericlault a pictat această catastrofă.
Trecem la anul 2008,
o armată din Georgia a invadat sudul Oseției,
și a fost imediat îndepărtată de armata rusă,
iar aceasta-i o imagine a soldaților
în retragere din sudul Oseției --
Vedeți legătura?
Vă pot arăta multe asemenea fotografii,
cu această legatură dintre pictură și fotografie,
dar n-o voi face, am încredere că o puteți vedea și singuri.
O să v-o arăt doar pe asta:
o fotografie pe care am făcut-o în 1998.
E foarte cunoscută, oamenilor le place foarte mult,
e cea mai descărcată de pe Internet,
de pe site-ul Muzeului Olandez de Fotografie.
Știți de ce le place oamenilor această fotografie?
Pentru că seamănă aproape cu orice fotografie
a lui Caspar David Friedrich.
(Râsete)
Și nu place oamenilor în mod intenționat,
și nu intenționat am realizat-o în felul acesta.
E ceva de care nu ne dăm seama,
e ceva ce purtăm în suflet,
este istoria noastră culturală.
Bineînțeles, la început îmi plăcea când oamenii spuneau:
e o poză reușită,
ești un fotograf talentat.
Dar a fost o clipă când mi-am spus:
Vreau să văd ceea ce e de văzut
și să nu fie dictată de pictură tot timpul,
de pictură de modă veche.
Poate fotografia fi frumoasă prin ea însăși?
Și dacă-i prea mult să ne așteptăm să fie frumoasă,
poate fi interesantă?
Interesantă -- dacă vrei să faci poze interesante,
n-ar trebui să-ți propui sa le faci.
Așa că m-am oprit --
Asta-i o fotografie care vă cade pe preș în fiecare săptămână.
Se găsește în pliantele de la supermarket-uri.
Așa prezintă supermarket-urile cărnurile pe care le oferă,
Se gândește cineva la fotografie în acest moment?
Nu, vă gândiți la carne.
Această fotografie e așa de banală
încat uiți de fotografie, te gândești doar la subiect.
și de aceea e interesantă pentru mine.
(Râsete)
Sunt multe lucruri
de descoperit în domeniul fotografiei.
Astea îmi plac cel mai mult.
Oricine ar trebui să aibă această fotografie pe birou,
apoi nu trebuie să iți mai storci creierii
care dimensiune e mai mare: A4, A3, A6 --
(Râsete)
Am început să colecționez acest tip de fotografie,
dar apoi a trebuit să mă mut într-un apartament mai mic,
Eram un fotograf, am încetat să fac fotografii,
o să te coste --
Ca să încap a trebuit sa arunc multe lucruri,
și între timp, paleta de fofografii ce nu prezenta interes
creștea din ce în ce mai mult,
ar trebui să arunc paletele de fotografii ce nu prezintă interes,
sau ar trebui să arunc
păpușile pe care le făcea mama la casa de bătrâni?
De fiecare dată când făcea o păpușă --
(Râsete)
O să pun o haină pe ecranul care îmi arată timpul rămas.
(Râsete) (Aplauze)
De fiecare dată când făcea o păpușă,
mi-o arăta și îmi spunea:
„Îți place?" „Mamă, e minunată!"
și apoi spunea, bineînțeles: „O vrei?"
și am spus: „Da, mi-ar plăcea mult."
Am luat multe asemenea păpuși la mine acasă,
Le țineam deasupra lăzii de gunoi, dar nu puteam să le arunc.
Simțeam că trădez memoria mamei.
Apoi mi-am spus, memoria, nu se bazează oare fotografia pe memorie?
Așa că am cumpărat din nou un aparat foto,
am făcut poze păpușilor mamei,
le-am ținut deasupra lăzii de gunoi și le-am dat drumul.
Așa am reușit să arunc o mulțime de lucruri.
(Râsete)
Asta-i o rachetă din copilărie,
Vreau să spun, ce face un adult
cu jucării pentru copii?
N-am aruncat-o, am dat-o cadou.
Acesta e televizorul meu.
Domnilor din televiziune, nu trebuie sa vă faceți griji,
n-o să fie un nou trend electronic,
pentru că a fost luat într-un minut.
Am scris pe el: „Poate fi furat".
Apoi am primit un telefon de la Revista Foam,
o faimoasă revistă internațională de fotografie,
și mi-au spus: „Am auzit ca aveți din nou un aparat foto",
Am spus: „Da, trebuie să mărturisesc,
că sunt din nou în posesia unui aparat foto".
„Ce veți face cu el?"
Am răspuns: „Ei bine, fotografiez lucruri pe care le arunc".
(Râsete)
Și mi-au spus: „Am dori sa le vedem".
Înainte să îmi dau seama, aveam publicate 24 de pagini în această revistă
despre lucrurile pe care le aruncasem.
(Aplauze)
Pe acesta nu l-am aruncat.
Mi-am dat seama că poți utiliza fotografia
ca să te oprești din a cumpăra lucruri de care nu ai cu adevărat nevoie.
(Râsete)
Da, așa e.
Am reușit să amân cumpărarea acestui computer mai bine de un an,
Am așteptat pană când am vărsat o cană de cafea pe cel vechi.
A fost publicată la începutul anului 2008,
cu titlul „Fotografie vs. Consumerism".
Câteva luni mai târziu, a început criza de împrumuturi,
deci puteți vedea câte se pot obține cu ajutorul fotografiei?
Dacă săriți peste pictură --
Deci eram din nou activ, dar nu chiar.
Nu eram chiar,
pentru că n-aveam de gând să caut următorul subiect,
proiect, următoarea serie sau temă,
ci s-a întâmplat pur și simplu că voiam să arunc lucruri
și fotografia părea să mă ajute.
Deci le făceam poze,
Nu mă interesa să fac poze interesante,
Mă interesa doar să scap de niște lucruri.
Astfel, când te întrebi,
„Ce face o fotografie interesantă?"
Credeți că asta-i o fotografie interesantă?
A fost facută acum un an,
un baiețel a împușcat profesorii și colegii din școală
și apoi s-a sinucis,
și printre lucrurile pe care oamenii le pun în fața școlii
era în plan îndepărtat un panou
pe care era scris: „Doamne, unde erai?"
Nu se răspunde cu ușurință la o asemenea întrebare.
Mai era încă o întrebare,
„Warum", care înseamnă „De ce?",
la care e și mai greu de răspuns.
Aici îl avem pe misteriosul creator al panourilor.
După *** arată,
nu e foarte interesat de răspunsurile la acele întrebări,
ci mai degrabă vrea puțină atenție.
Asta a și căpătat.
(Râsete)
Dar mă întrebam -- l-am mai văzut pe băiatul acesta--
și știți că 'R'-ul de pe panouri
și semnul întrebării sunt foarte ciudate?
și în „Warum"
Așa că m-am documentat și am găsit din întâmplare --
Vă aduceți aminte, acum un an,
de bărbatul acela care își închisese fiica în pivniță
și făcuse copii cu ea în Austria? --
Frittzel -- asta e casa lui,
și acesta e misteriosul creator
care acum scrie „*** s-a putut ajunge la așa ceva?"
și „Warum" e scris într-un mod ciudat,
ca și *** ar spune „nu din nou".
Și totuși asta nu a fost ieșirea lui în lume,
ieșirea lui a fost în 2007, pe 17 decembrie,
și tot în Germania.
Această femeie și-a împușcat copiii și s-a împușcat și pe ea
și el a pus panoul cu „Warum" și vechile panouri în fața casei,
pe trotuar,
și două zile mai tarziu a reușit să le aducă până lângă ușă.
Dar nu se termină aici.
Vă amintiți de ziua reginei din acest an?
Pe 3 aprilie, acest bărbat se izbea în mulțime,
se izbea de monumente,
printre lucrurile pe care oamenii le pun acolo
pentru a-și exprima compasiunea --
(Râsete)
Ei bine, din punct de vedere estetic, formal,
asta nu-i o fotografie frumoasă,
dar sunt alte elemente în ea,
e ceva de descoperit, e ceva de găsit.
Și asta putem numi frumusețe,
dar un alt tip de frumusețe,
nu-i o frumusețe de tipul tablourilor de modă veche,
ci o frumusețe de descoperire științifică,
de formulă matematică,
de soluție simplă la o problemă complicată,
de investigație.
Și deodată am început să scriu pentru „De Volkskrant",
un important ziar olandez,
analizând imaginile într-un mod investigativ, *** v-am arătat.
Și iată ce am scris despre bărbatul „Warum".
Eram fericit că în fiecare săptămână
puteam să îmi spun povestea
într-un mod diferit, nu gen tablou,
era un singur dezavantaj,
că puteam să arăt doar o singură imagine
nu puteam să îmi arăt investigația mea
și apoi a intervenit „De Volkskrant"
cu o soluție foarte simplă la această problemă complicată.
Mi-au oferit două pagini în loc de jumătate de pagină,
astfel că acum pot face o analiză completă a fotografiei.
Am mai mult spațiu pentru cercetare
și am mai mult spațiu pentru mine,
întrucât câștig mai mulți bani
și m-am mutat într-un apartament mai mare.
Mulțumesc foarte mult.
(Aplauze)