Tip:
Highlight text to annotate it
X
Aş vrea să vă uitaţi în jurul vostru,
să remarcaţi imaginile, sunetele,
cu puţin ghinion, mirosurile.
Aveţi impresia că vedeţi lumea
în plenitudinea ei, în detaliu,
că o vedeţi aşa *** e ea,
dar se pare
că e doar o iluzie.
Ceea ce vedeţi de fapt
e ceea ce mintea voastră vă dictează:
o realitate alternativă.
Uitaţi-vă la imaginea asta.
E o creaţie Julian Beever,
artist englez.
Avem de-a face cu o iluzie; e un desen frumos:
o piscină care pare să aibă adâncime,
în care se află o femeie,
iar Julian Beever, în dreapta sus,
pare că îşi bagă piciorul în piscină,
ceea ce vă dă senzaţia
că vedeţi lucrurile aşa *** sunt,
dar, bineînţeles, nu e aşa; e doar cretă pe asfalt,
iar adâncimea e doar aparenţă.
Asta e o dublă iluzie,
fiindcă, privind-o,
sunteţi siguri că vedeţi
un desen din cretă pe asfalt,
când, de fapt,
e o versiune ciudată a unui desen pe asfalt.
Vedeţi desenul din singurul unghi
care-i conferă adâncime,
dându-vă astfel impresia că vedeţi o piscină.
Din orice alt unghi
desenul apare altfel.
Imaginea e serios distorsionată.
Ideea e că ni se pare că vedem
lucrurile aşa *** sunt, de fapt nu e aşa.
Să vă dau un alt exemplu:
lucrarea colegului meu, Burt Anderson,
înfăţişează două rânduri de piese de şah;
cele de sus au o nuanţă mai închisă,
iar cele de jos, una mai deschisă –
- pardon - cele de sus par mai deschise,
iar cele de jos, mai închise.
Nu puteţi să le vedeţi altfel,
deşi, ceea ce vedeţi e cu totul altceva.
Iată ce vedem de fapt:
dăm la o parte fundalul
şi, făcând asta,
vedeţi că ambele rânduri de piese
au acelaşi ton de gri mediu,
cele de sus fiind identice
cu cele de jos.
Ştiind asta,
acum le veţi putea vedea aşa *** sunt,
când voi arăta din nou imaginea cu fond, da ?
Nu. Odată ce am reintrodus fundalul,
nu puteţi să le percepeţi decât *** nu sunt.
Sistemul vostru vizual vă lasă impresia
că vedeţi piese în nuanţe diferite,
deşi vedeţi acelaşi lucru
în ambele cazuri.
Sistemul vizual
ia în considerare
atât nuanţa pieselor de şah,
cât şi a suprafeţelor
din imediata lor vecinătate,
iar acest lucru
e foarte util pentru noi, de cele mai multe ori.
Doar aşa putem vedea o foaie de hârtie
scrisă cu cerneală neagră în acelaşi fel
într-o cameră obscură sau la lumină puternică.
Dar nu ne redă lumea așa *** este,
ci foloseşte trucuri şi scurtături,
pentru a reda lumea de care avem noi nevoie.
De ce sunt mişto aceste iluzii ?
Din două motive:
unu, sunt surprinzătoare,
dar asta nu-i destul.
Ce-i mai interesant,
ne dă impresia că vedem
lumea aşa *** este
şi apoi încalcă această impresie.
Ne influenţează intuiţia,
ne forţează să recunoaştem
că nu vedem lumea aşa *** e.
Vă mai dau un exemplu:
o lucrare de Bill Geisler şi Jeffrey Perry.
E o imagine frumoasă cu flori,
placută pentru ziua de azi.
O să vedeţi o albină,
pe care vreau s-o urmăriţi,
în timp ce se deplasează în imagine.
Rătăceşte prin imagine,
iar voi o puteţi urmări,
în cele din urmă va ajunge în punctul
de unde a plecat.
A ajuns înapoi.
Acum o să vă arăt exact aceeaşi imagine,
dar, de data asta,
în loc să urmăriţi albina,
vreau să vă concentraţi privirea
asupra florii galbene de pe care pleacă albina.
Veţi observa ce se întâmplă cu floarea,
pe măsură ce albina se îndepărtează:
imaginea ei devine din ce în ce mai neclară.
E exact aceeaşi imagine;
vedeţi exact acelaşi lucru,
doar că, de data asta,
aţi observat probabil că imaginea se înceţoşează,
în timp ce, prima dată, nu aţi observat
că se schimbă ceva în imagine.
De ce oare?
Deoarece percepeţi detalii
doar dintr-o foarte mică parte
a lumii vizuale, în acelaşi timp.
De fapt, una
cam de dimensiunea acelei albine.
Veţi percepe,
dacă întindeţi mâna şi ridicaţi degetul mare,
informaţii la o rezoluţie ridicată,
doar din spaţiul limitat la dimensiunea degetului.
Restul se înceţoşează,
fără să realizăm.
De ce ?
Ne mişcăm ochii de 3-4 ori pe secundă,
în timp ce privim lumea.
Nu ne dăm seama de asta
şi oriunde ne-am uita,
vedem totul în detaliu.
Dacă ceva apropiat câmpului vizual pare interesant,
ne uităm într-acolo şi vedem acel ceva în detaliu.
Aşadar, avem falsa impresie
că vedem totul în amănunt.
Haideţi să presupunem
că vedem cu toţii lumea exact aşa *** e.
Acest lucru are un impact major
asupra modului nostru de a percepe lumea din jur.
În ciuda cunoştinţelor,
credinţelor şi aşteptărilor diferite,
credem că vedem lumea ca toţi ceilalţi.
Am folosit iluziile optice pentru a arăta
că nu vedem lumea aşa *** e,
dar aceste iluzii nu se limitează
la sistemul nostru vizual.
Nu se opresc la sistemul vizual,
ci afectează şi modul nostru de a gândi,
memoria şi raţiunea noastră.
Credem că vedem mai mult decât vedem,
că vedem toate detaliile din jur; dar nu e aşa.
Credem ca ne amintim mai mult decât în realitate,
că ştim mai mult decât ştim de fapt,
Aceste iluzii cauzează însă o problemă majoră.
Ne fac să credem că toată lumea
vede ceea ce vedem şi noi.
În realitate,
doi oameni care se uită la aceeaşi lume,
pot să o perceapă total diferit.
Ce înseamnă asta ?
Înseamnă că, de fiecare dată când comunici,
ca instructor, director
sau şef, când predai sau ţii o conferinţă,
trebuie să ai în vedere faptul
că experienţa şi cunoştinţele tale,
referitor la ceea ce vezi, ar putea fi
diferite de cele ale auditorilor tăi.
Publicitatea se bazează mult pe acest lucru.
Trebuie să ştii ce vor vedea oamenii
în reclama ta.
Problema e că toţi avem parte de un lucru,
deşi nu vedem lumea neapărat la fel,
avem parte de iluzia
că vedem lumea la fel.
Şi numai testându-ţi cunoştinţele,
testând ceea ce vezi de fapt,
aşa *** faci şi cu iluzia optică,
realizezi că nu vezi lumea
la fel ca ceilalţi şi că,
de fapt, nu toţi vedem acelaşi lucru.
Numai testându-ţi cunoştinţele,
poţi vedea lumea aşa *** e în realitate.
(Aplauze)
Mulţumesc.
(Aplauze)