Tip:
Highlight text to annotate it
X
Toate tarile lumii urmaresc in momentul de fata reformarea sistemului public de educatie.
Exista doua motive.
Primul motiv este economic.
Oamenii incearca sa isi dea seama *** ne educam copii pentru a-si gasi locul in economia secolului 21.
*** facem asta in conditiile in care nu putem anticipa *** va arata economia la finalul
saptamanii viitoare, dupa *** tumultul recent ne-a demonstrat.
*** facem asta?
Al doilea motiv este cultural.
Fiecare tara de pe Pamant incearca sa realizeze *** ne putem educa copii astfel incat sa aiba
o identitate culturala si sa ne putem transmite "genele culturale" ale comunitatii, in timp
ce suntem parte a procesului de globalizare.
*** mediezi aceasta situatie?
Problema este ca incearca sa se adapteze viitorului facand ce faceau in trecut.
Iar pe parcurs alieneaza milioane de copii care nu vad nici un rost in mersul la scoala.
Cand noi am mers la scoala, eram tinuti acolo cu o poveste si anume:
daca esti harnic, obtii rezultate bune si o diploma de facultate, o sa ai un loc de munca.
Copii nostri nu cred asta.
Si pe buna dreptate.
Este mai bine sa ai o diploma decat sa nu ai, dar nu mai este o garantie.
Mai ales nu daca drumul spre diploma marginalizeaza majoritatea lucrurilor
pe care le consideri importante despre tine.
Oamenii spun ca trebuie "sa crestem standardele", ca si *** ar fi o mare realizare.
Serios? Da! Ar trebui!
De ce le-am scadea?
Inca n-am gasit un argument care sa ma convinga sa le scadem.
Dar sa le crestem... sigur ca trebuie sa le crestem.
Problema este ca actualul sistem de educatie a fost proiectat, conceput si structurat pentru
o alta epoca.
A fost conceput in cultura intelectuala a iluminismului.
Si in contextul economic a revolutiei industriale.
Inainte de jumatatea secolului 19 nu existau sisteme publice de educatie.
Nu cu adevarat. Adica puteai fi educat de catre iezuiti, daca aveai banii.
Dar educatia publica, platita din taxe, obligatorie pentru toti si gratuita la locul de livrare,
a fost o idee revolutionara.
Iar multe persoane au obiectat, au spus ca nu este posibil ca multi dintre copii strazii,
copii ai clasei muncitoare, sa beneficieze de pe urma educatiei publice.
Sunt incapabili sa invete sa citeasca si sa scrie si de ce ne irosim timpul pe asa ceva?
Asadar parerile despre educatie sunt incorporate in intregul nostru set
de prezumtii despre structura sociala si capacitatile umane.
Calea educatiei publice a fost impusa de imperativele economice ale vremii.
Iar aceasta cale urma "modelul intelectual al mintii".
Aceasta era viziunea iluminismului asupra inteligentiei, ca adevarata inteligenta consta
in capacitatea pentru anumit tip de rationament deductiv si cunoasterea clasicilor.
Elemente ce au ajuns cunoscute sub denumirea de abilitate academica.
Iar aceste idei sunt intiparite adanc in codul genetic al educatiei publice.
Astfel avem doua tipuri de oameni: academici si non-academici,
destepti si non-destepti.
Dezavantajul este ca multi oameni foarte inteligenti cred ca nu sunt inteligenit
pentru ca au fost judecati in raport cu acest model al mintii.
Asadar avem doi piloni: economic si intelectual.
Iar parerea mea este ca acest model a cauzat haos in viata multor oameni.
A fost grozav pentru unii. Sunt persoane care au beneficiat de minune
de pe urma acestui sistem. Dar majoritatea nu au beneficiat.
In schimb au suferit asta.
Aceasta epidemie moderna, pe cat de nepotrivita, pe atat este de fictiva.
Aceasta este epidemia ADHD-ului.
Aceasta este o harta a cazurilor de ADHD in America, sau a prescriptiilor pentru ADHD.
Nu ma intelegeti gresit, nu incerc sa spun ca tulburarea hiperchinetica cu deficit de
atentie (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) nu exista.
Nu sunt calificat sa spun daca exista asa ceva.
Stiu ca marea majoritate a psihologilor si a medicilor pediatri considera ca exista.
Dar inca reprezinta o tema de dezbatere.
Ceea ce stiu cu siguranta este ca nu este o epidemie.
Acestor copii li se administreaza medicatia cu aceeasi lejeritate cu care ne scoatem amigdalele
si din acelasi motiv capricios: moda medicala.
Copii nostri traiesc in perioada cea mai intens stimulata din istoria planetei.
Sunt asediati cu informatie iar atentia le este atrasa de toate platfoarmele
de calculatoare, telefoane, reclame, sute de posturi TV,
iar noi ii penalizam pentru faptul ca sunt distrasi.
De la ce? De la lucruri plictisitoare de la scoala, in mare parte.
Mi se pare ca nu este o totala coincidenta faptul ca cazurile de ADHD au crescut
concomitent cu cresterea testarii standardizate.
Acestor copii li se da Ritalin si Adderall si adesea medicamente destul de periculoase,
sa ii mentina atenti si sa ii calmeze.
Dar conform acestei harti, incidenta ADHD creste cand mergi spre est.
Oamenii incep sa isi piarda interesul in Oklahoma.
Abia mai pot gandi drept in Arkansas.
Si pana ajungem la Washington isi pierd complet mintile.
Cred ca exista numeroase motive pentru asta.
Este o epidemie fictiva.
Daca te gandesti la asta, artele - si nu ma refer exclusiv la arte, cred ca este adevarat
si in cazul stiintelor naturii si a matematicii.
Spun asta despre arte pentru ca sunt victimele acestei mentalitati.
Artele se adreseaza in special ideei de experienta estetica.
O experienta estetica este una in care simturile tale opereaza la capacitate maxima.
Cand esti prezent in momentul actual.
Cand rezonezi cu emotia acestui lucru pe care il experimentezi.
Cand esti complet viu.
Un anestetic este atunci cand iti inchizi simturile si devii apatic.
Si multe dintre medicamentele noastre exact asta sunt.
Ne trecem copii prin educatie prin anestezierea lor.
Iar eu cred ca ar trebui sa facem exact opusul.
Nu trebuie sa ii adormim,
ci trebuie sa ii trezim catre ce au in interiorul lor.
Dar modelul pe care il avem este urmatorul.
Cred ca avem un sistem de educatie modelat dupa interesele industrialismului
si in imaginea lui.
Va dau cateva exemple.
Scolile inca sunt organizate, mai mult sau mai putin, ca linii de fabricatie.
Sunetul clopotelor, facilitati separate, specializati in doua domenii separate.
Inca educam copii in loturi.
Ii trecem prin sistem dupa grupa de varsta.
De ce facem asta?
De ce exista aceasta prezumtie ca cel mai important lucru pe care copii il au
in comun este varsta lor?
E ca si *** cel mai important lucru despre ei este data de fabricatie.
Ei bine, eu stiu copii care sunt mult mai buni decat alti copii de aceeasi varsta
la diferite discipline. Sau la diferite ore ale zilei.
Sau mai buni in grupuri mici decat in grupuri mari.
Sau uneori le place sa lucreze independent.
Daca te intereseaza un model al invatarii, nu pornesti de la aceasta mentalitate de
linie de productie.
In esenta este vorba despre conformitate.
Mai ales cand te uiti la cresterea testarii standardizate si a curriculei standardizate.
Este vorba despre standardizare.
Cred ca trebuie sa mergem in directia exact opusa.
La asta ma refer cand spun schimbarea paradigmelor.
Exista un foarte bun studiu recent cu privire la gandirea divergenta.
Gandirea divergenta nu este acelasi lucru cu creativitatea.
Eu definesc creativitatea ca fiind procesul de a ajunge la idei originale care au o valoare.
Gandirea divergenta nu este un sinonim, dar este o capacitate esentiala pentru creativitate.
Este abilitatea de a vedea multe raspunsuri posibile la o intrebare,
multe modalitati posibile de a interpreta o intrebare,
de a gandi lateral, nu doar liniar sau convergent,
de a vedea raspunsuri multiple, nu unul.
Pentru a testa putem folosi intrebari precum:
Cate intrebuintari poti gasi pentru o agrafa de birou?
Majoritatea oamenilor pot gasi 10-15.
Cei buni la asta ar putea gasi 200.
Si fac asta spunand: agrafa ar putea avea 200m si sa fie facuta din spuma de cauciuc?
Trebuie sa fie o agrafa asa *** o stim?
Un test care evalueaza aceasta capacitate a fost administrat pe 1.500 de persoane
(publicat in cartea Break Point and Beyond)
Si dupa protocolul testului, daca obtii peste un anumit scor, esti considerat un geniu
in gandirea divergenta.
Intebarea mea catre voi este ce procent din persoanele testate, cele 1.500, a obtinut
scoruri la nivel de geniu in gandire divergenta?
Mai trebuie sa stiti un lucru despre ei, acestia erau copii de gradinita.
Deci, ce credeti? Ce procent la nivel de geniu?
- 80?
98%.
Interesant este ca a fost un studiu longitudinal.
Asa ca au retestat aceiasi copii 5 ani mai tarziu, varste cuprinse intre 8-10 ani.
Ce credeti?
50%
I-au retestat iar dupa 5 ani, la varste cuprinse intre 13-15 ani.
Puteti vedea tendinta, nu?
Asta ne spune o poveste interesanta.
Pentru ca iti puteai imagina ca va merge in orice directie.
Incepi prin a nu fi prea bun dar devii tot mai bun pe masura ce cresti.
Dar asta arata doua lucruri. Unu - toti avem aceasta capacitate.
Si, doi - in mare parte se deterioreaza.
Li s-au intamplat multe lucruri acestor copii in timp ce au crescut. Multe.
Dar unul dintre cele mai importante lucruri - sunt convins - este faptul ca pana acum au devenit educati.
Au petrecut 10 ani in scoala unde li se spune ca exista un singur raspuns.
Se afla la sfarsitul cartii.
Si nu te uita!
Si nu copia! Asta inseamna sa trisezi.
In afara scolii se numeste colaborare, dar in scoli...
Situatia nu este astfel pentru ca asa vor profesorii, ci doar pentru ca asa se intampla.
Pentru ca este in codul genetic al educatiei.
Trebuie sa gandim diferit despre capacitatile umane.
Trebuie sa depasim aceasta conceptie invechita privind notiunile de academic, non-academic,
abstract, teoretic, vocational si sa o vedem pentru ceea ce este cu adevarat - un mit.
In al doilea rand trebuie sa ne dam seama ca cea mai mare parte a invatarii de calitate are loc in grupuri.
Colaborarea este esenta cresterii.
Daca atomizam oamenii, ii separam si ii judecam separat
formam o separare intre ei si mediul natural de invatare.
Iar al treilea element esential se refera la cultura institutiilor noastre, la obiceiurile
institutiilor si la habitatul pe care il ocupa.
Traducere: Pnina Shirly