Tip:
Highlight text to annotate it
X
E fundamental.
Avem nevoie de așa ceva.
Trebuie să fim conectați cu noi înșine,
cu ceilalți
și cu toată lumea din jurul nostru.
Avem nevoie pentru că asta ne dă putere,
mângâiere
și iubire.
În același timp,
legăturile ne fac vulnerabili.
Ne lasă descoperiți, vulnerabili,
putem fi răniți de ceilalți.
Și asta ne întărește,
în același timp, ne face fragili.
Sunt șocată de incredibila importanță a acestui fapt.
În primăvara anului 2007,
m-am apucat de apicultură.
Nimic nu se compară cu magia albinelor
în ceea ce privește posibilitatea de a-ți schimba concepția despre lume.
După ce m-am apucat de stupărit,
am început să văd lumea cu alți ochi.
Acolo unde vedeam o „decorație” pe masă,
acum văd hrană pentru albine. (Râsete)
Și acolo unde vedeam o pată galbenă strălucitoare
într-o pajiște verde neatinsă —
văd tot hrană.
Legumele și florile din grădini, merele din copaci,
buruienile și florile sălbatice,
tot ce crește pe fâșiile mediane ale autostrăzilor —
toate acestea sunt hrană pentru albine.
Cu cât văd lumea așa,
cu atât văd mai multe conexiuni
și ajung tot mai adânc...
Totul e conectat cu toate!
E demențial!
Nu, nu sunt din Maine, oricine ar fi pariat pe asta. (Râsete)
Dar îmi place să trăiesc aici,
iar unul dintre motivele mele întemeiate sunt cei de la MOFGA
pentru că țin foarte mult la ideea alimentelor bio.
Iar MOFGA e cea mai mare și mai veche asociație bio din Statele Unite.
(Ovații și aplauze)
Deci suntem norocoși aici în Maine,
dar nu se poate trăi în aceste State Unite
fără a realiza că sistemul nostru alimentar
e mai puțin bio.
Să ne întoarcem în timp...
Ajungem în 1971,
Richard Nixon e președinte,
și Richard Nixon tocmai l-a numit pe un anumit Earl Butz
în funcția de Secretar al Agriculturii.
El e șeful USDA.
Și timp de 5 ani, din 1971 până în 1976,
Earl Butz a promovat o politică
direcționată exact spre fermierii americani.
Politica lui Earl a fost următoarea:
plantați tot!
Arați fiecare petec de pământ pe care puteți ajunge cu tractorul.
Lucrați suprafețe mari sau ieșiți din cursă!
Earl ne-a adus Marea Agricultură
și a început să transforme cultivarea plantelor în America.
Ne-a adus agricultura industrială.
Iar „mare” implica automat „mai bine”.
Sună a fi eficient...
Și eficient duce la o producție mai mare,
la alimente mai ieftine
și la mai puțină lume flămândă!
Deci mare... e mai bine!
Dar mascat de toată această eficiență e conceptul de monocultură.
Așa se numește când toate fermele mari
cultivă o singură plantă.
Mulțumită lui Earl mulți au ajuns la asta și au decis
că asta e cea mai bună metodă de-a face agricultură.
Dar natura nu lucrează prin monoculturi.
Natura nu pune totul pe o carte.
E mult prea riscant.
Natura insistă pe echilibru și diversitate.
Pentru că diversitatea funcționează.
Ținând sub control dăunătorii,
asigurând fertilitatea solului,
menține echilibrul.
Natura creează un alt fel de eficiență
și are un efect magic.
În agricultura industrială nu sunt efecte magice.
Agricultura industrială creează probleme industriale.
Ferma de monocultură duce la dezechilibrul
în care dăunătorul care se dezvoltă pa acea unică plantă
cultivată pe fermă
poate distruge cu ușurință întreaga fermă.
Pentru a preveni un asemenea dezastru,
fermierul industrial folosește pesticide.
Și agricultura de monocultură duce repede la sărăcirea solului:
se plantează în fiecare an același lucru, în același loc.
Pentru a aborda problema,
fermierul industrial folosește îngrășăminte.
M-a afectat ca apicultor
când m-am gândit că pun așa ceva în alimente,
dar apoi, am făcut legătura –
Stați un pic, punem așa ceva în mâncarea albinelor!
(Râsete) Unde ne-a fost capul?
Vorbind de albine,
mai apare un lucru în fermele de monocultură.
Livezile de migdali.
În California sunt peste 300.000 de hectare plantate cu migdali,
ca să vă dați seama de suprafață,
e cam cât tot statul Rhode Island, e foarte mult.
Deci, există aceste peste 300.000 de hectare de migdali și, sigur,
cultivatorul de migdale vrea ca migdalii să facă tot mai multe migdale.
Așa că se fac contracte cu apicultorii ca să aducă albinele la migdali.
Aceștia își așează stupii pe paleți
pe care îi încarcă în camioane
și îi poartă în toată SUA, până în California,
iar albinele polenizează migdalii cât e ziua de lungă.
În lumea albinelor e un mare lucru!
E cea mai mare deplasare pentru polenizare din țară.
Peste trei săptămâni, iată-l din nou pe apicultor
care-și pune iar stupii pe paleți,
paleții în camion
și albinele sunt duse înapoi.
Știți de ce?
Pentru că migdalii înfloresc doar 22 de zile.
Așa că, în restul de peste 340 de zile ale anului,
nu mai există niciun fel de hrană pentru albine: migdalii sunt un deșert pentru albine.
Cu alte cuvinte, agricultura industrială
a dus la apicultura industrială.
Și pentru un apicultor, asta apare ca o mulțime de legături rupte.
Să trecem repede la anul 2006.
Atunci am descoperit o problemă serioasă cu albinele.
Stupi întregi intrau în colaps, se zicea.
Adică albinele piereau, dispăreau,
și nimeni nu știa de ce.
Această problemă a fost numită „sindromul dispariției stupilor” (CCD).
Nici acum, cu 5 ani mai târziu,
cercetătorii nu cunosc motivul acestei probleme a albinelor,
cu toate că am cheltuit foarte mulți bani și timp pe asta,
în speranța de a găsi o soluție unică
la ceea ce speram că e o singură problemă.
Cercetătorii își dau seama acum că CCD nu reflectă o singură problemă,
nu are o cauză unică. E cauzată de mai mulți factori ce acționează concomitent.
Și la acest punct lucrurile devin chiar înspăimântătoare
pentru că numărul combinațiilor posibile
și a conexiunilor posibile
e infinit și nu se poate afla.
Albinele sunt foarte conectate cu mediul lor și sunt mici.
Sunt suficient de mici pentru ca, atunci când e o problemă cu mediul,
să poată fi un foarte bun semnal timpuriu de alarmă.
Pe bună dreptate albinele au ajuns să fie numite canarii din minele de cărbune.
Dar ce încearcă să ne spună albinele?
Despre ce ne avertizează?
Cred că albinele vor să ne zică asta:
sistemul vostru alimentar e falit.
Agricultura bazată pe monoculturi și utilizarea pesticidelor și îngrășămintelor chimice
distrug cea mai bună și mai importantă parte a magiei naturii.
Ne mai spun că a venit vremea să încetăm să mai credem că mai mare e mai bine
și să începem să restaurăm echilibrul
și să reconstruim conexiunile de care avem atât de mare nevoie.
Îmi câștig traiul
bună parte vorbind despre albine
și multă lume îngrijorată vine la mine și mă întreabă:
„Putem schimba asta?
Avem vreo șansă?”
Și eu încerc să le explic
că suntem cu toții conectați.
Așa că orice lucru rău, fiecare toxină, otravă, orice dezechilibru,
orice atitudine negativă... toate acestea îi afectează pe toți.
De aceea suntem foarte fragili.
Dar, hei, suntem cu toții conectați,
așa că și reciproca e adevărată:
că orice lucru bun, orice bucurie,
fiecare minunare pură, orice intenție pozitivă,
toate acestea afectează de-asemenea pe toți.
De aceea suntem cei mai puternici.
Dar mai e ceva
fiindcă nu doar că suntem cu toții interconectați.
suntem și conectați cu natura,
suntem cu toții parte a acelei alchimii magice
și pe cât de subtilă și misterioasă e aceasta,
pe cât de dificil de definit și greu de cuantificat,
oricât de deranjată e ea acum,
e încă cea mai tare.
E ceea ce ne dă abilitatea să ascultăm cu inima și, când facem asta,
să înțelegem că atunci când alegem un lucru în natură – un singur lucru,
vom găsi că e în legătură cu tot restul... cu toate.
Mulțumesc.
(Aplauze) (Ovații)