Tip:
Highlight text to annotate it
X
Optica, sau îmbunătățirea vederii noastre naturale,
a fost unul dintre cei mai mari catalizatori ai științei în ultimii 500 de ani.
Curios, nu interesul științific, ci aspecte mai practice au dus la progresele inițiale în optică,
începând de prin 1440 când Johannes Gutenberg a inventat mașina de imprimat.
Pe scurt, cărțile, care erau o raritate,
deveneau acum un fenomen pe scară largă.
Toate materiale scrise însemnau mai multe informații care circulau,
dar făceau ca mulți oameni să-și solicite ochii,
probabil pentru că citeau la lumina lumânării.
Deși ochelarii se inventaseră în Italia în jurul anului 1286,
acum nevoia pentru ochelari de citit creștea substanțial.
Acum, când oamenii purtau lentile de contact pentru a vedea mai bine,
au început să se întrebe dacă optica putea fi îmbunătățită pentru a vedea lucruri pe care ochiul omenesc nu le putea percepe.
Robert Hooke a cercetat microscopia și în 1665 a publicat descoperirile sale despre lumea din interiorul lumii,
pe care le-a numit „celule” în cartea „Micrografia”.
La celălalt capăt al spectrului,
Galileo a adus inovații în lentilele telescopice,
iar în 1609 a perfecționat un telescop până când a obținut un instrument suficient de puternic să vadă obiecte îndepărtate pe cer
cu o acuratețe nemaiîntâlnită până atunci.
A descoperit că luna are cratere și munți,
că Jupiter are sateliți, astfel întregul sistem ce guverna pământul și spațiul a fost adus în discuție.
Nu toată lumea era încântată de lucrurile pe care le-a văzut Galileo.
De pildă, se credea la timpul respectiv că luna era o sferă perfect nedetă.
Și iată o dovadă vizuală greu de neglijat.
După descoperirea sateliților lui Jupiter, el a verificat ceea ce Johannes Kepler a presupus:
că Pământul nu este centrul Universului,
spulberând altă doctrină centrală din timpul lui Galileo.
Apoi exact la un an de la moartea lui Galileo,
s-a născut Isaac Newton.
Multe lucruri necunoscute au fost scoase la iveală acum,
dar multe dintre ele erau simple fundamente pentru viitoare întrebări.
Ce era totuși lumina? Dar culoarea?
Care sunt legile ce guvernează Pământul și Cerul?
Le puteam capta printr-o examinare profundă?
Newton a făcut experimente pe scară largă în domeniul opticii,
și a înțeles că lumina era un fel de substanță,
și culorile sunt componente ale luminii cu diferite frecvențe.
Înaintea lui Newton, toți credeau că culorile se datorau diferitelor cantități de lumină
roșul reprezentând multă lumină, iar albastrul fiind cu precădere întunericul.
Experiențele cu prisma ale lui Newton au dovedit că lumina albă nu numai că poate fi dispersată în culorile ei componente,
ci că a doua prismă poate recompune culorile în lumină albă,
astfel demonstrând că noțiunea de culoare era un aspect al refracției luminii, nu al intensității luminii.
Studiile lui Newton despre optică au dus la dezvoltarea telescopului reflector.
Asta, împreună cu studiul său despre mișcarea planetară, a condus la teoria gravitației,
unul dintre cele mai mărețe exemple din lume de a învăța să vezi ceva invizibil,
urmărindu-i efectul asupra lucrurilor vizibile.
Sărind peste căteva sute de ani, priviți unde am ajuns.
Am evoluat de la o simplă lentilă la optica ce dezvăluie nașterea unei stele într-o altă galaxie,
sau un copil dezvoltându-se în uter,
sau un electron care se învârte în jurul unui atom.
Într-un moment când sunt atât de multe lucruri vizibile, „***” vedem lumea înconjurătoare contează mai mult decât „ce” vedem.
Vom vedea o lume în care tot ce-i important a fost deja descoperit?
Sau vom vedea o lume în care invențiile de ieri nu sunt decât o poartă spre descoperirile de mâine?