Tip:
Highlight text to annotate it
X
Mituri şi concepţii greşite despre evoluţie.
Să vorbim despre evoluţie.
Probabil aţi auzit
unii o contestă,
alţii, majoritatea, nu.
Chiar dacă înţelegi
destul de bine evoluţia,
sunt şanse ca încă să crezi
lucruri care nu-s chiar adevărate,
*** ar fi:
"Evoluţia înseamnă organisme care se adaptează la mediu."
E o teorie mai veche,
acum discreditată,
a evoluţiei.
60 de ani înainte ca Darwin să-şi publice cartea,
Jean-Baptiste Lamark a emis ipoteza
că vietăţile evoluează dezvoltându-şi
anumite trăsături de-a lungul vieţii,
pe care le transmit urmaşilor.
El credea că
deoarece girafele se întind tot timpul
să ajungă la frunzele de pe crengile mai înalte,
puii lor se vor naşte cu gâturi mai lungi.
Acum ştim că nu aşa se transmit genele.
De fapt, organismele individuale nu evoluează deloc.
În schimb, mutaţii întâmplătoare determină
ca unele girafe să se nască cu gâturi mai lungi,
ceea ce le dă o şansă mai bună de supravieţuire
decât celor care nu au fost atât de norocoase,
şi aşa ajungem la
"supravieţuirea celul mai adaptat".
Asta face să pară că evoluţia favorizează mereu
pe cel mai mare,
cel mai puternic,
sau cel mai rapid animal,
ceea ce nu e întotdeauna cazul.
Adaptarea evolutivă e o chestiune
referitoare la potrivirea cu mediul curent.
Dacă toţi copacii înalţi ar dispărea subit
şi ar rămăne doar iarba scurtă,
toate girafele cu gât lung
ar fi dezavantajate.
Apoi, evoluţia nu se datorează supravieţuirii,
ci reproducerii.
Dacă ar fi plin de vietăţi
ca masculul peştelui pescar,
care, la naştere, e puţin adaptat la viaţă
şi trebuie rapid să se împerecheze înainte să moară.
Dacă organismele ar muri
înainte să se reproducă
evoluţia ar fi inutilă, nu-i aşa?
Nu-i aşa!
Amintiţi-vă că selecţia naturală nu are loc
la nivelul organismului,
ci la nivel genetic,
şi că aceeaşi genă care există într-un organism
va exista şi în rudele sale.
O genă care face ca un animal să se sacrifice altruist
ca să ajute suprevieţuirea şi reproducerea viitoare
a fraţilor şi verilor săi,
poate deveni mult mai răspândit
decât cel preocupat de propria supravieţuire.
Transmiterea acelor gene
la o nouă generaţie
va servi acestui scop,
dar nu
scopului evoluţiei.
Cel mai greu despre evoluţie
ne vine să acceptăm afirmaţii ca:
"Genele vor să facă mai multe copii ale lor",
sau
"selecţia naturală".
De fapt folosim metafore.
O genă nu vrea ceva,
şi nu există un mecanism extern
care selectează care genă trebuie transmisă.
Mutaţii întâmplătoare
determină organismele cu acele gene
să se comporte sau să se dezvolte diferit.
Anumite comportamente pot genera mai multe copii
ale genelor mutante
care se transmit mai departe ş.a.m.d.
Nici nu exită vreun plan prestabilit
de progres către forma ideală.
Nu e ideal ca ochiul uman să aibă o pată oarbă
acolo unde nervul optic străbate retina,
dar evolutiv, aşa s-a întâmplat,
pornind de la o singură celulă fotoreceptoare.
Privind retrospectiv, ar fi fost
mult mai avantajos pentru oameni
să dorească nutrienţi şi vitamine
în loc de calorii.
Dar de-a lungul timpului,
când strămoşii evoluau,
caloriile erau puţine,
şi nimic nu anticipa
că schimbarea se va petrece atât de rapid.
Evoluţia procedează orbeşte,
pas
cu pas,
cu pas,
creând toată diversitatea observată în mediul natural.