Tip:
Highlight text to annotate it
X
Un alt grup de boli și afecțiuni, unde se poate aplica
pozitiv magnetoterapia pulsantă de joasă frecvență sunt,
de exemplu, endoprotezele, stările postoperatorii, fracturile,
precum și sindromul de tunel carpian sau cotul tenismanului.
Precum și stările postoperatorii la articulații, pseudoartrozele,
dar, de asemenea, și întreruperea nervilor după traumă și altele.
Magnetoterapia pulsantă de joasă frecvență Biomag este
una dintre puținele metode electrice de reabilitare care
folosește calitățile optime fizicale și acolo, unde
în organism sunt utilizate piesele metalice sau alte substituții.
Aceste substituții metalice sub forma de implanturi, stenturi, endoproteze
sunt fixate în țesuturi, terapia magnetică nu duce la încălzirea
acestor țesuturi și nici nu duce la deplasarea lor în țesuturi, deci cu
aceste carecteristici optime poate fi utilizată la toate substituțiile.
Implanturile sunt, de obicei, realizate din metale și mase plastice
medicale sau pot să fie materiale speciale aliate din oțel sau
nemagnetice, magnetoterapia în nici într-un caz nu poate provoca nici o
reacție nedorită, atunci când astfel de material este implantat în organism.
Deci, practic nu există nici o contraindicație în acest sens.
Cel mai frecvent, magnetoterapia este utilizată la pacienții
cu endoproteza totală ale articulațiilor mari,
ale articulațiilor genunchiului, șoldului, se utilizează
nu numai în faza de pregătire pentru operație, dar și
ulterior pentru sprijinul de reabilitare și convalescență,
de asemenea în timpul operațiilor, deoarece cu
creșterea numărului de pacienți cu endoproteză se măresc
și cerințele de endoprotetice cu caracter de revizie.
Avem în vedere implantarea repetată, încastrarea repetată ale articulațiilor și altele.
Scopul de utilizare al magnetoterapiei este întotdeauna de a crea mai bune condiții
metabolice în țesuturi, de a ameliora procesul de vindecare, de a accelera
convalescența pentru restabilirea mobilității, de a menține țesuturile înconjurătoare
în cea mai bună stare și de a preveni eliberarea protezelor sau endoprotezelor.
Magnetoterapia pulsantă de joasă frecvență Biomag
aplicăm la fracturile de oase și la deterioararea
cartilajelor cât mai curând posibil după defectare sau după tratamentul chirurgical.
Accelerarea de vindecare și regenerare, după aplicarea
mangoteterapiei pulsante de joasă frecvență,
este dovedită la oase și la țesuturile moi, este
explicată prin iritația membranei citoplasmatice.
Provoacă activarea lanțului metabolic al cărui punct
cheie este de a modifica raportul de nucleotide
ciclice, de asemenea, duce la activarea mărită
ale osteoclastelor în cazul de vindecare a oaselor.
Provoacă o accelerare semnificativă a vindecării, se activează producerea a unui țesut nou,
structura osoasă, calcificarea, crește sensibilitatea la parathormon și toate acestea
se folosesc pentru a accelera vindecarea fracturilor dar, de asemenea,
pentru vindecarea pseudartrozelor, pentru întărirea endoprotezelor
dureroase și destinse și pentru alte probleme.
Pseudoartrozele reprezint un grup special de afecțiuni care apar
atunci când fragmentele de oase nu se vindecă în felul așteptat.
Despre pseudoartroze este vorba atunci când durata de vindecare depășește de două
ori durata de vindecare uzuală a osului respectiv sau a afecțiunii respective.
Magnetoterapia pulsantă de joasă frecvență, eventual în combinație cu intervenția
chirurgicală, poate fi una dintre puținele metode care afectează semnificativ aceste
stări greu influențabile și vindecabile. Sprijină recuperarea țesutului osos,
formarea masei musculare și duce la vindecarea și lichidarea acestor pseudoartroze.
Datorită magnetoterapiei pulsante de joasă frecvență crește nivelul de proteoglicani.
Activitatea cartilajului crește pâna la 22%, conform
primarului Chvojka, ceea ce permite vindecarea
și regenerarea cartilajului, despre care se cunoaște
faptul, că este medicinal puțin influențabil.
Magnetoterapia este capabilă și poate produce
această modificare, este necesar de a o folosi.
Aplicăm magnetoterapia local în acele zone, unde este nevoit de a începe
acest proces și folosim o durată de aplicare lungă, de câteva ore.
Sindromul de tunel carpian provoacă opresiunea pachetului vascular nervos și opresiunea
tendoanelor ale flexorilor degetelor în canalul
carpian îngust la nivelul încheieturii mâinii.
Atunci întotdeauna este vorba de sindromul de tunel carpian, el reprezintă fanta mărginită
de articulație la încheietura mâinii și în exterior mărginită de brâul fibros fix.
Atunci când opresiunea este provocată în această zonă, întregul pachet vascular
nervos este oprimat, mai ales nervul median care ne inervează restul mâinii.
Din aceste opresiuni se manifestează o serie de manifestări clinice.
De exemplu: durerea, incapabilitatea de a strânge un subiect, umflarea,
sensibilatatea mărită; aceste probleme duc des la necesitatea de operație și altele.
Magnetoterapia pulsantă de joasă frecvență poate inversa acest
proces, în cazul în care este folosită la începutul acestor probleme.
Dacă condițiile sunt optime, poate chiar să înlocuiască necesitatea operației viitoare.
În cazul în care procesul de opresiune este avansat, astfel că tunelul carpian nu poate
fi deja inversat numai prin procesul de reabilitarea sau prin tratamentul convențional
conservator, magnetoterapia îmbunătățește semnificativ microcirculația pentru a crea
mai bune condiții pentru vindecare și reduce riscul de a fi repetată afecțiunea.
Cotul tenismanului sau epicondilita radială apare atunci, când încărcarea
este unilaterală și excesivă, mai ales la sportivi, la persoanele care
lucrează din greu; este vorba despre afecțiunea tendoanelor mușchiului la
articulația cotului și se include în afecțiunile numite entezopatie.
În cadrul tratamentului conservator, rolul cel mai principal
joacă fizioterapia, magnetoterapia și alte tratamente.
Bolile inflamatorii ale tendoanelor si ligamentelor au tendința de cronicitate
și apar repetat la solicitarea abortivă ale membrelor deja vindecate.
Deci, în acest caz recuperarea este foarte importantă, iar magnetoterapia
dispune de numeroase aplicații la aceste varietăți de sindroame.
Un alt grup, unde magnetoterapia găsește o gamă largă de aplicare, sunt
tulburările nervilor periferici, leziunea, opresiunea și alte probleme similare.
Cel mai des este vorba de rănirea de un subiect ascuțit,
poate apărea întreruperea parțială sau completă a nervilor.
Leziunile nervilor pot apărea prin contuzionarea sau
opresiunea oaselor la fracturile, cheagurile și altele.
Tratamentul este întotdeauna menit pentru
restabilirea funcției nervului periferic deteriorat.
Ceea ce decide aici este întotdeauna intervenția
chirurgicală la timp, cusătura a unor părți de nervi
defectați sau întinderea și altele asemenea, și apoi
se începe cu reabilitarea menită de lungă durată.
Pentru această reabilitare menită, magnetoterapia găsește o gamă largă de aplicare
și în mod semnificativ accelerează procesul de vindecarea și recuperarea funcțiilor.
S-a descoperit în mod experimental, dar și în studiile clinice, că efectul
magnetoterapiei accelerează de mai multe ori regenerarea nervului defectat.
Histologic a fost găsită diferența semnificativă dintre nervul,
care a fost întrerupt experimental și a fost supus la aplicarea
de magnetoterapie pulsantă de joasă frecvență și dintre
nervul, la care efectul de magnetoterapie nu a fost aplicat.
Deci, prin influența magnetoterapiei este descrisă
o creștere de până la douăzeci de ori a fibrelor nervoase
în locul leziunii. Vindecarea nervului periferic
reprezintă întotdeauna o perioadă lungă de timp.
Cu atât mai mult este necesar de a se scurta această
perioadă, de a accelera și de a promova vindecarea.
Pentru acest lucru, este ideală aplicarea magnetoterapiei pulsante de joasă frecvență.
Vom aplica programele care dispun în majoritate de
efectele vasodilatatoare și de efectele de vindecare.
Ceea ce vom realiza, este stimularea vindecării și regenerarea țesuturilor deteriorate.