Tip:
Highlight text to annotate it
X
Adaptarea Bubuloimare
Criză economică globală din 2008
îi costă pe zeci de milioane de oameni
economiile, locurile de muncă
si locuintele lor.
Iată *** s-a întâmplat.
ISLANDA
POPULATIA - 320.000
PRODUSUL INTERN BRUT
- 13 MILIARDE DE DOLARI
PIERDERILE BĂNCILOR
- 100 MILIARDE DE DOLARI
Islanda este o democratie stabilă,
cu un standard de viată ridicat.
Si până nu demult,
o rată a somajului
si o datorie guvernamentală
extrem de reduse.
Am avut infrastructură completă
a unei societăti moderne...
Energie verde, productie alimentară,
sisteme de gestionarea a cotei de pescuit.
Sistem de sănătate modern,
sistem educational bun... aer curat.
Criminalitate scăzută.
Locul potrivit pentru o familie
ca să trăiască.
Aveam aproape statutul de
"final al evolutiei economice".
Dar în 2000 guvernul Islandei a început
o largă politică de reglementare
care urma să aibă
consecinte dezastruoase.
În primul rând pentru mediu,
apoi pentru economie.
Au început prin a permite corporatiilor
multinationale, precum Alcova,
să construiască fabrici gigant
de topire a aluminiului
si să exploateze potentialul geotermal
si hidroelectric al Islandei.
Multe dintre cele mai frumoase
zone din Munti
cu cele mai spectaculoase culori.
Orice activitate are consecintele ei.
În acelasi timp, guvernul a privatizat
cele mai mari trei bănci ale Islandei.
Rezultatul a fost unul dintre cele mai pure
experimente în reglementare financiară
realizat vreodată.
Finantele au preluat si...
au distrus totul.
Timp de 5 ani, aceste 3 bănci mici
care n-au operat niciodată
în afara Islandei,
au împrumutat 120 miliarde dolari,
de zece ori cât producea
economia Islandei.
Bancherii au împărtit banii între ei
si cu prietenii lor.
A fost o bulă uriasă,
actiunile au crescut,
preturile locuintelor
au crescut mai mult de două ori.
Bula Islandeză, a dat nastere unor oameni
precum, Jan Oskar Johannessen.
A împrumutat miliarde din bănci,
pentru a cumpăra afaceri
de retail în Londra.
Si-a mai cumpărat,
un avion privat cu dungulite,
un iaht de 40 milioane dolari
si un penthouse în Manhattan.
Ziarele aveau mereu titluri de genul...
Acest milionar a cumpărat această companie.
În Marea Britanie, Franta, Finlanda,
sau oriunde în altă parte.
În loc să spună că acest milionar a luat
un miliard de dolari împrumut,
ca să cumpere această companie
si i-a luat de la banca voastră.
Băncile vindeau
fonduri pe piata monetară
si tot băncile,
sfătuiau actionarii să-si retragă banii
si să-i plaseze pe piată.
Depozitele deveneau o necesitate peste tot.
Firme americane de contabilitate
precum KPMG,
au auditat băncile Islandeze si fondurile
de investitii si nu au găsit nereguli.
Agentiile de rating americane
spuneau că Islanda stătea grozav.
În februarie 2007, agentiile de rating
au decis să crească cota băncilor,
la cea mai înaltă rată posibilă... AAA.
S-a mers atât de departe,
încât guvernul călătorea cu bancherii
ca într-un reality-show.
Când băncile Islandeze s-au prăbusit,
la sfârsitul lui 2008
rata somajului s-a triplat, în sase luni.
N-a rămas nimeni neafectat în Islanda.
- Asadar, multi si-au pierdut economiile.
- Da, asa a fost.
Reglementările guvernamentale ce trebuiau
să protejeze locuitorii Islandei,
n-au ajutat la nimic.
Avem doi avocati de la o firmă
de reglementare care vin la o bancă
pentru a discuta despre unele probleme.
Atunci când se vor apropia de bancă,
vor vedea 19 SUV-uri în afara băncii
asa că te-ai dus la bancă
si ai 19 avocati stând în fata ta
foarte bine pregă***, gata să dărâme
orice argument pe care-l aduci.
Si dacă te descurci foarte bine,
îti oferă un job.
O treime din inspectorii
fiscali din Islanda,
au plecat să lucreze pentru bănci.
Dar asta-i o problemă generală, în
New York aveti aceeasi problemă, nu ?
*** credeti că sunt veniturile
de pe Wall Street în zilele noastre ?
Excesive.
Mi s-a spus că-i extrem de dificil
pentru FMI
să critice Statele Unite ale Americii.
Nu as spune asta.
Regretăm profund
scăpările legii americane.
E uimitor câtă ***ă
pot folosi cei de pe Wall Street...
să se trezească
si să meargă la muncă a doua zi.
Nu stiam ce este creditul
default swap,
sunt de modă veche.
A avut vreodată remuscări,
Larry Summers ?
Nu ascult confesiuni,
Guvernul vine si spune, ăsta e planul A,
ăsta planul B si ăsta planul C.
Ati sprijini controalele legale
privind salariile directorilor executivi ?
Nu.
Sunteti de acord cu dreptul de compensare
în industria serviciilor financiare ?
În cazul în care se justifică,
atunci da, sunt.
- Credeti că se justifică ?
- Cred că se justifică.
Si asa îi ajutati pe acesti oameni
să de-a lumea peste cap ?
Ai putea spune si asa.
Au avut câstiguri private
si pierderi publice uriase.
Când începi să te gândesti
că poti crea ceva din nimic,
e tare dificil să rezisti.
Sunt îngrijorat de faptul că o multime
vor să revină la vechiul stil.
La stilul pe care în aveau
înainte de criză.
Am primit o multime de email-uri
anonime de la bancheri,
spunând "Nu mă poti cita,
dar eu chiar îmi fac griji"
De ce nu crezi că s-a întreprins
o anchetă mai sistematică ?
Pentru că atunci se vor găsi vinovatii.
Credeti că, Scoala de Afaceri Columbia,
are un conflict semnificativ de interese ?
Nu cred că avem.
Autoritătile de reglementare
nu si-au făcut treaba.
Au avut puterea să câstige fiecare caz
când am fost procuror general.
Nu au vrut.
În septembrie 2008, falimentul băncii
de investitii americane, Lehman Brothers
si colapsul companiei de asigurări AIG,
cea mai mare din lume,
au declansat criza financiară globală.
Rezultatul a fost recesiunea globală,
care a costat lumea,
zeci de mii de miliarde de dolari,
a lăsat 30 de milioane de someri
si a dublat datoria natională a SUA.
Dacă privesti costurile:
structura fondurilor,
a averii locuintelor,
apoi structura veniturilor, a slujbelor,
15 milioane de oameni la nivel mondial
ar putea ajunge din nou în pragul sărăciei.
Această este o criză enorm de scumpă.
Această criză n-a fost un accident.
A fost cauzată de scăparea
de sub control a industriei.
Încă din 1980, cresterea sectorului
financiar din SUA,
a dus la o serie de crize financiare
din ce în ce mai severe.
Fiecare criză a provocat
pagube mai multe,
în timp ce industria
a făcut tot mai multi bani.
Partea I. *** am ajuns aici...
După Marea Depresie,
Statele Unite ale Americii
au 40 de ani de crestere economică,
fără măcar o singură criză financiară.
Sectorul financiar
a fost strict reglementat,
cele mai multe bănci
făceau afaceri locale
si le erau interzise speculatiile,
cu economiile deponentilor.
Băncile de investitii
care se ocupau de tranzactionarea
de actiuni si obligatiuni,
erau parteneriate private
de mici dimensiuni.
Traditional,
în serviciile bancare de investitii,
partenerii puneau banii la bătaie
si evident, partenerii,
supravegheau acei bani foarte atent.
Au vrut să trăiască bine,
dar n-au vrut
să riste totul fără
să fie siguri de câstig.
Paul Volcker a lucrat la
departamentul de trezorerie
si a fost presedinte al Federal Reserve,
între 1979- 1987.
Înainte de a intra în guvern,
a fost economist financiar
la Banca Chase Manhattan.
Când am plecat de la Chase
la Trezorerie în 1969,
cred că venitul meu era în jur
de 45.000 dolari pe an.
Morgan Stanley în 1972
avea aproximativ 110 angajati în total,
un birou si un capital
de 12.000.000 de dolari.
Acum, Morgan Stanley
are 50.000 de angajati,
capital de câteva miliarde de dolari
si are birouri în toată lumea.
În 1980, industria financiară
a explodat.
Băncile de investitii au devenit publice,
primind în păstrare mari cantităti de bani.
Persoanele de pe Wall Street
au început să se îmbogătească.
Am avut un prieten
care era trader de bonduri,
la Merilyn Lynch în anul 1970.
Era conductor de tren
pe timp de noapte,
deoarece avea 3 copii
si nu-i putea creste
cu ceea ce câstiga un trader de bonduri.
Prin 1986, a făcut milioane de dolari
si am crezut că a făcut-o
pentru că era inteligent.
Cea mai mare sarcină în fata natiunii,
este de a restabili
prosperitatea noastră economică.
În 1981, presedintele Ronald Reagan,
l-a numit secretar al Trezoreriei,
pe CEO-ul băncii de investitii,
Merrill Lynch,
Donald Regan.
Wall Street si presedintele,
erau pe aceeasi lungime de undă.
Am vorbit cu mai multi lideri
de pe Wall Street,
iar ei vor sprijini
în totalitate presedintele.
Administratia Reagan,
sustinută de economisti
si lobbisti financiari,
a început perioada de 30 de ani
de liberalizări financiare.
În 1982, administratia Reagan,
au liberalizat casele de economii
si societătile de credit,
permitându-le să facă investitii riscante
cu banii deponentilor lor.
Până la sfârsitul deceniului,
sute de case de economii
si societăti de credit, au esuat.
Aceste crize i-au costat pe contribuabili,
124 miliarde de dolari
si i-a costat pe multi oameni
economiile lor de-o viată.
Ar putea fi, cel mai mare
jaf bancar din istoria noastră.
Mii de directori ai caselor de economii
si societătilor de credit,
au mers la închisoare
pentru jefuirea companiilor lor.
Unul din cazurile extreme,
a fost Charles Keating.
În 1985, când autoritătile
de reglementare federale
au început să-l investigheze,
Keating a angajat un economist
pe nume Alan Greenspan.
În adresa lui către
autoritătile de reglementare,
Greenspan a lăudat si expertizat
planul de afaceri solid al lui Keating
si a spus că n-a văzut nici un risc
în a-i permite
lui Keating să investească banii
clientilor săi.
Keating i-a plă*** lui Greenspan,
40.000 de dolari.
Charles Keating, a fost închis
la scurt timp după aceea.
Pe Alan Greenspan,
presedintele Reagan, l-a numit,
presedinte al băncii centrale
a Americii...
Federal Reserve.
Greenspan a fost numit din nou,
de către presedintii Clinton
si George W. Bush.
În timpul administratiei Clinton,
liberalizarea a continuat sub Greenspan
si secretarul Trezoreriei, Robert Rubin,
fostul director al băncii de investitii,
Goldman Sachs,
si Larry Summers... profesor
de economie la Harvard.
Sectorul financiar de pe Wall Street
fiind puternic,
având lobbisti,
având o grămadă de bani,
au capturat pas cu pas,
sistemul politic
atât pe Democrati
cât si pe Republicani.
Până la sfârsitul anilor 90
sectorul financiar s-a consolidat,
în câteva firme gigantice.
Fiecare dintre ele atât de mare
încât căderea lor
poate ameninta întregul sistemul.
Si administratia Clinton
a ajutat să crească si chiar să se extindă.
În 1999, Citicorp si Travelers
au fuzionat pentru a forma Citigroup...
Cea mai mare
companie de servicii financiare,
din lume.
Fuziunea a încălcat legea
Glass-Steagal...
o lege adoptată după Marea Depresie,
care împiedica băncile
să folosească depozitele clientilor,
în activităti bancare
de investitii riscante.
A fost ilegal să achizitioneze Travelers.
Greenspan n-a spus nimic.
Federal Reserve i-a scutit
pentru un an si apoi au adoptat legea.
În 1999,
la insistentele lui Summers si Rubin,
Congresul a adoptat
"Gramm-Leach-Bliley Act"...
Cunoscut pentru unii ca
Citigroup Relive Act.
Acesta a anulat "Glass-Steagal"
si a netezit calea,
pentru viitoarele fuziuni.
Robert Rubin va face mai târziu
126 milioane dolari ca
vicepresedinte al Citigroup.
A refuzat sa fie intervievat
pentru acest film.
De ce să ai bănci mari ?
Pentru că că băncilor
le place puterea de monopol,
pentru că băncilor
le place puterea de lobbi,
pentru că băncile stiu
că atunci când esti prea mare
vei fi salvat.
Pietele sunt în mod inerent instabile,
sau cel putin potential instabile.
Iar metafora corespunzătoare
sunt vechile tancuri petroliere.
Fiind foarte mari, prin urmare,
trebuiau compartimentate
pentru a preveni împrăstierea petrolului,
la răsturnarea vasului.
La proiectarea vasului, trebuia
să se ia în considerare asta.
Si după Depresiune,
regulamentul de fapt, a introdus
aceste compartimente etanse,
iar liberalizarea a condus la
eliminarea compartimentării.
Următoarea criză a venit
la sfârsitul anilor 90.
Băncile de investitii au alimentat
masele, cu bule de actiuni în internet,
care au fost urmate
de prăbusirea din 2001
care a cauzat 5.000 miliarde de dolari
pierderi de investitii.
Comisiile de Securitate si Schimb,...
Agentia federală care a fost creată
în timpul Depresiei,
pentru a reglementa investitiile bancare,
nu au făcut nimic.
În lipsa unui sens
al actiunii federale
si nu a fost nici unul...
Si având în vedere esecul clar
de auto-reglementare,
a devenit necesar pentru altii
să-si intensifice
si să adopte măsurile
de protectie necesare.
Investigatiile lui Eliot Spitzers,
au arătat că
băncile de investitii au promovat
companii de internet,
despre care au stiut că nu vor reusi.
Analistii de valori au fost plă***
după cât de multe afaceri au adus
si ceea ce au spus în public,
a fost destul de diferit
de ceea ce au spus în privat.
InfoSpace a dat
cel mai mare rating posibil
respins de către analisti ca
"un râci".
Excite - de asemenea,
foarte bine cotată,
numită "o bucată de rahat".
Apărarea care a fost întinsa,
de multe din băncile de investitii,
nu a fost, te înseli, a fost...
Toti o făceau si toti stiau
ce se întâmplă
si prin urmare, nimeni n-ar fi trebuit
să se bazeze pe acest analisti.
În decembrie 2002,
zece bănci de investitii
au solutionat cazul
pentru un total de 1,4 miliarde dolari,
si au promis să schimbe modul
de functionare.
Scott Talbott este lobbist sef
pentru Financial Services Roundtable.
Unul dintre cele mai puternice grupuri
din Washington,
care reprezintă aproape toate
cele mai mari companii financiare din lume.
Sunteti împăcat cu faptul
că mai multe dintre companiile membre
s-au angajat în activităti criminale
pe scară largă ?
- Va trebui să fiti mai specific.
- Bine...
În primul, rând activitătile criminale
nu ar trebui să fie acceptate, punct.
Firmele de pe Wall Street
gata să plătească un miliard din amenzi.
De când a început liberalizarea,
cele mai mari firme financiare din lume,
au fost prinse spălând bani,
fraudând clientii
si falsificându-si situatiile financiare.
Iar si iar si iar.
JP Morgan,
a mituit oficiali din guvern.
RIGGS BANK a spălat banii
dictatorului cilian, Augusto Pinochet.
Credit Suisse a dat bani,
pentru programul nuclear al Iranului
si pentru Organizatia Industriilor
Aerospatiale din Iran,
care a construit rachete balistice.
Orice informatie care l-ar identifica
ca iranian, va fi eliminată.
Bancă a fost amendată
cu 536 milioane de dolari.
Citibank a ajutat la drenarea a
1.5 milioane de dolari
bani obtinuti din droguri,
din Mexic.
Spuneati că ar fi putut
"pierde orice document contabil".
Am spus-o în spirit de glumă.
A fost la început.
Nu am vorbit serios.
Între 1998 si 2003,
Fannie Mae si-a supraevaluat câstigurile,
cu mai mult de 10 miliarde dolari.
Aceste standardele de contabilitate
sunt foarte complexe
si cer determinare
cu care expertii adesea
erau în dezacord.
CEO Franklin Raines,
care era directorul de buget
al presedintelui Clinton,
a primit peste 22 milioane dolari
în bonusuri.
Când UBS a fost prins,
ajutând americanii bogati
să facă evaziune fiscală,
au refuzat să coopereze
cu guvernul american.
Ati fi dispus să ne spuneti numele ?
Dacă există un tratat cadru...
Nu există niciun tratat cadru.
Sunteti de acord
că ati participat la o fraudă ?
Se asteaptă ca AIG,
să ofere 1.6 miliarde
pentru a-si solutiona problemele
cu autoritătile de reglementare.
*** au ajutat băncile,
înselăciunea Enron.
Au ajutat Ernon să ascundă frauda...
amendate cu 385 milioane de dolari.
Dar, în timp ce compania se confruntă
cu amenzi fără precedent,
firmele de investitii nu făceau asta.
Trebuie să recunosc că
n-am gresit cu nimic.
Când esti atât de mare
si ai de-a face
cu atât de multe produse
si atât de multi clienti,
se întâmplă să apară greseli.
Sectorul serviciilor financiare,
pare să aibă nivelul de criminalitate,
care este,
oarecum distinct.
Când a fost ultima dată când,
CISCO sau Intel sau Google
sau Apple sau IBM...
Sunt în totalitate de acord cu dvs
cu privire la serviciile financiare
versus Hightech.
Dar Hightech, e fundamental
o afaceri de creatie,
unde se generează valoare
si se obtin venituri,
creând de fapt, ceva nou si diferit.
Începând din 1990,
reglementările si avansurile în tehnologie
au condus la o explozie
a produselor financiare complexe
numite derivate.
Economistii si bancherii...
Au pretins că au făcut piata mai sigură,
dar au făcut-o mai instabilă
De la sfârsitul Războiului Rece,
o multime de fosti fizicieni
si matematicieni
s-au hotărât să îsi dedice talentul
nu tehnologiei Războiului Rece,
ci pietelor financiare
si împreună cu bancherii
si cu fondurile de investitii...
- Au creat altfel de arme ?
- Sigur.
După *** spunea Warren Buffet:
"Arme de distrugere în masă".
Guvernantii, politicienii
si oamenii de afaceri
nu au luat în serios
amenintarea inovatiei financiare
asupra stabilitătii sistemului financiar.
Bancherii, folosind derivatele,
au putut face tranzactii virtuale
cu aproape orice.
Au pariat pe cresterea sau scăderea
pretului pe baril,
pe falimentul firmelor,
chiar si pe vreme.
La sfârsitul anilor '90, derivatele
reprezentau 15 trilioane de dolari,
pe o piată lipsită de reglementări.
În 1998, cineva a încercat
să le reglementeze.
Brooksley Born a terminat ca sefă
de promotie la Stanford Law School
si a fost prima femeie
care a editat o culegere de legi importante.
După ce a făcut practică cu derivatele
la firma Arnold & Porter,
lui Born i s-a propus,
de către presedintele Clinton,
să devină presedinte al Comisiei
Comerciale de Tranzactii Futures,
care supraveghea piata derivatelor.
Brooksley Born m-a întrebat
dacă vreau să lucrez cu ea.
Am decis că era o piată serioasă
si potential destabilizatoare.
În mai 1998, CCTF
a initiat o propunere de reglementare
a derivatelor.
Departamentul Trezoreriei din administratia
Clinton a răspuns imediat.
M-am dus întâmplător
în biroul lui Brooksley
când ea tocmai punea jos receptorul.
Era lividă,
s-a uitat la mine si mi-a zis:
"Era Larry Summers.
Avea 13 bancheri în birou".
Summers a actionat într-un mod
extrem de deranjant.
Într-un fel, îi cerea să se oprească.
Băncile depindeau deja foarte mult
de câstigurile din diverse genuri
de activităti
si asta a dus la o bătălie titanică
pentru a preveni reglementarea
acestor instrumente.
La putin timp după telefonul lui Summers,
Greenspan, Rubin si presedintele SEC,
Arthur Levitt,
au initiat o declaratie comună
prin care o combăteau pe Born
si recomandau legislativului
să păstreze nereglementată
piata derivatelor.
Reglementarea tranzactiilor derivate
care sunt negociate în particular
de profesionisti
nu este necesară.
Legea a fost respinsă, din păcate,
mai întâi de administratia Clinton,
apoi de către Congres.
În 2000, senatorul Phil Gramm
a jucat un rol important
si a reusit să obtină
excluderea derivatelor de la reglementare.
Sunt piete unite care reduc
povara reglementării.
Cred că e nevoie să facem asta.
După ce a plecat din Senat, Phill Gramm
a devenit vice-presedintele UBS.
Din 1993, sotia sa Wendy a făcut parte
din comitetul director de la Enron.
Dar sperăm din suflet,
că anul acesta vom putea trece
la o legislatie,
care să sigure certitudinea legală
derivatelor OTC.
Larry Summers a câstigat ulterior 20 mil. $
din investitii bazate pe derivate.
As dori să mă raliez
tuturor opiniilor dlui secretar Summers.
În decembrie 2000, Congresul a legiferat
"Actul de modernizare
a tranzactiilor futures".
Întocmit cu ajutorul unor finantisti,
acesta interzicea reglementarea derivatelor.
Odată făcut, a rămas intangibil.
Folosirea derivatelor
si a inovatiei financiare
a explodat după anul 2000.
- Asa să-mi ajute Dumnezeu.
- Asa să-mi ajute Dumnezeu.
La momentul când G.W. Bush
a preluat puterea, în 2001,
sectorul finantelor publice din SUA
era mai profitabil,
mai concentrat si mai puternic
decât fusese vreodată.
Existau cinci bănci de investitii
care dominau industria,
două conglomerate financiare,
trei companii de asigurări
si trei agentii de evaluare.
Unirea tuturor
a fost un lant de securitate,
un nou sistem
care conecta trilioane de dolari,
credite ipotecare si de alt gen
cu învestitorii din lumea întreagă.
Acum 30 de ani, dacă voiai să iei
un credit pentru o locuintă,
cel care-ti dădea banii
se astepta să-i dai înapoi.
Luai un împrumut
pe care trebuia să-l rambursezi.
De atunci am descoperit însă
metoda de securitizare a creditului.
Oamenii care iau credite
nu mai sunt expusi riscului
de a nu le putea rambursa.
În vechiul sistem,
când proprietarul locuintei
îsi plătea creditul ipotecar lună de lună,
banii ajungeau la creditorul local.
Si din moment ce creditele ipotecare
erau rambursate în zeci de ani,
creditorii erau grijulii.
În noul sistem, creditorii vând ipotecile
băncilor de investitii.
Acestea adună mii de credite ipotecare
sau alt gen de împrumuturi,
inclusiv credite pentru masină
sau cărti de credit pentru cumpărături,
pentru a crea niste derivate complexe,
numite obligatiuni colaterale ipotecare.
Băncile de investitii vând apoi
aceste obligatiuni învestitorilor.
Acum, când proprietarii locuintelor
îsi plătesc creditul ipotecar,
banii ajung la învestitorii
din întreaga lume.
Băncile de investitii plătesc agentiile
să evalueze aceste obligatiuni
si multe dintre ele beneficiază
de o cotatie AAA,
care reprezintă cea mai înaltă treaptă
a ratei investitiilor.
Asta a făcut obligatiunile colaterale
la fel de populare ca fondurile de pensii,
singurele care mai aveau
un nivel la fel de înalt.
Sistemul acesta era o bombă cu ceas.
Creditorilor nu le mai păsa
dacă li se restituie împrumuturile.
Asa că au început să acorde
împrumuturi riscante.
Nici băncilor de investitii nu le-a păsat.
Cu cât vindeau mai multe obligatiuni,
cu atât aveau profituri mai mari,
iar agentiile de evaluare plătite de către
băncile de investitii
nu puteau fi trase la răspundere dacă
evaluarea obligatiunilor se dovedea gresită.
Erai bun de prins în plasă
si nu existau constrângeri legale,
asa că se dăduse verde la acordarea
unui număr cât mai mare de împrumuturi.
Între anii 2000 si 2003,
numărul creditelor ipotecare făcute
în fiecare an
s-a mărit de aproape patru ori.
Nimănui din acest lant al securitizarii,
de la început până la sfârsit,
nu-i păsa de calitatea
creditului ipotecar.
Îi interesa doar să-si maximizeze
volumul de credite
si să obtină o dobândă din asta.
La începutul anului 2000, a avut loc
o mărire spectaculoasă
a împrumuturilor riscante...
numite subprime.
Dar, când mii de împrumuturi
de acest gen
au fost combinate
creându-se obligatiunile ipotecare,
multe dintre ele au beneficiat
mai departe de cotatie AAA.
Nu ar fi fost posibil să creezi derivate
care să nu aibă aceste riscuri,
care să ducă echivalentul deductibilitătilor
în zona de risc acceptabil,
care să fie preluate s.a.m.d.
N-au făcut asa ceva, nu ?
Nu, dar privind retrospectiv
ar fi trebuit s-o facă.
Asadar, oamenii acestia stiau
că fac ceva periculos ?
Cred că stiau.
Bancile de investitii
preferau creditele subprime,
deoarece aveau rate mai
ridicate ale dobânzilor.
Asta a condus la o crestere
masivă a creditării agresive.
Debitorii erau inutil băgati
în credite subprime scumpe,
iar multe credite erau date oamenilor
care nu puteau să le ramburseze.
Toate ofertele institutiilor financiare
către beneficiarii de credite ipotecare
se bazau pe imaginea
că sunt cele mai profitabile,
în timp ce erau împrumuturi riscante.
Bancherii câstigă mai mult dacă îti acordă
un credit pe care nu-l poti rambursa.
La asta te îndeamnă.
Partea a II-a - Bula
2001- 2007
Dintr-o dată, sute de miliarde
de dolari anual
au intrat în lantul securitizarii.
Din moment ce oricine putea lua
un credit ipotecar,
preturile locuintelor au urcat la cer.
Rezultatul a fost cea mai mare
explozie a preturilor din istorie.
Adevăratul stat e realist
si îsi evaluează bogătiile.
Poate să trăiască cu bogătiile sale
sau le poate închiria.
A fost o explozie a preturilor locuintelor
care nu avea niciun sens.
Finantarea apetitul din sectorul financiar,
ne-a dus acolo unde am ajuns cu totii.
Ultima oară s-a mai produs o astfel de
explozie a preturilor la finele anilor '80.
În cazul acela, cresterea preturilor
locuintelor a fost relativ minoră.
Această crestere a preturilor locuintelor
a dus la o recesiune relativ severă...
Din 1996 până în 2006,
preturile locuintelor
pur si simplu s-au dublat.
La pretul de 500 $ biletul,
au venit să audă *** să cumpere
propria bucată din visul american.
Goldman Sachs, Bear Stearns,
Lehman Brothers, Merrill Lynch
au fost cu totii implicati în credite
riscante
si si-au majorat fondurile de la
30 miliarde $ pe an
la peste 600 miliarde $ pe an,
în răstimp de zece ani.
Stiau ce se întâmplă.
Countrywide Fiancial, cea mai mare
institutie de creditare subprime,
a avut portofoliul de credite
de 97 miliarde $
si a făcut profit
de peste 11 milioane de dolari.
Pe Wall Street, primele anuale
au atins valori uriase,
comerciantii si cei din conducere au devenit
extrem de bogati în această perioadă.
Lehman Brothers a fost unul dintre cei mai
mari beneficiari ai creditelor riscante,
iar presedintele lor, Richard Fuld,
a încasat 485 milioane $.
Pe Wall Street, această explozie
a preturilor locuintelor
a dus la obtinerea
a sute de miliarde de dolari profit.
Până în 2006, aproximativ 40%
din întregul profit al celor 500 firme S& P
provenea de la institutii financiare.
Nu erau profituri reale,
nu erau venituri adevărate,
ci doar bani
creati de sistem
si contabilizati ca venituri.
Trei ani de zile de involutie
au fost stersi cu buretele.
Cred că a fost de fapt, retrospectiv
privind,
o schemă Ponzi de nivel national,
ba nu, global.
Prin pactul de protejare a egalitătii
si a dreptului de proprietate,
conducerea Federal Reserve,
a căpătat autoritatea
de a reglementa
industria creditelor ipotecare,
dar presedintele său, Alan Greenspan
a refuzat să uzeze de această abilitare.
Alan Greenspan a spun "nu" liberalizării.
" Nici măcar nu cred în asta".
De 20 de ani, Robert Gnaizda
conduce Greenlining,
un puternic grup de avocati
ai consumatorilor.
S-a întâlnit de mai multe ori
cu Greenspan.
I-am dat un exemplu din toată tara
de 150 de credite ipotecare
complex ajustabile.
A spus că dacă ai avea un doctorat
în matematică,
n-ai fi capabil să le întelegi suficient
cât să stii care e bună pentru tine
si care nu.
Noi am crezut că va lua atitudine,
dar, *** conversatia continua,
era clar că era blocat în ideologia lui.
Ne-am întâlnit din nou cu Greenspan
în 2005.
Ne întâlneam cu el de două ori pe an
niciodată mai putin de o dată pe an,
dar nu-si schimba convingerea.
Alan Greenspan a refuzat
să fie intervievat pentru acest film.
În lumea fantastică
a comunicatiilor mondiale,
miscarea liberă si eficientă a capitalului
ajuta la crearea celei mai mari
prosperităti din istoria omenirii.
Comisia de Schimb si Securitate n-a condus
anchete bancare majore în timpul bulei.
146 oameni au fost scosi
din divizia de aplicare SEC.
Pentru acelasi lucru depuneti si dvs
mărturie ?
Da. Cred că a existat o eviscerare
sistematica sau *** vreti s-o numiti,
a agentiei si capacitătii sale
prin reducerea de personal.
Biroul de management al riscului SEC
a fost redus la o persoană,
spuneti ?
Când domnul acela merge seara acasă,
poate să stingă lumina.
În timpul bulei, băncile de investitie
împrumutau puternic
să cumpere mai multe credite si
să creeze mai multe obligatiuni.
Proportia dintre dintre banii împrumutati
si banii detinuti de bancă
este denumită "pârghie".
Cu cât împrumutau mai mult,
cu atât era mai mare pârghia.
În 2004, Henry Paulson, CEO
la Goldman Sachs,
a influentat SEC
să slăbească limitele avantajului,
permitând băncilor să crească
brusc împrumutul.
SEC a decis să lase
băncile de investitii să riste
mult mai mult.
A fost inconstientă si nu stiu
de ce au făcut-o, dar au făcut-o.
Pe 28 aprilie 2004, SEC au considerat
să ridice "pârghia" băncilor de investitii.
Am zis că acestia sunt băietii mari
si evident, e adevărat.
Dar asta înseamnă că dacă ceva merge prost,
va fi un dezastru îngrozitor de mare.
La aceste nivel, aveti de-a face cu cele
mai sofisticate institutii financiare.
Acestea sunt companiile cu cele mai
multe activităti cu derivate din SUA.
Am vorbit cu câteva cu privire
la nivelul lor de sigurantă.
Companiile credeau că numărul
era corespunzător.
Comisarii au votat să adopte noi
amendamente ca recomandate de personal ?
Într-adevăr. În unanimitate.
Si sedinta s-a suspendat.
Gradul de crestere
în sistemul financiar
devine absolut înspăimântător
Băncile de investitii urcau
"pârghia" la un nivel de 33 la 1
ceea ce înseamnă că o scădere mică
de 3% din valoarea activului de baza
i-ar fi făcut insolventi.
Dar mai era o bombă
cu ceas în sistemul financiar.
AIG, cea mai mare companie de asigurări
din lumea întreagă
vindea cantităti imense de actiuni
denumite "credit default swap".
Pentru investitorii care
detineau obligatiuni,
CDS functiona ca niste polite de asigurare.
Un investitor care cumpără CDS
plă*** AIG un bonus de o pătrime.
Dacă CDO merge prost, AIG promite
să plătească pierderile investitorului.
Dar, spre deosebire de agentiile obisnuite,
speculatorii puteau cumpăra CDS de la AIG
pentru a putea paria împotriva
CDO pe care nu le aveau.
În asigurări, poti asigura
numai ceva ce detii.
Să zicem că tu detii o proprietate
si eu detin o casă.
Eu pot asigura casă numai o dată.
Derivatele universale permit oricărei
persoane să asigure acea casă.
Tu poti asigura asta, altcineva,
sau 50 de oameni pot asigura casa mea.
Ce se întâmplă dacă îmi arde casa ?
Numărul de pierderi
din sistem este mare.
Din moment ce creditul
"default swap" nu era regulat
AIG nu trebuia să pună bani deoparte
pentru a acoperi potentialele pierderi.
În schimb, AIG a plă*** angajatilor
bonusuri uriase
atunci când contractul a fost semnat.
Dar dacă mai târziu CDO-urile
ar merge rău, AIG ar fi terminată.
Oamenii au fost recompensati pentru că
si-au asumat riscuri mari. În vremuri bune
generează remuneratii pe termen scurt
si profituri, prin urmare, bonusuri,
dar asta în timp va duce
firma la faliment.
Asta va distruge
sistemul compensatiei.
Divizia de produse
AIG din Londra
a generat 500 miliarde de dolari
de credite "default swap" în timpul bulei.
Multe dintre ele au fost pentru CDO
acoperite de ipoteci subprime.
Cei 400 de angajati de la AIG
au făcut 3,5 miliarde între 2000 si 2007.
Joseph Cassano... seful AIG FP...
a făcut personal 315 milioane.
Este greu pentru noi,
fără a fi neseriosi
pentru a vedea un scenariu
cu orice motiv
care ne-ar vedea pierzând
1 dolar la fiecare tranzactie.
În 2007 auditorii AIG
au făcut avertismente.
Unul dintre ei, Joseph St. Denis
a demisionat în semn de protest
după ce Cassano l-a blocat repetat
în a investiga conturile AIGFP.
Să vă spun o persoană
care nu a primit bonus,
în timp ce restul primeau.
A fost, Sant Denis.
Dl. St. Denis care a încercat
să alerteze pe voi doi
că veti intra în mari probleme.
A demisionat frustrat
si nu a primit bonus.
În 2005, Raghuram Rajan atunci
economist sef la FMI
a prezentat o lucrare la
simpozionul anual Jackson Hole,
cea mai de elită conferintă
bancară din lume.
Cine era în audientă ?
Cred că erau cei mai mari
bancheri din lume,
începând cu dl. Greenspan,
Ben Bernanke,
Larry Summers era acolo,
Tim Geithner era si el
Titlul de pe hârtie era esential.
Dezvoltarea financiară face
lumea un loc mai riscant ?
Si concluzia era că da.
Lucrarea lui Rajan s-a concentrat
pe incertitudinea care aduce bonusuri
bazate pe profit pe termen scurt
si care nu impuneau penalizări
pentru pierderile ulterioare.
Rajan a argumentat că aceste lucruri
încurajează bancherii să riste
care ar putea să le distrugă firma
si chiar întregul sistem financiar.
Este foarte usor să generezi performantă
asumându-ti mai multe riscuri.
Ceea ce trebuie să faci este să compensezi
performanta la risc moderat
si acolo se blochează toti.
Rajan a pus punctul pe i.
Ce a spus în mod particular a fost:
"Voi pretindeti că ati găsit o cale
de a face profit cu un risc mai mic,
eu spun că ati găsit o cale să faceti
profit cu un risc mai mare."
Si asta este o mare diferentă.
Summers comenta mult.
Considera că eu critic schimbările
în lumea financiară
si se temea de regularizarea
care ar schimba totul.
În principal m-a acuzat
că sunt un Luddite.
Voia să se asigure că nu aduce
un set nou de regularizări
care să constrângă sistemul.
Larry Summers a refuzat să dea
un interviu pentru acest film.
Vei face în plus 2 milioane de dolari
pe an sau 10 milioane de dolari pe an,
punând institutia financiară în risc.
Altcineva plă*** factura,
dar nu esti tu acela.
Ai face acel pariu ?
Majoritatea oamenilor care lucrau
pe Wall Street au spus: "Cu sigurantă".
Voi face acel pariu.
The Hamptons
la două ore de New York
Niciodată nu era de ajuns.
Nu vroiau să detină doar o casă,
ci vroiau să aibă cinci case si
un penthouse scump în Park Avenue.
Si vor propriul lor avion.
Credeti că este o industrie unde,
nivelul compensatiei este foarte bun ?
Cred că as fi atent, as fi cu băgare
de seama, la cuvântul foarte bun.
Totul este relativ.
Aveti o casă de 40 milioane de dolari
în Florida, cu vedere la ocean,
o casă de vacantă în
Sun Valley, Idaho...
Dvs si sotia aveti o colectie de artă
cu tablouri de milioane de dolari.
Richard Fuld nu a apărut niciodată
la locul de tranzactionare.
Erau acolo tot timpul,
consilieri de artă.
Are propriul lift.
Are modul lui de a fi deconectat.
Liftul lui era construit
pentru ca soferul să intre dimineata si
un agent de securitate
să-l aibă în pază.
E o fereastră de doar două, trei
secunde în care vede oamenii,
apoi merge în lift si urcă direct la etajul 31.
Lehman detinea o multime de
companii de avioane.
- Stiti de asta ?
- Da.
Câte erau ?
Erau 6, incluzând 767.
Avea si un elicopter.
Înteleg. Nu erau cam multe
avioane în proprietate ?
Avem de a face cu personalităti tip A
si această personalitate stie totul în lume.
Bankingul a devenit
un concurs de urinat.
Adică a mea e mai mare ca a ta,
sau ceva de acest gen.
Si tot omul a condus asta.
Afaceri de 15 miliarde de dolari nu erau
mari, asa că, făceam de 100 miliarde.
Acesti oameni riscă,
sunt impulsivi.
Jonathan Alpert este un psiholog ai cărui
clienti sunt directori de pe Wall Street
Face parte din comportamentul lor,
din personalitatea lor
si asta se manifestă
în afara muncii.
Este normal pentru bărbati să iasă,
să meargă la baruri de striptis,
să se drogheze.
Am văzut folosirea unor cantităti
de ***ă, multe prostituate.
Recent neuro cercetătorii au făcut
experimente ce implică indivizi
pe care i-au pus la aparate de RMN
si a trebuit să joace jocuri
al căror premii erau banii.
Si au observat că atunci
când subiectii câstigă bani
partea din creier este stimulată
ca aceea stimulată de ***ă.
Multi oameni simt nevoia
să participe în acel comportament,
să fie promovati, recunoscuti.
Conform unui articol din Bloomberg
afacerea de distractie
reprezintă 5% din afacerile
brokerilor din New York
si adesea includ baruri de striptis,
prostitutie si droguri.
Un broker din New York si-a dat
în 2007 firma în judecată
pentru că i se cerea să recurgă
la prostituate pentru
a întretine afaceristii.
Este doar un complet dezinteres
la impactul pe care actiunile
lor le-ar avea,
asupra societătii, familiei.
Nu au probleme în a folosi o prostituată,
si să meargă acasă la sotie.
Kristin Davis conducea o elită
de prostitutie din apartament.
Era localizat la câteva blocuri
de schimbul de stocuri din New York.
Câti clienti ?
Atunci, cam 10.000.
Câti erau de pe Wall Street ?
Din clientii de top,
cam 40-50%.
Erau reprezentanti ai tuturor firmelor mari
de pe Wall Street, Goldman Sachs...
Lehman Brothers,
da, erau de peste tot.
Morgan Stanley era mai putin.
Cred că Goldman
era destul de mult implicată.
Multi clienti mă sunau si spuneau,
că pot să-mi aducă un Lamborghini
pentru o noapte cu o fată ?
Acesti tipi au cheltuit banii companiei,
avem multe carduri,
de la diferite firme financiare.
Aceste servicii erau încărcate
pe reparatii de calculatoare
cercetare de piată,
consultantă pentru testarea pietii.
De obicei, le dădeam o bucata de hârtie
cu antet si le ziceam, fă factura.
Acest model de
comportament, te gândesti,
se extinde la nivelul
managementului superior al firmei.
Absolut.
Stiu cu sigurantă că asa este.
Se extinde foarte sus.
Un prieten de-al meu, care e implicat
într-o societate cu
prezenta mare financiară,
spunea... ar cam fi timpul să înveti
despre credite ipotecare subprime.
A deschis o sesiune cu biroul lui
de tranzactionare si cu mine.
Un tehnician, care a făcut
toate acestea... devine foarte excitat.
Folosindu-si computerul,
scotând afară în 3 secunde,
această problemă a valorilor mobiliare
Goldman Sachs.
A fost un adevărat dezastru.
Debitori a împrumutat, în medie,
99,3 la suta din pretul casei.
Ceea ce înseamnă
ca nu au niciun ban în casa.
Daca ceva nu merge bine,
se vor retrage din creditul ipotecar.
Ăsta nu-i un împrumut
pe care l-ai face, nu ?
Trebuie să fii nebun.
Dar cumva, ai luat 8.000
din aceste împrumuturi
si din momentul în care băietii au încheiat
la Goldman Sachs si agentiile de rating,
două treimi din împrumuturi
au fost evaluate AAA,
ceea ce însemna că au fost evaluate
la fel de sigure ca titlurile de stat.
E o nebunie întreagă.
Goldman Sachs a vândut în valoare
de cel putin 3.1 miliarde de dolari
din aceste CDO toxice
în prima jumătate a anului 2006.
CEO al Goldman Sachs,
la acel moment era Henry Paulson,
CEO-ul cel mai bine plă*** pe Wall Street.
Bună dimineata,
bun venit la Casa Albă.
Sunt încântat să anunt
că-l voi numi pe Henry Paulson,
secretar al Trezoreriei.
Are experientă în afaceri de-o viată,
are o cunoastere intimă
a pietelor financiare,
a câstigat o reputatie
pentru sinceritate si integritate.
Ai putea crede că ar fi greu
pentru Paulson
să se adapteze
la un salariu de angajat la stat.
Dar acceptând jobul ca
secretar al Trezoreriei,
a fost cea mai bună decizie
financiară din viata lui.
Paulson a trebuit să-si vândă actiunile
în valoare de 485 milioane
de dolari la Goldman,
atunci când a mers să lucreze pentru guvern.
Dar datorită unei legi adoptate
de către primul presedinte Bush,
el nu a trebuit să plătească
impozite pe ele.
A economisit, 50 milioane dolari.
Articol apărut în octombrie 2007.
Deja, o treime din creditele ipotecare
erau executate.
Acum, cele mai multe dintre ele s-au dus.
Un grup care a cumpărat
aceste titluri de-acum fără valoare
a fost sistemul public de pensii
al angajatilor din Mississippi,
care dă lunar pensia
la peste 80.000 de pensionari.
Au pierdut milioane de dolari si acum
se judecă cu Goldman Sachs.
Până la sfârsitul anului 2006, Goldman,
a făcut un pas înainte
Nu a vândut doar CDO toxice
a început în mod activ,
pariul împotriva lor
în acelasi timp, le spunea clientilor
că acestea erau investitii
de înalta calitate.
Prin achizitionarea
de credite default swap de la AIG,
Goldman Sachs putea paria
împotriva CDO care nu erau ale lor
si să plătească atunci când CDO
se prăbuseau.
I-am întrebat dacă cineva
a anuntat clientii
si a zis... stiti, nouă nu ne mai place
acest tip de credit ipotecar
si ne-am gândit că ar trebui să stiti.
Nu au spus nimic
dar, puteam simti râsul
de la capătul celălalt.
Goldman Sachs a cumpărat
credite default swap
de cel putin 22 miliarde
de dolari de la AIG.
A fost atât de mult încât
Goldman si-a dat seama
că însăsi AIG ar putea da faliment
astfel au cheltuit 150 milioane de dolari
asigurându-se ei însisi
împotriva potentialului colaps al AIG.
Apoi, în 2007,
Goldman a mers chiar mai departe.
Au început să vândă CDO special concepute
astfel încât cu cât clientii
pierdeau mai multi bani,
cu atât mai multi bani făcea Goldman Sachs.
Sase sute de milioane de dolari,
e ceea ce a vândut, Timberwolf Securities.
Înainte de a le vinde,
asta este ceea ce echipele de vânzări
spuneau una alteia...
Băieti, acest Timberwolf
a fost o afacere de rahat.
Asta mi-a venit pe e-mail
la sfârsitul lunii iunie.
- Corect. Si tu esti Timberwol.
- După tranzactie.
Nu, nu, ai vândut si Timberwolf.
Facem tranzactia după aceea.
Da, bine.
Următorul e-mail,
să aruncăm o privire, 1 iulie, '07
Spune-i fortei de vânzări,
"prioritatea este Timberwolf."
Prioritatea dvs de top pentru a vinde
este să vă ocupati de acest rahat.
Dacă aveti un interes advers
la clientul dvs,
aveti datoria de a dezvălui asta,
clientului dvs.
Să-i spuneti clientului dvs
de interesele adverse ?
Asta e problema mea.
Domnule presedinte,
doar încerc să înteleg.
Nu, cred că ai înteles
Nu cred că vrei să răspunzi.
Credeti că aveti datoria de a actiona
în interesul clientilor dumneavoastră ?
Din nou, dle senator, eu,
Voi repeta, stiti, avem datoria
de a servi clientii nostri
arătând preturile pe tranzactie,
dacă acestia ne-o cer.
Ce părere aveti despre
vânzarea valorilor mobiliare de care
propriul personal crede că sunt un rahat ?
Nu vă deranjează asta ?
Cred că ar fi, din nou, ipotetic ?
Nu. Acest lucru este real.
- Ei bine, atunci eu nu...
- Am auzit astăzi.
Ei bine...
Am auzit-o azi... e o afacere
de rahat, e o prostie.
N-am auzit astăzi nimic
mă face să nu cred nimic,
a mers prost.
Nu există un conflict
atunci când vinzi ceva la cineva,
si apoi esti determinat să pariezi
împotriva acestui lucru
si să nu dezvălui asta,
persoanei căreia îi vinzi ?
- În...
- Vedeti o problemă ?
În contextul de piată,
ăsta nu este un conflict.
Când ati auzit că angajatii dvs,
în aceste e-mail-uri, au declarat,
"Dumnezeule, ce afacere de rahat,
Doamne, ce bucată de rahat"
Ati simtit ceva ?
Cred că e nefericit să ai asta pe e-mail.
Sunteti, b...
Si foarte nefericit... Eu nu, eu nu...
Pe e-mail ? *** e să te simti asa ?
Cred că e nefericit pentru oricine
să fi spus asta, în orice formă.
Concurentii dvs au fost
implicati în activităti similare ?
Da. Si într-o măsură mai mare
decât noi, în majoritatea cazurilor.
Administrator de fonduri speculative,
John Paulson
a făcut 12 miliarde de dolari pariind
împotriva pietei creditelor ipotecare.
Când John Paulson a lăsat
titlurile de valoare ipotecare
pentru a paria împotriva lor,
a lucrat cu Goldman Sachs si Deutsche Bank
pentru a crea si mai multe.
Morgan Stanley a vândut, de asemenea,
titluri de valoare ipotecare
pe care paria contra
si este în prezent dat în judecată
de către angajatii de
stat ai fondului de pensii
din Insulele Virgine, pentru fraudă.
Procesul sustine că Morgan Stanley stia
că CDO erau rahaturi.
Desi a fost evaluat AAA,
Morgan Stanley pariau că vor esua.
Un an mai târziu, Morgan Stanley
a făcut sute de milioane de dolari,
în timp ce învestitorii si-au pierdut
aproape toti banii.
Ai fi crezut că fondurile de pensii
ar fi spus, "acestea sunt subprime,
de ce să le cumpăr ? "
Si au fost acesti băietii de la Moody's
si Standard and Poor's
care a spus, că e AAA.
Nici unul dintre aceste titluri de valoare
n-au fost emise fără aprobare,
Good Housekeeping Seal of Approval,
a agentiilor de rating.
Cele trei agentii de rating...
Moody's, S & P si Fitch,
au făcut miliarde de dolari dând
rating ridicat la valori mobiliare riscante.
Moody's, cea mai mare agentie de rating,
si-a crescut de patru ori
profitul între 2000 si 2007.
Moody's si S & P primeau compensatii
pe bază rapoartelor de rating.
Cu cât dădeau mai multor
titluri de valoare structurate, rating AAA,
cu atât erau mai mari
câstigurile lor trimestriale.
Imaginati-vă că ati fost la New York Times,
si le-ati spus,
dacă scriti un articol pozitiv,
vă voi plăti 500.000 de dolari.
Dacă nu, nu vă voi da nimic.
Agentiile de rating puteau opri asta,
spunând...
Ne pare rău, stiti avem standardele noastre.
Asta este... o, si taie imediat
o multime de fluxului de finantare,
pentru a debitorilor riscanti.
Instrumente de rating AAA,
misunau de la doar o
mână, la mii si mii.
Sute de miliarde de dolari,
au fost evaluate. Stii, si...
- Pe an.
- Pe an, oh, da.
Acum am depus mărturie în fata
ambelor camere ale Congresului
cu privire la problema
agentiei de rating de credit.
Si ambele, au aruncat afară avocati eminenti
al Primului Amendament,
care sustineau că atunci când
spunem că ceva este evaluat AAA,
este doar opinia noastră
nu trebuie să vă bazati pe ea.
Ratingurile S&P, exprimau opinia noastră.
Ratingurile noastre sunt,
sunt opiniile noastre.
Dar sunt simple opinii.
Cred că subliniem
faptul că ratingurile noastre sunt...
Sunt opinii.
Ei nu vorbesc la valoarea de piată
a unei garantii,
volatilitatea pretului acesteia,
sau caracterul ei adecvat ca o investitie.
PARTEA III - CRIZA
Avem atât de multi economisti
care vin spunând,
oh, acesta este un balon
si se va sparge
si asta va fi o problemă
reală pentru economie.
Unii spun că ar putea chiar cauză
o recesiune la un moment dat.
Care în cel mai rău caz,
dacă, de fapt, o să-l vedem...
Preturile coboară în mod substantial
în întreaga tară ?
Ei bine, nu aprob premisa dvs.
Este o posibilitate destul de redusă.
N-am avut niciodată o scădere
a preturilor locuintelor
pe o bază na..., o
bază la nivel national.
Ben Bernanke a devenit presedinte
al Rezervei Federale în februarie 2006,
anul de top pentru creditarea subprime.
Dar, în ciuda numeroaselor
atentionări primite,
Bernanke si Consiliul Federal
Reserve nu au făcut nimic.
Ben Bernanke a negat că
a fost intervievat pentru acest film.
Robert Gnaizda s-a întâlnit cu Ben Bernanke
si Consiliul Federal Reserve,
de trei ori după ce Bernanke
a devenit presedinte.
Numai la ultima sedintă
a sugerat că a existat o problemă,
si că guvernul ar trebui s-o vadă.
Când ? Când a fost asta ? În ce an ?
Pe 11 martie 2009, în D.C.
- În acest an.
- În acest an ne-am întâlnit, da.
Si la fel v-ati întâlnit cu el,
chiar si în 2008 ?
Da.
Unul din cei sase guvernatori ai
Consiliul Federal Reserve
care a fost subalternul lui Bernanke
era Frederic Mishkin, numit de către
presedintele Bush, în 2006.
Ati participat la
reuniunile semi anuale pe care,
Robert Gnaizda si, Greenlining
le-au avut cu Federal Reserve Board ?
Da, am făcut-o.
Eram de fapt în comisia care...
care era implicată,
în Comisia pentru afaceri
a comunitătii consumătorilor.
A avertizat, într-o
manieră extrem de explicită,
despre ceea ce se întâmpla,
si a venit la Consiliul Rezervei Federale,
cu documentatia împrumuturilor
si tipul de credite care erau
frecvent utilizate.
A fost ascultat politicos
si nimic nu s-a făcut.
Da. Asadar, din nou, nu stiu detaliile,
în ceea ce priveste...
De fapt, eu, eu doar nu...
indiferent de informatiile pe care le oferă,
eu nu sunt sigur exact...
De fapt, ca să fiu sincer cu tine,
nu-mi amintesc, acest tip de discutii,
dar, desigur, acolo, au existat probleme
care au fost, dezbătute.
Dar atunci întrebarea este,
cât de omniprezenti sunt ?
De ce nu ati încercati să vedeti ?
Cred că au făcut oamenii.
Am avut oameni care se uitau,
un întreg grup se uitau la asta.
- Pentru orice motiv.
- Scuză-mă, nu vorbiti serios.
Dacă s-ar fi uitat,
ar fi găsit anumite lucruri.
Stii, asta e foarte, foarte usor
să spui mereu că poti găsi întotdeauna.
Încă din 2004,
FBI a fost deja avertizat despre
o epidemie de fraudă ipotecară.
Acestea au raportat aprecieri umflate,
au falsificat documentatia de împrumut
si alte activităti frauduloase.
În 2005, economistul sef al FMI,
Raghuram Rajan,
a avertizat că stimulentele periculoase
ar putea duce la o criză.
Apoi au venit avertismentele
lui Nouriel Roubini, în 2006...
Articolele lui Allan Sloan
în revista Fortune
si Washington Post, din 2007
si avertismentele repetate din partea FMI.
I-am spus si în numele institutiei că...
Criza care este în fata noastră
este o criză majoră.
Cine te-a făcut să vorbesti ?
Guvernul, Trezoreria, Fed, toată lumea.
În mai 2007, managerul
fondului de hedging Bill Ackman,
a lansat o prezentare numită
"Who's Holding Bag ?",
în care a descris modul în care
bulele se vor dezumfla.
Si la începutul anului 2008,
Charles Morris
a publicat cartea sa
despre criza iminentă.
Nu esti sigur, ce faci...
Si ai putea avea unele suspiciuni
că standardele de subscriere sunt slabe
dar atunci întrebarea este,
ar trebui să faci ceva în privinta asta ?
Până în 2008, creditele ipotecare
au crescut vertiginos,
iar securizarea lantului
a făcut implozie.
Creditorii nu mai puteau vinde
creditele lor la băncile de investitii
si pe măsură ce creditele mergeau prost,
zeci de creditori au dat faliment.
Chuck Prince, de la Citibank,
a spus odată
că trebuie să dansăm
până se opreste muzica.
De fapt, muzica se oprise deja
când a spus asta.
Piata pentru obligatiunile ipotecare
se prăbusise,
lăsând băncile de investitii cu sute de
miliarde de dolari blocati în credite,
obligatiuni de stat si ipotecare
pe care nu le puteau vinde.
Când a început criza,
atât administratia Bush
cât si Rezervele Federale
erau în prăbusire.
N-au înteles implicatiile.
Când v-ati gândit pentru prima oară
că e periculos, că e rău ?
Îmi amintesc foarte bine.
Cred că era la summit-ul G7
din februarie 2008.
Îmi amintesc că am discutat despre
asta cu Hank Paulson.
Îmi amintesc foarte clar că i-am spus:
"Vedem deja *** se apropie tsunami".
Si ne-am propus
să întrebăm ce costum
de baie să ne luăm.
Ce v-a răspuns, ce credea el ?
Lucrurile sunt sub control.
Suntem foarte atenti
la situatia asta
si o tinem sub control.
Vom creste în continuare, bine ?
Evident, i-am spus:
"Dacă totusi cresti, nu esti în recesiune".
Toti stim asta.
Criza a început cu patru luni înainte
ca Paulson să dea această declaratie.
În martie 2008, banca de investitii
Bear Stearns a rămas fără bani lichizi
si a fost cumpărată la 2$ pe actiune
de către JP Morgan Chase.
Afacerea a fost acoperită cu
30 miliarde $ în obligatiuni de stat
de la Rezerva federală.
Atunci era momentul să intervină
administratia
si să întreprindă mai multe măsuri
care să reducă riscurile în sistem.
Conform informatiilor primite de la
anumite organizatii,
sfârsitul nu-i aici,
mai sunt capete care vor cădea.
Am văzut băncile de investitii lucrând
cu Rezervă Federală si cu SEC
pentru a-si întări lichiditătile,
pozitia pe piata capitalurilor.
Primesc mereu rapoarte.
Regulatorii financiari sunt vigilenti.
În 7 septembrie 2008,
Henry Paulson a anuntat preluarea
de către guvernul federal
a firmelor Fannie Mae si Freddie Mac,
doi giganti în materie de credite
ipotecare, aflati în pragul colapsului.
Nimic din actiunile noastre
din această zi
nu reflectă în vreun fel
schimbarea viziunii
asupra locuintelor sau a puterii
celorlalte institutii financiare din SUA.
După două zile, Lehman Brothers
a anuntat pierderi record
de 3.2 miliarde $ si pretul
actiunilor lor s-a prăbusit.
Prăbusirea lui Lehman si a AIG
în septembrie
a fost, totusi, o surpriză.
A apărut după cele întâmplate în iulie
cu Fannie si Freddie. Deci...
Ceea ce s-a întâmplat în septembrie
a fost extrem de important
si nimeni nu se astepta.
Cred că e corect asa.
Bear Stearns a fost cotata cu AAA
cu o lună înainte de a da faliment ?
- Mai degrabă, cotatie A2.
- A2.
- Da.
- Bine.
- Totusi, A2 nu înseamnă faliment.
- Nu, nu, nu.
Este cotatia pentru
o investitie solidă.
Lehaman Brothers, A2, cu câteva
zile înainte să se prăbusească.
AIG, cotatie AA, cu câteva zile
înainte să primească împrumutul.
Fannie Mae si Freddie Mac aveau
cotatie AAA atunci când au fost salvate.
Citigroup, Merill, toate aveau
cotatii foarte bune.
*** s-a întâmplat asa ceva ?
E o întrebare bună.
Chiar grozavă.
În niciun moment nu s-a adresat
administratia institutiilor mai mari,
să le spună: "e serioasă treaba,
spuneti-ne *** stati,
fără prostii ?"
Asta era treaba regulatorilor financiari.
Treaba lor e să înteleagă expunerea
diverselor institutii,
fiindcă înteleg mai bine
modul în care răspund acestea
la situatia de criza. Deci...
Mă scuzati, dar nu e adevărat.
*** adică, nu e adevărat ?
În august 2008 erati constient
de toate cotatiile detinute de Lehman,
Merrill Lynch, AIG.
Credeti că erau conforme cu realitatea ?
La momentul acela, era clar
că de fapt cotatiile nu erau
corespunzătoare,
fiindcă fuseseră substantial scăzute.
Nu au fost scăzute.
A fost o anumită scădere,
în ceea ce priveste industria,
pretul actiunilor.
Nu doar câteva, ci toate aceste firme
au primit cel putin cotatia A2,
până cu câteva zile înainte
de a fi salvate.
Vedeti dvs, atunci răspunsul este
că nu stiu suficient de multe
pentru a vă răspunde la întrebare.
Guvernatorul Fred Mishkin
demisionează în 31 august.
Spune că doreste să se întoarcă la catedra
de la Scoala de Afaceri Columbia.
De ce v-ati dat demisia de la Rezervele
Federale, în august 2008 ?
Adică, în toiul
celei mai mari crize financiare.
A trebuit să-mi revizuiesc
un proiect de carte.
Plecarea sa lasă Rezervele Federale cu trei
din cele 7 locuri din conducere vacante,
exact când economia
avea mai mare nevoie.
Sunt sigur că proiectul dvs de carte
va fi citit si este important.
Dar, în august 2008,
în lume se petreceau lucruri
mult mai importante, nu ?
Vineri, 12 septembrie,
Lehman Brothers a rămas
fără bani lichizi
si toată industria băncilor de investitii
s-a scufundat cu repeziciune.
Stabilitatea sistemului financiar global
era în pericol.
În acel sfârsit de săptămână,
Henry Paulson si Timothy Geithner,
presedintele Rezervelor Federale
din New York,
a convocat o întâlnire de urgentă
cu presedintii băncilor mai importante,
în efortul de a salva Lehmann.
Dar Lehmann nu era singură.
Merrill Lynch, o altă bancă
de investitii foarte importantă,
era în pericol de prăbusire.
În duminică aceea
a fost achizitionată de Bank of America.
Singura banca interesată să cumpere
Lehman era firma britanică Barclay.
Regulatorii financiari britanici au cerut
o garantie oficială de la guvernul SUA.
Paulson a refuzat.
Nici Lehman, nici guvernul federal
nu am planificat nimic pentru faliment.
Am sărit într-un taxi
si ne-am dus
la Banca Rezervelor Federale.
Voiau să înceapă declararea
insolventei înainte de miezul noptii
de 14 septembrie.
Am atras atentia
că ar fi un eveniment groaznic.
La un moment dat,
am folosit termenul "Armaggedon".
I-am întrebat dacă au luat în considerare
consecintele a ceea ce aveau de gând ?
Efectul asupra pietelor
va fi extraordinar.
- Dvs ati spus asta ?
- Da.
Ne-au zis doar că au luat
în considerare tot ce le-am spus
si că îsi mentin opinia
că, pentru a calma piata
si pentru a evolua,
era necesar ca Lehman
să fie declarată falimentară.
- Să calmeze piata ?
- Da.
Când vi s-a spus pentru prima oară
ca Lehman va intra în insolventa ?
După ce a intrat.
După ?
Bine.
Si *** ati reactionat
atunci când ati aflat ?
Sfinte Sisoie.
Paulsen si Bernanke nu i-au consultat
pe ceilalti guvernanti
si n-au înteles consecintele legilor străine
în materie de insolventa.
Conform legilor britanice, biroul Lehmann
din Londra a trebuit să fie închis imediat.
Toate tranzactiile s-au oprit.
Si era vorba de mii si mii de tranzactii.
Fondurile de investitii care aveau bunuri
în comun cu Lehmann la Londra
au descoperit peste noapte,
spre groaza lor,
că nu-si mai pot recăpătata bunurile.
Unul din vârfurile axului cedase.
Asta a avut un efect devastator
asupra întregului sistem.
Cele mai vechi fonduri
monetare din tara
au trecut 750 milioane de dolari
ca debit irecuperabil
datorită falimentului Lehmann.
Prăbusirea lui Lehmann a determinat
si colapsul pietei de imprimate,
de care depindeau multe companii
pentru a-si plati cheltuielile curente,
*** ar fi statele de plată.
Asta înseamnă că s-ar putea
să disponibilizeze angajati.
Nu mai pot cumpăra materie primă.
Afacerile s-au oprit pe loc.
Dintr-o dată, oamenii s-au trezit
si au spus:
"În ce să mai credem ?
Nimic nu mai e de încredere"
În aceeasi săptămână, AIG datora
13 miliarde de dolari
detinătorilor de obligatiuni swap
si nu aveau banii.
AIG a fost un alt ax.
Dacă se oprea AIG, stiti,
ar fi trebuit să se oprească
toate avioanele.
În 17 septembrie,
AIG este preluată de guvern.
O zi mai târziu, Paulson si Bernanke
cer Congresului 700 miliarde de dolari
pentru a împrumuta băncilor.
Îi avertizează că alternativa ar fi
un catastrofal colaps financiar.
A fost înfricosător.
Întregul sistem a înghetat,
fiecare parte din sistemul financiar,
fiecare piesă din sistemul de credit.
Nimeni nu mai putea
să împrumute bani.
Era ca un infarct
al sistemului financiar global.
Mi-am jucat cartea asa *** am avut-o.
O multime din lucrurile
cu care mă confrunt
sunt consecinte ale celor făcute
acum mai multi ani.
Secretarul de stat Paulson
a explicat cauzele prăbusirii.
Le-a spus pe nume tuturor
cauzelor potentiale ale acestor fapte
si au fost destule.
- Deci, nu sunt sigur...
- Doar nu vorbiti serios, nu ?
Vorbesc foarte serios.
La ce vă asteptati ?
Ce ati vrut să vedeti si nu ati văzut ?
A fost cel care s-a zbătut cel mai mult
pentru interzicerea reglementarilor
în privinta obligatiunilor swap
si cel care a mărit gradul de influentă
a băncilor de investitii.
- Din nou, ce...
- A spus cumva asta ?
Nu l-am auzit vreodată să spună asta.
Îl putem opri pentru o clipă ?
Henry Paulson a refuzat
să dea un interviu pentru acest film.
Când AIG a primit împrumutul de stat,
detinătorii obligatiunilor swap,
din care cel mai important era
Goldman Sachs,
au fost plă*** a doua zi
cu 61 miliarde de dolari.
Paulson, Bernanke si Tim Geither
au obligat AIG
să plătească 100 centi pentru un dolar,
în loc să negocieze preturi mai mici.
În final, împrumutul dat de stat către AIG
i-a costat pe americani 150 miliarde $.
160 miliarde $ s-au cheltuit pe AIG.
14 miliarde au revenit lui Goldman Sachs.
În acelasi timp, Paulson si Geithner
au obligat AIG
să renunte la dreptul de a da în judecată
pe Goldman si celelalte bănci pentru fraudă.
Nu cumva e o problemă dacă persoana
desemnată să se confrunte cu criza
este fostul presedinte al Goldman Sachs,
cea care a avut un rol major
în producerea crizei ?
Cred că e corect să spunem
că piata financiară de astăzi
este incredibil de complicată.
E nevoie urgentă de bani.
În 4 octombrie 2008, presedintele Bush
a semnat împrumutul de stat
de 700 miliarde $.
Dar pietele de capital mondiale
au continuat să se prăbusească,
stârnind teama că se apropia
o recesiune globală.
Legislatia în materie de împrumuturi
de stat nu a făcut nimic
pentru a opri valul de falimente
si închideri ale firmelor.
Rata somajului în SUA si Europa
a crescut repede la 10%.
Recesiunea s-a accelerat
si s-a răspândit în toată lumea.
Am început să fiu destul de speriat,
fiindcă nu prevăzusem
ca întreaga lume se va prăbusi
cu aceeasi viteză, în acelasi timp.
În decembrie 2008,
General Motors si Chrysler
sunt în fata falimentului.
Si în timp ce consumatorii din
Statele Unite reduc cheltuielile,
producătorii chinezi îti văd
vânzările prăbusite.
Peste 10 milioane de lucrători migranti
din China si-au pierdut locul de muncă.
La sfârsitul zilei, tot cei săraci
plătesc cel mai mult.
Aici poti câstiga multi bani,
cam 70, 80, de dolari
pe lună.
Ca si fermier la tară, nu poti
câstiga atâtia bani.
Muncitorii îsi transferă salariile
în orasele natale,
pentru a le da familiilor.
Criza a început în America.
Cu totii stiam că
va ajunge în China.
Unele întreprinderi au încercat
să mai reducă din personal.
Unii oameni vor sărăci
deoarece îsi vor pierde slujbele.
Viata va fi din ce în ce mai grea.
Cresteam cam la 20 %.
Era un an foarte bun.
Si dintr-o dată am ajuns la
minus nouă în acest sfert.
Exporturile s-au prăbusit.
Vorbim de 30 %.
Am fost loviti rău,
am căzut de sus.
Chiar si cu criza în desfăsurare,
nu stiam cât de mult se va extinde,
sau cât de severă va fi.
Si încă speram că va fi o cale
pentru noi să mai avem un adăpost
si să fim mai putin frământati
de furtună.
Dar nu este posibil.
Este o lume globalizată si
economiile sunt interconectate.
Insolventele în Statele Unite au ajuns
la 6 milioane în anul 2010.
De fiecare dată când
o casă ipotecată este luată,
afectează pe toată lumea care
trăieste în jurul ei.
Deoarece când acea proprietate
iese pe piată,
va fi vândută la pretul
cel mai mic.
Poate chiar înainte de a iesi pe piată,
nu va fi bine întretinută.
Estimăm că alti 9 milioane
de proprietari îsi vor pierde casele.
Am iesit la sfârsit de săptămână
să vedem ce case se vând.
Am văzut una care ne place.
Plata era de 3.200 $.
Columba Ramos si sotul ei
nu vorbesc limba engleză.
Au fost devalizati de brokerul de
ipotecă care a fost plă*** de un cămătar.
Totul era minunat.
Casa era drăgută.
Pretul era mic.
Toată lumea era...
ca si *** am câstigat la loterie.
Dar realitatea era când
apărea prima plată.
Mi-a părut rău de sotul meu...
... deoarece lucra prea mult.
Si avem trei copii.
Majoritatea pe care am văzut-o
de curând, din nefericire,
sunt oameni care au fost loviti
de economie.
Îsi duceau existenta, de pe o zi
pe alta, de la un salariu la altul
si din nefericire, acesta nu mai este.
Si din nefericire, somajul nu poate
plăti ipoteca de la casă
si nici factura masinii.
Eram un sofer de tir lung.
Si au oprit... au oprit
tot sistemul de încărcare de acolo
au închis fabrica de cherestea
si totul
Asa că m-am mutat aici
si mi-am luat o slujbă în constructii.
Si constructiile s-au închis.
Lucrurile sunt asa de dificile.
Sunt multi oameni acolo,
si cât de curând
vor apărea multe tabere
asemănătoare în jur
deoarece acum nu sunt slujbe.
Când compania se descurca,
era bine si pentru noi.
Când compania nu s-a mai descurcat,
nu ne-am mai descurcat si noi.
Oamenii care si-au distrus
propriile companii
si au băgat lumea în criză
au plecat din dezastru
cu averea intactă.
Directorii executivi top cinci
la Lehman Brothers
au făcut peste un miliard de dolari
între 2000 si 2007
si când firma a devenit falimentară
ei au rămas cu toti banii.
Sistemul a functionat.
Nu are niciun sens pentru noi
să facem un împrumut ce va esua,
deoarece vom pierde.
Ei vor pierde,
cei care împrumută vor pierde,
comunitatea va pierde si noi.
Directorul Countrywide, Angelo Mozilo
a făcut 470 de milioane de dolari
între 2003 si 2008.
140 de milioane au venit
din scăderea actiunilor Countrywide
cu 12 luni înainte ca
această companie să intre în faliment.
În cele din urmă, eu consider vinovat
consiliul când o afacere cade,
deoarece consiliul este responsabil
cu angajarea directorului firmei
si supervizează deciziile de strategie.
Problema cu componenta
consiliilor în America
este modul în care
ele sunt alese.
Consiliile, de cele mai multe ori,
sunt alese de directori.
Consiliul de directori
si comitetul de compensatie
sunt cele mai bune unelte
de a determina salariile
directorilor executivi.
*** crezi că au făcut în ultimii
10 ani ?
Ei bine, dacă te uiti la astea,
le-as da un 8.
Deoarece...
- Un 8 ?
- Da.
- Nu un 2.
- Nu un 2.
Stan O'Neal, director la Merrill Lynch
a primit 90 de milioane de dolari
numai în 2006 si 2007.
După ce a dus firma la faliment
consiliul de directori de la Merrill Lynch
i-au permis să demisioneze
si a primit 161 milioane
de dolari drept compensatie.
În loc de a fi concediat,
lui Stan O'Neal i se permite demisia
si primeste 151 milioane de dolari
Aceasta e decizia pe care
consiliul director a luat-o.
Si ce notă dai acelei decizii ?
Este una grea.
Nu stiu.
Cred că i-as da tot B.
Succesorul lui O'Neal, John Thain,
a fost plă*** cu 87 milioane
de dolari în 2007
si în decembrie 2008,
la două luni după ce Merrill
a fost plă*** din banii contribuabililor
consiliul lui Thain si Merrill
le-au dat sute de milioane în prime.
În martie 2008
divizia de productie financiară
de la AIG a pierdut 11 miliarde de dolari.
În loc de a fi concediat,
Joseph Cassano, seful de la AIGFP
a fost tinut ca si consultant
pentru un milion de dolari pe lună.
Si vrei să te asiguri că
jucătorii importanti
si angajatorii cheie din AIGFP
am avut acea întelegere intelectuală.
Am participat la o cină interesantă,
organizată de Hank Paulson
cu mai putin de un an în urmă
cu niste oficialităti si
câtiva directori
de la cele mai importante bănci
din Statele Unite.
Si destul de surprinzător,
toti domnii
discutau contradictoriu
*** că suntem prea lacomi,
deci avem o responsabilitate.
Bine.
Si apoi s-au îndreptat spre trezoreriei,
la secretarul trezoreriei,
si au spus că ar trebui să regularizăm
mai mult deoarece suntem prea lacomi
si nu putem evita.
Singura cale de a evita asta
este sa avem mai multe regularizări.
Am discutat cu multi bancheri
despre această întrebare,
incluzându-i si pe seniori
si asta este prima oară când
am auzit pe cineva spunând
că vor ca plătile lor
să fie regulate.
Da, deoarece a fost momentul
când s-au temut.
Si mai târziu, când solutiile
crizei au început să apară
atunci, probabil s-au răzgândit.
Acum în State, bancherii
sunt mai mari, mai puternici,
si mai concentrati ca oricând.
Sunt putini competitori,
si multe bănci mici
au fost preluate de cele mari.
JP Morgan este si mai mare
decât era.
JP Morgan a preluat Bear Stearns
si apoi WAMU.
Banca America a preluat
Countrywide si Merrill Lynch,
Wells Fargo a preluat Wachovia.
După criză, industria financiară
incluzând si
serviciile financiare ale mesei rotunde
au luptat din greu
să se opună reformei.
Sectorul financiar a angajat
3.000 de lobisti
de cinci ori mai mult decât
numărul membrilor Congresului.
Credeti că serviciile
industriei financiare
au influentă politică excesivă
în Statele Unite ?
Nu.
Cred că fiecare persoană din tară,
este reprezentată aici, în Washington.
Si credeti că toate segmentele
societătii americane
au acces corect si egal la sistem ?
Puteti merge în orice
cameră de audiere
în care doriti.
Deci, da, cred.
Oricine poate intra
într-o cameră de audiere,
dar nu oricine poate scrie
cecuri ca ale lobistilor,
pe care industria voastră le scrie
sau se angajează la un nivel
de contributie politică
la care se angajează industria voastră.
Între 1998 si 2008
industria financiară a cheltuit
peste cinci miliarde de dolari
pe lobisti si campanii de contributie.
Si de când a început criza
au cheltuit chiar si mai mult.
Industria financiară
îsi exportă influenta
într-un mod si mai subtil,
una de care americanii nu stiu.
A corupt chiar studiul economiei.
Deregularizările au suport extrem
financiar si intelectual.
Deoarece oamenii discută
aprins pentru propriul beneficiu.
Profesia de economist a fost
principala sursă a acelei iluzii.
Din 1980, economistii academicieni
au fost principalii avocati
ai deregularizării,
si au avut un rol important
în modelarea politicii guvernului Americii.
Foarte putini dintre acesti experti
economici ne-au avertizat de criză.
Si chiar si după criză,
multi s-au opus reformei.
Tipii care s-au gândit
la aceste lucruri
erau plă*** multi bani
ca fiind consultanti.
Profesorii de afaceri nu trăiesc
doar din salariul facultătii.
Se descurcă foarte bine.
În ultima decadă,
industria financiară
a băgat peste 5 miliarde de dolari
în contributii politice
în Statele Unite.
Sunt multi bani.
Asta nu vă deranjează ?
Nu.
Martin Feldstein
este profesor la Harvard,
si unul dintre cei mai proeminenti
economisti ai lumii.
Precum consilierul sef în domeniul
economic al presedintelui Reagan,
a fost un mare arhitect
al deregularizării.
Si din 1988 până în 2009,
a fost în consiliul director al
AIG si AIG Financial Products,
care i-au adus milioane de dolari.
Aveti regrete că ati fost în
consiliul director al AIG ?
Nu am comentarii.
Nu, nu am regrete
că am fost în consiliul AIG.
- Niciunul.
- De care... Absolut niciunul.
Bine.
Aveti regrete în legătură
cu deciziile AIG ?
Nu pot spune nimic
mai mult despre AIG.
Am predat la Northwestern si Chicago,
Harvard si Columbia.
Glenn Hubbard este decanul de la
Scoala de Afaceri Columbia
si a fost seful Consiliului
de Sfaturi Economice
sub presedentia lui George W. Bush.
Credeti că industria financiară
are prea multă putere
politică în State ?
Nu cred.
Cu sigurantă...
Cu sigurantă nu am avut
această impresie
prin înfrângerile pe care le-au avut
în mod regulat la Washington.
Foarte multe proeminente
academice au făcut averi
în timp ce ajutau industria financiară
să modeleze dezbaterile publice
si politica guvernamentală.
Grupurile de analize,
Charles River Associates,
Compass Lexecon,
si Law and Economics Consulting Group
au manageriat o industrie de miliarde
care oferă savanti economisti
pentru a fi angajati.
Bancherii care au apelat
la serviciile lor au fost Ralph Ciofi
si Matthew Tannin
Managerii Bear Stearns au fost pusi
sub acuzare pentru fraudă.
După ce a angajat
The Analysis Group,
ambii au fost achitati.
Glenn Hubbard a fost plă***
cu 100.000 de dolari
pentru a depune mărturie
în favoarea lor.
Credeti că disciplina
economică are
o problemă de conflicte de interese ?
Nu sunt sigur
ce vreti să spuneti.
Credeti că o mare proportie
a disciplinei economice,
un număr de economisti,
au un conflict de interese
care într-un fel poate
atrage suspiciuni
Înteleg ce vreti să spuneti,
dar mă îndoiesc.
Majoritatea academicienilor economisti,
nu sunt oameni bogati.
Hubbard câstigă 250.000
de dolari pe an
ca si membru al consiliului Met Life
si a fost în
consiliul Capmark,
o mare societate de împrumut
în timpul bulei,
care a dat faliment în 2009.
De asemenea a fost
sfătuitor pentru Nomura Securities,
KKR Financial Corporation,
si mai multe firme financiare.
Laura Tyson, care a refuzat
să dea interviu în acest film,
este profesor
la Universitatea din California, Berkeley.
A fost presedintele
Consiliului de Sfătuitori Economici,
si director la
Consiliul National Economic
sub administratia Clinton.
Imediat după ce a părăsit guvernul,
a intrat în consiliu
de la Morgan Stanley
care o plă*** cu
350.000 de dolari pe an.
Ruth Simmons, presedintele
universitătii Brown,
câstigă peste 300.000
de dolari pe an
în consiliul de la Goldman Sachs.
Larry Summers,
ca si secretar al trezoreriei
a jucat un rol important
în deregularizarea derivatilor.
A devenit presedintele
Harvard în 2001.
În timp ce la Harvard,
face milioane din consilieri
si multe alte milioane,
din onorarii de discurs,
multe din ele
din bănci de investitii.
Conform raportului federal
de încasări,
Câstigul net al lui Summers este între
16,5 milioane si
39,5 milioane de dolari.
Frederic Mishkin, care s-a întors
la Scoala de Afaceri Columbial
după ce a părăsit rezerva federală,
are în declaratia de avere federală
un câstig net între
6 si 17 milioane de dolari.
În 2006, ati fost coautorul unul studiu
legat de sistemul financiar din Islanda.
Asa este.
Islanda este de asemenea o tară
avansată cu institutii excelente,
coruptie mică si reguli.
Economia s-a adaptat
la liberalizarea financiară
în timp ce regularizarea pentru prudentă
si supervizare este puternică.
Da. Si asta a fost o greseală.
S-a dovedit că
regularizarea prudentă si supravegherea
nu era puternică în Islanda.
- Si în special în acea perioadă...
- Ce v-a făcut să credeti că este ?
Cred că, mergi pe informatiile
pe care le ai
si în general imaginea era că
Islanda are o intuitie bună.
Era o tară foarte avansată.
Cine v-a spus asta ?
Ce fel de cercetări ati făcut ?
Vorbesti cu oameni, ai încredere
în Banca Centrală
care nu s-a tinut de treabă.
Este clar că...
De ce ai "încredere"
în banca centrală ?
Acea încredere pe care...
Mergi cu informatiile pe care le ai.
Cât de mult ati fost plă***
să scrieti asta ?
Am fost plă***...
Cred că cifra a fost...
Este informatie publică
În CV-ul dvs, titlul
raportului a fost schimbat
din "Stabilitate financiară în Islanda"
în "în Instabilitate Financiară în Islanda."
Nu stiu dacă..., orice ar fi
poate fi o greseală de redactare.
Cred că ce ar trebui
să fie public
când cineva face cercetări
despre topic
este dacă acea persoană are
conflict de interese cu acea cercetare.
Din câte îmi amintesc,
nimic nu interzice asta.
Nu-mi imaginez ca cineva
să nu facă asta.
În termene de a o pune în scris.
Sunt grave sanctiuni profesionale
dacă omiti să faci asta.
Nu am văzut niciun loc în studiu
unde mentionati că ati fost plă***
de Camera Comercială Islandeză
pentru a o scrie.
- Nu, eu...
- Bine.
Richard Portes, cel mai mare economist
din UK
si profesor la
Scoala de afaceri din Londra
a primit de asemenea comision de la
Camera Comercială Islandeză în 2007
să scrie un raport care să ridice în slăvi
sectorul financiar Islandez.
Băncile prezintă mari lichidităti,
Chiar au făcut bani din
căderea kronei islandeze.
Sunt bănci puternice,
ce finantează piata.
Fondurile sunt asigurate
pentru anul viitor.
Sunt bănci bine conduse.
Richard, multumesc foarte mult.
Precum Mishkin,
raportul lui Portes
nu a scos în evidentă că este
finantat de Camera Comercială Islandeză.
Harvard necesită dezvăluiri
despre conflictul de interese
din publicatii ?
Din câte stiu, nu.
Cereti ca oamenii
să dezvăluie remuneratiile
- pe care le primesc din afara activitătii ?
- Nu.
Credeti că este o problemă ?
Nu înteleg de ce.
Martin Feldstein fiind
în consiliul AIG,
Laura Tyson mergând
în consiliul Morgan Stanley,
Larry Summers făcând 10 milioane
de dolari din firme de consultantă.
Irelevant ?
Da, irelevant..
Ati scris un număr
mare de articole
despre un număr
larg de subiecte.
Nu ati considerat necesar
să investigati riscurile
unei deregularizări
a creditelor neperformante ?
Niciodată.
Aceeasi întrebare în legătură
cu compensatiile executive
si regularizarea
corporatiilor guvernamentale
- efectele contributiei politice...
- Ce...
Nu credeam că voi avea
ceva de adăugat
la acele discutii.
Mă uit acum peste rezumatul dvs.
Mi se pare că majoritatea
activitătilor dvs sunt în consultantă si
conducere de întelegeri
cu industria financiară.
Nu sunteti de acord
cu această caracterizare ?
Nu din câte stiu.
Nu cred că persoanele pe care
le consult sunt în CV-ul meu, deci...
Care sunt clientii
pe care îi consultati ?
Nu cred că trebuie
să discut asta cu tine.
Bine.
Uite, mai ai câteva minute
si terminăm interviul.
Sunteti consultant pentru
firme financiare ?
Răspunsul este afirmativ.
- Si...
- Nu vreau să intru în detalii.
Include si alte servicii financiare ?
Probabil.
Nu-ti amintesti ?
Domnule, aceasta nu este o depozitie.
Din prostie, am fost destul
de politicos si răbdător.
Dar acum mai ai trei minute.
Da tot ce ai mai bun.
În 2004 în mijlocul crizei,
Glenn Hubbard a fost coautor la un ziar
foarte citit, împreună cu William C. Dudley
seful contabil de la Goldman Sachs.
În acest ziar, Hubbard aducea
laude derivatelor de credit
si lantului de securitate
declarând că ei au dezvoltat
alocările de capital,
si au sporit stabilitatea financiară.
A citat reducerea
volatilitătii în economie
si a declarat că recesiunile
au devenit mai putin frecvente
si mai usoare.
Derivatele de credit protejau
pierderile băncilor
si ajutau la distribuirea riscului.
Un cercetător în domeniul medical
scrie un articol, spunând:
pentru a trata această boală, trebuie
să prescrii acest medicament.
Rezultă că 80% din venitul doctorului
vine de la producătorul medicamentului.
Nu te deranjează.
Cred că este într-adevăr
important să dezvăluim...
Ei bine, cred că
e o mică diferentă între
cazurile despre care vorbim aici.
Pentru că...
Presedintii universitătilor
Harvard si Columbia
refuză să comenteze legat
de conflictul de interese.
Deci, crezi că e vorba
de disciplina economică ?
Păi, n-are nici o relevantă
la nimic, într-adevăr.
Si, în mod sigur,
cred că e parte
o important part of the problem
e o parte importantă a problemei.
UNDE SUNTEM ACUM
Puterea crescândă a sectorului
financiar al Americii
a fost parte a unei vaste
schimbări în America.
Din 1980, Statele Unite
au devenit
o societate tot mai mult inegală,
iar dominatia sa economică a scăzut.
Firme ca General Motors,
Chrysler, si U.S. Steel
care formau nucleul economiei,
au fost conduse prost
si au căzut în clasamente mai jos
decât competitorii străini.
Iar pe când tari ca si China
si-au deschis pietele economice
firmele americane au dat slujbe peste
ocean ca să economisească bani.
De foarte multi ani
cei 660 de milioane de oameni
din lumea dezvoltată
au fost efectiv feriti
de toată această muncă în plus
care exista pe planeta.
Deodată, perdeaua de bambus
si cea de fier se ridica
si avem 2.5 miliarde
de oameni
Muncitorii din uzinele americane
au fost concediati cu miile.
Baza noastră manufacturiera
a fost distrusă
literalmente de-a lungul anilor
Iar ca urmare,
alte industrii au înflorit.
Statele unite sunt pe primul loc în lume
în ceea ce priveste tehnologia informatică
unde slujbe bine plătite
sunt usor de găsit.
Dar aceste slujbe cer educatie.
Iar pentru americanul mediu
colegiul este din ce
în ce mai greu de atins.
În timp ce universitătile private
de top precum Harvard
au miliarde de dolari în dotări
fondurile pentru universitătile publice
sunt în scădere
iar taxele de scolarizare cresc.
Taxele de scolarizare în universitătile
publice di California
au crescut de la 650 dolari în anii '70
la aproximativ 10.000 dolari în 2010.
În mod crescător, motivul determinant
al americanilor de a merge la un colegiu
este strâns legat de posibilitatea de a face
rost de banii pentru a plăti pentru asta.
Între timp, taxele s-au deplasat
în favoarea celor bogati.
Când am venit prima dată la birou
am crezut că taxele erau prea mari,
si chiar erau.
Cea mai dramatică schimbare a fost
o serie de reduceri de taxe
propuse de Glenn Hubbard
care la acel timp era
consilierul economic
al presedintelui Bush.
Administratia Bush a redus taxele
pentru investitii
câstigând stocuri la dividende
si eliminând taxele de proprietate.
Noi am avut un plan complet
care, când a fost actionat,
a lăsat aproape 1,1 trilioane
în mâinile familiilor
muncitorilor americani, investitorilor
si proprietarilor de mici afaceri.
Majoritatea beneficiilor acestor
scăderi de taxe
au ajuns la cei mai bogati
1% din americani
Si, apropo, a fost într-adevăr
piatra de temelie
în multe moduri, a politicii noastre
de redresare economică.
Inegalitatea bunăstării în Statele Unite
este acum mai mare decât în orice
tară dezvoltată.
Familiile americane au răspuns
acestor schimbări în două moduri:
muncind mai mult sau apelând la credite.
În vreme ce clasă
de mijloc se prăbuseste
exista o urgentă politica primordială
usurarea conditiilor de credit.
Nu trebuie să ai o casă groaznică.
Cumpărătorul de case
cu un venit scăzut
poate avea o casă drăgută
ca oricine altcineva.
Familiile americane s-au împrumutat
pentru a-si finanta casele
masinile, sănătatea
si educatia copiilor.
Oamenii de jos, în majoritate,
au pierdut teren între 1980 si 2007.
Totul a revenit celor 1% din top
Pentru prima dată în istorie
americanii de mijloc
au mai putină educatie
si sunt mai putin prosperi
decât părintii lor.
Era lăcomiei si iresponsabilitătii
pe Wall Street
si în Washington
ne-a dus la o criză financiară
la fel de serioasă
ca si toate cele cu care
ne-am confruntat de la Marea Depresie.
Când criza financiară loveste
chiar înainte de alegerile din 2008
Barack Obama arata cu degetul
la lăcomia de pe Wall Street
si la esecurile de reglementare
ca si exemple pentru nevoia
de schimbare în America.
O lipsă de supraveghere
în Washington
si pe Wall Street este exact
ceea ce ne-a băgat în porcăria asta.
După ce si-a ocupat locul la birou,
presedintele Obama
a vorbit de nevoia de reforma
în industria financiară.
Vrem un regulator de risc al sistemului,
cereri de măriri de capital.
Vrem o agentie financiară
de protectie a consumatorului
Vrem o schimbare în cultura
de pe Wall Street.
Dar când în final au fost adoptate
la mijlocul lui 2010
reformele administratiei
financiare erau slabe
si în anumite zone critice,
incluzând agentiile de evaluare
lobbi si compensare
n-a fost propus nimic important
Referitor la Obama si,
citez, reforma regulatorie:
răspunsul meu, dacă era
un singur cuvânt, ar fi fost: Ha !
Este o reforma foarte mică.
*** asa ?
Este guvernul de pe Wall Street
Obama l-a ales pe Timothy Geithner
ca ministru trezorier
Geithner era presedintele rezervelor
federale din New York
pe timpul crizei
si unul dintre jucătorii cheie
în decizia de a-l plăti
pe Goldman Sachs
100 centi la un dolar
pentru pariul împotriva ipotecii
Când Tim Geithner
depunea jurământul
pentru a fi confirmat ministru trezorier
a spus: n-am fost niciodată
un regulator.
Mi-a spus că nu-si întelege slujba
ca si presedinte al rezervelor federale
Noul presedinte al rezervelor
federale este William C. Dudley
fostul sef contabil
al lui Goldman Sachs
al cărui ziar împreună cu
Glenn Hubbard lauda derivatele
Seful personalului lui Geithner
este Mark Paterson
fostul lobbist pentru Goldman,
iar unul dintre consilieri
este Lewis Sachs
care a supervizat Tricadia
o firmă implicată foarte mult
în vânzarea securitătilor ipotecilor.
Pentru a ajunge la Commodity
Futures Trading Commission
Obama l-a luat pe Gary Gensler -
- un fost director al lui Goldman Sachs
care a ajutat la interzicerea
legii derivatelor.
Pentru a conduce comisia
de schimb si securităti
Obama a luat-o pe Mary Shapiro
fostul CEO la FINRA
investitia - industria bancara
însăsi - auto-reglarea.
Seful de personal
al lui Obama, Rahm Emanuel
a făcut 320.000 de dolari
în slujba lui Freddie Mac
Martin Feldstein si Laura Tyson
sunt membri consiliului de redresare
economică al lui Obama.
Iar consilierul sef pe probleme economice
al lui Obama este Larry Summers
Majoritatea consilierilor economici
sunt cei ce erau acolo, cei care
au construit structura.
Când a fost clar
ca Summers si Geithner
vor juca roluri importante ca si consilieri
am stiut că asta va fi starea
existenta mentinută.
Administratia Obama a rezistat legii
compensării băncilor
chiar dacă liderii străini au luat pozitie.
Cred că industria financiară
este o industrie de servicii
ar trebui să servească
pe altii înainte de a se servi pe sine.
În septembrie 2009
Christine Lagarde si ministrii
de finante ai Suediei,
Olandei, Luxemburgului, Italiei,
Spaniei si Germaniei
au votat pentru natiunile G20,
incluzând Statele Unite
pentru a impune legi stricte
în compensările bancare.
Iar în iulie 2010,
parlamentul european
au adoptat aceste legi.
Administratia Obama
n-a avut nici un răspuns.
Viziunea lor este că aceasta
este o anomalie temporară
si ca lucrurile vor reveni la normal.
Si de aceea îl reconfirm
pentru un nou termen ca si
presedinte al rezervei federale
Multumesc mult, Ben.
În 2009, Barack Obama
l-a reconfirmat pe Ben Bernanke.
Multumesc, domnule presedinte.
La mijlocul anului 2010,
niciun director financiar
nu a fost urmărit penal
sau arestat.
Nu a fost numit un procuror special
nici o firmă financiară
n-a fost urmărită penal
pentru acuzatii privind
securitatea sau contabilitatea.
Administratia Obama
n-a făcut nici o încercare
pentru a recupera orice compensatie
data directorilor financiari
pe durata bulei.
Mă gândesc serios
la o actiune criminală
împotriva liderilor de top din tară
ca Mozilo.
În mod sigur m-as uita
la Bear Stearns, Goldman Sachs
si la Lehman Brothers, si Merrill Lynch
- Pentru procese penale.
- Da. Da.
Vor fi foarte greu de câstigat.
Dar cred că ar putea s-o facă
dacă au suficienti subalterni
care să spună adevărul
Într-o industrie în care uzul
de medicamente, prostitutia
si facturarea frauduloasa
a prostituatelor
apar pe o scară industrială
n-ar fi prea greu să-i faci
pe oameni să vorbească
dacă chiar ai vrea asta.
Mi-au oferit un târg,
iar eu am acceptat.
N-au fost interesati de documentele mele
n-au fost interesati de nimic
N-au fost interesati ?
Corect. Corect.
Este o sensibilitate că folosesti viciile
personale ale oamenilor în contextul
cazurilor de pe Wall Street
în mod necesar, pentru
a le face să plesnească
Poate,
după cataclismele
prin care am trecut
poate oamenii vor reevalua asta
Nu sunt cel care poate da o
judecata la asta chiar acum.
Ai venit astăzi la noi spunându-ne:
ne pare rău, n-a fost cu intentie
n-o s-o mai facem altă dată,
aveti încredere.
Am câtiva oameni
în circumscriptia electorala
care de fapt au jefuit
unele din băncile voastre
Si ei spun acelasi lucru.
Că le pare rău, n-a fost cu intentie
n-o s-o facă a doua oară.
În 2009 când somajul a atins
cel mai înalt nivel în 17 ani
Morgan Stanley si-a plă*** angajatii
cu 14 miliarde de dolari
iar Goldman Sachs
a plă*** 16 miliarde.
În 2010 bonusurile
au fost chiar mai mari.
Pentru ce ar trebui plă***
un inginer financiar de patru ori
de o sută de ori mai mult
decât un inginer normal ?
Un inginer normal construieste poduri
un inginer financiar construieste vise.
Iar când aceste vise devin cosmaruri
alti oameni sunt cei care plătesc.
De zeci de ani,
sistemul financiar american
a fost stabil si sigur.
Dar apoi s-a schimbat ceva.
Industria financiară
a întors spatele societătii,
a corupt sistemul politic
si a dus economia
mondială la criza
La costuri enorme, am evitat
dezastrul si recuperarea.
Dar oamenii si institutiile care
au cauzat criză sunt încă la putere,
iar asta trebuie să se schimbe
Or să ne spună că
avem nevoie de ei
si ca ce fac ei e prea complicat
ca să fie înteles.
Or să ne spună că n-o
să se mai întâmple.
Or să cheltuiască miliarde
luptând împotriva reformei.
N-o să fie usor,
dar există lucruri pentru
care merita să lupti.
Adaptarea Bubuloimare