Tip:
Highlight text to annotate it
X
Revino-ţi, Teddy!
Revino-ţi!
E doar apă.
Foarte multă apă.
Haide.
- Te simţi bine şefu'?
- Da, bine, doar că...
Nu pot să stau pe apă.
- Eşti noul meu partener?
- Aşa-i.
Nu e cea mai bună cale de a ne cunoaşte
cu capul pe jumătate în toaletă.
Nu semeni cu "Teddy Daniels: omul, legendă".
Îţi spun asta.
Legendă?
Oricum, ce aţi fumat băieţi acolo
în Portland?
Seatle.
Am venit de la biroul din Seatle.
De când eşti la şerifi?
De patru ani.
Ştii că e puţin.
*** e cu tine? Ai o fată?
Eşti căsătorit?
Am fost.
A murit.
- Isuse...
- Nu-ţi face griji.
A fost un incendiu în clădire
când eram la muncă.
Au murit patru oameni.
Fumul a ucis-o, nu focul.
- Asta e important.
- Îmi pare rău.
Unde-mi sunt afurisitele de ţigări?
Ia una de la mine.
Puteam să jur că le am în haina
când m-am îmbarcat.
Angajaţii guvernului. Te jefuiesc în faţă.
Mulţumesc.
Ai primit vreo informare
despre instituţie, înainte de a pleca?
Tot ce ştiu e că e un spital
de boli mintale.
Pentru infractorii nebuni.
Dacă era vorba doar de oameni
ce aud voci
şi vânează fluturi,
nu ar fi avut nevoie de noi.
- Acolo mergem?
- Da.
Cealaltă parte a insulei e o râpă stâncoasă.
Până la intrarea în apă.
Docul este singurul loc de intrare.
Sau de ieşire.
Vom pleca din nou,
imediat ce ajungeţi pe ţărm.
Aş aprecia dacă v-aţi mişca rapid.
- De ce?
- Vine furtuna.
N-am mai văzut până acum
o insignă de şerif.
Sunt paznicul adjunct McPherson, domnilor.
Bun venit pe Shutter Island.
O să vă duc la Ashecliffe.
Băieţii tăi par puţin tensionaţi,
dle McPherson.
Pe moment şerife, aşa suntem cu toţii.
AMINTIŢI-VĂ DE NOI PENTRU CĂ ŞI NOI
AM TRĂIT, IUBIT ŞI RÂS.
Perimetru electrificat.
De unde ştii?
Am mai văzut aşa ceva, înainte.
În regulă. Domnilor veţi beneficia
de tot ajutorul pe care vi-l putem da.
Pe durata şederii,
va veţi supune protocolului. S-a înţeles?
Absolut.
Clădirea roşie din dreapta voastră,
e pavilionul A. Cel pentru bărbaţi.
Pavilionul B, cel pentru femei,
e la stânga voastră.
Pavilionul C, e clădirea de pe râpă.
Nu e loc de plimbare pentru civili.
Cei mai periculoşi pacienţi
sunt cazaţi acolo.
Intrarea în pavilionul C e interzisă
fără aprobare scrisă şi prezenţa fizică
a mea şi a doctorului Cawley.
S-a înţeles?
Te porţi de parcă nebunia se ia.
De aceea vi se cere să predaţi armele.
Dle McPherson, am fost numiţi
pe bună dreptate şerifi.
Ni se cere să purtăm armele tot timpul.
Ordinul 319 al Codului Federal
al Penitenciarelor
spune că în interiorul penitenciarelor
ofiţerul şef al instituţiei
are autoritatea finală.
Domnilor, nu veţi trece de aceste porţi
cu armele.
Bine. Acum că am terminat
cu chestiunile oficiale, haideţi băieţi,
ce ziceţi să mergem
să-l găsim pe dr.Cawley.
Când a evadat? Prizoniera?
Mi-e teamă că dr Cawley va trebui
să vă informeze asupra situaţiei.
Protocolul.
Un ofiţer de corecţie, într-o instituţie
de boli mintale...
- e o privelişte ciudată, dacă-mi permiţi.
- E singura procedura de gen în SUA.
Chiar şi din lume. Avem grijă
doar de cei mai periculoşi pacienţi.
Cei de care alte spitale nu se pot ocupa.
Şi totul datorită dr Cawley.
A creat ceva într-adevăr unic aici.
Spitalul, oameni care se ocupă...
Legitimaţiile, domnilor.
Insignele, domnilor.
Dr Cawley e consultat de multe ori
- de către Scotland Yard, MI 5, OSS...
- De ce?
Ce vrei să spui?
Pentru ce ar vrea agenţiile de securitate
să consulte un psihiatru?
Cred că asta ar trebui să-l întrebaţi pe el.
- Şerif Daniels.
- Sunt Ted.
Şerif Aule.
- Mulţumesc adjunctule. Asta e tot.
- Da, domnule.
A fost o plăcere, domnilor.
Cu siguranţă, are multe de spus despre dvs.
McPherson e un om bun.
Crede în munca pe care o facem aici.
Şi care ar fi asta mai exact?
O legătură morală între lege şi ordine
şi îngrijire medicală.
Scuză-mă doctore, o ce, între ce şi ce?
Picturile astea sunt destul de exacte.
Era genul de pacienţi
cu care aveam de-a face.
Încătuşaţi şi lăsaţi în propria murdărie.
Erau bătuţi, ca şi *** sângele
ar fi putut scoate nebunia,
le făceam găuri în creieri, îi scufundăm în
apă îngheţată până-şi pierdeau cunoştinţă.
Sau chiar se înecau.
- Şi acum?
- Îi tratăm.
Încercam să-i vindecăm, să-i tratăm.
Şi dacă astea eşuează, cel puţin le oferim
măsuri de încredere în viaţă şi calm.
Ăştia sunt cu toţii...
delicvenţii violenţi, da?
Rănesc oamenii.
- În unele cazuri îi omoară.
- În aproape toate cazurile. Da.
Personal doctore, trebuie să spun atunci,
la dracu cu simţul lor pentru calm.
Treaba mea e să-mi tratez pacienţii,
nu victimele lor. Nu-s aici să-i judec.
- Deci, prizoniera asta...
- Pacienta.
Scuză-mă, pacienta.
O anume Rachel Solando,
- a evadat cândva în ultimele 24 de ore.
- Noaptea trecută.
Între ora 22 şi miezul nopţii.
- E considerată periculoasă?
- Ai putea spune asta.
Şi-a ucis cei 3 copii.
I-a înecat în lacul din spatele casei.
I-a luat unul câte unul şi i-a ţinut
cu capul în apă până s-au înecat.
Apoi i-a adus în casă şi i-a aranjat în
jurul mesei din bucătărie şi a mâncat,
înainte ca un vecin să treacă pe acolo.
Ce e cu bărbatul ei?
A murit. Pe plajele din Normandia.
Este văduvă de război.
S-a înfometat la început când a venit...
A insistat că, copiii nu erau morţi.
- Scuze dr, nu se întâmplă să ai o aspirină?
- Eşti dispus la dureri de cap, şerife?
Câteodată, dar azi...
- sunt mai predispus la râul de mare.
- Deshidratarea...
- Te simţi bine, şefule?
- Da.
În cazul ăsta, ai dreptate.
Cu cât e mai simplu, cu atât mai bine.
Mulţumesc mult.
Rachel continuă să creadă
că copiii sunt în viaţă.
Deasemenea credea, că asta e casa ei
din Berckshires.
Glumeşti.
În doi ani de zile nu şi-a dat seama
că e într-o instituţie.
Credea că eram cu toţii...
curieri, lăptari, postaşi.
Iluzia ei că copiii nu erau morţi,
i-a creat o structură fictivă elaborată
şi ne-a dat la toţi roluri în această...
ficţiune.
- N-aţi cercetat încă terenul?
- Paznicul şi ai săi, au cercetat insula,
dar n-au găsit nicio urmă.
Ce e mai tulburător, e că nu ştim
*** a ieşit din cameră.
Era încuiată pe dinafară...
şi avea bare la fereastră.
Ca şi *** s-a evaporat prin pereţi.
Am adus-o înapoi aici după terapia în grup.
Am încuiat-o.
M-am întors pentru rondul
de la miezul nopţii şi dispăruse.
Serios, doctore, *** e posibil
ca adevărul să nu fi ajuns la ea?
Adică e într-o instituţie
de boli mintale, da?
Se pare că a învăţat ceva
din când în când.
- Câte perechi de pantofi primesc pacienţii?
- Două perechi.
Sănătatea psihică nu e o alegere, şerife,
nu poţi alege "să treci mai departe".
Deci... a plecat în picioarele goale?
Haide doctore, nu putea merge 10 m
pe terenul ăsta.
Legea celor 4.
Cine-i 67?
Ăsta-i cu siguranţă scrisul de mână
al lui Rachel.
- N-am idee ce înseamnă Legea celor 4.
- Vreun termen psihiatric?
Mi-e teamă că nu.
Cine-i 67?
La dracu dacă ştiu!
Trebuie să spun că asta se apropie
de concluziile mele clinice.
Uite, deci crezi
că e o mâzgăleală aleatoare?
Nu, de loc. Rachel e deşteaptă.
Sclipitoare de fapt.
- Hârtia asta poate fi importantă.
- Scuză-mă doctore, dar...
- noi trebuie să păstrăm asta.
- Bineînţeles.
La plecare trebuia să treacă pe aici.
După ce se dă stingerea,
îngrijitorii joacă cărţi aici.
Noaptea trecută erau 7 oameni ce stăteau
la baza scărilor, jucând poker.
Şi totuşi cumva, Rachel a reuşit
să se strecoare pe lângă ei.
De ce?
Te face să te simţi rău?
Doctore, avem nevoie de acces la dosarele
întregului personal medical
ale asistentelor, îngrijitorilor, gărzilor.
- Oricine care lucra aici.
- Cererea ta va fi luată în considerare.
Asta nu-i o cerere, doctore.
Asta-i o unitate federală.
Un prizonier periculos...
- Pacient.
- Pacient...
- Care a evadat acum. Te vei supune...
- Tot ce spun, e că voi vedea ce pot face.
Doctore, va trebui să vorbim cu personalul,
înţelegi?
O să-i adun în sala comună, după cină.
Dacă mai aveţi întrebări, sunteţi liberi
să vă alăturaţi adjunctului la căutări.
Sunt 18 km până la cel mai apropiat pământ
şi apa e îngheţată.
Curentul a fost puternic noaptea trecută.
Fluxul a fost înalt.
Dacă s-a înecat sau s-a sfărâmat de stânci,
corpul i-ar fi fost adus pe mal.
Cavernele alea de acolo, le-aţi verificat?
N-avea *** să ajungă acolo.
Baza stâncilor e acoperită iedera sălbatică,
oţetar, arbuşti de stejar
şi o mie de plante cu ţepi mari
cât scula mea.
Ai spus-o chiar tu şerife, nu are pantofi.
În regulă.
Să verificăm cealaltă parte.
- Ce e turnul ăla?
- E un vechi far.
Paznicii deja au căutat înăuntru.
- Ce e în el? Alţi pacienţi?
- E o instalaţie de canalizare.
Se va întuneca în curând.
O să oprim astea peste noapte.
Să mergem, băieţi.
- Tu păzeai palierul, da?
- Da.
Nu putea nimeni veni sau să plece
pe coridorul ăla, fără să-l văd.
În regulă, Rachel Solando,
de cine mai trebuia să treacă
ca să iasă de aici?
De mine.
Glen Miga.
- Domnule, n-am văzut nimic.
- Şi ai fost la post toată noaptea?
Da. Dar n-am văzut nimic.
Glen.
Glen.
Spune-mi adevărul.
Am fost probabil... la baie.
- Ce? Ai încălcat protocolul? Cristoase...
- N-am fost plecat decât un minut.
În regulă, nu ştiu la ce să mă aştept aici.
Să recapitulăm cu toţii.
Dna Solando a fost dusă în camera ei
pentru stingere.
Ştie cineva ce a făcut înainte de asta?
Nimeni?
Haideţi, cineva, cineva.
A fost într-o şedinţă de terapie în grup.
S-a întâmplat ceva neobişnuit?
Defineşte "neobişnuit".
- Scuză-mă!
- E o instituţie de boli mintale, şerifule,
pentru infractorii nebuni.
"Obişnuit", nu-i o mare parte a zilei.
O să reformulez.
S-a întâmplat ceva seara trecută
în timpul şedinţei de grup, care a fost...
- să zicem, mai memorabil decât...
- Normal?
Exact!
Nu. Îmi pare rău.
Dna Solando a spus ceva
în timpul şedinţei de terapie în grup?
Era îngrijorată în legătură cu ploaia.
Şi nu-i plăceau fructele de aici.
Se plângea constant.
Inclusiv seara trecută.
Deci... erai acolo în prezenţa unui doctor?
Dr Sheehan a condus discuţiile.
Dr Sheehan?
Da. El a condus şedinţa.
E doctorul "iniţial" al lui Rachel.
El îi supraveghea direct tratamentul.
Va trebui să vorbim cu dr Sheehan.
Mi-e teamă că nu va fi posibil.
A plecat cu feribotul în această dimineaţă.
Vacanţă sa era deja planificată.
Şi-a amânat-o prea mult.
Sunteţi în stare de securitate maximă.
Un pacient periculos a evadat
şi îl laşi pe doctorul ei să plece?
În vacanţă?
Bineînţeles, e doctor.
Ai numărul de telefon unde a plecat?
Alo? Alo?
Alo?
E cineva acolo?
Îmi pare rău dle, dar e totul căzut.
Toate liniile.
Furtuna a lovit continentul ca un ciocan.
Dacă-l faci să meargă, caută-mă imediat.
Şerifii trebuie să dea un telefon important.
Da, domnule.
Mi-e teamă că trebuie să fac rondul de seră
prin pavilioane,
dar voi fi acasă pentru un pahar
şi un trabuc... pe la 9,
dacă vreţi să treceţi
Bine, putem vorbi atunci, da?
Am vorbit, şerifule.
Trebuie să spun că mă gândesc că am intrat
în serviciul public în care nu trebuia.
E puţin copleşitor. A fost construită
în timpul războiului civil,
în acelaşi timp cu fortul militar
ce adăposteşte pavilionul C.
Cartierul general al comandantului.
Când unchiul Sam a primit factura,
comandantul a fost trimis
la curtea marţială.
Înţeleg de ce.
Frumoasă muzică. Ce este? Brahms
Nu.
E Mahler.
Aşa e şerifule.
Iertaţi-mă, domnilor...
Colegul meu, dr Jeremiah Naehring.
Cvartetul pentru pian şi coarde
în La minor.
- Cu ce vă otrăvesc, domnilor?
- Rye, dacă aveţi.
Sifon cu gheaţă, vă rog.
Mulţumesc.
Nu sunteţi de acord cu alcoolul?
Sunt surprins.
Nu e obişnuit pentru bărbaţii
din profesia dvs, să bea?
Destul de obişnuit.
Într-a dvs?
- Scuză-mă!
- În profesia dr, psihiatria...
Am auzit că e plină de băutori şi beţivi.
Nu, după ştiinţa mea.
Ce aveţi în pahar, ice tea?
Excelent şerifule.
Ai un mecanism de apărare uimitor.
Trebuie să fii expert la interogatorii.
Oameni ca tine... sunt specialitatea mea.
Oameni ai violenţei.
Asta-i o prezumţie dată dracului.
Nu-i o prezumţie. M-aţi înţeles greşit.
Am spus că eşti un om al violenţei.
Nu te-am acuzat că ai fi violent.
E o diferenţă.
Te rog, te rog, edifică-ne, doctore.
Amândoi aţi fost în serviciul militar,
peste hotare.
Nu pe o întindere prea mare, Doc.
Ştii, am cam învârtit hârtiile pe acolo.
Nu, nu le-aţi învârtit.
Încă din şcoală, aş paria că niciunul
din voi, nu s-a ferit de conflicte fizice.
Nu că v-ar fi plăcut, dar retragerea
nu era ceva ce putea fi o opţiune.
N-am fost crescuţi să fugim, doctore.
Înţeleg... crescuţi.
Cine te-a crescut, şerifule?
Pe mine?
Lupii.
Foarte impresionat mecanismul de apărare.
Crezi în Dumnezeu, şerifule?
Vorbesc foarte serios.
Astea-s prostii.
Ai văzut vreodată... o tabără a morţii, dre?
Un lagăr de concentrare.
Engleza ta e foarte bună, perfectă.
Engleza ta e foarte bună.
Apeşi prea tare consoanele, totuşi.
Eşti german?
- Emigraţia legală, e o crimă?
- Nu ştiu doctore, tu să ne spui.
Ascultă, avem nevoie de dosarele lui Sheehan
şi ale membrilor personalului.
Niciun astfel de dosar nu-ţi va fi eliberat.
Punct.
- O să avem nevoie de dosarele alea.
- Nici nu se pune problema.
Prostii, nu se pune problema.
Prostii.
Oricum, cine dracu răspunde aici?
Dr Naehring este legătura noastră
cu conducerea de peste ocean.
A primit cererea ta şi a fost refuzată.
Refuzată? Ei nu au autoritatea de a refuza.
Şi nici dvs, domnule.
Şerifule, continuă-ţi ancheta
şi vom face tot ce putem ca să ajutăm.
Ancheta asta s-a terminat.
O să ne facem raportul
şi o să-l dăm...
- Băieţilor lui Hoover.
- băieţilor lui Hoover, aşa-i.
Vom lua feribotul în zori.
Haide, Chuck
Frumoasă încercare.
Veţi fi cazaţi în pavilionul îngrijitorilor.
Şefule! Chiar ne facem bagajele?
De ce?
Cred că nu ştiu.
Doar că... n-am mai renunţat până acum.
Încă n-am auzit o dată, adevărul Chuck.
Rachel Solando nu s-a strecurat desculţă
dintr-o cameră încuiată, fără ajutor.
Cred că, cu mult ajutor.
Poate Cawley stă în reşedinţa sa acum
şi îşi reconsideră toată atitudinea.
- Poate că dimineaţă...
- Ai blufat?
N-am spus asta.
Am găsit un întreg stoc din asta, Teddy.
Isuse, te vei lăsa vreodată?
Am ucis mulţi oameni în război.
De asta bei?
Eşti adevărata?
Nu.
Ea e încă aici.
Cine?
Rachel?
N-a plecat niciodată.
Îţi aminteşti când am stat în cabană
într-o zi de vară?
Eram aşa fericiţi.
Ea e aici.
Nu poţi pleca.
N-am să plec.
Te iubesc atât de mult.
- Eu sunt oase, într-o cutie, Teddy.
- Nu.
Ba da.
Trebuie să te trezeşti.
Nu vreau să pleci.
Eşti aici.
Ba nu sunt.
Trebuie să te confrunţi cu asta.
Dar ea e...
la fel şi el.
Cine?
Laeddis.
Trebuie să plec.
Trebuie să te mai ţin puţin în braţe.
- Trebuie să te mai ţin în braţe.
- Doamne, Teddy...
Trebuie să-mi dai drumul.
Nu pot.
N-o să vină feribotul pe o vreme de rahat
ca asta.
Doctore.
Doctore, doctore.
Trebui să-i anchetăm pe pacienţii care erau
în grupul de terapie al lui Rachel.
Am crezut că ancheta voastră s-a terminat.
Se pare că nu putem lua feribotul.
Rachel primea alt tratament
pentru "boala" sa?
Ştiţi care e starea de sănătate mintală
în zilele astea, domnilor?
Nu. Nu suntem doctori.
Războiul.
Vechea şcoală crede
în intervenţia chirurgicală.
Psiho chirurgia.
Procedurile sunt ca la lobotomia orbitală.
Unii spun că pacienţii devin rezonabili,
alţii spun că devin zombi.
- Şi noua şcoală?
- Psiho farmacologia.
Un nou medicament tocmai a fost aprobat
de autorităţi.
Îi relaxează pe pacienţii psihotici.
Poţi spune că îi îmblânzeşte
- Şi din ce şcoală faceţi parte, doctore?
- Eu?
Am această idee radicală că trebuie
să-l tratezi pe pacient cu respect.
Că trebuie să-l asculţi.
Încearcă să-l înţelegi.
S-ar putea să ajungi la el.
- La pacienţii ăştia?
- Şi la ăştia.
Ceea ce trebuie să fie ultimul resort,
devine primul răspuns.
Dă-le o pastilă şi pune-i într-un colţ,
şi totul va dispare.
Rachel Solando era pe o combinaţie
de pastile
ce trebuia să o împiedice să devină
violentă, şi aveau efect intermitent.
Cel mai mare obstacol în recuperarea ei,
a fost refuzul ei de a înfrunta ce a făcut.
"A fost."
E vreun motiv pentru care te referi
la pacienta ta la timpul trecut, doctore?
Uită-te afară, şerife.
De ce crezi?
Următorul e Peter Breene. A atacat
sora medicală a tatălui cu un pahar spart.
Sora a supravieţuit,
dar faţa i-a fost desfigurată permanent.
Abia aştept.
Zâmbea, adică, era drăguţă.
Dar... i se putea citi în ochi.
Îi plăcea să fie dezbrăcată.
Să o sugă.
În regulă, dle Breene.
Şi m-a întrebat dacă poate lua
un pahar cu apă?
Singură, în bucătărie?
De parcă ar fi aşa mare scofală?
- De ce era mare scofală?
- Era evident.
Voia să-mi scot treaba,
ca să poată râde de ea.
Dle Breene,
trebuie să vă punem nişte întrebări, bine?
Când am tăiat-o a ţipat.
Dar...
M-a speriat.
La ce se aştepta?
Interesant.
Dar suntem aici ca să vorbim
de Rachel Solando, bine?
Rachel Solando...
ştiţi că şi-a înecat proprii copii?
Şi-a înecat copiii.
Asta-i nenorocita de lume bolnavă
în care trăim, vă spun asta.
Ar trebui să fie gazaţi cu toţii?
Toţi... retardaţii, criminalii, negrii.
Să-ţi omori copilul?
Gazaţi-o pe javră.
Poţi... să încetezi?
- O soră?
- Te rog. Încetează.
Asistenta aia, poate avea copii.
Un soţ...
încercând să facă bani cât le trebuie,
să aibă o viaţă normală...
Scrie în dosarul tău
că i-ai sfâşiat faţa, nu-i aşa?
Felicitări, nu mai e nimic normal pentru ea,
niciodată.
Ştii de ce se temea ea?
De tine.
Poţi înceta, ta rog?
Încetează!
Te rog, opreşte!
- Cunoşti un pacient numit Andrew Laeddis?
- Nu! Nu!
Vreau să mă întorc.
N-o să ies niciodată de aici.
Nu-s sigură că ar trebui.
Scuzaţi-mă că vă spun asta...
- dra Kearns...
- Doamnă.
Doamna Kearns.
Păreţi destul de...
destul de normală, adică...
în comparaţie cu ceilalţi pacienţi.
Am avut zile negre.
Cred că toată lumea le are.
Diferenţa e că mulţi oameni
nu-s omoară soţul cu un topor.
Deşi personal cred că
dacă un bărbat de te bate şi...
se culca cu jumătate din femeile
cu care se vede şi nimeni nu te ajută,
să-l omori cu toporul nu e lucrul cel mai
puţin de înţeles pe care-l poţi face.
Poate că n-ar trebui să ieşi.
Ce aş face dacă aş ieşi?
Nu mai cunosc lumea.
Se spune că sunt...
bombe ce pot transforma
un oraş întreg în cenuşă.
Şi ceea ce numesc "televiziune"...
voci şi feţe ce vin dintr-o cutie.
Deja aud destule voci.
Ce ne poţi spune despre Rachel?
Nu mare lucru. Se... păstra în interior.
Credea că, copiii ei erau în viaţă,
credea că încă locuieşte în Berkshires
şi toţi îi eram vecini.
- Lăptarul, poştaşul...
- Omul de la livrări...
Dr Sheehan, a fost acolo în noaptea aceea?
Da.
A vorbit despre furie.
Spune-mi despre el...
*** e?
Cred că e...
în regulă, drăguţ...
Nu-ţi sare în ochi, *** ar spune mama.
S-a dat la tine?
Nu.
Nu, dr Sheehan e un doctor bun, n-ar fi...
Poţi să... poţi să-mi dai un pahar cu apă?
Nicio problemă.
Mulţumesc, şerifule.
Cred că mai am o întrebare pentru dvs,
dna Kearns.
Aţi întâlnit vreodată un pacient
pe nume Andrew Laeddis?
Nu.
N-am auzit de el.
A fost instruită.
A folosit practic aceleaşi cuvinte
ca ale lui Cawley şi ale asistentei.
- Ca şi *** i s-a spus exact ce să spună.
- Cine-i Andrew Laeddis?
Ai întrebat fiecare pacient despre el.
Cine e?
Ce naiba, şefule, sunt partenerul tău,
pentru numele lui D-zeu!
Abia ne-am cunoscut, Chuck.
Nu eşti în meserie de mult timp.
Ai o datorie, o cariere.
Ce fac eu...
nu e chiar că la carte.
Nu-mi păsa să fac ca la carte, şefule,
vreau doar să ştiu ce dracu se întâmplă.
Când a apărut cazul ăsta,
- l-am cerut în mod expres, înţelegi?
- De ce?
Andrew Laeddis,
era tipul de la întreţinere în blocul
în care soţia mea şi cu mine, locuiam.
Bine.
Era şi piroman.
Andrew Laeddis a aprins chibritul,
ce a cauzat incendiul ce mi-a ucis soţia.
Deschideţi!
Ce s-a întâmplat cu Laeddis?
A scăpat.
Laeddis a scăpat şi a dispărut.
Acum un an am deschis ziarul şi era acolo.
Un ticălos urât.
Avea o cicatrice nouă de la tâmpla dreaptă
până în partea stângă a buzei.
Ochii de culoare diferită.
O faţă ce nu o poţi uita.
A incendiat o şcoală. A ucis 2 oameni.
A spus că vocile i-au zis să o facă.
Întâi a fost trimis la închisoare
şi apoi a fost transferat aici.
- Şi apoi?
- Apoi, nimic.
A dispărut de parcă n-ar fi existat.
Nicio înregistrare, niciodată.
Sunt sigur că nu-i în pavilionul B.
Locuieşte în pavilionul C.
Sau ar putea fi mort.
La fel şi Rachel Solando.
Sunt multe locuri unde poţi ascunde un corp.
Numai că e un loc pe care nimeni
nu l-a observat cu adevărat.
Pacienta aia, Bridget Kearne,
când m-a trimis după apă,
ţi-a spus ceva, nu-i aşa?
Nu.
Haide, şefule!
A scris.
FUGI.
Şefule!
Trebuie să ne întoarce.
Se transformă într-un Kansas nenorocit aici!
În regulă. Acum.
Să mergem!
Fereşte!
Isuse!
Haide! Să ne întoarcem!
Isuse Cristoase.
- Eşti bine, şefule?
- Da. Sunt bine.
Deci crezi că Laeddis e aici...
Ce ai de gând să faci?
Nu-s aici ca să-l ucid.
Dacă era soţia mea...
îl omoram de două ori.
Când am trecut de porţile de la Dachau,
paznicii SS ni s-au predat.
Comandantul a încercat să se sinucidă
până am ajuns la el, dar...
a lucrat de mântuială.
a durat o oară până a murit.
Când am ieşit afară,
am văzut cadavrele pe pământ.
Prea multe ca să le numeri.
Prea mulţi ca să-ţi imaginezi.
Da.
Gărzile s-au predat, le-am luat armele,
i-am aliniat...
N-a fost o luptă corectă, a fost...
a fost crimă.
M-am... săturat să ucid.
Nu de asta sunt aici.
Deci despre ce e vorba?
După ce Laeddis a dispărut,
am început să fac nişte cercetări
asupra Ashecliffe.
Multă lume ştia de locul ăsta, dar nimeni
nu voia să vorbească, ştii, ca şi ***...
erau speriaţi de ceva.
Locul ăsta a fost fondat
printr-o donaţie specială.
de la Comitetul American de Activităţi.
Grozav. Şi *** o să ne luptăm cu Comitetul
de pe o insulă din portul Boston?
Făcând experimente asupra minţii.
Aşa bănuiesc.
Şi crezi că asta se întâmplă aici?
*** am spus, nimeni nu vorbeşte, da?
Până când am găsit pe cineva
care a fost pacient aici.
Tipul se numeşte George Noyce.
Un puşti drăguţ de la facultate.
Socialist.
I s-au oferit bani pentru nişte *** psiho.
Ghici ce testau.
- Testau pastile.
- A început să vadă dragoni peste tot.
Aproape şi-a omorât profesorul în bătaie.
A dispărut la Ashecliffe.
Pavilionul C.
L-au eliberat după 1 an, da?
Ce face?
La două săptămâni după ce ajunge pe ţărm,
intră într-un bar. Spintecă mortal 3 oameni.
Avocatul său a pledat pentru nebunie,
dar zgomotele...
se ridică în sala de judecată şi
îl imploră pe judecător,
pentru scaunul electric,
oriunde, dar nu într-un spital
de boli mintale.
Judecătorul i-a dat închisoare pe viaţă
la Dedham.
- Şi tu l-ai găsit?
- Da, l-am găsit.
E o epavă.
Dar e foarte limpede din ce mi-a spus,
că aici fac experimente pe oameni.
Nu ştiu, şefule.
- Nu cred un nebun.
- Asta-i frumuseţea poveştii.
Nebunii sunt subiectul perfect.
Vorbesc, dar nimeni nu-i ascultă.
Am stat la Dachau.
Am văzut ce sunt capabili oamenii
să facă unii altora, da?
Pentru numele lui D-zeu,
am luptat într-un război nenorocit
ca să-i oprim,
şi acum aflăm că poate se întâmplă aici?
Pe pământul nostru?
Nu.
Ce ai de gând să faci cu adevărat, Teddy?
O să obţin dovada.
O să mă întorc şi o să arunc în aer
locul ăsta.
Asta e.
Stai puţin.
Ai început să întrebi în jur
de Ashecliffe.
Ai aşteptat şansa să ajungi aici
şi dintr-o dată au nevoie de un şerif.
Am fost norocos că a evadat un pacient,
era scuza perfectă.
Nu, nu, nu şefule.
Norocul nu merge aşa.
Lumea nu merge aşa.
Au un gard electric la o unitate medicală.
Pavilionul C este în interiorul
unui fort din războiul civil?
Un şef al personalului care-i legat de SS
finanţat de US?
Adică, Isuse Cristoase! Totul la locul ăsta
pute a "operaţiune guvernamentală."
- Dacă te voiau aici?
- Prostii.
- Pui întrebări.
- Prostii.
Prostii? Unde-i Rachel Soalndo?
Unde-i vreo dovadă că măcar a existat?
N-aveau de unde să ştie
că mi se va da cazul. În niciun caz.
În timp ce tu îi cercetezi pe ei,
ei te cercetează pe tine.
Tot ce trebuiau să facă era să falsifice
o evadare, să te aducă aici.
Şi acum te-au adus.
Ne-au adus pe amândoi aici, acum.
Şerifule, eşti aici?
Sunt paznicul adjunct, McPherson
Şerifule!
Ce zici de asta? Ne-au găsit.
E o insulă, şefule. Mereu ne vor găsi.
Ştiu că sunteţi acolo.
O să plecăm de pe insula asta nenorocită.
Tu şi cu mine.
Haide!
- Haide!
- Du-te!
Puneţi-vă haine uscate,
dr Cawley vrea să vă vorbească. Acum!
Şi grăbiţi-vă, chestia asta se transformă
într-un uragan nenorocit!
Sper să fie curăţate costumele.
Ar trebui să fie gata până mâine.
Dacă nu suntem măturaţi cu toţii mai întâi.
Apropos, mi-e teamă că ţigările voastre
sunt terminate...
Aşa că...
E singura noastră alegere, da?
Am crezut că-i un cadou frumos,
dar dacă nu vă convine...
Acum că ai adus vorba, sunt bune.
De aceea trebuie să repet cu insistenţă,
toţi pacienţii din pavilionul C,
trebuie legaţi la mâini.
Dacă unitatea va fi inundată, se vor îneca.
Ştii asta.
- Va trebui o inundaţie masivă.
- Suntem pe o insulă,
în mijlocul oceanului,
în timpul unui uragan.
O inundaţie masivă
e o posibilitate destul de mare.
E un joc, Steven.
Dacă se întrerupe curentul?
Avem generatoare.
Şi dacă cedează?
Se vor deschide uşile celulelor.
Unde vreţi să ajungeţi cu asta?
Nu pot trimite un feribot să-i salveze rapid
pe continent până trece prăpădul.
Ai dreptate. Probabil ca responsabilitatea
recuperării ne va reveni nouă, aici.
Dar dacă sunt încătuşaţi de podea,
vor muri.
24 de oameni.
Poţi trăi cu asta, oare?
Sincer, dacă ar depinde de mine,
i-aş pune pe toţi 42 din pavilioanele
A şi B, în cătuşe.
Scuzaţi-mă. Scuzaţi-mă.
- Şerifule.
- Îmi pare rău, am o singură întrebare.
Da, voi fi cu voi într-o clipă.
Am vorbit în dimineaţa asta de bileţelul
lui Rachel Solando.
Legea celor 4, mi-a plăcut asta.
Ai spus că n-ai idee la ce s-ar putea referi
al doilea rând, corect?
Cinei 67?
Da, mi-e teamă că tot nu ştiu.
Niciunul dintre noi nu ştie.
Nu-ţi vine nimic în minte.
Nimic?
Pentru că cred că ai spus că sunt
24 de pacienţi în pavilionul C.
Şi 42 de pacienţi, în pavilionul B,
ceea ce înseamnă un total de cât,
66 de pacienţi, în unitate.
E corect, da.
Se pare că Rachel Solando sugerează
că ai şi un al 67-lea pacient, doctore.
- Mi-e teamă că nu-l avem.
- E ridicol.
- Ce faci aici?
- Ne facem nenorocita de meserie.
McPherson nu ţi-a spus vestea cea bună?
Nu, care-i vestea bună, doctore?
Rachel a fost găsită.
E aici.
În siguranţă şi mulţumită.
Nu e niciun semn pe ea.
Cine sunt aceşti bărbaţi?
De ce sunt în casa mea?
Sunt ofiţeri de poliţie, Rachel.
Au... câteva întrebări.
Doamnă.
S-a semnalat prezenţa
unui comunist cunoscut
un subversiv ce a împrăştiat manifeste
în această zonă.
Aici?
În acest cartier?
Da, mi-e teamă că da.
Dacă ne-aţi spune ce aţi făcut ieri,
unde aţi fost,
ne-aţi ajuta să îngustăm cercetările.
Da...
Păi, eu...
Am pregă*** micul dejun pentru Jim
şi pentru copii,
şi apoi am...
i-am împachetat masa de prânz a lui Jim
şi el a plecat.
Apoi am trimis copiii la şcoală.
Şi apoi...
am decis să înot mult în lac.
Înţeleg.
Şi după asta?
După asta...
M-am gândit la tine.
Îmi... îmi pare rău, doamnă.
Nu ştiu despre ce vorbiţi.
Nu ştii ce singură am fost, Jim?
Ai murit...
Aşa ai făcut.
Plâng în fiecare noapte.
*** ar trebui să supravieţuiesc?
Doamne.
Rachel... o să fie bine.
Îmi pare aşa de rău, dar...
totul o să fie în regulă, bine?
Te-am îngropat.
Am îngropat un coşciug gol. Corpul tău
era numai carne împrăştiată pe mare,
mâncată de rechini.
Jim al meu e mort,
aşa că cine dracu eşti?
Cine dracu eşti?
Cine eşti? Cine eşti?
Îmi pare rău.
N-am vrut să întrerup, am crezut
că îţi va spune ceva, dar...
Am găsit-o lângă far,
sărind pe stânci.
N-avem idee *** a scăpat.
Va trebui să vă cer să coborâţi în subsol.
Avem mâncare, apă, şi paturi.
E cel mai sigur loc în care putem fi
când va lovi uraganul.
Te simţi bine?
Eşti palid.
Sunt bine, doar că...
Şefule, te simţi bine?
E aşa... e aşa multă lumină, nu-i aşa?
Foto sensibilitate, e nevoie de ceva timp.
Şerifule, ai o migrenă?
Da, bine.
Ia astea, şerifule. Două ore de somn
şi o să fii limpede la cap.
Ai o migrenă.
Imaginează-ţi că cineva ţi-a intrat în cap
ţi l-a umplut cu lame şi apoi
l-a scuturat cât de tare a putut.
Ia pastilele astea, şerifule.
- Nu... nu le vreau.
- Îţi vor lua durerea. Ia pastilele.
Trebuie să se întindă.
Ai grijă. În regulă.
O să fii bine. Relaxează-te.
- Cine e ăla?
- El?
E paznicul.
Nu-ţi fă griji pentru el, bine?
Seamănă... cu un fost... nenorocit militar.
Ştii ceva, nu te pot contrazice cu asta.
Ar fi trebuit să mă salvezi.
Trebuie să ne salvezi pe toţi.
Amice...
Laeddis.
Da.
Bună, amice.
Fără resentimente, da?
Fără ranchiună.
Ceva pentru mai târziu.
Ştiu cât de mult ai nevoie.
Bate ceasul, prietene.
Nu mai avem timp.
Ajută-mă aici.
Aş putea avea necazuri.
Te simţi bine?
Îmi pare atât de rău.
De ce nu m-ai salvat?
Am încercat, am vrut,
dar când am ajuns acolo,
era prea târziu.
Vezi?
Nu e frumoasă?
De ce eşti udă, iubito?
Laeddis nu e mort.
Nu a murit.
E încă aici.
Ştiu.
Trebuie să-l găseşti, Teddy.
Trebuie să-l găseşti şi să-l ucizi, Ted.
E în regulă.
Încă o dată!
Generatorul e defect.
Eşti bine şefu'.
Migrena naibii!
Nu este curent. Generatorul e stricat.
Toţi au luat-o razna.
Ce vrei să fac?
Cristoase!
Nu, nu, nu!
Las-o jos.
Acum! Acum!
Se pare că tot sistemul electric e prăjit.
Cred că este o bună posibilitate.
Tot sistemul de securitate electronic...
De la ferestre, porţi, uşi...
Haide.
Frumoasă zi pentru o plimbare,
nu crezi?
În pavilionul C spre exemplu.
Niciodată nu e prea târziu
Ţi-am povestit despre George Noyce?
El mi-a spus unde-i ţin pe cei mai răi.
Tipul a plecat de acolo că era speriat.
Noyce nu ţi-a spus nimic despre laborator?
Nu chiar.
Tot ce-şi aminteşte sunt oameni
ţipând zi şi noapte. Nu erau ferestre.
Erau gratii peste tot.
Drăcia naibii.
Sunteţi pentru prima dată
în curtea C, nu?
- Da, da...
- Da.
- Am auzit poveşti, dar...
- Credeţi-mă, n-aţi auzit prostii.
Majoritatea lor sunt închişi acum,
dar mai sunt încă unii afară.
Dacă vedeţi unul,
nu încercaţi să-l împiedecaţi.
Vă va ucide.
Limpede?
Atunci mişcaţi-vă fundurile.
Daţi-i drumul.
E aici.
Laeddis.
Îl simt.
Tai-o! Tu eşti.
Laeddis!
Hei, hei!
Teddy!
Ascultă-mă!
Ascultă!
Nu vreau să plec, bine?
De ce ar vrea cineva asta?
Am auzit multe aici.
Despre lumea exterioară.
Despre atol,
despre testele bombei cu hidrogen.
Ştii *** funcţionează
o bombă cu hidrogen?
- Cu... hidrogen?
- E nostim.
Alte bombe explodează, corect?
Dar nu şi cea cu hidrogen.
Asta face implozie.
O explozie care e de mii, de milioane de ori
mai distrugătoare decât o implozie.
- Ai înţeles?
- Da, da...
- Ai înţeles?
- Am mai spus o dată!
Dă-i drumul!
Nu!
Ce faci?
Isuse Cristoase, Teddy.
L-aţi prins pe Billings?
Ce se întâmplă cu voi, băieţi?
Prindeţi-i nu-i ucideţi!
A sărit la noi.
Ajută-mă să-l ducem la infirmerie. La naiba.
Nu! Nu tu, nu tu.
Tu mergi la o plimbare.
Haide!
Cawley o să mă strângă de boaşe.
Laeddis.
Laeddis...
Ăsta-i iadul. Suntem în iad.
Te rog...
Mulţumesc.
Ajută-mă.
Pleacă!
Te rog, te rog!
Laeddis...
Mi-a spus că mă voi elibera
de acest loc.
Ai promis.
Ai minţit.
Laeddis?
Laeddis!?
E al naibii de amuzant.
Ţi-aud vocea.
N-o recunoşti?
După toate discuţiile
pe care le-am avut?
După toate minciunile
pe care mi le-ai spus?
Lasă-mă să-ţi văd faţa.
Au spus că asta e casa mea.
Au spus că n-o să plec niciodată.
Iar tu eşti pe cale să mă scoţi.
Lasă-mă să-ţi văd acum,
faţa blestemată!
De ce?
Ca să mă poţi minţi
în continuare?
- Aici nu e vorba de adevăr!
- Este.
- E vorba de prezentarea adevărului.
- E vorba de tine!
Şi Laeddis.
Despre asta a fost vorba tot timpul.
Am fost întâmplător.
O cale de intrare.
George?
George Noyce?
Nu, nu e posibil,
nu poţi fi aici.
Îţi place?
Cine ţi-a făcut asta, George?
Tu!
*** adică?
Toate vorbele,
toate vorbele tale nenorocite.
Şi m-am întors aici din cauza ta!
George, o să te scot de aici.
O să găsesc o cale să repar asta.
Mă înţelegi?
N-o să ies niciodată.
Am ieşit o dată, dar nu
şi a doua oară. Niciodată a doua oară.
- Spune-mi *** te-au adus aici.
- Ştiau!
Nu pricepi?
Tot ce făceai.
Întregul tău plan.
Ăsta-i un joc. Toate astea...
Sunt pentru tine.
Tu nu investighezi nimic.
Eşti un şobolan nenorocit,
într-un labirint.
George...
Te înşeli.
Serios?
Ai fost mult timp singur
de când eşti aici?
Am fost cu partenerul meu.
Nu ai mai lucrat
cu el înainte, nu?
Uşurel...
E şerif federal din Seattle.
Nu ai mai lucrat
cu el înainte, nu?
George, uite...
Cunosc oamenii.
Am încredere în omul ăsta.
Atunci, ei deja au învins.
La naiba!
Or să mă ducă...
La far.
O să-mi scormonească prin creier.
Şi sunt aici, doar din cauza ta!
George, o să te scot de aici.
N-o să te ducă la far.
Nu-l poţi ucide pe Laeddis
şi să dezvălui adevărul în acelaşi timp.
Trebuie să alegi.
Înţelegi asta, nu?
Nu sunt aici, să ucid pe cineva.
- Mincinosule!
- N-o să-l ucid. Îţi jur!
E moartă.
Las-o în pace...
Las-o în pace.
Spune-i Teddy.
Spune-i că minte.
Trebuie să faci asta.
Nu există altă cale.
- Las-o să plece.
- Atunci când mi-ai adus acele flori...
Trebuie s-o faci!
Şi ţi-am spus că mi-ai rupt inima.
Iar tu m-ai întrebat de ce?
Se joacă cu mintea ta.
Iar eu ţi-am spus,
că era de fericire...
O să te ucidă. O să te ucidă.
Vrei să descoperi adevărul?
Atunci trebuie s-o laşi în pace.
Nu pot.
- Trebuie s-o laşi în pace!
Nu pot!
Nu pot.
Atunci nu vei părăsi niciodată
insula asta.
Dolores?
Nu e în pavilionul ăsta.
A fost transferat...
În altă parte.
Dacă nu e în pavilionul A,
Mai poate fi într-un singur loc.
La far.
Hei!
Dumnezeu să ne ajute.
Şefu, avem probleme.
Cawley şi McPherson sunt în clădire.
Cawley a auzit că un infirmier
s-a enervat tare pe un pacient,
apoi a fost trimis până pe acoperiş.
S-a urcat să-l caute.
Să plecăm naibii de aici.
Pe aici.
Să mergem mai departe.
Aparţinem locului.
- Ce s-a întâmplat cu tine?
- *** adică?
Unde ai fost?
După ce l-am dus pe
tipul ăla la infirmerie,
am aruncat o privire
prin dosarele pacienţilor.
L-ai găsit pe Laeddis?
Nu.
- Nu l-am găsit.
- Am găsit un lucru extraordinar.
Formularul lui de la internare.
Asta-i tot ce avea la dosar.
Nu înregistrări de la sesiuni, nu incidente,
nu poze, doar asta.
E ciudat.
Ia şi te uită.
Mă uit mai târziu.
Ce se întâmplă şefu?
Mă uit pe el mai târziu,
atâta tot.
Ashecliffe e într-acolo.
Nu merg la Ashecliffe.
Merg la farul acela.
Să văd ce naiba se întâmplă
pe insula asta.
Iată-l.
La naiba!
Prea la sud.
Va trebui să ne întoarcem.
Nu e cale să traversăm aceste stânci.
Ar fi o cale dacă vom coborî versantul,
vedem ce-i în spatele copacilor...
Ar putea fi o cărare printre stânci.
Ce căutăm aici?
Avem formularul de internare.
Avem dovada că aici sunt
67 de pacienţi care public nu există.
O să merg la far, înţelegi?
Ce ar trebui să spun ca să te opresc.
De ce?
Pentru că a coborî acum pe întuneric,
e sinucidere curată, de asta.
Bine.
Mai bine stai deoparte.
M-ai băgat în asta, şefu.
Iar acum sunt blocat pe stânca asta.
Pe insula asta.
Fără ca nimeni să ştie de noi.
Iar acum... te comporţi ca..
Ca ce anume?
*** mă comport?
Ce naiba s-a întâmplat
în acele celule, Ted?
- *** crezi că e vremea în Portland, Chuck?
- Sunt din Seattle.
Seattle?
Merg... singur.
Vin cu tine, partenere.
Am spus, singur.
Bine.
La naiba!
La naiba!
Ştiam că va dura...
dar nu ştiam cât.
Chuck!
Chuck!
Haide!
Chuck!
Unde eşti, prietene!
Chuck!
Chuck!
Cine eşti?
Sunt Teddy Daniels.
Sunt poliţist.
Eşti şerif.
Corect.
Te deranjează...
Dacă-ţi scoţi mâinile de la spate?
De ce?
De ce?
Să mă asigur că ceea ce ai,
nu mă va răni.
O să-l păstrez...
Dacă nu te deranjează.
Din partea mea e în regulă.
N-am întâlnit demult o femeie.
Una adevărată.
Ţi-ai ucis copiii?
Nu am avut copii.
Nu am fost căsătorită niciodată.
Am fost mai mult decât un pacient
în Ashecliff. Am lucrat aici.
Ai fost infirmieră?
Am fost doctor, şerifule.
Crezi că sunt nebună?
- Nu, eu...
- Şi dacă spun că sunt nebună...
Nu prea ajută, nu-i aşa?
Totul e ca în cărţile lui Kafka.
Dacă nu eşti nebun
şi protestezi, din contră,
le confirmi că eşti.
Eu nu te urmăresc.
Îmi pare rău.
O dată ce eşti declarat nebun,
atunci tot ceea ce faci e denumit
ca parte a nebuniei.
Protestele tale rezonabile
sunt denumite, dezminţiri.
Temerile tale adevărate,
sunt denumite paranoia.
Instinctele de supravieţuire
sunt etichetate...
Ca mecanisme de apărare.
Eşti mai isteţ decât pari, şerifule.
Asta probabil, nu-i un lucru bun.
Spune-mi un lucru...
Da...
Ce ţi s-a întâmplat?
Am început să întreb despre
transporturile mari de amital de sodiu.
- Şi halucinogene pe bază de opiu.
- Medicamente psihotropice.
Am început să întreb şi despre operaţii.
Ai auzit de lobotomie trans orbitală?
Îi aplică pacientului electroşocuri,
apoi bagă în ochi un bisturiu
şi scormoneşte pe acolo
şi scoate nişte nervi.
Face pacientul mult mai supus.
Mai docil.
E barbar.
Fără scrupule.
Ştii câtă durere pătrunde în corp,
şerifule? Ştii?
Depinde de locul unde pătrunde.
Nu are nimic de-a face cu carnea.
Creierul controlează durerea.
Creierul controlează teama, empatia,
somnul, furia, foamea... totul.
Dacă l-ai putea controla?
Creierul?
Să re-creezi un om,
ca să nu simtă durerea.
Sau dragostea. Sau simpatia.
Un om care nu poate fi interogat
pentru că nu are amintiri.
Nu vor putea lua
toate aceste amintiri.
Niciodată.
Şerifule ştii că nord coreeni
au folosit pe americani, TBW,
in timpul experimentelor
de spălare a creierului?
Îi transformă în soldaţi şi trădători.
Asta fac aici.
Crează fantome şi le dau drumul în lume.
Şi fac lucruri pe care nimeni nu le-a făcut.
Nu ar putea. Aceste cunoştinţe,
aceste abilităţi...
Ar dura ani de zile.
Ani de zile de cercetări,
experimente pe sute de pacienţi.
De acum în 50 de ani,
oamenii vor privi înapoi
şi vor spune... aici a început totul.
Naziştii i-au folosit
pe evrei, sovieticii
au folosit prizonieri în
gulagurile lor, iar noi...
Am testat pacienţi,
pe insula Shutter.
Nu, n-au făcut-o...
Înţelegi...
Că nu te pot lăsa să pleci?
Sunt şerif federal...
Nu mă pot opri.
Am fost un psihiatru stimat,
dintr-o familie respectabilă.
Nu a contat.
Te întreb...
Care au fost ultimele traume ale tale?
Ce contează?
Dacă e un eveniment particular în trecut
care ar putea fi considerat
factor de pierdere a minţii.
Pentru ca atunci când te închid aici...
Prietenii tăi, colegii tăi, vor spune...
fireşte că a cedat.
Şi cine n-ar face-o,
după cele întâmplate.
Asta ar putea-o spune oricine.
- Absolut oricine.
- Treaba e c-o vor spune despre tine.
Ce-ţi face capul?
- Capul meu?
- N-ai avut vise nostime?
Probleme de somn, dureri de cap...
Îmi plesneşte capul de durere.
Iisuse!
Nu ai luat nicio pilulă, nu?
- Nici măcar aspirină?
- Am uitat de aspirină.
Iisuse!
Şi ai mâncat la cantină şi ai băut
cafeaua pe care ţi-au dat-o.
Spune-mi că măcar
ai fumat ţigările tale.
Nu... nu.
Nu am făcut-o.
Durează între 36 şi 48 de ore pentru ca
narcoticele neuroleptice...
Să atingă nivelul suficient în sânge
ca să-şi facă efectul.
Întâi încep să-ţi tremure mâinile.
Degetele mai întâi şi apoi
îţi cuprinde toată mâna.
Ai avut coşmaruri în ultima perioadă,
şerifule?
Spune-mi ce se întâmplă la far.
Spune-mi.
Operaţii pe creier.
De genul, "să deschidem craniul să vedem
ce se întâmplă dacă tragem de asta."
Au învăţat de la nazişti.
Şi apoi şi-au creat stafiile.
Cine ştie despre asta?
Adică pe insulă. Cine?
Toată lumea.
Haide, surorile, îngrijitorii?
- Nu e posibil...
- Toată lumea.
Nu poţi rămâne aici.
Ei cred că-s moartă şi m-am înecat.
Mi-e teamă că vin după tine, şi mă pot găsi.
Îmi pare rău, dar trebuie să pleci.
O să mă întorc după tine.
N-o să fiu aici. Mă mut în fiecare zi.
Un loc nou în fiecare noapte.
Dar pot veni să te iau,
să te scot de pe insula asta.
N-ai auzit nimic din ce ţi-am spus?
Singură scăpare de pe insulă
e feribotul, şi ei îl controlează.
N-o să pleci niciodată de aici.
Am un prieten.
Era cu mine ieri, dar am fost despărţiţi.
L-ai văzut?
Şerifule...
Nu ai prieteni.
Iată-te.
Ne întrebam, când o să apari.
Ia un loc.
Haide.
Ai făcut o plimbare agale?
Pe afară.
Mă uitam prin jur.
Te-ai bucurat
de ultimele daruri ale Domnului?
- Ce?
- Darurile Domnului.
Violenta.
şi am văzut un copac în livingul meu,
a fost pentru mine
o mâna divină.
Dumnezeu iubeşte violenta.
- N-am observat.
- Cu siguranţă ai observat.
Altfel de ce ar fi aşa de multă?
Suntem nebuni.
Aşa suntem.
Plătim războaie, ardem sacrificii, jefuim
şi prădam
şi sfâşiem carnea fraţilor noştri.
De ce? Pentru că D-zeu ne-a dat violenta
să o suportăm în onoarea să.
Am crezut că D-zeu ne-a dat legile morale.
Nu mai sunt legi morale aşa pure
că furtuna asta.
Nu mai e lege de loc.
Nu mai e decât asta:
violenta mea o poate învinge pe a ta?
- Nu sunt violent.
- Ba eşti.
Eşti violent pe măsură ce ei vin.
Ştiu, pentru că şi eu sunt violent
pe măsură ce ei vin.
De la construirea societăţii
am fost ridicaţi.
Am stat între tine şi mâncare şi ai aruncat
cu pietre încercând să-mi iei mâncarea.
Bietul de tine
Cawley crede că eşti inofensiv, că poţi
fi controlat, dar ştiu că eşti diferit.
- Nu mă cunoşti.
- Ba da.
Ne cunoaştem de secole.
Dacă ar fi să-mi afund dinţii
în ochii tăi acum,
mă poţi opri înainte de a te orbi?
Aş încerca.
Aşa te vreau.
Pe unde ai umblat?
Aiurea. Ţi-am admirat insulă.
Am uitat că o să pleci,
acum că Rachel a fost găsită.
Cu siguranţă.
Ce mai întâlnire...
Ah, da...
Se pare că o persoană neidentificată
a fost ieri în pavilionul C.
A supus un pacient foarte periculos.
Cu destulă uşurinţă.
Chiar aşa?
Se pare că a avut o lungă conversaţie cu un
schizofrenic paranoic, George Noyce.
Acest Noyce,
aşa ai spus că îl cheamă, nu?
- Vorbeşte doar tâmpenii, nu?
- Absolut. Poate fi foarte supărător.
De fapt, acum două săptămâni, un pacient
a fost atât de tulburat
de una din poveştile sale,
încât l-a luat la bătaie.
O ţigare?
Nu, mulţumesc.
M-am lăsat.
Deci, o să pleci cu feribotul?
Categoric...
Cred că noi am obţinut tot
ce ne-am dorit de aici.
"Noi", Marshall?
Că tot veni vorba...
- L-ai văzut, doctore?
- Pe cine?
Pe partenerul meu, Chuck.
Nu ai niciun partener, Marshall.
Ai venit singur aici.
Ştii ceva, aici am construit
ceva important.
Iar lucrurile importante nu sunt înţelese
la vremea lor.
Toată lumea vrea ceva peste noapte.
Aşa a fost întotdeauna.
Vreau să fac un lucru pe care oamenii,
inclusiv tu, nu-l înţeleg
şi nu am de gând să renunţ
fără luptă.
Se vede...
Spune-mi, din nou,
despre partenerul tău.
Care partener?
Marshall...
Pleci undeva?
Nu. Doar... mă îndreptam
spre feribot.
Mă tem că e în partea cealaltă.
Dacă aştepţi puţin,
pot găsi pe cineva care să te ducă
în port.
Ce e aici, doctore?
E... doar un sedativ?
- Te adoarme.
- Dumnezeule...
Ce ai de gând să faci?
Să mă omori?
El crede că meriţi.
Pentru ce?
Pentru că te-am provocat?
Scuză-mă, însă pe tine
orice te provoacă.
Observaţii...
- Cuvinte...
- Naziştii!
Şi asta.
Şi desigur, amintirile, visele...
Ştiai că cuvântul "traumă", înseamnă
rană în limba greacă?
Iar cuvântul în germană pentru "vis"
este "traumen".
"Ein traumen"
-un vis-
Rănile pot crea monştrii.
Iar tu...
tu eşti rănit, Marshall.
Cred că eşti de acord,
atunci când vezi un monstru
trebuie să-l opreşti.
- Sunt de acord.
- Da...
Ce faci, scumpule?
Trebuie să ajungi la feribot.
Nu. Nu... nu.
Dacă lumea credea că Chuck e mort,
atunci e perfect pentru experimentele lor.
Doar într-un singur loc
l-ar duce.
Dacă mergi acolo, o să mori.
E partenerul meu. Dacă îi fac rău, dacă îl
reţin fără voia să, trebuie să-l scot.
Nu mai pot pierde pe nimeni.
Nu merge acolo.
Te rog, nu o fă, Teddy.
Îmi pare rău, draga mea.
Îmi place cravata acesta pentru
că tu mi-ai dat-o.
Însă, de fapt...
E o cravată a naibii de urâtă.
Nu!
Nu mişca!
Rămâi unde eşti.
O să mă omori?
Nu.
Nu o să te omor.
De ce eşti udă, scumpo?
- Ce ai spus?
- Ştii foarte bine ce am spus.
Nu sunt gloanţe în puşca, apropo.
Ia loc.
Pentru numele lui D-zeu, usucă-te,
altfel o să răceşti.
Bine.
Cât de rău l-ai lovit
pe paznic?
Nu ştiu despre
ce vorbeşti.
Da. E aici.
Pune-l pe dr. Sheehan să-ţi consulte omul
înainte să-l trimiţi aici.
Deci, dr. Shehan...
A venit cu feribotul
în această dimineaţă.
Nu chiar.
Mi-ai distrus maşina.
Îmi plăcea tare mult maşina aceea.
Îmi pare rău
pentru asta.
Tremuri din ce în ce mai tare.
*** e cu halucinaţiile?
Pleacă de aici, Teddy.
Aici îţi vei găsi sfârşitul.
- Nu e chiar atât de rău.
- O să fie şi mai rău.
Ştiu.
Dr. Solando...
Mi-a spus despre neuroleptice.
Chiar aşa.
Când ţi-a spus?
Am găsit-o într-o peşteră de pe stânci.
Însă nu o să ajungi la ea.
Nu mă îndoiesc.
Având în vedere
că nu e adevărată.
Însă iluziile sunt mai puternice
decât credeam.
Nu ai luat neuroleptice.
De fapt, nu ai luat
niciun medicament.
Atunci, ce e asta?
Ce naiba e asta?
Retractare.
Retractare?
De la ce? N-am mai băut nimic
de când am ajuns pe insula asta.
De la clorpromazină.
Nu sunt adeptul medicamentelor,
însă în cazul tău...
- Clorpro... *** ai spus?
- Clorpromazină.
Acelaşi medicament pe care ţi l-am
administrat în ultimele 24 de luni.
Deci, în ultimii doi ani
aţi avut pe cineva la Boston
care mi-a dat medicamente.
Nu în Boston.
Aici.
Eşti aici de doi ani.
Un pacient al acestei instituţii.
După tot ce am văzut aici, doctore,
chiar crezi că mă poţi convinge
că sunt nebun, nu?
Ştii cu ce fel de oameni am de-a face?
Sunt şerif al Statelor Unite.
Ai fost şerif al Statelor Unite.
Uite o copie a fişei tale
pentru care ai intrat în pavilionul C.
E mărturia pacientului 67.
Dacă ai fi intrat în aripa principală,
ne-ai fi putut "deconspira".
- Stai puţin...
- Însă, cumva
nu ai avut timp să o citeşti.
Poţi să o faci acum.
Poţi să o faci.
Pacientul e foarte inteligent,
cu iluzii majore.
Veteran de armată decorat.
A fost închis pentru...
eliberarea...
Fost şerif al Statelor Unite.
Cunoscută înclinaţie pentru violenţă.
Nu are remuşcări pentru infracţiunile
sale pentru că nu le recunoaşte.
Pentru infracţiunile pe care le-a comis
a inventat o serie de povestiri
care îl împiedică să recunoască
adevărul faptelor sale.
M-am săturat de prostiile astea.
Unde e partenerul meu?
Unde e Chuck?
Unde e?
Să încercăm altă metodă.
Numele de fată al soţiei tale
a fost Chanal, nu-i aşa?
- Nici măcar să nu vorbeşti despre ea!
- Mi-e teamă că sunt nevoit.
Remarci ce au în comun
aceste patru nume?
E Regula celor Patru.
- Andrew, ce vezi?
- Dacă i-ai făcut ceva
- partenerului meu, e o încălcare...
- Concentrează-te, Andrew. Ce vezi?
Numele...
conţin aceleaşi litere.
Edward Daniels are exact aceleaşi
13 litere
ca şi Andrew Laeddis.
La fel ca şi Rachel Solando
şi Doloresc Chanal. Toate numele
- sunt anagrame ale celorlalte.
- Tactici de intimidare.
Cu mine nu o să meargă.
Ai venit să cauţi adevărul.
Iată-l.
Numele tău e Andrew Laeddis.
Pacientul 67 de la Ashecliffe
eşti tu, Andrew.
Prostii!
Ai fost internat aici din ordin
judecătoresc cu 24 de luni în urmă.
Infracţiunea ta e un groaznică.
Una pentru care nu te poţi ierta.
Aşa că ţi-ai inventat
altă personalitate.
Să revenim la dovezi.
Ţi-ai creat o poveste în care nu eşti
criminal, eşti un erou.
Şi eşti în continuare şerif.
Eşti aici la Ashecliffe
datorită unui caz
şi ai descoperit
o conspiraţie.
Aşa că orice ţi-am spune despre
cine eşti sau ce ai făcut
le vei putea respinge
ca fiind minciuni, Andrew.
Numele meu e Edward Daniels.
Am auzit fantezia aceasta timp
de doi ani. Cunosc toate detaliile.
Pacientul 67. Furtuna.
Rachel Solando.
Partenerul care-ţi lipseşte.
Visele pe care le ai în fiecare noapte.
Ai fost atacat,
însă e posibil să nu fi ucis niciun paznic.
Mi-aş dori să te pot lăsa să trăieşti
în lumea ta fantastică.
Chiar mi-aş dori.
Însă eşti violent, antrenat, periculos.
Eşti cel mai periculos pacient de aici.
Ai rănit personalul, paznicii
şi alţi pacienţi.
În urmă cu două săptămâni
l-ai atacat pe George Noyce.
Nu am făcut aşa ceva!
- Tu ai ordonat ca el să fie atacat.
- Nu am făcut aşa ceva.
Dă-mi un singur motiv pentru
care aş pune mâna pe el.
Pentru că ţi-a spus Laeddis.
Şi ai face orice
să nu fi el.
Am un transcript al conversaţiei pe care
ai avut-o ieri cu Noyce.
Întotdeauna a fost vorba
despre tine şi Laeddis.
Scrie că e vorba despre mine
şi despre Laeddis.
Când l-ai întrebat ce s-a întâmplat
cu faţa lui,
a spus, şi citez din nou,
"tu ai făcut-o".
- A fost doar o expresie...
- Aproape l-ai omorât.
Directorul şi Consiliul Director au hotărât
că ceva trebuie să se facă.
Dacă nu te vom însănătoşi acum,
chiar acum,
se vor lua măsuri definitive pentru a
ne asigura că nu vei mai face rău nimănui.
Te vor desensibiliza, Andrew.
Înţelegi?
Da, înţeleg.
Înţeleg foarte bine.
Dacă nu vă fac pe plac,
în micuţul vostru joc,
dr. Naehring mă va transforma într-una
dintre fantomele sale.
*** rămâne cu partenerul meu?
O să spui Departamentului de Poliţie
că el e doar un mecanism de apărare?
Bună, şefu`.
Ce naiba se întâmplă aici?
Lucrezi pentru el?
Îmi pare rău că nu s-a putut altfel.
Cineva trebuia să aibă grijă de tine.
Adică, să mă urmărească, nu?
Să mă urmărească la fiecare pas.
Cine... eşti?
Cine eşti?
Spune-mi.
Nu mă mai recunoşti, Andrew?
Am fost psihiatrul tău principal
în ultimii doi ani.
Eu sunt Lester Sheehan.
Ţi-am povestit despre soţia mea...
- Ştiu.
- Am urcat pe o stâncă să te salvez.
Am avut încredere în tine. Am riscat
totul venind aici, după tine. Totul!
Ştiu, şefu`.
Nu mai avem mult timp, Andrew,
Am jurat în faţa Consiliului Director
ca voi pune la cale
cel mai radical, extravagant
spectacol
încercat vreodată în psihiatrie şi
că te va aduce înapoi.
Le-am spus că dacă vom
finaliza acest spectacol
te-am putea determina să vezi cât
de neadevărat sau imposibil este totul.
Timp de două zile ai văzut ce e aici.
Spune-mi, unde sunt experimentele
naziste,
sălile de operaţie satanice?
Andrew, ascultă-mă.
Dacă dăm greş cu tine,
tot ce am încercat să facem aici
va fi discreditat.
Totul.
Suntem în prima linie a unui război,
şi acum, totul e în mâna ta.
Nu mişcaţi!
- Andrew, nu!
- Numele meu e Edward Daniels.
Pistolul acesta e încărcat.
Îmi dau seama după greutatea lui.
Înţeleg. Acela e pistolul tău, dle şerif?
Eşti sigur?
Iniţialele mele sunt pe lateral.
Pe butoi e zgârietură
de când Phillip Stanton m-a împuşcat.
De data asta nu te mai joci cu mintea mea.
Atunci trage. Pentru că doar
aşa vei scăpa de pe insula asta.
Andrew, te rog, nu.
Pistolul meu...
Ce i-ai făcut nenorocitului
de pistol.
E o jucărie, Andrew.
Îţi spunem adevărul.
Dolores era nebună. Maniaco-depresivă.
Tendinţe de sinucidere.
Tu erai alcoolic. Nu te-ai băgat.
Ai ignorat tot ce ţi s-a spus.
Te-ai mutat în acea casă de lângă lac după
ce ea, în mod intenţionat,
ţi-a incendiat apartamentul de la oraş.
Minţiţi, ticăloşilor!
Nu faceţi decât
să mă minţiţi.
Aceştia sunt copiii tăi.
Serena...
- Henry...
- Eu nu am copii.
Soţia ta i-a înecat
la cabana de lângă lac.
Iar aici, micuţa,
cea pe care o visezi
în fiecare noapte.
Nu am avut nicio fetiţă.
Cea care-ţi spune în continuu că ar fi
trebuit să o salvezi.
Să-i salvezi pe toţi.
Fiica ta...
Numele ei e Rachel. Nu o să admiţi
că a trăit vreodată?
Aşa o să faci, Andrew?
Îmi pare rău, scumpule.
Ţi-am spus să nu vii aici.
Ţi-am spus...
Că aici o să fie sfârşitul tău.
M-am întors.
I-am condus până
la ieşirea din Oklahoma.
Cred că am făcut peste zece opriri
de aici până în Tulsa.
Aş dormi o săptămână.
Dolores?
Dolores?
Dolores?!
Dolores?
Scumpo...
De ce eşti udă?
Mi-a fost dor de tine.
Vreau să mergem acasă.
Eşti acasă!
Unde sunt copiii?
Sunt la şcoală.
E sâmbătă, draga mea.
Nu se ţin cursuri sâmbătă.
La şcoala mea se ţin.
Dumnezeule!
Dumnezeule!
Dumnezeule!
Doamne Dumnezeule, nu!
Haide, haide!
Te rog, Dumnezeule, nu.
Nu!
Nu!
Nu!
Nu!
Să-i ducem în bucătărie.
Îi uscam...
Le schimbăm hainele...
Vor fi păpuşile noastre vii.
Mâine îi putem duce la picnic.
Dacă m-ai iubit vreodată, Dolores...
Te rog nu mai vorbi.
Te iubesc.
Eliberează-mă!
Scumpo...
O să le facem baie...
- Te iubesc atât de mult.
- Şi eu te iubesc. Te iubesc.
Andrew...
Andrew, mă auzi?
Rachel!
Rachel, Rachel...
Rachel.
Care Rachel?
Rachel Laeddis...
Fiica mea.
De ce eşti aici?
Pentru că mi-am ucis soţia.
De ce ai făcut aşa ceva?
Pentru că ne-a ucis copiii.
Şi mi-a spus să o las baltă.
- Cine e Teddy Daniels?
- Nu există.
Nici Rachel Solando.
I-am inventat.
De ce?
Trebuie să o auzim din gura ta.
După prima ei tentativă
de sinucidere,
Dolores mi-a spus că...
are o insectă...
care locuieşte în creierul său.
O putea simţi...
plimbându-se de-a lungul
craniului ei...
trăgând de orice fir,
doar pentru distracţie.
Aşa mi-a spus.
Aşa mi-a spus
şi n-am ascultat-o.
Am iubit-o atât de mult.
De ce i-ai inventat?
Pentru că nu pot accepta
că Dolores ne-a ucis copiii.
I-am ucis... pentru
nu am internat-o pe ea.
I-am ucis...
Iată care e teoria mea, Andrew.
Am mai avut succes odată,
cu nouă luni în urmă,
însă apoi ai dat din nou înapoi.
- Nu-mi amintesc.
- Ştiu.
Te resetezi, Andrew.
Ca şi o casetă
care cântă în continuu
într-o buclă fără de sfârşit.
Sper că ce am făcut aici e îndeajuns
pentru a nu se mai întâmpla din nou.
Însă, trebuie să ştiu...
că ai acceptat realitatea.
Ai venit după mine, doctore?
Ai încercat să mă ajuţi când
nimeni nu mai voia.
Numele meu e Andrew Laeddis...
Şi mi-am ucis soţia
în primăvara anului 1952.
*** te simţi în dimineaţa aceasta?
Bine.
Tu?
Nu mă pot plânge.
Care e următoarea noastră mişcare?
Tu să-mi spui.
Trebuie să plecăm de pe insula asta,
Chuck.
Să ne întoarcem pe continent. Orice
s-ar întâmpla aici, nu e bine.
Nu-ţi face griji, partenere.
Nu ne vor prinde.
Aşa e.
Suntem prea deştepţi pentru ei.
Da, aşa e.
Nu-i aşa?
Locul ăsta mă face
să mă gândesc.
Da? La ce şefu`?
Ce e mai rău?
Să trăieşti ca un monstru...
sau să mori ca un om cumsecade.
Teddy?
Traducerea şi adaptarea:
dorula/FlorinA/Shadow/Subtitrari-noi Team
www.subtitrari-noi.ro