Tip:
Highlight text to annotate it
X
Interview.With.The.Vampire
.The.Vampire.Chronicles.1994
.720p.BluRay.x264-CYBERMEN
INTERVIU CU UN VAMPIR
Vrei să-ţi spun
povestea vieţii mele?
Ţi-am spus, cu asta mă ocup.
Colecţionez asemenea poveşti.
Lucrez la radio KFRC.
Îţi trebuie multe casete
pentru povestea mea.
Nici o problemă,
am o geantă plină.
M-ai urmărit până aici, nu?
Cam aşa ceva.
Pari un om interesant.
- Aici locuieşti?
- Nu, asta e doar o cameră.
Ne apucăm de treabă?
- Cu ce te ocupi?
- Sunt vampir.
Aşa ceva n-am mai auzit
până acum.
- Chiar vrei să spui că asta eşti?
- Exact. Te aşteptam pe alee.
Te priveam *** mă urmăreşti.
Apoi ai început să vorbeşti.
- Ce noroc pe capul meu...
- Poate că amândoi avem noroc.
Spuneai că mă aşteptai.
Ce voiai să faci?
Să mă omori, să-mi sugi sângele?
Da, dar acum nu trebuie
să-ţi mai faci griji.
Chiar crezi că eşti vampir?
Nu putem începe interviul aşa.
Stai să aprind lumina.
- Parcă vampirilor nu le place lumina.
- O adorăm.
Dar voiam să te pregătesc.
- Iisuse!
- Nu te teme!
- Vreau să profit de şansa asta.
- *** naiba ai făcut asta?
*** o faci şi tu.
E o serie de mişcări simple.
Doar că mă mişc prea repede
ca să mă vezi.
Sunt făcut din carne şi oase,
dar nu sunt om.
Nu mai sunt om de 200 de ani.
Ia loc!
*** să te liniştesc? Să începem
ca în "David Copperfield"?
"M-am născut, am crescut..."
Sau să începem cu momentul naşterii
mele în întuneric, *** îi spun eu?
Cu asta ar trebui să începem,
nu crezi?
Nu minţi, nu?
De ce aş minţi?
S-a întâmplat în 1791.
Aveam 24 de ani.
Eram mai tânăr decât eşti tu acum.
Dar erau alte vremuri.
La vârsta aceea eram bărbat.
Eram proprietarul unei mari plantaţii
din sudul New Orleans-ului.
Soţia mea murise în chinurile naşterii.
Ea şi copilul fuseseră îngropaţi
de jumătate de an.
M-aş fi alăturat lor cu bucurie.
Nu puteam îndura pierderea lor.
Voiam să scap de durere.
Voiam să pierd totul.
Averea, plantaţia, minţile...
- Câţi aşi sunt în pachetul ăsta?
- Vrei să spui că trişez?
Nu, vreau să spun că eşti un rahat.
N-ai curajul propriilor
opinii, domnule. Fă-o!
Cel mai mult îmi doream moartea.
Acum îmi dau seama de asta.
O chemăm la mine,
voiam să mă scape de durerea vieţii.
Invitaţia mea era deschisă tuturor.
Târfei de lângă mine,
codoşului care ne urmărea...
Dar a acceptat-o un vampir.
Dă-mi banii sau te omor!
Îţi mai doreşti moartea
sau ai simţit-o destul?
Destul!
M-a părăsit acolo,
pe malurile Mississippi-ului,
nici viu, nici mort...
Cine eşti? Ce cauţi în casa mea?
Am venit să răspund dorinţelor tale.
Viaţa nu mai are nici un sens, nu?
Vinul nu mai are gust,
mâncarea îţi face greaţă.
Nu găseşti nici un motiv
ca să trăieşti, nu-i aşa?
Dar dacă eu îţi pot aduce totul înapoi?
Dacă pot să elimin durerea
şi să-ţi ofer o altă viaţă?
O viaţă *** nici nu-ţi poţi închipui.
O viaţă veşnică.
Iar boala şi moartea nu
te vor mai putea atinge.
Nu te teme. Îţi voi permite ceva ce
mie nu mi s-a permis: să alegi.
În dimineaţa aceea,
când încă nu eram vampir,
am văzut ultimul răsărit de soare.
Îmi amintesc totul, dar nu-mi
aduc aminte nici un alt răsărit.
Am privit zorii magnifici
pentru ultima oară,
dar parcă îi vedeam pentru prima oară.
Apoi mi-am luat adio de la soare
şi am devenit ceea ce sunt acum.
Ţi-ai luat rămas-bun de la lumină?
Ţi-am supt sângele până în pragul morţii.
Dacă te las aici, vei muri.
Sau poţi fi tânăr de-a pururi,
prietene, aşa *** suntem acum.
Dar trebuie să-mi spui
dacă vrei sau nu.
Da...
Da.
Corpul tău moare.
Nu-i da atenţie.
Aşa am păţit toţi.
Acum priveşte cu ochii de vampir.
- Ce ai văzut?
- Cuvintele sunt prea sărace.
E ca şi *** ai întreba cerul ce vede.
Nici un om nu ştie.
Statuia părea că se mişcase, dar nu era aşa.
Lumea se schimbase, totuşi era aceeaşi.
Eram un vampir abia născut,
plângând în faţa frumuseţii nopţii.
Mai vrei o ţigară?
- Da. Nu te deranjează, nu?
- Deloc.
Aşa mă gândeam şi eu.
Doar n-o să mori de cancer, nu?
Nu. Nu cred.
- Dar crucifixele?
- Crucifixele?
- Da. Te poţi uita la ele?
- Chiar îmi place să le privesc.
- Şi treaba cu părul înfipt în inimă?
- Prostii!
Dar sicriele?
Sicriele... Din păcate,
ele sunt o necesitate.
Nu-ţi face griji. În curând
vei dormi mai bine ca niciodată.
Iar când te vei trezi,
eu te voi aştepta.
Şi lumea întreagă, împreună cu mine.
Trebuia să găsesc sânge. Era o necesitate.
M-am trezit seara, cu o foame
*** nu mai simţisem nicicând.
După ce guşti vinul ăsta,
n-o să te mai duci la altă cârciumă.
Crezi, scumpo? Şi dacă aş prefera
să-ţi simt gustul buzelor?
Buzele mele sunt şi mai dulci.
Prietene, ar trebui
să guşti buzele astea.
Sărută la fel de profund ca tine?
Şi mai profund, scumpo...
Nu-i voi lua viaţa!
Am făcut-o eu pentru tine.
E moartă, prietene.
E atât de uşor, că ţi se face şi milă de ei.
O să te obişnuieşti cu uciderile.
Uită de legătura cu viaţa.
Te vei obişnui cu lucrurile
astea imediat.
- Nu vă e foame, domnule?
- Dimpotrivă, draga mea.
V-ar mânca pe toţi.
O să mănânc, Yvette. Acum lasă-ne singuri.
Nu te poţi preface, prostule?
Nu te da de gol.
Avem noroc că stăm într-o asemenea casă.
Prefă-te că bei, măcar.
Cristaluri atât de fine
n-ar trebui să rămână nefolosite.
Ştiu... Se răceşte atât de repede!
Putem trăi aşa, cu sângele animalelor?
Asta nu e viaţa, e supravieţuire.
Dar e o şmecherie folositoare,
dacă stai o lună pe mare.
Nu există nimic pe lume
care să nu prezinte o oarecare...
Fascinaţie.
Da. Gata cu pălăvrăgeala asta stupidă!
Putem trăi fără să omorâm oameni.
Totul e posibil.
Dar încearcă asta o săptămână.
Vino la New Orleans,
să-ţi arăt adevărata vânătoare.
Lestat ucidea câte doi,
uneori trei oameni pe noapte.
Îi plăcea să înceapă seara
cu o tânără proaspătă.
La felul doi, preferă
o frumoasă tânără bogată.
Dar snobul din el iubea vânătoarea
din înalta societate.
Iar sângele aristocraţilor
îl încânta cel mai tare.
Ideea e să nu te gândeşti la ce faci.
O vezi? E văduva St. Clair.
L-a pus pe filfizonul acela frumos
să-i ucidă soţul.
De unde ştii?
Citeşte-i gândurile!
Citeşte-i gândurile!
Nu pot.
Darul întunericului e diferit,
pentru fiecare.
Ceva e valabil pentru toţi: devenim
mai puternici cu trecerea timpul.
Crede-mă pe cuvânt.
A învinuit un sclav pentru acea crimă.
Închipuieşte-ţi ce i-au făcut...
Oamenii răi sunt mai uşor de ucis
şi au un gust mai bun.
Încântată, domnule!
Domnule, sunt încântată!
Unde mergem?
Nicăieri.
Tinere, mă uimeşti!
Ţi-aş putea fi bunică.
Asta e "melodia"!
Mi-o amintesc.
Crimă!
Fluturaşii mei!
Mi-a ucis fluturaşii! Nu!
Vampir laş, ucizi şobolani şi pudeli!
Puteai să ne termini pe amândoi!
- M-ai condamnat la o viaţă în Iad!
- Eu nu cunosc Iadul.
Aşa e mai bine. Mânie! Furie!
De asta te-am ales.
Dar pe mine nu mă poţi ucide, Louis.
Mănâncă ce vrei.
Şobolani, găini, pudeli...
Te voi lăsa şi voi privi
*** te dai pe brazdă.
Dar ţine minte că viaţa fără mine
va fi şi mai greu de suportat.
Consideră-te norocos. La Paris,
un vampir trebuie să fie inteligent.
- La Paris?
- Aici e de-ajuns o pereche de colţi.
- Eşti din Paris?
- Ca şi cel care m-a făcut vampir.
Povesteşte-mi despre el.
Probabil ai învăţat ceva de la el.
N-am învăţat nimic.
Eu n-am putut alege, îţi aminteşti?
Dar trebuie să ştii câte ceva
despre sensul lucrurilor.
De ce trebuie să ştiu
toate astea? Tu le ştii?
Zgomotul ăsta mă înnebuneşte!
Suntem aici de săptămâni întregi
şi n-aud decât zgomotul ăsta.
Ei ştiu ce suntem.
Ne-au văzut mâncând din farfurii
goale şi bând din pahare goale.
Să mergem la New Orleans, atunci!
A sosit Opera din Paris.
Putem încerca "bucătăria franceză".
Scuză-mă dacă respectul meu
pentru viaţă persistă.
Curând o să termini găinile, Louis.
Dle Louis, nu vreţi să luaţi cina?
- Nu, draga mea.
- Ne facem griji pentru dv.
Când o să mai călăriţi pe câmp?
Şi de când n-aţi mai trecut pe la sclavi?
E moarte peste tot.
- Mai sunteţi stăpânul nostru?
- Asta e tot, Yvette.
Nu plec până nu mă ascultaţi!
Alungaţi-l pe prietenul dvs.
Sclavii se tem de el.
Şi de dv.
Şi eu mă tem de mine...
Ascultaţi-mă! Locul ăsta e blestemat!
Iar stăpânul vostru e diavolul.
Plecaţi cât mai puteţi! Sunteţi
eliberaţi cu toţii! M-aţi auzit?
Fugiţi! Salvaţi-vă!
Perfect!
Dă foc casei! Distruge tot ce avem!
O să trăim pe câmp, ca vitele.
- Credeai că poţi să ai totul.
- Mai taci, Louis!
Vino încoace!
Unde suntem?
Unde crezi că suntem,
prietenul meu cel idiot?
Suntem într-un cimitir împuţit.
Eşti fericit, acum? Îţi convine?
E locul potrivit?
Locul nostru e în Iad.
Dacă Iadul nu există sau nu ne primesc
acolo? Te-ai gândit la asta?
Dar Iadul exista.
Şi, indiferent unde mergeam,
mă aflam în el.
Am închiriat camere în portul New Orleans.
Prietena ta nu ţine la vin.
Nu-ţi face griji. Îţi pot încălzi
pielea ta cea rece mai bine decât ea.
Crezi?
Ia te uită! Acum eşti cald.
Da, dar preţul plă*** e mare.
Am epuizat-o pe prietena ta.
Eşti atât de moale!
Mi te închipui întinsă
pe un pat de satin alb...
- Ce lucruri frumoase spui!
- Ştii ce fel de pat?
Să stingem lumina?
"Şi atunci am stins lumina."
"Dar, după ce ţi-am luat lumina,
nu-ţi pot reda răsuflarea."
"Căci ea păleşte."
Pentru tine, Louis. Poţi pretinde că e vin.
- Nu e moartă!
- Iubeşti natura ta de muritor.
Te opui singurului lucru
care îţi poate aduce liniştea.
- Numeşti asta linişte?
- Suntem prădători.
- Trebuie să facem asta cu detaşare.
- Fata, Lestat!
- Ia-o, Louis! Pune capăt foamei.
- Nu!
Gata, copilă...
Eşti obosită şi trebuie să dormi.
E un sicriu! Dă-mi drumul!
Nu sunt moartă!
E sicriul tău, iubito. Simte-te bine!
Mulţi n-apucă să vadă *** e.
- De ce faci asta?
- Pentru că îmi place.
Ocupă-ţi gustul de estet cu lucruri pure.
Ucide-i repede, dacă vrei, dar ucide-i!
Pentru că, fără îndoială,
eşti un ucigaş, Louis!
- Ce spuneai?
- E un sicriu!
Aşa e! Înseamnă că eşti moartă.
- Dar nu sunt moartă, nu?
- Nu, nu eşti.
- Încă...
- Termin-o! Acum!
- Fă tu asta!
- Scapă-mă de el!
Scapă-mă! Mă laşi să plec?
Nu pot să mor aşa! Am nevoie de un preot.
Prietenul meu e preot.
Îţi va asculta el spovedania.
- Dacă nu vrei s-o fac ca noi.
- Nu!
Atunci, ia-o, Louis!
Pune capăt suferinţelor ei.
- Şi suferinţelor tale.
- Nu!
Acum eşti fericit, Louis?
Dumnezeule! Când mă gândesc
că doar de la tine pot învăţa!
În Lumea Veche i se spunea
"darul întunecat".
Iar eu ţi l-am oferit ţie.
Nu vă duceţi acolo, domnule. Sunt ciumaţi.
- Duceţi-vă înapoi de unde aţi venit!
- De unde am venit...
Vă rog, ajutaţi-ne!
Tata a plecat şi nu s-a mai întors.
Treziţi-o pe mama, domnule!
Filosoful meu, martirul meu...
"Să nu iei viaţa de om."
Trebuie să sărbătorim!
Bătrâna mai trăieşte!
Louis!
Întoarce-te!
Nu poţi nega ce eşti.
Moarte miloasă...
Cât îţi iubeşti preţioasa vină!
Sângele ei mi s-a scurs prin vene,
mai dulce decât viaţa.
Şi atunci am înţeles cuvintele lui Lestat.
Cunoşteam liniştea doar când ucideam.
Când i-am auzit inima bătând
frenetic, am redescoperit liniştea.
Ca să te găsesc, nu trebuie decât
să urmez şirul cadavrelor de şobolani.
Durerea ta e îngrozitoare.
O simţi mai profund decât
orice fiinţă, pentru că eşti vampir.
- Nu vrei să mai continue.
- Nu.
Fă ce-ţi stă în fire şi te vei simţi
ca atunci când ţineai fetiţa în braţe.
Răul este un punct de vedere.
Dumnezeu ucide fără discriminare
şi aşa vom face şi noi.
Căci nici o făptură nu e ca noi.
Nici una nu seamănă cu Dumnezeu
mai mult ca noi.
Am un dar pentru tine.
Vino!
Te rog!
- E aici.
- Ce vrei să spui?
Ai nevoie de companie, Louis,
de cineva mai drăguţ decât mine.
Ţii minte cât ţi-ai dorit-o
şi ce gust avea?
Credeam că am ucis-o!
Nu-ţi face griji, Louis.
Conştiinţa ta e nepătată.
Claudia!
Ascultă-mă... Eşti bolnavă, scumpa mea.
Iar eu îţi voi da ce-ţi trebuie
ca să te faci bine.
- Nu!
- Vrei să moară?
Aşa, bravo!
Opreşte-te! Ajunge!
- Mai vreau!
- Sigur că mai vrei.
M-aţi chemat, domnule?
Ce copil frumos!
Cu blândeţe, iubito...
Sunt atât de inocenţi!
Nu trebuie să-i facem să sufere.
Bravo!
Gata, opreşte-te!
Ajunge! Trebuie să te opreşti
cât încă îi bate inima.
Mai vreau!
Ştiu, dar aşa e mai bine, la început,
altfel moartea te ia cu ea.
Te-ai descurcat foarte bine.
N-ai vărsat nici o picătură. Bravo!
Unde e mama?
Mama ta s-a dus în Rai, iubito,
la fel ca domnişoara de aici.
- Toţi se duc în Rai.
- Toţi, în afară de noi.
- Vrei s-o sperii pe fiica noastră?
- Nu sunt fiica voastră.
Ba da, eşti copilul meu
şi al lui Louis.
El voia să ne părăsească.
Voia să plece, dar acum n-o va mai face.
O să stea, ca să te facă fericită.
Louis?
- Eşti o fiară!
- Suntem o familie fericită.
- A făcut asta ca să rămâi cu el?
- Probabil. El mă cunoştea.
Ştia că aş iubi-o mai
mult decât orice pe lume.
Dar nu era vorba doar de atât.
Ţinea la ea, fără îndoială.
Poate că a făcut asta
pentru că şi el se simţea singur.
Domnule! Îmi trebuie mai multă lumină.
O să orbesc, dacă nu aduceţi o lampă.
Sau lăsaţi-mă să-i probez hainele ziua.
Doamnă, mă tem că zilele mele sunt sfinte.
Era o copilă.
Dar şi o criminală feroce, capabilă
să caute sânge cu poftă să de copil.
Lasă-mă să-l sărut, să treacă.
Claudia!
Acum cine o să-ţi termine rochia?
Fii practică, scumpo!
Să nu mai faci asta în casă!
La început, a dormit cu mine în
sicriu, cu degetele în părul meu,
până când, într-o zi,
a vrut propriul ei coşciug.
Dar, de fiecare dată când se trezea,
venea lângă mine.
Îi ucidea repede, la început,
până a învăţat să se joace cu ei,
să amâne momentul până câştiga ce-şi dorise.
Micuţa mea, de ce plângi?
- Te-ai pierdut, iubirea mea?
- Mama!
Nu plânge, o găsim noi.
- Mama...
- Iubito!
Ai grijă la degetul mare, fetiţo!
Sunt scumpe.
Poate prea scumpe pentru o fetiţă ca tine.
- Claudia, ce ţi-am spus noi?
- Să nu fac asta în casă...
Dă-te la o parte!
Pentru mine era un copil.
Dar pentru Lestat era un învăţăcel.
Un copil-minune, cu o plăcere
de a ucide egală cu a lui.
Împreună ucideau familii întregi.
Minunat! Acum încearcă ceva
pe un ton mai sobru.
Timpul trece repede pentru muritori,
când sunt fericiţi.
Şi pentru noi era la fel.
Anii treceau ca nişte clipe.
Oraşul crescuse, vasele cu pânze
lăsaseră locul celor cu aburi,
care aduceau un nesfârşit meniu
de străini superbi.
Eram înconjuraţi de o lume nouă.
Iar acum eram toţi americani.
Oamenii ăştia moderni şi împuţiţi!
Ce n-aş da pentru o picătură
de sânge creol!
Yankeii nu sunt pe gustul tău?
Aroma lor democratică
nu-mi pică bine, Louis.
Uite o creolă pură!
Şi e meritul Claudiei că a găsit-o.
- Ce e? N-o vrei?
- Vreau să fiu ca ea.
Pot, Louis? O să fiu ca ea cândva?
Alte prostii melancolice!
Semeni tot mai mult cu Louis.
În curând o să mănânci şobolani!
Şobolani? Când ai mâncat şobolani, Louis?
Cu mult timp în urmă.
Înainte să te naşti tu.
Şi nu ţi-i recomand.
Trecuseră 30 de ani, dar trupul ei
rămăsese cel al unui veşnic copil.
Doar ochii îi trădau vârsta, când
ne priveau pe sub buclele de păpuşă
cu o întrebare la care trebuia
să-i răspundem într-o zi.
Altă păpuşă? Am zeci de păpuşi!
Mă gândeam că nu ţi-ar mai strica una.
- De ce mereu în noaptea asta?
- Ce noapte? Despre ce vorbeşti?
Îmi dai mereu o păpuşă
în aceeaşi noapte a anului.
- Nu mi-am dat seama.
- E ziua mea de naştere?
Mă îmbraci ca pe o păpuşă,
mă piepteni ca pe o păpuşă. De ce?
Unele păpuşi sunt vechi
şi zdrenţuite, Claudia.
- Ar trebui să le arunci.
- Chiar asta voi face!
Claudia!
- Ce ai făcut?
- Ce mi-ai spus tu!
Ai lăsat un cadavru să putrezească aici?
O voiam! Voiam să fiu ca ea.
A înnebunit! A murdărit casa în care stăm.
Vrei să fiu veşnic o păpuşă?
- Nu face asta, Claudia!
- De ce?
Eu nu mă pot schimba, ca toţi ceilalţi?
Care a făcut asta?
Care dintre voi m-a făcut ce sunt?
Ce eşti? Eşti un vampir nebun,
care-şi murdăreşte patul.
- Şi dacă-mi tai părul din nou?
- Va creşte la loc, din nou.
Dar n-a fost tot timpul aşa!
Eu aveam o mamă, iar Louis avea o soţie.
- Era muritor, ca ea. Şi eu, la fel!
- Claudia!
- Tu ne-ai făcut ce suntem, nu?
- Opreşte-o, Louis!
Tu mi-ai făcut asta?
*** ai făcut asta?!
De ce ţi-aş spune?
Îmi stă în putere s-o fac.
De ce doar ţie?
Spune-mi *** se face!
Bucură-te că te-am făcut
ceea ce eşti.
Altfel ai fi moartă,
aşa *** e cadavrul ăla nenorocit. Aruncă-l!
Aruncă-l tu!
De ce, Louis? Trebuie să-mi spui.
O vezi pe bătrâna aceea?
Tu nu vei ajunge aşa.
Nu vei îmbătrâni şi nu vei muri niciodată.
Dar asta înseamnă şi altceva, nu?
Nici n-o să cresc niciodată.
Îl urăsc!
Spune-mi *** am ajuns... creatura care sunt.
Timp de 30 de ani am evitat locul acela.
Dar l-am găsit fără urmă de şovăială.
- Te-ai... hrănit cu mine?
- Da.
Iar el ne-a descoperit.
Şi-a tăiat venele şi ţi-a dat să mănânci.
Din noaptea aceea ai devenit vampir.
- Amândoi mi-aţi făcut asta.
- Eu ţi-am luat viaţa.
El ţi-a oferit una nouă.
Şi asta mi-e viaţa! Vă urăsc pe amândoi!
M-am plimbat toată noaptea,
*** făcusem cu ani în urmă,
când nu suportam ideea de a ucide.
Mă gândeam la câte făcusem
şi nu mai puteam schimba.
Nu-mi doream decât o clipă de linişte.
Suntem uniţi prin ură.
Dar pe tine nu te pot urî, Louis.
Louis, dragul meu...
Am fost muritoare,
până mi-ai dat sărutul tău nemuritor.
Ai devenit mama şi tatăl meu.
Acum sunt a ta, pe vecie.
E timpul să punem capăt poveştii.
Trebuie să-l părăsim.
Nu ne va lăsa să plecăm.
Serios?
Ce mai vrei?
- Şi simpla ta prezenţă mă irită.
- Da?
Şi am găsit pe cineva care va fi
un vampir mai bun decât voi.
Ar trebui să mă sperii?
Eşti răsfăţată pentru că eşti singură.
Ai nevoie de un frate.
Sau eu am nevoie. M-am săturat de voi doi.
Probabil că noi trei am putea umple
lumea de vampiri.
Tu nu poţi, micuţa mea Claudia.
Eşti un mincinos!
Dar nu vreau să-mi distrugi planul.
- Ce plan?
- Am venit să ne împăcăm.
Deşi eşti cel mai mare mincinos,
vreau să fie iar ca înainte.
Atunci, nu mă mai bate la cap.
Trebuie să fac mai mult de atât, Lestat.
Ţi-am adus un cadou.
Sper că e o femeie frumoasă,
cu un trup *** tu nu vei avea niciodată.
De ce spui aşa ceva?
N-ai mâncat destul, se vede după tenul tău.
Vino să vezi!
Nu te supăra! Când i-am văzut,
mi-am dat seama că ţi-ar plăcea.
I-am îmbătat cu o picătură de coniac.
Claudia...
Te-ai depăşit pe tine însăţi!
Promit să arunc eu cadavrele.
- Ne-am iertat reciproc?
- Da.
Absint...
Le-ai dat absint?
- Nu, laudanum.
- Laudanum...
Da. Din păcate, i-a omorât.
Dar sângele a rămas cald.
M-ai lăsat să beau sânge mort?
M-ai lăsat să beau...
Tu m-ai învăţat să nu beau de la morţi!
Louis! Pune-mă în sicriu!
Te pun eu în sicriu!
Dumnezeule!
Louis, ridică-mă!
"Noapte bună, scumpe prinţ!"
"Fie ca aripile diavolilor
să-ţi aducă somnul!"
Să-l ardem sau să-l îngropăm?
Lui ce i-ar fi plăcut?
În mlaştină!
Locul lui e lângă reptile.
Merita să moară.
Şi noi la fel, poate.
O merităm în fiecare noapte.
El m-a făcut.
Mi-a dat viaţa asta, oricum ar fi ea.
Nu trebuia să se termine aşa.
Am făcut-o pentru noi,
ca să putem fi liberi.
Ţi-a fost dor de el?
El era tot ce ştiam.
Eram ca doi orfani
care învaţă să trăiască din nou.
Ne-am luat bilete pentru Europa.
De-a lungul săptămânilor,
aşteptând ca vasul să sosească,
Claudia a studiat miturile
şi legendele Lumii Vechi,
obsedată de căutarea "alor noştri",
*** le spunea ea.
Uite pe cine am uitat!
Să le dăm drumul!
Da.
E trăsura.
Nu, Louis!
Ascultă, Louis!
Mai e viaţă în mâinile astea bătrâne.
Nu tocmai "furioso".
"Moderato", poate "cantabile".
- *** e posibil?
- Întreabă-l pe aligator.
Sângele lui m-a ajutat.
Apoi, printr-un regim
de sânge de şerpi, broaşte
şi alte vietăţi respingătoare
din Mississippi,
încetul cu încetul,
Lestat a început să semene din nou cu el.
Claudia...
Ai fost o fetiţă foarte obraznică.
Vaporul pleacă fără noi!
Deşi focul părea să se întindă
cu repeziciune, am rămas pe punte,
temându-mă că Lestat va reapărea
ca un monstru, pentru a ne distruge.
Şi, în tot timpul ăsta, mă gândeam:
"Lestat, merităm răzbunarea ta."
"Tu mi-ai dat darul întunericului,
iar eu te-am ucis a doua oară."
Deşi pe vapor nu se aflau şobolani, o
molimă ciudată i-a lovit pe pasageri.
Doar eu şi Claudia păream imuni.
Stăteam mai retraşi,
păstrând misterul pentru noi.
Am ajuns în Mediterana.
Îmi doream ca apa să fi fost albastră,
dar era neagră, căci era noapte.
Cât am suferit atunci,
încercând să-mi amintesc culoarea
pe care în tinereţe
nici n-o băgasem în seamă!
Am cercetat sat după sat,
ruină după ruină, ţară după ţară.
Dar nicăieri n-am găsit nimic.
Începusem să cred că suntem singuri.
Gândul ăsta îmi oferea o linişte ciudată.
Căci ce ar fi putut spune
un damnat altui damnat?
N-aţi găsit nimic?
Doar zvonuri printre ţărani,
superstiţii despre usturoi şi cruci,
credinţă cu ţăruşul înfipt în inimă...
Dar nici urmă de vreun vampir.
Deci nu există vampiri în
Transilvania? Nici contele Dracula?
Poveşti, prietene!
Poveştile vulgare ale unui irlandez dement.
Paris, septembrie 1870.
Oraşul pe care-l visasem dintotdeauna,
căci eram creol,
iar Parisul era părintele New Orleans-ului.
Reprezenta prin el
însuşi un univers complet.
Trăiam cu adevărat, din nou, doar noi doi.
Eram atât de fericit,
încât îi îndeplineam toate dorinţele.
Dar, tocmai când renunţasem
să mai caut vampiri,
un vampir m-a găsit pe mine.
Măscăriciule!
Santiago!
Am căutat prin toată lumea
un nemuritor şi uite ce am găsit!
TEATRUL VAMPIRILOR
INVITAŢIE
Adu şi mica frumuseţe cu tine.
Nimeni nu vă va face vreun rău.
N-o să le dau voie.
Şi nu uita *** mă cheamă.
Armand.
Nu uita ce ţi-am spus:
ei au puteri diferite.
Îţi pot citi gândurile, dacă îi laşi.
El e vampirul.
Doi îndrăgostiţi rătăcesc pe drumul violet,
strânşi într-o îmbrăţişare pătimaşă,
ce nu lasă loc de meditaţii...
Până în clipa când îmi cad în gheare!
Vampiri ce se prefac că sunt oameni
ce se prefac că sunt vampiri.
Ce avangardist!
Preotul al cărui suflet comunică cu Cerul
şi care îşi petrece timpul
în pioasă contemplare...
Descoperă că-şi va întâlni Creatorul
mult prea curând.
Căci rugăciunile lui nu-şi găsesc răsplata.
Lecţia s-a încheiat şi iată care e:
fiecare dintre voi trebuie să simtă
atingerea mâinilor mele.
Fiecare să plece fruntea
pentru al meu sărut.
Cred că se apropie o muritoare!
Ce avem aici? Ce frumuseţe e lângă mine?
Un trandafir în floare?
Un boboc de violetă?
Poate că vrea să-mi fie soţie.
Poate că lecţia nu s-a încheiat!
Nu vreau să mor!
Dar toţi suntem moarte
şi moarte am fost mereu.
Ajutaţi-mă, vă rog!
Nu!
- Cu ce am greşit?
- Toţi murim.
Dar eu sunt tânără!
Pe moarte n-o interesează vârsta.
Poate veni oricând, oriunde.
Carnea ce acum e roz cu timpul
ar deveni vânătă şi ridată.
Lasă-mă să trăiesc! Nu-mi pasă de asta!
Atunci, de ce ţi-ar păsa dacă mori acum?
Să zicem că moartea s-ar înduioşa
şi ţi-ar da drumul.
Asupra cui să-şi întoarcă privirea?
Ai alege o persoană din mulţime?
Cineva care să sufere la fel ca tine?
Da, dle vampir, ia-mă pe mine! Te ador!
Aşteaptă-ţi rândul!
Ştii ce înseamnă să te iubească moartea?
Să devii mireasa noastră?
Nu vei suferi.
Deloc.
Monstruos!
Noi locuim dedesubt.
Daţi-mi voie să vă conduc.
Monstruos!
Aşa e. Dar şi foarte frumos.
Bine aţi venit în casa mea!
Gustă-l!
Doi vampiri din Lumea Nouă au venit
să ne călăuzească paşii în nouă epocă,
căci tot ce iubim noi
putrezeşte încet şi se stinge.
Tu eşti conducătorul acestui grup?
Dacă ar exista un conducător,
eu aş fi acela.
- Deci tu ai răspunsul?
- Deci ai întrebări?
Ce suntem?
Nimic, dacă nu suntem vampiri.
Cine ne-a făcut ce suntem?
Îl cunoşti pe cel ce te-a făcut pe tine.
Da. Dar cel care l-a făcut pe el,
sursa acestui... rău?
Înţeleg... Te-am observat la teatru.
Suferinţa ta, compătimirea pentru fată...
Tu mori atunci când ucizi.
Simţi că meriţi să mori şi de aceea
nu te dai în lături de la nimic.
Dar oare asta te face rău?
Sau, pentru că înţelegi bunătatea,
te face bun?
- Deci nu există nimic?
- Poate...
Sau poate că acesta e unicul Rău
adevărat care mai există.
Deci Dumnezeu nu există?
Nu ştiu nimic despre Dumnezeu,
nici despre Diavol.
N-am avut niciodată vreo viziune,
nici n-am aflat vreun secret
care să-mi condamne sau
să-mi salveze sufletul.
Cu cei 400 de ani ai mei, cred că
sunt cel mai bătrân vampir din lume.
Atunci, e chiar aşa *** m-am temut mereu...
Te temi prea mult.
Atât de mult, încât simt...
Cel care te-a făcut
trebuia să-ţi spună asta.
Cel care a părăsit Lumea Veche
pentru cea nouă.
Cel care ne-a făcut nu ştia
nimic şi nici nu-i păsa.
- Nu "ştia"?
- Să mergem, dragul meu.
E timpul să plecăm.
Mi-e foame, iar oraşul ne aşteaptă.
Când am plecat, locul era pustiu
şi tăcut ca un mormânt.
Rătăcind prin el, m-am gândit din nou
că am greşit faţă de Lestat
şi că l-am urât fără să am motive.
*** ai greşit faţă de el?
- Ai spus un nume.
- Da. Pe care nu vreau să-l repet.
Între vampiri nu există
decât o singură crimă.
Să ucizi un alt vampir, un ***.
Crezi că i-aş lăsa să-ţi facă vreun rău?
- Nu, Louis. Pericolul ne leagă!
- Dragostea ne leagă.
- Dragostea?
- Da.
M-ai părăsi pentru Armand, dacă te-ar chema.
- Niciodată!
- Te vrea, aşa *** şi tu îl vrei.
Te aştepta. Te vrea tovarăş.
El îşi petrece timpul în locul ăla.
I se pare la fel de plictisitor şi
de mort *** ni se pare şi nouă.
Poate... Da.
Ştii ce mi-a spus sufletul lui,
fără să scoată o vorbă?
"Lasă-l să plece", mi-a spus.
Asta trebuie să fac, Louis?
Să te las să pleci?
Tatăl meu, Louis al meu...
Tu eşti cel care m-a făcut.
- O să fie bine.
- Chiar crezi asta?
Soldatul care se întoarce din război
crede că Victoria îl protejează
împotriva durerii,
până când vine moartea
şi-l doboară de pe cal!
Te aşteptam.
Ascultă-mă...
Claudia mi-e foarte dragă. E fiica mea.
Ţi-e iubită.
Nu, e copilul meu iubit.
- Dacă spui tu... Eşti inocent.
- E în pericol, nu?
- Da.
- Dar de ce?
Ţi-aş putea da multe motive.
Tăcerea ei, tinereţea...
E interzis să faci un vampir
atât de tânăr şi de neajutorat,
care nu poate supravieţui singur.
Învinuieşte-l pe cel ce a făcut-o.
L-aţi ucis pe cel care
v-a făcut pe amândoi?
De aceea nu-i rosteşti numele?
Santiago asta crede.
- Nu vrem să avem probleme cu el.
- Problemele au şi început.
- Dacă vrei s-o salvezi, alung-o.
- Atunci, voi pleca şi eu.
Atât de repede?
Fără răspunsurile după care
tânjeşti de atâta vreme?
- Ai spus că nu există răspunsuri.
- N-ai pus întrebările potrivite.
Ştii cât de puţini
vampiri rezistă nemuririi?
Ştii cât de repede mor, din proprie voinţă?
Lumea se schimbă.
Noi, nu.
Asta e ironia soartei,
care ne ucide, în cele din urmă.
Vreau să ne ajuţi să intrăm în nouă epocă.
Eu? Nu înţelegi că eu nu sunt
spiritul unei epoci?
Eu sunt în bătaia vânturilor.
Aşa am fost mereu.
Tocmai ăsta e spiritul epocii tale!
Sufletul ei!
Căderea ta din paradis a însemnat
căderea unei întregi epoci.
Dar vampirii din teatru?
Sunt decadenţi şi nefolositori.
Ei nu reprezintă nimic!
Spre deosebire de tine...
Tu reprezinţi inima frântă a epocii.
Un vampir cu suflet de om.
Un nemuritor cu pasiunea unui muritor.
Eşti frumos, prietene.
Probabil că Lestat a plâns când te-a făcut.
L-ai cunoscut pe Lestat?
Da, l-am cunoscut...
Îndeajuns de bine ca să nu-i plâng moartea.
În sfârşit, îmi găsisem liniştea.
Găsisem profesorul care Lestat
nu mi-ar fi putut fi niciodată.
Ştiam că Armand
nu-şi putea ascunde cunoştinţele.
Răzbăteau din el
ca printr-un geam de sticlă.
Madeleine, Louis e timid.
Bea!
Fă-o, Louis! Eu nu pot.
N-am puterea.
Ai avut tu grijă de asta, când m-ai făcut.
- Habar n-ai ce-mi ceri!
- Dimpotrivă, domnule. Ştiu.
Tu ţi-ai găsit un nou prieten!
Fă-mi şi mie unul!
*** îţi părem?
Ne găseşti frumoşi? Magici?
Cu pielea noastră albă
şi cu ochii înspăimântători?
- Vrei să beau. Ştii ce vei deveni?
- Rău la tine e că nu poţi fi rău.
- Şi n-am de gând să mai îndur asta!
- Nu mă pune să fac asta! Nu pot.
Dar mie ai putut să mi-o faci.
M-aţi smuls din braţele mamei,
ca doi monştri dintr-un basm.
Iar acum plângi!
N-ai destule lacrimi pentru ce mi-ai făcut.
Dă-mi-o, Louis! Fă asta,
înainte să mă părăseşti.
Eu încă te iubesc!
Tocmai ăsta e marele chin.
Cine va avea grijă de mine, îngerul
meu întunecat, când tu vei pleca?
Tu ce crezi că e, Madeleine? O păpuşă?
- E un copil ce nu poate muri.
- Iar copilul care a murit cine era?
Fiica mea.
- Louis, ce are?
- Moare.
Şi ţie ţi s-a întâmplat la fel.
Dar erai prea mică, nu-ţi aminteşti.
- Dar dacă moare...
- Îi moare doar trupul.
Nu-mi purta ranchiună, iubito.
Acum suntem chit.
Ce vrei să spui?
În camera aceea nu a murit o femeie...
A murit ultima fărâmă
de umanitate din mine.
Da, tată. În sfârşit, suntem chit.
E timpul să facem dreptate, micuţo!
Cheamă-l pe Armand. El nu va îngădui asta!
Moarte pentru ele, iar pentru tine,
veşnicia într-o cutie.
Vei fi zidit într-o carceră, iar
singurul tovarăş îţi va fi strigătul.
Poate că vor trece secole până vei muri.
Luaţi-i!
Armand!
Vise plăcute!
Nu!
Madeleine... Trezeşte-te!
Claudia!
Unde e Claudia?
Claudia... Pe ea n-o pot ajuta.
- Unde e Claudia?
- N-o pot salva, Louis!
N-aş face decât să risc să te pierd.
Louis, nu!
Vino, Louis! Nu aici...
Deci un vampir poate plânge?
O dată sau de două ori,
în întreaga sa veşnicie...
Poate pentru a-mi înăbuşi lacrimile
pentru totdeauna m-am răzbunat pe ei.
Opriţi-l! Arde!
Louis!
Nici nu i-ai avertizat, nu?
Nu.
- Deşi ştiai ce aveam de gând.
- Da.
Doar te-am salvat de
îngrozitorul răsărit, nu?
Erai conducătorul lor,
aveau încredere în tine.
Nu, tu m-ai făcut să le văd defectele.
Erau blestemaţi,
captivi în epoca lor decadentă.
Uitaseră prima lecţie: "Să fim
puternici, frumoşi şi fără regrete."
- Mă poţi învăţa asta?
- Da.
- Să n-am regrete?
- Da.
Ce pereche am putea fi!
Dar dacă nu vreau să învăţ lecţia asta?
Ce vrei să spui?
Dacă nu mi-au rămas
decât suferinţa şi regretele?
Nu vrei să scapi de ele?
Ca să fie a ta şi inima
care o jeleşte pe ea?
- Pe ea, pe care ai făcut-o scrum?
- Louis, jur că nu...
Ştiu că tu ai făcut-o!
Tu nu regreţi nimic.
Nu simţi nimic...
Dacă doar asta mai am de învăţat,
o pot face şi singur.
- Louis...
- Da?
- O să mor.
- Nu. Eşti deja mort.
Şi vrei ca eu să te reînvii.
Oricât de atrăgătoare ar fi invitaţia,
sunt nevoit s-o refuz.
Ani de zile m-am plimbat prin Italia,
Grecia şi alte tărâmuri străvechi.
Dar lumea era doar un mare mormânt.
Un cimitir plin de statui sparte...
Şi toate statuile semănau cu ea.
Apoi, din curiozitate sau din plictiseală,
am părăsit Lumea Veche
şi m-am întors în America mea.
Iar o minune a tehnicii
mi-a permis să văd răsăritul
pentru prima oară în 200 de ani.
Şi ce răsărituri! Le-am văzut ***
nu le poate vedea nici un muritor.
La început erau argintii,
apoi, după ce a apărut filmul color,
în nuanţe de mov, roşu
şi mult visatul meu albastru.
În primăvara lui 1988,
m-am întors la New Orleans.
Imediat ce am inspirat aerul,
mi-am dat seama că am ajuns acasă.
Era bogat şi dulce,
ca mirosul de iasomie şi de
trandafiri din vechea mea grădină.
M-am plimbat pe străzi,
savurând parfumul de mult uitat.
Pe strada Prytania, la câteva străzi
de cimitirul Lafayette,
am simţit mirosul morţii.
Nu venea de la morminte.
Mirosul se intensifica pe măsură
ce înaintăm. O moarte de demult...
Mirosul era prea slab
ca să fie perceput de muritori.
Louis...
Mă bucur atât de mult că ai venit!
Am visat momentul ăsta.
Ea nu trebuia să fie ca noi.
- S-a sfârşit totul, Lestat.
- Da...
S-a sfârşit...
Eşti la fel de frumos, Louis.
Tu ai fost mereu cel puternic.
Nu te teme.
Nu vreau să-ţi fac nici un rău.
Te-ai întors acasă, la mine?
Ţii minte *** eram?
Vampirul care eram?
Da, îmi amintesc.
Nimeni nu mă putea refuza.
Nici măcar tu, Louis.
- Am încercat.
- Aşa e, ai încercat...
şi, cu cât încercai mai mult,
cu atât te doream mai mult.
Nu mai suport, Louis!
Atâta lumină! Şi zgomotele...
Fac noaptea mai luminoasă decât ziua.
Lestat, e lumină artificială.
Nu-ţi face nici un rău.
Dacă rămâi cu mine, Louis,
aş putea ieşi din nou în lume.
Aş putea redeveni cel de odinioară.
Trebuie să plec.
Nu ştiu ce s-a întâmplat cu Lestat.
Eu îmi continuu viaţa, noapte după noapte.
Mă hrănesc cu cei ce-mi ies în cale.
Dar pasiunea din mine a dispărut
o dată cu părul ei auriu.
Sunt un spirit făcut
din carne supranaturală.
Sunt detaşat, de neschimbat.
Gol...
Gol? Asta e tot?
Nu poţi să închei aşa!
Dar aşa este. Nu mai e nimic de povestit.
Trebuie să mai fie ceva!
Tu nu te înţelegi. Nu eşti gol!
Ce n-ar da unii... Ce n-aş da eu
să fiu ca tine, să am puterea ta,
să pot vedea tot ce ai văzut tu!
- Nu m-ai ascultat atent.
- Ba da, povestea ta e incredibilă.
Fă ce vrei cu ea.
Dă-o altora, învaţă din ea ce poţi.
Nu există decât un mod
de a învăţa şi îl ştii!
M-ai adus aici cu un motiv anume, nu?
Şi care ar fi acest motiv?
Vrei un tovarăş. Vrei o legătură cu lumea.
Eu sunt! Asta vreau. Îmi doresc ce ai tu.
Nu accept să se termine aşa.
- Dumnezeule, iar am dat greş!
- Ba nu.
Dumnezeu n-are nici o legătură cu asta.
- Îţi place?
- Nu.
Îţi place să devii hrană pentru nemuritori?
- Îţi place să mori?
- Încetează!
S-a întâmplat în 1791.
Aveam 24 de ani.
Eram mai tânăr decât eşti tu acum.
Dar erau alte vremuri.
La vârsta aceea eram bărbat.
Eram proprietarul unei mari plantaţii
din sudul New Orleans-ului.
Soţia mea murise în chinurile naşterii.
Cred că am făcut pe mine!
Ea şi copilul fuseseră îngropaţi
de jumătate de an.
E un material grozav!
M-aş fi alăturat lor cu bucurie.
Cred că n-am nevoie de prezentare.
Deja mă simt mai bine.
Cel mai mult îmi doream moartea.
O chemăm la mine,
voiam să mă scape de durerea vieţii.
Louis!
Tot te mai smiorcăi?
Ai ascultat destul?
Eu a trebuit să ascult asta timp de secole!
Nu te teme!
Îţi voi oferi posibilitatea alegerii,
pe care eu n-am avut-o.
Romanian subtitles conformed by
SOFTlTLER
ÎN AMINTIREA
LUI RIVER PHOENIX