Tip:
Highlight text to annotate it
X
CU IUBIREA LA PSIHIATRU
Lisa Metzger, Masterat în ştiinţe,
Asistent Social.
Scuze, nu reuşesc...
E foarte cald şi nu reuşesc
să pornesc mizeria asta.
Am semnat actele.
*** te simţi?
Oribil.
Francis era acolo.
Evident că era acolo.
Mi-a fost greu să-l văd.
Şi a semnat îndată.
Eu barem m-am prefăcut că arunc
o ultimă privire la acte.
Ei bine, mie mi se pare că era îngrozit.
Va dura ceva vreme
până să-ţi treacă.
Au fost 9 ani, Rafi! Nu poţi ignora
intervalul ăsta de timp.
Ciudăţenia e că...
Am ieşit din căsătoria asta de cât,
de cinci minute?
Şi pe nepusă masă, mă pomenesc
gândindu-mă la... un copil.
De ce acum? De ce nu
când eram căsătorită?
Ei bine, într-un anume fel,
ai ştiut că nu era bărbatul potrivit.
Deci astfel te apărai.
A fost un lucru bun.
Rafi, începi iar să trăieşti.
Vrei toate lucrurile
pe care nu ţi le-ai permis.
E foarte bine
să-ţi doreşti aşa ceva.
Şi chestia cu copilul se va întâmpla,
la timpul potrivit.
Gândeşte-te la prezent.
Deocamdată.
Bună, Dave.
Morris la telefon.
Ascultă,
vreau să-ţi cer un serviciu.
Am ieşit cu fata asta noaptea trecută
şi mi-a spus să n-o mai sun niciodată.
Ştii *** se întâmplă.
Aşa că acum vreau să vii cu mine.
Nu te panica, în regulă?
Nu ştiu *** să ajung la Bay Ridge.
Nu sunt sigur. Pa.
Nu înţeleg de ce trebuie să mă amesteci în asta.
Ai o boală incurabilă, înţeleg.
Dar de ce sunt eu implicat?
Stau în maşină.
Voi fi martor la toată povestea.
Ca accesoriu.
- *** ar veni, ca o sacoşă?
- Morris...
Ia zi, cine mai e data asta?
Ba nu. Nu vreau să ştiu.
Nu-mi spune.
Tatăl ei e, probabil,
vreun zmeul-zmeilor.
Aş vrea să ştiu de ce nicio fată
nu ajunge să iasă cu tine de două ori.
După o întâlnire, s-a terminat.
Ce faci? Ce spui?
E un mister şi pentru mine.
Eşti hermafrodit?
Ai virusul hanta?
Aici e. Hai!
Termină iute. Mai încolo,
mă întâlnesc cu Michelle la cinema.
- Michelle? Dumnezeule!
- Grăbeşte-te.
- Bună.
- Ce dracu' cauţi aici?
Ţi-am spus că nu vreau
să te mai văd niciodată.
Doar să vorbim.
Ieşi puţin afară.
Nu pot să cred că ai venit aici.
N-ai niciun respect pentru femei.
- Nu am. Regret.
- Mi-ai rănit sentimentele, ticălosule!
Nu-mi vine să cred că eşti aici.
- În regulă?
- Mikey!
- Plec.
- Joey! Faceţi-vă încoace!
- Mikey! Joey! La veniţi încoa'!
- Mikey? Joey?
Fugi! Treci în maşină!
Hai! Hai! Hai!
Fugi! Hai, hai!
La naiba!
N-a fost deloc amuzant.
CINEMATOGRAF
FESTIVALUL ANTONIONI
- Te întâlneşti cu Michelle.
- Da.
Ce vedeţi, "Nesuferitele"?
- Eşti vântul de sub aripile mele.
- Ai ştiut că eşti eroul meu?
- Distracţie plăcută!
- În regulă, omule.
Dave!
- Randall! Salut.
- Randall! Mi-amintesc. Ce mai faci?
- *** merge treaba?
- Nimic deosebit.
Ea e prietena mea Katherine
şi ea e prietena mea Rafi.
- Salut.
- Bună.
Ce faci aici?
- M-am gândit să văd un film.
- Bine.
De ce? Te ruşinezi
să fii văzut cu mine?
- Poftim?
- E în regulă, doar spune-mi.
Puştiul ăsta e amuzant.
Unde l-ai găsit?
Lucrează la TravelArt şi...
Ne-am întâlnit.
- Salut.
- Salut.
- Randall.
- Mă scuzaţi.
- Bună, Michelle.
- Michelle?
- Ai biletele la tine?
- Nu. Le...
- La ăsta mergeţi? Da?
- Da!
E grozav. Şi noi îl vedem.
Bine. Vom fi la...
"HOT DOGS" DELICIOŞI
VIZITAŢI MAGAZINUL NOSTRU
Intră în chiflă.
Intră în chiflă.
BĂRBAŢI
E închisă.
Ce?
Usa. Nu se deschide.
Ţi se întâmplă deseori asta?
De fapt, nu îndeajuns.
Ce facem?
Aşteptăm să iasă cineva?
Bine.
- Mulţumesc.
De când vă întâlniţi?
- De câteva săptămâni.
- Nu ne dăm întâlnire.
Bine.
Următoarea întrebare.
Am mai ieşit doar de două ori.
Asta se cheamă că ne întâlnim?
- Eu cred că da.
- Îmi pare rău.
A-ţi da întâlnire e ceva serios.
Să ieşiţi împreună de mai multe luni.
Poate nu să staţi împreună, dar să
vă petreceţi câteva nopţi săptămânal.
Nu vă faceţi griji cine a plă*** ultima masă.
Vă vedeţi unul pe altul
făcând pipi. Ştiţi?
- Lucruri mai serioase.
- Atunci *** numeşti ce facem noi?
Păi, asta e. Oficial,
n-au mai rămas băieţi drăguţi.
- Încântat de cunoştinţă.
- Şi eu.
Dave!
- Mi-a părut bine să te văd.
- Noapte bună.
- La revedere.
- La revedere. Încântată de cunoştinţă.
Unu, doi, trei, patru.
Sun-o dracului o dată!
Alo?
Alo?
Alo?
Bună.
Sunt Dave... Bloomberg.
M-ai sunat adineauri?
Da.
S-a întrerupt?
Nu.
Ai închis?
Se zice că uneori e bine să minţi,
dar când sunt emoţionat, nu pot asta.
Ar trebui să fiu altfel.
Am fost înconjurată de minciuni.
Ai avut parte de mul, ţi mincinoşi în viaţă, nu?
- Poftim?
- La dracu'!
Ai vrea să iei cina?
Cu mine? Mâine?
David, îmi fac un sandviş.
Vrei şi tu unul?
- Nu, e-n regulă!
- Cine-i acolo?
Colegii mei de cameră.
Deci vrei să luăm cina?
- Da.
- Da?
Te sun mâine.
Bine.
Bine.
- Pa.
- Pa.
În regulă, bunico!
Despre ce sandviş e vorba?
Bună. Am venit s-o văd pe Rafi Gardet.
Mă numesc Dave.
Rafael. Aici Damien.
- E un anume...
- Dave.
Dave, care a venit să te vadă.
În regulă.
Coboară imediat.
Balonaşe. Aici.
Îmi place.
Sunt de efect.
E din lână?
Pare aspră. E aspră?
Cred că e cea mai mare contradicţie din lume.
Evreii mănâncă crap.
Cine mai mănâncă crap?
La restaurante nu se serveşte. Ai văzut
vreodată crap în meniu? Serios!
Răspunde-mi sincer.
- Nu.
- Nu. Ştii de ce?
Fiindcă e dezgustător.
Dar n-ai să vezi popor mai obsedat
de mâncarea asta îngrozitoare.
E un vestigiu.
Imigranţii strămutaţi în timpul
războiului pun mare accent pe mâncare.
Mâncarea era o raritate.
Crapul e ieftin.
A ajuns produs de bază la masa lor.
Ce-i ăsta, History Channel?
Încerci să-mi demontezi teoria?
Scuze.
Scuze. Continuă.
Cred că o să adori locul ăsta.
E frumos. Şi mai mereu pustiu.
- Pot să văd o legitimaţie?
- Sigur.
Îmi place când se întâmplă asta.
Aş vrea să-mi ceară şi mie
cineva buletinul.
Scuză-mă, Dave.
O întrebare rapidă pentru tine.
Câţi ani ai?
Nu ştiu vietnameză.
De ce întrebi?
- Eşti evaziv?
- Încerc.
Ştii, nu-mi spun vârsta.
Cred că oamenii devin
prea preocupaţi de vârsta lor.
Eu am 37. Ştiai?
- Nu m-am gândit la asta.
- Sigur că nu.
Ştiu că eşti mult mai tânăr decât mine.
Dar vreau să ştiu cu cât.
Bine, lasă-mă să ghicesc.
- Ai 29.
- Nu.
Într-adevăr? Mai mult?
Nu arăţi de 30.
Mersi.
- Am 23.
- N-ai atât.
Nu te cred.
Arată-mi permisul de conducere.
Of, Doamne!
Eşti un copil!
Taxi! Am tricouri
mai bătrâne ca tine.
- Dar sunt lăsat să şofez, bine?
- Cu un părinte în maşină!
De ce îmi pari cu mult mai mare?
Nu ştiu.
Nu ştiu dacă pot face asta.
Haide.
- Îmi ţii asta?
- Sigur.
- O să dăm de bucluc?
- Sper că da.
Locul ăsta e uluitor.
Nu pot să cred că am trecut 15 ani
pe aici şi n-am ştiut de el.
Să auzim.
Ce?
*** ai ştiut?
Bine.
Îl cheamă David...
Şi e foarte, foarte de treabă.
Adică dulce.
L-am cunoscut acum câteva zile
şi mi-a dat o întâlnire.
Am cinat împreună şi...
ne-am sărutat.
Îmi place berea.
Bine.
Fiindcă la noi nimeni nu bea.
Eşti norocos, la noi bea toată lumea.
În familia mea nu se bea nimic.
E ca în Salt Lake City.
Lau poate o gură de vin
în seara de vineri, la Sabat.
- Atâta. Şi e Manischewitz.
- N-am băut niciodată aşa ceva.
Nu-ţi plac sucurile pentru copii?
Mama mea ţine vin de ăsta în frigider.
Poate fi băut şi după trei luni.
- Un Chardonnay bun poate rezista...
- E roşu.
Asta nu-i bine.
Apropo, ţine minte să eviţi
propoziţiile care încep cu "Mama mea..."
Bine.
Înţeleg.
Indiferent ce vârstă ai...
Trebuie să-ţi spun
că nu m-am mai distrat
demult aşa bine.
Mă bucur că te-am cunoscut.
Şi tu mă emoţionezi, într-un fel
cu care nu sunt obişnuit.
Aici.
Doamne, Lisa, ce fac?
Abia am divorţat săptămâna trecută.
Lasă, lasă că e bine. Nu ţi-ai tatuat
numele lui pe poponeţ, nu?
Nu vrei să laşi ceva şi pentru mai târziu?
Ce-i? Ce e?
Are...
- Are doar 27 de ani.
- Şi?
*** adică "şi"? E o diferenţă
de 10 ani. Mi-ar putea fi frate.
Dacă ar fi cu un an mai mic,
ar putea să-ţi fie frate.
Nu ţi-e ruşine pentru mine?
Îmi miroase a aventură cu băiatul
de la piscină în staţiunea Sandals.
E-n regulă. S-ar putea chiar
să-ţi prindă bine.
- Dacă înţelegi ce vreau să spun.
- Lisa!
Ce e?
N-are de ce să-ţi fie ruşine.
Sunteţi amândoi la apogeul ***.
- Deci eşti de acord?
- Da! Clar. Da, asta-i bine.
Dar n-o să ducă nicăieri.
Adică, e atât de tânăr...
Da, dar e cam devreme
să-ţi faci griji pentru asta
şi de altfel, nu umbli să te măriţi
săptămâna viitoare, nu?
Bucură-te şi tu de viaţa un pic.
Meriţi asta.
27...
Drace, eu merit asta!
Nu, nu-i evreică.
Mamă, nu încerc să te omor.
Da, vreau să trăieşti ca să apuci
să-ţi vezi nepoţii.
Nepoţii tăi evrei, mamă.
Nu, nu ştiam că vrei
să fii înmormântată în Israel.
Mamă, nu vorbesc despre asta la telefon, bine?
Ne vedem mâine.
Şi eu te iubesc. Pa.
- Hei, Dave.
- Bună, Di.
- Unde-i mama?
- Ţi-am spus să închizi, Dinah!
Bună!
Ai lăsat azi-dimineaţă
lumina aprinsă la baie.
Băiatul lui John Rosenberg
s-a logodit ieri. Cu o logopedă.
- Bună, puştiule.
- Bună, tată.
Trebuie să vorbim despre
ultima discuţie la telefon.
Mamă...
şi mie îmi pare bine să te văd.
Nu glumesc.
Cred că va fi un soi de acţiune
disciplinară, nu o discuţie.
Bine. Atunci să facem din ea
o conversaţie.
- Ajut-o pe sora ta să pună masa.
- Sigur.
Şi scoate vinul din frigider!
- N-a sunat încă?
- În seara următoare.
- Drăguţ!
- Ştiu. Nu sunt obişnuită.
Aţi făcut planuri să ieşiţi iar?
A vrut să luăm cină mâine seară,
dar am zbor duminică devreme.
Când i-am spus că merg la Paris,
mi-a zis:
"Cam mult pentru o întâlnire nereuşită.
Chiar trebuie să pleci din ţară?"
E nostim puştiul.
- Te rog, fără cuvântul ăsta.
- Bine. Scuze.
E amuzant.
- Ce faci?
- Bea whisky.
Mamă, am 23 de ani!
E în regulă.
Ce? Ce?
Mâine mă duc la sinagogă.
Mă voi rugă ca toată lumea să aibă o fericită...
Dinah, de când mi-ai vorbit
de computere...
- Mamă! Lasă-l să termine!
- A terminat.
Am ajuns atât de...
De ce trebuie să faci asta? Sunt
atâtea alte femei cu care să ieşi.
Te-am încurajat să faci tot ce-ţi place,
dar nu asta. De ce să faci asta?
*** adică "să faci asta"? Să fac ce?
Să stârnesc mânia Domnului?
De ce intri în încurcături?
Nu mă căsătoresc, mamă.
Doar văd şi eu despre ce-i vorba.
Şi tu mă faci să mă simt de parcă
trăim în ghetoul din Varşovia.
Aici e Upper West Side, unde suntem mulţi evrei.
Deci ai de gând să te însori tot cu o evreică?
Da! Bineînţeles.
În ordine?
Atunci nu înţeleg de ce trebuie
s-o apuci pe calea asta?
S-ar putea, până la urmă,
să suferi degeaba.
Sau mai rău,
s-o faci pe ea să sufere.
- Dar cultura şi istoria noastră?
- Nu-i vorba să aleg, mamă.
Dar dacă eşti destul de deştept ca să ştii
că merită să te însori
cu cineva din acelaşi mediu,
*** arată studiile despre rata divorţurilor,
fii deştept şi nu începe ceva
din care n-o să iasă nimic.
În afară doar de încurcături.
Nu pot să cred ce spui.
Tu auzi ce vorbeşti?
- Ce?
- Eşti psihiatru.
- Nu i-ai spune asta unui pacient.
- Nu-i adevărat. Nu-i adevărat.
Relaţii potrivit religiei lor.
E mai uşor.
Îi încurajez să se ducă la moschee
sau la biserică, sau orice altceva.
Cred că religia este...
esenţială în viaţa unei persoane.
Ei bine, da, dar...
Să-i încurajezi nu e totuna
cu a-i descuraja.
Şi ştiu că acolo ai tras linie.
L-ai spune unui pacient să nu se vadă cu
cineva dacă nu crede că s-ar căsători?
Pacienţilor. Ei nu sunt copiii mei.
Câţi ani are?
- Are 27.
- Poftim?
E cu 4 ani mai mare ca tine?
David!
Renunţă imediat.
Se va termina rău.
- Poate dacă ai cunoaşte-o ai...
- N-o voi cunoaşte.
- Ţi-ai pierdut minţile?
- Mamă...
Vorbeşti ca la emisiunea
"Ediţie Specială După Şcoală".
- Nu face asta!
- O fac!
Pe răspunderea ta, atunci.
Hei, ce mai faci, omule?
Grozav.
Ai nevoie de ceva sau...
- Du-te sus. Te aşteaptă.
- Mulţumesc. Treci încoace.
Baţi palma?
Toate-s bune?
Un zâmbet? Nu?
Lasă că reuşim noi.
Bună.
Intră.
Mulţumesc pentru supă.
- E de pui, cu tăiţei.
- E fierbinte.
Uau!
Apartamentul ăsta e uriaş!
Nici nu te întreb cât plăteşti.
Nu vreau să ştiu.
Ăsta-i un Rothko.
Nu l-am mai văzut niciodată.
Din ce an e?
1954.
Singurul obiect de artă pe care îl prefer.
Îmi place că niciodată
n-a dat nume lucrărilor lui.
E frumos.
Luminos.
Ce-i asta?
"Sentimental Mood".
Nu l-ai mai auzit pe Coltrane?
- Nu. Ce, am dat de belea?
- Nu.
E un cântăreţ de jazz destul de faimos.
Deci asta-i muzică aia de negri
de care vorbeşte toată lumea?
Habar n-aveam.
Trebuie să mă trezesc peste 5 ore.
Vrei să plec?
Scoate-ţi puloverul.
Stai! Să nu se lase cu dans,
fiindcă m-au durut rău bătăturile...
Scoate-l.
Îl iau cu mine.
Bine.
Chiar îmi place.
A plecat de două zile, se întoarce
mâine. Deja mi-e dor de ea.
- N-am mai simţit asta până acum.
- Doar fiindcă nu te-ai culcat cu ea.
Nu, cu siguranţă nu-i asta.
Chiar o plac, omule. Nu ştiu.
- Cred că aş putea s-o iubesc.
- Ce? Stai, stai!
- Ce spuneam?
- Nu ştiu, omule. E ceva la fata asta.
Cunoşti sentimentul pe care-l ai
când eşti într-o cameră cu cineva
şi chiar dacă nu-l cunoşti
sau nu-l înţelegi pe deplin,
ştii că te afli în prezenţa nobleţei?
Ca atunci când vii în apartamentul meu.
- E bătrână, omule. Se luptă cu timpul.
- E atât de frumoasă, frate.
Nu ştiu.
Am senzaţia că se va termina rău.
Vorbeşti ca mama.
Salut, Morris!
De ce dracu' stau să te ascult?
Sunt într-o brutărie,
să-ţi cumpăr o plăcintă,
pe care o s-o arunci în faţa unei fete
care nu te-a lăsat să-i scoţi chiloţii.
- De când e crema din plăcintă?
- De astăzi.
- De azi? Mişto. O iau pe aceea.
- Grozav.
Deci, ce-i cu Dave?
- Are gânduri serioase cu fata sau ce?
- Nu ştiu.
- Şi ce e, catolică, episcopală?
- N-am întrebat.
Ai prefera-o pe una celeilalte,
de vreme ce-i vorba tot de dragoste
pentru Iisus?
Tatăl tău îşi va ieşi din pepeni.
Păcat că mama ta nu mai e, ca să vadă asta.
L-ar fi picat şi ei foarte bine.
Atunci ce facem?
Nu ştiu.
Dă-mi asta.
Ai mâncat vreodată icre de somon
cu ou de prepeliţa?
Nu. Ce-i asta?
- Jur că e ca şi *** ai face sex.
- E o declaraţie îndrăzneaţă.
- Vrei să încerci?
- Pot spune "nu"?
- E formidabil.
- Ştiu.
*** ai călătorit?
- Cui îi pasă?
- Bine.
Asta sună foarte bine.
Asta aud eu.
A fost extraordinar.
E un băiat foarte dulce.
- Deşi n-am avut ***.
- Absolut normal.
Sunt multe probleme de încredere.
Trebuie doar să-i dai timp.
Sunt dispusă să fac treaba asta.
Fir-ar să fie!
- Bineînţeles!
Azi-noapte mă gândeam că în multe ţări
aş putea fi arestată pentru asta.
Adică, 23 de ani?
Parcă spuneai că are 27.
Da?
Da.
Scuze.
- Te-am minţit în legătură cu asta.
- De ce m-ai minţit?
Eram... adică sunt ruşinată
de vârsta lui. E atât de tânăr!
- Cu ce se ocupă?
- E artist.
- Nu sunt artist.
- Parcă spuneai că eşti pictor.
Nu, am spus că-mi place să pictez,
dar e un hobby. Trebuie să şi munceşti.
El nu-şi spune aşa, dar asta e.
Are probleme în privinţa asta.
Familia lui nu-l susţine în muncă.
- Unde locuieşte?
- Pe strada Grand.
Lower East Side.
Încă n-am fost la el.
Are colegi de cameră, aşa că nu mă dau în vânt.
Bine.
Timpul nostru s-a scurs
şi ne vedem...
- Luni.
- Desigur.
- Eşti în regulă?
- Da.
Nu. Da. Adică... Sunt bine,
pentru că trebuie să ajung undeva.
Bine. Pa.
La naiba!
La naiba!
La naiba! La naiba!
La naiba!
La naiba!
La naiba!
La naiba!
La naiba!
Şi acum ce naiba să fac?
Să pun capăt tratamentului?
Să continuu?
Să-i chem la o şedinţă de cuplu?
- Ei bine, dacă asta nu duce nicăieri...
- Şi chiar nu cred să ducă...
Atunci vei fi uşurată
că ai păstrat-o ca pacient.
Dacă îi opreşti tratamentul
şi se despart după 2 săptămâni,
nu i-ai servit interesele.
Deci, ce vrei să spui?
Că trebuie s-o tratez mai departe?
- Dacă crezi că-i doar o aventură, da.
- Dar e o nebunie. Măcar e etic?
Treaba ta e s-o ajuţi.
Acesta e cadrul tău etic.
Lăsând deoparte implicaţiile
profesionale, *** te simţi?
Sunt o epavă.
Rita, nici măcar nu-i evreică!
Dacă era evreică,
te-ai simţi mai bine
că se întâlneşte cu o femeie
de 37 de ani şi divorţată?
Unde mergem?
Trebuie să trec un pic pe la birou.
- *** e, Gil?
- *** e, Dave?
- Ce mai faci?
- Bine.
- Ai pregă*** totul?
- Da.
- Ea e Rafi.
- Încântat.
Doamne, e grozav...
Vino aici.
Altceva voiam să-ţi arăt.
Cred că râzi de mine.
Nu mă mai ignora!
Hai, Dave, sunt liber!
Du-te! Du-te! Hai!
Dă-i-o scundacului.
Sunt cu ochii pe el.
Fault, omule! Nu mă mai încurca.
Ţi-am spus de 2 ori. Ai fost avertizat.
Sunt liber!
Incredibil!
Uimitor!
Scuze, ţi se vede sutienul.
Îţi lipseşte un nasture?
Nu. Aşa trebuie să arate.
Mare dreptate ai cu bărbaţii evrei.
E atât de atent!
Dar, fireşte, ştii asta.
Eşti căsătorită cu unul.
Da, dar suferă de "deficit de atenţie".
Nu pot să-mi revin...
Mă simt stânjenită că-ţi spun asta.
Dar nu am cu cine să vorbesc.
Am făcut sex prin fiecare colţ
al apartamentului meu.
N-am prea dormit.
E atât de dornic să-mi provoace
plăcere. Şi eu la fel lui.
- Mă face să vreau nişte lucruri...
- Înţeleg.
... Pe care nici gând
să le fi făcut înainte.
Am înţeles.
Ai să râzi, dar de fapt
nici nu ştia unde-i clitorisul.
Chiar aşa?
- Şi i-ai arătat?
- Desigur!
E absolut dezinhibat.
Doar bucuros să înveţe.
Nu avea prea multă experienţă.
A mai fost doar cu două femei.
- Ce? A mai făcut sex cu două femei?
- Da. Îţi vine să crezi?
Acum ştiu de ce bărbaţii vor femei mai tinere.
E ceva şi cu chestia asta.
Adică, tinereţea lui. Trupul...
Naivitatea...
Înflăcărarea!
- Nu e grozav?
- Da. Uimitor.
Trebuie să-ţi spun şi asta, pentru că
sunt prea jenată s-o spun altcuiva.
- Penisul lui...
- Doamne!
E atât de frumos, încât vreau
să-i tricotez o căciuliţă.
Ai crezut vreodată...
că o să fiu atât de satisfăcută?
Adică... ***?
Nu aşa.
Vă protejaţi?
Desigur. El a deschis subiectul.
E foarte responsabil.
Asta-i foarte bine.
E ordonat?
- Ce?
- Strânge în urma lui?
Face patul?
Cere voie să folosească telefonul?
Da. De ce?
Ei bine, după lucrurile astea poţi
să-ţi dai seama de multe la un bărbat.
Da, e foarte ordonat. Totuşi
are nişte obiceiuri neobişnuite.
Nu încerc să te sperii.
Dar aceste beţişoare pentru urechi sunt grozave.
Ştii ce? Mă sperii.
Despre ce vorbeşti?
Nu am avut niciodată
dintr-astea când eram mici.
Le-am văzut la mama în baie,
dar nu le-am folosit niciodată.
- *** vă curăţaţi urechile?
- Nu le curăţăm.
Le ştergeam doar cu prosopul.
- Lasă-mă să văd beţigaşul.
- Nu. Trebuie să ieşi de aici.
Ce mamă e asta, care nu-şi învaţă
proprii copii să-şi cureţe urechile?
Pediatrii spun că e nesănătos
pentru copii să le folosească,
fiindcă ar putea să atingă timpanul.
Şi s-a dovedit că puţină ceară
pe canalul intern
ajută împotriva pătrunderii corpurilor străine.
Nu ştiam asta.
Îmi pare rău...
Îmi pare rău.
Spune-mi, de fapt ce vrei să zici?
Îmi fac griji unde or să ducă toate astea.
Vreau să mă dăruiesc pe deplin.
Să-mi dau frâu liber.
E atât de tentant...
El aşteaptă de la mine totul.
Cine, n-ar vrea totul de la tine,
Rafi? Eşti o femeie extraordinară.
Dar pe urmă stau şi mă gândesc:
E prea tânăr ca să facă faţă răspunderilor.
Mi-e frică să mă expun chiar aşa.
Gândeşti foarte matur.
Sunt sigură că are intenţii curate,
dar nu pare să-şi dea seama
exact ce-l aşteaptă.
Crezi că ar trebui să rup relaţia chiar acum?
N-am să-ţi răspund la asta.
Uite ce-i, nu vreau să-ţi faci
o impresie greşită despre familia mea.
E un subiect sensibil?
Poate.
Uite *** stă treaba.
Am probleme cu mama referitor la tine.
Referitor la mine?
Am vrut să i te prezint, dar a refuzat.
Drăguţ din partea ta, dar nu-i cam
devreme să mă prezinţi mamei tale?
Şi a spus de ce?
Are o problemă cu faptul că nu eşti evreică.
- Nu vrea să mă primească?
- Nu.
De ce crezi că sunt supărat?
Nici nu ne mai vorbim.
Nu înţeleg.
Parcă spuneai că e psihiatru.
Ştiu.
*** crezi că mă simt?
N-a cunoscut-o pe negresa
cu care te vedeai?
În nici un caz!
Mama nici nu ştie de asta.
Aceea era bunica, mama tatălui meu.
- David el e!
- Bună, bunico.
Voiam s-o cunoşti
pe prietena mea, Radjina.
- Radjina, ea e bunica.
- Bună ziua.
E cumva negresă?
Chiar nu e amuzant, înţelegi?
Bunica a murit peste 3 săptămâni.
Şi ştiu că n-a spus nimănui
despre Radjina,
dar reacţia ei şi moartea ulterioară
mi-a dat de înţeles
că ar fi fost bine să ţin totul secret.
Cred că după aceea a intrat în casă
şi s-a lovit în cap cu tigaia.
Asta-i imaginea pe care o am
de câte ori fac ceva greşit.
*** îşi dă în cap cu tigaia.
Atâta pot să spun:
Lăsând la o parte vârsta,
îmi dă mai mult decât am cu adevărat nevoie,
decât mi-a dat vreodată
oricine altcineva.
Lucruri reale.
Lucruri pe care nu le-am mai primit.
Mi-e greu să mă plâng de vârsta
sau religie, sau orice altceva,
pentru că...
pur şi simplu sunt fericită.
Ce s-a întâmplat, David?
- Mi-am pierdut slujba.
- Îmi pare rău.
Ai auzit că John Friedman s-a logodit?
Cu o bucătăreasă.
Da, am auzit. Găluşte cu trufe...
Extraordinar!
Sam, mai bine spune-i
despre familia Kushner.
La 1 august facem schimb
de apartamente cu familia Kushner.
În Miami?
Trebuie să-ţi găseşti alt loc
unde să stai cât suntem plecaţi.
Nu! Nu acum. E momentul
cel mai rău cu putinţă.
- Şi cine merge la Miami în august?
- Asta am zis şi eu.
Ce tot spuneţi?
E frumos în perioada asta.
Bunicule! E ca în saună acolo
şi plouă în fiecare după-amiază.
Familia Kushner profită de tine.
- Ţi-am zis eu, Sam.
- Ce ştie el?
E un apartament la comun.
Mergem.
Ce? La comun înseamnă
"fără ploaie"?
Ochii la mine.
Perfect.
Ştii unde e Raphael Gardet?
Tatăl meu a găsit locul ăsta grozav
în Wainscott.
Ne aşteaptă o limuzină,
deci nu trebuie să luaţi autobuzul.
Scuzaţi-mă.
Ştii unde e Raphael Gardet?
- Cine eşti dumneata?
- Sunt Dave.
Bună, Dave.
Eşti unul dintre modele?
Nu, dumneata eşti coaforul?
- Poftim?
- Cred că m-ai auzit.
Diana, ochii la mine.
Grozav.
"Dumneata eşti coaforul?"
A fost bună.
Chiar mi-a plăcut.
L-am întrebat: "Ştii unde e Raphael
Gardet?", iar el face pe nebunul...
Nu contează.
Doamne, Dave, e inadmisibil!
- Tipul e un nemernic.
- Nemernic?
E patronul meu. Şi tu cine eşti?
Ce e în capul tău?
Programul mi s-a redus la o zi
pe săptămână.
Apoi am aflat că luni trebuie
să mă mut. Într-o lună, ajung falit.
Dar îmi pare rău. Bine?
Îmi pare rău.
Hai să facem ceva.
E vineri seară.
- Ce, începi să ţii Sabatul?
- Nu.
Doar nu stăteaţi în faţa şemineului,
în Village, bând Merlot?
De fapt, stăteam în jurul focului
din tomberoane, în Bowery, bând bere.
- Hai...
- Ce?
Vreau să ştiu ce făceai.
Arată-mi.
- Eşti sigură?
- Da.
Hai la tine acasă.
Nu mergem niciodată acolo.
Am colegi de cameră, Rafi.
Vreau să-ţi văd tablourile.
- Nu pierzi prea mult.
- Convenţionala şi slabă scuză.
Vreau să merg.
Vreau, chiar acum.
Să văd unde dormi când nu eşti în patul meu.
E drăguţ.
- Bucătăria.
- Foarte matură.
David... Cine-ţi sunt
colegii de cameră?
Tu eşti, David?
Da. Culcă-te la loc, bunico.
Hai, scuteşte-mă.
E destul de umilitor, da?
- Unde-i baia?
- Pe acolo.
- Ai mâncat?
- Da!
Am mâncat.
Noapte bună.
Ce faci?
Da. Şi a trebuit
să dau jos şi toate afişele.
De ce sunt întoarse cu faţa la perete?
Nu ştiu.
Cine ar vrea să se uite
la tablourile mele toată ziua?
Trebuie să vorbim despre
chestia asta cu arta ta.
Te porţi ciudat. De parcă ar fi
un păcat sau aşa ceva.
Bunico!
Am decis să mă fac artist.
Dave...
Eşti foarte talentat.
Asta ar trebui să faci.
Să continui să pictezi.
Da?
Dar nu e o viaţă.
Cine spune asta?
Eşti nebun.
Eşti norocoasă.
Doar îţi pregătesc drumul.
Ăsta-i blestemul
copilului mai mare.
Când se termină totul,
ai să-l poţi aduce acasă pe Jay-Z.
- Tu şi cu mama vă vorbiţi?
- Nu chiar.
E complet schimbată zilele astea.
- Ce faci?
- Doar îmi las nişte haine.
Nu stai aici?
Mă duc la Morris.
Sincer să fiu, nu credeam că vrei să stau aici.
Nu fi melodramatic.
Asta-i casa ta. Suntem familia ta.
- Chiar dacă l-ai aduce acasă pe Jay-D.
- Jay-Z.
Nu contează.
Jay-B, Jay-D...
Aştept un pacient, aşa că ai grijă când pleci.
Îmi pare rău
că te-am lăsat să aştepţi.
- Am bătut la uşă?
- Am întârziat?
Am senzaţia că am întârziat...
dar nu.
La loc. la loc. la loc.
- Ce-i ăla? Un pistol?
- Nu, o saltea de yoga.
- Se mută la mine.
- Ce?
Credeam că ai spus...
Nu spuneai că nu poate
să-ţi dea lucrurile
de care ai nevoie?
Încă nu sunt sigură.
Ar trebui să-i mai dau o şansă.
Doar mereu spui: "Fă ceva imoral. Cel
puţin aşa ştii că trăieşti." Nu-i aşa?
Şi dacă nu poate să-mi ofere
lucrurile de care am nevoie,
voi afla mai curând, dacă locuieşte cu mine.
- Şi nici nu are unde să se ducă.
- Ţi-a zis el asta?
Cel mai bun prieten al lui are o garsonieră.
Nu se înţelege cu mama lui,
deci nu se poate duce acasă.
Apropo, ea mă urăşte.
Ţi-am spus asta?
Nu. N-ai menţionat asta.
Da, e o cu totul altă poveste,
la care încerc să nici nu mă gândesc.
Copiii de psihanalişti se zice că sunt
cei mai dereglaţi dintre toţi.
Da, am auzit asta.
- Deci, se mută.
- Cred că va fi distractiv.
Asta mi-ai şi spus să fac, nu?
Adică, pur şi simplu, să mă distrez.
Aşa e.
- Aşa e.
- La ce te uiţi?
Am... am uitat!
Am o carte.
O carte. O carte
pe care am vrut să ţi-o arăt.
M-am gândit că poate...
"Lesbienele şi Kabala.
O pereche făcută pentru rai."
Nu-i asta!
Nu-i asta!
Doamne!
Bine. Nu contează.
Las-o baltă.
Îmi pare rău.
Am întârziat foarte tare.
N-am ce face, dacă te tot plimbi
pe aici îndeplinindu-mi orice fantezie.
A trebui să porţi o pungă de gunoi
până ajungi la lift.
- Mai mergem vineri la Hamptons?
- Da. Pe curând.
Southampton 7 Bridgehampton 12
Grozav.
Weekend cu Village People.
Te descurci.
Te-am pregă*** pentru clipa asta.
Greu te califică un maraton Bette Davis
pe canalul Turner Clasic.
Hei, băieţi, au venit!
Haideţi!
- Bună, Jason.
- Ce mai faci?
- Arăţi grozav.
- Şi tu.
- El e Jason.
- Bună, am auzit totul despre tine.
Bună, Palmer.
Îmi pare tare bine să te văd iar.
- Ce mai faci?
- Bine.
- *** a fost drumul?
- În regulă.
Palmer, el e Dave.
- Ce mai faci?
- Grozav. Dumneata ce faci?
- Se simte bine sau...
- Nu-l lua în seamă.
E doar gelos că n-a intrat primul
în pantalonii tăi.
Hei! Ce faci?
Doamne, îmi pare foarte rău.
Alsayste, maniacule!
Asta-i ca să nu latre.
- Eşti teafăr?
- Da. Cred că am orbit.
Vai, nu!
Să sunăm un pediatru.
Doamne...
E oribil.
Locul ăsta e uluitor!
Vreau să spun, totul...
fiecare cameră e perfectă.
La te uită!
Până şi paturile sunt grozave.
O să facem sex de vacanţa noaptea asta.
Ce înseamnă sex de vacanţă, Dave?
Nu ştiu, dar vei avea parte de el, fată.
La uite! Până şi briza ajunge aici.
E perfect.
- De asta au parte toţi oamenii bogaţi?
- Nu. Doar homosexualii bogaţi.
- Vezi că ţi-o iei!
- A, da?
Ţi-o dau...
Sex de vacanţă, Dave?
Te rog, eşti singurul republican
homosexual înregistrat la New York.
Doar pentru taxe. În orice altă
privinţă, sunt de stânga.
Mereu zic că democraţii au nevoie de
propriul spectacol, de propria agendă.
Nimeni nu s-ar uita.
Nu se lasă cu sânge.
Eu m-aş uita la spectacolul ăla.
Oamenii ar prefera să vadă un liberal
umilit la emisiunea Factorul O'Reilly.
Ar trebui să apari şi tu, Jason
şi să umileşti omul în întregime.
- Alsayste? Unde e?
- Mă duc eu după el.
- Scripcarul pe acoperişul fierbinte!
- Şi atât de tânăr! L-ai legitimat?
- Da. Din păcate, da.
- Cred că-i grozav.
Deştept şi dulce.
Li trebuie doar câţiva ani în plus.
Eu cred că e...
Tu n-ai dreptul.
Eşti îndrăgostit de el.
Poate, dar îmi fac griji pentru tine.
E atât de tânăr! Şi e clar
că tu te îndrăgosteşti de el.
Şi ce dacă?
Arăţi cu 10 ani mai tânără.
Nu te-am mai văzut aşa de fericită.
Numai că tu vrei un copil,
iar el nu e în stare să-ţi ofere asta.
- Ceasul biologic ticăie, Rafi...
- Mulţumesc, Randall. Eşti drăguţ.
Plus că are o relaţie ciudată cu mama lui,
care îl vrea însurat cu o Rifka sau o Debora.
Cine te-a întrebat pe tine?
Numeşti ciudată relaţia lor,
când e doar una apropiată.
De-am fi toţi la fel de norocoşi...
Şi pe urmă, mama ta crede că eşti
heterosexual, pentru Dumnezeu.
Auzi, Dave, ţie îţi pasă
dacă sunt evrei copiii tăi?
Îmi pasa dacă sunt fericiţi.
Bun răspuns.
Ce-i cu prietenii tăi? Tot weekendul
a părut un lung interogatoriu.
- Sunt doar îngrijoraţi pentru mine.
- Îngrijoraţi de ce?
De câţi ani ai tu.
Şi că eu îmi doresc, la un moment dat, un copil.
Mutatul tău la mine...
Am emoţii un pic, atâta tot.
Ştii *** e la New York.
Apartamentul e tot ce ai.
Câteva zeci de metri pătraţi,
pe care-i poţi numi ai tăi.
Lucrează viguros. Portrete realiste.
Şi are doar 23 de ani. Am fost uimită.
Sună grozav.
Chiar mi-ar plăcea să arunc o privire
pe lucrările lui. E aici?
Da.
- Grozav.
- S-ar bucura tare mult. Îl caut.
Aşteaptă să vezi asta.
Vino încoace.
Raphael!
Ce mai faci, iubito?
Îmi pare bine să te văd.
- Mă bucur să te văd.
- O ştii pe prietena mea, Anne?
Încântată de cunoştinţă.
Am mâinile ocupate.
Desigur.
E frumoasă.
- *** o cheamă?
- Ella.
Eşti aşa de dulce!
- Câţi ani are?
- Un an.
- Doamne...
- E o fată mare. Tu ai copii?
Nu, niciunul.
Tocmai a început să meargă.
Se ţine de balustradă şi păşeşte.
- Bună, iubito.
- Bună.
Ştii că prinzi 500 de canale cu chestia asta?
M-am uitat azi
la Grand Prix din Malaezia.
Într-adevăr?
Extraordinar.
Ai ieşit din apartament
de azi-dimineaţă?
Nu.
De ce?
Stă toată ziua degeaba în apartamentul meu.
Nu am pic de intimitate când ajung acasă.
Asta nu sună bine. Trebuie
să-şi găsească propria lui casă.
Da, dar mai întâi are nevoie de o slujbă.
Ar fi şi cazul.
Trebuie să-i cumpăr un cadou
de ziua lui. Ai vreo idee?
Există un joc, Nintendo,
despre care tot vorbeşte şi...
Rafi, lasă-mă să te întreb ceva.
Îţi place să faci sex?
Atunci nu-i lua Nintendo.
- Vii la culcare?
- Da, după jocul ăsta.
Doar o secundă.
- Ce poate fi rău în asta?
- Trebuie să mă întorc.
Doar ne uităm, da?
- Asta arată bine.
- E frumoasă.
- Cât costă?
- Mult prea mult. Nu te uita.
Nici măcar să nu te uiţi.
- Pot să vă ajut cu ceva?
- Poftim?
- Pot să...
- Nu!
Mulţumesc.
- Ce e?
- Trebuie să plecăm.
- De ce?
- Am o întâlnire de care am uitat.
- Parcă spuneai...
- Pur şi simplu trebuie să plec, bine?
- De ce?
- La naiba! Ascunde-te!
E un pacient?
Nu, e iubitul meu! Sigur că e
un pacient. Taci din gură!
- Va trebui să-mi explici asta.
- Ştii că nu pot.
Bine.
Speriaţi clienţii.
Mi-a căzut o lentilă de contact.
Am fost căsătorită cu un bărbat
care nu m-a putut iubi.
Şi acum sunt cu cineva
care mă poate iubi, dar...
nu-i bărbat în puterea cuvântului,
cel puţin nu tot timpul.
Înţeleg.
Poate, dacă mă dăruiesc lui cu totul,
se va purta aşa *** trebuie.
Zice că ştie că nu mă dăruiesc pe deplin
şi că asta nu e corect faţă de noi doi.
Nu cred că mai pot... face asta.
Îmi pare rău.
- Pur şi simplu nu pot.
- Ce să faci?
Trebuie să vorbim, Rafi.
Bine.
E fiul meu.
Cine?
Dar de ce pe uşa ta scrie "Lisa Metzger"?
Metzger e numele meu de domnişoară.
M-ai trădat!
Da.
Ţi-am trădat încrederea,
dar ca să păstrez relaţia noastră.
Mi s-a părut lucrul cel mai important.
Asta numeşti tu a păstra o relaţie?
În momentul acela, părea ceva potrivit.
*** adică în momentul acela?
De cât timp ai ştiut?
Cinci săptămâni, patru zile.
Am vrut să mă asigur că nu e doar o aventură.
Dacă ar fi fost, puteam continua.
Dar asta e o discuţie care, probabil,
va pune capăt muncii împreună.
Îţi dai seama că am vrut să evit
discuţia asta spre binele tău?
Nu. Cred că ai făcut-o
ca să-i controlezi viaţa fiului tău.
Nu!
Asta nu-i adevărat.
Am continuat doar pentru tine.
Fără niciun alt motiv.
Nu te cred.
Faptul că m-ai putut sfătui
să fac tot ce vreau,
dar să nu poţi face la fel
cu propriul tău fiu e greşit.
Ar trebui să examinezi problema asta.
Mulţumesc. Chiar lucrez la asta
cu psihologul meu.
M-ai lăsat să-ţi vorbesc
despre penisul lui.
Crede-mă, mie mi-a fost
mai greu decât ţie.
Până acum câteva săptămâni,
nici nu ştiam că fiul meu are ***.
Îţi dai seama că acum mama ta ştie
detalii intime despre penisul tău?
L-ai povestit despre penisul meu?
- Doamne, Rafi!
- Scuză-mă.
Presupuneam, liniş***ă, că aşa ceva
nu va ajunge la urechile ei.
Ar fi culmea să profite de asta ca să
mă aducă acasă de Ziua Recunoştinţei.
- *** de mai poţi glumi?
- Ce altceva să fac?
- Enervează-te! Revoltă-te!
- Mă revolt! Bine? Sunt nervos!
Nu-mi vine să cred că a împins
lucrurile atât de departe.
- Îi pasă de cei pe care-i ajută.
- Ce se-ntâmplă cu tine?
- Trebuie să-i fixez nişte limite.
- Te înşeli.
Încearcă să te controleze.
O şi face.
Nu mă cert cu tine. Ştiu că încearcă
să mă controleze. Detest asta.
Dar niciodată nu s-ar folosi de tine
ca să facă asta.
Eşti foarte de naiv.
*** ai putut s-o înşeli în felul ăsta?
A fost absolut imoral!
De binele ei decât ţie.
E clar, deoarece ai hotărât
să continui să te vezi cu ea.
Mamă...
- Ce-ai să faci acum?
- Să-mi trăiesc viaţa!
Sper că iei decizii corecte.
Acum se mai bazează cineva pe tine.
E în regulă. Mă descurc eu.
O iubesc.
Grozav. Dar nu veni la mine
să te ajut să scapi de mizeria asta.
Nu vin! Şi nu va fi nici o mizerie
de care să scap, mamă.
Şi nu ţi-am cumpărat beţigaşe,
fiindcă voiam să-ţi protejez urechile!
Deci te lasă să stai acolo
fără să plăteşti chirie?
Nu e gratis, plătesc în alte feluri.
- Doamne! Eşti eroul meu.
- Nu despre asta-i vorba.
Treaba cu maică-mea a distrus-o.
E imposibil de trăit cu ea zilele astea.
Aici e.
Aştepţi afară sau...
Mă gândeam să stau lângă tine
cu nişte şerveţele. Ne vedem la Rafi.
Vreau să-i vezi apartamentul.
Ea se întoarce abia peste câteva ore.
Nu-mi vine să cred
că n-ai ajuns încă la rubrica Bârfe.
- Ştii ce? E o casă grozavă.
- Ştiu.
Acum înţeleg de ce-i suporţi
toate rahaturile.
Nu de asta.
Îmi place să stau aici,
dar nu de asta sunt cu ea.
Apartament bun, prieteni cu reşedinţa
în Hampton, relaţii în lumea artei.
- Astea sunt motivele, amice.
- Taci din gură.
Haide, omule. Te-a legat de parcă
ai fi la puşcărie, în Pelican Bay.
Serios, abia dacă apuc să te mai văd.
Chiar tu ai spus că mă inviţi aici
doar pentru că nu e ea acasă.
La dracu'!
A venit!
Trebuie să te ascunzi.
Vorbeşti serios?
Chiar n-am voie să fiu aici?
Nu.
Bagă-te în dulap.
- În dulap?
- Bagă-te în dulap.
Nu-i plac oamenii străini
în spaţiul ei de trăit.
Ce dracu' e ăla?
Bucătăria face parte din el?
- Hai, în dulap.
- Iisuse Hristoase!
Ce mai faci?
Te-ai şi întors acasă?
Scuze!
Ai vrea să plec?
Credeam că azi mergi cu Morris.
Da... Bea asta.
E bună, nu?
Mergeam. Adică, merg.
Ei bine...
- Ce s-a întâmplat? Te porţi ciudat.
- Eu? Nimic. Sunt bine.
Tu eşti bine?
- E cineva aici?
- Ce? Nu.
Doamne!
E cineva cu tine?
Sunt alergic la...
- Ce se petrece aici?
- Ei bine...
Uite ce-i,
venisem doar de câteva minute,
pe urmă te-am auzit la uşă, m-am
panicat şi i-am zis să se ascundă.
- În dulap?
- I-am spus eu că-i o idee proastă.
Am fost aici doar...
Destul timp ca să bei o bere
cu prietenul tău sociopat,
aruncător de plăcinte.
Stai! I-am zis...
- Ţi-am zis să nu vii aici.
- Nu mi-ai zis!
Stai aşa!
Asta-i mai bine ori mai rău
decât psihopat?
Ce se întâmplă cu tine?
De necrezut ce mă aşteaptă acasă.
Oameni în dulap. Tu minţi...
Eşti un necăjit de preşcolar, Dave.
Mă ţii sub cheie
de când m-am mutat aici!
Spui că mă vrei aici
şi mă tratezi ca pe un deţinut.
Un deţinut?
Abia dacă îţi porţi de grijă.
Eu fac totul. Tu nici măcar
să faci curat nu eşti în stare.
Tot ce-ţi cer e să mă anunţi
când aduci pe cineva.
Ce mare scofală?
Trece şi tu peste asta.
Eu nu sunt Francis.
Nu te mint. Nu te înşel.
Cu siguranţă nu te evit.
Mulţumesc. Asta-i reconfortant.
Şi de foarte, foarte bun gust.
Ştii ce?
Pur şi simplu nu mai pot!
Ia-ţi un câine, dacă vrei să dai ordine,
fiindcă mie chiar nu-mi mai pasă.
Mi-a fost tare dor de tine.
Ar trebui să luăm o pauză
şi să ne vedem şi cu alţi oameni.
Ce?
Nu mai putem sta împreună.
Pur şi simplu, nu-i în regulă.
Şi nici nu mă mai pot încrede în tine.
I-am arătat, o clipă,
apartamentul tău.
Nu e doar asta.
Nu-mi poţi da ce-mi trebuie.
Înţeleg.
Şi toată chestia cu mama ta...
Nici nu ştiu ce să spun.
O nebunie.
Dar, gândeşte-te, a încetat
să te vadă fiindcă crede că ne iubim.
Nu. Pur şi simplu...
Pur şi simplu nu merge, cel puţin nu acum.
Şi asta e tot?
Nu pari atât de uşurată pe cât prevăzuseşi.
Glumeşti?
Sunt distrusă.
Mi-am ofensat pacienta doar ca s-o las
să aibă o relaţie cu fiul meu.
Şi pe urmă?
Fiul meu îmi ofensează pacienta.
Iar acum...
Pacienta îl ofensează pe fiul meu.
Sunt absolut zăpăcită.
Ce rol mai am în toate astea?
Cred că ai făcut ce trebuie, Lisa.
Ştii, nici dragostea nu poate garanta
că nu se ofensează unul pe altul.
La o adică, reduce totul
la nivelul probabilităţii.
Mulţumesc că aţi venit.
Scuzaţi dezordinea.
Rafi crede că-mi vor plăcea lucrările
dumitale şi am încredere în judecata ei.
Ne-am despărţit.
Îmi pare rău.
Nu ştiam.
- Nu v-a spus nimic?
- Nu.
Astea sunt grozave.
Expui la vreo galerie?
Nu.
Cât ceri pe cele mai mari?
Nu ştiu.
N-am mai vândut niciunul.
Îţi dau câte 1.000 bucată
pe astea două.
Şi voi vedea ce pot face
ca să-ţi organizez o expoziţie.
S-a făcut!
Nu-mi vine să cred.
Vei fi un pictor uriaş,
iar eu mă alătur acestei aventuri.
Poate aruncatul plăcintei va trece
drept "artă de performanţă". Ce zici?
- Pe cine suni?
- Pe Rafi.
- De ce?
- Să-i spun *** a mers.
Să-i dau câţiva dolari pentru
cât am stat la ea. O să se bucure.
- Dar eu ce sunt, cârlig de rufe?
- Mă fac că n-am auzit.
Eşti motivul pentru care ne-am...
- Vei avea propriul tău apartament?
- Taci!
Raf, tot eu sunt. Am nişte veşti
uluitoare. Te rog, răspunde!
Rafi, Rafi...
Alo?
De ce nu-l suni tu, atunci?
Îmi place, omule.
E foarte "anii tinereţii", ştii?
O mică problemă cu gândacii.
Poţi rezolva asta.
Va arăta bine când vin cei de la A&E
să filmeze documentarul.
"În primii 4 ani, a trăit cu pateuri
şi pricomigdale..."
Ia mai taci!
Bine, Howard Hughes,
spune-mi iar să tac. Îmbracă-te!
Să mergem. Mişcă! Vreau să ies
în oraş. Vreau să arăţi bine.
Ai stat prea mult închis.
Să mergem.
- Suntem cu ea.
- Ba nu sunteţi.
- Haide, aia-i prietena mea.
- Dincolo de frânghie!
Salut!
Bună!
Ne-a bătut fericea.
O cunoşti pe puicuţa aia?
- Da. Nu arăta cu degetul.
- Ce s-a întâmplat?
- Nu putem intra.
- E în regulă. Hai, lasă-i să intre.
Te iubesc, bine?
Chiar te iubesc.
Dacă nu profiţi de situaţia asta, îţi
voi pune serios la îndoială bărbăţia.
Mi-e dor de ea.
Treci peste asta. Bine?
Sunt 2 săptămâni de atunci.
Crezi că ea nu face la fel?
Mă gândesc să comand păstrăv fript.
Ce zici de somon?
Arată bine şi el.
O fi sălbatic sau de crescătorie?
Îţi place crapul?
Nu.
Crap...
- Vreau să dansez.
- Pune-te pe treabă, soro!
Mişcă-ţi şoldurile.
Haide!
Ce-i asta?
Parcă-i bălăbăneală Irenei Cara.
L-ar trebui ciorapi de lână.
- Trebuie să salvezi situaţia.
- Da, asta nu ajută pe nimeni.
Bea, iubitule.
Te simţi mai bine?
Mult.
E în regulă, nu?
- Dumnezeule!
- Ce?
- Dave...
- Da.
Crezi în Iisus Hristos?
OUĂ DE PREPELIŢĂ
Pictezi.
Lucrez.
N-o fac ca să te enervez, mamă.
Nu e un act de răzvrătire.
O iubesc. Încerc să fac relaţia
să meargă. Am nevoie de ajutorul tău.
Ajutorul! Ai auzit vreun cuvânt din
ce ţi-am spus? Am terminat cu asta.
Măcar lasă-mă s-o aduc vineri seară.
Te rog, mamă, te implor.
N-a încetat să vorbească despre tine.
Cât de mult îi lipseşti
şi lucruri de felul ăsta.
Ai înnebunit?
În niciun caz.
Te simţi bine?
Mamă? Am venit.
Rafi!
Poftim?
Ce s-a întâmplat, scumpo?
Mi-a fost dor de tine.
Abia acum mi-am dat seama
cât de mult.
- Şi mie mi-a fost dor de tine.
- Da?
Da.
- Bună, scumpule.
- Îţi mulţumesc.
Arăţi foarte bine.
Hainele.
Ce? Jack!
- Mamă, Audrey poate să vină la noi?
- Nu, nu! Termină cu telefonul.
Intraţi!
- Nu mai mânca din antreuri.
- Doar unul.
Haideţi acum.
Tată, ea e Rafi.
- Încântată de cunoştinţă.
- Ea e sora mea, D.
- Bună, sunt Dinah.
- Îmi place rochia ta. E frumoasă.
- Am auzit atât de multe despre tine!
- Bună, eu sunt Blanche.
- Mama mea.
- Şi dumneata eşti...
- Rafi.
- Ce nume drăguţ.
- Mulţumesc.
- E prescurtare de la Raphael.
- La fel ca pictorul.
- Pictorul?
- Soţul meu, Sam.
- Îmi pare bine să vă cunosc.
- Fereşte-te de el.
- Ăsta-i adevărul.
- Sper că vă e foame.
N-ar fi trebuit.
Mulţumesc.
Mulţumesc foarte mult.
Ce pungă drăguţă!
- Şi sticla e drăguţă.
- Ia uitaţi-vă!
Dacă se răceşte îndeajuns,
putem s-o bem la cină.
Pune-o în congelator vreo 10 minute.
Va fi numai bună.
Dumnezeu să-mi binecuvânteze fiica.
Nu ştiu unde aş fi fără ea.
În Brooklyn.
Ai fi în Brooklyn.
Tu stai aici, lângă mine.
E frumos.
- Te simţi bine, bunico?
- De parcă aş avea de ales?
Eşti bine până te duci.
Hai să-ţi spun o poveste minunată.
*** am cunoscut-o pe Blanche a mea.
La metrou. Exista o linie
care traversa bulevardul DeKalb.
Eu stăteam pe o parte a vagonului,
ea pe cealaltă
şi purta cea mai prostească pălărie
pe care ai văzut-o în viaţa ta.
Arăta grozav.
- Am mai auzit o dată povestea asta.
- Doar o dată? Eşti norocoasă.
E o poveste adorabilă.
Nu-i grozav că David
şi-a vândut tablourile?
Da.
Ne bucurăm foarte mult pentru el.
- Da, sigur.
- Ce?
- Nu credeam să ai vreo şansă.
- Vezi?
- Tată, chiar aşa?!
- Oricum, ar trebui...
Ar trebui să ştiţi cu toţii că asta
o să fac tot restul vieţii mele.
Într-adevăr?
Fără certificat de contabil.
Fără diplomă de avocat.
Fără "Sună-l pe dr. Bloomberg".
Asta e.
Presupun că poţi trăi din asta.
Deci... înţeleg că vrei
să te converteşti la iudaism.
Doamne!
- E bine, mulţumesc.
- Sigur.
- Pun asta aici?
- Da.
În regulă.
Aşa e bine.
E o situaţie foarte ciudată.
Nici eu n-am mai trăit ceva
cât de cât asemănător.
Acum vezi că până şi psihologul tău
are o familie nebună.
Glumeşti?
E tot ce n-am avut eu.
Fără bunici.
Fără râsete la cină.
Fără cină, de fapt.
Mulţumesc că m-ai invitat.
Ştiu că ţi-a fost foarte greu.
Nu, n-a fost greu deloc.
Cred că eşti formidabilă, Rafi.
Cred că eşti grozavă.
Ştiu că ţi-e greu să înţelegi,
dar nu e nimic personal.
Nu vreau ca fiul meu să-şi abandoneze
credinţa aşa de devreme.
Nu va fi nevoie s-o facă. Aş vrea
să-mi cresc copiii în spiritul religiei.
Eu n-am avut una. Mereu ai spus
că sufăr din cauza asta.
Ia-o încet! Tu...
Copii? Cu fiul meu?
- Rafi, gândeşte-te la ce spui.
- Îmi pare rău!
Câteodată uit că-i eşti mamă.
Încă te cred psihologul meu.
Ce mizerie, nu?
Şi mai ştii ceva? Avea în baie
20 de cutii cu beţigaşe pentru urechi.
În timp ce restul apartamentului este o cloacă.
Stai un pic. Vorbeşti despre Dave?
Dave al lui Rafi?
Da şi ce?
Sunt despărţiţi.
Ascultă, Sue, Rafi şi Dave sunt iar împreună.
Deci s-au împăcat.
Ce mare scofală?
Marea scofală e că povestea
voastră ar distruge-o.
Bine. Doamne!
N-am să spun nimic.
Nimic despre ce?
Bună!
Te-ai culcat cu Sue?
Poftim?
Ştii ce? Sun-o şi întoarce-te
la tine acasă, te rog.
Am nevoie de linişte.
Mulţumesc.
Nu, n-o sun.
E o nebunie.
Şi mă pedepseşte că am ascultat-o?
Ştii ceva?
Fii serios!
Până şi eu văd că problema nu e că ai ieşit.
Problema e cu cine ai ieşit.
Azi e ziua
"Învaţă-te Dracului Minte".
Doamne, Dumnezeule!
Închide uşa, te rog.
Mulţumesc.
E de la brutăria "Magnolia".
Trădătorii!
Ai sprijinul meu deplin în orice vrei să faci.
Atunci de ce am impresia că încă
mai eşti împotriva acestei relaţii?
Nu am... nu sunt. Mă îngrijorează.
Sunt mama ta. Asta mi-e slujba.
Dacă decid să merg până la capăt?
Scumpule, e evident că e ceva special între voi.
Mă uit la relaţia asta
şi văd cât de mult te-a ajutat.
E de-a dreptul... grozav.
Eşti... Te-ai maturizat.
Eşti pictor. Înţeleg asta.
Rafi m-a făcut să înţeleg asta.
Asta va fi viaţa ta.
- Aşa e.
- Aşa e. E grozav.
Dar, David, încearcă
să asculţi ce-ţi spun.
Dragostea nu e totdeauna de ajuns.
Nu când vorbiţi de căsătorie şi copii
şi de conturi bancare comune.
Poate că n-ar trebui să înveţi
lecţia asta la 23 de ani,
dar ai intrat într-o situaţie
complicată...
Mamă!
Relaţiile înseamnă muncă.
Copiii înseamnă muncă!
Nu spun că dragostea nu e importantă.
Este, dar...
Ce vrei să spui?
Spun că...
uneori iubeşti şi înveţi.
Apoi... pleci mai departe.
Şi asta-i bine.
Acum e acum...
Văleu!
Îmi pare rău.
Şi...?
Şi a fost o decizie foarte,
foarte proastă şi nu m-am gândit.
Îmi pare tare rău, Rafi.
Eu învăţ lucrurile astea pe parcurs.
Dar te rog să mă ajuţi, pentru că...
Ne laşi o clipă?
- În niciun caz. Lucrez aici.
- Bine. Continuu, oricum. Uite ce-i...
S-ar putea să avem unele probleme
şi să mai greşesc din când în când,
dar toată lumea greşeşte.
Diferenţa e că eu
încerc din răsputeri să fie bine.
Şi vreau mereu să fiu bărbatul
pe care îl vezi în mine.
Bine, la fiecare 4 ani. Dar vreau
să fiu bărbatul acela pentru tine.
Important e că te iubesc nespus de mult...
O scot eu la capăt, bine?
O să reuşesc.
Numai acordă-mi o şansă.
- Eşti sigur că vrei asta?
- Da, sunt sigur.
De ce acum?
Pentru că vrei lucrul ăsta mai mult
decât orice altceva pe lume.
Şi vreau să ţi-l ofer.
Vreau să am un copil cu tine.
Nu pot.
De ce?
Pentru că te iubesc
şi nu-ţi pot face aşa ceva.
Nu înţeleg.
Ce-mi faci?
De fapt, mă simt foarte bine.
Pur şi simplu nu pot.
Vreau să-ţi ofer asta.
Ştiu că vrei.
Şi e cel mai frumos cadou
pe care mi l-a făcut cineva vreodată.
Dar nu e bine pentru tine.
O vei regreta.
Ştii asta.
Faptul că eşti dispus s-o faci
mi-arată cât de mult mă iubeşti.
Acesta e cadoul pe care îl iau cu mine.
Cu un an mai târziu
Să mai vând doar un tablou şi o să am
destui bani ca să plec de aici.
Ce? Unde te duci?
Mă gândeam la America Centrală.
Poate în El Salvador.
Pleci în El Salvador aşa, pur şi simplu?
- Da.
- Nu înţeleg.
Ajungi acolo, coborî din avion,
dar *** ştii încotro s-o iei?
Nu ştiu.
Am să văd acolo.
E timpul să încerc şi aşa ceva.
Niciodată n-am ieşit din ţară.
Scuze, dar excursia din '98, cu clasă?
Cea de la cascada Niagara?
- Serios, Morris!
- Ce e?
- Şi eu, omule, eu ce fac?
- Ar trebui să vii cu mine.
El Salvador? Asta-i în ţara
lui Noriega, amigo. Nici vorbă!
Aia-i Panama,
încearcă şi tu să mai înveţi.
Am avut a doua întâlnire cu o fată.
- Glumeşti.
- Da, dar te-am păcălit o clipă, nu?
- La naiba!
- Ce e?
- Mi-am uitat căciula în restaurant.
- Tembelule!
- Să vin cu tine?
- Nu, mă duc eu.
- În regulă. Te iubesc, frate.
- Te ajung din urmă.
- V-aţi uitat căciula.
- Da.
- Poftiţi.
- Mulţumesc.