Tip:
Highlight text to annotate it
X
Changeling.2008.BRRip.XviD.AC3.D.Z0N3
"Changeling" (Schimbul)
dramă-mister,2008
Bazat pe o poveste reală
Traducerea şi adaptarea:
danatom @ www. titrări. ro
Los Angeles
9 martie 1928
Walter, scumpule... trezeşte-te.
Mai lasă-mă două minute.
Îmi pare rău,
o să dormi mai mult mâine.
Pentru asta e sâmbăta.
Treci la perete.
Haide, repejor...
Gata, am notat, uite!
Aşează-te,
că se răceşte micul dejun.
Sunt cereale.
Aşa şi trebuie să fie, reci.
Scumpule, am ajuns.
la-ţi cărţile. Du-te.
Da, doamnă, dacă aşteptaţi un moment
vă fac legătura cu un consultant.
Vine imediat.
Aşteptaţi puţin.
O secundă, vă rog.
Ocupă-te tu de asta.
Eu nu mă descurc.
Bună ziua, sunt consultantul.
Cu ce vă pot ajuta?
Văd că sunteţi
pe o linie comună...
Din păcate, unii oameni
mai ascultă liniile comune...
Şi ce face?
E totul în regulă?
Da, domnule, o doamnă
are probleme... cu conexiunea.
- Bună, voinicule.
- Bună, mamă.
- *** a fost la şcoală?
- Bine.
Am învăţat despre dinozauri.
Şi m-am bătut cu Billy Mankowski.
- De ce?
- A dat în mine.
Şi ai dat şi tu?
Bine.
Regula numărul unu, mai ţii minte?
Să nu fii tu cel care începe bătaia,
ci cel care o termină.
De ce a dat în tine?
Pentru că I-am lovit eu.
Tu I-ai lovit primul?
De ce?
A zis că tata ne-a părăsit
pentru că nu mă iubeşte.
TatăI tău nici nu te-a cunoscut.
*** putea să nu te iubească?
Atunci de ce a plecat?
Pentru că, în ziua când te-ai născut,
odată cu tine a mai sosit ceva.
Era într-o cutie puţin mai mare
decât tine. Ştii ce era în ea?
Ceva care se numeşte
responsabilitate.
Şi, pentru unii oameni, responsabilitatea
e cel mai înfricoşător lucru din lume.
Deci a fugit
pentru că îi era frică
de ce era în cutia aia?
- Asta e o prostie.
- Exact aşa m-am gândit şi eu.
Am pierdut "Amos şi Andy"?
Mă tem că da, amice.
Hai, treci la culcare acum.
Mai mergem la film mâine?
Am auzit că e un film nou
cu Charlie Chaplin.
Şi un serial nou,
"Aviatorul misterios".
- Şi el cine e?
- Nu ştiu.
Nimeni nu ştie.
De-aia e aşa de misterios.
Nu sunt prea greu
ca să mă duci în braţe?
Nu, absolut deloc.
- Alo?
- Sunt Margaret.
Bună, Margaret.
- Ce faci?
- Bine.
Ascultă. Chin nu poate veni azi.
Suntem în criză de oameni.
Când a sunat să spună
că s-a îmbolnăvit?
Acum o jumătate de oră.
Nu găsesc pe nimeni s-o înlocuiască.
Nu poate veni Myrna? I-ar prinde bine
banii pentru orele suplimentare.
- Nu poţi să vii tu?
- Nu.
I- am promis lui Walter
că mergem la film.
Te rog, numai până la patru.
- Bine. Numai până la patru.
- Super! Mulţumesc.
Ne vedem atunci.
Sandvişul tău şi laptele
sunt în frigider.
Le-am rugat pe dna Riley
şi pe fiica ei
să treacă pe aici
peste câteva ore.
Pot să am şi singur
grijă de mine.
Ştiu că poţi, ele vin doar
să vadă ce face casa, nu tu.
Mâine, mergem la film, să ştii.
Apoi mergem cu tramvaiul până
în Santa Monica şi ne plimbăm pe dig.
Ce zici? E bine?
Mă întorc înainte să se întunece.
Nu mi-e frică de întuneric.
Nu mi-e frică de nimic.
Ştiu.
Să fii cuminte.
Te iubesc.
Liniile sunt blocate
de-aici până-n Ohio.
Cineva insistă
să vorbească cu un şef.
Trebuie să semnezi
cererea de achiziţie.
Bine, conectaţi-vă la staţiile
din Omaha.
Vom forma apelurile noastre
prin comutatoarele lor.
Şi porniţi consola acum.
Christine...
Bine că te-am prins.
Ţi-am urmărit rapoartele de lucru şi vreau
să-ţi spun că sunt foarte impresionat.
Când am propus să angajăm
femei consultant,
şefii mei nu au fost prea încântaţi,
dar tu te-ai descurcat
la fel de bine ca orice bărbat.
Mulţumesc, domnule Harris.
Te rog, spune-mi Ben.
Ce vreau să-ţi spun e că...
Avem nevoie de un director
pentru noul birou din Beverly Hills.
Dacă eşti interesată,
pot să anunţ şi...
Bine, ar fi minunat.
Mulţumesc foarte mult.
- Putem să discutăm luni?
- Da, bineînţeles.
Mulţumesc foarte mult.
Te rog!
Stai!
Walter?
Dragule?
Walter?
Walter?
Dragule?
Walter?
Dragule?
Walter?
Walter, e timpul
să intri în casă, dragule!
Susie?
L- ai văzut pe Walter?
Nu, doamnă Collins, îmi pare rău.
Walter?
Walter?
- Spuneţi-mi numărul, vă rog.
- Daţi-mi, vă rog, secţia de poliţie.
Vă fac legătura imediat.
Poliţia Lincoln Heights.
Bună seara.
Mă numesc Christine Collins.
Locuiesc pe North Avenue 23,
la numărul 210.
Aş dori să anunţ dispariţia unui copil.
Dispariţia unui copil.
Ce relaţie aveţi cu copilul, doamnă?
E fiul meu.
De cât timp lipseşte de acasă?
Nu sunt sigură.
Abia m-am întors de la serviciu.
Poate de azi dimineaţă.
Sau poate numai de o oră.
- Aţi întrebat vecinii?
- Sigur că da.
- Poate a uitat cât e ceasul.
- Nu, el stă mereu lângă casă seara.
Vreţi să trimiteţi, vă rog,
pe cineva aici?
Îmi pare rău, dar noi intervenim doar
după cel puţin 24 de ore de la dispariţie.
***?
99% dintre copii
apar până a doua zi.
Nu avem resurse pentru a căuta
orice copil care iese cu prietenii.
Nu, Walter nu e aşa,
el nu se comportă astfel.
Cu tot respectul, doamnă,
toţi părinţii care ne sună spun asta.
Vă rog...
Nu vă pot ajuta.
O să notez numele şi adresa dvs,
dar nu putem face nimic
până mâine la prima oră.
Sigur va apărea până atunci.
Aşa se întâmplă întotdeauna.
Gândurile noastre se îndreaptă astăzi
din nou spre doamna Christine Collins,
al cărei fiu, Walter Collins,
a dispărut acum două săptămâni.
Deşi nu e membră a congregaţiei noastre,
să ne rugăm pentru ea astăzi,
aşa *** facem în fiecare zi,
de când i-am aflat necazul.
La radio şi în ziare,
ni se spune că poliţia din Los Angeles
face tot posibilul pentru a-I aduce
pe copil înapoi la mama sa
şi sunt sigur că aşa este.
Dar, fiind cea mai violentă,
coruptă şi incompetentă poliţie
din această parte a Munţilor Stâncoşi,
nu cred că asta înseamnă foarte mult.
Zi de zi, noi cadavre
apar pe şoseaua Mulholland
şi în şanţurile din oraşul nostru
din cauza şefului poliţiei,
James Davis,
şi a aşa-zişilor săi "pistolari".
Zi de zi, nevoile cetăţenilor cinstiţi
sunt puse mai prejos
decât lăcomia şi câştigul personal.
Zi de zi, acest oraş de scufundă
mai adânc într-o mlaştină
de teamă, intimidare şi corupţie.
Cândva oraş al îngerilor,
Los Angeles a devenit un loc
în care protectorii noştri
au devenit torţionarii noştri,
unde a face legea
înseamnă a fi mai presus de lege...
3 aprilie 1928
Înţeleg. Mulţumesc.
O să mai sun peste câteva săptămâni.
Mulţumesc foarte mult.
Departamentul Persoane Dispărute?
Bună ziua.
Mă numesc Christine Collins.
Aş dori să ştiu dacă
aţi găsit vreun copil dispărut,
ale cărui semnalmente corespund
cu cele ale lui Walter Collins.
Da, vă rog să sunaţi.
Voi reveni peste o săptămână.
Mulţumesc foarte mult.
De Kalb, Illinois
20 iulie 1928
Doi dolari.
La naiba, cred că
mi-am lăsat portofelul acasă.
Îţi rămân dator?
Nu dăm pe datorie.
Plăteşte sau chem poliţia.
M- am săturat să tot vină pe-aici
vagabonzi ca tine.
Nu încerc să te trag pe sfoară, şefule,
pur şi simplu mi-am uitat portofelul acasă.
Mă duc să-I iau
şi vin înapoi în 5-10 minute.
Ce garanţie am?
Ce garanţie poate fi mai bună
decât sânge din sângele meu?
Rămâi aici, fiule.
Mă întorc imediat.
Şi vezi să nu intri în vreun bucluc.
E un om cumsecade
dacă are încredere în noi.
Stai aici
până mă întorc cu portofelul.
Zece minute!
Apoi chem poliţia.
Să-I ia naiba!
Alo, Myrtle?
Sunt Harve, de la restaurant.
Vrei să mi-I dai pe şeriful Larsen?
Christine, am probleme cu conexiunile.
Nu pot forma nimic.
Da, cred că aşa e mai bine.
Mulţumesc.
Doamna Collins?
Sunt căpitanul JJ Jones,
de la Departamentul pentru Minori
din Lincoln Park.
Departamentul meu se ocupă de cazuri
de copii fugiţi de acasă sau dispăruţi,
inclusiv de al fiului dumneavoastră.
Trăieşte, doamnă Collins.
A fost găsit acum două zile
de poliţia din De Kalb, Illinois.
E viu şi nevătămat.
Era împreună cu un vagabond,
al cărui nume nu-I cunoaştem încă.
Mulţumesc mult!
Ce de ziarişti!
Povestea dumneavoastră are
un final fericit, doamnă Collins.
Oamenilor le plac finalurile fericite.
Să ne grăbim,
trenul trebuie să vină.
Daţi-vă mai în spate!
Mulţumesc, băieţi.
Voi da o declaraţie
peste câteva minute,
dar acum important e ca această doamnă
să-şi reîntâInească fiul.
Aşa că scuzaţi-ne.
Doamnă Collins, aş vrea să vi-I prezint
pe James E. Davis, şeful Poliţiei.
Mă bucur să vă cunosc.
Nu ne bucurăm de foarte multă apreciere
din partea presei zilele astea.
E bine să fim de faţă când are loc
un eveniment fericit, nu credeţi?
Ba da.
Sper că băieţii mei
v- au tratat *** trebuie.
Mi-au spus că pot să reclam dispariţia
abia după 24 de ore şi am crezut că...
Aşa e procedura.
- Au fost extraordinari.
- Bun.
Atunci nu cred că vă deranjează
dacă spuneţi asta presei.
Că Poliţia din Los Angeles...
Femeile...
Aşteaptă puţin.
Înapoi, băieţi.
Ţine-i pe loc.
- Nu aveţi de gând să...?
- Nu e fiul meu.
Ce?
Ce spuneţi?
Nu e fiul meu.
Poate vă înşelaţi.
Nu mă înşel.
Pentru el au fost patru luni îngrozitoare,
a slăbit mult, s-a schimbat...
Mi-aş recunoaşte propriul fiu.
Tot ce spun e că sunteţi şocată,
iar el s-a schimbat.
*** te cheamă?
Walter Collins.
E un nume comun.
Unde locuieşti, Walter?
Ştii adresa ta de-acasă?
North Avenue 23, la numărul 210,
Los Angeles, California.
Şi ea e mămica mea.
Doamnă Collins, ascultaţi-mă.
Vă înţeleg...
Sunteţi confuză acum,
era şi de aşteptat.
Băieţii la vârsta asta
se schimbă atât de repede...
Am prevăzut asta în ancheta noastră.
Fără îndoială, el e fiul dumneavoastră.
Nu e Walter.
Nu e Walter
pe care vi-I amintiţi.
De aceea e important să-I luaţi acasă,
ca să vă convingeţi.
- Să mă conving?
- Pe măsură ce se familiarizează cu locul,
veţi avea timp să vă reveniţi din şocul
provocat de înfăţişarea lui schimbată
şi vă veţi da seama
că e Walter al dumneavoastră.
Vă jur, vă dau cuvântul meu
că e fiul dumneavoastră.
Dacă aveţi vreo problemă,
puteţi veni să discutăm.
O voi rezolva.
Vă dau cuvântul meu.
Credeţi-mă.
Doamnă Collins,
nu mai are unde să se ducă.
Vă rog.
Poate că nu gândesc clar acum.
- Bine.
- Nu gândiţi clar, aşa este.
Mulţumesc mult. Întoarceţi-vă.
- Ce simţiţi acum, că v-aţi găsit fiul?
- Ce-aţi simţit când I-aţi revăzut?
- E greu de explicat.
- A fost şocată la început.
Nu I-a recunoscut pe băiat,
ceea ce e perfect normal,
pentru că a trecut printr-o perioadă grea.
*** te simţi, băiete? E bine acasă?
Da, e grozav.
Poliţia din Los Angeles
e recunoscătoare pentru munca depusă
de Poliţia din De Kalb pentru ca această
reîntâInire fericită să poată avea loc.
LAPD-ul este dedicat servirii
publicului în fiecare clipă.
Putem face o poză
mamei şi fiului, dle căpitan?
Bineînţeles.
Apropiaţi-vă unul de celălalt.
Gata, băieţi.
- Încă una, vă rog.
- Aşa.
A fost bun sandvişul?
Mai vrei lapte?
Nu.
Nu, mulţumesc.
Nu, mulţumesc.
Eşti plin de funingine,
ar trebui să faci o baie.
Ţi-am pus pijamaua pe pat.
Te simţi bine?
Am alunecat.
A naibii cadă!
E în regulă.
Eşti circumcis.
leşi!
Mişcă.
Ultima dată când I-am măsurat pe Walter,
era cu 10 centimetri mai înalt decât tine.
Cine eşti?
Ce cauţi aici?
Cine eşti?
Nu e fiul meu.
Nu ştiu de ce susţine asta,
dar nu e Walter. E o greşeală.
Ne-am înţeles să-I lăsăm
să se acomodeze.
E cu 10 centimetri mai scund.
- L-am măsurat.
- Poate aţi măsurat greşit.
Sigur există o explicaţie logică
pentru toate astea.
E circumcis...
...iar Walter nu e.
Doamnă Collins...
Fiul dumneavoastră
lipseşte de acasă de 5 luni.
Şi-a petrecut o parte din timpul ăsta
alături de un vagabond necunoscut.
Cine ştie ce i-o fi făcut
nebunul acela?
Poate că I-a circumcis.
Şi I-a făcut mai scund?
- De ce nu mă ascultaţi?
- Vă ascult, fir-ar să fie.
Şi înţeleg ce simţiţi.
S- a schimbat, fără îndoială.
Amândoi aţi trecut
printr-o experienţă groaznică,
tocmai de aceea el are nevoie
de dragoste şi ajutor din partea dvs.
Nu e fiul meu.
De ce faceţi asta, doamnă Collins?
De ce o faceţi?
Păreţi perfect în stare
să aveţi grijă de băiat.
Aveţi un salariu destul de bun
pentru a-i acoperi nevoile personale,
nu înţeleg de ce fugiţi
de responsabilităţile dvs de mamă.
Nu fug de nimic,
mai ales nu de responsabilităţile mele.
Ba chiar am grijă
de băiatul acela acum,
pentru că nu are pe nimeni.
Dar sunt îngrijorată pentru că
aţi încetat să-I căutaţi pe fiul meu.
De ce să căutăm pe cineva
care a fost deja găsit?
- Pentru că nu I-aţi găsit.
- Identitatea lui a fost confirmată.
De cei mai buni specialişti
în domeniul identificării copiilor.
Oameni care ştiu ce fac.
Şi eu nu?
Îmi pare rău...
Vă sunt recunoscătoare pentru tot ce aţi
făcut şi ştiu cât de mult vă străduiţi.
Şi să ştiţi că nu vreau
să vă fac probleme.
Dar s-a comis o mare greşeală
şi trebuie să mă ajutaţi să o repar,
ca să îmi găsesc fiul,
până nu e prea târziu.
Vă rog.
Nu vreau să vă mai reţin,
îmi pare rău, m-am enervat.
Vă rog să mă scuzaţi.
Da, domnule căpitan?
Sara, dă-mi-I la telefon
pe doctorul Tarr.
Doamna Collins?
Sunt doctorul Earl W. Tarr.
Căpitanul Jones m-a trimis.
Mă consultă uneori, în anumite cazuri
referitoare la copii. Pot să intru?
Da. Vă mulţumesc că aţi venit.
Începusem să cred
că nu m-a crezut.
Am venit ca să punem
lucrurile în ordine.
Unde-i băiatul?
lată-I.
Frumos băiat.
Are ochii dumneavoastră, nu-i aşa?
Şi nasul, puţin.
Băiatul e în formă,
deşi a trecut prin atâtea.
Aveţi un băiat foarte energic,
doamnă Collins.
Credeam că aţi venit să mă ajutaţi.
Aşa este.
Căpitanul Jones a spus că băiatul
a suferit serioase schimbări fizice.
De aceea am venit. Să vă asigur
că îngrijorarea dvs de mamă nu are rost.
Îngrijorarea mea de mamă nu e pentru el,
deoarece nu este fiul meu.
Astfel de afirmaţii
I- ar putea deprima pe băiat, nu-i aşa?
Căpitanul Jones a spus că există
o schimbare a înăIţimii lui. Aşa este?
Da.
Veniţi.
Stai lângă perete.
E cu 10 centimetri mai scund.
Nu e niciun mister, doamnă Collins.
Se ştie că traumele psihice
pot afecta creşterea copiilor.
Din cauza stresului din ultimele 5 luni,
coloana lui vertebrală s-a contractat.
E neobişnuit, dar foarte posibil.
Şi circumcizia?
E foarte posibil ca răpitorul lui
să fi considerat că aşa e bine.
La urma-urmei, circumcizia
e o măsură igienică.
Deşi cred că a fost
destul de traumatizant.
Nici nu mă miră
că i-a fost afectată memoria.
Există o explicaţie medicală
pentru toate astea.
Dar e normal să puneţi întrebări.
Trebuie să cunoaşteţi toate schimbările
pe care le-a suferit de când a dispărut.
Credeţi că nu ştiu
dacă este sau nu fiul meu?
Eu sunt mama lui.
Ceea ce înseamnă
că nu puteţi fi obiectivă.
Priviţi prin prisma
unei emoţii puternice
un băiat care s-a schimbat
faţă de *** îI ştiaţi.
Nu mai e acelaşi băiat acum.
Aşa *** un băiat care pleacă la război
e schimbat când se întoarce acasă.
Inima unei mame,
condusă de intuiţie şi emoţie,
îşi dă seama de aceste schimbări
şi se revoltă.
Insistaţi că acesta
nu este fiul dumneavoastră.
Dar asta nu schimbă lucrurile.
Voi supune teoria mea
unui test al obiectivităţii.
De acord?
- E absolut revoltător.
- Calmaţi-vă şi ascultaţi-mă.
Ba nu, dumneavoastră ascultaţi-mă.
Vă rog.
Acel aşa-zis doctor m-a făcut
să par în faţa vecinilor
o mamă îngrozitoare,
care nu-şi recunoaşte propriul fiu.
Şi ce-a aflat?
A găsit ce a vrut să găsească.
Ceea ce, evident,
i- aţi spus să găsească.
Doamnă Collins, nu aveţi
de ce să vă fie ruşine.
Nu asta e problema,
dacă îmi e ruşine sau nu.
Problema e că pierdeţi timpul,
când ar trebui să-I căutaţi
pe fiul meu!
Dar raportul a fost finalizat,
doamnă Collins.
Atunci vreau să-I primesc şi eu,
ca să-I resping,
înainte să-I mai vadă cineva.
Bine.
Da. Bună ziua.
Am terminat. Pot să mă duc
în camera mea acum?
Da.
Noapte bună, mami.
Nu-mi spune aşa!
Nu-mi mai spune aşa!
Nu sunt mama ta!
ÎI vreau pe fiul meu înapoi!
Tu nu eşti fiul meu!
ÎI vreau pe fiul meu înapoi!
Îmi vreau fiul înapoi!
Lua-te-ar naiba!
ÎI vreau pe fiul meu!
Nu trebuia să ţip la tine.
Eşti doar un copil şi...
...nu cred că ştii ce faci,
şi nici câtă durere provoci.
Dar trebuie să înţelegi
că fiul meu e viaţa mea.
El e tot ce am.
Indiferent ce crede poliţia,
indiferent ce crede toată lumea,
noi doi ştim adevărul, nu-i aşa?
Amândoi ştim
că tu nu eşti Walter.
Trebuie doar să le spui
că nu eşti fiul meu.
Ca să-mi poată găsi fiul.
Te rog...
Vorbim mâine.
Alo?
Sunteţi doamna Christine Collins?
Numele meu e Gustav Briegleb, sunt pastor
al bisericii prezbiteriene Sf Paul.
Da, am ascultat ce aţi spus la radio
şi vă mulţumesc.
Aţi citit ediţia de azi
a ziarului "The Times"?
Nu.
Aruncaţi o privire şi apoi veniţi
să luaţi micul dejun la parohie,
cam peste o oră.
Cred că trebuie să discutăm.
***?
"La solicitarea Poliţiei Los Angeles,
dr Earl W. Tarr, specialist pediatru,
I- a examinat pe Walter Collins
pentru a stabili
cauza scăderii în greutate,
a palorii, stării confuze şi
a altor simptome
prezente de la întoarcerea
la mama sa, lunea trecută. "
Bine întors din condei, nu-i aşa?
Prezente de la întoarcerea băiatului
la mama sa...
Nu numai că susţin clar
că sunteţi mama băiatului,
dar insinuează că sunteţi,
cumva,
responsabilă pentru aceste schimbări
şi că Poliţia e îngrijorată
de situaţia băiatului aflat la dvs.
Gustaţi ouăle, sunt foarte bune.
"Am examinat băiatul cu mare atenţie,
a declarat dr Tarr,
şi este clar că are ceva de spus.
Sunt sigur că... "
...peste ceva timp, băiatul va spune
tot ce s-a întâmplat cu el,
dar nu înainte de a căpăta
încredere în cine îI ascultă.
Pentru că asta lipseşte aici,
încrederea în spusele bietului puşti.
Când I-am examinat nu am găsit nimic
care să contrazică opinia Poliţiei.
De ce fac asta?
Pentru a nu recunoaşte că
au greşit şi v-au adus alt băiat.
Oricine citeşte ziarul şi are ceva minte,
îşi dă seama de asta imediat.
Din păcate, nu e cazul a jumătate
dintre cititorii ziarului "The Times".
Dnă Collins, consider că am o misiune,
aceea de a scoate la iveală
lucruri pe care Poliţia
nu doreşte să le aflăm vreodată.
O poliţie care acţionează
prin violenţă, abuzuri, crime,
corupţie şi intimidare.
Când Davis a devenit comandant al Poliţiei,
acum doi ani, a spus...
Vom lupta împotriva bandiţilor înarmaţi
de pe străzile din Los Angeles.
Îi vreau morţi, nu vii.
Şi voi pedepsi drastic orice poliţist
care va arăta milă faţă de un criminal.
A luat 50 dintre
cei mai nemiloşi poliţişti
şi le-a dat mitraliere şi permisiunea
de-a împuşca pe oricine le stătea în cale.
I- a numit "Pistolarii".
Fără legi, fără procese, fără întrebări,
suspendări sau investigaţii.
Doar grămezi de cadavre,
peste tot,
la morgă, în spitale, pe străzi.
Şi nu pentru că Poliţia ar fi vrut
să combată criminalitatea,
ci pentru că dorea
să elimine concurenţa.
Primarul Cryer
şi jumătate dintre poliţişti
controlează jocurile de noroc,
prostituţia etc.
Pentru că, dacă le dai oamenilor
libertatea de a face tot ce vor,
*** a dat Domnul în grădina Edenului,
exact asta vor face.
Poliţia asta nu acceptă critica,
nici să fie contrazisă
şi nici măcar să fie pusă în încurcătură.
lar dumneavoastră i-aţi pus în încurcătură,
ceea ce nu le convine deloc.
Vor face tot posibilul
pentru a vă discredita.
Am văzut asta de prea multe ori
ca să mă înşel acum.
De aceea am vrut
să discut cu dumneavoastră.
Ca să vă spun ce vă aşteaptă
si că vă voi ajuta
să luptaţi cu ei.
Dacă doriţi asta.
Vă sunt recunoscătoare pentru tot ce faceţi
şi pentru tot ce aţi spus,
dar eu nu am nicio misiune.
Eu vreau doar ca fiul meu
să se întoarcă acasă.
Mulţi copii au fost victimele
superficialităţii poliţiei de aici.
Din păcate, fiul dumneavoastră nu e primul
dar, dacă faceţi ceea ce trebuie,
ar putea fi ultimul.
Avea două carii,
care trebuiau umplute.
S- a împotrivit puţin,
dar am avut eu grijă.
Şi?
Fiul dvs avea dinţii din faţă
separaţi de un mic ţesut.
Eu îi aşezasem la 3 milimetri
unul de celălalt.
La băiatul din cabinet
nu există distanţa asta.
Poate fi din cauza creşterii?
Pentru că asta vor spune.
În unele cazuri da, este posibil,
dar ţesutul dintre dinţii lui Walter
împiedică asta.
Dinţii nu se pot apropia decât printr-o
operaţie de îndepărtare a ţesutului
şi vă asigur că acel băiat
nu a suferit o astfel de operaţie.
Vreţi să scrieţi asta
într-un document oficial?
Scuzaţi expresia,
dar, la naiba, da.
Se pare că trece efectul anesteziei.
Dar mai bine scriu
scrisoarea aceea chiar acum.
Să-i dăm puştiului
puţin de gândit.
Dacă este el, s-a schimbat enorm.
Ştii cine sunt?
Sunteţi profesoară.
Da, dar şi profesorii au un nume.
Care-i al meu?
Nu-mi amintesc.
Vă cunosc,
dar nu-mi amintesc *** vă cheamă.
Doamna Fox.
Acum du-te la locul tău.
Nu am spus să iei un loc,
am spus să te duci la locul tău.
Trebuie să ştii care este,
I- ai ocupat aproape un an.
Doamnă Collins, dacă e fiul dvs,
eu îmi înghit linia.
Nu numai că dau în scris, dar sunt gata
să depun mărturie la tribunal
sau în faţa preşedintelui Calvin Coolidge,
dacă va fi nevoie.
Mulţumesc.
Ne vedem diseară,
pentru emisiunea de la radio.
Succes.
Mă numesc Christine Collins.
Bună dimineaţa.
Pe 10 martie, fiul meu de 9 ani,
Walter Collins, a dispărut.
Şi după 5 luni de căutări, mi-a fost adus
un băiat din De Kalb, Illinois.
Mi s-a spus, ca şi vouă,
că acel băiat este fiul meu.
Nu e fiul meu.
Poliţia din Los Angeles a greşit.
Şi acesta e motivul
aşa-zisei sale transformări.
Am scrisori
de la profesorii şi medicii săi,
în care se confirmă
că nu e fiul meu.
Voi face copii ale acestora
şi le veţi primi mâine.
Am dat Poliţiei mai multe şanse
de a-şi recunoaşte greşeala
şi a reîncepe căutarea fiului meu.
Deoarece au refuzat,
sunt obligată să fac public
cazul meu
şi sper că aceasta îi va convinge
să termine ce au început
şi să-mi găsească fiul.
Vă mulţumesc foarte mult.
Morelli, caut-o pe femeia aia
şi adu-o aici.
Să intraţi prin spate.
Da, domnule.
Pe aici, doamnă.
De ce intrăm prin spate?
Aşa e ordinul.
În faţă e plin de reporteri.
Luaţi loc, doamnă.
Căpitanul Jones va veni imediat.
Cine vrea să preia un caz
de la Poliţia Călare Canadiană?
- Ybarra?
- Ce? Au pierdut vreun elan?
E vorba de un tânăr imigrant ilegal,
care trebuie extrădat în Canada.
Locuieşte împreună cu vărul lui,
la o fermă de lângă Riverside,
în Wineville.
Bine, mă ocup eu,
tot n-am altceva de făcut.
Doamnă Collins.
Puteţi să-I lăsaţi pe băiat aici.
Va avea ea grijă de el.
Mari probleme ne-aţi mai făcut,
doamnă Collins.
Situaţia asta a pus în încurcătură
tot Departamentul de Poliţie.
Nu am vrut să pun pe nimeni
în încurcătură.
Sigur că nu. Doar aţi spus presei
că v-am adus alt băiat, ca un compliment.
După ce am lucrat luni de zile
la cazul dumneavoastră.
Vreţi să ne faceţi de râs?
Asta vă dă satisfacţie?
Sigur că nu.
Vreau să-mi găsiţi fiul.
Ştiţi care e problema dvs?
Vreţi să evitaţi răspunderile dvs ca mamă.
Vă plăcea să fiţi o femeie liberă, nu?
Să nu vă faceţi griji pentru copil,
să vă duceţi unde vreţi,
să faceţi tot ce vreţi,
să vă întâIniţi cu cine vreţi...
Dar noi v-am găsit fiul,
I- am adus înapoi
şi acum e un obstacol
pentru dumneavoastră.
De aceea,
aţi pus la cale planul ăsta,
ca să-I ia statul
şi să-I crească în locul dumneavoastră.
- Nu-i aşa?
- Nu este adevărat.
Nu? Şi băiatul spune că e fiul dvs.
De ce ar susţine asta?
*** să se fi gândit
să facă asta?
Nu ştiu.
Ştiu doar că minte.
Poate că da.
Poate că e un mincinos.
Dar aşa a fost învăţat, nu?
Amândoi sunteţi nişte mincinoşi.
Sunteţi o mincinoasă
şi faceţi numai probleme.
Părerea mea e că n-aveţi ce căuta
pe străzile din Los Angeles.
Pentru că ori minţiţi
cu bună ştiinţă,
ori nu puteţi deosebi
minciuna de adevăr.
Care din două?
Sunteţi o mamă rea sau faceţi pe nebuna?
Pentru că eu nu văd alte alternative.
Nu vă permit...
Vreţi experţi şi doctori?
Am şi eu câţiva.
Doamnă Collins, insistaţi în continuare
că băiatul de afară nu e fiul dvs?
Da.
- Vă rog, întoarceţi-vă.
- Ce?
- O să vă răniţi.
- Ce faceţi? Nu puteţi face asta.
O veţi interna pe deţinută
la Spitalul Municipal din Los Angeles,
secţia de psihiatrie.
Ce?
În fişa ei va scrie aşa:
Acuzata susţine că a fost înşelată
de Poliţie şi de alte persoane,
care i-au adus un băiat
şi apoi au încercat să o convingă
că e al ei,
dar ea susţine că nu este.
Luaţi-o.
Doamna Collins s-a prezentat la noi
pe 10 martie 1928,
când a reclamat dispariţia
fiului ei în vârstă de 9 ani.
Băiatul a fost dispărut
până în luna august 1928.
De la întoarcerea lui,
ea s-a plâns că nu fiul ei
şi a cerut în repetate rânduri
să fie găsit.
Suferă de paranoia,
mania persecuţiei
şi percepţie deformată
a realităţii.
Poate fi un pericol pentru ea însăşi
sau pentru alţii.
Recomandăm internarea ei la Psihiatrie,
până când îşi va recăpăta raţiunea.
- Numele?
- Collins, Christine.
- E o greşeală...
- Numele ofiţerului răspunzător?
Căpitanul JJ Jones,
Poliţia Lincoln Heights.
Nu, vă rog.
Poliţia vrea să mă pedepsească...
Dacă nu vă calmaţi, vă pun
în cămaşă de forţă. Asta vreţi?
- Nu, doamnă.
- Atunci purtaţi-vă frumos.
Cod 12.
Depărtaţi picioarele.
Mai mult.
Intraţi.
Aceasta e rezerva dumneavoastră.
Doctorul a plecat, dar vă va vedea mâine.
- Trebuie să vorbesc cu un şef de aici.
- Îmi pare rău.
Asta e camera mea.
Pot să dau un telefon?
Aveţi voie doar dacă
vă purtaţi frumos.
Nu sunt permise ziare, reviste,
radiouri, cărţi
sau obiecte ascuţite.
E spre binele dumneavoastră.
Nu, asta e camera mea.
Camera mea.
Nu, asta e camera mea.
Camera mea.
Vreo problemă?
S- a încins cam tare,
asta e tot.
O să-şi revină imediat.
Vrei să mă ajuţi?
Caut ferma Northcott, din Wineville.
Ferma Northcott?
Da, aproape aţi ajuns.
Mergeţi înainte, spre vest,
vreo 5 kilometri.
Apoi o luaţi la dreapta
şi drept înainte
şi aţi ajuns.
S- a întâmplat ceva acolo?
Nu. Anchetez un caz
legat de un minor.
- Mersi pentru ajutor.
- Cu plăcere.
Vino încoace!
Vino încoace!
Sunt de la poliţie.
Am mandat pentru un minor
pe nume Sanford Clark.
Deschide uşa şi dă-te la o parte.
Încetează!
Opreşte-te
sau îţi apăs faţa de podea.
Încetează.
Dă mâinile încoace.
lisuse! Ce-i cu tine, puştiule?
Nu ştii că e ilegal
să ataci un poliţist?
Ce mai contează acum?
Doar te trimitem
înapoi în Canada, băiete.
Nu e sfârşitul lumii.
Ce?
Nu mai poţi rămâne în SUA
cât vrei tu, amice.
- Nicio veste de la doamna Collins?
- Absolut nimic.
Du-te acasă la ea şi vezi ce face.
Dacă nu e acolo, întreabă vecinii.
Sunt pastorul Gustav A. Briegleb,
de la biserica presbiteriană Sfântul Paul.
Vă aduc cuvântul Domnului
la Radio KGF. Bună seara.
Speram să avem un oaspete
în această seară, dar întârzie.
lar dacă ea nu e aici, ca să vă spună
ce a spus presei azi după-amiază,
vă voi lămuri eu,
pe cât posibil.
Vă voi spune ce s-a întâmplat
şi voi continua să vă spun,
în fiecare seară, aici, până când cineva
va face ceva în această privinţă.
Aş dori un bilet spre Canada.
La Alberta sau Vancouver,
orice tren pleacă în seara asta.
Nu am nimic până acolo
în seara asta. Tot ce pot face
e să vă dau un bilet
până la Seattle.
De acolo, luaţi o cursă locală
sau treceţi graniţa cu maşina.
E în regulă.
- Dus-întors?
- Numai dus.
15 dolari.
Mulţumesc.
Călătorie plăcută.
Micul dejun e peste jumătate de oră.
Trebuie să vorbesc cu medicul-şef.
Sala de mese e în capătul culoarului.
Medicul vă va chema când va putea.
Ar trebui să mănânci.
Să mănânci e normal.
Trebuie să faci tot ce poţi
ca să pari normală.
E singura ta şansă.
- Mă numesc Carol Dexter. Tu?
- Christine. Christine Collins.
Mănâncă tot. Ştiu că e greu,
dar trebuie să încerci.
Am auzit vorbindu-se.
Eşti aici cu Codul 12?
Din ordinul Poliţiei?
Doctorii de aici îşi imaginează că,
dacă Poliţia te-a adus aici,
trebuie să existe un motiv.
La mine, nu există un motiv.
Sunt perfect sănătoasă mintal.
Şi le voi dovedi.
***?
Cu cât încerci să te porţi mai normal,
cu atât pari mai nebună.
Dacă râzi prea mult, eşti isterică.
Dacă nu zâmbeşti, eşti depresivă.
lar dacă rămâi impasibilă,
eşti retrasă emoţional
şi, poate, catatonică.
Te-ai gândit mult la asta?
Da. Nu-ţi dai seama?
Eşti cu Codul 12,
la fel ca mine.
Suntem aici
pentru exact aceleaşi motive.
Amândouă ne-am pus rău cu Poliţia.
O vezi pe femeia de acolo?
A fost măritată cu un poliţist
care o bătea mereu.
Când a vrut să spună cuiva,
a adus-o aici.
lar cea de-acolo...
Poliţiştii I-au bătut măr
pe fratele ei.
I- au rupt ambele mâini.
lar când a vrut
să spună totul presei...
Şi tu?
Eu muncesc noaptea...
Adică... lucrez, noaptea.
În cluburi. În centru.
Un client începuse să mă lovească
şi nu se mai oprea,
aşa că I-am reclamat
şi s-a dovedit că era poliţist.
Cât ai clipi... am ajuns aici.
Dar nu e posibil aşa ceva.
Glumeşti?
Se ştie că femeile sunt fragile,
emotive, fără logică,
şi fără minte.
Şi dacă spun ceva
care deranjează,
sunt nebune date dracului.
Scuză-mi limbajul.
Dacă suntem ţicnite,
nimeni nu trebuie să ne asculte.
Cine e mai credibil? O nebună
care vrea să strice reputaţia Poliţiei
sau un poliţist?
Ajunse aici, ori ne purtăm *** trebuie
şi ne ţinem gura, ori nu mai plecăm.
Sau plecăm acasă aşa.
Opreşte-te.
Opreşte-te.
Te rog.
Clark... Sanford Clark.
Aici.
Actele sunt gata. Vei fi extrădat
în Canada poimâine.
Poliţia va hotărî
ce va face cu tine după aceea.
Sper că şederea ta aici te-a convins
să nu mai încerci să treci graniţa ilegal.
Staţi puţin.
Vreau să vorbesc
cu poliţistul care m-a adus aici.
- Sigur are ceva mai important de făcut.
- Vă rog.
E important.
Christine Collins.
Dnă Collins, sunt dr Jonathan Steele.
Vă rog, luaţi loc.
Sper că v-aţi simţit bine la noi
până acum.
Da.
Credeam că v-a fost
dificil la început.
Sigur că a fost foarte dificil, dar...
m- am simţit destul de bine.
Văd că v-au luat probe de sânge.
Pentru testul Wasserman.
Să vadă dacă am sifilis.
Pentru că poate afecta mintea.
Faptul că aţi fost testată
pentru sifilis...
v- a supărat?
Nu, mi s-a spus că e procedura standard,
aşa că nu m-a deranjat.
Chiar e procedura standard.
Trebuie respectată întocmai.
Îmi imaginez că pe unii
i- ar putea deranja, dar...
eu am înţeles.
În fişa dvs scrie
că sunteţi convinsă că poliţia
I- a înlocuit cu un băiat fals
pe fiul dvs.
Nu e un băiat fals,
dar nu e băiatul meu.
Mi-au adus alt băiat.
Fiul meu e încă dispărut.
Ciudat, pentru că am aici
un articol dintr-un ziar
cu fotografia dvs la gară,
întâmpinându-vă fiul.
Dumneavoastră sunteţi
în fotografie, nu-i aşa?
Da.
Da.
Deci, la început,
era fiul dumneavoastră.
lar acum nu mai este
fiul dumneavoastră.
Vi se întâmplă demult să vedeţi
oamenii schimbaţi, altfel decât sunt?
Oamenii nu se schimbă.
Nu credeţi că oamenii se schimbă?
Nu asta am...
Poliţia vă persecută?
Nu.
Poliţia e aici ca să vă protejeze.
- Da.
- Într-adevăr?
Da.
Ciudat, pentru că,
atunci când aţi fost adusă aici,
i- aţi spus asistentei-şefe
că Poliţia conspiră împotriva dvs.
şi vrea să vă pedepsească
cu bună ştiinţă.
Ori asistenta-şefă
şi rezidentele de aici
conspiră şi ele
împotriva dumneavoastră,
ori dvs v-aţi schimbat părerea.
Aveţi des probleme
în a deosebi realitatea
de fantezie, doamnă Collins?
Îmi pare rău că v-am chemat
pe vremea asta, dar băiatul a insistat.
Nu-i nimic. O să văd ce-are de spus
şi o să plec acasă.
Afară plouă cu găleata.
Sper să merite.
larăşi tu, da?
la să vedem.
Nu e uşor, bine?
Nici să vin până aici pe ploaia asta
nu a fost uşor.
Vărul meu e Gordon Northcott.
E proprietarul fermei
unde m-aţi găsit.
A zis că mă lasă să stau acolo
dacă am grijă de fermă
când e el plecat.
Treburi mărunte,
ceva de genul ăsta.
A zis că pot să rămân cât vreau.
Am crezut că o să pot
să şi plec când vreau.
Vrei să spui că te-a ţinut prizonier?
Când am ajuns eu acolo,
păreai liber ca o pasăre.
Puteai să pleci oricând.
Ba nu.
Ce-i asta?
- O justificare a şederii tale ilegale?
- Nu.
Nu e vorba de asta.
- Nu am timp de aşa ceva, da?
- Ascultaţi-mă.
- El a zis...
- Ce?
Ce a zis?
A zis că, dacă încerc să fug,
mă omoară.
Nu ştiţi *** e el,
ce-am făcut noi,
ce m-a pus să fac.
Bine.
Atunci ia-o de la început.
Ce te-a pus să faci?
Am omorât nişte copii.
Ce?
N- am vrut, jur,
m- a obligat să-I ajut.
A zis că, dacă nu vreau,
mă omoară şi pe mine.
Trebuie să mă ajutaţi, vă rog.
Mi-e frică. Nu vreau să merg în lad
pentru că am omorât copii.
Ce copii?
Despre ce vorbeşti?
Nu ştiu,
nu le ştiam numele.
Numele?
Câţi?
Câţi copii?
În total?
Vreo 20, cred.
Minţi.
Ba nu, e adevărat, jur.
Vrei să spui
că ai ucis 20 de copii?
Da!
De fapt, nu i-am mai numărat,
după un timp.
Gordon a zis că unul sau doi
poate că au scăpat.
Nimeni nu omoară din senin
20 de copii, da?
Noi am făcut-o.
Noi am făcut-o.
***?
Aducea doar unul sau doi o dată,
uneori câte trei.
Ştiam mereu
când urma să plecăm.
Curăţa maşina.
Verifica dacă sunt bune cauciucurile.
Verifica motorul.
Îi era teamă că...
maşina se va strica
şi ne vor prinde.
De fiecare dată,
mergeam în altă direcţie.
Niciodată de două ori
în aceeaşi parte a unui oraş.
Uneori mergeam cu maşina ore întregi.
Până găseam pe cineva.
Aici erai.
Te-am căutat ca disperaţii.
Ce?
Ai tăi au avut un accident.
Ne-au trimis să te căutăm.
Sunt grav răniţi.
Poliţia i-a dus la spital,
dar n-au avut timp să te caute,
aşa că ne-au trimis pe noi.
Haide, urcă.
Repede.
Trebuie să te ducem la spital.
Ca să-ţi vezi părinţii.
Puţini copii urcă în maşina unui străin,
dar dacă văd acolo alt copil...
sunt convinşi mai uşor.
Văzându-mă, se gândeau
că, dacă eu sunt acolo,
nu li se poate întâmpla nimic.
De câte ori urca unul în maşină,
îmi venea să mor.
Când ajungeam înapoi la fermă
îi închideam în coteţul păsărilor.
Vă e foame?
Păzeşte uşa, Sanford.
Fii atent la uşă.
Ce-i?
Nu vă fac niciun rău.
Vă e teamă că vă fac vreun rău?
Nu vă fac niciun rău.
Vino încoace.
Uneori, o făcea imediat.
Alteori aştepta.
Mai aducea câţiva,
până se adunau vreo patru sau cinci.
Da!
Nu mai ţipaţi.
Sanford, ţi-am zis
să fii atent la uşă!
Uneori...
lăsa unul sau doi în viaţă.
Mai mult morţi decât vii, de fapt.
Îmi spunea...
"Termină-i, Stan,
termină-i pe toţi...
sau te termin eu pe tine!"
Şi aşa făceam.
I- am omorât.
Asta am făcut.
I- am omorât, Doamne,
i- am omorât!
Dumnezeule!
Uită-te la mine.
Pe copiii aceia,
dacă i-ai mai vedea,
crezi că i-ai recunoaşte?
Nu ştiu.
S- ar putea.
N- am mai actualizat alea de mult
dar, totuşi...
Poate că...
Uită-te la astea, bine?
Dacă recunoşti pe cineva,
pune poza pe masă.
Îmi pare rău.
Doamne!
Eu n-am vrut,
el m-a obligat.
Walter Collins, 9 ani
Los Angeles
La naiba.
Şi ăsta?
Uită-te.
Eşti sigur?
Sunt sigur.
lisuse Hristoase!
Doamne!
Doamne...
lisuse Hristoase!
Ticălosul...
Minte.
Te-ai prostit la cap, Les?
20 de copii, domnule.
Îşi bate joc de tine.
Ştie că a intrat în bucluc,
aşa că a inventat o poveste
*** că a fost forţat să rămână aici.
Cu tot respectul, domnule, nu cred.
Nu I-aţi văzut.
Puştiul e speriat de moarte.
L- a recunoscut pe acel băiat, Collins,
dar noi I-am găsit, ai uitat?
Nu ai citit ziarele?
Sau poate că le-ai citit.
Asta era?
Domnule, ascultaţi-mă...
Îmi cer scuze, domnule căpitan,
dar a venit din nou.
Cine?
Pastorul Briegleb.
Întreabă de Christine Collins.
Spune-i ticălosului
să plece naibii din clădirea Poliţiei,
sau îI arestez
pentru tulburarea liniştii publice.
Am încercat, dar a zis că nu pleacă.
Nici el, nici prietenii lui.
Ce naiba?
lisuse.
Incredibil.
Domnule căpitan?
- Ybarra...
- Da?
Fii atent.
Lasă tot
şi întoarce-te imediat aici.
Regulamentul spune
că orice acuzaţie de crimă
trebuie investigată.
E vorba de nişte copii,
pentru numele lui Dumnezeu!
Regulamentul e *** spun eu.
Îţi ordon să te întorci aici
cu puştiul ăla, ai înţeles?
Nu discuta cu nimeni
şi adu-I aici pe puşti. Clar?
Cu nimeni.
Domnule căpitan Jones...
Băieţi...
Ce naiba aţi făcut cu Christine Collins?
Şi nu încercaţi să minţiţi,
pentru că mai mulţi vecini
au văzut-o în maşina Poliţiei.
Doamna Collins a fost pusă
sub protecţia autorităţilor,
ca urmare a unei crize nervoase.
Ce?
Primeşte cel mai bun tratament posibil.
Şi cu asta am terminat.
Următoarea.
- Haide, tu urmezi.
- Pentru ce?
Pentru medicament.
Ce fel de medicament?
O să-ţi facă bine.
Te va ajuta să te relaxezi.
Nu vreau să mă relaxez.
- Trebuie să-I iei.
- Dar nu ştiu ce este!
Domnule doctor Steele!
Las-o.
Nu vreau să iau nimic,
nu ştiu ce e, nu am nimic,
aşa că nu am nevoie
de medicamente.
Nu aveţi nimic.
Nu am nimic.
Nu, vă simţiţi bine.
Da, aşa este.
Păi, atunci nu aveţi nimic împotrivă
să semnaţi asta.
Astfel, recunoaşteţi că v-aţi înşelat
când aţi spus că băiatul
pe care vi I-a adus Poliţia
nu este al dumneavoastră,
că Poliţia a procedat corect
când v-a trimis aici pentru observaţii
şi că întreaga răspundere
vă aparţine. Semnaţi.
Nu semnez aşa ceva.
Înseamnă că starea dumneavoastră
nu s-a ameliorat.
Semnaţi şi veţi pleca de-aici
chiar mâine dimineaţă.
Dar nu m-am înşelat.
Nu e fiul meu.
Fiul meu e încă dispărut.
Doamnă Collins,
deveniţi cam agitată.
Da, dar... Nu semnez,
pentru că nu este fiul meu!
Infirmier!
Acela nu e fiul meu.
- Infirmier!
- Fiul meu a dispărut!
Pacienta are o criză de isterie.
Administraţi-i un sedativ!
Nu vreau!
Încetaţi!
Deschide gura.
Înghite.
Nu te băga!
Nu te priveşte.
Nu te băga.
E treaba poliţiei.
Voi, toate. Nu vă băgaţi
sau veţi avea probleme.
Nu ai destule probleme cu legea,
fiind o târfă?
Atac asupra unui cadru medical.
În sala 18.
Nu!
Opriţi-vă!
Încetaţi!
Haide, băiete.
Walter Collins, 9 ani.
Scuză-mă.
E în regulă,
îI preiau eu.
Dar...
Trebuie să-i punem
nişte întrebări.
Mulţumesc.
Să mergem.
Freddy, Ross, veniţi cu mine.
Vă explic totul pe drum.
Am înţeles.
Nu trebuia să faci asta.
Aşa am vrut eu.
M- am simţit bine.
Am pierdut doi bebeluşi
din cauza unor medici perverşi.
N- am avut ce face.
N- am avut *** să lupt
împotriva lor.
Tu ai.
Să nu te opreşti.
Nu.
Să-i ia naiba,
pe ei şi pe toţi ai lor.
Nu aşa vorbeşte o doamnă.
Păi...
Uneori exact aşa
trebuie să vorbeşti.
Da?
Când nu mai ai nimic de pierdut.
Nu ai voie aici.
Controlează casa.
Tu, hambarul.
Nu e nimeni.
Nici aici.
Adu o lopată.
Bine.
Să mergem.
Haide.
Arată-mi.
Haide, arată-mi.
Acolo?
Sigur?
Da.
Sapă.
Tu i-ai îngropat,
tu o să-i dezgropi.
Haide, sapă.
Fă ce-ţi spun.
Sapă.
Doamne...
Sunaţi la secţie.
Să vină urgent legistul şi toţi
poliţiştii pe o rază de 35 km.
Apoi daţi-I în urmărire
pe Gordon Stewart Northcott.
Datele lui sunt în maşină.
Haideţi.
Opreşte-te, băiete.
Poţi să te opreşti.
S- a terminat.
De-acum ne ocupăm noi de tot.
De-acum ne...
Ne ocupăm noi de tot, da?
Gata, s-a terminat.
E în regulă.
E în regulă. S-a terminat.
Fişa.
Retrage-te, te rog.
Văd că refuzaţi în continuare
medicaţia şi hrana.
Şase zile, doamnă Collins,
şi niciun progres.
Va trebui să recurgem
la măsuri mai drastice.
Dar poate vreţi să dovediţi
că vă simţiţi mai bine,
semnând asta.
Du-te naibii,
tu şi toţi ai tăi.
Camera 18.
Vreau să vorbesc cu cineva
din conducere, imediat.
Vă rog.
Cine e şef aici?
Eu sunt medicul-şef.
Sunteţi medicul care a internat-o
pe Christine Collins?
Îmi pare rău, nu discutăm
despre cazurile noastre cu nimeni.
Ba despre acesta veţi discuta.
Citiţi aici.
Citiţi.
Opriţi-vă.
Doamnă Collins, pentru ultima dată.
Vreţi sau nu să semnaţi scrisoarea?
Nu.
Puteţi pleca.
Ce?
Hainele dumneavoastră sunt alături,
vă puteţi schimba acolo.
- Alături?
- Da, exact.
Du-te să-i arăţi.
Dumnezeule.
Soră, vreau să văd orice hârtie aveţi
privind cazul dnei Christine Collins,
chiar în clipa asta.
Ai înţeles? Absolut tot.
Când va fi externată?
Uraganul loveşte Palm Beach!
Babe Ruth loveşte şi câştigă!
Cadavre de copii
găsite în Riverside!
Cea mai gravă crimă
comisă vreodată în Los Angeles!
Băiatul Collins,
presupus mort!
Doamnă Collins,
îmi pare foarte rău.
Domnule căpitan, modul în care
v- aţi ocupat de cazul Christine Collins
a expus Poliţia
oprobriului public.
Putem fi traşi la răspundere
atât civil, cât şi penal.
Nimeni nu putea şti
ce s-a întâmplat la ferma aceea.
Nici noi,
nici Comisariatul local.
În ceea ce-o priveşte
pe doamna Collins,
încă nu sunt convins că
fiul ei se află printre victime.
- Nu?
- Nu.
Patru băieţi din fotografiile
cu copii dispăruţi seamănă cu el.
Poate că Sanford Clark s-a înşelat.
Poate că da.
Şi atunci mă întreb.
Cui îi pasă?
Domnule?
Primarul vrea ca povestea asta
să fie uitată.
Eu vreau ca povestea asta
să fie uitată.
lar pentru asta,
trebuie să nu mai susţii
că Walter Collins nu se află
printre băieţii ucişi la ferma aia.
Pentru că, dacă băiatul pe care I-ai adus
nu e Walter Collins şi nu e nici mort,
atunci unde naiba e?
Oamenii vor vrea să ştie
de ce nu I-am găsit,
de ce nu ne facem treaba.
Dar dacă, pe de altă parte,
este sau ar putea fi
printre cei ucişi în Wineville,
atunci nu vor mai fi întrebări.
E un moment de stânjeneală
prin care va trebui să treci.
Dar mai bine o mică stânjeneală
decât o mare problemă, nu-i aşa?
Da, domnule.
Băiatul e dispărut
de aproape un an.
Dacă era să fie găsit,
s- ar fi întâmplat până acum.
Indiferent dacă e la ferma aia sau nu,
probabil e mort pe undeva.
Mama lui mai bine acceptă acum
decât mai târziu, nu crezi?
- Da, domnule.
- Bine.
Asta e tot, dle căpitan.
Dacă asta vrei,
atunci am terminat.
Sună la închisoare şi spune-le
că-I trimitem acolo până la proces.
Staţi puţin. N-am făcut nimic.
Atunci nici măcar nu eram aici.
Susţinând că eşti Walter Collins,
ai împiedicat o anchetă a poliţiei
asupra unui caz
de răpire şi crimă.
Poţi fi acuzat de complicitate la crimă.
Şi asta e foarte rău.
La închisoare e mult mai rău
ca la casa de corecţie sau la orfelinat.
Mult mai rău.
Nu puteţi face asta.
Sunt doar un copil.
Şi Sanford Clark e copil.
Are 15 ani. Şi merge la închisoare.
Toţi criminalii şi complicii lor
merg la închisoare. Se ştie asta.
Luaţi-I de aici.
Nu mai am ce face.
Staţi, nu vreau la închisoare.
Dovedeşte-o.
Ştiam că la Los Angeles
se fac filmele cu Tom Mix.
M- am gândit că o să mă întâInesc
cu Tom Mix şi poate mă lasă
să-i călăresc calul.
Pe calul lui îI cheamă Tony,
ştiaţi asta?
*** vă simţiţi?
Bine.
O maşină a poliţiei
e încă în faţă.
Cred că aşteaptă să vadă
ce avem de gând să facem.
- Mă duc acasă.
- Şi apoi?
Apoi mă voi gândi
la ce le-au făcut acelor femei
şi la ce au făcut
în cazul lui Walter.
Mereu îi spuneam să nu înceapă niciodată
o bătaie, dar întotdeauna să o termine.
Nu eu am început bătălia asta,
dar o voi termina.
Dnă Collins, cred că aţi câştigat
suficientă notorietate
încât să nu vină poliţia
după dvs în văzul lumii.
Dar trebuie să vă avertizez că
asta s-ar putea schimba
dacă-şi vor considera poziţia ameninţată.
Chiar foarte repede.
Ce-o să mai îmi facă acum?
N- au nimic împotriva mea.
Mă duc acasă acum.
Vancouver, Canada
20 septembrie 1928.
Bună, surioară.
Gordon.
Nu ştiam că te-ai întors în oraş.
Da, am venit acum câteva zile.
Am vrut să-ţi fac o surpriză.
E în regulă?
Da.
Sigur că da.
Intră.
Unde e nepoţica mea?
S- a dus în oraş.
Se întoarce diseară.
Bob e aici.
Bine, o să-I întreb dacă
pot să stau la voi câteva zile.
- Să stai?
- Da.
Pot să mă duc până la baie?
Drumul a fost lung
şi aş vrea să fac un duş.
Desigur.
El era?
Bine, du-te la vecini,
iar eu voi chema poliţia.
Fugi.
Centrala.
Unde vă fac legătura?
E la etaj.
Voi intraţi prin spate.
Doamnă Collins, aş dori să vi-I prezint
pe prietenul meu, domnul Hahn.
Doamnă Collins...
Sincere condoleanţe
pentru pierderea suferită.
Putem intra?
Vă mulţumesc, dar încă
nu au fost identificate
rămăşiţele pământeşti
ale fiului meu.
Ştiu că nu vă e uşor.
Fiica mea a murit de poliomielită,
acum 5 ani.
Nu există zi
în care să nu mă gândesc,
"Trebuie să-i spun asta lui Claudine".
Apoi îmi amintesc că ea nu mai e.
Vă rog să luaţi loc.
Am dat telefoane toată dimineaţa,
pentru o audienţă
la Comisariatul de Poliţie,
dar mi-au spus să nu depun mărturie
şi să nu chem martori,
pentru că nu e necesar.
Ştiu. Potrivit surselor mele,
Comisariatul va susţine
că Jones şi Poliţia din Los Angeles
nu au greşit absolut cu nimic
şi că întreaga vină
aparţine băiatului.
lar pe dumneavoastră au fost obligaţi
să vă interneze, ca să fiţi în siguranţă.
Cred că trebuie să angajez un avocat
şi să-i dau în judecată.
Am fost la cel mai bun avocat din oraş,
care a pledat în 4 procese
împotriva Primăriei şi a câştigat.
Din păcate, nu ne putem permite
să îI angajăm.
Înţeleg.
De aceea eu voi face asta gratis.
E o onoare pentru mine
să vă apăr cauza, doamnă Collins.
În 15 ani de când sunt avocat
nu am văzut niciodată pe cineva
să lupte cu atâta hotărâre
împotriva unei nedreptăţi
atât de evidente.
Mulţumesc.
Da?
Numele meu e S.S. Hahn
şi am un ordin judecătoresc
pentru eliberarea imediată
a tuturor femeilor internate
în această instituţie
pe baza aşa-numitului Cod 12,
în vederea unei anchete oficiale
pentru stabilirea motivelor internării lor.
Îmi pare rău,
dar medicul-şef nu...
Doamnă, nu aţi înţeles.
Ori le daţi drumul
persoanelor menţionate,
ori veţi ajunge dvs
după gratii.
Nu vă pot permite...
Doamnă, daţi-vă la o parte.
Dle Northcott, aveţi vreun comentariu
privind arestarea dumneavoastră?
Nu, mă simt bine.
Am fost într-o mică vacanţă,
a fost o vacanţă foarte plăcută.
Poliţia a avut grijă
să mă distrez grozav.
*** aţi făcut
ca să nu fiţi prins?
Păi, am fost prins, nu-i aşa?
Credeam că nici nu vor
să mă prindă, până de curând.
Nici nu au încercat.
Valiza mea încă are
iniţialele mele pe ea.
Ştiţi de ce vă căuta poliţia?
Nu, dar cred că ar fi mai bine
dacă nu mi-aş da cu părerea.
Nu aveţi nimic să le spuneţi
părinţilor copiilor pe care i-aţi ucis?
Nu comentez.
Domnule primar Cryer...
Ce surpriză.
Ca şi astea.
Citaţii, cereri pentru depoziţii,
interogatorii,
toate cerute de domnul Hahn
şi noua lui clientă, Christine Collins.
Nu le citi acum.
Vei primi imediat
un exemplar din fiecare.
Consiliul municipal
a mai hotărât
să se implice în povestea asta,
începând chiar de acum.
Fir-ar să fie!
Credeam că totul va fi uitat.
E an electoral, nu-mi permit
astfel de subiecte de ziar.
Va fi uitat, domnule. I-am dat
căpitanului Jones instrucţiuni clare.
Mă tem că scuzele lui publice
nu vor fi suficiente.
Dacă îI scoatem din peisaj
pentru un timp,
poate că spiritele se calmează,
până la sfârşitul audierilor.
Ce se întâmplă?
E cea mai mare manifestaţie
pe care am văzut-o vreodată.
Manifestaţie?
Da, în favoarea acelei femei,
Collins, îţi vine să crezi?
Doamne!
Misterioase sunt căile Domnului,
doamnă Collins.
Doamnelor şi domnilor,
atenţie, vă rog.
În această sală s-au adunat
mai mulţi oameni ca niciodată.
De aceea, vă rog să vă abţineţi
de la orice fel de manifestare.
Suntem aici pentru a cunoaşte
toate detaliile acestui caz
şi vom asculta pe toată lumea,
chit că vom sta aici
o săptămână întreagă.
Domnule Thorpe, nu văd aici
pe nimeni de la Comisariatul Poliţiei.
Este în sală cineva
de la Departamentul de Poliţie?
Comandantul Davis este aici?
Căpitanul Jones este aici?
- Reprezintă cineva Poliţia?
- Să mergem în sala de vizavi puţin.
Trebuie să vedeţi ceva.
Nu-mi place că trebuie să amân şedinţa
înainte chiar de a începe,
dar trebuie să dau câteva telefoane.
Poliţia a vrut
audieri cu uşile închise,
pentru a evita exact haosul
care există peste stradă.
Doamnă Collins.
Sunt Leanne Clay.
El este soţul meu, John.
Vreau să-mi exprim
întreaga compasiune.
Ne-a fost greu când aşteptam
să ne spună ceva de fiul nostru, David,
dar ce se întâmplă acum...
...ceea ce v-a făcut Poliţia
este, pur şi simplu...
de neconceput.
Ridicaţi-vă.
- Vă rog să luaţi loc.
- Aduceţi-I.
Bună.
Te-am văzut în ziare.
Mare curaj ai avut
să înfrunţi poliţia aşa.
Acuzatul e rugat să se ridice.
Gordon Stewart Northcott,
eşti acuzat de comiterea
a trei crime cu premeditare
şi a altor 17 delicte
anchetate de Procuratura locală.
*** pledezi?
Nevinovat, onorată instanţă.
Poţi să iei loc,
domnule Northcott.
Pentru că acuzatul
ar putea fugi în afara ţării,
nu va fi stabilită nicio cauţiune.
Curtea a stabilit ca audierile preliminare
să aibă loc mâine dimineaţă.
Copilul Walter Collins a fost dat dispărut
pe 10 martie 1928.
Apoi a fost dat în căutare
la nivel naţional.
Pe 18 august, am primit o telegramă
în care eram anunţaţi
că un băiat cu semnalmentele lui
a fost găsit în De Kalb, Illinois.
La interogatoriu
a afirmat că e Walter Collins.
Am făcut demersurile necesare
aducerii lui înapoi în California.
lar doamna Collins v-a spus
că nu este fiul ei.
Da, i-a contestat identitatea,
în pofida tuturor dovezilor.
Dar, după *** au demonstrat
evenimentele ulterioare, avea dreptate.
Ce v-a determinat să o internaţi
într-un spital de psihiatrie?
Dacă băiatul era sau nu fiul ei
nu a contat când am decis asta.
În acea perioadă,
ea se comporta ciudat.
Avea o atitudine
rece şi impasibilă,
mai ales la întâInirea cu băiatul
găsit de noi în De Kalb,
dar şi în discuţiile ulterioare.
Datorită acestui comportament,
am decis internarea ei
la secţia de Psihiatrie
a Spitalului din Los Angeles.
Pur şi simplu.
Pocniţi din degete şi o femeie nevinovată
e forţată să intre la balamuc.
Nu a fost forţată.
Orice familie din acest stat
e în mare pericol dacă un şef de poliţie
poate chema o femeie în biroul lui,
iar 5 minute mai târziu
aceasta e internată forţat
la Psihiatrie, din ordinul lui.
Nu a fost forţată.
Nu a fost forţată!
Nu a fost forţată!
Ce aţi spus, domnule căpitan?
Nu a fost forţată.
A fost trimisă sub escortă.
Escortată, forţată,
verbul nu contează.
Ce contează este că internarea
a fost ordonată fără mandat.
Am o copie la indigo a declaraţiei
pe proprie răspundere
anexat la dosarul "Statul California
contra Christine Collins".
Cine a semnat declaraţia?
Eu.
Să vedem dacă am înţeles bine.
O femeie e trimisă la balamuc, fără mandat,
pentru că nu exista aşa ceva.
Când mandatul este, în sfârşit, scris,
câteva zile mai târziu,
nici nu mai trebuia semnat
sau avizat de un judecător,
pentru că ea era deja la ospiciu.
Aşa este, domnule căpitan?
Practic, da.
A trebuit să fac o excepţie,
pentru că situaţia era ieşită din comun.
Suntem noi de vină
că am fost minţiţi de un băiat
care susţinea că este
Walter Collins? Nu.
Având în vedere declaraţiile lui
şi comportamentul ei ciudat,
cine nu s-ar fi întrebat
dacă nu cumva are ceva la cap?
Pentru că v-a contrazis?
Nu, pentru că nu asculta.
Pentru că persista
în încăpăţânarea ei,
pentru că voia
să rezolve cazul singură,
în loc să îI lase în grija
cuiva calificat pentru asta.
- Pentru că ea...
- Lupta pentru viaţa fiului ei!
Un băiat care ar trăi acum,
dacă voi nu pierdeaţi timp preţios
susţinând că nu aţi greşit cu nimic.
Şi, până la urmă...
...asta s-a întâmplat, nu-i aşa?
La un moment dat,
în timp ce se întâmplau toate astea,
Walter Collins a fost ucis cu săIbăticie,
împreună cu alţi 19 băieţi,
la ferma Northcott din Wineville.
Aşa este, domnule căpitan?
Da, aşa este.
Nu mai am întrebări.
Deci, după mari eforturi, am reuşit
să aflăm cine e acest băiat,
care a generat atâtea probleme.
Este Arthur Hutchins,
din Cedar Rapids, Iowa.
Odată cu asta şi cu arestarea
celui vinovat de asasinarea
adevăratului Walter Collins, am clarificat
2 dintre cele mai mari misterioase cazuri
din istoria Los Angelesului.
Sper că dumneavoastră,
domnii de la presă,
veţi scrie şi despre lucrurile bune
pe care le facem,
nu doar despre greşelile
pe care le comitem uneori.
Domnilor, permiteţi-mi să v-o prezint
pe adevărata mamă a băiatului,
doamna Janet Hutchins.
Arthur.
Sper că nu v-a făcut
prea mari probleme.
Nu, deloc.
Vreţi să faceţi o fotografie, băieţi?
Doamnă Hutchins, doamna Collins,
femeia la care a locuit,
ar dori să păstreze astea.
Sunt hainele lui.
Mulţumesc.
Nu-i drăguţ, Arthur?
Mulţumeşte-i domnului poliţist.
Nu le vreau.
Daţi-le altcuiva.
Precoce puştiul, nu-i aşa?
Nu eu am fost de vină,
ci poliţia.
Ei au spus că sunt Walter Collins, nu eu.
N- a fost ideea mea.
Nu a fost ideea mea!
Aşa, dă vina pe poliţie când greşeşti.
Am mai văzut asta în ultima vreme.
Ai grijă de tine, Arthur.
Drum bun.
Gata, băieţi, asta e tot
pe ziua de azi.
Era 10 martie.
M- am întors acasă
de la serviciu
şi fiul meu de 9 ani,
Walter, dispăruse.
Căpitanul Jones a acţionat conform
unei informaţii pe care o credea corectă.
Walter Collins avea
un mic spaţiu între dinţi...
Băiatul acela nu a fost niciodată
elevul meu, pot să vă asigur.
Suntem încrezători
că bunii noştri prieteni, poliţiştii,
ne vor indica persoanele
al căror comportament
este inacceptabil pentru societate.
Era cu 10 centimetri mai scund
decât la ultima măsurătoare...
Unele dintre
aceste fotografii ilustrează...
...ceea ce mi-a spus Sanford Clark.
- A ajutat la uciderea acestui copil.
- Mulţumesc, dle detectiv.
Doamnelor şi domnilor juraţi,
vă rog să priviţi aceste fotografii.
Ele arată, fără urmă de îndoială,
circumstanţele
şi natura acestor crime.
Sunt aici, domnule pastor.
Când Walter era aici,
intram în camera lui când dormea.
Şi, chiar dacă nu-I vedeam
şi nici nu-I auzeam,
îi simţeam prezenţa.
De aceea nu cred că
Walter a murit.
Îi simt încă prezenţa.
Doamnă Collins...
Nu, ştiu ce a spus poliţia.
Dar unele cadavre
găsite la ferma aceea
nu au putut fi identificate.
Şi poate că puştiul acela s-a înşelat
când a ales poza lui Walter.
Înţeleg că nu puteţi accepta.
Nicio mamă n-ar putea.
Dar cred că e momentul
să lăsaţi totul în urmă
şi să vă continuaţi viaţa.
Fiul dumneavoastră
aşa ar fi vrut.
Poate că da.
Poate vrea
să-I caut în continuare.
Poate e undeva
şi mă aşteaptă.
Cred că, într-adevăr, aşteaptă.
Aşteaptă în locul acela
unde ne ducem toţi cândva,
ca să-i întâInim
pe cei dragi.
Şi, în ziua aceea,
el va şti că aţi făcut tot posibilul.
Totul.
- Ar trebui să mergem.
- Imediat.
Şedinţa începe.
Completul de judecată a ascultat
toate mărturiile
şi, având în vedere
faptele prezentate,
recomandăm ca suspendarea
căpitanului Jones
să devină permanentă.
Linişte, vă rog.
Domnule preşedinte,
juriul a dat verdictul?
Da, onorată instanţă.
Acuzatul e rugat să se ridice.
În al doilea rând.
Paşii urmaţi într-o investigaţie
vor fi schimbaţi
faţă de reglementările şi procedurile
prin care un cetăţean
al acestui oraş poate fi internat
într-un spital de psihiatrie.
Puteţi citi verdictul.
Noi, juraţii, considerăm că acuzatul,
Gordon Stewart Northcott,
este vinovat de toate capetele
de acuzare de crimă cu premeditare.
În sfârşit, reinstaurarea încrederii
în Departamentul de Poliţie
poate fi realizată numai
prin schimbarea din funcţie
a şefului Poliţiei.
Curtea recomandă aceasta.
Declar şedinţa închisă.
Acuzatul doreşte să facă vreo declaraţie
înainte de aplicarea sentinţei?
Vreau să fie foarte clar...
Nici nu aşteptam altceva
de la dumneavoastră,
"onorată" instanţă,
sau de la acest tribunal.
Singura care merită consideraţie
este ea,
pentru că e singura care
nu m-a vorbit de rău în presă,
e singura care ştie ce înseamnă
să fii persecutat de poliţie
pentru ceva ce n-ai făcut...
Ajunge.
Şi să fii aruncat într-o gaură,
ca un şobolan, şi uitat acolo.
Nu I-am ucis pe fiul dumneavoastră,
doamnă Collins.
Domnule avocat,
să înceteze!
Nu am făcut asta.
Controlaţi-vă clientul,
sau ordon încătuşarea lui.
Dă-mi drumul!
Gordon Stewart Northcott...
În urma verdictului,
veţi fi deţinut la închisoarea San Quentin,
unde veţi avea regim de izolare
pentru o perioadă de 2 ani.
Până la 2 octombrie 1930,
zi în care...
...vei fi spânzurat.
Dumnezeu să aibă milă
de sufletul tău.
30 septembrie, 1930
Pot să iau o pauză de 10 minute?
Desigur.
Ştii...
Într-una din zile, chiar ar trebui
să-ţi iei pauza asta de 10 minute.
Ţi-ar prinde bine.
Mai vedem.
Sunt Christine Collins.
Am telefonat şi ieri.
Mă întrebam dacă
v- aţi uitat în arhivă,
poate există cineva
cu semnalmentele fiului meu.
Walter Collins.
Înţeleg.
Dacă nu vă deranjează,
voi mai telefona peste o lună.
- Mulţumesc mult.
- Doamnă Collins.
- Eu doar...
- Da, ştiu.
De fapt, despre asta
voiam să vorbim.
Este vorba de Walter.
Am primit o telegramă
foarte ciudată.
De la cine?
Gordon Northcott.
A cerut să vă vadă.
De ce?
Ştie că încă vă căutaţi fiul şi,
înainte să moară...
Spune că a minţit când a spus
că nu I-a ucis pe Walter.
Christine...
Vrea să recunoască,
în sfârşit, că el a făcut-o.
A spus că, dacă te duci la el,
îţi va spune adevărul, direct,
ca să-ţi poţi continua viaţa
şi să-ţi regăseşti pacea sufletească.
Aşa *** ştii, va fi executat poimâine,
la San Quentin.
Deci n-ai prea mult timp.
Mi-a trebuit aproape toată dimineaţa
să fac toate demersurile.
Se pare că eşti prima femeie,
în 30 de ani, căreia i se permite
să viziteze un criminal în serie,
în ziua de dinaintea
execuţiei sale.
E totul în regulă, doamnă?
Da.
Vom fi la uşă.
20 de minute.
Bănuiesc că n-ai o ţigară.
Domnule Northcott,
m- ai rugat să vin aici.
Ai spus că, dacă vin,
îmi spui adevărul despre fiul meu.
Da, ai dreptate, aşa am spus.
Dar vezi tu...
Adevărul e că nu credeam
că o să vii.
Şi acum...
Şi acum ce?
Nu mă aşteptam să...
Nu vreau să te văd.
Nu vrei să mă vezi?
Nu.
Nu pot să fac asta.
Nu vreau să vorbesc cu tine,
nu pot, având în vedere
ce mi se va întâmpla mâine.
Una a fost să trimit telegrama,
a fost foarte simplu,
dar acum, că eşti aici,
în persoană, ştii...
Nu pot să-ţi spun
ceea ce vrei să auzi.
De ce nu?
Pentru că nu vreau să mor
cu o minciună pe buze.
Mi-am ispăşit pedeapsa.
L- am rugat pe Dumnezeu să mă ierte
şi cred că m-a iertat.
Şi m-am purtat bine de atunci.
Dar dacă mint acum,
dacă păcătuiesc iar,
nu voi mai avea timp
şi nu voi mai fi iertat.
Şi nu vreau să ajung în lad.
Domnule Northcott,
tu m-ai rugat pe mine să vin aici.
Domnule Northcott,
te rog să te uiţi la mine.
Domnule Northcott,
te rog să te uiţi la mine.
L- ai ucis pe fiul meu?
L- ai ucis pe fiul meu?
- Nu ştiu despre ce vorbeşti.
- Ba ştii.
L- ai ucis pe fiul meu?
Ţi-am spus,
nu vreau să vorbesc cu tine acum.
L- ai ucis pe fiul meu?!
L- ai ucis pe fiul meu?
- Nu ştiu.
- Nu ştii? Nu-ţi aminteşti?
L- ai ucis pe fiul meu?
Nu ştiu.
Răspunde-mi.
- Nu ştiu.
- Răspunde.
L- ai ucis pe fiul meu?
- Păstrează distanţa.
- Sau ce?
L- ai ucis pe fiul meu?
Îi ştii numele.
Îi ştii numele,
ai spus că era un înger.
Îi ştii numele!
L- ai ucis pe fiul meu?
- Nu vreau să spun.
- L-ai ucis pe fiul meu?
L- ai ucis pe fiul meu?
Răspunde-mi.
- De ce?
- Răspunde-mi!
- Îmi faci ceva?
- Sper să ajungi în lad.
Sper să ajungi în lad!
- L-ai ucis pe fiul meu?
- Paznic!
Paznic!
L- ai ucis pe fiul meu?
L- ai ucis pe fiul meu?
- Haideţi.
- Să ajungi în lad.
Sper să ajungi în lad.
Sper să ajungi în lad!
L- ai ucis pe fiul meu?
Gordon Stewart Northcott,
ai fost condamnat pentru crimă.
Pedeapsa este moartea
prin spânzurare.
Nu există nicio anulare
sau amânare a pedepsei,
aşa că execuţia va avea loc,
după *** prevede
legislaţia statului California.
Vrei să rosteşti
ultimele tale cuvinte?
Nu.
N- am nimic de spus.
Am cugetul curat,
pentru că m-am spovedit,
aşa *** am dorit.
O să mă doară?
Nu mă faceţi să urc
aşa de repede!
Vă rog, nu!
13 trepte... 13 trepte...
Dar nu m-am atins de toţi,
ticăloşilor.
Nu i-am atins pe toţi!
Vă rog!
O rugăciune... vă rog.
Doamne!
Vă rog.
Vă rog, cineva să spună
o rugăciune pentru mine!
27 februarie, 1935
Diseară e petrecere la mine acasă,
cu ocazia premiilor Academiei.
Vii şi tu?
Am o mie de formulare
de completat.
Haide, te rog...
Liniile telefonice sunt blocate
de-aici până la Baltimore.
Cineva trebuie
să rezolve problema.
Distracţie plăcută.
Eu voi asculta la radio.
Bine.
Noapte bună.
Ascultă, eu chiar...
Bună, Ben.
Mă întâInesc cu nişte prieteni
la Musso & Frank, diseară.
Vom urmări ceremonia
decernării Oscarurilor la restaurant.
Va fi o seară de neuitat.
Mi-ar plăcea să vii şi tu.
Am multă treabă aici.
Noapte bună.
Ben!
Am pariat 2 dolari
că "S-a întâmplat într-o noapte"
va câştiga la "Cel mai bun film".
Se pare că aici numai eu cred
că are mai multe şanse decât "Cleopatra".
Dacă va câştiga, am putea
sărbători mâine seară?
S- a făcut, Christine.
La revedere.
Dacă o să câştige, te sun.
Eu voi fi aici.
Supraevaluat.
Cu Clark Gable şi Claudette Colbert,
fără comentarii.
Daţi-mi plicul, vă rog.
Şi câştigătorul este...
"S-a întâmplat într-o noapte".
Ştiam eu.
Fac cinste.
Christine Collins?
Da, eu sunt.
Sunt doamna Clay,
vă mai amintiţi de mine?
Doamnă Clay,
sigur că îmi amintesc.
V- am sunat imediat.
Ce s-a întâmplat?
Poliţia tocmai ne-a sunat.
L- au găsit pe băiat, Christine.
Unde este?
La circa de poliţie Lincoln Heights.
Ne ducem acolo chiar acum.
Vin şi eu.
Am vrut să-I văd, dar au spus că trebuie
să vorbească ei cu el mai întâi.
Dar sunt siguri?
Sunt siguri.
Dar mai important e că...
eu sunt sigură.
E chiar băiatul meu, e David.
Trăieşte, Christine.
L- au găsit în Hysperia.
Te-au rugat să-i ajuţi
să găsească un câine.
Da.
După ce ai urcat în maşină,
ce s-a întâmplat?
Am mers mult timp,
până am ajuns la o fermă.
Haide, David.
David, haide!
Nu te mai împotrivi atâta!
Mai erau copii acolo?
Da, cinci, cred.
Dar a trecut mult timp de-atunci.
Salut, băieţi.
El e David.
Ştiu că o să vă împrieteniţi.
Daţi-vă înapoi! Gura!
Ai vorbit cu ei?
Da?
Îţi aminteşti numele lor?
Da.
Doi dintre ei erau fraţi.
Cred că îi chema... Winslow.
Mai era un băiat mai mare,
îI chema Jeffrey.
Şi mai era Walter.
Walter?
Da.
Îmi aminteşti numele de familie
al lui Walter?
Collins...
Walter Collins.
Spune-mi ceva.
Dacă abia îţi aminteşti
numele celorlalţi,
*** de mai ştii
numele lui complet?
Pentru că a făcut ceva.
Walter şi Jeffrey vorbeau.
Au tot căutat, până au văzut
că într-un loc sârma era ruptă.
Puteam să ieşim pe-acolo.
Când am fugit
am făcut mult zgomot.
Şi era întuneric.
Aşa că m-am încurcat în sârmă.
Ajutor!
Mi-am prins piciorul.
Ajută-mă, te rog!
O să vină!
Fugi!
Unde naiba...
Hei!
Întoarceţi-vă imediat!
Staţi pe loc!
Vezi ce fac ceilalţi.
Băieţi! vin eu după voi!
Fir-ar să fie!
O să vă găsesc,
oriunde aţi fi.
- Nu sunt aici!
- Haide, urcă în maşină.
Vă găsesc eu.
Fir-ar să fie!
Urcă în maşină, Sanford.
De atunci, nu I-am mai văzut
pe niciunul dintre ei.
Deci nu ştii
dacă a reuşit să-i prindă?
Nu.
Tot ce ştiu e că...
...dacă Walter nu se întorcea
să mă ajute,
nu cred că mai ieşeam
vreodată viu de acolo.
Bine.
Ce s-a întâmplat apoi?
Am evitat să merg pe şosea,
până am văzut un tren oprit la un macaz
şi m-am urcat în el.
De ce n-ai povestit nimănui
ce-ai păţit?
Mi-a fost frică.
M- am gândit că o să mă caute,
pe mine sau pe ai mei.
Aşa că nu am spus nimănui.
Eram pe cont propriu,
până când mi-a dat să mănânc o doamnă,
doamna Lansing.
I- am spus că sunt orfan
şi nu am unde să stau.
Mi-a spus că pot rămâne acolo.
Şi aşa am făcut.
În fiecare noapte mă trezeam,
crezând că ei sunt afară, la fereastră.
Apoi am auzit poliţia
vorbind la radio
despre ce s-a întâmplat la fermă.
Şi m-am gândit că, de-acum,
chiar nu mă mai pot întoarce.
De ce?
De ce nu?
Dacă nu spusesem nimănui
ce s-a întâmplat,
mi-a fost teamă că voi fi învinuit
de moartea acelor copii.
Aşa că am stat ascuns.
Ce te-a făcut să apari acum,
după atâta timp?
De ce tocmai acum?
Mi-era dor de mama.
Mi-era dor de tata.
Vreau la mine acasă.
Vreau la mine acasă.
Tot nu-mi vine să cred.
Au trecut cinci ani, cazul era închis,
toţi credeau că e mort,
şi uite că el apare.
Şi numai datorită lui Walter.
Fiul dumneavoastră
a făcut un lucru curajos, dnă Collins.
Ar trebui să fiţi foarte mândră de el.
Sunt.
Tot credeţi că îI veţi găsi?
De ce nu?
Trei băieţi au fugit
în noaptea aceea.
Dacă unul a scăpat cu viaţă,
poate au reuşit şi ceilalţi doi.
Poate că şi Walter se ascunde,
pentru că şi lui îi e frică.
Îi e teamă să se întoarcă acasă
şi să spună cine e
sau îi este frică
să nu aibă probleme...
În orice caz, acum am ceva
ce n-am avut până azi.
Ce anume?
Speranţă.
După proces, căpitanul Jones
a fost concediat.
Davis, comandantul Poliţiei,
a fost retrogradat,
iar primarul Cryer n-a mai candidat
în alegerile municipale.
Până la sfârşitul vieţii sale,
pastorul Briegleb
a denunţat în emisiunea sa
de la radio
abuzurile comise de poliţie
şi corupţia politicienilor.
Ca urmare a scandalului declanşat,
numele localităţi Wineville din California
a fost schimbat în Mira Loma.
Christine Collins n-a încetat
niciodată să-I caute pe fiul ei.
Traducerea şi adaptarea:
danatom @ www. titrări. ro