Tip:
Highlight text to annotate it
X
Tainele vechilor cuvinte
Tuxedo:
haină de seară pentru bărbați purtată la ocazii semioficiale.
În mod surprinzător, denumirea tuxedo își are rădăcinile
în istoria băștinașilor americani.
Indienii Delaware din regiunea aflată acum
în partea de nord-est a Statelor Unite,
erau împărțiți în trei subgrupuri,
deosebite prin totemurile lor alese din lumea animalelor:
curcanul,
broasca țestoasă
și lupul.
Membrii tribului care avea ca totem lupul
erau adesea denumiți
cu termenul indigen pentru animalul canin cu patru picioare,
p'tuksit.
În secolul al XVIII-lea,
europenii care s-au așezat în fostul teritoriu al P'tuksit
au anglicizat numele, care a devenit „tuxedo”
și l-au aplicat unei localități din sud-estul New York-ului.
Câteva decenii mai târziu, spre sfârșitul anilor 1800,
se construiește o stațiune elegantă,
botezată „Clubul Tuxedo”.
La Tuxedo Club,
cam pe la începutul noului secol,
pe când era obligatorie purtarea fracului
la aproape orice ocazie,
un tânăr fără prejudecăți.
moștenitorul unei enorme averi obținute din tutun,
a iscat o mare agitație ignorând tradiția
și îmbrăcând o jachetă de ceremonii,
dar fără coadă.
Demersul său îndrăzneț a fost rapid popularizat
iar haina, supranumită „tuxedo”,
dă și astăzi bătăi de cap, în America de Nord,
liceenilor din toată țara care se pregătesc de
balul absolvenților.