Tip:
Highlight text to annotate it
X
Dacă critici religia, te trezești adeseori cu careva să-ți spună dezaprobator:
"Tu poate n-ai credință în Dumnezeu, dar ai putea arăta mai mult respect pentru cei ce au."
Și te trezești gândind: De fapt, poate că au dreptate.
N-ar strica să etalez puțin mai mult respect.
La urma urmei, nimănui nu-i place să i se spună că religia lor e un hârb de gunoi închipuit
și o forță diabolică în lume, că ceea ce numesc ei credință e doar frică, mascată în virtute,
și că credința lor puerilă e o cămașă de forță pentru întreaga umanitate.
Cu asta sigur rupi nasul oricui.
Așa că, poate aș putea arăta mai mult respect. Singurul șliț în pomadă e
că de fapt nu simt nici un fel de respect. Am încercat, adevărat și sincer,
și mă simt groaznic, dar pur și simplu nu pot.
Presupun că m-aș putea minți și pretinde de dragul sentimentelor oamenilor,
care știm cu toții cît de delicate sunt în ziua de azi,
dar adevărul gol goluț e că de fapt nu-mi pasă de sentimentele lor de loc, nici urmă.
Și bineînțeles, realizez că ar trebui să-mi apese din greu pe conștiință,
dar din fericire conștiința mea știe foarte bine când e amenințată și manipulată
așa că nici nu-i pasă.
Conștiința mea știe că nu există nici un motiv pământesc pentru cineva de pe planetă
să respecte religia în vreun fel.
Chiar așa, bazat pur pe dovezile pe care religia le oferă cu atâta 'abundență coerentă'
există toate motivele să arăți activ lipsă de respect chiar până la abuz.
Și sincer, faptul că religia e tratată cu atât de puțin abuz
comparativ cu cât merită de fapt,
pot s-o atribui doar toleranței incredibile și evidente, reținerii și bunelor maniere
ale ateilor și laicilor de peste tot.
Deci, dacă ești o persoană religioasă și dacă-ți trece prin cap să pretinzi
mai mult respect pentru credința ta,
te rog ține minte că tu și religia ta
deja primiți mult mai mult respect decât ați meritat vreodată.
Credința ta e o glumă. Dumnezeul tău e o glumă.
E așa absurd că e o penibilitate chiar și pentru cei ce nu cred în el.
Și el, și tu, încă aveți totul de dovedit.
Până acum nici o dovadă n-a fost înaintată,
nici nu-i probabil că va fi, așa *** bine știm cu toții,
deci de respect, mă tem, nu poate fi vorba.
Tot ce poți să speri e un scepticism amuzat,
și asta ar fi într-o zi bună.
Oamenii spun că nu poți cu adevărat înțelege credința decât când o ai,
ceea ce interpretez că înseamnă că ți-ai suspendat facultățile critice
și te-ai hipnotizat în a crede o grămadă de nonsens fascist despre sufletul etern,
atunci vei înțelege credința. Ei bine, asta cu siguranță pot crede.
Pedalatorii de credință se autoplasează pe piedestale în afara dubiului
pretinzând că credința transcende rațiunea,
singurul lucru care o trage la răspundere. Ce convenabil !
Da, credința transcende rațiunea în același mod în care un criminal transcende legea.
Cuvântul transcendent e foarte popular printre pungașii religioși
pentru că nu au de explicat cu precizie niciodată ce înseamnă,
în afară de-o stare superioară de ***ă înțelegere
mai profundă decât biata rațiune, care e crudă și simplistă
față de subtilitățile și profunzimile credinței fără dovezi.
Dacă auzi vreun cleric, și sigur vei auzi, folosind cuvântul transcendent
ca să explice nonsensul pe care pretinde că-l crede,
atunci știi două lucruri:
Unu: nu știe ce vorbește,
și doi: nu vrea nici tu să știi despre ce vorbește.
Credința nu transcende rațiunea de loc,
Credința evită rațiunea. Fuge de rațiune.
pentru că rațiunea amenință balonul confortabilul de închipuire,
deci credința descalifică rațiunea
la fel *** judecata olandeză descalifică adevărul și martorii,
în mare pentru același motiv.
Dacă ești credincios, credința îți permite să adopți un set de credulități
care nu au nici o logică, știind prea bine că nu vei fi calificat
după cât sens sau logică au, ci după nivelul de pietate pe care-l etalezi crezându-le.
Cu alte cuvinte, disponibilitatea ta de-a nega realitatea
devine o măsură a virtuții tale. Nu-i de mirare că religia e așa de populară.
Dar ce preț plătești pentru această virtute.
Ai fost adus la convingerea că prin a crede în imposibil e singura ta speranță.
*** de s-a întâmplat asta?
Și că scopul tău e să proslăvești ceva ce-ți depășește înțelegerea,
definit de, și accesibil doar prin mijlocirea intermediarilor auto-instituiți.
Gândurile tale, cuvintele și identitatea
nu mai sunt doar ale tale să decizi,
ci sunt subiectul aprobării celor ce și-au asumat autoritatea peste tine
prin credința ta,
oamenii care ți-au spus că ești născut cu ceva în neregulă, (haida-de!)
într-o stare de păcat, nimic altceva,
o stare care poate fi vindecată numai prin supunere totală
și ascultare de ei (surpriză, surpriză!)
de când te naști până când mori.
Și dacă asta nu-ți chiar flatează orgoliul (și de ce ar face-o?)
nu te neliniști; îi putem da un nume special ca să te facă să te simți mai bine
și să te convingă că încă mai ai ceva demnitate.
Hai s-o numim credință, și hai s-o socotim
cea mai nobilă și profundă dintre virtuți,
și hai să pretindem că vine din interior,
când toți știm că nimic legat de religie n-are voie să vină dinăuntru
pentru că asta ți-ar da putere și eliberare,
cele două lucruri pe care religia le vrea cât se poate de departe de tine.
Credința e ghiara pe care clericii o au peste tine.
E funia invizibilă în jurul gâtului care te trage pe drumul
pe care vor ei să-l urmezi, pentru beneficiul lor, nu al tău.
E un cuvânt ce te duce într-o înfundătură. E un cuvânt al scaviei.
E un cuvânt care-ți dă voie să crezi ce ți s-a spus să crezi
fără să simți că ți s-a impus să crezi, dar ți s-a impus,
și poți înceta să te mai prefaci oricând dorești.
Nu e o virtute; asta-i ultimul lucru care e.
E o abdicare de la realitate. E un act obtuz de auto-hipnoză.
E o cârje a lașității în fața greutăților. E credulitate cu aură.
Și ascunzându-te în spatele ei e ca și *** ai pretinde c-ai fi invalid.
Deci nu înțeleg exact ce trebuie să respect.
Mie îmi pare c-ar trebui să fiu vreun fel de contorsionist moral
să respect ceva atât de nociv, ceva a cărei existență depinde
depinde de o minte încuiată și care mai mult decât clar
târăște umanitatea în direcția greșită,
și ne dă impresii false despre noi înșine și despre natura realității.
Simt că dacă aș respecta asta aș contribui inutil
la stupiditatea și ignoranța rasei umane,
și asta nu vreau să am pe conștiință. Fără resentimente. Pace.