Tip:
Highlight text to annotate it
X
(În l. arabă) Bună ziua! (Râsete)
E incredibil că sunt aici în Libia,
și mă inspiră
să văd că poporul acesta și cele vecine
au putut învinge regimul autoritar
și că au ocazia
de a crea o societate liberă și prosperă.
De-a lungul istoriei,
unele guverne au reușit schimbarea
când au fost confruntate,
altele, care au continuat să încalce
demintățile de bază ale propriilor popoare,
au fost puse față-n față, forțat,
cu decizia schimbării,
pentru că oamenii s-au întors împotriva lor.
Așa *** am văzut în cursul anului trecut.
În aceste situații, cel mai interesant
e că sunt imprevizibile.
În multe locuri în care schimbarea nu pare posibilă,
se ajunge rapid să fie inevitabilă.
Sunt aici să vă vorbesc despre o țară,
Coreea de Nord, aflată la celălalt capăt al lumii,
având unul dintre cele mai opresive regimuri din lume.
Mulți au abandonat încrederea în Coreea de Nord
spunând că e lipsită de speranță,
că schimbarea e imposibilă.
Dar sunt aici să vă spun că există
schimbare în Coreea de Nord
și că e condusă de oameni.
Cei mai mulți, când se gândesc la Coreea de Nord,
o știu din prisma politicii de nivel înalt,
cu liderii ei izolați, arme nucleare,
probleme de securitate, cel mai mare regim militar
din lume, cu a patra armată ca mărime.
Coreea se află unde China, Japonia și S.U.A,
Coreea de Nord, Coreea de Sud și Rusia
se bat cap în cap.
Adică 3 membri permanenți ai Consiliului de Securitate,
4 țări cu arme nucleare
și 5 dintre cele mai mari economii ale lumii,
având fiecare
interese puternice și priorități în competiție.
E singurul loc în care Războiul Rece
nu s-a sfârșit. Deci nu există încredere.
În schimb, există o inhibiție reciprocă și eficientă
ce a rezultat într-un blocaj permanent.
Așadar, la nivelul politicii de vârf,
Coreea de Nord nu se schimbă.
Dacă privim însă la bază,
la viețile oamenilor din Coreea de Nord,
vedem că schimbarea are loc.
Nu mă înțelegeți greșit, Coreea de Nord încă e
incredibil de izolată și de săracă.
Dar schimbarea pe care-am observat-o
de-a lungul ultimilor 10 ani a fost uluitoare.
Dacă vom continua s-o încurajăm
și să vedem tipul ăsta de transformare,
schimbarea radicală din Coreea de Nord
va deveni în final inevitabilă.
Oamenii din Coreea de Nord sunt într-adevăr cei care au suferit
cel mai mult în toată situația asta,
dar acești oameni vor fi cei
care vor iniția transformarea radicală
a propriei lor țări.
Astea fiind spuse,
momentan, reformarea radicală a Coreii de Nord
poate părea imposibilă.
Pentru șase decenii, guvernul din Coreea de Nord,
regimul din Coreea de Nord a creat
un sistem nemilos și eficient de represiune politică,
refuzând cele mai elementare drepturi umane
oamenilor săi.
Există restricții severe ale libertăților elementare:
de mișcare, de expresie liberă, de libertate religioasă.
Guvernul din Coreea de Nord,
face toate eforturile pentru a restricționa informația
care intră, iese ori circulă prin țară.
Este sigurul loc, după *** mulți probabil știți,
în care statul are
monopol complet asupra întregii informații din țară.
Totul este deținut de stat:
media, televiziune, presă scrisă, radio.
În esență, guvernul le spune oamenilor
ce pot crede, ce să știe
și ce să nu știe.
Iată un loc
în care nu există conexiune cu lumea din afară.
Nu există internet în Coreea de Nord,
cu excepția câtorva din elită care au acces.
Nu există Facebook, Twitter sau Youtube
să facă legătura cu cei de-afară,
dar există o rețea internă
conținând informații aprobate
de către guvern.
Chiar și telefoanele mobile,
care-au fost reintroduse numai acum 3 ani, în 2009,
cu 1 milion de abonați la o populație de 24 milioane,
sunt restricționate la o rețea domestică,
numai regională, în interiorul țării.
A fost creat un sistem care restricționează
pentru poporul nord-coreean
contactul cu ce-i în afara țării.
S-a controlat sistematic
ca ideile din afară și informația despre
lumea din afară să nu ajungă înăuntrul țării.
Astfel, dacă oamenii nu sunt fericiți în țară,
vă veți întreba, de ce nu pleacă?
Ei bine, pentru că
mișcarea
e restricționată în interiorul țării
și e ilegal să părăsești țara.
Chiar dacă un nord-coreean ar vrea să plece,
ar face-o pe propriul risc.
Mulți au făcut-o în ultimul deceniu,
cu riscul de a fi împușcați la graniță,
în timp ce traversau ilegal spre China.
Sau riscă să fie prinși în China,
de către autoritățile chineze,
și să fie repatriați forțat
în țară, unde vor fi pedepsiți.
Nord-coreenii repatriați înfruntă
tortură, detenție, execuție și închisoare.
Guvernul este brutal de eficient
în menținerea acestui sistem de control,
răspândind frică și opresiune.
Astfel, sunt capabili să controleze oamenii
și informația din țară.
Sunt capabili să facă asta datorită
rețelei de lagăre politice.
Există șase lagăre politice și se estimează
că 200.000 de nord-coreeni se află azi în ele.
Oricine îndrăznește să nu se supună,
oricine încearcă răzvrătirea și provocarea autorităților,
e pedepsit și trimis în sistemul de lagăre.
Condițiile din interior sunt oribile.
Comparabil,
sunt de cinci ori mai vechi
decât lagărele de concentrare naziste
și de două ori mai vechi decât gulagurile sovietice.
Încă mai există,
deși autoritățile nord-coreene
neagă existența acestor lagăre.
Așadar, din cauza acestui nivel de frică pe care-l au oamenii,
probabil că nu vom vedea niciun nord-coreean asemenea
lui Aung San Suu Kyi sau lui Liu Xiaobo
în viitorul apropiat.
Guvernul din Coreea de Nord folosește, de asemenea,
un sistem de pedeapsă colectivă,
însemnând că o infracțiune comisă, ori prespusă,
nu te va încarcera sau pedepsi numai pe tine,
ci se va răsfrânge asupra a trei generații
ale familiei tale.
Tu, copiii tăi și părinții
veți merge împreună în lagăr.
Shin Do Yan e un bărbat care a lucrat pentru organizația noastră.
S-a născut în 1982 în lagărul nr. 14, Kaechon,
unul dintre cele mai brutale lagăre de muncă din țară.
*** se naște o persoană într-un sitem de lagăre?
Deoarece părinții lui
au fost vinovați de crime politice.
așa că, prin asociere,
el s-a născut în lagărul ăsta,
și a trăit acolo 23 de ani.
La 14 ani, mama și fratele lui
au încercat să evadeze din lagăr.
A fost interogat și torturat.
Iată un desen al lui
cu el torturat
luni e zile,
și forțat mai târziu
să privească execuția mamei și fratelui său.
Și-a văzut mama spânzurată și fratele împușcat.
La 21 de ani, a întâlnit un om în lagăr,
om din elită,
care fusese în străinătate
și i-a spus lui Shin povești despre lumea de afară.
I-a spus totul despre
ce mâncase și ce locuri vizitase,
și a început a-i crea și stârni curiozitatea,
o dorință în sufletul lui Shin care nu existase înainte.
Era neobișnuit pentru Shin
să se gândească la astfel de lucruri.
Așadar, în 2005,
Shin a încercat să evadeze din lagăr
și a fost printre foarte puținii supraviețuitori
care au reușit vreodată să evadeze.
Dacă vorbești cu Shin astăzi,
îți va spune
că unul dintre lucrurile care l-au motivat,
care l-au făcut să plece,
a fost determinarea de a afla,
de a încerca
gustul cărnii.
Voia să știe ce gust avea,
pentru că omul acela îi vorbise de atâtea ori
despre asta și asta l-a condus
pe drumul spre evadare,
spre hotărârea de a reuși să iasă.
*** spunea, guvernul din Coreea de Nord
neagă existența acestor lagăre,
dar le puteți găsi voi înșivă pe Google Earth.
Au evadat destui coreeni
din acest sistem de lagăre
ca să traseze lagărele exact pe hartă,
cu ce există în ele și în ce părți.
În ciuda acestori factori, care fac ca schimbarea
în Coreea de Nord să fie aproape imposibilă,
după *** am spus, schimbarea are deja loc,
are loc la nivel microscopic.
E important de știut asta,
pentru că e condusă de oameni.
Poporul s-a bazat pe Stat
să le ofere tot ce aveau nevoie,
din vremuri străvechi.
Însă în anii '90,
odată cu prăbușirea economiei de stat socialiste,
Coreea de Nord a înfruntat o foamete tragică
în care au murit un milion de oameni.
Oamenii erau obișnuiți să aștepte
ca guvernul să le dea ce aveau nevoie:
mâncare, bunuri, iar când n-au mai venit
aproape un milion de nord-coreeni
au sfârșit prin a muri de foame.
A mai fost și introducerea
unui element ce va deveni esențial acestei schimbări
din ultimul deceniu,
introducerea piețelor economice.
A devenit mecanismul de supraviețuire.
Au fost oameni
care au luat lucrurile în propriile mâini.
Aceste piețe erau ilegale pe atunci.
dar ei au realizat că nu puteau să mai aștepte ca Statul
să le asigure provizii,
aveau nevoie să găsească ei înșiși
un mod de a supraviețui.
Așa că au continuat, au început comerțul
și au început să acționeze în piață
ca să-și asigure propria supraviețuire.
E o glumă în Coreea de Nord
care spune că există două tipuri de nord-coreeni:
oamenii care sunt angajați în comerț
și oamenii care mor.
Nu e o glumă chiar amuzantă, dar ilustrează clar
nivelul la care oamenii au considerat esențiale
și s-au bazat pe aceste piețe ca să trăiască.
Aceste piețe ne arată
de ce Coreea de Nord
s-a schimbat în ultimul deceniu.
Informația a început să răzbească înăuntru
prin lucruri ce erau
tehnologii relativ noi pentru Coreea de Nord
în ultimul deceniu: DVD-uri, dispozitive de stocare USB,
lucruri care nu prea se găseau înainte
și care purtau acum material inofensiv.
Articole de pe Wikipedia, jocuri pe calculator, cărți
și filme dramatice din Coreea de Sud.
Sunt foarte populare în Coreea de Nord
și au devenit foarte importante
pentru că le-au revelat nord-coreenilor
reala prosperitate și bunăstare
a confraților din Coreea de Sud.
Pentru că de multă vreme li s-a tot spus
că poporul sud-coreean se afla
în condiții cu mult mai rele decât ei.
Așa că a început să se destrame
ideologia, propaganda
a ceea ce li se spunea.
În plus, piețele au fost foarte importante
pentru că au inițiat conceptul de
bunăstare personală.
Oamenii angajați în activități comerciale
au început să adune, să strângă avere personală
prin acest angajament în economie,
prin vânzarea de bunuri și achiziția de alimente.
Banii sunt foarte importanți
pentru că banii înseamnă
că-ți poți cumpăra singur mâncare.
Coreea de Nord se află
într-o penurie alimentară cronică
de-o vreme care va continua.
Problema nu e
că nu există alimente în Coreea de Nord,
problema e că
există mâncare, dar cine-și permite s-o cumpere?
Astfel, oamenii cu bani își permit mâncarea
și totodată își permit
să mituiască autoritățile.
Ei pot implica autorități la diferite niveluri,
le pot oferi comisioane
și mită
pentru a se asigura că pot continua să-și desfășoare
activitățile economice.
La rândul lor, autoritățile
au început să se bazeze
pe acești bani, așa că
unii oficiali folosesc camioane ale guvernului
pentru a transporta bunuri spre piețe,
alți oficiali sunt mituiți să asigure
furnizarea continuă de electricitate
în anumite sedii.
Asftel, oamenii sunt implicați, pe multiple niveluri,
în angrenarea piețelor economice,
și iată că apare
o explozie a corupției în țară.
Corupția e ceea ce a permis
ca toate astea să aibă loc,
să continue să se desfășoare, pentru că acești oficiali
au fost complici.
Astfel începe eroziunea ideologiei.
După *** am menționat,
oamenii nu mai cred în stat,
pentru că văd și altă față a lucrurilor.
Tot ce li s-a spus
se dovedește a nu fi adevărat.
Așadar, a apărut generația
numită Jangmadang,
„generația pieței economice”, care a crescut în anii '90
și se bazează pe piața economică.
De când există
ei își amintesc numai vremuri grele, așa că sunt loiali
nu regimului, ci propriei supraviețuiri.
A ieșit la iveală și o nouă clasă,
de noi înstăriți, adică de oameni care s-au implicat
din greu și cu succes în activități economice
și au acumultat atâta avere
că acum sunt capabili să-și creeze
un stat personal,
independent de Stat.
E un lucru foarte interesant de reținut,
pentru că, la finalul lui 2009,
regimul nord-coreean a hotărât
să introducă o reformă monetară surpriză și,
vă închipuiți, oamenii au fost foarte supărați.
A fost încercarea guvernului
de a înnăbuși piața, pentru c-au realizat că oamenii
erau foarte dependenți de aceste piețe,
au observat segregarea creată,
și au încercat să le inhibe
și să elimine averile personale.
Așadar, oamenii care munciseră din greu
să ajungă la bunăstare
s-au supărat, și se spune că
au fost oameni care au ars bani în stradă,
oameni care au încercat să se sinucidă
sau chiar s-au sinucis.
Au mai fost și nord-coreence,
curajoase femei de afaceri de vârsta a doua,
care s-au luptat cu autoritățile,
s-au certat cu ei, pentru că erau foarte supărate.
A fost un moment radical
pentru că a însemnat marea deșteptare.
Acesta este, în amintirea noord-coreenilor,
unul dintre cele mai importante momente.
Un moment pe care îl invocă, spunând
că a fost clipa în care și-au pierdut complet
încrederea în guvern.
Pentru conducătorii statului nord-coreean, în schimb,
a fost un calcul strategic serios eronat,
însă și ei s-au deșteptat, la rândul lor,
și au realizat că
piețele deveniseră esențiale
nu numai pentru economie,
ci și pentru poporul nord-coreean.
Așadar, rezultatul foametei
a fost că zeci de mii,
poate chiar sute de mii de nord-coreeni
au încercat să plece din țară,
ajungând cu succes în China.
Se estimează că 50.000 de oameni
încă se ascund acum în China,
iar organizația noastră a ajutat
la scoaterea în siguranță din China a acelor refugiați,
ajutându-i să se restabilească
în Coreea de Sud sau Statele Unite.
E foarte important să rețineți asta:
Coreea de Nord e o gaură neagră a informației.
Coreea de Nord e faimoasă pentru această gaură neagră a informației.
De exemplu, când a murit Kim Jong-il,
la finalul anului trecut,
a durat două zile
până ca lumea de afară să afle.
Iată cât de strâns erau controlați
nord-coreenii cu privire la acea informație.
Astfel, majoritatea informației
pe care o știm azi despre Coreea de Nord
vine de la nord-coreeni strămutați în alte țări
sau refugiați care ne-au povestit
despre țara lor.
Deci acești refugiați care pleacă
sunt foarte importanți,
deoarece vor condinua să ofere lumii din afară
informații despre lumea dinăuntrul țării.
Pe deasupra, ei servesc drept legătură
înapoi în țară.
Mulți dintre refugiații noștri au rămas în legătură
cu familiile rămase în țară,
acest lucru fiind posibil datorită intermediarilor
care folosesc ilegal telefoane celulare chinezeși în țară.
Refugiații își pot suna familiile
și le pot trimite informații
celor de acasă despre
ce se întâmplă în lumea largă.
Prin urmare, informația aceea e crucială,
pentru că pot trimite, de asemenea, bani acasă,
bani ce alimentează aceste piețe și le spun familiilor
despre lumea din afară.
Cât despre Shin,
cunoștințele despre lumea din afară,
informația despre ce se întâmplă
în străinătate
și visul unei vieți mai bune, al unei vieți diferite
l-au determinat să-și schimbe propria situație.
Ce a fost posibil pentru Shin, la nivel micro,
poate fi cu ușurință posibil, la nivel macro,
pentru Coreea de Nord.
Avem șansa
de a continua să suplimentăm cu informații și idei.
Avem oportunitatea de a le da putere nord-coreenilor,
prin unelte și tehnologie, astfel încât
să continue să accelereze aceste schimbări,
iar noi să continuăm să veghem și să-i ajutăm
la crearea acestor presiuni interne cu scopul schimbării.
E extrem de important să sprijinim
eforturile nord-coreenilor care trăiesc închiși în țara lor,
pentru că avem șansa de a-i ajuta
să transformăm schimbare
aparent imposibilă într-una inevitabilă.
Vă mulțumesc!
(Aplauze)