Tip:
Highlight text to annotate it
X
În fiecare primăvară, iubitorii de natură salută semnele
care arată că iarna se sfârșește.
Pe măsură ce ziua se încălzește,
florile și copacii încep să înflorească,
iar lumea prinde viață
cu chemările melodioase ale păsărilor
ce-și caută o nouă pereche.
Dar unde s-au ascuns aceste sunete încântătoare
toată iarna?
Aproape 200 de specii de păsări cântătoare
și-au petrecut iarna
în sud, în clima tropicală
a Americii Centrale și de Sud.
Asta poate sună ideal,
dar presupune una dintre cele mai periculoase călătorii
din întreaga lume a animalelor.
Această călătorie se numește migrație,
iar pentru păsările cântătoare,
asta poate să implice a călători
de la câteva sute până la aproape 7.000 de mile
într-un interval ce variază de la câteva săptămâni
la patru luni.
Păsările petrec săptămâni întregi pregătindu-se
pentru călătoria intensă
îndopându-se cu cantități mari de mâncare,
uneori dublându-și greutatea
înaintea plecării.
În timpul zborului păsările pot pierde pe oră
aproape 1% din greutatea corpului,
așa că a lua în greutate e crucial pentru supraviețuirea lor.
Cu toate acestea, mai mult decât stresul fizic,
păsările migratoare se confruntă acum
cu o nouă greutate:
schimbarea peisajului.
Imaginează-ți că tu ești cel care
se pregătește să facă o excursie.
Ai încărcat mașina
cu tot ceea ce crezi că vei avea nevoie,
ai făcut plinul,
ai luat un mic dejun copios,
și ai plecat la drum.
Ai mai făcut această călătorie.
Știi toate punctele de oprire preferate
și micile localuri unde poți lua o gustare.
Totul e planificat cu atenție.
Dar tocmai când indicatorul nivelului de combustibil începe
să intre în zona roșie,
treci de ceea ce ar fi trebuit să fie o benzinărie,
doar că e închisă.
„Nicio problemă” îți spui,
„Următoarea nu poate fi prea departe.”
Dar următoarea benzinărie nu mai apare.
Din nefericire, pe măsură ce îți urmezi ruta,
realitatea situației începe să se „instaleze”.
Tot mai multe benzinării sunt închise
sau chiar șterse de pe hartă.
Dintr-odată, excursia ta de rutină
s-a transformat într-o căutare disperată
să găsești un loc sigur unde să te odihnești
și să-ți faci plinul pentru noapte.
Acest scenariu a devenit realitate
pentru majoritatea păsărilor cântătoare migratoare
datorită extinderii necontrolate a teritorului omului.
Oamenii modifică locuri de oprire importante
pe care păsările le folosesc de generații întregi.
Când păsările migratoare străbat continentul,
trec printr-o mulțime de pericole,
incluzând ingerarea de pesticide pe terenurile agricole rurale,
pierderea habitatului în dezvoltările suburbane,
precum și dezorientarea datorită poluării,
și chiar coliziunea
cu clădiri înalte, din sticlă reflectorizantă, în orașe.
Din cele 20 milioane de păsări estimate
care cuprind populația de toamnă,
doar aproximativ jumătate se vor întoarce
ca să se reproducă primăvara următoare.
Aproape un miliard din aceste morți
sunt atribuite coliziunilor cu clădirile.
Cu astfel de pierderi anuale impresionante
oamenii riscă mai mult decât pierderea
culorilor și cântecelor frumoase ale păsărilor,
acestea joacă și un rol important în ecosistem.
Păsările ajută la ținerea sub control a insectelor,
la polenizare,
și împrăștierea semințelor pe pământ.
Fără păsări, lumea
ar fi un loc foarte diferit.
Deși păsările se confruntă cu un pericol continuu
dat de exploatarea pământului,
există acțiuni pe care toți le putem intreprinde pentru a ajuta.
Multe țări și guverne locale
au aprobat deja legi importante
care restricționează utilizarea pesticidelor otrăvitoare.
Prin folosirea mai multor produse naturale, din plante,
ne putem întreține fermele și grădinile
fără efectele secundare periculoase.
În plus, pe măsură ce populația globală continuă să crească
iar oamenii au nevoie de locuri cărora să le spună „casă”,
spațiile verzi pot oferi atât habitat pentru păsări
cât și un loc liniș*** și natural
de care să ne bucurăm.
Mici schimbări acasă
pot face o mare diferență.
Agățând hrănitoare
și construind în aer liber case pentru păsărele,
putem să le asigurăm mult dorita hrană și siguranță
în timpul lungilor migrații.
Stingerea luminilor în mediul suburban
și urban
poate ajuta păsările
care se ghidează după stele când călătoresc.
Cu ajutorul nostru, acești călători ai cerului
pot ajunge în siguranță la destinație,
și, sperăm, se pot întoarce an după an.