Tip:
Highlight text to annotate it
X
Fundaţia Internaţională OSHO, prezintă:
Şcoala Misterelor
A învăţa să trăieşti în dimensiunea verticală
"Progresul umanităţii şi progresul conştiinţei umane sunt două dimensiuni destul de diferite.
Progresul istoriei este în timp iar progresul conştiinţei nu este în timp.
Progresul a tot ceea ce vedem, a tot ceea ce este vizibil, este orizontal,
pe când progresul conştiinţei - pe care nu o putem vedea - este vertical.
Şi nu îl putem vedea pentru ca este vertical."
Osho,
am avut împreună experienţa comunelor,
atât în Est cât şi în Vest,
care nu au durat.
Buddha şi alţi maeştri iluminaţi
au creat comunităţi care au rezistat.
Care este diferenţa?
Gautama Buddha
şi alţi maeştri
nu au creat niciodată comunităţi
aşa ***
le-am creat noi.
Buddha
are adepţi,
dar nu stau într-un singur loc...
se mişcă în continuu.
Mahavira a avut adepţi,
dar nu au stat în acelaşi loc... s-au mişcat în continuu.
Deci modul în care
am creat comunităţile,
nimeni nu le-a
creat în acel fel.
Cinci mii de oameni locuind împreună
este o experienţă total diferită
faţă de cinci
călugări budişti care
se deplasează
dintr-un loc într-altul,
stand doar trei zile într-un loc.
Era un lucru total diferit.
Şi chiar şi aşa,
viclenia omului intră în peisaj.
Calugării Jaina
trebuie să se mişte
în continuu,
mai puţin în sezoanele ploioase.
În India,
sezoanele erau foarte bine stabilite,
înainte
să înceapă experimentele atomice.
Chiar şi zilele şi datele erau fixate
-- că în ziua cutare
ploile vor începe şi în ziua cutare ploile se vor opri,
- şi erau sezoane clare, de câte patru luni fiecare.
Deci pentru patru luni, în sezonul ploios trebuiau să se oprească.
Dar asta de asemenea, nu înseamnă că mii
de sannyasini se vor opri într-un singur loc,
oriunde ar fi.
Dar
viclenia minţii omului este în aşa fel
încât am văzut în Bombay
calugări jainişti care au trăit toată viaţa lor
- cineva e acolo de cincizeci de ani...
Am întrebat:"*** este posibil?
- pentru că este împotriva
regulilor şi a
disciplinei lor de bază.
În trei zile trebuie să schimbe [locul]."
Şi mi s-a răspuns că
pe timpul lui Mahavira nu erau oraşe aşa de mari precum Bombay-ul.
Acum calugărul jainist se mută dintr-o parte a oraşului Bombay
în altă parte a oraşului Bombay,
şi în acest fel el se mută prin Bombay,
înăuntrul Bombayului, dintr-un loc în altul.
Dar el rămâne în Bombay;
el nu pleacă niciodată din Bombay.
O idee ingenioasă!
Dintr-o
suburbie
el se va muta în altă suburbie;
acesta este un alt loc.
Şi pentru că pe timpul lui Mahavira
nu existau
oraşe aşa de mari,
aceste suburbii ar fi fost
diferite
oraşe, diferite capitale,
deci..."Ne mutăm!"
Şi ei continuă să meargă în cerc.
Iar Bombay are
o populaţie de,
populaţia zilnică este de
aproape
zece milioane de oameni.
Patruzeci de milioane de oameni vin în fiecare zi
să muncească,
din
oraşele apropiate,
şi până seara se întorc.
Deci şaizeci de milioane de oameni
locuiesc în oraş.
Ei au dreptate din punct de vedere logic,
ca nu exista un oraş
pe vremea lui Buddha cu o aşa
populaţie.
Dar tot sensul este pierdut.
Ideea era pur şi simplu
să nu devii ataşat
de un anumit loc,
să nu începi să îţi faci prietenii,
preferinţe, aversiuni.
În trei zile nu poţi face prea multe.
Într-o zi ajungi,
doar
o zi stai de fapt,
şi în a treia zi trebuie să te muţi.
Nu este timp suficient
să intri în
orice politică,
sau orice
probleme locale.
Pentru a evita
puterea politicii,
pentru a evita problemele locale,
ataşamentele,
a fost creat procedeul prin care trebuia să te muţi după trei zile.
Dar ei continuă să se mute după ziua a treia
în acelaşi oraş
- timp de cincizeci, şaizeci de ani.
Ei au un foarte mare
contact cu oamenii.
Sunt aproape rezidenţi ai Bombayului!
Oamenii care ii plac
vin să îi asculte oriunde ar fi.
Nimeni nu a avut
vreo comună
în felul în care
noi am încercat,
şi
ambele experimente
ne-au oferit
foarte mari înţelegeri asupra naturii umane,
deci nimic nu a fost un eşec.
Am învăţat multe.
Deci acum eu nu voi crea o comună.
Voi crea un lucru total diferit:
o şcoală a misterelor...
unde patruzeci, cincizeci de oameni
vor fi acolo
pentru a avea grijă
de şcoală,
şi două sute, trei sute, cinci sute de oameni
pot veni pentru un curs de o lună,
sau pentru un curs de două luni, sau pentru un curs de trei luni,
şi vor merge mai departe.
Şi încet, încet putem instrui oameni
pentru ca ei să deschidă şcoli ale misterelor în toată lumea.
O şcoală este un lucru diferit.
Vii pentru trei luni,
pentru a învăţa ceva,
pentru a trece prin anumite experienţe,
şi apoi te întorci în lume,
la munca ta, la jobul tău.
Comuna a arătat foarte clar că
dacă cinci mii de oameni
locuiesc într-o comună,
vor trebui să facă multe lucruri
- să facă drumuri, să facă case,
să facă alte facilităţi pentru cinci mii de oameni,
şi pentru musafirii care vor veni,
pentru festivaluri.
Aceşti oameni nu vor mai avea timp care să le rămână
pentru adevărata căutare pentru care au venit
de la bun început.
Nu vor avea timp pentru meditaţie.
Nu vor avea
timp sa meargă
în interiorul lor,
să găsească tehnici şi să lucreze cu ele,
pentru că munca este de aşa natură
încât nu poţi să munceşti doar cinci ore pe zi,
cinci zile pe săptămână;
nu va fi niciodată gata.
Va trebui să lucrezi zece, douăsprezece ore pe zi,
şapte zile pe săptămână.
Eşti obosit
- şi mai mult decât atât,
ce faci este doar necesarul
de facilităţi pentru tine.
În curând va trebui să începi producţia;
altfel, de unde îţi vei procura
hrana, hainele?
Deci acesta este un cerc vicios.
Şi când cinci mii de oameni sunt acolo,
atunci sunt sortite să apară luptele pentru putere.
Atunci va trebui
să găseşti lideri de grup,
coordonatori.
Nu este posibil
să dai libertate la cinci mii de oameni:
"faceţi ce vreţi"
- pentru că ei vor începe toţi să înoate şi
să călătorească şi
să cânte la chitară,
dar atunci cine va face drumurile şi casele şi agricultura?
Şi *** vor fi pregătite
mâncarea şi hainele tale?
Cât timp putem să depindem de donaţii?
Mai devreme sau mai târziu
va trebui sa faci fabrici
şi va trebui sa creezi ceva.
Atunci această comună devine doar o lume obişnuită
- de ce să creezi atunci atâta
bătaie de cap inutilă?
Motivul nostru principal a fost
să îţi oferim
o viziune spre tine însuţi.
Aceasta este complet uitată în fleacurile de prisos.
Deci noua etapă a muncii mele este
o şcoală a misterelor.
Tu munceşti în lume, unde drumurile deja există,
casele deja există,
nu trebuie să le faci tu.
Fabricile sunt deja acolo...
în mii de ani, lumea
a creat toate astea.
Deci te poţi descurca- cinci ore lucrând,
cinci zile, sunt de ajuns.
În weekend
poţi să meditezi,
poţi să intri în tăcere sau poţi să mergi
într-un loc izolat şi doar sa te relaxezi.
Şi într-un an vei putea
să căştigi aşa de mulţi bani, să economiseşti aşa de mulţi bani,
încât poţi veni aici
pentru o lună, două luni, trei luni...
atât cât reuşeşti.
Şi a fi cu mine
nu are nicio conotaţie de muncă.
Atunci a fi cu mine
este doar bucurie,
celebrare,
meditaţie,
a cânta, a dansa.
Acele trei luni sunt pur şi simplu
vacanţă.
Uiţi de lume pentru acele trei luni.
Ele sunt o pură căutare a adevărului.
Şi după trei luni,
orice ai fi învăţat,
continuă acasă;
acolo ai timp.
Cinci ore lucrezi,
- ai destul timp;
poţi să iei cel puţin două ore
pentru tine.
Nu numai asta...
atunci când începi să trăieşti alături de mine,
există
posibilitatea
să mă iei drept ceva sigur,
care este mereu aici.
Faptul de a fi nouă luni plecat
te va aduce mai aproape de mine,
pentru că distanţa creeaza dorul,
creează dragostea,
creează înţelegere.
Deci în fiecare an vei veni, vei pleca.
Orice reuşesti să faci... poţi să vii de două ori.
Nu vei fi o povară pentru nimeni,
şi nu este nevoie ca cineva să te domine;
nu este nevoie de nici o
disciplină
strictă,
- munca are nevoie de asta.
Fără coordonatori,
pentru a putea evita călătoria pentru putere.
Deci ambele noastre
comune au ajutat
să ne aducă în acest punct în care putem începe
o şcoală a misterelor.
Fără acele două comune ar fi fost imposibil.
Acesta este modul meu
de a privi lucrurile.
Chiar şi eşecurile
te aduc mai aproape
de succes,
pentru că fiecare eşec îţi aduce o percepţie
a ceea ce a mers greşit,
*** a mers greşit.
Deci ambele experimente au fost
extraordinar de semnificative.
Şi acum suntem în poziţia
de a crea
un loc total diferit,
care este pur şi simplu un festival
pe tot parcursul anului.
Oamenii vor veni şi vor pleca.
Ei vor lua orice pot învăţa şi vor practica
în lume,
şi vor veni din nou
să reînnoiască, să împrospăteze,
să meargă mai departe, mai adânc.
Doar o echipă de bază
va fi aici să aibă grijă de tine.
Copyright© Fundaţia Internaţională Osho
www.OSHO.com/copyright
OSHO este o marcă înregistrată a Fundaţiei Internaţionale Osho