Tip:
Highlight text to annotate it
X
M-am născut în Camerun,
am crescut în Franţa,
am lucrat în Australia,
iar azi lucrez în Japonia.
Odată ajuns în Japonia, acum 5 ani,
nu am avut niciun şoc cultural.
M-am integrat rapid în comunitatea japoneză,
mă amestec în mulţime şi mă uit
*** merg oamenii
în spaţiile aglomerate,
*** se salută între ei,
*** au tendinţa
să moţăie peste tot
în parc, după ce au mâncat, la lucru,
*** creează ritualuri sociale,
şi mă simt bine acolo, printre ei.
E bine în Japonia!
Şi atunci mi-am spus:
„Hei, japonezii se comportă ca africanii!”
(Râsete)
O să îmi spuneți:
„Exagerezi! Africa neagră şi Japonia, ia-o încet!
Aveți figuri diferite, fiziologii diferite,
nu dansaţi în acelaşi stil,
nu mâncaţi aceeaşi mâncare,
nu vorbiţi aceeaşi limbă,
ce înseamnă asta?"
Mi-ar plăcea să vă aduc la un nivel un pic mai profund.
În Africa neagră, la fel ca în Japonia,
suntem foarte animişti,
adică noi credem că în arborele de acolo
există un spirit.
În piatră, în pietricica aia, locuiește un spirit.
Există un spirit în telefonul mobil
pe care îl aveți în buzunar. Foarte animişti.
Pe lângă asta, ambele societăţi
sunt foarte tribale.
Într-adevăr în Japonia,
aveţi clanul, shogunul; în Africa neagră
aveţi satul şi căpetenia lui.
Aveți societăți care comunică foarte bine
pentru că nu vorbesc despre ele.
Aveţi, de altfel, societăţi foarte sofisticate.
Acea sofisticare trezește în voi
un respect infinit pentru străbuni.
În Africa îi numim „Bătrânii”.
Asta îmi spun eu,
care nu sunt sociolog,
nu sunt nici antropolog,
sunt designer. Meseria mea,
e să transform mediul care ne înconjoară
pentru a-i aduce o poveste nouă.
Când sunt în faţa unei probleme ca aceasta,
trebuie neapărat să fac ceva,
trebuie să creez ceva.
Şi sper ca prin acea creaţie
să obțin răspunsuri la întrebarile mele.
Într-un final,
aleg unul din simbolurile
cele mai importante ale Japoniei, kimono-ul.
Dacă arătaţi un kimono unui canadian
vă va spune, asta e Japonia.
I-l arătaţi cuiva în Australia,
vă va spune, asta e Japonia.
Îl arătaţi unui brazilian,
vă va spune, asta e Japonia.
Kimono-ul e unul din simbolurile Japoniei.
De fapt, ce e kimono-ul?
Un kimono e o bucată de material
de 13 metri pe 38 de cm.
Cam de la peretele ăsta
până la peretele celălalt.
Şi e cam atât de îngust.
Nici mai mult, nici mai puţin.
În 1000 de ani nu s-a schimbat deloc.
Iau acest simbol, kimono-ul,
și aleg să îl lucrez cu ceva diferit.
Şi aleg wax-ul african, e un fel de șorț
purtat adesea de femeile africane
în jurul taliei.
Lucrez, desenez şi explorez.
Și iată rezultatul.
Kimono-ul african.
(Râsete)
Ce defineşte kimono-ul african,
ce poveste ne spune?
Ne spune că dacă reuşeşti să iei
elemente dintr-o cultură şi din cealaltă,
respectând codurile
şi frumosul, calităţile celor două culturi,
putem crea o a treia formă estetică,
o altă lume, un alt punct de vedere.
O să o rog pe Eliane să aducă
unul din kimono-urile pe care le-am făcut în Japonia.
Şi o să vedeţi *** arată
în realitate un kimono african.
Arată cam aşa.
Recunoaşteţi Africa,
recunoaşteţi Japonia,
dar obiectul în sine aduce ceva nou.
Am făcut mai multe kimono-uri africane ca acesta
în Japonia, am făcut enorm de multe,
şi unul din momentele cele mai importante
a fost când o clientă japoneză
a venit şi mi-a spus:
„N-am purtat niciodată un kimono,
dar le pot purta cu ușurință pe ale tale.”
„Dar de ce?”
„Păi, pentru că, în Japonia,
kimono-ul îmbrăcat de o femeie
e simbolul frumuseții.
Dar în acelaşi timp,
face aluzie la supunere, ceea ce nu îmi place."
De aceea, refuzase să poarte kimono-uri
încă de mică.
Şi acela era primul kimono pe care îl purta.
Mi-a zis: „În kimono-ul tău,
am impresia că îmbrac o moştenire mondială.
Am într-adevăr impresia transculturalităţii,
fiind din Japonia
dar traversând lumea în felul acesta.”
Mi-a făcut plăcere să aud asta.
Kimono-urile au fost apreciate și
încă sunt apreciate în Japonia.
În afară de o persoană care mi-a trimis un mail ce spunea:
„E revoltător!
*** îndrăzniţi să murdăriţi cultura japoneză?”
Mailul avea cam 10 rânduri- „Dvs., care veniţi din lumea a patra!”
Aoleu, mi-am zis!
Într-adevăr, când vă atingeți de cultură,
de codurile şi identitatea ei, atingeți
o problemă foarte delicată şi fragilă.
Dar tipul ăsta nu m-a descurajat, dimpotrivă,
sunt destul de încăpăţânat din fire,
aşa sunt eu.
M-a determinat să continuu şi să merg un pic mai departe,
să mă joc cu alt simbol al Japoniei,
ceremonia ceaiului.
Ceremonia ceaiului în Japonia
e un moment în care timpul, spaţiul,
suflarea sunt în tensiune totală,
ceea ce face să intrăm în legătură cu ceilalţi,
nu are nimic a face cu băutul ceaiului,
e doar o încercare de a atinge armonia perfectă.
Dar în Africa avem o mulţime de ceremonii.
Avem ceremonii pentru orice:
cântăm, dansăm, plângem, râdem,
tot timpul există o ceremonie.
Peste tot, toată ziua, ceremonii.
Și în Japonia, aveţi micro-ceremonii:
schimbaţi o carte de vizită - ceremonie,
intraţi în taxi cu prietenii - ceremonie,
îl prezentați cuiva pe prietenul dvs. - ceremonii peste tot.
Dar pentru ceremonia ceaiului,
m-am gândit să o condimentez un pic
cu ceva de acolo de unde vin eu,
să văd dacă nu putem povesti altceva
cu această ceremonie a ceaiului.
Şi atunci mi-am zis,
am avut un spectacol la Tokyo, în 2009
unde am refăcut o ceremonie a ceaiului
la care oamenii purtau kimono-uri africane,
în faţa a 300 de oameni,
nu era un spaţiu prea intim,
dar am reuşit să creăm intimitate acolo.
Pe fundal, un muzician cânta la kora,
harpa senegaleză.
Era și un spirit acolo,
un spirit gol ce poartă o mască din Niger.
Iată ce a ieșit.
(Muzică)
La sfârşitul acestei ceremonii a ceaiului
nu a existat nicio controversă.
Un domn în vârstă japonez, foarte foarte bătrân,
dar foarte foarte bătrân,
ca bătrânii pe care îi vedeţi în Asia,
Sunt...
Era tare bătrân, adus de spate și restul.
Vine spre mine, așa,
mă prinde de haină,
mă trage și m-am simțit mic de tot.
Mă trage așa spre el
și mă privește în ochi...
Știți,
când cei bătrâni te țin așa,
în acest mod,
ai impresia că 150 de ani
de istorie vin spre tine, nu?
Mă ține așa,
mă privește în ochi și îmi spune:
„Mulţumesc pentru acest moment de armonie.”
Traducerea în franceză.
Mă trage mai tare spre el,
mă privește în ochi -
deși în Japonia, contactul vizual e evitat.
Mă privește așa în ochi pentru cel puțin 10 secunde.
A durat mult, deși nici 10 secunde nu au fost!
A fost...
Asta mi-a adus aminte de bătrânii de la țară,
când mergi să le ceri sfatul,
se întâmplă același lucru.
Mergi la ei, le ceri sfatul,
rostesc două cuvinte și ești obligat
să te așezi lângă ei pentru două ore.
(Râsete)
Și trebuie să știi ce ți-au spus.
Și adesea înțelegi.
Înțelegi mai bine decât atunci când îți vorbesc.
Eu am înțeles
ce mi-a spus acel bătrân:
„Nu suntem atât de diferiți”.
Vă voi spune o poveste
despre două persoane care nu s-au întâlnit niciodată.
Niciodată. Și care nu se vor întâlni probabil niciodată.
Primul e un artisan african,
din Africa neagră,
e sculptor, lucra lemnul,
osul,
ce e în interior.
Celălalt lucrează diferit lemnul,
de fapt, lucrează lacul.
Taie lemnul, alt lemn,
pentru a strânge seva,
sângele lemnului cu care
acoperă textura obiectelor
pe care le lucrează.
Deci, unul se ocupă de structură, de interior,
și celălalt de suprafață, de textură.
Am vrut ca această întâlnire să aibă loc
și am mers cu sora și mama mea
în ținutul Bamileke, în Camerun,
să căutăm patru statuete
pe care le-am adus în Japonia -
statuetele sunt cam așa de mari,
au circa 43 de cm.
Am lucrat
cu unul dintre cei mai buni lăcuitori japonezi,
care lucrează pentru împăratul Japoniei.
Am lucrat doi ani și jumătate la acele piese.
E mult.
Trebuie răbdare.
Doi ani și jumătate
am combinat tehnicile
ancestrale folosite
în Japonia cu mult timp în urmă
pentru a lăcui obiectele.
Am folosit hârtie washi cu fibre vii,
am pus mai multe straturi preparatoare,
am curățat la început lemnul de insecte,
am pus straturi de lac peste straturi de lac,
sute de straturi de lac.
Iată rezultatul:
frații de sânge.
Începând de azi, vor avea
o durată de viață de 800 de ani
datorită tehnicilor utilizate.
Opt sute de ani! Aceşti fraţi de sânge
sunt obiecte care mă privesc.
Vă privesc şi pe voi.
Şi ne întreabă:
oare venim de acolo de unde credem că venim?
Vă invit acum,
să mergeţi spre acel necunoscut,
străinul care, la prima vedere, nu vă seamănă
care e bizar.
Mergeţi spre el, poate e cel care
stă lângă voi, vecinul vostru
care e la celălalt capăt al lumii,
şi vorbiţi. Dar, mai ales, creaţi ceva.
Creaţi. Prin această creaţie
veţi descoperi inima şi centrul universului,
pe care toţi îl purtăm în noi.
Mulţumesc!
(Aplauze)