Tip:
Highlight text to annotate it
X
Verifică-ţi bine pensula şi fă minuni cu ea la concursul Summoner Showcase din acest an.
Cioc-cioc, invocatorilor. E timpul să vă puneţi la treabă abilităţile artistice! Ok, ok, nu sunt foarte bună la spus glume.
Mă cheamă Nika şi, din fericire, nu sunt un comic, însă sunt aici pentru a vă prezenta cele mai impresionante realizări artistice ale fanilor League of Legends!
Aşa că aşezaţi-vă pe spate şi haideţi să spionăm nişte yordeli neatenţi.
Cu toate că oamenii cred că Ahri are tot şarmul din lume, TheEmpa vede lucrurile puţin diferit.
Vrăjitoarea tocmai şi-a găsit naşul în persoana acestui mic spiriduş, iar faptul că nu l-a transformat încă în veveriţă e un semn bun.
A fost cineva preschimbat? Atunci a fost o primă întâlnire reuşită.
Lulu este deja destul de mică, însă GumiWonda a micşorat-o chiar mai mult aici.
Arta unghiilor este un tip foarte exact de magie, dar unul pe care nu am reuşit încă să-l înţeleg pe deplin.
Aranjarea în straturi a acestui vopseluri de email pentru a realiza o creaţie artistică atât de complexă este fascinantă. Iar munca implicată este foarte mare!
Aceasta arată câte puţin din toate, deşi nu ar fi stricat să conţină mai multe veveriţe.
Se pare că creaturile din ţinuturile pline de tufişuri se transformă într-o adevărată temă, însă lui Teemo se pare că nu-i displace acest lucru.
Illumens a realizat această creaţie artistică ciudată, în care Teemo şi-a făcut un mic prieten!
Pare a face parte dintr-o carte de colorat în care ar putea fi vorba despre o poveste în care Teemo se joacă cu o veveriţă doar pentru a afla că aceasta este, de fapt, un campion.
Un campion care este probabil puţin supărat pe el, deoarece nu l-a ajutat când avea mai mare nevoie.
Nu ar trebui niciodată să scriu poveşti pentru copii.
Să începem o altă poveste, iar Shurike mă poate ajuta...
povestea lui SUPER TEEMO!
Acest micuţ din postav este perfect pentru fotografiat şi o completare minunată pentru orice casă.
Pare a fi legat cu elastic, aşa că poate îl putem face să zboare.
Sau poate e o jucărie elaborată pentru pisici.
E o pasăre, e un avion, e plin de iarba mâţelor şi va face ca pisica ta SĂ O IA RAZNA.
Prin urmare, Teemo + iarba mâţelor = dezastru... am înţeles.
Dacă îi combinăm pe Lee Sin şi pe Amumu obţinem... Bandaje. Peste tot.
Rachel îşi dedică abilităţile impresionante pentru a combina câţiva campioni într-o fiinţă hibridă.
Mi-e greu şi să mă gândesc *** o combinaţie Lee Sin Amumu ar putea sta locului,
probabil că ar zbura şi ar căra oameni peste tot, precum acest hibrid Ahri-Wukong.
Acestea nu pot sta locului, însă 9 cozi de maimuţă sigur sunt fantastice pentru curăţarea camerei sau pentru pregătirea cinei.
Vopsim, uniform.
Jacrow, ai ales doi campioni şi le-ai unit capetele.
Nu vom vedea o înfruntare, dar avem ocazia să vedem o creaţie artistică deosebită.
Vino să mă loveşti, frate.
Provocarea lui Rammus a reuşit să-i atragă atenţia lui Fizz,
iar cu toate că prima etapă nu este exact ceea ce m-aş aştepta de la un Armudillo, se potriveşte.
Mica sa mână cu gheare face semne de întoarcere.
Mă întreb dacă StephanosRex chiar a realizat TOATE provocările lui Rammus...
Hei, Fishstick. Tu apucă momeala, iar eu mă voi lupta cu tine.
Dacă nu ai mers la Anime Expo anul acesta, în Los Angeles Nu-ţi putem exprima în cuvinte senzaţiile trăite.
Au fost mai mulţi jucători înrăiţi decât campioni League of Legends.
A fost o zi toridă, însă am înfruntat-o cu toţii pentru a realiza fotografii cu grupuri imense în afara centrului. A fost un haos total!
Au fost atât de mulţi jucători încât nu încăpeau într-o singură fotografie!
Noroc că prietenul nostru Hunter a realizat şi fotografii individuale:
Kira s-a deghizat în Karma, Oliver semăna izbitor cu Talon, şi să nu-i uităm pe Luke şi Christian.
Poţi arunca o privire pe galerie pentru a vedea şi mai multe imagini!
Dorim să mulţumim tuturor celor care au fost prezenţi şi care mi-au permis să le fotografiez armele.
Am avut ocazia să mânuiesc săbii care erau mai mari ca mine, pline de LED-uri, făcute din fibră de sticlă turnată.
Măiestria cu care au fost create aceste arme a fost copleşitoare!
Dacă te-ai putea deghiza într-un campion, pe care l-ai prefera?
Răspunde la această întrebare pe pagina noastră de Facebook şi poţi fi la fel de apreciat că fanul nostru special, ALUMINUMMONSTER0.
Cam atât pentru această săptămână, dar mereu e loc de mai bine.
Trimite-ne propriile creaţii, prezintă-te la unul sau două evenimente şi arată-ţi aprecierea faţă de artiştii şi deghizaţii remarcabili apăsând pe butonul Like.
Nu că s-ar întâmpla ceva cu totul neobişnuit, dar te va face să te simţi bine, iar acest lucru trebuie să conteze într-un fel.
Deci, eşti pregă*** să ne arăţi ce poţi?
Zero Fizz Given.
Rammus spune că e timpul să ne luăm la revedere, aşa că ne vedem data viitoare!