Tip:
Highlight text to annotate it
X
Aș dori să faceți cunoștință cu următorul invitat din seara aceasta:
Vik Nithy.
Un tânăr care are la activ
trei companii, la vârsta 20 de ani.
Scuze, era să zic douăzeci de companii, la vârsta de trei ani.
Și asta după ce a fost diagnosticat
post-hoc cu mai multe probleme.
E un tânăr întreprinzător care inspiră cu-adevărat.
Vă va explica de ce amânăm lucrurile.
Vă mulțumesc.
(Aplauze)
Am terminat liceul cu doi ani în urmă.
M-am descurcat destul de bine,
dar nici pe departe cât aș fi putut,
dacă nu aș fi suferit de o tendință
de amânare, cronică și distrugătoare.
Învățam doar în noaptea dinainte
de fiecare temă și examen, când era posibil.
E cineva de aici vinovat de procrastinare?
Da. Probabil știți *** e
să faci cinci minute de pauză de Facebook
înainte de a te pune la lucru,
apoi să-ți dai seama că au trecut trei ore
sau să-ți propui să începi de mâine să lucrezi,
în fiecare zi, timp de o săptămână. Mâine, mâine.
Nu amânăm doar învățatul,
ci și îndeletnicirile zilnice,
să ne gândim la viitor,
amânăm să economisim sau să fim mai sănătoși.
Amânarea e o problemă serioasă
pentru că nu ne putem convinge
să facem unele lucruri pe care dorim să le facem.
Așa că, azi vă voi spune
de ce amânăm, iar apoi,
sper să vă dau câteva sfaturi despre *** o puteți învinge,
dacă reușiți să țineți cont.
(Râsete)
OK.
Procrastinarea nu-i boală.
E mai mult despre *** luăm deciziile,
decizia de a nu face ceea ce trebuie acum,
ci mai târziu.
E ca o dezbatere în minte.
O parte din tine vrea să lucreze,
o altă parte a creierului vrea să joace „angry birds”.
Și, nu se știe ***, de fiecare dată te convingi:
E OK, pot face ce trebuie și mâine,
nu-i nevoie chiar acum.”
Ca student la psihologie,
am avut ocazia să descopăr ce se întâmplă exact
în creier când amânăm.
Am văzut că apare o tocmeală în capul nostru
între sistemul limbic și cortexul prefrontal.
Acesta e cortexul prefrontal,
partea creierului care ne spune:
„La treabă Vik, 40% din temă e scadentă mâine.”
Asta-i partea creierului mai complexă.
Cealaltă parte a creierului implicată în amânare
e sistemul limbic.
E partea primitivă a creierului
care vrea să te uiți la un alt episod din Gossip Girl
înainte de a începe să lucrezi.
De ce e așa, de ce se pare
că sistemul limbic câștigă totdeauna?
Răspunsul se află în partea înșelător de fermecătoare a creierului
numită amigdala.
Amigdala e partea creierului
ce controlează frica și anxietatea
și răspunsul de tip luptă-sau-fugi la amenințări.
De exemplu, într-o junglă,
dacă zăriți un leu la distanță,
ce faceți?
N-am idee, n-am văzut niciodată un leu în sălbăticie,
dar am văzut un profesor ce se apropia
când nu aveam tema făcută.
(Râsete)
Răspunsul din amigdală e același:
Primul lucru e că îngheți,
îți transpiră palmele, inima o ia la galop
iar cortexul prefrontal, cel care ia deciziile, se decuplează.
Dacă vezi un leu în junglă,
nu-ți dorești o voce care să-ți amintească
de referatul pe care trebuie să-l scrii,
trebuie să te concentrezi pe ce se petrece în jurul tău
și să răspunzi unor necesități fiziologice.
Când amânăm,
experimentăm un răspuns la o anxietate ușoară,
la o amenințare care se întâmplă să fie
o temă de casă pe care trebuie s-o faci.
Dar de ce ne este frică?
De ce ne temem? Faceți cunoștință cu mintea de maimuță din voi!
E partea creierului,
vocea din cap care reacționează la amenințarea unui referat.
Poate că ți-e frică de suprasolicitare –
sarcina poate fi copleșitoare
și nu știi de unde să începi.
Poate că – dacă sarcina e neplăcută,
ți-e frică de disconfortul provocat de îndeplinirea sarcinii,
iar dacă e o sarcină mai complexă --
dacă performanța se poate măsura,
poate să-ți fie teamă de un eventual eșec.
Deci perfecționiștii se folosesc de amânare
ca de o unealtă automutilantă pentru a preveni
eșecul personal.
De exemplu, dacă ai o temă pe vineri
și e doar luni, îți poți face tema mâine.
Dar dacă n-o faci *** trebuie,
ce spune asta de capacitatea ta de a lua examenul.
Dar dacă o faci joi seara și te aglomerezi,
în caz de eșec, e doar pentru că ai fost leneș și te-ai aglomerat.
Nu ești prost, ești perfect normal.
Dar cortexul prefrontal
știe că aceasta e o decizie stupidă.
Știi că eșecul e o experiență de învățare pozitivă
și că e mai bine să fii în siguranță decât să-ți pară rău.
Dar amintește-ți că amigdala implică reacții subconștiente.
*** am putea învinge amânarea,
dacă avem o maimuță în creier, care ia decizii pentru noi?
Răspunsul e „metacogniția”:
gândire despre gândire.
Trebuie să conștientizăm faptul
că nu vom lua singuri decizia
de a învăța mâine.
Va fi și această maimuță leneșă spontană
care va decide pentru noi
pentru că suntem prea speriați pentru a o face noi înșine.
Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le planificăm
pentru a trece de asta:
trebuie să ne fixăm țelurile.
Astfel, să ne planificăm exact ce trebuie făcut.
Secvențializăm și vedem că
sarcina e mai puțin copleșitoare pentru maimuță.
Structurați-vă timpul. Astfel, vedeți exact
ce și când trebuie să fie gata
și țineți minte,
nu trebuie să faceți asta de fiecare dată când aveți de învățat,
e ceva ce trebuie să meargă automat
când vă dați seama că ceva trebuie să fie făcut.
Planificați-vă resursele.
Dacă alocați zece minute înainte de a începe să lucrați
pentru a așeza pe masă tot ce aveți nevoie,
nu puteți începe și apoi să vă convingeți
că trebuie să căutați pe Google
sau să intrați pe Facebook pentru a avea ceva
pentru că tot necesarul e în fața voastră.
Planificați procesul. Cercetările au demonstrat că,
dacă vizualizați procesul,
sarcina e mai ușor de făcut.
Dacă închideți ochii și vă gândiți la ce trebuie să faceți,
creierul e prins în raționamentul că ați mai făcut asta
și lucrurile se fac mult mai ușor.
Planificați distracțiile pentru că suntețiconștienți că mintea de maimuță
va dori să verifice Facebookul din cinci în cinci minute.
Trebuie să vă angajați să rămâneți concentrați,
să nu fiți distrași.
În sfârșit, planificați eșecul.
Să zicem că rezolvați o problemă de matematică
și ajungeți în punctul că nu puteți merge mai departe.
De obicei e momentul
când lumea decide să ia cinci minute pauză.
Știu că vorba „nu renunța” e un clișeu,
dar cred că în cazul unor blocaje,
când încercăm să facem ceva,
e foarte relevant.
Și nu doar când studiem, ci în toate momentele vieții.
Dacă amânăm când ne blocăm,
nu cred că vom apuca vreodată
să rezolvăm problema.
Trebuie să învățăm să strângem din dinți și să trecem de blocaj.
Vai!
Există citatul:
„Nu aștepta. Niciodată nu va veni timpul potrivit.”
E spusă de Napoleon Hill.
Cred că la studenți, motivul nr. 1 al amânării
e că nu considerăm că există condițiile perfecte pentru a fi proactivi.
Așteptăm sfârșitul de săptămână pentru a scrie referatul,
așteptăm să ne vină „inspirația”,
așteptăm să avem bani pentru a face acte de caritate...
Cred că dacă ne obișnuim să ne planificăm,
să gândim despre gândire și să rezolvăm repede problemele,
lumea vine la picioarele noastre
și viitorul nostru va fi prosper.
Mulțumesc.
(Aplauze)