Tip:
Highlight text to annotate it
X
(Acordarea violei)
Mulțumesc.
(Râsete)
(Ovații)
(Muzică)
Acum: Auziți o notă muzicală.
Acum: O comparați cu o notă tocmai auzită.
Acum: Preziceți nota următoare.
Toate cele trei lucruri se întâmplă concomitent.
Aceasta poartă denumirea de audiație.
Auziți doar o singură notă la un moment dat.
Fiecare notă este definită.
(Volum, înălțime, tonalitate, durată)
Dar nu definiția lor ne mișcă.
Ne mișcă sensul lor.
De una singură, fiecare notă e în esență fără sens.
Noi le dăm sens comparându-le cu nota auzită anterior.
Această comparație o putem face doar noi.
Imaginați-vă că aveți în cap o tabletă
pe care e scris înțelesul notei ce tocmai o auziți.
Numai tu poți scrie pe tabletă.
Nimeni altul nu poate scrie pe tableta ta.
E în capul tău și doar tu ai acces la ea.
Asta face din tine un artist extraordinar,
tu ești creatorul înțelesului.
Astfel, ești creatorul propriei tale experiențe.
Ceea ce auzi nu devine muzică
până când nu o faci tu să devină.
Mai sunt și alte aspecte.
Muzica și limbajul sunt procesate la fel.
Trei lucruri se întâmplă simultan.
Auzim un cuvânt.
Îl comparăm cu cuvântul tocmai auzit.
Prezicem cuvântul care ne așteptăm să urmeze.
la fel ca notele muzicale, cuvintele în sine nu au sens.
Au definiții.
Dar nu definițiile lor ne mișcă.
Ne mișcă sensul lor.
Dacă există răspuns emoțional, a fost creat un sens.
Rănile sunt răspunsul la sens, nu la definiție.
Pentru că cele trei elemente ale audiației survin simultan,
se creează iluzia că ar fi același lucru.
Deoarece cuvântul se rostește simultan cu rănirea
se creează iluzia că rana e cauzată de cuvânt.
O iluzie foarte puternică.
De fiecare dată când vă înfuriați,
de fiecare dată când vă simțiți rănit,
de fiecare dată când vă simțiți ofensat,
spuneți stop și puneți-vă două întrebări:
„Care e sensul scrisului de pe tabletă?”
și:
„Cine a fabricat acest sens?”
(Aplauze) (Ovații)