Tip:
Highlight text to annotate it
X
Mulțumesc. Îmi face plăcere să fiu aici.
Când ceva contează cu-adevărat,
declanșează emoții.
*** ajutăm oamenii să-și comunice emoțiile,
să-și îmbunătățească viața acasă,
la servici, viața clienților, viața copiilor la școală?
La MIT Lab și Affectiva ne ocupăm
cu îmbunătățirea modalităților
de a măsura emoțiile și de a ajuta oamenii să-și exprime sentimentele.
Voi începe cu un exemplu realizat cu ani în urmă,
un senzor de conductivitate cutanată
pe care l-am distribuit unui public ca cel de-aici, ce se purta pe palmă
și care lumina de fiecare dată
când publicul era captat, angajat.
În ziua aceea, am aflat foarte multe.
Am văzut, de exemplu, că la fiecare vorbitor nou
care venea pe scenă, publicul se lumina.
La fiecare demonstrație pe viu,
indiferent dacă funcționa sau nu, publicul se lumina.
La fiecare Î&R sau când se râdea,
publicul se lumina. Dar, din păcate,
la fiecare prezentare PowerPoint
se înregistra a scădere exponențială a luminozității.
(Râsete)
Să studiem mai de-aproape
un exemplu de schimbare a semnalului.
Aici, la un băiat de 9 ani care se uită la un movie trailer,
semnalul va înregistra creșteri la circa o secundă după fiecare parte a prezentării
ce-l face să fie atent.
Începând cu muzica.
(Muzică)
Cele trei maxime absolute.
(Râsete)
Vedeți, aici cumva se diminuează.
(Muzică)
Maxime la numele filmului și data lansării,
puteți vedea de ce lumea din Cercetarea Pieții și Publicitate
e extrem de interesată de aceste informații
și de ce sunt și eu, ca educator, extrem de interesată.
Pentru că vreau să știu ce-i interesează
pe elevii mei și pe cei ce-mi sunt dragi.
Iată un exemplu de schimbare a semnalului la un suporter al echipei Patriots,
pe vremea când Patriots era în Superbowl.
Ilustrează un lucru important al conductivității cutanate,
și chiar când măsurăm răspunsul autoimun
al unei persoane sau răspunsul emoțional.
Crește cu lucruri care sunt bune sau rele.
Vedem că aici urcă atunci
când echipa favorită marchează o tușă,
de-asemenea, la o aruncare în zona de încheiere.
Deci urcă atât la bine, cât și la rău.
Interesant, urcă și la reclama cu șoarecele a lui Dorito,
când șoarecele iese și prinde omul.
(Râsete)
E interesant că acum putem lua aceste informații din viața reală
pentru a vedea importanța relativă a diferitelor evenimente din viață
și unde semnificația a ceva împărtășit cu cineva
se compară cu acest răspuns la alte lucruri ce se petrec în viața lor.
Ce determină această reacție?
Conductivitatea cutanată e controlată de sistemul nervos vegetativ,
e un răspuns al sistemului nervos simpatic.
Sistemul nervos vegetativ are două părți principale,
sistemul simpatic și sistemul parasimpatic.
Sistemul simpatic poate fi imaginat ca și *** am călca pe gaz când conducem,
turează inima, duce la creșterea conductivității cutanate.
Cel parasimpatic duce la scăderea ritmului cardiac.
Cel simpatic e văzut ca „luptă sau fugi”,
cel parasimpatic e „stai și digeră”.
Aproape toate organele sunt enervate atât de simpatic, cât și de parasimpatic,
mai puțin pielea ce are doar simpatic
ceea ce o face ideală pentru a măsura această reacție de luptă sau fugi.
A început să mă intereseze determinarea acestui răspuns când am început să lucrez
cu persoane din spectrul autist non-verbale.
Cele mai sfâșietoare relatări pe care le-am auzit de la aceștia –
de la membrii familiilor și de la ei înșiși
mai târziu, când au achiziționat vorbirea,
au fost că schimbările cele mai rele au fost când au fost dați afară din școală
sau când au fost instituționalizați,
când au fost înlăturați de la oportunitățile de învățare și cele sociale.
Dar din ce cauză se întâmpla asta?
De obicei datorită unei crize sau unei serii de crize,
iar acestea, crizele de afect la adulți, par să vină din senin.
Persoana părea calmă și relaxată,
în momentul următor putea deveni agresivă,
periculoasă pentru sine sau alții.
Deci, păreau foarte impredictibili și incontrolabili.
După ce am avut privilegiul să cunosc câțiva indivizi
care mai apoi au putut comunica, ne-au spus că aceste crize
nu veneau niciodată din senin, ci erau totdeauna precedate
de creșterea stresului și frustrării.
Nu puteau înțelege de ce oamenii nu vedeau ce-i deranjează.
Asta m-a pus pe gânduri: „Ce-ar fi dacă i-am putea face,
chiar dacă nu pot comunica,
să semnaleze cumva creșterea stresului și frustrării?”
Dar pentru asta era nevoie de un aparat pe care-l vedeți aici, la stânga,
de măsurare a răspunsului cutanat galvanic,
a conductivității cutanate a sistemului nervos simpatic,
ceea ce implica o mulțime de sârme și cutii,
incomode de purtat în viața de zi-de-zi.
Așa că echipa mea de la MIT a realizat numeroase variante
rezultând un aparat ce putea fi purtat
pe încheietură și care înregistra în timp real.
De foarte recent se comercializează de Affectiva
și sunt bucuroasă să spun că, în sfârșit, e disponibil
pentru publicul larg pentru a aduna și transmite aceste informații
din lumea reală, din afara laboratorului.
Iată primul exemplu de date înregistrate în șapte zile la un student la MIT
ce a purtat la încheietura mâinii acest senzor de conductivitate cutanată.
Primul lucru ce mi-a sărit în ochi a fost că e mult studiu și e foarte mobilizator.
Studiul și laboratorul, de fapt, cumva spre descurajarea noastră, a profesorilor
sunt mult mai enervante decât orice alte activități din clasă. (Râsete)
De-asemenea am observat aceste maxime în somn, ceea ce, la început, ne-au mirat.
Ne așteptam ca în timpul somnului să nu fie variații.
În general, pe măsură ce făceam mai multe polisonografii
și ne consultam pe această temă cu experți în cercetarea somnului,
ne-am dat seama că aceste maxime au tendința să apară
în timpul somnului de undă lentă sau a celui adânc și acum cercetăm relația dintre acestea
și calitatea somnului, memorie și învățare.
Iată un exemplu cu o fată din spectrul autist
care poate să-și comunice gradul de iritare cu ajutorul acestui senzor.
Poartă câte-un senzor pe fiecare călcâi, veți vedea două semnale
ce se desfășoară în partea de jos.
Poartă acestea în timpul unei ședințe obișnuite de terapie ocupațională.
Aici sunt 45 de minute dintr-o ședință obișnuită
și veți vedea, aici e o maximă,
iar aici a avut o mică decompensare, a mers la un bazin cu mingi,
s-a calmat, a ajuns la maxim aici, s-a calmat.
Ceea ce vedeți aici sus, cu albastru, e chiar acum, fereastra asta,
în partea din dreapta e ce vedeți în video și vedem că a culminat
*** s-a urcat pe leagăn, dar de îndată ce a început să se legene,
odată cu începerea activității ritmice, a descrescut frumos, exponențial.
Vedem la multe persoane din spectrul autist când se leagănă sau fac mișcări repetitive,
acestea pot fi foarte relaxante pentru ele.
Nu fac asta pentru a fi dificile sau altceva de genul.
Nu se considera că aveau un efect regulator pre important.
De fapt, am observat tot mai multe balansoare în aeroporturi
de la 9/11 și sunt aproape tot timpul ocupate, cel puțin la Boston Logan.
Cred că e un semn bun.
Odată ce se pot face noi măsurători în timp real
și persoanele pot purta aparatul discret, în viața de zi-de-zi,
se pot afla lucruri surprinzătoare și iată de ce am dat, cu totul surprinzător.
Unul din copiii cu autism a purtat asta de Crăciun.
Mă uitam la date și am văzut această maximă uriașă doar pe o parte,
nu de cealaltă și mi-am zis: „Oh, e ceva bai cu senzorul!”
M-am uitat mai atent și părea în ordine înainte și după maximă.
L-am întrebat pe fratele său: „Ai vreo idee ce s-a putut întâmpla?”
A spus: „Am fost cu el și a avut o criză epileptică chiar după.”
Uau! L-am sunat pe Joe Madson de la Spitalul de Copii din Boston:
„Există vreo posibilitate ca cineva să aibă o fluctuație auto-imună foarte mare
într-o parte a corpului împreună cu o criză de epilepsie puternică?”
A spus: „Da”.
Am analizat repede și amănunțit circa 8000 de ore de date
în frunte cu studentul meu Ming-Zher Poh care-și dădea doctoratul din asta
și acum am demonstrat că semnalele măsurate pe încheietura mâinii
se corelează cu semnalele înregistrate pe creier,
iar crizele determinate prin EEG de epileptologiști coincid exact cu aceste maxime
măsurate prin aceste semnale electrice de pe suprafața pielii, pe încheietură.
Pentru mine, asta a fost uimitor.
Că o schimbare din creier poate să apară așa, putându-se vedea pe o simplă bandă de pe mână.
Sperăm că aceasta va duce la o mai bună detecție și tratament în timp real al persoanelor
care suferă de crize epileptice, al crizelor în sine.
Un alt lucru ce m-a surprins oarecum a fost
că evenimentele se evidențiază uneori doar unilateral.
De obicei, cele două părți arată aceeași informație.
Măsurăm pe ambele părți pentru a determina excedentul, pentru a anula zgomotul,
dar am aflat că – am aflat ceva ce era deja descris în literatura de specialitate –
emisfera cerebrală dreaptă controlează activitatea electrodermală
a suprafeței palmare drepte și cea stângă a celei stângi.
Am redescoperit asta cu ocazia unui eveniment de familie tragic.
Am pierdut o persoană iubită și-n acea zi eram la lucru și aveam dificultăți cu vorbitul.
Cine mă cunoaște știe că niciodată nu am probleme cu vorbitul.
Așa că unul dintre colegi, Ron Elco, mi-a spus:
„Pune-ți câte-un senzor pe ambele mâini!”
Sunt puternic dreptace și eram destul de sigură că partea stângă era extrem de represată.
În acea seară stăteam în bucătărie, într-o stupoare absolută,
învârtind ceva într-o cratiță
și a venit unul dintre fiii mei și m-a frecat pe spate,
ceea ce am simțit-o ca o adevărată binecuvântare, un moment cu totul special.
Aproape că am simțit că-mi revine speranța, mezinul a venit și i-a făcut și lui același lucru.
Am avut unul dintre acele rare momente de extaz parental, de fior ce-ți cuprinde tot corpul,
mai ales ca mămică de băieți.
Și – (Râsete)
în acel moment, cel mic se uită la monitorul din bucătărie,
căci desigur, îmi urmăresc reacțiile prin rețeaua fără fir,
(Râsete)
și-mi spuse: „Mama, liniile tale s-au intersectat!”
Semnalul de dreapta care era cu mult peste cel de stânga s-a unit cu acesta
în acel moment de extaz parental.
Mi-an zis: „Uau! Am auzit de lucruri pozitive și negative pentru creier
ce se pot acum determina, dar n-aș fi crezut niciodată că pot să apar pe încheietură.”
Sunt doar câteva date punctuale, dar m-am monitorizat mai mult,
și în somn și aproape sigur, semnalul, *** îmi reveneam
a trecut înapoi la comutarea normală, stânga-dreapta.
Sunt doar câteva date punctuale, dar arată că există un potențial nou
pentru a explora ce se petrece în creier, chiar măsurând aceste semnale periferice.
Există și multe momente pozitive pe care ni le-au împărtășit oamenii
prin tehnologia noastră emoțională.
Aici e unul de la o mireasă din India care, desigur, era stresată înainte de nuntă,
se văd multe maxime.
Prietenei ei i-a plăcut că poate vedea *** se emoționează cu prietenele
și ele au ajutat-o să se calmeze înainte și iată cele patru maxime majore aici,
din ceremonia nunții.
Prima, atunci când și-au făcut jurămintele reciproce,
a doua, a treia și a patra în ceremonia hindusă
în care mirele și mireasa fac gesturi simbolice
care înseamnă că de-acum sunt soț și soție.
Aici e un exemplu în care mama
vroia să împărtășească experiența de la școală a fiicei.
Fiica a avut primul mare concert în fața școlii în acea zi.
Cânta la harfă și din voce în fața întregii școli
și se aștepta că va fi o maximă atunci și așa a și fost.
De-asemenea, au fost foarte multe maxime în timpul orei de sport, ne putem aștepta
ca orice lucru fizic, ce ne face să transpirăm, să fie foarte solicitant.
Mama a fost foarte dezamăgită că orele de matematică,
(Râsete)
au fost punctul de interes minim al zilei.
Dar a fost și această maximă uriașă între Citire și Educație Fizică și –
Ce-a fost asta?
S-a dezvăluit mai târziu, fiica a avut o discuție cu mama.
De fapt, reamintindu-și această experiență, vedem că emoțiile apar din nou.
A fost un eveniment oribil de batjocură în care a fost forțată de prietenele ei.
N-ar fi minunat dacă persoanele la care ținem cel mai mult
ar avea posibilitatea să ne împărtășească, într-un mod externalizat
lucrurile de pe parcursul zilei care au fost atât de dificile pentru ele?
Fie că pot vorbi sau nu, acesta ar fi un mod puternic de a-și lua emoțiile în afară
și a începe să reflecteze la ele și să le împărtășească cu ceilalți.
Mai am un ultim exemplu cu conductivitatea cutanată, unul personal.
Am descoperit într-o zi când mi-am scos fiul
de ziua lui la Six Flags că am maxime mari
când sunt pe montaigne-rousse ceea ce-mi place mult
și una urâtă de tot la o tură despre care nu vă voi povesti, a fost foarte neplăcută.
(Râsete)
Dar ce m-a surprins când am analizat datele la sfârșit de zi
a fost că nu am avut această maximă uriașă când am fost pe cel mai rapid și înalt,
cel mai incitant montaigne-rousse din Noua Anglie, ci mai devreme
când încercam să ieșim pe ușă.
(Râsete)
Mulți oameni verbali din spectrul autist
ne spun că le vine greu să citească mimica,
încearcă să fie atenți
la ce li se zice și, în același timp,
nu-și dau seama dacă interlocutorul pare încântat sau nu, interesat sau plictisit.
În particular, mulți dintre ei ne-au cerut respectuos ajutorul,
să inventăm ceva ce să le poată semnala
dacă interlocutorul e încă interesat sau s-a plictisit.
Următorul exemplu e un videoclip scurt cu colaboratorul meu în acest demers,
Dr. Rana el Kaliouby, care e și co-fondatoarea mea la Affectiva
şi proiectantul principal al software-ului de citire a feței.
„– Prin care se va înregistra mimica şi se va analiza aceasta în timp real.
Analizăm 24 de zone caracteristice ale feței, *** ar fi ochii, gura, sprâncenele
şi le folosim pentru a recunoaște expresiile faciale precum un zâmbet, țuguiatul buzelor,
ridicarea sprâncenelor, gură-cască etc.
Am analizat acestea în timp și le-am folosit
împreună cu gesturi ale capului pentru a încerca să ghicim sensul ascuns.”
(Video)
Fiecare persoană are o cameră ce e îndreptată adesea spre propria față.
(Video)
(Râsete)
Putem recunoaște multe folosind această tehnică.
Putem afla multe lucruri, de exemplu, eu am aflat că eram foarte interesată
de ce avea el de spus, dar am început să-mi pierd interesul
pentru că nu se mai oprea,
nu-mi dădea ocazia să comut pe în modul de cugetare,
să procesez informația și să revin.
Sau, când făceam asta, el trecuse deja mai departe și eram pierdută.
Făcând aceste măsurători fine ale emoțiilor, am învățat multe lucruri
despre *** să ne îmbunătățim interacțiunile cu ceilalți, sau online,
sau altundeva în lume.
Iată un exemplu ce ne amintește că emoțiile sunt în legătură cu ce contează cel mai mult,
dar și că e vorba de a comunica în complicatul limbaj non-verbal.
Pentru a avea un calculator capabil să învețe să citească asta,
a trebuit să rezolvăm o problemă extrem de complexă,
pe lângă care șahul și go par floare la ureche.
Cu peste 10.000 de expresii faciale ce pot fi comunicate și schimbate
în fiecare secundă, înmulțite cu numărul de persoane participante de conversație,
jocurile sociale, emoționale ale oamenilor reprezintă, probabil,
cea mai dificilă problemă de rezolvat pentru cibernetică din acest secol.
Complexitatea e astronomică.
În următorul proiect, noi, cei de la MIT, în parteneriat cu Affectiva, începem
să adunăm prin Internet chiar acum mii și, sperăm că nu peste mult timp, milioane
de exemple de expresii faciale naturale care se produc online.
Aici e un exemplu în care ne-am făcut parteneri într-o sarcină interactivă cu Forbes.
Puteți intra pe Forbes.com şi să încercați.
Dați clic pe una din reclame. Acestea-s făcute pentru a încânta,
iar noi vă măsurăm zâmbetul și arătăm rezultatul aici,
pentru una dintre reclame, pentru trei grupe de indivizi.
Cei care zic că au văzut videoul de multe ori,
cei care l-au văzut o dată sau de două ori şi cei care zic că-l văd pentru prima oară.
Ar trebui să meargă.
Dar nu merge, nu știu de ce. Să dau clic!
Aici, când merge videoul,
acesta se va sincroniza cu maximele de pe grafic.
Puteți să vă conectați pe net să vedeți, se pare că aici nu funcționează.
Dacă intrați pe Forbes.com și căutați „zâmbet interactiv”,
puteți participa, puteți să vă dați datele expresiei faciale cercetătorilor noștri.
Puteți și să vedeți rezultatele și puteți da peste lucruri interesante, *** ar fi:
„Zâmbește lumea când zâmbesc, de pildă când zâmbesc la un câine?”
Un lucru pe care l-am aflat e că cei care au mai văzut reclama
zâmbesc mult anticipat și mult mai mult
la aceste videouri populare plăcute.
Se pare că m-am pierdut cu totul cu prezentarea. Voi încheia zicând că,
fie că emoțiile sunt online sau în viața reală,
fie că ajută pe cineva care este verbal sau non-verbal
sau doar pentru a surprinde unele dintre cele mai pozitive emoții,
momente de viață, noua tehnologie
permite oamenilor să-și comunice emoțiile ca niciodată.
Mi-ar plăcea să aud de la dumneavoastră că această tehnologie vă îmbunătățește viața,
afacerile, vă ajută clienții și pe cei dragi.
Mulţumesc.
(Aplauze)