Tip:
Highlight text to annotate it
X
(Muzică și aplauze)
Clint Eastwood: Mulțumesc mult! Mulțumesc! (Aplauze)
Păstrați și pentru Mitt.
(Aplauze)
Știu ce gândiți.
Vă întrebați ce caută un om de film aici?
Știți că toți sunt de stânga aici, la stânga de Lenin.
Cel puțin, asta-i ce crede lumea, dar nu e chiar așa.
Sunt și mulți conservatori, mulți de mijloc,
Republicani, Democrați, în Hollywood.
Doar că cei conservatori, prin natura cuvântului însuși,
se exprimă părerile mai reținut.
Nu și le tâmbițează peste tot.
(Aplauze)
dar ei sunt prin preajmă, credeți-mă.
Unii chiar prin oraș,
l-am văzut pe Voigt, sunt mulți pe aici. (Aplauze)
John e aici, a câștigat Academy Award.
Un tip grozav.
Toți aceștia gândesc la fel, la fel ca noi.
Îl am pe Dl. Obama lângă mine.
Doream să-i pun două întrebări.
Dar --
Îmi amintesc acum trei ani și jumătate
când Dl. Obama a câștigat alegerile.
Deși nu eram un mare suporter,
priveam în acea seară când
vorbeau despre speranță și schimbare
și despre "da, putem!"
Era întuneric afară, era frumos, aprineau lumânări.
Ei spuneau, știi, și am crezut că a fost grozav.
Toată lumea plângea. Operah plângea.
Și chiar eu plângeam.
Nu mai plânsesem așa tare
de când aflasem că sunt 23 de milioane de șomeri în țară.
(Aplauze)
Ăata-i motiv să plângi pentru că e o rușine,
o rușine națională și n-am făcut destul pentru asta, evident --
această conducere n-a făcut destul să vindece asta.
Oricât interes au depus, nu e destul de puternic,
și cred că poate acum e timpul pentru altcineva
să vină să rezolve problema.
(Aplauze)
Deci, D-le Președinte, *** răspundeți la promisiunile pe care le-ați făcut
când candidați pentru allegeri?
Ce aveți de spus oamenilor?
Oamenii se întrebau --
nu răspundeți la asta? OK.
Știu că mulți din partidul dvs. au fost dezamăgiți
când n-ați finalizat Gitmo.
De ce Gitmo?
Pentru că am cheltuit mulți bani pentru asta.
Dar, m-am gândit, poate ca scuză --
ce vrei să spui cu "tacă-ți gura"?
(Râsete)
OK, mă gândeam că poate a fost pentru că cineva
a avut tâmpita idee să trimită teroriști în New York City.
Poate asta a fost -- (Aplauze)
Trebuie să recunosc.
Trebuie să vă dau creditul care vi se cuvine.
În final l-ați anulat.
Și acum mergem mai departe.
Știu că ați fost împotriva războiului din Iraq, asta-i bine.
Dar gândeați că războiul din Afganistan era OK.
Credeați că acela merită purtat.
N-am verificat cu rușii să vedem ce-au făcut ei acolo în ultimii zece ani.
Dar am făcut-o --
și e ceva la care ar trebui să ne gândim.
Și cred că s-a menționat ceva
despre un termen
de a aduce pe toată lumea acasă.
Dvs. ați dat acea dată, dată termen,
iar Mr. Rommey a pus întrebarea logică
"De ce stabiliți termenul acum?
De ce nu-i aduceți acasă mâine dimineață? "
(Aplauze)
Mă gândeam --
Asta este --
N-am să tac din gură, e rândul meu.
(Râsete)
Deci, oricum, avem -- vom avea --
vom avea o mică discuție despre asta.
Apoi, am întrebat, sunt toate aceste promisiuni --
Apoi m-am întrebat despre, ştii, când, atunci când --
Ce? Ce vrei să-i spun lui Romney?
Nu pot să-i spun să facă asta.
Nu-și poate face asta el însuşi.
(Aplauze)
Sunteţi -- sunteţi absolut nebun. (Râsete)
Sunteți la fel de rău ca Biden.
(Aplauze)
Desigur--desigur cu totii știm că Biden e intelectul Partidului Democrat.
(Râsete)
Doar un fel de rânjet cu un trup în spate.
(Râsete)
Dar cred că sunt multe de făcut şi, ei bine, cred
că Dl Romney şi Dl Ryan sunt doi tipi care se pot înțelege.
Nciodată n-am crezut ca a fost o idee bună
pentru avocati preşedintelui, oricum --
(Aplauze)
Da, cred că avocații sunt atât de ocupați--
sunt întotdeauna învăţați să argumenteze totul,
întotdeauna cântăresc totul și cântăresc ambele părţi
Acestea sunt întotdeauna --
întotdeauna pledează pentru diavol
despicând firul în patru.
Știi toate astea.
Dar, cred că e poate momentul
--ce credeţi--pentru poate un om de afaceri.
Ce părere aveți?
(Aplauze)
Un om de afaceri stelare.
"un om de afaceri stelare".
Cred că e timpul.
Cred că dacă faceți un pas la o parte, Dl Romney poate prelua ștafeta.
Acum, aţi putea utiliza încă un plan.
(Aplauze)
Deşi poate unul mai mic Acest discurs e o porcărie.
Nu continui să traduc astfel de inepții.
şi--vorbesc despre student împrumuturi şi chestii de genul asta.
Cred--[aplauze]
Sunteţi un ce--un ecologice.
De ce aţi dori să drive care în jurul? [Râs]
OK, bine oricum.
Bine, îmi pare rău.
Eu nu pot face asta pentru mine fie.
[Râs şi aplauze]
Oricum. înţeleg. Dar aş dori doar să spun ceva, doamnelor şi domnilor.
Cev care cred că est foarte important.
Este că, vă, ne - am proprii această ţară.
[Aplauze]
Da, ne - am propria-o. Dar nici tuactorule.
Şi nu este tu care deţine o, şi nu politicieni care deţine o.
Politicienii sunt angajaţi a noastră a cui are bani multi
[Aplauze]
--[aplauze]
acestea sunt doar merge să vină în jurul şi să cerşească pentru voturi fiecare ani puţini,
ca de saraci,noua republicanilor, tot nu ne pasa.
Dar cred că este important că îţi dai seama,
că--că sunteţi cele mai bune din lume.
Şi dacă eşti un Democrat sau dacă sunteţi un pro--Republican,
sau dacă sunteţi libertariene sau orice altceva, vă sunt cele mai bune
şi nu trebuie să vreodată uităm că.
Şi noi--când cineva nu face loc de muncă,
ne-am pentru a lasa du-te. [Aplauze] lasa du-te. [Aplauze]
Bine, doar Amintiţi-vă că.
Şi I 'm speaking pentru toată lumea acolo.
Nu doare, nu trebuie să fim [din partea publicului] [adresare]
[Râs]
Nu spun că cuvântul mai. Bine, poate o ultima dată.
[Râs]
Noi nu trebuie să fie--
ceea ce spun eu, nu trebuie să fim masochists mentale
şi de a vota pentru cineva care nu într-adevăr chiar vrem în--în birou
noi--doar pentru că ei par a fi frumos baieti sau poate nu atât de frumos baieti,
Dacă te uiţi la unele dintre anunţurile recente merge acolo,
nu ştiu.
[Aplauze]
Dar bine. Vrei pentru a face meu zi, ah? în regulă.
[Aplauze]
Am--toate dreapta. Voi porniţi-l, vă termina. mergi înainte:
[Audienţă] A face meu zi!
[Eastwood] Bine, vă mulţumesc. Îţi mulţumesc foarte mult.
[Aplauze]
[Music]