Tip:
Highlight text to annotate it
X
Când vorbim, uneori spunem lucrurile direct.
"Mă duc la magazin. Mă întorc în 5 minute."
Alte dăţi însă vorbim într-un mod
ce evocă mici scene.
"Plouă cu găleata", spunem,
sau "Aşteptam să pice și celălalt pantof." (alte neplăceri să urmeze)
Metaforele sunt moduri de a vorbi despre ceva,
descriind altceva.
Poate părea complet, dar nu este.
Văzând, auzind şi gustând sunt moduri în care cunoaştem ceva mai întâi.
Filosoful William James a descris lumea nou-născuţilor
ca pe o "confuzie zumzăitoare şi înfloritoare."
Ideile abstracte sunt lucruri palide în comparaţie cu acele prime albine şi înfloriri.
Metaforele descriu cu imaginaţie şi simţire.
Iuțeala ardeiului piperat din ele explodează în gură şi în minte.
Sunt de asemenea precise.
Nu prea mă gândesc la o picătură de ploaie de mărimea unei pisici sau a unui câine,
dar atunci când o fac, realizez că aproape sigur trebuie să fie un câine mic -
un cocker spaniel sau un dachhund şi nu un labrador auriu
sau un Newfoundland. Cred că un beagle ar fi potrivit.
O metaforă nu e adevărată sau falsă în oricare sens obişnuit.
Metaforele sunt artă, nu ştiinţă, dar totuși pot fi potrivite sau nepotrivite.
Metaforele care nu sunt bune te lasă confuz.
Ştiţi ce înseamnă să te simţi ca o roată pătrată,
dar nu *** să fii obosit ca o balenă.
Există un paradox al metaforelor.
Aproape întotdeauna spun lucruri care nu sunt adevărate.
Dacă spui, "E un elefant în cameră,"
nu e unul adevărat, căutând farfuria cu arahide pe masă.
Metaforele se bagă sub pielea ta voalând mintea logică.
În plus, suntem obişniuţi să gândim în imagini.
În fiecare noapte visăm lucruri imposibile.
Iar când ne trezim, acel mod de gândire e încă în noi.
Ne scoatem pantofii de visare,
şi ne ancorăm în vieţile noastre.
Unele metafore includ cuvintele "ca" sau "precum."
"Dulce ca mierea", "puternic ca un copac."
Aceste se numesc similitudini.
O similitudine e o metaforă care admite că face o comparaţie.
Similitudinile tind să te facă să gândeşti.
Metaforele te lasă să gândeşti lucrurile direct.
Luaţi faimoasele metafore ale lui Shakespeare,
"Lumea întreagă este o scenă." "Lumea este ca o scenă" pare subţire
şi mult mai plicticos.
Metaforele pot de asemenea să trăiască în verbe.
Emily Dickinson începe un poem "Nu am văzut nicio cale, cerurile erau cusute,"
şi ştim imediat *** am simţi dacă cerul ar fi o ţesătură cusută.
Metaforele pot trăi în adjective, de asemenea.
"Apele liniştite sunt adânci," spunem despre cineva
tăcut şi gânditor. Iar profunzimea contează la fel mult
ca nemişcarea şi ca apa.
Unul din locurile cele mai clare pentru a găsi metafore e în poezii.
Luaţi acest haku din secolul XVIII al poetului japonez Issa.
"Pe o ramură plutind în josul râului, cântă un greiere."
Primul mod de a te întâlni cu o metaforă e de a vedea lumea prin ochii ei:
O insectă cântă pe o ramură ce trece prin mijlocul râului.
Cu toate că vezi asta, o parte din tine recunoaşte în imagine
un mic portret a ceea ce înseamnă să trăieşti în această lume a schimbării şi a timpului,
destinul omului e să dispară, la fel de sigur ca acel mic greiere
şi totuşi, facem ce face și el. Trăim, cântăm.
Uneori o poezie ia o metaforă şi o extinde,
construind o idee în mai multe feluri.
Iată începutul faimoasei poezii "Mama către fiu" a lui Langston Hughes:
"Ei bine, fiule, îţi voi spune. Viaţa pentru mine n-a fost o scară de cristal.
A avut cuie în ea şi cioburi,
şi trepte rupte şi locuri fără covoare pe podea."
Langston Hughes realizează o metaforă ce compară
o viaţă grea cu o casă dărâmată în care trebuie totuşi să locuieşti.
Acele cioburi şi cuie par reale,
ele ne rănesc picioarele şi inima,
dar mama descrie aici viaţa ei,
nu casa reală.
Foamea, munca istovitoare şi sărăcia sunt sugestionate de acele cioburi.
Metaforele nu sunt întotdeauna despre viaţa şi sentimentele umane.
Poetul din Chicago, Carl Sandburg a scris
"Ceaţa vine cu paşi mici de pisică. Stă, privind peste port şi peste oraş, gânditoare, apoi pleacă."
Comparaţia aici e simplă.
Ceaţa e descrisă ca o pisică.
O metaforă bună nu e un puzzle,
sau un mod de a evoca sensuri ascunse,
ci o cale de te face să simţi şi să ştii ceva într-un mod diferit.
Nimeni din cei care au auzit acest poem nu-l uită.
Vezi ceaţa şi o pisicuţă gri în apropiere.
Metaforele dau cuvintelor un mod de a merge dincolo de propriile sensuri.
Sunt mânerele de la uşa spre ceea ce putem şti,
şi ceea ce ne putem imagina.
Fiecare uşă duce spre o nouă casă,
şi spre lumi noi pe care numai acel mâner le poate deschide.
E uimitor:
Construind un mâner, poţi face o lume.