Tip:
Highlight text to annotate it
X
În laboratorul meu lucrăm
la o interfață creier-calculator
proiectată pentru a optimiza creierul
în îmbunătățirea auto-controlului.
Vă voi da
un exemplu de auto-control reușit
şi un exemplu de lipsă de auto-control.
Voi începe cu lipsa de auto-control.
În acest clip, băiatul face
ceva numit testul bezelei.
Copilul e lăsat într-o cameră
timp de 15 minute, singur cu o bezea.
(Râsete)
Sarcina copilului este: „Nu mânca bezeaua!”
Acest clip s-a făcut exact după ce
experimentatorul iese din sală.
(Râsete)
OK. Clipul următor e un exemplu
de auto-control reușit.
E de fapt un film făcut acasă.
(Video) Șezi. Acum așteaptă.
Ok. (Râsete)
Deci suntem cu toții familiari cu necesitatea
de auto-control în luarea deciziilor zilnice.
Trebuie să alegem
între economii și cheltuieli,
între sala de gimnastică și canapea,
între morcovi și prăjituri.
Aceste decizii, capacitatea
de a avea auto-control când
iei astfel de decizii,
pot avea consecințe foarte importante.
Copiii au auto-control slab.
Se vor transforma în adulți
care mai probabil vor comite delicte
și vor avea probleme financiare.
Ei nu interacționează bine cu alții
și nu fac față bine stresului.
Copiii cu auto-control redus
mai probabil vor fi adulți obezi
și vor avea multe alte probleme de sănătate.
Când supui un copil la un test de auto-control
ca acest test al bezelei,
ceva se întâmplă în creier.
Ca urmare a ceea ce se întâmplă în creier,
copilul fie rezistă cu succes ispitei,
fie nu reușește.
Dovezile indică faptul că
acel copil care rezistă la bezea
poate deveni un adult sănătos, bogat,
educat, competent social și bine integrat;
în timp ce copilul care a mâncat bezeaua
poate deveni un incompetent social,
nesănătos, needucat, delicvent.
Dacă am putea muta oamenii
spre acest nivel superior,
de pe acest nivel inferior,
se pare că ar fi un lucru bun.
Interesul meu ca cercetător
e ce se întâmplă aici,
la nivelul creierului.
*** am putea interveni
pentru a îmbunătăți auto-controlul?
Desigur, ca să funcționeze,
trebuie să știm câte ceva despre
mecanismele neuronale care determină auto-controlul.
Ce se întâmplă în creier când
cineva alege morcovi, nu prăjituri?
Asta era o cutie neagră până nu demult.
Din fericire, cercetătorii
au deschis recent această cutie neagră.
Acum știm câte ceva
despre ce se întâmplă în creier
când cineva rezistă la bezele.
Și pentru că știm câte ceva despre
ce se întâmplă în creier
când cineva are auto-control,
putem interveni
la nivelul acestor mecanisme neuronale
pentru a îmbunătăți capacitatea de auto-control.
Lucrăm de câțiva ani
la o tehnică pentru a face acest lucru,
numită STRIDES (AACMIES):
Antrenament de Auto-Control pentru Mărirea Întârzierii
gratificării prin biofeedback EEG
cu localizarea Sursei.
Vedeți de ce avem nevoie de un acronim.
Îată *** funcționează.
Asta-i o reprezentare
a interfeței noastre creier-calculator.
Această regiune care strălucește aici,
e foarte importantă pentru auto-control.
După *** vedeți,
când această regiune se activează,
bara din panoul superior merge în sus.
Când regiunea nu-i activă,
bara merge în jos.
Deci, creierul și bara au legătură.
Tot ce facem e că aducem oamenii în laborator
și îi conectăm la un aparat de EEG,
cu electrozi pe tot capul.
Astfel monitorizăm activitatea cerebrală
în regiunea indicată, precum și în alte zone.
Le arătăm oamenilor acea bară,
pe monitor, *** merge în sus și-n jos.
Astfel ei primesc informați
despre ce se întâmplă în creierul lor în timp real.
Apoi le spunem:
„Faceți bara să urce.”
Observă ce ți se întâmplă în minte,
ce gândești, ce simți
când bara urcă
și orice ar fi, fă-o cât de mult.
Prin încercare și eroare și condiționare operantă,
oamenii învață să facă acest lucru.
Când învață să ridice bara,
învață de fapt să-și activeze acea regiune a creierului
și dacă încep să fie mai buni
în activarea acelei regiuni a creierului,
pot avea o mai bună capacitate de auto-control.
Am terminat recent un studiu despre această abordare.
Iată cele mai importante rezultate.
Linia albastră reprezintă modificarea în timp
a auto-controlului într-un eșantion de control.
Linia roșie reprezintă modificarea în timp a auto-controlului
în grupul STRIDES, grupul care a făcut
acest antrenament de interfață creier-computer.
După *** vedeți la grupul de control,
cu trecerea timpului auto-controlul scade.
Și e de așteptat.
A fost semnalată în literatura de specialitate frecvent.
Pe de altă parte, pentru grupul STRIDES,
grupul care a făcut acest antrenament,
controlul de sine nu a scăzut cu timpul.
Asta sugerează
că antrenamentul pe interfața creier-computer
poate fi util pentru prevenirea eroziunii în timp
a capacității de auto-control,
constatată de obicei în literatura de specialitate.
Obișnuiam să credem că auto-controlul e cumva
„înger pe un umăr – diavol pe celălalt”.
Cei doi se luptă
și asta determină comportamentul.
Dar acum știm că auto-controlul
nu-i așa, ci așa.
Nu-i un fenomen magic, metafizic.
E un proces fiziologic, tangibil,
în care ar trebui să putem interveni.
Mulți cred că auto-controlul e ceva fixat,
că ne naștem cu un anumit nivel de auto-control
care nu se prea poate modifica.
Înainte de-a ști atât de multe despre auto-control,
probabil, era adevărat.
Dar aflăm tot mai mult
și auto-controlul devine mai maleabil.
Şi bănuiesc că în curând vom avea
acces sporit
la astfel de tehnologii,
care vor permite oamenilor să-și exerseze
mecanismele neuronale care stau la baza auto-controlului
într-un mod foarte asemănător
cu exercițiile fizice.
Iar aceasta va permite oamenilor
să-și transcendă limitarea
de auto-control înnăscută.
Vă mulțumesc.
(Aplauze)