Tip:
Highlight text to annotate it
X
Vă voi explica ordinea şi acele lucruri importante, pe care un începător trebuie să le ştie, pentru a putea practica meditaţia zen adică zazenul.
Întâi vă voi explica modul în care aranjăm picioarele.
Perna de şezut,zafu, e bună, dacă e comfortabilă cât se poate şi destul de groasă.
Grosimea zafu-ului diferă în funcţie de calitatea zazenului practicat.
Deci acum, la început, voi explica modul de aranjare a picioarelor.
Acest mod de aranjare a picioarelor este chemat poziţia lotusului şi în acest caz încrucişăm ambele picioare;
Modul de a le încrucişa este
Întâi punem piciorul drept pe coapsa interioară stăngă.
A poi punem piciorul stâng pe coapsa interioară dreaptă.
Aceasta se cheamă şezutul în lotus.
Dacă cineva nu poate face asta, atunci poate şedea şi într-o poziţie semiîncrucişată, punând piciorul drept pe coapsa stângă
sau piciorul stâng pe coapsa dreaptă; oricare dintre ele.
Esenţa este că şi piciorul stâng şi piciorul drept sunt bune şi amândouă poziţii sunt corecte,
însă talia nu se poate înclina spre spate şi nici talia nici spatele nu se pot arcui.
Să ţinem talia ferm în centru, iar în poziţia noastră corporală este foarte important coloana dreaptă.
Dacă am reuşit să încrucişăm picioarele, întoarcem mâna dreaptă cu palma în sus, şi o punem pe coapsă (genunchi).
iar după accea şi mâna stângă cu palma în sus o punem pe aceasta.
Degetele mari le unim uşor la mijloc.
Aceasta este cercul cunoscut din zen (zazen).
Aici se formează un cerc prin cele două degete mari.
De fapt problema începătorilor nu este chiar aceasta,
ci au probleme cu menţinerea poziţiei corpului adică a formei,
de aceea în cazul acesta mâinile se pot împreuna şi aşa.
Totuşi baza zazenului este aceasta;
a desena cercul – aceasta este baza.
Dacă cineva practică zazen timp îndelungat,
va înţelege importanţa acestei poziţii corporale cu timpul.
Dacă am reuşit să încrucişăm picioarele cam astfel iar poziţia mâinilor noastre sa stabilizat şi ea,
ca talia noastră să nu se incline în spate, cu puţin deasupra osului coccis o înclinăm în faţă!
Prin aceasta coloana se va alinea în mijloc.
Este o senzaţie asemănătoare cazului când împingem fundul în spate.
În această postură întindem talia noastră, coloana noastră
şi tragem bărbia uşor înăuntru.
Este de parcă am ridica cerul uşor cu ceafa (creştetul).
Nu este destul de bine, dacă ne înclinăm spre umărul drept sau stâng.
Pentru ca dreptul şi stângul să fie aproximativ paralele,
urechile şi umerii trebuie să stea în linie,
precum şi nasul cu ombilicul trebuie să fie într-o linie.
Dacă linia aceasta este ruptă, mai ales dacă nu înclinăm talia cât se poate în faţă,
poziţia corpului nostru nu va fi *** ne dorim.
Aşa tragem bărbia înăuntru, şi ţinem cerul cu ceafa uşor în sus,
şi în această postură coloana devine aproape dreaptă.
Apoi îndreptăm privirea urmând linia nasului
cam cu un metru în faţă, într-un mod normal.
Din cauza aceasta, deşi nu punem forţă în privire,
ne străduim să nu închidem ochii.
Cauza acestuia este că practicăm zazenul pentru liniştirea sau altfel spus ordonarea minţii,
dar noi nu şedem numai.
În viaţa cotidiană (de zi cu zi) ochii noştri sunt deschişi, de aceea zazenul trebuie să ne ajute şi atunci.
Aşa deschidem ochii cât se poate, atât, ca într-un mod natural
decorul din faţa noastră să cadă în câmpul nostru vizual.
Conştienţa e pe palma stângă; împreunăm aşa palmele,
de aceea punem conştienţa în palme. 0
Sau plasăm conştienţa în abdomenul inferior cam cinci centimetri sub ombilic.
Unul din acestea este locul, unde plasăm conştienţa noastră.
Faptul că locul conştienţei şi plasarea privirii diferă întru-câtva este
pentru că, deşi ochii sunt plasaţi natural, centrul este locul unde se află conştienţa.
Putem spune şi că, locul conştienţei devine centrul practicii zazen-ului.
Aşa interceptăm noi ki-ul, energia cerului prin capul nostru,
şi tragem în sus ki-ul, energia pământului
şi acestea două se unifică în abdomenul inferior (Tanden):
această învăţătură este baza zazen-ului.
Cu acestea forma este ordonată deocamdată.
Dar, chiar dacă forma este în ordine, dacă mintea noastră nu este în ordine
adică mintea voastră nu se linişteşte, atunci oricât am stat în forma corectă,
nu ne vom găsi liniştea.
A fi capabili să ordonăm mintea: aceasta este cu adevărat greu.
Deoarece e vorba despre ordonarea conştienţei fără formă,
cine e obişnuit, înţelege asta, cine însă nu este, pentru acela e greu de înţeles.
Unealta importantă a ordonării conştienţei fără formă este
că prin ordonarea respiraţiei treptat, mânăm şi mintea spre ordine.
Ordonarea respiraţiei înseamnă, că şedem astfel în zazen,
şi eliberăm forţa, tensiunea din corpul superior: din umeri, din muşchii gâtului şi din torace, de pretutindeni.
Ţinem relaxat corpul superior.
O importanţă specială are această porţiune de sub coaste, numită gura stomacului şi muşchiul diafragm.
Acesta este locul, care devine tensionat cel mai uşor.
Dacă aceasta nu se deschide, nu putem respira uşor.
Faptul, că nu putem respira adânc, înseamnă, că Ki-ul, energia stagnează în partea de sus.
Din această cauză în cotidian gândim enorm de mult, şi suntem preocupaţi de lumea din afară
şi orice am face, Ki-ul, energia se ridică cu uşurinţă.
Deoarece trecem prin toată viaţa noastră în această stare,
partea numită gura stomacului şi muşchiul diafragm se tensionează, se contractă foarte uşor.
De aceea muşchiul diafragm nu e capabil să se mişte nici atunci când respirăm.
Această stare apare, este un fapt comun că apare.
De aceea este atât de important în zazen, să coborâm respiraţia până la abdomenul inferior.
şi folosind muşchiul diafragm şi stomacul să putem respira mai complet.
Prin expiraţie se relaxează corpul.
Iar aerul inspirat trezeşte din nou forţa vitală în corpul nostru, sentimentul totalităţii, energia, capacitatea de a acţiona.
Înţelegând aceste principii de bază ale respiraţiei corpului,
eliberăm expiraţia cât se poate mai lent şi lung.
Dacă facem aşa, corpul nostru va deveni treptat relaxat şi mintea noastră se va linişti.
Avem şi tendinţa de a inspira forţat,
dar aceasta nu este cu adevărat bine.
Cât se poate, să lăsăm natural ca corpul nostru să inspire.
Modul de a respira, care ajută acest proces, este următorul:
De obicei în timpul zazenului în respiraţie nu folosim gura.
Inspirăm şi expirăm tot prin nas.
Deoarece nu e uşor de înţeles, acum voi folosi şi gura şi, ajutându-mă şi de mişcarea mâinii, voi face asta într-un mod mai simplu.
Expiraţie (expir).
Dacă relaxăm partea superioară a corpului, prin expiraţie abdomenul se va contracta natural.
Aceasta se datorează conformaţiei corpului.
Abdomenul ni se contractă, şi noi putem expira, adică putem expira aerul într-atât, până când burta nu poate fi mai mică.
Cel mai bine e ca durata medie a expiraţiei să fie de 8-10 secunde,
deci cam 8 secunde.
Dacă la expiraţie ne propunem ţelul de 8 secunde, acesta este corespunzător după părerea mea.
Dacă cineva se obişnuieşte, va putea să expire chiar şi timp de douăzeci-treizeci de secunde.
Dar până ce nu ne obişnuim cu asta destul de bine, până atunci e greu.
În plus, în viaţa cotidiană nici nu e nevoie de aşa ceva.
Dacă setăm ţelul de opt secunde, calmul conştienţei se va naşte treptat.
Deci expiraţia.
Dacă expirăm până în punctul, când nu se poate expira mai departe şi burta (abdomenul) nu poate să se contracte mai mult,
Corpul va vrea să revină la starea iniţială.
Abdomenul (burta), care vrea să se întoarcă la starea lui iniţială, acest abdomen contractat,
cedând presiunii, care vrea s-o întoarcă în starea lui iniţială,
supunându-se forţelor naturale care o redirijează, inspiră aerul.
În niciun caz să nu inspirăm voit.
Astfel corpul va inspira de la sine aerul, acesta este situaţia.
Acestea sunt elementele respiraţiei corecte şi ale zazenului pentru începători.
Practicând astfel să ne străduim, să lungim expirul într-un mod natural
cât se poate, cam opt-zece secunde.
şi acest mod de a respira, dacă se poate, să nu se termine cu prima,
ci dacă e posibil, să dureze cinci-zece minute.
apoi obişnuindu-ne să ne concentrăm, ca timpul petrecut în zazen să crească la 30 de minute, o oră.
De aceea ataşăm atenţia la expir,
iar atenţia se va uni cu expiraţia.
astfel respiraţia se va ordona, se mai şi zice: mintea va fi pusă în ordine.
Practicăm astfel.
Aici trebuie amintită tehnica numărării respiraţiei, ceea ce măreşte concentrarea asupra respiraţiei.
Vom număra expiraţiile
ca: unu.
După ce burta sa contractat total, corpul trage aerul înăuntru cu forţă.
După aceea: doi.
Îl inspir lung.
Aşa: unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece.
Dacă am numărat până la zece, începem din nou de la unu.
Esenţa este să practicăm cu voie bună, cu poftă proaspătă, parcă am şede jos din nou.
Deci să fim atenţi, ca număratul să nu devină obişnuinţă, conştienţa noastră să fie clară tot timpul.
Acest lucru e foarte important în zazen.
Prin aceasta mărim treptat profunzimea respiraţiei şi numărul respiraţiilor se completează treptat.
mai bine spus: această stare de pace interioară devine natural o componentă a noastră.
Mintea dobândeşte un calm foarte adânc, şi nu mai sare de la un gând nesemnificativ la altul.
Mai exprimăm şi ca unitatea dintre trup şi suflet.
Dacă corpul se calmează şi mintea se calmează.
Corpul stând aici aşa, conştienţa va lăsa rădăcini stabil, în prezent.
Conştienţa noastră, ceea ce numim conştienţă, …sunt multe denumiri, dar voi folosi acum termenul de conştienţă…
Avem multe gânduri.
Întâmplările zilei de ieri. Lucrurile ce vor veni în viitor. Chestii în legătură cu ceilalţi oameni. Lucruri străine.
Multe lucruri crează gânduri în capul nostru.
Conştienţa noastră le urmează, asta înseamnă că sare tot timpul dintr-un loc în altul.
Astfel, chiar dacă vrem să facem o treabă importantă pentru noi, dacă ne-am apuca de ceva important,
deoarece conştienţa noastră sare dintr-un loc în altul, munca noastră va avea o valoare nesemnificativă.
Dacă însă corpul nostru e calm, şi conştienţa se va linişti total.
Într-o clipă şi conştienţa se va liniştii (tot într-atât).
Dacă corpul se ridică, şi conştienţa îl urmează ca umbra, şi se ridică cu el.
Dacă merge pe jos, şi conştienţa, urmând corpul, merge cu el.
De aceea când lucrăm, şi ea lucrează, dacă trăim în cotidian, şi ea trăieşte cu noi.
A pune conştienţa în ordine înseamnă, că în orice situaţie de viaţă şi ea ne urmează strâns.
Astfel conştienţa n-i se supune atunci, acolo în acea situaţie.
Într-adevăr, când corpul şi conştienţa se contopesc strâns,
şi când şedem aşa, simţim că ne umple un calm enorm cumva.
Numai că atunci când lucrăm, vedem, auzim şi experimentăm multe lucruri
şi în astfel de cazuri conştienţa n-i se perturbă, aşa zicem.
Calmul nostru este întors pe dos.
Însă atunci, când ne obişnuim într-adevăr cu zazenul,
Atunci putem să şi lucrăm sau să stăm în zazen, starea conştienţei noastre nu se va schimba aşa de uşor.
Această stare e numită astfel: locul practicii e infinit.
Între a se mişca, a lucra sau a sta liniş*** abia vedem diferenţă.
Această conştienţă este conştienţa calmă.
Aşa dobândim perspectivă, perspectiva mediului nostru.
Aceasta este unul dintre cele mai importante lucruri din zazen.
De aceea noi nu căutăm numai fericirea noastră,
ci contemplând calm şi circumstanţele care ne înconjoară,
socotim ca partener şi mediul care ne înconjoară, şi suntem capabili să susţinem starea calmă de pace.
Formarea acestui tip de omenie numim zazen.
Deci numai căutarea fericirii proprii nu este zazen.
Ordonarea conştienţei astfel, ca să devină baza întregii noastre vieţi
este zazen-ul.
De aceea zazenul este în primul rând calea naturală a poziţiei corporale şi a respiraţiei, calea adâncă şi bogată a acestora,
apoi o formă a conştienţei noastre, când conştienţa se contopeşte perfect cu starea actuală a corpului într-un loc anume, într-un timp anume.
Dacă cineva însuşeşte natural această învăţătură, cred, că va înţelege mai bine, ce este zazen-ul.
Gândindu-mă la aceasta doresc din inimă, ca zazenul să prindă rădăcini adânci în viaţa fiecăruia.