Tip:
Highlight text to annotate it
X
Aveți unul de aceștia?
Deveneam puțin obsedată cu al meu
De fapt deveneam puțin obsedată cu toatele lucrurile mele.
Vâ întrebați vreodată de unde vin toatele lucrurile pe care cumpărăm
și unde merg când le aruncăm?
Nu puteam sâ nu mai mâ gândeam la asta. Astfel că l-am cercetat.
Și manualele spun că lucrurile noastre mută prin fazele acestea, pur și simplu:
extracție la producție la distribuție la consum la dispunere.
Împreună, le cheamă economia de materiale. Păi, mai l-am cercetat.
De fapt, petreceam zece ani de călătorit lumea,
și urmăm de unde vin lucrurile noastre și la unde merg.
Și, știți ce am depistat? Aceasta nu este povestea completă.
Este mult lipsit din explicația această.
În primul rând, sistemul acesta se pare că este bun. Nicio problemă.
Dar adevărul e că este un sistem în criză.
Și motivul pentru care se află în criză e că este un sistem liniar
și noi trăim pe o planeta care are limite
și nu e posibil să conducă la infinit un sistem liniar pe o planeta care are limite.
La fiecare pas, sistemul interacționează cu lumea reală.
În viața reală, el nu se derulează pe o pagină goală.
Interacționează cu societați, cu culturi, cu economii, cu mediul înconjurător.
Și pe tot drumul, se lovește de limite.
Limite pe care nu vedem aici pentru că schema e incompletă.
Deci, hai să cercetăm mai amanunțit, hai să completăm câteva dintre spatiile albe și să vedem ce lipsește.
Bine, unul dintre cele mai importante lucrurile care lipsesc, este omul. Da, omul.
Oamenii trăiesc și muncesc de la începutul până la sfarșitul sistemului acestuia.
Și unii oameni în sistemul acesta contează puțin mai mult decât alții;
unii au puțin mai multă influența. Cine sunt?
Ei bine hai să începem cu guvernul.
Prietenii mei îmi spun că ar trebui să folosesc un tanc pentru a simboliza guvernul.
Și este adevărat în multe țări, și din ce in ce mai adevărat într-a noastră.
De fapt, mai mult de 50 la suta din impozitele noastre federale merge acum la militar,
dar prefer să folosesc o persoană ca simbol al guvernului
pentru că am convingera că guvernele ar trebui să fie
ale oameniilor, cu oameniilor, și pentru oameni.
Este treaba guvernului să ne pazeascâ, sa ne aiba în grijă. Aceasta este treaba lui.
Apoi au apărut corporațiile.
Acum, motivul pentru care corporațiile arată mai mari decât guvernul
este că ele sunt mai mari decât guvernul.
Din cele 100 mai mari 100 do econimiile de pe pământ, acum 51 sunt corporații.
În timp ce creșteau corporațiile în mărime și putere, noi am văzut puține schimbări în guvern,
care e mai preocupat
cu bunăstarea indivizilor acelora decât cu a noastră.
OK, hai să vedem ce mai lipsește din imaginea aceasta.
Începem cu extracția,
care este un cuvânt elegant pentru exploatarea resurselor naturale
este, și el, un cuvânt elegant pentru distrugerea planetei.
Arată așa: tăiem copacii, aruncăm munți în aer cu scopul de a scoate metalele care există înauntru,
consumăm toate apele, și distrugem toate animalele.
Aici noi suntem confruntați cu prima noastră limita.
Se termină resursele. Folosim prea multe lucruri.
Știu că poate fi greu să auzi aceasta, dar este adevărul și trebuie să ne ocupăm cu el.
Numai în ultimele trei decenii,
o treime din resursele naturale ale planetei au fost consumate. Au plecat.
Tăiem și minăm și transportăm și distrugem lumea așa de repede încât subminăm abilitatea planetei de a suporta oamenii să trăiască aici.
subminăm abilitatea planetei de a suporta oamenii să trăiască aici.
Unde locuiesc eu, în Statele Unite, avem mai puțin de 4 la sută păduriile rămas din originale.
40 la sută din ape au devenit nepotabile.
Și problema noastră nu este doar că folosim prea mult,
ci că folosim mai mult decât partea noastră. Noi (SUA) avem 5 la suta din populația lumii
dar consumăm 30 la sută din resursele lumii și creăm 30 la sută din deșeuri.
Dacă fiecare consumă în ritmul Statelor Unite, am avea nevoie de 3 până la 5 planete.
Și, ș*** ce? Avem numai una.
Deci răspunsul țării mele la limitarea aceasta e pur și simplu să ia resursele celorlalte!
Aceasta este lumea a treia, care--unii ar spune--
este o exprimare care se referă la lucrurile noastre care ajung cumva pe terenul celorlalți.
Și, ce arată aceasta? Același lucrul: distrugerea locului.
75 la sută dintre locurile de pescuit în lume sunt exploatate la capacitate sau peste capacitate.
80 la sută dintre pădurile orignale ale lumii au dispărut.
Doar în Amăzonia, se pierd 2000 de copaci în fiecare minut.
Spațiul defrișat e echivalent cu cinci terenuri de fotbal în fiecare minut.
Și ce mai fac oamenii care trăiesc aici?
Păi, după indivizii aceia, ei nu sunt proprietării resurselor acestora
chiar dacă trăiesc acolo de multe generații, nu posedă mijloacele de producție
și nu cumpără multe lucruri. Și în sistemul acesta,
dacă nu posezi sau nu cumperi multe lucruri, nu ai valoare.
După aceea, materialele întră în "producție" și ce se întâmplă acolo este că folosim energia
ca să amestecăm substanțe chimice toxice cu resursele naturale ca să facem produse contaminate cu toxine.
Sunt mai mult decât 100,000 de substanțe chimice sintetici în comerți astăzi.
Numai puțini de aceia au fost măcar analizați pentru influențiile lor pe sanitate umana
și NICI UNUL a fost analizat pentru influențiile lor sinergistice pe sanitate,
adică influențiile produse când interacționează cu toate alte substanțe chimice la care suntem expuși, zilnic.
Deci, nu știem influenția toată ale substanțe chimice acelea pe sanitate și pe mediul înconjurător.
Dar, știem noi un obiect: toxinele care întră, iese.
Atâtă timp cât continuăm să punem toxine în sistemul nostru a producții,
vom continua să primim toxine în lucrurile pe care
aducem la casele noastre, la locurile de muncă ale noastre, la școliile noastre. Și, bineînteles, în corpurilor noștri.
Ca BFRs, produsele de ignifugare de brom
Sunt substanțe chimice care le fac lucruri mai ignifuge, dar sunt super toxice.
Sunt neurotoxine, adică toxice pentru creier. Ce facem, folosim un substanța chimică așa?
Totoși punem in calculătoarele noastre, apăratele noastre, canăpelele, saltelele, chiar unele pernele.
De fapt, luam pernele noastre, scufundăm într-o neurotoxină
si apoi le aducem acasă si punem capurile noastre pe ele pentru 8 ore pe noapte de a dormi.
Acum, nu știu eu, dar mi-se pare că într-o țară ca aceasta, cu atât de mult potențial,
am putea să ne gândim o cale mai bună de a evita capurile noastre iau foc în timp ce noapte.
Toxinele acestea acumulează în lanțul trofic și concentrează în corpurile noastre.
Stiți care hrană este la vârful lanțului trofic,
cu cele mai mari nivelele toxinelor difirite? Laptele matern uman.
Aceasta înseamnă că am ajuns la un punct de unde membrii cei mai mici a societățiilor noastre - copilașii noștri
primesc doză cea mai mare ale substanțelor chimice toxice la sânul mamelor.
Nu este o încălcare incredibilă?
Alaptarii trebuie să fie actul cel mai fundamental crescutului uman;
ar trebui să fie sacru și sigur. Acum, alaptarii încă e cel mai buni
și mamele ar trebui să continuue să alăpteze, dar noi ar trebui să-i protejăm. Ei (guvernul) ar trebui să-i protejă.
Am crezut că aveau grijă pentru noi. Și bineînțeles,
oamenii care ducă greul cel mai mare substanțelor chimice toxine acelea
sunt muncitorii din fabrică, mulți dintre ei care sunt femei de vârstă reproductivă.
Muncesc cu toxine reproductive, carcinogeni și mai multe.
Acum, vă întreb, ce fel de femeie de vârstă reproductivă
ar munci undeva în care este expusă la toxine reproductive,
cu excepția uneia care nu a avut altă opțiune? Și aceasta este una dintre "frumușețile" sistemului acesta.
Distrugerea mediilor locale și a economiilor aici
ensures a constant supply asigură un flux constant de oameni fără o altă opțiune.
La nivel global, 200,000 de oameni se mută zilnic din locuri
care îi susțineau pentru vârstele,
în orașe, în care mulți vor trăi în cartiere sărace, cautând munca, indiferenți cât de toxică poate fi munca acela.
Deci, vedeți, de-alungul acestui sistem, nu este doar resurse care sunt rispite,
dar oameni de asemenea. Comunități intregi sunt risipite.
Astfel, toxine care întră, pleacă.
Multe dintre toxine pleacă de la fabrică prin intermediul produselor,
dar chiar și mai multe părăsesc ca sub-produse, sau poluare. Și este o mulțime de poluare.
În SUA, industria recunoaște faptul că emite peste două miliarde de kilograme de substanțe chimice toxice pe an
și probabil este mult mai mult pentru că este doar ceea ce recunoaște.
Astfel încât o altă limită, pentru că,
cine vrea să se uite la și miroasă două kilograme de substanțe chimice toxice pe an? Deci, apoi ce fac?
Mută fabricile poluante în alte țări. Contaminează terenurile altora.
Dar, surpriză, o mulțime de poluarea aerului vine înapoi la noi, transportat de curenții de are.
Și, ce se întâmplă după ce toate aceste resurse sunt transformate în produse?
Păi, merg aici, pentru a fi distribuite.
Acum, distribuție înseamnă "a vinde toate aceste gunoaie toxice contaminate cât mai repede posibil."
Scopul este de a menține prețurile mici, face pe oameni să păstreze cumpărare și inventarul să păstreze în mișcare.
*** menține prețurile mici? Păi, ei nu plătesc foarte mult muncitoriilor la magazine
și tăie din nou pe beneficiile sociale ari de câte ori pot. Totul este despre externalizarea costurilor.
Adică, costul real de a produce lucruri nu se reflectă în prețuri.
Cu alte cuvinte, într-adevăr nu plătim pentru lucruri pe care le cumpărăm.
M-am gândit la aceasta uneazi.
Mă plimbeam și am vrut să ascult știrile,
deci am mers la magazin 'Radio Shack' pentru a cumpăra un radio.
Am găsit un radio verde mic și foarte frumos la 4 dolari cu 99 de cenți.
Eram de așteptare în linia de casă și mă întreb
'*** poate US$ 4.99 reflectă costul
pe care îl este nevoie pentru a produce radioul și îl pune în mâinile mele'? Probabil, metalul a fost luat de la mine din Africa de Sud,
petrolul a fost, probabil, forat în Irak, materialele plastice au fost, probabil, produse în China,
și produsul final posate a fost asamblat de către o fată de 15 ani într-o maquiladora in Mexic.
$4.99 nu ar plăti chiar și chiria pentru spațiul de depozitare pe care l-a ocupat până când am venit de-a lungul,
nici-o parte din salariul angajatului care m-a ajutat să-l aleg,
sau costul de transport, cu vaporul sau cu camionul, al fiecărui dintre părțile de acest radio. .
Așa mi-am dat seamă, n-am plă*** pentru radio. Deci, cine a achitat?
Acești oameni au achitat cu pierderea resurselor naturale ale lor.
Acești oameni au achitat cu aerului curat al lor, cu creșterea incidenței de astmă și de cancer.
Copiii în Congo au achitat cu viitorul lor -- 30 la suta din copii în unele părți din Congo
a părăsit școala pentru a lucra în minele de coltan,
un metal pe care avem nevoie pentru eloctronice noastre ieftine și de unică folosință.
Acești oameni chiar au achitat, prin plată de asigurare proprie de sănătate.
Tot de-alungul acestui sistem, oameni contribueau astfel încât am putut să cumpăr un radio la US$4.99.
Și nici unul dintre aceste contribuții sunt înregistrate în orice cărți de contibilitate.
Aceasta e ceea ce vreau să spun atunci când spun că angajatorii externaliză costurile reale de producție.
Și aceasta ne aduce la săgeata de aur a consumului.
Aceasta e inima sistemului, motorul care îl conduce.
Este atât de important că protejarea acestei săgeată a devenit prioritatea principală a acestor indivizii.
De aceea, după 11 septembrie, când țara noastră a fost intr-o stare de șoc,
și președinte Bush ar fi putea sugera multe mașuri potrivite:
să plângă, să se roage, să spere. NU. Ne-a spus să cumpere. SĂ CUMPĂRĂM?!
Am devenit o națiune de consumători. Identitatea noastră primară a devenit cea a consumătorilor,
nu mame, profesori, fermiori, dar consumatori.
Modul principal în care valoarea noastră e mășurată și demonstrată
este cât de mult contribuim la săgeata aceasta, cât de mult consumăm. Și vai ce consumăm!
Cumpărăm și cumpărăm și cumpărăm. Menține fluxul de materiale. Și modul în care face!
Ghicește ce procent din toate materialele care trec prin acest sistem este încă în produs sau de a folosi 6 luni de la data de vânzare în America de Nord:
50 la suta? 20? NU. Unu la sută. Unu! Cu alte cuvinte, 99 la suta din lucruri pe care
le recoltăm, le minăm, le prelucrăm, le transportăm -- 99 la sută din lucruri care trec prin acest sistem
sunt gunoi în termen de 6 luni. *** putem păstra planeta
cu acel nivel al fluxului de materiale? Nu era întotdauna așa.
O persoană obișnuită din SUA acum consumă de două ori la fel de mult *** facea 50 de ani în urmă.
O întreabă pe bunica ta. La acea vremea, dirijarea, inventivitatea, și economia erau prețuițe.
Deci, *** s-a întâmplat aceasta? Nu doar s-a întâmplat. A fost proiectat.
La scurt timp după al doilea război mondial, aceste persoane concepeau metode pentru a crește economia de piață,
Analistul de piață Vitor Lebow a făcut o soluție
care a devenit regula pentru întregul sistem.
El a spus: "Noastre enorm economia productivă impune că facem consumul ca modul nostru de viață,
că facem cumpărarea și utilizarea bunurilor în ritualuri, că căutăm satisfacția noastră spirituală,
satisfacția noastră a ego-ului, în consum.
Avem nevoie de lucruri consumate, arde, înlcuite, și aruncate într-un ritm tot mai accelerat.
Și șeful Consiliului de Consilieri Economice președintelui Dwight Eisenhower a spus
că "scopul final al economiei SUA este de a produce mai multe bunuri de consum."
MAI MULTE BUNURI DE CONSUM???
Este scopul nostru final? Nu oferi îngrijiri de sănătate, sau educație, sau transport în condiții de siguranță,
sau durablitatea, sau justiție? Bunuri de larg consum?
*** am ajuns noi să acceptăm acest program cu atâta entuziasm?
Ei bine, două dintre cele mai eficiente atretegii sunt: uzura morală planificată și uzură morală percepută.
Uzura morală planificată este un alt cuvânt pentru "conceput pentru a fi aruncat."
De fapt, aceasta înseamnă că fac lucruri care sunt proiectate pentru a deveni inutil cât mai curând posibil,
așa că le debarasăm și cumpărăm lucruri noi.
Este evident dacă ne gândim la lucruri ca pungi de plastic sau de cești de cafea dar acum este chiar mai mari chestii:
DVD-uri, aparate de fotografiat, chiar și grătare, totul! Chiar și calculatoare.
Ați observat că atunci când cumpărăm un calculator acum,
tehnologia avansează atât de repede că, în câțiva ani devine
de fapt, un impediment pentru comunicare? Am fost curioasă despre acest lucru,
așa că am deschis un calculator pentru a vedea ce a fost în interiorul. Și am constatat
că o parte faptul că modificările în fiecare an, este doar o bucățică în colț.
Dar nu se poate schimba pur și simplu, că o parte, deoarece fiecare nouă versiune are o formă diferită,
deci trebuie să se debaraseze toate echipamentele și să cumpere unul nou.
Am citit revisit de design industrial din anii cincizeci, atunci când ideea de a uzurii morale
a fost obțines puterea. Designerii a vorbit deshis despre aceasta.
De fapt, au discutat cât de repede se pot face lucrurile să rupă,
și lasă încă de consum cu destulă credință în produsul
să cumpere încă unul. Era atât de intenționat.
Dar lucruri nu se poate rupe destul de repede pentru a menține săgeata atât de activă.
Astfel încât există "uzura morală percepută."
Uzura morală percepută este de a ne convinge ă debarasăm obiecte care sunt încă perfect utile.
*** se face? Ei bine, ei schimbă modul în care lucrurile arată,
deci dacă ați cumpărat lucrurile cațive ani în urmă,
oricine poate realiza că nu ați contribuit de curând la această săgeată
și pentru că modul în care demonstrăm valoarea noastră este de a contribui la această săgeată, se poate fi jenant.
Am avut monitorul același uriaș de culoarea albă
pe biroul meu pentru mai mult decât 5 ani. Colega mea doar a cumpărat un calculator nou.
Are un monitor cu ecran plat scăpărător.
El potrivește cu calculatorul ei, și telefonul ei, și chiar cu stiloul ei.
Se pare că ea conduce o navă spațială, și se pare că
am o mașină de spalat pe biroul meu.
Moda este un alt examplu bun. V-ați întrebat vreodată de ce tocuri de pantofi pentru femei
trec de la a fi grosime într-un ani la a fi subțire în următoru, și apoi grosime din nou, apoi subțtire? Nu este pentru că există o dezbatare
cu privire la ce tip de toc este mai sănătos pentru picioarele femeilor. Este pentru că dacă purtați tocuri groase
intr-un an în care moda este tocuri subțiri, se arată tuturor că nu ați contribuit de curând la săgeată,
prin urmare, valorați mai puțin decât persoană lângă tine care porți pantofi cu tocuri subțiri
sau decât persoana care apare în reclame. Aceasta e pentru dumneavoastră să cumpărați pantofi noi.
Publicitate, și mass-media în general, joace în rol mare în acest sens.
Fiecare dintre noi în SUA vede mai mult de 3.000 de reclame pe zi.
Fiecare dintre noi vede mai multe reclame într-un an decât un popor de 50 de ani a văzut într-o viață.
Și daca te gândești la asta, ceea ce este scopul unei recamă afară de a ne face nefericiță cu ce avem.
Deci, 3.000 de ori pe zi, ne-a spus că părul nostru este rău, pielea noastră este rea,
hainele noastre sunt rele, mobileirul nostru e rău, mașinile noastre sunt rele, suntem răi,
dar că toate acestea pot deveni mai bune dacă doar ne-am merge la cumpărături.
Mass-media ajută, de asemenea, ascunzându-se toate acestea
și toate acestea, astfel încât doar partea economiei materialelor pe care o vedem este cumpărăturii.
Extracția, producția, și dispunerea să se întâmple când nu putem vedea.
Deci, în SUA avem mai multe lucruri decât oricând înainte,
dar sondajele arată că fericirea noastră națională este de fapt în declin.
Fericirea noastrâ națională a atins apogeul lui cândva în anii 1950, în același timp când aceasta manie de consum a devenit populară.
Hmmmm. Coincidență interesantă.
Cred că știu de ce. Avem mai multe lucruri
dar avem mai puțin timp pentru lucrurile care ne fac cu adevărat fericiți:
familie, prieteni, timpul liber. Lucrăm mai tare decât oricând.
Unii analiști spun că avem timp liber mai puțin decât în societatea feudală.
Și știți ce sunt cele două activități principale
facem în timpul liber insuficient pe care îl avem?
Ne uităm la televizor și facem cumpărături.
În Statele Unite, petrecem 3-4 ori mai multe ore de cumpărături
decât fac oameni din Europa. Deci suntem în această situație ridicolă
în care mergem la locul de muncă. poate chiar două locuri de muncă, și venim acasă și suntem epuizați
așa ca cădem pe canapea nouă și ne uităm la televizor și reclamele ne spun "YOU SUCK"
astfel încât trebuie să plecăm la mall și cumpărăm ceva pentru ne a simți mai bine, atunci trebuie să mergem să lucreze mai mult
pentru a plăti lucrurile ne-am cumpărat, așa ca venim acasă șsi suntem mai obosiți,
astfel încât stăm jos și ne mai uităm la televizor și ne spune să meargă la mall din nou
și noi suntem pe acest nebun treadmill de muncănd-uitând-plătînd și am putea să ne oprim.
Deci, în final, ce se întamplă cu toate lucrurile pe care le cumpărăm?
În acest ritmul consumului, nu pot încăpea în casele noastre,
chiar și media dimensiunei casei
în SUA s-a dublat de la anii 1970. Totul iese la gunoi.
Și aceasta ne aduce la eliminare. Aceasta este partea economiei materialelor
pe care o știm cel mai mult, deoarece trebuie să tragem noi însine gunoiul afară.
Fiecare dintre noi în Statele Unite face 2 kilograme de gunoi pe zi.
Aceasta este dublu ceea ce am făcut acum treizeci de ani.
Toate chestiile astea sunt aruncate într-o groapă de gunoi, care este doar o gaură mare în sol,
sau dacă sunteți foarte ghinioniști, în primul rând sunt *** într-un incinerator, apoi aruncate într-o groapă de gunoi.
Oricum, amândoi poluează aerul, pământul, apa și, nu uitați, schimbă climatul.
Incinerarea este foarte rea.
Vă amintiți cele toxine în fază de producție?
Arderea gunoiului emite toxine până în aer.
Chiar mai rău, se face de fapt super-toxine noi. Ca dioxină.
Dioxină este cea mai toxică substanța făcută de om care este cunoscută de știință.
Și incineratoare sunt sursa principală de dioxină.
Adică, am putea opri sursa principală de cea mai toxică substanța făcută de om
doar prin oprirea arderei gunoiului. Am putea opri astăzi.
Acum, unele firmele nu doresc să se ocupe cu a construi depozite și incineratoare aici,
așa că doar export deșeurile de asemenea. Ce desire reciclarea? Nu ajută reciclarea?
Da, reciclarea ajută. Reciclarea reduce cantitatea de gunoi la acest moment
și reduce presiunea pentru a mina și a recolta la acest moment.
Da, da, da, ar trebui să reciclăm toate. Dar reciclare nu este suficientă.
Reciclarea nu va fi niciodată suficientă. Pentru câteva motive.
În primul rând, deșeurile care provin din casele noastre sunt doar vârful aisbergului.
Pentru fiecare coș de gunoi pe care pui tu pe marginea trotarului,
70 coșuri de gunoi au fost generate amonte
doar pentru a face ce care este în coșul pe care ai pus afară.
Deci, chiar dacă am putea recicla 100 la sută din deșeuri provenind din gospodării noastre,
nu ajunge la miezul problemei. De asemenea, o mare parte din gunoi nu poate fi reciclată,
deoarece conține prea multe toxice sau este de fapt concepută să nu fie reciclabilă, în primul rând.
*** ar fi ambalajul cutiei de suc, cu straturi de metal și hârtie și plastic
presate împreună. Niciodată nu poți separa cele pentru reciclare adevărată.
Deci vezi, acesta este un sistem în criză. Toate-a lungul drumului, ciocnim împotriva până o mulțime de limite.
De la schimbările climatice la fericire în scădere, pur și simplu nu funcționează.
Dar un lucru bun despre o problemă atât de mare
este că există multe puncte de intervenție.
Există oameni care lucrează aici pentru a salva păduriile și aici pentru a face producție ecologică.
Oamenii care lucrează cu privire la drepturile de muncă și la comerțul echitabil
și consum conștient și blocarea depozitelor de deșeuri și a incineratoriilor
și, foarte important, la lua înapoi guvernul,
astfel încât este într-adevăr de oamenii, pentru oamenii.
Tot acest lucru este deosebit de important, dar lucrurile va incepe să schimnbă într-adevăr
când vedem conexiunile, atunci când vedem imaginea întreagă.
Când oamenii de-alungul acestui sistem sunt uniți, putem recupera și transforma acest sistem liniar
în ceva nou, un sistem care nu risipește resurse sau oameni.
Pentru că ceea ce avem cu adevărat trebuie să respingă astfel de gândire demodată despre deșeuri.
Există o nouă școală de gândire despre chestia aceasta și e bazată pe durabilitate și pe echitate:
Chimie Verde, Deșeuri Zero, Buclă Închisă de Producție,
Energie Regenerabilă, Economiile Locale Vii.
Unii oameni spun că este nerealist, este idealist, și nu poate apara.
Dar eu spun că cei care sunt nerealiști sunt cei care doresc să urmeze drumul cel vechi.
Ei sunt ce visez.
Amintiți-vă că vechiul mod de lucru nu s-a întâmplat. Nu e ca legea gravităției, cu care trebuie să trăim.
Oamenii îl producea. Și not suntem oameni. Deci, hai să creăm ceva nou. �